Ieşenii
au participat luni seara în număr mare la slujba Vecerniei unită cu
Litia, oficiată în Biserica „Buna Vestire“ din Iaşi. Sărbătoarea
hramului a continuat ieri, când, după oficierea Sfintei Liturghii, au
fost pomeniţi ctitorii sfântului lăcaş.
Biserica „Buna Vestire“ din Iaşi a fost timp de aproape două ore loc de rugăciune pentru sute de ieşeni care au dorit să o cinstească pe Maica Domnului prin rugăciune. Un sobor de preoţi a oficiat luni, 24 martie 2014, slujba Vecerniei unită cu Litia în străvechiul lăcaş de rugăciune ridicat între anii 1816-1818 de vornicul Ioan Tăutu şi soţiile sale Ecaterina şi Maria. Oamenii au adus, aşa cum este tradiţia, pâine, vin şi untdelemn pentru a fi binecuvântate în cadrul Litiei. Răspunsurile la strană oferite de corul psaltic al bisericii, lumina lumânărilor şi soborul mare de preoţi au făcut ca lăcaşul de închinăciune să fie cuprins de o atmosferă duhovnicească aparte. Predica de la finalul slujbei a fost adresată de pr. asist. cercet. dr. Liviu Petcu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. „Prin Maica Domnului a venit mântuirea. Părintele Arsenie Papacioc îndemna oamenii să se roage la Maica Domnului cât mai mult. Maica Domnului este supărată pe cei care nu îi cer nimic. Părinţii din vechime spun că atât cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Poporul român are o evlavie mare către Maica Domnului. Oricât de mult am greşi, Maica Domnului ne consideră fiii ei. Să ne rugăm Maicii Domnului ca să ne ţină cât mai mult sub acoperământul ei. Nu cred că există vreo rugăciune smerită şi curată pe care Maica Domnului să nu o asculte. Să ne rugăm Fecioarei Maria ca să-i acopere pe copiii noştri, pe care trebuie să-i creştem în credinţă. Să ne rugăm Maicii Domnului ca să ne învrednicim de ajutorul ei“, a spus pr. asist. cercet. dr. Liviu Petcu. Părintele paroh Iulian Necula, consilier al Sectorului financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a mulţumit preoţilor pentru că au slujit Vecernia unită cu Litia. După ce au fost miruiţi, credincioşii au primit câte un colac şi un pahar de vin. „Încerc să ajung în fiecare an la hramul acestei biserici, pentru că am mare evlavie la Maica Domnului. Pe an ce trece, sărbătoarea Bunei Vestiri este mai frumoasă în acest lăcaş de închinăciune. Am rămas impresionată de numărul mare de preoţi care s-au rugat în cadrul slujbei“, a spus Olimpia Munteanu din Iaşi. Programul liturgic a continuat ieri-dimineaţă cu Utrenia, Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur şi Parastasul pentru cei adormiţi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu