marți, 12 mai 2015
Expoziţie cu vânzare la Rădăuţi
La Galeria de Artă din Rădăuţi s-a desfăşurat sâmbătă, 9 mai 2015,
vernisajul expoziţiei de pictură „Momentele reÎnvierii“. Evenimentul a
fost organizat de Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie“ al
Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, bucurându-se de participarea
oficialităţilor locale, dar şi de cea a reprezentanţilor Inspectoratului
Şcolar Judeţean Suceava. După cum ne-a relatat Doina Ciobanu,
corespondent al TRINITAS TV, expoziţia cu vânzare se află la cea de-a
doua ediţie, punând în faţa iubitorilor de frumos un număr de 140 de
tablouri, pictate de elevi cu vârsta cuprinsă între 10-16 ani. Micii
pictori au fost îndrumaţi de pictorul Vasile Popescu, cel care a făcut
şi o scurtă prezentare de ansamblu a expoziţiei. La finalul
evenimentului, 12 elevi care au realizat lucrări de excepţie, precum şi
13 copii din Grupa pictoraşilor au fost premiaţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu