sâmbătă, 14 februarie 2009

Şedinţa de lucru anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor

Astăzi, în sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi, se vor desfăşura lucrările Şedinţei anuale de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. Lucrările vor fi precedate de slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica „Sf. Gheorghe“ - vechea catedrală mitropolitană, începând cu ora 7:30. În jurul orei 9:30 se va săvârşi slujba de Te Deum, în cursul căreia se vor aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Iaşilor în anul 2008. La ora 10:00 vor începe lucrările Adunării Eparhiale în care se vor prezenta, examina şi aproba rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial Iaşi, execuţia bugetară pe anul 2008 şi bugetul Arhiepiscopiei Iaşilor pentru anul 2009. La această şedinţă participă cei 30 de membri ai Adunării Eparhiale (20 de mireni şi 10 clerici), membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi sunt invitaţi 26 de membri ai Consiliului Misionar Consultativ, precum şi reprezentanţi ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai şcolilor teologice din Eparhie şi ai asociaţiilor şi fundaţiilor care funcţionează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iaşilor.

Niciun comentariu: