luni, 16 februarie 2009

„Hristos împărtăşit copiilor“ a format un cor în Protopopiatul Rădăuţi

Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat ieri, 15 februarie 2009, Sfânta Liturghie la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Rădăuţi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul de copii şi tineri care studiază la şcolile din Rădăuţi. „Slujba a avut ceva special pentru că răspunsurile în prima parte a Liturghiei au fost date de corurile de copii şi tineri care studiază la şcolile şi liceele din Rădăuţi. Aceşti copii au fost pregătiţi de noi, preoţii, care am descins în şcoli şi am dat curs programului catehetic «Hristos împărtăşit copiilor». Am reuşit să atragem destul de mulţi copii şi tineri la sfânta biserică şi nu numai să-i atragem, ci şi să-i implicăm activ prin cântările de la Sfânta Liturghie. Ne gândim la o catehizare mai intensă, astfel încât ei să cunoască învăţăturile de bază ale credinţei noastre creştin-ortodoxe“, ne-a spus pr. Nicolae Vartea, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“ şi protopop al Protopopiatului Rădăuţi

Niciun comentariu: