La
Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi a avut loc duminică, 2 martie 2014,
spectacolul caritabil „Armonii de primăvară“, organizat de Fundaţia
„Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) din Iaşi. Concertul a fost susţinut de
Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ din Bucureşti. Pe scenă au mai
cântat beneficiarii din trei centre de zi ale FSS, precum şi Corul de
copii „Muzica Viva“.
Bucuria primăverii a fost adusă în cea de-a doua zi a lunii martie la Iaşi de Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ din Bucureşti, dirijat de Voicu Popescu, de copiii din două centre ale Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ şi de cei ai Asociaţiei „Iubire şi încredere“. Spectacolul caritabil a fost moderat de Radu Casian, colaborator al postului Radio TRINITAS, şi a adunat peste 500 de ieşeni care şi-au exprimat astfel compasiunea faţă de copiii ce provin din familii sărace. Prin cumpărarea biletului la concert, oamenii au întins o mână de ajutor celor care vor fi oameni în societatea de mâine. Aceasta, deoarece beneficiarii asistaţi social prin Centrul de Zi pentru Copii „Mia Casa“ Inculeţ - Bârnova şi prin Centrul de Zi „Sfânta Marina“, ce aparţin de FSS, se confruntă cu lipsuri materiale, iar hrana zilnică şi orele de pregătire reprezintă singura şansă pentru a-şi continua studiile. În debutul evenimentului, Radu Casian a făcut o scurtă prezentare a Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ şi a amintit de serviciile sociale pe care aceasta le oferă de 12 ani. „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, o parte din costurile necesare copiilor asistaţi social prin Cantina «Sfântul Sava», prin Centrul de Zi pentru Copii «Mia Casa» Inculeţ - Bârnova şi prin Centrul de Zi «Sfânta Marina» sunt suportate de Arhiepiscopia Iaşilor. Restul resurselor necesare trebuie suportate de FSS, care apelează la diverşi finanţatori, sponsori şi donatori, prin organizarea acestui tip de evenimente caritabile. Resursele colectate vor constitui baza pentru oferirea prânzului zilnic de care beneficiază cei peste 70 de şcolari din centrele de zi amintite“, a subliniat Radu Casian.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu