În
sala de festivităţi a Primăriei Poduri, Protopopiatul Moineşti, judeţul
Bacău, a avut loc joi, 18 august 2016, închiderea festivă a cursurilor
şcolii de vară. Acestea au fost organizate de Parohia Poduri, în
parteneriat cu Şcoala Gimnazială „General Nicolae Şova“, Primăria din
localitate şi UNICEF România.
Cu
acest prilej, a avut loc o expoziţie cu o parte dintre lucrările
efectuate de copiii prezenţi la cursurile diferitelor ateliere (origami,
desen, pictură, ţesături, împletituri). Cursanţii au oferit un frumos
şi bogat program artistic pregătit cu minuţiozitate în cele patru
săptămâni de cursuri. „Apreciem efortul şi implicarea celor doi preoţi
ai Parohiei Poduri, părintele Vasile Popa şi părintele Dumitru Parfene,
şi felicităm pe toţi cei care au contribuit la buna desfăşurare a celei
mai lungi şcoli de vară din protoieria noastră: cadre didactice,
voluntari, oficialităţi locale şi elevi“, a spus părintele Costel Mareş,
protopop de Moineşti. Parohia Poduri, împreună cu Primăria Poduri, a
organizat în zilele de 17 şi 18 august 2016, o excursie de două zile
pentru copiii participanţi la şcoala de vară. Astfel, 88 de copii
însoţiţi de 12 cadre didactice şi voluntari, împreună cu preoţii
parohiei, au pornit cu multă voie bună şi nerăbdare să descopere locuri
încărcate de istorie şi frumuseţe de pe Valea Oltului. „Am oferit
copiilor ce au participat la şcoala de vară această excursie ce a adus
multă bucurie în sufletul lor şi al nostru deopotrivă. Mulţumim doamnei
primar Diana Albu, domnilor Cristin Apreutesei şi Florin Cimbru pentru
sprijinul material oferit, precum şi tuturor cadrelor didactice şi
voluntarilor implicaţi în buna organizare şi desfăşurare a activităţilor
din proiect. Tuturor le mulţumim pentru grija ce o poartă copiilor
noştri, viitori cetăţeni de nădejde ai ţării şi enoriaşi ai Bisericii
noastre strămoşeşti“, a spus părintele paroh Vasile Popa.
joi, 25 august 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu