vineri, 12 iunie 2015
Eveniment cultural-educaţional la Liceul „Episcop Melchisedec“
La Liceul Teologic
„Episcop Melchisedec“ din Roman a avut loc miercuri, 10 iunie 2015,
evenimentul „Preoţi ortodocşi - candele aprinse în temniţele comuniste“.
Acesta a fost inclus în cadrul seriei „Martiri şi mărturisitori ai
neamului românesc (1948-1989)“ şi s-a bucurat de prezenţa oamenilor de
cultură, profesorilor, preoţilor şi elevilor romaşcani. În deschidere,
IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a evidenţiat
importanţa întâlnirii pentru viaţa Bisericii şi pentru istoria recentă a
neamului românesc, amintind de suferinţa Bisericii din perioada
comunistă. Cu acest prilej, ierarhul de la Roman i-a premiat pe elevii
seminarului din Roman, care s-au remarcat în acest an şcolar la
concursuri naţionale şi internaţionale. În continuare, au susţinut
alocuţiuni părintele Damian Pătraşcu, prorectorul Institutului
Franciscan din Roman, arhimandritul Andrei Ioniţă, eclasiarhul
Catedralei Arhiepiscopale din Roman, şi pr. dr. Nicolae Hurjui de la
Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău. În cadrul evenimentului au
fost oferite momente muzicale de elevii Liceului Teologic Ortodox din
Roman şi de cei ai Liceului Romano-Catolic din Roman.
Excursie pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru“ din Suceava
Copiii care participă la
catehezele organizate de Parohia „Sfântul Dumitru“ din Suceava au primit
în dar o excursie. Periplul s-a desfăşurat sâmbătă, 6 iunie 2015, iar
locurile vizitate din Bucovina au fost deosebit de apreciate de micii
cateheţi. „În fiecare an are loc excusia care anunţă vacanţa ce durează
până în septembrie. Ea este deja tradiţie, fiind primită cu bucurie
mare. Anul acesta, traseul a fost extraordinar de frumos, îmbinând
pelerinajul la mănăstiri cu ascensiunea pe munte şi buna dispoziţie la o
stână. Copiii participanţi sunt credincioşi, conştiincioşi şi silitori,
aceştia obţinând premii la concursurile şcolare şi la olimpiade.
Şcolarii au fost foarte încântaţi şi mulţumiţi de excursia primită în
dar şi au promis că se vor strădui să fie mereu de nădejde acolo unde
Dumnezeu le va îndruma paşii“, a relatat pr. Justinian Cojocar, slujitor
la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava.
Stareţa Mănăstirii Parincea, condusă pe calea cerurilor
La Mănăstirea Parincea din judeţul Bacău a fost oficiată marţi, 9 iunie
2015, slujba Înmormântării stavroforei Evlampia Corciu, stareţa acestei
aşezări monahale. Pentru sufletul celei ce a păstorit obştea aşezării
monahale s-au rugat atât clericii, cât şi numeroşii credincioşi care au
cunoscut chipul evlavios al celei plecate în lumina veşniciei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 9 iunie 2015, slujba Înmormântării stavroforei Evlampia Corciu, stareţa Mănăstirii Parincea. Sicriul cu trupul neînsufleţit al celei ce a povăţuit de-a lungul anilor obştea încredinţată a fost înconjurat de numeroşi slujitori ai sfântului altar, de stareţe de la mai multe mănăstiri din Moldova şi de pelerinii veniţi din mai multe părţi ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. IPS Ioachim a adresat un cuvânt în care a apreciat că maica Evlampia a purtat crucea suferinţei, fiind un exemplu de răbdare, astfel că a primit de la Dumnezeu calitatea de a fi biruitoare. „Maica stareţă Evlampia Corciu a avut permanent conştiinţa păcatului, precum a avut şi conştiinţa purtării crucii sale în Hristos. S-a înscris în şirul călugărilor şi maicilor care au făcut joncţiunea cu părinţii închisorilor comuniste, cu cei care s-au jertfit pentru idealul sfânt, ale căror nume ar trebui să le scriem în calendarul Bisericii şi ale căror vorbe ar trebui să întregească filele patericului românesc şi ale celui universal. Parcă-i uităm pe aceştia. S-au stins unul câte unul. Vouă, celor de astăzi, vă spunem să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă arate calea, şi dacă v-a arătat-o, să mergeţi pe aceea. Maica Evlampia, prin viaţa sa, prin rugăciune, a reuşit să sioneze între picăturile vitregiilor vremii. A adunat aici, la Parincea, tinere călugăriţe cărora le-a devenit o mamă spirituală", a amintit Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Sicriul cu trupul neînsufleţit al vrednicii monahii a fost aşezat în cimitirul aşezării monahale, în apropierea bisericii unde se vor înălţa permanent rugăciuni pentru odihna sufletului celei ce a fost stareţa Mănăstirii Parincea.

Pelerinaj cu prilejul hramului bisericii Spitalului Oneşti
Sfântul Ierarh Luca al
Crimeei va fi serbat astăzi în paraclisul Spitalului Municipal Oneşti.
Cu acest prilej, duminică, 7 iunie 2015, a fost adusă de la Catedrala
Arhiepiscopală din Roman copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii
Domnului - Pantanassa din Sfântul Munte Athos. Sfânta icoană a fost
întâmpinată de un sobor de preoţi şi de peste 300 de credincioşi în
curtea spitalului oneştean, iar apoi s-a oficiat slujba Acatistului. „Cu
acest prilej, s-a prezentat un istoric al icoanei Pantanassa, de-a
lungul anilor dovedindu-se a fi ascultătoare celor ce au râvnă la Maica
Domnului. Aşa cum noi ne rugăm Mântuitorului Hristos pentru a câştiga
cele de folos, la fel Maica Domnului se roagă Domnului Iisus pentru a
mijloci pentru noi“, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al
Protopopiatului Oneşti. Aseară, în capela spitalului din Oneşti s-a
oficiat Vecernia unită cu Litia, iar în această dimineaţă se va sluji
Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi.
joi, 11 iunie 2015
Întâlnire dedicată cunoaşterii lui Dumnezeu, la Botoşani
În sala de festivităţi a Protopopiatului Botoşani a avut loc marţi, 9
iunie 2015, conferinţa cu tema „Cunoaşterea lui Dumnezeu", în cadrul
Serilor catehetice „Părintele Cleopa Ilie". Tema a fost prezentată de
pr. Marius Ciobanu de la Parohia „Sfântul Andrei" din Botoşani, de pr.
Dănuţ Săftian de la Parohia „Sfânta Treime" - Tudora - Cornăţel şi de
pr. Mircea Piftor de la Parohia Pădureni. „Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a
lucrărilor Lui se întemeiază pe bunăvoinţa Sa de a ni se descoperi El
Însuşi ca fiinţă spirituală personală, pe de o parte, iar pe de altă
parte, pe posibilitatea omului ca fiinţă raţională de a intra în dialog,
de a vorbi cu Dumnezeu. Pentru cunoaşterea lui Dumnezeu şi a energiilor
şi lucrărilor Lui, două căi ne sunt deschise: Revelaţia naturală şi
Revelaţia supranaturală", a rezumat pr. Marius Ciobanu. După cum ne-a
relatat pr. Petru Fercal, misionar protopopesc, pe parcursul conferinţei
au fost prezentate mai multe proiecţii cu mărturiile teologilor români
despre cunoaşterea lui Dumnezeu şi apoi au fost prezentate mai multe
citate ale sfinţilor şi ale oamenilor de cultură despre această minunată
cale a cunoaşterii lui Dumnezeu. La final, corul Parohiei „Sfântul
Andrei", dirijat de Gabriel Simionesei, a prezentat un buchet de cântări
duhovniceşti ce au întărit importanţa cunoaşterii lui Dumnezeu şi
frumuseţea împreună-petrecerii cu Cel Preaînalt.
Conferinţă dedicată familiei, la Iaşi
Centrul social-cultural
„Sfântul Ioan Rusul“, aflat în cartierul ieşean Păcurari, va găzdui
astăzi, 11 iunie 2015, de la ora 18:00, conferinţa cu tema „Familii
infertile. Remedii duhovniceşti“. Invitatul Parohiei „Sfântul Mina“ -
Păcurari şi al Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor este pr. conf. dr.
Octavian Moşin din Republica Moldova. În cadrul evenimentului, se va
face o colectă de cărţi duhovniceşti pentru copiii şi tinerii din
Republica Moldova. Părintele Octavian Moşin este tată a trei copii, doi
dintre aceştia fiind adoptaţi. Preacucernicia Sa s-a implicat de-a
lungul vremii în adoptarea copiilor, îndemnând familiile să facă acest
pas. Invitatul de dincolo de Prut este superior la Facultatea de Arte
Plastice din cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din
Chişinău, preot paroh la Biserica Studenţilor din Chişinău şi
preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din Moldova.
Procesiune cu icoana Maicii Domnului de la Trifeşti
În parohiile Deleni, Drăgugeşti şi Helegiu din Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, s-a desfăşurat luni, 8 iunie 2015, o procesiune cu icoana făcătoare de minuni din Parohia Trifeşti, Protopopiatul Roman. Pelerinajul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Pe lângă oficierea slujbei Aghesmei şi rostirea rugăciunilor pentru ploaie, preoţii au slujit Taina Sfântului Maslu în Parohia Deleni. „Apoi, împreună cu sute de credincioşi, am plecat în procesiune la Drăgugeşti, iar după-amiază am ajuns la biserica din Helegiu, unde s-au oficiat slujbe speciale şi rugăciuni în faţa sfintei icoane", a menţionat preotul Ciprian Purice, parohul Parohiei Deleni.
miercuri, 10 iunie 2015
Fotografiile vechi, păstrate cu sprijinul parohiei
Biserica, prin intermediul preoţilor din parohii, poate contribui la
conservarea şi colectarea fotografiilor vechi, unele dintre ele deosebit
de valoroase. Aceasta a fost concluzia dezbaterii lansate în jurul
lansării primelor volume din seria „Foto Splendid/Colecţia Costică
Acsinte" de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi.Sala „Diotima" a Casei de Cultură „Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi a găzduit luni, 8 iunie 2015, lansarea seriei „Foto Splendid/Colecţia Costică Acsinte". Cei peste 50 de participanţi au avut parte de o seară deosebită, în care au aflat lucruri inedite despre marele fotograf de la dr. Richard Constantinescu, redactor-şef al Editurii Filos, şi de la Cezar Popescu, îngrijitorul colecţiei. Evenimentul a fost moderat de Constantin Ciofu, coordonator în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi". A fost o seară deosebită ce s-a bucurat de un „public participativ", după cum a apreciat Cezar Popescu, una dintre cele mai pertinente intervenţii aparţinând jurnalistei Otilia Bălinişteanu, de la „Ziarul Lumina" al Patriarhiei Române. Otilia Bălinişteanu a amintit de micile, dar semnificativele colecţii de fotografie ce se regăsesc în unele sate
din Moldova, cu precădere în
Bucovina şi în părţile Neamţului, mai ales în muzeele parohiale. Au fost
lansate diferite idei referitoare la modalităţile de aducere la lumină a
fotografiilor vechi, o soluţie fiind aceea ca preoţii să adune de la
credincioşi imagini de altădată, care să fie mai apoi centralizate
într-o bază de date. Seara s-a încheiat cu o serie de concluzii, în
perioada următoare, atât membrii Clubului Fotografilor, cât şi
reprezentanţii Editurii Filos urmând să întreprindă proiecte comune
pentru ca fotografiile vechi să fie valorificate. Participanţii au avut
posibilitatea să cumpere primele două volume din seria „Foto
Splendid/Colecţia Costică Acsinte". Volumele publicate de Editura Filos
în cadrul seriei de autor Costică Acsinte reprezintă un amplu proiect de
valorificare a operei cunoscutului fotograf român. Primele două cărţi
au fost grupate sub tema vieţii sociale, fiecare titlu urmând a avea o
temă bine conturată, evidenţiată de fotografii. Valoarea documentară
incontestabilă a acestor fotografii, prin care se întrezăreşte o parte a
culturii noastre dintr-un secol tumultuos, rezidă tocmai din faptul că
oferă o imagine amplă asupra a cine eram, de la regalitate, oameni
importanţi ai vremii la oameni simpli. Costică Acsinte (1897-1984) a
fost fotograf de război în prima conflagraţie mondială. S-a retras în
Slobozia, deschizându-şi un studio foto, ce l-a consacrat ca unul dintre
puţinii fotografi profesionişti din acea perioadă.
Proiect pentru promovarea reperelor turistice
Copiii din satele Cernu, Cornet, Buleni, Bucşeşti, Prohozeşti şi Poduri,
însoţiţi de pr. Ştefan Pârjol şi de pr. Codrin Laslău, au participat
sâmbătă, 6 iunie 2015, la proiectul „Suflet curat în trup sănătos,
bucuria copiilor". Acesta se derulează în Protopopiatul Moineşti cu
binecuvântarea Înaltpresfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului. Activitatea îşi propune, pe lângă cunoaşterea şi recunoaşterea
unor locuri minunate, ca tinerii să comunice şi să fie în comuniune. O
parte esenţială a proiectului o constituie mişcarea în aer liber şi
jocul, ca activităţi prin care tinerii pot accede la cunoaşterea
mediului înconjurător şi a principalelor repere culturale autohtone. În
sâmbăta dinaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor, copiii au poposit la Casa
Memorială „George Enescu" de la Tescani. Proiectul va continua pe 24
iunie 2015 în Parohia Camenca, prin participarea copiilor din parohiile
de pe Valea Muntelui, ce se vor deplasa pe bicicletă la Mănăstirea
Cotumba - Agăş din judeţul Bacău.
marți, 9 iunie 2015
Poartă către cer în oraşul Bacău
Biserica „Pogorârea
Duhului Sfânt“ din cartierul băcăuan Şerbăneşti a fost sfinţită
duminică, 7 iunie 2015, de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Cu acest
prilej au fost binecuvântate şi lucrările Centrului
educaţional-catehetic „Didascalos“.
În Duminica Tuturor Sfinţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfinţirii bisericii închinate Pogorârii Sfântului Duh, aflată în cartierul Şerbăneşti din Bacău. Din soborul preoţilor a făcut parte şi pr. Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău. În cadrul Sfintei Liturghii, oficiată pe un podium special amenajat, chiariarhul locului a rostit mai multe rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să reverse ploaie peste pământul însetat. Ierarhul i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la edificarea bisericii nou-sfinţite, astfel că a oferit din partea Centrului eparhial Roman mai multe distincţii de vrednicie. „În această zi, voi sunteţi aidoma voievozilor din vechime, ctitori şi binefacători ai Bisericii lui Dumnezeu“, a subliniat IPS Părinte Ioachim în cuvântul adresat celor prezenţi. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, s-au acordat distincţii părintelui Ioan Ferchiu, cel care a coordonat lucrările la sfântul locaş la începuturile existenţei sale, părintelui paroh Adrian Ghinea şi părintelui slujitor Vasile Busuioc. În semn de mulţumire adusă Preabunului Dumnezeu, timp de 40 de zile, în biserica din Şerbăneşti se va oficia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Sfânta Liturghie.

Două decenii de jertfă
Demersurile pentru ridicarea bisericii din Şerbăneşti au fost iniţiate de părintele Ioan Ferchiu, aceasta străjuind în prezent intrarea din partea de nord a oraşului Bacău. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1996 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca, pe un teren donat de familia Ţonea la intersecţia dintre Calea Romanului şi Bulevardul Unirii. De la început, s-a dorit ca această ctitorie moldovenească să fie o emblemă peste secole care să definească, prin dimensiunea zidurilor, tăria neclintită a credinţei ortodoxe pe aceste plaiuri. În conturarea siluetei noii biserici s-au îmbinat împreună cu materialele de construcţie şi dragostea, truda, jertfelnicia, neodihnele tuturor credincioşilor ce au dorit să vadă împlinită sfânta ctitorie. Din anul 2003, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim l-a numit paroh pe părintele Adrian Ciprian Ghinea, pentru a-l sprijini pe părintele Ioan Ferchiu în activitatea pastoral-misionară şi pentru a da un impuls lucrărilor de şantier. Din anul 2014, părintele Vasile Busuioc a fost numit slujitor la acest sfânt locaş. Locaşul de închinăciune s-a ridicat prin contribuţia enoriaşilor, Consiliului Local Bacău, a Primăriei Bacău şi a unor instituţii şi sponsori. În perioada următoare, vor începe lucrările de pictură la interior.Stareţa Mănăstirii Parincea a plecat la Domnul
În dimineaţa zilei de 7
iunie 2015, stavrofora Evlampia Corciu, stareţa Mănăstirii Parincea din
judeţul Bacău, a trecut în odihna cea veşnică. Născută pe 17 iulie 1932
în comuna Ungureni, Bacău, într-o familie de creştini evlavioşi,
Costache şi Leonora, maica Evlampia a intrat în obştea Mănăstirii
„Sfântul Sava“ - Berzunţi, din judeţul Bacău, de la vârsta de 17 ani. În
anul 1965, a primit tunderea în monahism, dar în urma Decretului 410
care prevedea excluderea din mănăstiri a tuturor monahiilor cu vârsta
mai mică de 50 de ani, a părăsit aşezământul monahal în anul 1969. În
anul 1991, însoţită de părintele protosinghel Mihail Velea şi de monahia
Filoteea Costea, se întoarce în locurile natale, descoperind locul unde
se înălţa bisericuţa din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“. În ciuda
acestor condiţii vitrege, aşezământul monahal a prins contur atât din
punct de vedere duhovnicesc, cât şi material, prin jertfelnicia celor
trei începători ai vieţii de obşte. A fost construit un corp de chilii
şi o impunătoare biserică cu hramul Naşterea Maicii Domnului, ridicată
între anii 2002-2004. Toate aceste eforturi au afectat însă, din punct
de vedere fizic, sănătatea maicii. Dând dovadă de o credinţă puternică, a
purtat cu demnitate această cruce a bolii, devenind pentru obştea
monahală o prezenţă duhovnicească ce inspira pace, seninătate şi
încredere.
Pelerinaj pentru membrii Corului „Nectarios“
Membrii Corului
„Nectarios“ al Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi, dirijat de
Ana-Maria Dumitru, însoţiţi de preotul paroh Petrică Lehaci şi de
preoteasa Maria, au mers, în perioada 6-7 iunie 2015, într-un pelerinaj.
Traseul a cuprins mănăstirile şi obiectivele turistice din judeţul
Suceava, pelerinajul membrilor corului de la Biserica „Sfântul Nectarie“
fiind o tradiţie în ultimii ani. „În acest an, corul nostru va împlini
zece ani de existenţă, astfel că acest periplu, organizat prin dragostea
părintelui Petrică Lehaci, se înscrie în seria activităţilor dedicate
acestui moment aniversar. Am vizitat şi ne-am închinat în mănăstirile
Moldoviţa, Suceviţa, Humor, Cămârzani, Voroneţ, Doroteia, Putna şi
Sihăstria Putnei. În fiecare locaş de închinare am înălţat o rugăciune
prin cântarea religioasă“, a spus Ana-Maria Dumitru. În Duminica Tuturor
Sfinţilor, la invitaţia părintelui stareţ Nectarie Clinci, Corul
„Nectarios“ a oferit răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii
oficiate în biserica mănăstirii Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.
IPS Ioachim, în vizită la asociaţia de la Hârja
În perioada 5-6 iunie
2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, a participat la o serie de activităţi cu voluntarii, elevii şi
vârstnicii, beneficiari ai serviciilor sociale ale asociaţiei de la
Hârja. Vineri, 5 iunie, Înaltpreasfinţia Sa a fost primit cu mare
bucurie de copiii Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul“ de la
Hârja. Bătrânii de la centrul rezidenţial, îmbrăcaţi în costum popular,
au fost părtaşi la o şezătoare, în foişorul complexului social. Vizita
ierarhului a continuat la biblioteca şi clubul de zi al centrului
rezidenţial pentru vârstnici. În ziua de 6 iunie, chiriarhul locului a
vizitat celelalte centre ale asociaţiei, a interacţionat cu tinerii
voluntari şi profesorii lor care vin în fiecare sâmbătă la Hârja,
răspunzând întrebărilor acestora. În acelaşi timp, au fost întreprinse
două vizite canonice la şantierele taberei de tineret de la Poiana
Sărată, edificiu finanţat şi de Centrul eparhial Roman, care se apropie
de finalizare, şi la Schitul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.
luni, 8 iunie 2015
Concursul „Cuvânt şi culoare din suflet de copil“, la final
Protopopiatul Moineşti a desfăşurat, în luna mai 2015, cea de-a IV-a
ediţie a concursului de creaţie plastică şi literar-religioasă „Cuvânt
şi culoare din suflet de copil", cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului
Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Premierea
concurenţilor s-a desfăşurat joi, 4 iunie 2015, competiţia din acest an
bucurându-se de participarea a 176 de elevi din clasele III-VIII. „Acest
concurs a devenit o tradiţie prin grija părintelui Cotel Mareş,
protopop al Protopopiatului Moineşti. Proiectul scoate în evidenţă
competenţele literare şi artistice ale copiilor, dar, totodată, şi
iubirea lor faţă de Dumnezeu. Pentru noi, profesorii de religie, este o
bucurie şi un privilegiu de a lucra cu ei, de a-i ajuta să-L descopere
pe Dumnezeu şi de a-şi păstra sufletul curat. Privind expoziţia, fiecare
desen este ca o rugăciune curată prin modul simplu şi inocent de a-şi
exprima sentimentele faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni", a menţionat
prof. de religie Elena Hereş, directoarea Şcolii „Ştefan Luchian" din
Moineşti.
Duminica Tuturor Sfinţilor, serbată la Căueşti
Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor" din Parohia Căueşti - Şcheia,
Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, şi-a serbat ieri, 7 iunie 2015,
hramul. La sfintele slujbe dedicate locaşului de închinăciune, oficiate
de un sobor de preoţi, au participat aproape 100 de credincioşi din
parohie.
Localitatea Căueşti din judeţul Iaşi s-a aflat ieri în sărbătoare. Biserica satului, închinată Tuturor Sfinţilor, a fost loc de rugăciune şi comuniune atât pentru enoriaşi, cât şi pentru fiii comunităţii veniţi de departe. Cu toţii s-au adunat pentru a da slavă lui Dumnezeu şi sfinţilor pentru toate cele primite de-a lungul vremii, dar şi pentru a înălţa cereri către Tronul Preasfintei Treimi, mai ales în contextul lucrărilor de pictură ce se derulează în biserica parohială. „Sfânta Liturghie, precedată de Utrenie, a fost săvârşită de un sobor de şapte preoţi, la finalul căreia s-a organizat o agapă frăţească, aşa cum se cuvine nouă, creştinilor. Predica zilei a fost adresată de părintele Petrică Pârlea de la Parohia Satu Nou, care a vorbit despre rolul credinţei şi sfinţeniei în viaţa credincioşilor. În acelaşi timp, s-a întărit conştiinţa credincioşilor înspre ceea ce înseamnă sfinţenia. Sărbătoarea hramului bisericii noastre este una a întregii comunităţi. Ne dorim ca prin intermediul acestei zile, oamenii să se apropie mai mult de Dumnezeu şi de Biserică. Dacă oamenii trăiesc aproape unii de ceilalţi, ei sunt în comuniune, putând astfel să se folosească de darurile pe care Dumnezeu le revarsă. Ne-am bucurat de prezenţa enoriaşilor parohiei noastre, dar şi de cea a celor din Şcheia, Dobrovăţ sau Scânteia. Pelerinii din alte părţi vin la Căueşti pentru a vedea cum sunt manifestările din punctul de vedere al credinţei", a relatat pr. paroh Bogdan Sârbu. La Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor" din Căueşti se derulează din anul 2014 lucrările de pictură. Până în acest moment s-au pictat 100 de metri pătraţi. „Cheltuielile sunt foarte mari pentru comunitatea noastră, fondurile necesare fiind acoperite doar de la credincioşii parohiei. Mai avem de pictat în jur de 400 de metri pătraţi, însă, nădăjduim să reuşim, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor ce doresc să-şi înveşnicească numele, contribuind la zugrăvirea chipurilor sfinţilor din locaşul de închinăciune al satului Căueşti", a mai adăugat pr. paroh Bogdan Sârbu.

Liturghie arhierească în biserica din Borzeşti
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit vineri, 5 iunie 2015, Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului" - Borzeşti, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Byzantion" şi de Grupul psaltic „Filomelos". În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Ioachim a oficiat Taina Sfântului Botez a pruncului Timotei Cautiş, readucând astfel în actualitate tradiţia liturgică a primelor secole creştine. „În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Părinte Ioachim a arătat că în orice prunc nou botezat este concentrată întreaga Biserică, deoarece în el este prezent Hristos. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a apreciat reîntoarcerea tinerilor la valorile strămoşeşti, remarcând hainele de inspiraţie tradiţională purtate de membrii Grupului „Filomelos", dar şi de cel mai tânăr creştin, pe care naşii au ales să îl aducă în faţa lui Hristos, îmbrăcat într-un frumos costum popular", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Rugăciuni pentru ploaie în Protopopiatul Bacău
Preoţii din parohiile Lipova, Valea Hogei, Valea Caselor, Mâlosu şi Plopana, care sunt afiliaţi Cercului pastoral-misionar „Buna Vestire" al Protopopiatului Bacău, dimpreună cu soborul Mănăstirii Plopana, s-au întâlnit la hotarul dintre parohii, unde au săvârşit slujba Aghesmei mici şi slujba Canonului de rugăciune pentru ploaie. La sfintele slujbe au participat numeroşi credincioşi, care au ţinut în mâini prapuri şi cruci, într-o frumoasă procesiune pe cărările uscate de lipsa ploilor. Pe parcursul întregului drum, traseu mioritic anevoios, cu suişuri şi coborâşuri, oamenii l-au rugat pe Cel Preaînalt să dăruiască ploaie pământului celui însetat. În acelaşi timp, oamenii şi-au îndreptat nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului, care are putere să mijlocească înaintea Mântuitorului Hristos pentru lumea întreagă. Părintele Petru Bălăiţă, coordonatorul cercului pastoral, a mulţumit credincioşilor „pentru ascultarea şi credinţa de care dau dovadă", dar şi preoţilor, „pentru prezenţă şi rugăciune".
Bursă „Erasmus“ pentru părintele Vasile Demciuc
Diaconul profesor doctor Vasile M. Demciuc de la Facultatea de Istorie
şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare" Suceava a beneficiat în
cursul lunii mai 2015 de o bursă în cadrul Programului „Erasmus" la
Karadeniz Technical University din Trabzon - Turcia. În cadrul acestei
deplasări, diac. Vasile Demciuc a susţinut în faţa studenţilor şi
masteranzilor Erasmus de la Facultatea de Istorie a Universităţii
Karadeniz Technical University din Trabzon - Turcia prelegeri pe tema
„Cultural patrimony of Byzantium". Pe 14 mai 2015, în cadrul Catedrei de
istorie a fost lansată cartea „Trapezunt - fascinaţie şi reper
spiritual bizantin", apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
După ce autorul cărţii a prezentat motivaţia scrierii acestei cărţi,
rolul şi locul ei în istoriografia românească, au luat cuvântul prof.
univ. dr. Kenan Inan, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii
Karadeniz Technical University, şi prof. univ. dr. Alaaddin Yalcinkaya,
şeful Catedrei de istorie medievală a Universităţii Karadeniz Technical
University.
sâmbătă, 6 iunie 2015
Rugăciuni de binecuvântare la Şcoala Dobreni
Şcoala Gimnazială
Dobreni din judeţul Neamţ a fost sfinţită ieri, 5 iunie 2015, în
prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale şi judeţene, dar şi a
elevilor din localitate. De mai mulţi ani, Biserica şi Şcoala desfăşoară
o serie de activităţi în parteneriat.
În localitatea Dobreni din judeţul Neamţ a avut loc ieri un eveniment deosebit, aşteptat cu emoţie atât de elevi, cât şi de părinţii acestora. Şcoala din sat, care a pregătit de-a lungul timpului generaţii de copii, a fost sfinţită, după ce a fost reabilitată cu fonduri europene. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale, dar şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. „Primăria Dobreni a reuşit să obţină fonduri europene, astfel că şcoala din localitate a devenit o locaţie unde copiii se bucură de condiţiile deosebite de studiu. Cu acest prilej, am oficiat Agheasma mică, la finalul căreia am binecuvântat toate sălile de curs. Localitatea noastră are un număr redus de locuitori, care se remarcă prin hărnicie şi omenie. Astfel, autorităţile locale s-au implicat în reabilitarea uneia din cele mai importante clădiri din comună, pentru a realiza ceva frumos, conform timpului nostru. Bunul Dumnezeu să rânduiască şi altor localităţi aceeaşi bucurie pe care am trăit-o noi astăzi (n.r. ieri, 5 iunie 2015)“, a amintit pr. Nicolae-Viorel Coşofreţ, parohul de la Dobreni. Legătura Bisericii cu Şcoala din Dobreni este una rodnică, întâlnirile preotului paroh cu elevii şi profesorii având loc de mai multe ori pe an. În perioada posturilor de peste an, copiii vin la sfânta biserică împreună cu profesorii să se spovedească. „La spovedanie vin în primul rând profesorii de la şcoală, astfel că ei oferă elevilor exemplu de credinţă. Legătura cu Şcoala este capitală, mai ales că profesorii sunt şi enoriaşii noştri. Ei Îl au pe Dumnezeu în sufletul lor şi cutivă cuvântul Celui Preaînalt mai departe. Dascălii din Dobreni colaborează cu Biserica deosebit de frumos, ca într-o familie. Toate problemele s-au rezolvat mereu într-un cadru familiar, încât toţi copiii ne sunt dragi. Investim foarte mult în copii, mai ales că la biserică avem programe speciale pentru aceştia. De asemenea, avem un atelier de pictură, unde copiii din parohie zugrăvesc chipurile sfinţilor“, a mai adăugat preotul paroh Nicolae-Viorel Coşofreţ. Amintim că Şcoala Gimnazială Dobreni, unde studiază în jur de 160 de copii, a fost supusă, începând din vara anului trecut, unor lucrări de reparaţii, urmate de modernizarea spaţiilor unde învaţă şcolarii.

La Iaşi se va desfăşura „Pelerinajul generaţiilor“
Parohia Toma Cozma din
Iaşi, în parteneriat cu Bioma Agro Ecology Co, organizează astăzi, 6
iunie 2015, de la ora 14:00, „Pelerinajul generaţiilor“. Traseul propus
cuprinde vizitarea Grădinii Botanice şi a Mănăstirii Copou, ctitorie a
domnitorului Vasile Lupu. La pelerinaj vor participa tineri şi copii de
toate vârstele însoţiţi, în mod obligatoriu, de părinţii lor, care vor
trebui să parcurgă împreună acelaşi traseu pe bicicletă. Manifestarea
doreşte să marcheze două zile foarte importante: 1 iunie - Ziua
Internaţională a Copilului şi 5 iunie - Ziua Mondială a Mediului
(Ecologiei). „În acest sens, Bioma Agro Ecology Co, partener în cadrul
proiectului nostru, va oferi tuturor participanţilor informaţii utile
despre ecologie şi alte materiale. De asemenea, sunt pregătite de
organizatori numeroase surprize atât pentru cei mici, cât şi pentru cei
mari. În aceeaşi zi, vom vizita şi Grădina Botanică, unde ne vom opri şi
vom admira frumuseţile naturii care ne înconjoară şi pe care de multe
ori le trecem cu vederea, nepăsători şi ignoranţi“, a declarat Vasilica
Onofrei, voluntar la Parohia Toma Cozma şi coordonator al proiectului.
Manifestarea se va desfăşura în cadrul „Săptămânii pentru familie“,
organizată de Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei şi de Asociaţia Familia Tradiţională din Iaşi.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În
Duminica I după Rusalii, mâine, 7 iunie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte
Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi
IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, vor sfinţi Biserica
„Sfânta Treime“ din Fântâna Mare, Protopopiatul Fălticeni, judeţul
Suceava. IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va
sfinţi mâine Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Şerbăneşti din Bacău.
PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea
Almaş din judeţul Neamţ.
vineri, 5 iunie 2015
Frânturi din copilărie, expuse într-o biserică ieşeană
Galeria de artă a
Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi a găzduit
miercuri, 3 iunie 2015, vernisajul expoziţiei de fotografie „Lăsaţi
copiii să vină la Mine!“. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr
mare de participanţi, care au admirat cele 40 de lucrări expuse.
„Săptămâna pentru familie“ - 2015, organizată la Iaşi de Asociaţia Familia Tradiţională şi de Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi Ziua Internaţională a Copilului sunt sărbătorite de Clubul Fotografilor Iaşi printr-o expoziţie de fotografie. Aceasta a fost vernisată miercuri, 3 iunie 2015, în galeria de artă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata, în prezenţa a numeroşi membri ai Clubului Fotografilor Iaşi de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi - Parcul Copou, a elevilor de la Şcoala „Ion Simionescu“ Iaşi şi a numeroşi invitaţi. Pentru început, gazda evenimentului, părintele paroh Mircea Stoleriu, şi-a exprimat bucuria pentru că 12 membri ai Clubului Fotografilor Iaşi au expus 40 de imagini tematice în galeria de artă a locaşului de închinăciune închinat Maicii Domnului din Galata. „Mă bucur că expoziţia de faţă a surprins lucruri foarte frumoase. Există câteva fotografii care se circumscriu în tema expoziţiei, celelalte prezentând aspecte din viaţa copiilor“, a spus preotul paroh Mircea Stoleriu. Constantin Ciofu, coordonator în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi, a mărturisit celor prezenţi că expoziţia de fotografie „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“ surprinde imagini din diferite ipostaze ale copilăriei, apreciind munca depusă de membrii Clubului Fotografilor Iaşi în organizarea evenimentului. În acelaşi timp, au fost îndreptate mulţumiri părintelui paroh Mircea Stoleriu, pentru amabilitatea de a găzdui în galeria de artă a doua expoziţie de fotografie din acest an a membrilor Clubului Fotografilor Iaşi.

Orientarea spre nevoile copilului
Mihaela Burlacu, membru al Clubului Fotografilor Iaşi, a atras atenţia asupra neglijării copiilor în zilele noastre, acest fenomen intrând în categoria abuzurilor. „Echilibrul lumii în care trăim e afectat de acţiuni distructive. Mă gândesc la ce lăsăm pentru copiii de mâine... Adulţii ar trebui să se ghideze nu doar spre aspectele materiale ale lumii. Un copil nu are nevoie doar de hrană, de locuinţă s.a. Cred că ar trebui să ne orientăm mult mai mult spre nevoile emoţionale şi spirituale ale copilului“, a subliniat Mihaela Burlacu. A urmat cuvântul lui Dragoş Bălinişteanu, referent în cadrul Departamentului Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care i-a felicitat pe organizatorii expoziţiei, menţionând că evenimentul nu s-ar fi potrivit mai bine decât în spaţiul bisericesc. Aşa cum copiii din fotografii au fost înconjuraţi de sfintele icoane, la fel trebuie ca în viaţa de zi cu zi ei să se afle în preajma Mântuitorului Hristos. Dragoş Bălinişteanu a punctat apoi câteva din activităţile organizate în „Săptămâna pentru familie“ - 2015, desfăşurate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La finalul evenimentului, părintele paroh Mircea Stoleriu a oferit câte o iconiţă tuturor celor prezenţi, iar copiii au primit un mic dar de 1 Iunie. Expoziţia de fotografie „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“ este expusă la biserica din cartierul Galata din Iaşi până pe 7 iunie 2015.Moldova Sărbătoare străveche în cinstea Sfântului Ioan cel Nou, la Buhalniţa
Ctitoria lui Miron
Barnovschi de la Buhalniţa, unul dintre cele mai reprezentative locaşuri
de închinăciune din judeţul Neamţ, şi-a cinstit ocrotitorul. Sfânta
Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi din Mitropolia Moldovei
şi Bucovinei.
Prima joi după sărbătoarea Rusaliilor este an de an sărbătorită în mod deosebit de credincioşii de pe Valea Muntelui în Parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ. La orele dimineţii, locuitorii din satele învecinate, dar mai ales cei din parohie s-au îndreptat cu paşi repezi către biserica parohială ocrotită de Maica Domnului şi de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. De mai bine de cinci secole, hramul altarului de închinăciune, din satul ai cărui urmaşi sunt creştinii din Ardeal care au fugit din calea Uniaţiei, este marcat în prima joi după Duminica Mare. Această zi se ţine din anul 1415, când, în drumul lor spre Suceava, moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou au poposit pentru o noapte în altarul de închinăciune din Buhalniţa. Programul liturgic dedicat cinstirii Sfântului Ioan cel Nou a început la orele dimineţii cu Utrenia şi a continuat cu Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. După citirea Sfintei Evanghelii, protosinghelul Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, a adresat un cuvânt de învăţătură în care a atras atenţia asupra dezbinării dintre oameni, remarcând că preotul cultivă unitatea în Biserică, cu sprijinul credincioşilor. La final, pr. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, a întărit cuvintele părintelui stareţ de la Petru Vodă, care a fost ucenic al vrednicului de pomenire arhimandrit Justin Pârvu, îndemnând pe toţi la „fapta cea bună“. După un moment artistic al copiilor de la Şcoala Gimnazială din Buhalniţa, preotul paroh Cristian Dăscălescu a mulţumit celor doi slujitori ai sfântului altar pentru cuvintele de folos duhovnicesc. Un gând de recunoştinţă a fost adresat părintelui protopop emerit Mihai Damian şi părintelui Ionel Cuţuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău, dar şi maicilor de la Mănăstirea Copou din Iaşi care s-au rugat alături de comunitatea din Buhalniţa în ziua hramului. Prin grija credincioşilor parohiei, cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă frăţească.

joi, 4 iunie 2015
Tradiţie şi continuitate pe Valea Jijiei
În localitatea
Andrieşeni din judeţul Iaşi s-a desfăşurat duminică, 31 mai 2015, „Ziua
Salcâmului“, ediţia a VII-a. Manifestările au fost organizate de Parohia
Andrieşeni, la iniţiativa preotului paroh Mihai Cepeliuc, în colaborare
cu Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu“ din localitate. Concert extraordinar al Corului „Aletheia“
Într-o atmosferă de sărbătoare şi de bucurie, pe prispa şcolii din Andrieşeni a avut loc deschiderea oficială a „Zilei Salcâmului“, după ce invitaţii au fost întâmpinaţi de elevii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de conducerea şcolii, care a oferit câte un fagure de miere de salcâm. Pentru început, au fost rostite alocuţiuni ale reprezentanţilor instituţiilor implicate, iar apoi artistul fotograf Constantin Ciofu a vernisat expoziţia de fotografie „Lumină şi credinţă la Andrieşeni“, care cuprinde 40 de imagini color din comunitatea aflată în sărbătoare, realizate în ultimii şapte ani. Corul „Aletheia“ a susţinut cel mai important moment al zilei, şi anume un concert de muzică sacră şi folclorică, ce a încântat inimile gazdelor şi oaspeţilor. Concursurile şcolare şi muzica populară s-au completat armonios până spre miezul nopţii, când a fost aprins un foc de tabără. „Ziua Salcâmului la Andrieşeni“ - 2015 reprezintă un exemplu pentru toate comunităţile parohiale, aceasta fiind organizată printr-un parteneriat rodnic cu Şcoala. Bucuria pe care au simiţit-o oamenii, ce l-au avut în mijlocul lor pe preotul lor paroh pe tot parcursul programului, este o mărturie a faptului că prin conlucrare şi colaborare se pot orândui evenimente deosebite, în duhul credinţei noastre strămoşeşti.miercuri, 3 iunie 2015
Daruri pentru copiii centrului de zi din Parohia Holt
Elevii care beneficiază de serviciile Centrului de zi pentru copii „Sfântul Arhanghel Rafail“ - Holt au primit luni, 1 iunie 2015, daruri cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului. Acestea au fost oferite de câţiva oameni cu suflet mare, după programul zilnic obişnuit. Copiii au fost copleşiţi şi nespus de încântaţi de mulţimea cadourilor pe care le-au adus părinţii copiilor de la Grădiniţa „Rază de Soare“ din Bacău. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“, derulat de Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Holt, în colaborare cu Şcoala cu clasele 0-VIII - Holt şi Grădiniţa „Rază de Soare“ din Bacău. „Am reuşit prin această acţiune de voluntariat să conferim o dimensiune filantropică Zilei Internaţionale a Copilului, pe care nu am putea-o simţi şi conştientiza mai frumos şi mai profund decât în spiritul altruist al dragostei creştine. Pentru aceasta, mulţumim cadrelor didactice implicate şi tuturor creştinilor care au găsit răgaz în sufletul lor să privească şi spre semenii lor mai mici“, a mărturisit pr. paroh Iulian Adam.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)