Biserica, prin intermediul preoţilor din parohii, poate contribui la
conservarea şi colectarea fotografiilor vechi, unele dintre ele deosebit
de valoroase. Aceasta a fost concluzia dezbaterii lansate în jurul
lansării primelor volume din seria „Foto Splendid/Colecţia Costică
Acsinte" de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi.
Sala „Diotima" a Casei de Cultură „Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi
a găzduit luni, 8 iunie 2015, lansarea seriei „Foto Splendid/Colecţia
Costică Acsinte". Cei peste 50 de participanţi au avut parte de o seară
deosebită, în care au aflat lucruri inedite despre marele fotograf de la
dr. Richard Constantinescu, redactor-şef al Editurii Filos, şi de la
Cezar Popescu, îngrijitorul colecţiei. Evenimentul a fost moderat de
Constantin Ciofu, coordonator în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi de la
Casa de Cultură „Mihai Ursachi". A fost o seară deosebită ce s-a
bucurat de un „public participativ", după cum a apreciat Cezar Popescu,
una dintre cele mai pertinente intervenţii aparţinând jurnalistei Otilia
Bălinişteanu, de la „Ziarul Lumina" al Patriarhiei Române. Otilia
Bălinişteanu a amintit de micile, dar semnificativele colecţii de
fotografie ce se regăsesc în unele sate din Moldova, cu precădere în
Bucovina şi în părţile Neamţului, mai ales în muzeele parohiale. Au fost
lansate diferite idei referitoare la modalităţile de aducere la lumină a
fotografiilor vechi, o soluţie fiind aceea ca preoţii să adune de la
credincioşi imagini de altădată, care să fie mai apoi centralizate
într-o bază de date. Seara s-a încheiat cu o serie de concluzii, în
perioada următoare, atât membrii Clubului Fotografilor, cât şi
reprezentanţii Editurii Filos urmând să întreprindă proiecte comune
pentru ca fotografiile vechi să fie valorificate. Participanţii au avut
posibilitatea să cumpere primele două volume din seria „Foto
Splendid/Colecţia Costică Acsinte". Volumele publicate de Editura Filos
în cadrul seriei de autor Costică Acsinte reprezintă un amplu proiect de
valorificare a operei cunoscutului fotograf român. Primele două cărţi
au fost grupate sub tema vieţii sociale, fiecare titlu urmând a avea o
temă bine conturată, evidenţiată de fotografii. Valoarea documentară
incontestabilă a acestor fotografii, prin care se întrezăreşte o parte a
culturii noastre dintr-un secol tumultuos, rezidă tocmai din faptul că
oferă o imagine amplă asupra a cine eram, de la regalitate, oameni
importanţi ai vremii la oameni simpli. Costică Acsinte (1897-1984) a
fost fotograf de război în prima conflagraţie mondială. S-a retras în
Slobozia, deschizându-şi un studio foto, ce l-a consacrat ca unul dintre
puţinii fotografi profesionişti din acea perioadă.
miercuri, 10 iunie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu