În ziua pomenirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, duminică, 29
iunie 2014, Catedrala episcopală din Huşi îşi va serba hramul. Cu acest
prilej, va fi adusă spre închinarea credincioşilor o copie a icoanei
Maicii Domnului „Prodromiţa“, aflată în patrimoniul Mănăstirii Bucium
din Iaşi.
Credincioşii din Eparhia Huşilor şi din alte părţi ale ţării sunt
aşteptaţi duminică, 29 iunie 2014, la hramul Catedralei „Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel“ din Huşi. Cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul
Moldovei şi Bucovinei, pelerinii care vor participa la slujbele dedicate
sărbătorii străvechiului lăcaş de rugăciune vor avea posibilitatea să
se închine icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“, copie a reprezentării
originale din Sfântul Munte Athos, realizată la Mănăstirea Bucium din
Iaşi. În această dimineaţă, de la ora 7:00, la Catedrala episcopală din
Huşi, se va sluji Utrenia, ce va fi urmată de Sfânta Liturghie. De la
ora 8:30, va fi săvârşită Taina Sfântului Maslu, iar diseară, la ora
17:30, va fi întâmpinată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de
la Mănăstirea Bucium. În continuare, se va sluji Acatistul Maicii
Domnului „Prodromiţa“, care va fi urmat de slujba Vecerniei.
Mâine-dimineaţă, de la ora 7:00, se vor oficia Utrenia, Sfânta Liturghie
şi Parastasul pentru cei adormiţi, iar de la ora 12:00, credincioşii
sunt aşteptaţi la slujba Acatistului Maicii Domnului „Prodromiţa“. În
aceeaşi zi, de la ora 17:00, la Catedrala episcopală din Huşi va fi
săvârşită Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi
Pavel. Duminică, 29 iunie 2014, în ziua hramului, programul liturgic va
începe la ora 8:00 cu Utrenia şi va continua cu slujba Acatistului.
Începând cu ora 9:30, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor,
înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta
Liturghie. În aceeaşi zi, după slujba Vecerniei, va avea loc o
procesiune prin municipiul Huşi cu icoana Maicii Domnului de la
Mănăstirea Bucium şi cu racla în care se află moaştele Sfintei Muceniţe
Chiriachi. Luni, 30 iunie 2014, se vor oficia Utrenia şi Sfânta
Liturghie, apoi icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“ va fi adusă la
Mănăstirea Bucium. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Huşi a
fost construită de domnitorul Ştefan cel Mare în anul 1495, în cadrul
Curţii Domneşti, funcţionând de-a lungul timpului ca mănăstire şi
catedrală episcopală, începând din anul 1598.
vineri, 27 iunie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu