sâmbătă, 29 noiembrie 2014
Cabinet de religie la Şcoala „George Bacovia“ din Bacău
La Şcoala „George Bacovia“ din Bacău a fost sfinţit joi, 27 noiembrie
2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cabinetul de religie al
acestei instituţii de învăţământ. Slujba Aghesmei mici a fost oficiată
de pr. Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, alături de un
sobor de preoţi. La eveniment au fost prezenţi profesori de religie şi
cadre didactice, cu acest prilej fiind organizată şi o expoziţie de
icoane realizate de copiii şcolii. Părintele protopop Costică Busuioc a
subliniat cu acest prilej importanţa cabinetului de religie, pe care l-a
numit „laborator al Învierii“, iar părintele Constantin Gherasim,
inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, a menţionat că Parohia „Sfântul Gheorghe“ din
Bacău, unde este paroh, vine în sprijinul copiilor nevoiaşi de la Şcoala
„George Bacovia“. Prof. Clement Florescu, directorul şcolii, a apreciat
parteneriatul pe care instituţia pe care o reprezintă îl are cu Parohia
„Sfântul Gheorghe“ din Bacău, amintind de frumoasele şi multiplele
activităţi derulate împreună. La final, prof. de religie Ioan Chiper a
fost felicitat pentru implicarea în amenajarea cabinetului sfinţit, iar
pr. prof. Ionuţ Căsăneanu, inspector pentru disciplina religie al
Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, a transmis salutul conducerii ISJ
Bacău.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu