În
Duminica a VII-a după Rusalii, IPS Părinte Mitropolit Serafim a oficiat
Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Nicolae“ al Mănăstirii Popăuţi
din Botoşani. În aceeaşi zi, ierarhul s-a întâlnit cu beneficiarii
programului „Burse pentru copiii săraci din Moldova“.
Înaltpreasfinţitul
Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei
Centrale şi de Nord, a oficiat duminică, 7 august 2016, Sfânta Liturghie
la Mănăstirea Popăuţi din Botoşani. Slujba a fost săvârşită în Biserica
„Sfântul Nicolae“ a aşezării monahale, devenită neîncăpătoare de
numărul mare de credincioşi care participă zi de zi la sfintele slujbe.
Slujitorii Sfântului Altar, împreună cu poporul credincios, s-au rugat
într-o atmosferă de pace şi de linişte în ziua când Biserica noastră a
pomenit-o pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla. IPS Serafim a adresat
la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre
sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului şi despre importanţa
rugăciunii. „În timpul rugăciunii, trebuie să avem mintea coborâtă în
inimă, pentru a ne umple sufletul de fericire şi de bucurie. Astfel,
primim nădejde şi nu mai avem nicio grijă pentru că suntem ocrotiţi de
Dumnezeu“, a subliniat IPS Părinte Serafim, care i-a îndemnat pe
credincioşi să rămână în ţară, pentru că mulţi români plecaţi în
străinătate se înstrăinează de credinţa ortodoxă, de limba şi cultura
poporului nostru. „Românii trăiesc o dramă prin faptul că sunt departe
de ţară. Deşi au venituri mult mai mari acolo, traiul bun aduce deseori
multă suferinţă şi încercări. De multe ori le spun credincioşilor să se
întoarcă acasă, pentru a nu se pierde departe de ţară“, a mai adăugat
ierarhul. Arhimandritul Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi, a
mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim pentru că a slujit Sfânta
Liturghie în paraclisul Mănăstirii Popăuţi, apreciind bogata experienţă
de duhovnic, profesor şi ierarh a Înaltpreasfinţiei Sale. După oficierea
Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Serafim s-a întâlnit cu cei 100
de copii din judeţul Botoşani, beneficiari ai programului „Burse pentru
copiii săraci din Moldova“. Acesta este implementat de Mitropolia
Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi constă în
oferirea unui ajutor lunar în valoare de 25 de euro pentru fiecare
beneficiar, acordat din donaţiile credincioşilor români din Germania.
Programul este coordonat în judeţul Botoşani de arhimandritul Ioan Harpa
şi de părintele Marius Ciobanu de la Parohia „Sfântul Nectarie“ din
Botoşani.
marți, 9 august 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu