Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături
de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în
parohia Pojorâta 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Lăcaşul de
închinăciune al acestei enorii, închinat Sfântului Ioan Botezătorul,
Înaintemergătorul Domnului, şi-a sebat hramul în Duminica după Botezul
Domnului, aşa cum este tradiţia de mai mulţi ani. Ierarhul locului a
fost întâmpinat la primele ore ale dimineţii de preotul paroh Dumitru
Beşliu şi de enoriaşii parohiei. IPS Pimen a intrat apoi în sfântul
lăcaş, unde a săvârşit Sfânta Liturghie. Răpunsurile la strană au fost
oferite de corul Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul". Din soborul de
preoţi a mai făcut parte şi pr. Cătălin Axinte, consilier economic al
Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul slujbei, tânărul Ioan
Ionescu a fost hirotonit diacon. O parte din credincioşii prezenţi la
slujbă au purtat costume naţionale specifice zonei, arătând astfel
dragostea şi respectul pentru portul popular şi pentru Biserică. "Pentru
comunitatea noastră, astăzi (n.r. ieri) a fost o sărbătoare deosebită
pentru că l-am avut în mijlocul nostru pe Înalt Preasfinţitul Pimen. Cu
toţii ne-am bucurat de binecuvântările Înalt Preasfinţiei Sale. În
duminica în care sărbătorim începutul propovăduirii Mântuitorului
Hristos, IPS Pimen a venit în comunitatea noastră pentru a se ruga
împreună cu noi şi pentru a ne încuraja în drumul spre mântuire. Suntem
încredinţaţi că astăzi (n.r. ieri) sufletele credincioşilor noştri s-au
bucurat pentru că au înălţat rugăciuni de mulţumire şi de cinstire către
Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul parohiei noastre", a relatat pr.
paroh Dumitru Beşliu. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat
Parastasul pentru cei plecaţi în lumea veşniciei.
Cei peste 500 de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie pentru a
primi binecuvântare prin rugăciunile înălţate la Tronul Preasfintei
Treimi. O parte dintre ei au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului
Hristos. "Mă bucur că Dumnezeu m-a ajutat să particip şi în acest an la
hramul tradiţional al bisericii din parohia noastră. Este o mare
binecuvântare că Sfânta Liturghie a fost slujită de Înalt Preasfinţitul
Pimen, mai ales că suntem la începutul anului calendaristic. Avem nevoie
de rugăciunea ierarhului şi a preoţilor pentru a ne apropia mai mult de
Dumnezeu şi pentru a trece peste ispitele care apar", a declarat Ion
Leuştean din Pojorâta. "Am aflat de hramul acestei biserici şi am dorit
să particip, mai ales că a slujit Înalt Preasfinţitul Pimen. Am rămas
impresionată de frumuseţea acestei biserici, de arhitectura care se
potriveşte foarte bine cu relieful şi de pictura interioară", a declarat
Angelica Mihalache din Sadova. "Am venit la sfânta slujbă pentru a ne
ruga Sfântului Ioan Botezătorul să mijlocească la Dumnezeu pentru noi.
Această biserică este o minune a Sfântului Ioan Botezătorul. Aşteptăm
momentul sfinţirii picturii acestui sfânt lăcaş", s-a exprimat Georgeta
Bedrule din Pojorâta.
Pictura bisericii,aproape de finalizare
Piatra de temelie a Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" a fost pusă în
2001, iar în toamna aceluiaşi an a fost finalizat demisolul sfântului
lăcaş. Anul următor, construcţia din zidărie, în plan triconc, în stil
moldovenesc, a ajuns până la cota de opt metri. Altarul lăcaşului de
închinăciune a fost sfinţit de către Înalt Preasfinţitul Pimen la hramul
din anul 2007, iar de atunci slujbele se oficiază în biserica mare. În
prezent pictorul Valeriu Dolgher, împreună cu echipa sa, lucrează la
pictura în tehnica frescă. "Pictura s-a realizat în proporţie de 80% cu
sprijinul credincioşilor din parohie şi al Primăriei Pojorâta.
Eforturile sunt foarte mari, întrucât trebuie să menţinem o temperatură
constantă în sfântul lăcaş. Pictura se realizează doar pe perioada
iernii. Nădăjduim ca anul acesta să finalizăm lucrările de pictură
pentru ca mai apoi biserica să fie resfinţită. În acelaşi timp, căutăm
să zidim biserica din sufletele credincioşilor încredinţaţi de Dumnezeu
spre păstorire", a amintit pr. paroh Dumitru Beşliu. Icoanele de pe
catapeteasmă sunt aurite, fiind lucrate manual. În anul 2004 a fost
ridicat un centru social, care urmează să fie dotat cu bibliotecă,
calculatoare, sală de mese, cabinet medical, farmacie. Clădirea
centrului social cuprinde şi clopotniţa, întreaga arhitectură a
ansamblului parohial de la Pojorâta II aparţinând părintelui paroh
Dumitru Beşliu. pagina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu