Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din Botoşani îmbracă
astăzi straie de sărbătoare. Cu acest prilej, au loc o serie de
manifestări religioase, închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
ocrotitoarea acestui sfânt locaş.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Biserica Vovidenia din Botoşani a
ajuns aseară de la Bucureşti racla în care se află un fragment din
moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, un fragment din moaştele Sfântului
Ioan Gură de Aur şi o părticică din moaştele sfinţilor 14.000 de prunci
ucişi de Irod. După primirea oficială a sfintelor moaşte, a fost
oficiată Vecernia unită cu Litia, în cinstea hramului bisericii. În
această dimineaţă, de la ora 8:00, se vor săvârşi Utrenia, Acatistul şi
Sfânta Liturghie. „Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este
una specială pentru Parohia Vovidenia din Botoşani, care împlineşte
anul acesta 180 de ani de când a fost ridicată. Vom avea bucuria ca
slujba Sfintei Liturghii să fie oficiată de Preasfinţitul Părinte
Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor,
înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi“, a spus pr. paroh Partenie
Apostoaie. În această seară, de la ora 16:00, se va oficia Vecernia în
cinstea Sfinţilor Nicolae şi Ioan Gură de Aur, urmată de Taina Sfântului
Maslu. Mâine-dimineaţă se va săvârşi Sfânta Liturghie, urmată de
pomenirea celor adormiţi, iar la orele serii se vor sluji Vecernia şi
Taina Sfântului Maslu. Duminică, 23 noiembrie 2014, înainte ca sfintele
moaşte să se întoarcă la Bucureşti, un sobor de preoţi va săvârşi Taina
Sfântului Maslu. „La finalul fiecărei slujbe, ne vom aduce aminte de
toţi ctitorii bisericii noastre şi de toţi cei care au slujit la altarul
sfântului locaş. Astfel, cei care vor lua parte la sfintele slujbe, vor
primi pachete cu alimente şi ceai cald. Astfel, vom aduce o bucurie şi o
mângâiere credincioşilor, pe lângă rugăciunea pe care o vom înălţa“, a
adăugat pr. paroh Partenie Apostoaie.
vineri, 21 noiembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu