Mănăstirea Hadâmbu din
judeţul Iaşi a fost loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi din
toată ţara în Duminica Sfinţilor Români. La orele serii, după Taina
Sfântului Maslu a fost lansată o broşură despre ansamblul mănăstiresc de
la Hadâmbu.
Pelerinii din mai multe
părţi ale ţării au urcat duminică, 14 iunie 2015, dealul pănă la
Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi pentru a participa la Taina
Sfântului Maslu, oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Alături de Preasfinţia Sa, au
slujit numeroşi părinţi stareţi şi parohi din Mitropolia Moldovei şi
Bucovinei. În cadrul slujbei, au fost înălţate rugăciuni pentru ploaie,
dar şi pentru revărsarea milei lui Dumnezeu asupra poporului Său. La
final, pr. Matei Coruga de la Biserica „Sfântul Vasile“ din Tătăraşi din
Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a făcut o prezentare a
cărţii „Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ - Hadâmbu, o monografie
pentru omul contemporan“, semnată de PS Calinic Botoşăneanul. Mai întâi,
pr. Matei Coruga a amintit câteva date istorice ale aşezării monahale
de la Hadâmbu, remarcând că Maica Domnului l-a ales pe arhimandritul
Nicodim Gheorghiţă să renască aşezarea monahală. „Ceea ce vedeţi aici
sunt lucrarea Maicii Domnului şi vrednicia părintelui Nicodim, care a
fost mereu îndrumat de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul.
Astfel, acest loc a devenit o adevărată grădină a Maicii Domnului“, a
menţionat pr. Matei Coruga. Părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a
mulţumit Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul şi părinţilor pentru că au
slujit Taina Sfântului Maslu, dar şi credincioşilor pentru prezenţă. De
asemenea, stareţul de la Hadâmbu a mărturisit că rugăciunile arhiereşti
sunt „un dar al lui Dumnezeu“ pentru toţi pelerinii care o cinstesc pe
Maica Domnului.
miercuri, 17 iunie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu