vineri, 18 noiembrie 2016
Părintele Lucian Istrate a trecut la cele veşnice
Părintele
Lucian Istrate, preot slujitor pe seama Schitului „Sfântul Apostol
Andrei“ din Comăneşti, a plecat la Domnul miercuri, 16 noiembrie 2016.
Născut în data de 15 noiembrie 1973, la Piatra-Neamţ, a urmat cursurile
gimnaziale şi liceale, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi,
promoţia 1996. Căsătorit cu Sandra Cristina, a fost binecuvântat de
Dumnezeu cu doi copii, Cosmin şi Theona. A fost hirotonit preot de
vrednicul de pomenire Arhiepiscop Eftimie în 27 octombrie 1996, pe seama
Parohiei „Sfântul Spiridon“ din Comăneşti, unde a slujit până în anul
2014, când primeşte ascultare pe seama Schitului „Sfântul Apostol
Andrei“ din Comăneşti. „Ne exprimăm întreaga compasiune faţă de familie
şi cei apropiaţi, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească în
Împărăţia Sa sufletul părintelui Lucian, să dea putere, sprijin şi
ocrotire familiei îndoliate în aceste clipe de mare durere. Veşnică să-i
fie pomenirea!“, se arată într-un comunicat de pe site-ul
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ierotheos Vlachos, în vizită la Mănăstirea Diaconeşti
Înaltpreasfinţitul
Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nefpaktos şi Sfântul Vlassios,
s-a aflat miercuri, 16 noiembrie 2016, în mijlocul obştii monahale de
la Mănăstirea Diaconeşti, judeţul Bacău.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în calitate de gazdă, a mulţumit distinsului oaspete din Biserica Greciei pentru că a acceptat invitaţia de a fi în mijlocul obştii acestei mănăstiri, făcând totodată o scurtă prezentare a vieţii monahale din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. La rândul său, invitatul a făcut cunoscut ierarhului romaşcan contextul în care s-a întâlnit cu o parte dintre vieţuitoarele Mănăstirii Diaconeşti şi motivul care l-a determinat să poposească în mijlocul acestei obşti monahale: „Am venit aici după un important simpozion dedicat părintelui Sofronie Saharov, care a fost organizat la Iaşi, şi după un strălucit praznic închinat Sfântului Paisie Velicicovschi, care a avut loc la Mănăstirea Neamţ“. De asemenea, ierarhul grec a rostit un cuvânt de învăţătură pentru folosul duhovnicesc al vieţuitoarelor mănăstirii, precum şi al tuturor monahilor, monahiilor, fiilor şi fiicelor duhovniceşti ai Eparhiei Roamanului şi Bacăului, în care a subliniat câteva aspecte referitoare la necesitatea păstrării unităţii Bisericii, a respectării ierarhiei bisericeşti, în contextul ultimelor evenimente care au încercat să provoace tulburări şi neorânduieli în Biserica Ortodoxă Română.

Episcopul Iacov Antonovici al Huşilor, omagiat la Bârlad
Preoţii
şi credincioşii din Bârlad l-au omagiat ieri, 17 noiembrie 2016, pe
vrednicul de pomenire Episcop Iacov Antonovici al Huşilor. Un sobor de
preoţi a oficiat slujba Parastasului. Mâine, va fi dezvelit un bust al
ierarhului de către PS Corneliu.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, la Biserica „Sfântul Ilie“ din Bârlad, a fost oficiată ieri, 17 noiembrie 2016, slujba Parastasului pentru Episcopul Iacov Antonovici (18 noiembrie 1856 - 31 decembrie 1931). Comemorarea vrednicului ierarh a fost rânduită întrucât acesta îşi are obârşia din părţile Bârladului. La eveniment au participat preoţii bisericilor din Bârlad, reprezentanţii autorităţilor locale, ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Bârlad şi alţi bârlădeni, care au ţinut să-i aducă omagiul lor celui evocat. „După slujba de pomenire, am prezentat aspecte din viaţa Preasfinţitului Iacov Antonovici, care a slujit în biserica Sfântului Ilie din Bârlad ca dascăl, diacon, preot slujitor şi preot paroh. Prof. Gramaticu-Răşcanu Oltea, preşedinta Societăţii de Ştiinţe Istorice - filiala Bârlad, a scos în evidenţă rolul major pe care l-a avut vrednicul ierarh în cultura, şcoala şi istoria ţinuturilor bârlădene şi nu numai“, a spus pr. Vasile Lăiu, protopop de Bârlad. Manifestările vor continua în zilele de 18 şi 19 noiembrie cu prezentarea conferinţei „Iacov Antonovici - ierarhul şi cărturarul (160 ani de la naştere)“, susţinută de pr. protopop Vasile Lăiu, în sala de conferinţe a Casei de Ajutor Reciproc „Elena Cuza“ din Bârlad. Mâine, 18 noiembrie, de la ora 11:00, va avea loc în faţa şcolii ce poartă numele ierarhului comemorat o manifestare deosebită. Preasfinţitul Părinte Corneliu va dezveli cu acest prilej bustul Episcopului Iacov Antonovici. Potrivit unui articol apărut în „Ziarul Lumina“ pe 21 noiembrie 2010, semnat de Adrian Nicolae Petcu, Episcopul Iacov Antonovici provenea din pătura de jos a poporului, ca fiu de cântăreţ bisericesc din Similişoara Bogdanei, din ţinutul Vasluiului. Cu multe greutăţi materiale a urmat seminarul inferior de la Huşi, apoi pe cel superior de la Socola. După hirotonirea ca diacon, apoi ca preot pe seama Bisericii „Sfântul Ilie“ din Bârlad, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Calităţile duhovniceşti şi misionare l-au recomandat pentru diferite funcţii: protoiereu de Tutova, membru în Consistoriul Eparhial din Huşi şi Consistoriul Superior, profesor de religie şi filosofie la diferite şcoli bârlădene. Rămas văduv, în 1918 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, apoi hirotonit arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Ulterior, a fost vicar al Episcopiei Huşilor, apoi, în 1923, ales episcop al Dunării de Jos. Un an mai târziu a revenit pe plaiurile natale în calitate de episcop al Huşilor, păstorind până la moarte (31 decembrie 1931). Episcopul Iacov a rămas în conştiinţa huşenilor ca ierarhul blând şi sfătos, apropiat şi susţinător al tinerilor, dar şi ca slujitor şi cercetător al trecutului ţinutului natal.

joi, 17 noiembrie 2016
Cursuri gratuite de dirijori la Protopopiatul Bacău
Sediul
Protopopiatului Bacău a găzduit timp de două zile cursuri gratuite
pentru dirijori. Acestea au fosts suţinute de Cezar Vârlan, dirijor
secund al Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin“.
Pasionaţii muzicii corale din Bacău au participat la cursurile gratuite pentru dirijori desfăşurate la sediul Protopopiatului Bacău, sub coordonarea prof. Cezar Vârlan, dirijor secund al Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin“. Acestea s-au bucurat de binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. „Preoţi, profesori, învăţători şi educatori din cuprinsul judeţului Bacău au participat, în perioada 11-12 noiembrie 2016, la cursurile de dirijorat desfăşurate, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la sediul Protopopiatului Bacău. Derulate în cadrul Programului Naţional «Cantus Mundi», acestea au fost coordonate de o echipă de profesionişti ai muzicii corale, sub bagheta lui Cezar Vârlan din Bucureşti“, a relatat Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Scopul acestui proiect este acela de a revigora mişcarea corală în România, în dorinţa de a forma dirijori de cor, pentru ca ei, la rândul lor, să înfiinţeze noi coruri, astfel încât mişcarea corală să fie bine prezentă. Prof. Cezar Vârlan s-a arătat încântat de prestanţa iubitorilor de cântare corală din Bacău, apreciind pasiunea şi energia de a se implica: „Mi-a plăcut foarte mult ceea ce s-a întâmplat la Bacău. Nu ne aşteptam să fie atât de bine pregătiţi, ne-a plăcut energia lor, dorinţa de a învăţa şi disponibilitatea lor. Am lucrat cu membrii Corului «Armonia» al Colegiului de Artă «George Apostu», dirijat de prof. Ionuţ Vâlcu, şi cu cei de la Corul «Laudamus» al Liceului Teologic «Episcop Melchisedec» din Roman, dirijat de profesorul Gheorghe Gozar. A fost ceva deosebit“. Acest inedit şi binevenit proiect cultural iniţiat de Ministerul Culturii şi Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin“ are drept scop integrarea socială a copiilor prin activitatea de grup reprezentată de cântul coral. „Proiectul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani şi cadrelor didactice din sistemul de învăţământ românesc, ca grupuri ţintă, şi întregii comunităţi din care fac parte corurile membre, ca beneficiari“, a mai adăugat pr. Constantin Gherasim.

Întâlniri duhovniceşti în protopopiatele Oneşti şi Moineşti
Aula
Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti“ din Oneşti a găzduit la mijlocul
acestei săptămâni conferinţa duhovnicească cu tema „Sănătate şi
longevitate“. Joi, 17 noiembrie, preoţii din protopopiatele Moineşti şi
Oneşti au aflat mai multe precizări despre Sfântul şi Marele Sinod de la
consilierul patriarhal Ionuţ Mavrichi.
Cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului şi Bacăului, în Protoieria Oneşti, cu sprijinul Asociaţiei
„Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, miercuri, 16 noiembrie 2016, a
fost organizată conferinţa duhovnicească cu tema „Sănătate şi
longevitate“. Aceasta a fost susţinută de lector univ. dr. Aurelia Curaj
şi este prima întâlnire de acest gen dintr-o serie de întâlniri de
suflet din Postul Crăciunului. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula
Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti“ din Oneşti. Între subiectele
abordate au fost dezbătute noţiuni despre stilul normal de viaţă,
relaţia dintre sănătate şi viaţă lungă, factorii care generează boala,
prevenţia şi măsurătorile stării de sănătate. Pr. Ioan Bârgăoanu,
protopop de Oneşti, a mulţumit celor prezenţi, în mod special părintelui
Ilarion Mîţă, directorul asociaţiei de la Hârja, care a făcut posibilă
această întâlnire.

această întâlnire. Întrevederi dedicate Sfântului şi Marelui Sinod din Creta
La Biserica „Sfântul Nicolae“ din municipiul Oneşti, s-a desfăşurat joi, 17 noiembrie 2016, conferinţa preoţească lunară cu preoţii din Protopopiatul Oneşti. Invitatul special al întâlnirii a fost Ionuţ Mavrichi, consilier patriarhal, ofiţer de presă şi purtător de cuvânt al delegaţiei Patriarhiei Române la Sfântul şi Marele Sinod din Creta (desfăşurat în perioada 16-27 iunie 2016). Reprezentantul Patriarhiei Române a vorbit preoţilor oneşteni despre semnificaţia ideii de sinod ecumenic şi implicaţiile sale istorice, despre criticile nejustificate ce se aduc Sfântului şi Marelui Sinod şi despre motivaţia neparticipării unor Biserici autocefale la lucrări ş.a. Tot joi, consilierul patriarhal Ionuţ Mavrichi a fost prezent la întâlnirea lunară a preoţilor din Protopopiatul Moineşti. Conferinţa a fost organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim. În cuvântul de deschidere, pr. Alexandru Zamfir, consilier administrativ în cadrul Centrului Eparhial de la Roman, a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. La finalul expunerii, consilierul patriarhal Ionuţ Mavrichi a răspuns întrebărilor preoţilor participanţi la întâlnire, după cum a menţionat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.miercuri, 16 noiembrie 2016
Preotul Valerică Viliche a plecat la Domnul
Părintele
Valerică Viliche de la Parohia Chilii - Valea Ursului, Protopopiatul
Roman, judeţul Neamţ, a plecat la Domnul luni, 14 noiembrie 2016.
Părintele Valerică s-a născut la data de 16 martie 1959, în comuna
Pănceşti, judeţul Bacău. A absolvit nouă clase la Şcoala Generală din
satul natal. În perioada 1975-1980, a urmat cursurile Seminarului
Teologic Ortodox de la Neamţ, iar între anii 1980-1981 a exercitat
serviciul militar. Între anii 1981-1985, a urmat cursurile de Licenţă la
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În anul 1985 se
căsătoreşte cu domnişoara Valentina Florea din acelaşi sat, cu care a
avut doi copii, Andrei şi Alexandra. Pe 25 martie 1986 este hirotonit
preot în parohia Chilii, comuna Valea Ursului, Protopopiatul Roman,
judeţul Neamţ, unde a păstorit până pe 14 noiembrie 2016. În cei 30 de
ani de preoţie, s-a îngrijit ca un adevărat ctitor de suflete în parohia
încredinţată spre păstorire.
Comuniune liturgică în Parohia Ludaşi
În
ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, luni, 14 noiembrie
2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului şi Bacăului, s-a întrunit Cercul pastoral „Nicodim Măndiţă“ al
preoţilor din comunele Pârjol şi Balcani, din Protopopiatul Moineşti.
Întâlnirea a avut loc la Biserica „Sfântul Proroc Ilie“ din Parohia Ludaşi şi a debutat cu Sfânta Liturghie sub protia părintelui Costel Mareş, protopop de Moineşti. În cuvântul de învăţătură, părintele protopop Costel Mareş a evocat personalitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, părinte al limbii române liturgice, îndemnând pe cei prezenţi să păstreze vie memoria înaintaşilor vrednici, mai cu seamă în aceste timpuri ce devin din ce în ce mai confuze. În continuare, pr. Iustin Tănasă de la Parohia Balcani - Marginea a prezentat referatul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, sprijinitor al altor popoare ortodoxe“. În încheiere, părintele paroh Adrian Cioineag, coordonatorul cercului pastoral, a mulţumit părintelui protopop, precum şi celorlalţi preoţi şi credincioşi prezenţi pentru participarea la acest înălţător eveniment cultural-duhovnicesc.

Moldova Program social în Parohia Ghidion, Protoieria Roman
Parohia
„Sfântul Gheorghe“ - Ghidion, comuna Stăniţa, judeţul Neamţ,
Protopopiatul Roman, în parteneriat cu Asociaţia „Because We Care“ din
Bucureşti şi Şcoala Primară Numărul 2 din localitate, a pus bazele unui
program intitulat sugestiv „Pachetul de biscuiţi“.
Copiii din satul Ghidion, judeţul Neamţ, sunt incluşi de la mijlocul lunii trecute în programul filantropic „Pachetul de biscuiţi“. Acesta a debutat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia „Because We Care“ din Bucureşti şi Şcoala Primară Numărul 2 Ghidion. Proiectul înlocuieşte temporar programul „Cornul şi laptele“, care nu s-a mai derulat în judeţul Neamţ de la începutul anului şcolar 2016-2017. Programul se desfăşoară respectând normele de igienă şi valabilitate ale produselor distribuite copiilor. De asemenea, sunt achiziţionate diferite produse ce vor constitui o gustare corespunzătoare normelor calorice necesare unui copil cu vârsta cuprinsă între 3 şi 11 ani. „La iniţiativa prof. pentru învăţământul primar Stan Alina-Elena, care a adus la cunoştinţa noastră această problemă, am hotărât ca cei 110 copii din Şcoala Ghidion şi Şcoala Veja să primească o gustare în pauza mare. Această iniţiativă şi punerea ei în practică s-au dovedit absolut necesare deoarece copiii erau obişnuiţi cu programul «Cornul şi laptele». În cadrul celor două şcoli, majoritatea elevilor provin din familii cu posibilităţi materiale reduse sau chiar inexistente“, a declarat părintele Stan Vasilică, parohul de la Ghidion. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2016 Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română. Astfel, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, s-au desfăşurat de-a lungul anului multiple programe menite să ajute la procesul de culturalizare şi sprijinire a copiilor care participă în mod constant la actul educaţional, prevenind astfel şi abandonul şcolar.

marți, 15 noiembrie 2016
Slujbă de pomenire a mărturisitorilor din închisorile comuniste
Martirii
şi mărturisitorii temniţelor comuniste au fost comemoraţi joi, 10
noiembrie 2016, la Penitenciarul Botoşani. Cu acest prilej, a fost
prezentată conferinţa cu tema „Mărturisitori din închisorile comuniste“.
La capela Penitenciarului Botoşani, s-a săvârşit joi, 10 noiembrie 2016, de către un sobor de preoţi ai Cercului misionar „Sfântul Spiridon“ al Protopopiatului Botoşani Sfânta Liturghie urmată de slujba Parastasului pentru cei trecuţi la cele veşnice. Au fost pomeniţi martirii şi mărturisitorii temniţelor comuniste ce au pătimit în aceste locuri, precum şi toţi cei răposaţi întru Domnul care au lucrat în această unitate de-a lungul timpului. „Slujba de pomenire a devenit o tradiţie în unitatea penitenciară, ca semn de preţuire şi aducere aminte pentru înaintaşi, vremelnici trecători prin lumea aceasta. Înainte de a intra în Postul Naşterii Domnului, împreună cu lucrătorii din penitenciar, organizăm acest deosebit eveniment la care aducem prinoase de jertfă spre pomenirea celor răposaţi, apoi le împărţim către persoanele private de libertate“, a menţionat preotul capelan Florin Lucian Marcu. De asemenea, după slujbă a fost susţinută de către părintele Dan Irimia de la Parohia „Sfântul Nicolae“ - Botoşani conferinţa cu tema „Mărturisitori din închisorile comuniste“, urmată de o dezbatere pe marginea acesteia. A participat directorul penitenciarului, comisarul-şef Cristian Ieremie, însoţit de conducerea unităţii penitenciare, precum şi foşti şi actuali angajaţi ai locului de detenţie. „Având în vedere că termenul «penitenciar» nu face referire numai la pedeapsa în sine, ci la penitenţă, la pocăinţă pentru faptele săvârşite, instituţia penitenciară poate fi înţeleasă şi ca loc de schimbare a modului de a gândi şi de a trăi, în acord cu preceptele morale şi regulile sociale. Scopul principal al acestor acţiuni îl constituie formarea unor deprinderi morale, a unor atitudini conştiente şi responsabile faţă de societate, cultivarea sentimentelor moral-creştine, precum şi aprofundarea mesajelor şi a învăţăturilor creştine“, a mai adăugat preotul capelan Florin Lucian Marcu.

Proiect cultural al tinerilor ortodocşi vasluieni
Asociaţia
Tinerilor Ortodocşi Vaslui (ATOV) a desfăşurat în ultima perioadă (9
octombrie - 6 noiembrie 2016) un proiect cultural prin intermediul
căruia a oferit răspunsurile la strană în mai multe parohii din judeţul
Vaslui.
Tinerii ortodocşi, reuniţi în Corala „Alfa“, au avut prilejul să se întâlnească cu enoriaşii din satele vasluiene şi să le încânte inimile prin cântarea liturgică. Activităţile au fost desfăşurate în cadrul proiectului cultural „Valorile tinerei generaţii“, cofinanţat de Consiliul Judeţean Vaslui (90%) şi de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Vaslui (10%), prin Programul judeţean de finanţare nerambursabilă - cultura - 2016. Corala „Alfa“ a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în cinci localităţi din judeţul Vaslui: Rădeşti, Costeşti, Soleşti, Stioborani şi Chitoc. Repertoriul a fost alcătuit din compoziţiile profesorului Nicolae Lungu, executate pe trei voci. Obiectivul acestor activităţi a fost înfrumuseţarea cântării la strană în bisericile din satele vasluiene.

Zile de rugăciune la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Bacău
Cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, în Parohia
„Izvorul Tămăduirii“ din municipiul Bacău s-a desfăşurat, în perioada
11-13 noiembrie, un program cultural-duhovnicesc.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat duminică, 13 noiembrie, Sfânta Liturghie la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din municipiul Bacău. Slujba arhierească a încununat programul cultural duhovnicesc prilejuit de aducerea în pelerinaj, la acest sfânt locaş, a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni. Părintele Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de învăţătură enoriaşilor, preoţilor slujitori şi tuturor celor prezenţi la eveniment în care a subliniat importanţa rugăciunii în viaţa creştinului şi necesitatea dobândirii păcii interioare în comuniunea de iubire împlinită în cadrul cultului Bisericii. Programul cultural duhovnicesc parohial a debutat vineri, 11 noiembrie, când a sosit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Giurgeni. A urmat apoi Taina Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoţi băcăuani, după care credincioşii prezenţi s-au împărtăşit duhovniceşte din cuvântul de învăţătură al părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a vorbit celor prezenţi despre „Sfântul Ioan Hrisostom, model în educaţia creştină“. Sâmbătă, 12 noiembrie, după Sfânta Liturghie, credincioşii au participat la citirea neîntreruptă a Psaltirii, după care, la ora 16:00, a fost oficiată slujba Vecerniei, urmată de conferinţa „Mărturisirea lui Hristos - de la cuvânt şi slovă la trăire şi jertfă“, susţinută de pr. dr. Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău. „Sărbătoarea parohiei noastre a continuat duminică, 13 noiembrie, când Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi din cuprinsul Protoieriei Bacău, după care icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului s-a întors la Mănăstirea Giurgeni“, a declarat preot Ionuţ Deac, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ - Bacău.

luni, 14 noiembrie 2016
Liturghie arhierească la catedrala din Roman
În
ziua de prăznuire a Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni:
Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi
Vasile din Telciu, sâmbătă, 12 noiembrie 2016, IPS Părinte Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi
diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din
Roman. După citirea pericopei evanghelice rânduită de Biserica Ortodoxă
la această zi de sărbătoare, Arhipăstorul Eparhiei Romanului şi Bacăului
a ţinut şi un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat învăţăturile
desprinse din aceasta. În cadrul slujbei, tânărul teolog Alin-Eduard
Antohi a fost hirotonit întru diacon, pe seama Mănăstirii „Sfântul
Antipa“ din satul Calapodeşti, Protopopiatul Sascut.
Şedinţe preoţeşti la Sascut şi Oneşti
Cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului şi Bacăului, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din
localitatea Pânceşti, a avut loc joi, 10 noiembrie 2016, şedinţa lunară a
preoţilor din Protopopiatul Sascut. Preotul Constantin Rusu de la
Parohia Cornăţel a prezentat referatul cu titlul „Sfântul Antim
Ivireanul, apărător al drepturilor şi prerogativelor scaunului
mitropolitan al Ungrovlahiei asupra mănăstirilor închinate Sfântului
Mormânt, exponent al epocii de trezire a conştiinţei naţionale în Ţara
Românească, apostol şi martir al dreptei credinţe; viaţa sfântă şi
lucrarea duhovnicească“. Tot joi, a avut loc la Parohia „Adormirea
Maicii Domnului“ - Berzunţi, Protoieria Oneşti, şedinţa din luna
noiembrie a preoţilor oneşteni. Părintele Dănuţ Nichita a susţinut
conferinţa cu titlul „Trăire şi simţire românească în viaţa şi
activitatea Sfântului Antim cel din Iviria“, lucrare tematică ce face
parte din planul cadru stabilit de conducerea Protopopiatului Oneşti, în
contextul declarării anului 2016 de către Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române ca An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim
Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.
sâmbătă, 12 noiembrie 2016
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În
Duminica a 25-a după Rusalii, mâine, 13 noiembrie 2016,
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul
Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala
Mitropolitană din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi
Rădăuţilor, va sluji la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Câmpulung
Moldovenesc, judeţul Suceava. IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Izvorul
Tămăduirii“ din Bacău, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia
Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.
Concursul de pictură „Ziua Îngerilor“
Biserica
„Sfinţii Voievozi“ din oraşul Târgu Ocna a organizat marţi, 8 noiembrie
2016, cu prilejul hramului, Concursul de pictură „Ziua Îngerilor“.
Acesta s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi s-a bucurat de prezenţa
unui număr mare de tineri de la şcolile din Târgu Ocna. Parohia
„Sfinţii Voievozi“ a oferit, cu acest prilej, premii celor mai talentaţi
dintre copii.
Conferinţă dedicată Sfântului Antim Ivireanul la Bacău
Părintele
profesor universitar doctor Daniel Benga de la Facultatea de Teologie
Ortodoxă „Justinian Patriarhul“, din Bucureşti, a fost prezent joi, 10
noiembrie 2016, în mijlocul preoţilor din Protopopiatul Bacău. „Aspecte
insolite din creaţia Sfântului Antim Ivireanul“, precum şi o tâlcuire a
icoanei „Rugul Aprins“ de la Mănăstirea Antim - au fost două dintre
temele prezentate de pr. prof. univ. dr. Daniel Benga, în cadrul
conferinţei susţinute, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în sala de şedinţe a
Protoieriei Bacău. Reprezentant de seamă al noii generaţii de preoţi
profesori, cadru didactic al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a
Universităţii din Bucureşti, membru al unor comitete şi comisii
teologice internaţionale, distinsul invitat a conturat personalitatea
Sfântului Martir Antim, plecând de la originile georgiene ale acestuia,
cunoscute fiind calităţile deosebite ale acestui popor creştinat de
Sfânta Nina cea întocmai cu Apostolii. Un capitol din conferinţa
preotului profesor Benga a fost dedicat explicării „aşezământului
mănăstirii“, testamentul pe care l-a lăsat vieţuitorilor Mănăstirii
Antim, valabil şi astăzi, un model de implicare a Bisericii în
ajutorarea concretă a celor nevoiaşi. Punctul central al întâlnirii a
fost explicarea icoanei „Rugul Aprins“, ce o reprezintă pe Născătoarea
de Dumnezeu în mijlocul unui rug aprins, înconjurată de sfinţi şi
arhangheli. Reprezentările şi tehnica iconografică, alături de minunile
săvârşite de această icoană a Maicii Domnului, despre care au rămas
mărturii că ar fi avut anumite momente când cânta „scoţând un sunet ca
de harpă“, au fost alte dimensiuni ale cuvântării preotului profesor
universitar Daniel Benga, care a încheiat una dintre cele mai bogate şi
semnificative conferinţe preoţeşti din acest an închinat de Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române comemorării Sfântului Ierarh Martir
Antim Ivireanul şi tipografilor bisericeşti. Delegaţii Centrului
eparhial Roman la această conferinţă au fost părintele Valentin Băltoi,
consilier eparhial, şi părintele Dorel Eva, inspector eparhial.
Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Mina“ din Bârlad
Biserica
„Sfântul Mina“ din Bârlad a îmbrăcat ieri, 11 noiembrie 2016, straie de
sărbătoare. Cu acest prilej, a fost sfinţită o icoană a sfântului
ocrotitor, realizată la îndemnul Preasfinţitului Părinte Corneliu.
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri, 11 noiembrie 2016, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mina“ din Bârlad. La slujbă au participat credincioşi din tot oraşul, care au dorit astfel să-şi manifeste evlavia faţă de Sfântul Mina, cunoscut ca fiind ocrotitorul celor păgubiţi. Ierarhul locului a sfinţit cu acest prilej icoana Sfântului Mare Mucenic Mina, aşezată într-un frumos baldachin sculptat, spre închinarea credincioşilor. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Episcopul Huşilor a amintit faptul că viaţa Bisericii a fost supusă unor mari încercări, încă de la începuturile existenţei pe pământ. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina şi despre mănăstirea din Egipt unde se află sfintele lui moaşte, la care se închină chiar şi musulmanii. La final, părintele paroh Constantin Marin a mărturisit faptul că ziua pomenirii Sfântului Mina este una plină de bucurie şi emoţie. „Prezenţa Preasfinţitului Părinte Corneliu la hramul bisericii noastre înseamnă foarte mult. Hramul din acest an a devenit un eveniment de neuitat prin prezenţa ierarhului nostru. Mai mult de atât, PS Corneliu a fost inspirat de Dumnezeu să ne dea drept ascultare pictarea unei icoane închinate Sfântului Mina“, a spus preotului paroh Constantin Marin. Episcopul Huşilor a adăugat faptul că sărbătoarea de la Biserica „Sfântul Mina“ este una a împlinirii şi a bucuriei. „Icoana Sfântului Mina din această biserică să fie mângâiere, încurajare şi ajutor tuturor credincioşilor. În rugăciunile noastre sunteţi mereu prezenţi, ca Dumnezeu să vă ocrotească de orice rău şi să vă dea sănătate. Să fiţi o Biserică vie, mărturisitoare, care trăieşte credinţa şi care are puterea de a o mărturisi, aşa cum a făcut Sfântul Mina“, a mai spus printre altele Episcopul Huşilor.

vineri, 11 noiembrie 2016
Lucrări binecuvântate în Parohia Poiana, Protopopiatul Suceava 1
Cu
prilejul serbării hramului bisericii Parohiei Poiana - Zvoriştea,
Protopopiatul Suceava 1, judeţul Suceava, au fost binecuvântate
lucrările realizate în ultima perioadă la ansamblul parohial:
construcţia unei săli de prăznuire, racordarea bisericii şi a sălii de
prăznuire la încălzire cu centrală proprie, constucţia unei fântâni,
construcţia şi dotarea cu cele necesare a unui lumânărar şi a unei
magazii pentru depozitarea materialului lemnos. Hramul bisericii a fost
prilej de reîntâlnire a fiilor satului cu autorităţile locale, cu
dascălii de la şcoală şi cu elevii din localitate. Sărbătorirea
hramului a început încă de duminică, atunci când în mijlocul comunităţii
de credincioşi a fost prezent, pentru a oficia Sfânta Liturghie,
părintele Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. După
sfinţirea noilor construcţii, în prezenţa soborului de preoţi şi a
credincioşilor, preotul paroh Ionuţ Orhei a adresat alese mulţumiri
credincioşilor din localitate, conducerii comunei şi sponsorilor pentru
contribuţia financiară şi materială în realizarea acestor obiective.
„Am arătat faptul că aceste lucrări au fost posibile datorită credinţei
în Dumnezeu şi a dragostei faţă de Sfânta Biserică a credincioşilor
acestei parohii“, a spus părintele paroh Ionuţ Orhei.
Prezenţă arhierească în Parohia Izvoarele din municipiul Bacău
Înaltpreasfinţitul
Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un
sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat marţi, 8 noiembrie 2016, Sfânta
Liturghie în Parohia Izvoarele din municipiul Bacău.
Cu acest prilej, ierarhul a sfinţit Altarul de vară, care l-a primit ocrotitor pe Sfântul Nectarie de Eghina, şi troiţa ridicată în apropierea locaşului de cult. La slujbe au participat numeroşi credincioşi care au trăit cu emoţie în suflet înălţătoarea slujbă. În predica rostită după citirea Sfintei Evanghelii, Arhipăstorul Eparhiei Romanului şi Bacăului a tâlcuit semnificaţiile duhovniceşti ce se desprind din pericopa evanghelică. De asemenea, ierarhul a scos în evidenţă frumoasele realizări edilitare şi misionar-filantropice realizate în Parohia Izvoarele. Preotul paroh Ciprian Cloşcă a mulţumit apoi chiriarhului locului pentru binecuvântarea adusă asupra comunităţii pe care o păstoreşte.

Program duhovnicesc şi cultural la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Bacău
În
perioada 11-13 noiembrie 2016, Parohia „Izvorul Tămăduirii“ din Bacău
organizează un program duhovnicesc şi cultural, cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului. După cum ne-a relatat părintele Constantin Gherasim, inspector
în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, credincioşii vor avea bucuria de a participa la conferinţe,
dar şi la sfintele slujbe rânduite cu acest prilej. De asemenea, oamenii
se vor închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la
Mănăstirea Giugeni, adusă aseară la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din
Bacău. Mâine, 13 noiembrie 2016, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS
Părinte Arhiepiscop Ioachim.
joi, 10 noiembrie 2016
Sfântul Nectarie, cinstit în mod deosebit la Iaşi
Credincioşii
din mai multe părţi ale Moldovei au participat miercuri, 9 noiembrie
2016, la hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi. La finalul
Sfintei Liturghii a fost organizată o procesiune cu racla în care se
află un fragment din moaştele sfântului taumaturg pomenit de Biserica
noastră pe 9 noiembrie.
Biserica
„Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi şi-a serbat miercuri, 9 noiembrie
2016, hramul. Edificiul a devenit cunoscut în toată ţara şi în
străinătate după ce, în urmă cu un deceniu, primea în dar un fragment
din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, adus de la Mănăstirea „Sfânta
Treime“ din Eghina - Grecia. În seara zilei de 8 noiembrie, un sobor
mare de preoţi a oficiat Vecernia unită cu Litia. În ziua hramului,
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele Toma Gradinaciuc,
protopop al Protopopiatului 1 Iaşi, delegatul Înaltpreasfinţitului
Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a vorbit în
cuvântul de învăţătură despre viaţa Sfântului Ierarh Nectarie, care
mijloceşte înaintea Mântuitorului Hristos cu rugăciunile sale. „Am venit
aici cu credinţă şi cu dragoste să-i mulţumim Sfântului Nectarie pentru
darurile revărsate asupra noastră. Sfinţii se roagă pentru noi să
câştigăm virtuţi pentru împărăţia lui Dumnezeu“, a spus părintele
protopop. La final a avut loc o procesiune cu moaştele Sfântului Ierarh
Nectarie, în jurul bisericii aflate în sărbătoare, cu prapuri şi cruci,
cântările religioase fiind completate de bătutul toacei şi dangătul
clopotelor. „Această procesiune ne aduce aminte de momentul venirii
moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie în parohia noastră. Sfântul este un
izvor nesecat de tămăduiri pentru credincioşii care i se roagă cu
credinţă pentru a primi vindecare. Sfântul Nectarie îi ajută pe toţi cei
care au nevoie de tămăduire de la Dumnezeu“, a remarcat în cadrul
procesiunii părintele paroh Petrică Lehaci. Credincioşii veniţi în număr
mare la această sărbătoare s-au închinat cu multă credinţă la moaştele
Sfântului Nectarie şi au cerut cele de folos pentru viaţa lor. „Sfântul
Nectarie mi-a purtat paşii către biserica lui. Dimineaţă am citit
acatistul sfântului şi l-am rugat să mă ajute. Deşi aveam programare la
spital, Sfântul Nectarie a rânduit să fiu prezentă la slujbele închinate
pomenirii lui“, a spus Elena din Aroneanu.
miercuri, 9 noiembrie 2016
Binecuvântare arhierească în Parohia Luncani, Protoieria Bacău
IPS Părinte Arhiepiscop
Ioachim a fost prezent duminică, 6 noiembrie 2016, în Parohia Luncani,
comuna Mărgineni, Protopopiatul Bacău, pentru a binecuvânta lucrările de
la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“. De asemenea, a
fost sfinţit un aşezământ social şi o capelă mortuară.
Credincioşii din Parohia Luncani, comuna Mărgineni, Protopopiatul Bacău, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreafinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Prezenţa chiriarhului locului în Luncani s-a datorat multiplelor lucrări iniţiate de preotul paroh Vasile Gânju, sprijinit de membrii Consiliului parohial, de ctitori, binefăcători şi enoriaşi. Astfel, în ultimii ani s-au întreprins multiple lucrări la biserica parohială, s-a ridicat un aşezământ social-filantropic închinat Sfântului Vasile cel Mare, precum şi o capelă mortuară ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. IPS Părinte Ioachim i-a felicitat pe ctitori pentru jertfa lor, explicând semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 24-a după Rusalii: „Vă felicit pe toţi pentru osteneala depusă pentru împlinirea acestei lucrări. Dumnezeu este viaţă autentică şi viaţa întru El este intrarea într-un prezent continuu care ne duce dincolo de ceea ce este suferinţa acestei lumi. Viaţa noastră este o urcare permanentă înspre Dumnezeu, înspre infinit“. La rândul său, părintele paroh Vasile Gânju a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim pentru prezenţă şi pentru că a înălţat rugăciuni către Dumnezeu în satul Luncani: „În această parohie avem repere istorice în negura timpului. Iluştrii înaintaşi vorbesc în tăcere despre ceea ce au fost şi despre ceea ce au realizat, fiind un imbold pentru noi, cei de astăzi, de a continua munca şi activitatea lor“. La recomandarea părintelui Costică Busuioc, protopop de Bacău, preotul paroh Vasile Gânju a primit distincţia de iconom stavrofor, iar persoanelor care au sprijinit lucrările ansamblului parohial li s-au acordat diplome de vrednicie.

Ziua recoltei în Parohia Bărcu - Goşmani
A devenit o tradiţie ca în
Parohia Bărcu - Goşmani, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Neamţ, să se
organizeze în fiecare toamnă o slujbă de mulţumire pentru toate
binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra oamenilor. Ziua recoltei a
fost iniţiată în urmă cu aproape două decenii de părintele Gheorghe
Ursache, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Bărcu.
Anul acesta, credincioşi de toate vârstele au venit la sfânta biserică
pentru a participa la Sfânta Liturghie, iar apoi la Slujba de Te Deum.
Alături de preotul paroh s-au rugat preoţii din parohiile învecinate,
mulţumind astfel Preabunului Dumnezeu pentru recolta din acest an. În
acelaşi timp, copiii au asistat la slujbă îmbrăcaţi în costume
naţionale. Oamenii au aşezat coşurile cu legume şi fructe în curtea
bisericii parohiale pentru a fi binecuvântate la final cu apă sfinţită.
Program after school la Fundaţia „Episcop Melchisedec“ Roman
Cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman susţine începând de
luni, 7 noiembrie 2016, Programul after-school pentru un număr de 117
şcolari de la Colegiul Naţional „Roman Vodă“.
Prezenţa elevilor însoţiţi de doamnele învăţătoare la Centrul eparhial şi la Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman a fost motivată de faptul că în perioada următoare aceste cursuri de pregătire pentru performanţă, la disciplinele studiate în şcoală, se vor desfăşura în spaţiul oferit cu generozitate de fundaţie. Zilnic, elevii înscrişi în acest program vor descoperi tainele cunoaşterii sub atenta şi directa coordonare a dascălilor lor. Beneficiarii cursurilor au avut bucuria să se întâlnească cu IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. „Sperăm ca sub ocrotirea Centrului eparhial Roman, în timp, să dezvoltăm şi alte servicii care să răspundă nevoilor comunităţii romaşcane. Fundaţia are menirea de a răspunde nevoilor comunităţii, astfel încât să putem deveni uneori drum, alteori călăuză pentru cei care sunt în căutarea frumosului, a adevărului şi a binelui“, a spus Aurelian Alexa, directorul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman.

Icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu, în Parohia Hârtop
În perioada 6-8 noiembrie
2016, în Parohia Hârtop, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, s-a
aflat spre închinarea credincioşilor icoana făcătoare de minuni a Maicii
Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. Pelerinajul s-a
desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan,
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi al
Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor,
prin bunăvoinţa arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii
Hadâmbu. Acesta a avut loc în contextul serbării hramului bisericii din
Hârtop, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. „Este o
bucurie mare să avem în mijlocul nostru icoana făcătoare de minuni a
Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu“, a spus preotul paroh Mihai
Todireanu, care a adăugat faptul că programul liturgic dedicat acestui
pelerinaj a fost unul deosebit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)