miercuri, 10 iunie 2015

Fotografiile vechi, păstrate cu sprijinul parohiei

 Biserica, prin intermediul preoţilor din parohii, poate contribui la conservarea şi colectarea fotografiilor vechi, unele dintre ele deosebit de valoroase. Aceasta a fost concluzia dezbaterii lansate în jurul lansării primelor volume din seria „Foto Splendid/Colecţia Costică Acsinte" de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi.

Sala „Diotima" a Casei de Cultură „Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi a găzduit luni, 8 iunie 2015, lansarea seriei „Foto Splendid/Colecţia Costică Acsinte". Cei peste 50 de participanţi au avut parte de o seară deosebită, în care au aflat lucruri inedite despre marele fotograf de la dr. Richard Constantinescu, redactor-şef al Editurii Filos, şi de la Cezar Popescu, îngrijitorul colecţiei. Evenimentul a fost moderat de Constantin Ciofu, coordonator în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi". A fost o seară deosebită ce s-a bucurat de un „public participativ", după cum a apreciat Cezar Popescu, una dintre cele mai pertinente intervenţii aparţinând jurnalistei Otilia Bălinişteanu, de la „Ziarul Lumina" al Patriarhiei Române. Otilia Bălinişteanu a amintit de micile, dar semnificativele colecţii de fotografie ce se regăsesc în unele sate din Moldova, cu precădere în Bucovina şi în părţile Neamţului, mai ales în muzeele parohiale. Au fost lansate diferite idei referitoare la modalităţile de aducere la lumină a fotografiilor vechi, o soluţie fiind aceea ca preoţii să adune de la credincioşi imagini de altădată, care să fie mai apoi centralizate într-o bază de date. Seara s-a încheiat cu o serie de concluzii, în perioada următoare, atât membrii Clubului Fotografilor, cât şi reprezentanţii Editurii Filos urmând să întreprindă proiecte comune pentru ca fotografiile vechi să fie valorificate. Participanţii au avut posibilitatea să cumpere primele două volume din seria „Foto Splendid/Colecţia Costică Acsinte". Volumele publicate de Editura Filos în cadrul seriei de autor Costică Acsinte reprezintă un amplu proiect de valorificare a operei cunoscutului fotograf român. Primele două cărţi au fost grupate sub tema vieţii sociale, fiecare titlu urmând a avea o temă bine conturată, evidenţiată de fotografii. Valoarea documentară incontestabilă a acestor fotografii, prin care se întrezăreşte o parte a culturii noastre dintr-un secol tumultuos, rezidă tocmai din faptul că oferă o imagine amplă asupra a cine eram, de la regalitate, oameni importanţi ai vremii la oameni simpli. Costică Acsinte (1897-1984) a fost fotograf de război în prima conflagraţie mondială. S-a retras în Slobozia, deschizându-şi un studio foto, ce l-a consacrat ca unul dintre puţinii fotografi profesionişti din acea perioadă.

Proiect pentru promovarea reperelor turistice

Copiii din satele Cernu, Cornet, Buleni, Bucşeşti, Prohozeşti şi Poduri, însoţiţi de pr. Ştefan Pârjol şi de pr. Codrin Laslău, au participat sâmbătă, 6 iunie 2015, la proiectul „Suflet curat în trup sănătos, bucuria copiilor". Acesta se derulează în Protopopiatul Moineşti cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Activitatea îşi propune, pe lângă cunoaşterea şi recunoaşterea unor locuri minunate, ca tinerii să comunice şi să fie în comuniune. O parte esenţială a proiectului o constituie mişcarea în aer liber şi jocul, ca activităţi prin care tinerii pot accede la cunoaşterea mediului înconjurător şi a principalelor repere culturale autohtone. În sâmbăta dinaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor, copiii au poposit la Casa Memorială „George Enescu" de la Tescani. Proiectul va continua pe 24 iunie 2015 în Parohia Camenca, prin participarea copiilor din parohiile de pe Valea Muntelui, ce se vor deplasa pe bicicletă la Mănăstirea Cotumba - Agăş din judeţul Bacău.

marți, 9 iunie 2015

Poartă către cer în oraşul Bacău

Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt“ din cartierul băcăuan Şerbăneşti a fost sfinţită duminică, 7 iunie 2015, de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Cu acest prilej au fost binecuvântate şi lucrările Centrului educaţional-catehetic „Didascalos“.

În Duminica Tuturor Sfinţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfinţirii bisericii închinate Pogorârii Sfântului Duh, aflată în cartierul Şerbăneşti din Bacău. Din soborul preoţilor a făcut parte şi pr. Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău. În cadrul Sfintei Liturghii, oficiată pe un podium special amenajat, chiariarhul locului a rostit mai multe rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să reverse ploaie peste pământul însetat. Ierarhul i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la edificarea bisericii nou-sfinţite, astfel că a oferit din partea Centrului eparhial Roman mai multe distincţii de vrednicie. „În această zi, voi sunteţi aidoma voievozilor din vechime, ctitori şi binefacători ai Bisericii lui Dumnezeu“, a subliniat IPS Părinte Ioachim în cuvântul adresat celor prezenţi. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, s-au acordat distincţii părintelui Ioan Ferchiu, cel care a coordonat lucrările la sfântul locaş la începuturile existenţei sale, părintelui paroh Adrian Ghinea şi părintelui slujitor Vasile Busuioc. În semn de mulţumire adusă Preabunului Dumnezeu, timp de 40 de zile, în biserica din Şerbăneşti se va oficia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Sfânta Liturghie.

Două decenii de jertfă

Demersurile pentru ridicarea bisericii din Şerbăneşti au fost iniţiate de părintele Ioan Ferchiu, aceasta străjuind în prezent intrarea din partea de nord a oraşului Bacău. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1996 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca, pe un teren donat de familia Ţonea la intersecţia dintre Calea Romanului şi Bulevardul Unirii. De la început, s-a dorit ca această ctitorie moldovenească să fie o emblemă peste secole care să definească, prin dimensiunea zidurilor, tăria neclintită a credinţei ortodoxe pe aceste plaiuri. În conturarea siluetei noii biserici s-au îmbinat împreună cu materialele de construcţie şi dragostea, truda, jertfelnicia, neodihnele tuturor credincioşilor ce au dorit să vadă împlinită sfânta ctitorie. Din anul 2003, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim l-a numit paroh pe părintele Adrian Ciprian Ghinea, pentru a-l sprijini pe părintele Ioan Ferchiu în activitatea pastoral-misionară şi pentru a da un impuls lucrărilor de şantier. Din anul 2014, părintele Vasile Busuioc a fost numit slujitor la acest sfânt locaş. Locaşul de închinăciune s-a ridicat prin contribuţia enoriaşilor, Consiliului Local Bacău, a Primăriei Bacău şi a unor instituţii şi sponsori. În perioada următoare, vor începe lucrările de pictură la interior.

Stareţa Mănăstirii Parincea a plecat la Domnul

În dimineaţa zilei de 7 iunie 2015, stavrofora Evlampia Corciu, stareţa Mănăstirii Parincea din judeţul Bacău, a trecut în odihna cea veşnică. Născută pe 17 iulie 1932 în comuna Ungureni, Bacău, într-o familie de creştini evlavioşi, Costache şi Leonora, maica Evlampia a intrat în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava“ - Berzunţi, din judeţul Bacău, de la vârsta de 17 ani. În anul 1965, a primit tunderea în monahism, dar în urma Decretului 410 care prevedea excluderea din mănăstiri a tuturor monahiilor cu vârsta mai mică de 50 de ani, a părăsit aşezământul monahal în anul 1969. În anul 1991, însoţită de părintele protosinghel Mihail Velea şi de monahia Filoteea Costea, se întoarce în locurile natale, descoperind locul unde se înălţa bisericuţa din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“. În ciuda acestor condiţii vitrege, aşezământul monahal a prins contur atât din punct de vedere duhovnicesc, cât şi material, prin jertfelnicia celor trei începători ai vieţii de obşte. A fost construit un corp de chilii şi o impunătoare biserică cu hramul Naşterea Maicii Domnului, ridicată între anii 2002-2004. Toate aceste eforturi au afectat însă, din punct de vedere fizic, sănătatea maicii. Dând dovadă de o credinţă puternică, a purtat cu demnitate această cruce a bolii, devenind pentru obştea monahală o prezenţă duhovnicească ce inspira pace, seninătate şi încredere.

Pelerinaj pentru membrii Corului „Nectarios“

Membrii Corului „Nectarios“ al Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi, dirijat de Ana-Maria Dumitru, însoţiţi de preotul paroh Petrică Lehaci şi de preoteasa Maria, au mers, în perioada 6-7 iunie 2015, într-un pelerinaj. Traseul a cuprins mănăstirile şi obiectivele turistice din judeţul Suceava, pelerinajul membrilor corului de la Biserica „Sfântul Nectarie“ fiind o tradiţie în ultimii ani. „În acest an, corul nostru va împlini zece ani de existenţă, astfel că acest periplu, organizat prin dragostea părintelui Petrică Lehaci, se înscrie în seria activităţilor dedicate acestui moment aniversar. Am vizitat şi ne-am închinat în mănăstirile Moldoviţa, Suceviţa, Humor, Cămârzani, Voroneţ, Doroteia, Putna şi Sihăstria Putnei. În fiecare locaş de închinare am înălţat o rugăciune prin cântarea religioasă“, a spus Ana-Maria Dumitru. În Duminica Tuturor Sfinţilor, la invitaţia părintelui stareţ Nectarie Clinci, Corul „Nectarios“ a oferit răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în biserica mănăstirii Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.

IPS Ioachim, în vizită la asociaţia de la Hârja

În perioada 5-6 iunie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a participat la o serie de activităţi cu voluntarii, elevii şi vârstnicii, beneficiari ai serviciilor sociale ale asociaţiei de la Hârja. Vineri, 5 iunie, Înaltpreasfinţia Sa a fost primit cu mare bucurie de copiii Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul“ de la Hârja. Bătrânii de la centrul rezidenţial, îmbrăcaţi în costum popular, au fost părtaşi la o şezătoare, în foişorul complexului social. Vizita ierarhului a continuat la biblioteca şi clubul de zi al centrului rezidenţial pentru vârstnici. În ziua de 6 iunie, chiriarhul locului a vizitat celelalte centre ale asociaţiei, a interacţionat cu tinerii voluntari şi profesorii lor care vin în fiecare sâmbătă la Hârja, răspunzând întrebărilor acestora. În acelaşi timp, au fost întreprinse două vizite canonice la şantierele taberei de tineret de la Poiana Sărată, edificiu finanţat şi de Centrul eparhial Roman, care se apropie de finalizare, şi la Schitul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.

luni, 8 iunie 2015

Concursul „Cuvânt şi culoare din suflet de copil“, la final

Protopopiatul Moineşti a desfăşurat, în luna mai 2015, cea de-a IV-a ediţie a concursului de creaţie plastică şi literar-religioasă „Cuvânt şi culoare din suflet de copil", cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Premierea concurenţilor s-a desfăşurat joi, 4 iunie 2015, competiţia din acest an bucurându-se de participarea a 176 de elevi din clasele III-VIII. „Acest concurs a devenit o tradiţie prin grija părintelui Cotel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti. Proiectul scoate în evidenţă competenţele literare şi artistice ale copiilor, dar, totodată, şi iubirea lor faţă de Dumnezeu. Pentru noi, profesorii de religie, este o bucurie şi un privilegiu de a lucra cu ei, de a-i ajuta să-L descopere pe Dumnezeu şi de a-şi păstra sufletul curat. Privind expoziţia, fiecare desen este ca o rugăciune curată prin modul simplu şi inocent de a-şi exprima sentimentele faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni", a menţionat prof. de religie Elena Hereş, directoarea Şcolii „Ştefan Luchian" din Moineşti.

Duminica Tuturor Sfinţilor, serbată la Căueşti

Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor" din Parohia Căueşti - Şcheia, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, şi-a serbat ieri, 7 iunie 2015, hramul. La sfintele slujbe dedicate locaşului de închinăciune, oficiate de un sobor de preoţi, au participat aproape 100 de credincioşi din parohie.

Localitatea Căueşti din judeţul Iaşi s-a aflat ieri în sărbătoare. Biserica satului, închinată Tuturor Sfinţilor, a fost loc de rugăciune şi comuniune atât pentru enoriaşi, cât şi pentru fiii comunităţii veniţi de departe. Cu toţii s-au adunat pentru a da slavă lui Dumnezeu şi sfinţilor pentru toate cele primite de-a lungul vremii, dar şi pentru a înălţa cereri către Tronul Preasfintei Treimi, mai ales în contextul lucrărilor de pictură ce se derulează în biserica parohială. „Sfânta Liturghie, precedată de Utrenie, a fost săvârşită de un sobor de şapte preoţi, la finalul căreia s-a organizat o agapă frăţească, aşa cum se cuvine nouă, creştinilor. Predica zilei a fost adresată de părintele Petrică Pârlea de la Parohia Satu Nou, care a vorbit despre rolul credinţei şi sfinţeniei în viaţa credincioşilor. În acelaşi timp, s-a întărit conştiinţa credincioşilor înspre ceea ce înseamnă sfinţenia. Sărbătoarea hramului bisericii noastre este una a întregii comunităţi. Ne dorim ca prin intermediul acestei zile, oamenii să se apropie mai mult de Dumnezeu şi de Biserică. Dacă oamenii trăiesc aproape unii de ceilalţi, ei sunt în comuniune, putând astfel să se folosească de darurile pe care Dumnezeu le revarsă. Ne-am bucurat de prezenţa enoriaşilor parohiei noastre, dar şi de cea a celor din Şcheia, Dobrovăţ sau Scânteia. Pelerinii din alte părţi vin la Căueşti pentru a vedea cum sunt manifestările din punctul de vedere al credinţei", a relatat pr. paroh Bogdan Sârbu. La Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor" din Căueşti se derulează din anul 2014 lucrările de pictură. Până în acest moment s-au pictat 100 de metri pătraţi. „Cheltuielile sunt foarte mari pentru comunitatea noastră, fondurile necesare fiind acoperite doar de la credincioşii parohiei. Mai avem de pictat în jur de 400 de metri pătraţi, însă, nădăjduim să reuşim, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor ce doresc să-şi înveşnicească numele, contribuind la zugrăvirea chipurilor sfinţilor din locaşul de închinăciune al satului Căueşti", a mai adăugat pr. paroh Bogdan Sârbu.

Liturghie arhierească în biserica din Borzeşti


Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit vineri, 5 iunie 2015, Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului" - Borzeşti, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Byzantion" şi de Grupul psaltic „Filomelos". În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Ioachim a oficiat Taina Sfântului Botez a pruncului Timotei Cautiş, readucând astfel în actualitate tradiţia liturgică a primelor secole creştine. „În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Părinte Ioachim a arătat că în orice prunc nou botezat este concentrată întreaga Biserică, deoarece în el este prezent Hristos. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a apreciat reîntoarcerea tinerilor la valorile strămoşeşti, remarcând hainele de inspiraţie tradiţională purtate de membrii Grupului „Filomelos", dar şi de cel mai tânăr creştin, pe care naşii au ales să îl aducă în faţa lui Hristos, îmbrăcat într-un frumos costum popular", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Rugăciuni pentru ploaie în Protopopiatul Bacău


Preoţii din parohiile Lipova, Valea Hogei, Valea Caselor, Mâlosu şi Plopana, care sunt afiliaţi Cercului pastoral-misionar „Buna Vestire" al Protopopiatului Bacău, dimpreună cu soborul Mănăstirii Plopana, s-au întâlnit la hotarul dintre parohii, unde au săvârşit slujba Aghesmei mici şi slujba Canonului de rugăciune pentru ploaie. La sfintele slujbe au participat numeroşi credincioşi, care au ţinut în mâini prapuri şi cruci, într-o frumoasă procesiune pe cărările uscate de lipsa ploilor. Pe parcursul întregului drum, traseu mioritic anevoios, cu suişuri şi coborâşuri, oamenii l-au rugat pe Cel Preaînalt să dăruiască ploaie pământului celui însetat. În acelaşi timp, oamenii şi-au îndreptat nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului, care are putere să mijlocească înaintea Mântuitorului Hristos pentru lumea întreagă. Părintele Petru Bălăiţă, coordonatorul cercului pastoral, a mulţumit credincioşilor „pentru ascultarea şi credinţa de care dau dovadă", dar şi preoţilor, „pentru prezenţă şi rugăciune".

Bursă „Erasmus“ pentru părintele Vasile Demciuc

Diaconul profesor doctor Vasile M. Demciuc de la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare" Suceava a beneficiat în cursul lunii mai 2015 de o bursă în cadrul Programului „Erasmus" la Karadeniz Technical University din Trabzon - Turcia. În cadrul acestei deplasări, diac. Vasile Demciuc a susţinut în faţa studenţilor şi masteranzilor Erasmus de la Facultatea de Istorie a Universităţii Karadeniz Technical University din Trabzon - Turcia prelegeri pe tema „Cultural patrimony of Byzantium". Pe 14 mai 2015, în cadrul Catedrei de istorie a fost lansată cartea „Trapezunt - fascinaţie şi reper spiritual bizantin", apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române. După ce autorul cărţii a prezentat motivaţia scrierii acestei cărţi, rolul şi locul ei în istoriografia românească, au luat cuvântul prof. univ. dr. Kenan Inan, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii Karadeniz Technical University, şi prof. univ. dr. Alaaddin Yalcinkaya, şeful Catedrei de istorie medievală a Universităţii Karadeniz Technical University.

sâmbătă, 6 iunie 2015

Rugăciuni de binecuvântare la Şcoala Dobreni

Şcoala Gimnazială Dobreni din judeţul Neamţ a fost sfinţită ieri, 5 iunie 2015, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale şi judeţene, dar şi a elevilor din localitate. De mai mulţi ani, Biserica şi Şcoala desfăşoară o serie de activităţi în parteneriat. 

În localitatea Dobreni din judeţul Neamţ a avut loc ieri un eveniment deosebit, aşteptat cu emoţie atât de elevi, cât şi de părinţii acestora. Şcoala din sat, care a pregătit de-a lungul timpului generaţii de copii, a fost sfinţită, după ce a fost reabilitată cu fonduri europene. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale, dar şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. „Primăria Dobreni a reuşit să obţină fonduri europene, astfel că şcoala din localitate a devenit o locaţie unde copiii se bucură de condiţiile deosebite de studiu. Cu acest prilej, am oficiat Agheasma mică, la finalul căreia am binecuvântat toate sălile de curs. Localitatea noastră are un număr redus de locuitori, care se remarcă prin hărnicie şi omenie. Astfel, autorităţile locale s-au implicat în reabilitarea uneia din cele mai importante clădiri din comună, pentru a realiza ceva frumos, conform timpului nostru. Bunul Dumnezeu să rânduiască şi altor localităţi aceeaşi bucurie pe care am trăit-o noi astăzi (n.r. ieri, 5 iunie 2015)“, a amintit pr. Nicolae-Viorel Coşofreţ, parohul de la Dobreni. Legătura Bisericii cu Şcoala din Dobreni este una rodnică, întâlnirile preotului paroh cu elevii şi profesorii având loc de mai multe ori pe an. În perioada posturilor de peste an, copiii vin la sfânta biserică împreună cu profesorii să se spovedească. „La spovedanie vin în primul rând profesorii de la şcoală, astfel că ei oferă elevilor exemplu de credinţă. Legătura cu Şcoala este capitală, mai ales că profesorii sunt şi enoriaşii noştri. Ei Îl au pe Dumnezeu în sufletul lor şi cutivă cuvântul Celui Preaînalt mai departe. Dascălii din Dobreni colaborează cu Biserica deosebit de frumos, ca într-o familie. Toate problemele s-au rezolvat mereu într-un cadru familiar, încât toţi copiii ne sunt dragi. Investim foarte mult în copii, mai ales că la biserică avem programe speciale pentru aceştia. De asemenea, avem un atelier de pictură, unde copiii din parohie zugrăvesc chipurile sfinţilor“, a mai adăugat preotul paroh Nicolae-Viorel Coşofreţ. Amintim că Şcoala Gimnazială Dobreni, unde studiază în jur de 160 de copii, a fost supusă, începând din vara anului trecut, unor lucrări de reparaţii, urmate de modernizarea spaţiilor unde învaţă şcolarii.

La Iaşi se va desfăşura „Pelerinajul generaţiilor“

Parohia Toma Cozma din Iaşi, în parteneriat cu Bioma Agro Ecology Co, organizează astăzi, 6 iunie 2015, de la ora 14:00, „Pelerinajul generaţiilor“. Traseul propus cuprinde vizitarea Grădinii Botanice şi a Mănăstirii Copou, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu. La pelerinaj vor participa tineri şi copii de toate vârstele însoţiţi, în mod obligatoriu, de părinţii lor, care vor trebui să parcurgă împreună acelaşi traseu pe bicicletă. Manifestarea doreşte să marcheze două zile foarte importante: 1 iunie - Ziua Internaţională a Copilului şi 5 iunie - Ziua Mondială a Mediului (Ecologiei). „În acest sens, Bioma Agro Ecology Co, partener în cadrul proiectului nostru, va oferi tuturor participanţilor informaţii utile despre ecologie şi alte materiale. De asemenea, sunt pregătite de organizatori numeroase surprize atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. În aceeaşi zi, vom vizita şi Grădina Botanică, unde ne vom opri şi vom admira frumuseţile naturii care ne înconjoară şi pe care de multe ori le trecem cu vederea, nepăsători şi ignoranţi“, a declarat Vasilica Onofrei, voluntar la Parohia Toma Cozma şi coordonator al proiectului. Manifestarea se va desfăşura în cadrul „Săptămânii pentru familie“, organizată de Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi de Asociaţia Familia Tradiţională din Iaşi.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica I după Rusalii, mâine, 7 iunie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, vor sfinţi Biserica „Sfânta Treime“ din Fântâna Mare, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava. IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va sfinţi mâine Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Şerbăneşti din Bacău. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Almaş din judeţul Neamţ.

vineri, 5 iunie 2015

Frânturi din copilărie, expuse într-o biserică ieşeană

Galeria de artă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi a găzduit miercuri, 3 iunie 2015, vernisajul expoziţiei de fotografie „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de participanţi, care au admirat cele 40 de lucrări expuse. 

„Săptămâna pentru familie“ - 2015, organizată la Iaşi de Asociaţia Familia Tradiţională şi de Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi Ziua Internaţională a Copilului sunt sărbătorite de Clubul Fotografilor Iaşi printr-o expoziţie de fotografie. Aceasta a fost vernisată miercuri, 3 iunie 2015, în galeria de artă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata, în prezenţa a numeroşi membri ai Clubului Fotografilor Iaşi de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi - Parcul Copou, a elevilor de la Şcoala „Ion Simionescu“ Iaşi şi a numeroşi invitaţi. Pentru început, gazda evenimentului, părintele paroh Mircea Stoleriu, şi-a exprimat bucuria pentru că 12 membri ai Clubului Fotografilor Iaşi au expus 40 de imagini tematice în galeria de artă a locaşului de închinăciune închinat Maicii Domnului din Galata. „Mă bucur că expoziţia de faţă a surprins lucruri foarte frumoase. Există câteva fotografii care se circumscriu în tema expoziţiei, celelalte prezentând aspecte din viaţa copiilor“, a spus preotul paroh Mircea Stoleriu. Constantin Ciofu, coordonator în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi, a mărturisit celor prezenţi că expoziţia de fotografie „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“ surprinde imagini din diferite ipostaze ale copilăriei, apreciind munca depusă de membrii Clubului Fotografilor Iaşi în organizarea evenimentului. În acelaşi timp, au fost îndreptate mulţumiri părintelui paroh Mircea Stoleriu, pentru amabilitatea de a găzdui în galeria de artă a doua expoziţie de fotografie din acest an a membrilor Clubului Fotografilor Iaşi.

Orientarea spre nevoile copilului

Mihaela Burlacu, membru al Clubului Fotografilor Iaşi, a atras atenţia asupra neglijării copiilor în zilele noastre, acest fenomen intrând în categoria abuzurilor. „Echilibrul lumii în care trăim e afectat de acţiuni distructive. Mă gândesc la ce lăsăm pentru copiii de mâine... Adulţii ar trebui să se ghideze nu doar spre aspectele materiale ale lumii. Un copil nu are nevoie doar de hrană, de locuinţă s.a. Cred că ar trebui să ne orientăm mult mai mult spre nevoile emoţionale şi spirituale ale copilului“, a subliniat Mihaela Burlacu. A urmat cuvântul lui Dragoş Bălinişteanu, referent în cadrul Departamentului Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care i-a felicitat pe organizatorii expoziţiei, menţionând că evenimentul nu s-ar fi potrivit mai bine decât în spaţiul bisericesc. Aşa cum copiii din fotografii au fost înconjuraţi de sfintele icoane, la fel trebuie ca în viaţa de zi cu zi ei să se afle în preajma Mântuitorului Hristos. Dragoş Bălinişteanu a punctat apoi câteva din activităţile organizate în „Săptămâna pentru familie“ - 2015, desfăşurate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La finalul evenimentului, părintele paroh Mircea Stoleriu a oferit câte o iconiţă tuturor celor prezenţi, iar copiii au primit un mic dar de 1 Iunie. Expoziţia de fotografie „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“ este expusă la biserica din cartierul Galata din Iaşi până pe 7 iunie 2015.

Moldova Sărbătoare străveche în cinstea Sfântului Ioan cel Nou, la Buhalniţa

Ctitoria lui Miron Barnovschi de la Buhalniţa, unul dintre cele mai reprezentative locaşuri de închinăciune din judeţul Neamţ, şi-a cinstit ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. 

Prima joi după sărbătoarea Rusaliilor este an de an sărbătorită în mod deosebit de credincioşii de pe Valea Muntelui în Parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ. La orele dimineţii, locuitorii din satele învecinate, dar mai ales cei din parohie s-au îndreptat cu paşi repezi către biserica parohială ocrotită de Maica Domnului şi de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. De mai bine de cinci secole, hramul altarului de închinăciune, din satul ai cărui urmaşi sunt creştinii din Ardeal care au fugit din calea Uniaţiei, este marcat în prima joi după Duminica Mare. Această zi se ţine din anul 1415, când, în drumul lor spre Suceava, moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou au poposit pentru o noapte în altarul de închinăciune din Buhalniţa. Programul liturgic dedicat cinstirii Sfântului Ioan cel Nou a început la orele dimineţii cu Utrenia şi a continuat cu Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. După citirea Sfintei Evanghelii, protosinghelul Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, a adresat un cuvânt de învăţătură în care a atras atenţia asupra dezbinării dintre oameni, remarcând că preotul cultivă unitatea în Biserică, cu sprijinul credincioşilor. La final, pr. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, a întărit cuvintele părintelui stareţ de la Petru Vodă, care a fost ucenic al vrednicului de pomenire arhimandrit Justin Pârvu, îndemnând pe toţi la „fapta cea bună“. După un moment artistic al copiilor de la Şcoala Gimnazială din Buhalniţa, preotul paroh Cristian Dăscălescu a mulţumit celor doi slujitori ai sfântului altar pentru cuvintele de folos duhovnicesc. Un gând de recunoştinţă a fost adresat părintelui protopop emerit Mihai Damian şi părintelui Ionel Cuţuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău, dar şi maicilor de la Mănăstirea Copou din Iaşi care s-au rugat alături de comunitatea din Buhalniţa în ziua hramului. Prin grija credincioşilor parohiei, cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă frăţească.

joi, 4 iunie 2015

Tradiţie şi continuitate pe Valea Jijiei

În localitatea Andrieşeni din judeţul Iaşi s-a desfăşurat duminică, 31 mai 2015, „Ziua Salcâmului“, ediţia a VII-a. Manifestările au fost organizate de Parohia Andrieşeni, la iniţiativa preotului paroh Mihai Cepeliuc, în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu“ din localitate. 


Fiii satului de toate vârstele din Andrieşeni, aflat în judeţul Iaşi, pe Valea Jijiei, au participat în Duminica Rusaliilor la unul dintre cele mai frumoase evenimente ale comunei din ultimii ani. Programul religios şi cultural-artistic a fost prilejuit de „Ziua Salcâmului la Andrieşeni“, ediţia a VII-a, organizat de această dată de Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Andrieşeni şi de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu“ - Andrieşeni. Programul zilei a început în paraclisul parohial, unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul „Aletheia“ al Bisericii Bărboi din Iaşi, dirijat de lect. univ. dr. Dorina Iuşcă. Sfânta Liturghie a fost urmată de un cuvânt al părintelui paroh Mihai Cepeliuc, prilejuit de deschiderea „Zilei Salcâmului la Andrieşeni“. Parohul de la Andrieşeni a amintit de începuturile organizării „Zilei Salcâmului“, apreciind prezenţa la Sfânta Liturghie şi la manifestările festivalului a Corului „Aletheia“ din Iaşi. În curtea parohială s-a desfăşurat în continuare Festivalul Cozonacului, la care au participat gospodinele din mai multe sate ale comunei Andrieşeni. De asemenea, credincioşii au admirat câteva tablouri realizate de pictori din Andrieşeni.

Concert extraordinar al Corului „Aletheia“

Într-o atmosferă de sărbătoare şi de bucurie, pe prispa şcolii din Andrieşeni a avut loc deschiderea oficială a „Zilei Salcâmului“, după ce invitaţii au fost întâmpinaţi de elevii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de conducerea şcolii, care a oferit câte un fagure de miere de salcâm. Pentru început, au fost rostite alocuţiuni ale reprezentanţilor instituţiilor implicate, iar apoi artistul fotograf Constantin Ciofu a vernisat expoziţia de fotografie „Lumină şi credinţă la Andrieşeni“, care cuprinde 40 de imagini color din comunitatea aflată în sărbătoare, realizate în ultimii şapte ani. Corul „Aletheia“ a susţinut cel mai important moment al zilei, şi anume un concert de muzică sacră şi folclorică, ce a încântat inimile gazdelor şi oaspeţilor. Concursurile şcolare şi muzica populară s-au completat armonios până spre miezul nopţii, când a fost aprins un foc de tabără. „Ziua Salcâmului la Andrieşeni“ - 2015 reprezintă un exemplu pentru toate comunităţile parohiale, aceasta fiind organizată printr-un parteneriat rodnic cu Şcoala. Bucuria pe care au simiţit-o oamenii, ce l-au avut în mijlocul lor pe preotul lor paroh pe tot parcursul programului, este o mărturie a faptului că prin conlucrare şi colaborare se pot orândui evenimente deosebite, în duhul credinţei noastre strămoşeşti.
 

miercuri, 3 iunie 2015

Daruri pentru copiii centrului de zi din Parohia Holt


Elevii care beneficiază de serviciile Centrului de zi pentru copii „Sfântul Arhanghel Rafail“ - Holt au primit luni, 1 iunie 2015, daruri cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului. Acestea au fost oferite de câţiva oameni cu suflet mare, după programul zilnic obişnuit. Copiii au fost copleşiţi şi nespus de încântaţi de mulţimea cadourilor pe care le-au adus părinţii copiilor de la Grădiniţa „Rază de Soare“ din Bacău. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“, derulat de Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Holt, în colaborare cu Şcoala cu clasele 0-VIII - Holt şi Grădiniţa „Rază de Soare“ din Bacău. „Am reuşit prin această acţiune de voluntariat să conferim o dimensiune filantropică Zilei Internaţionale a Copilului, pe care nu am putea-o simţi şi conştientiza mai frumos şi mai profund decât în spiritul altruist al dragostei creştine. Pentru aceasta, mulţumim cadrelor didactice implicate şi tuturor creştinilor care au găsit răgaz în sufletul lor să privească şi spre semenii lor mai mici“, a mărturisit pr. paroh Iulian Adam.

Enoriaşii Parohiei „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ, în pelerinaj

Credincioşii din Parohia „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ au mers luni, 1 iunie 2015, într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina, la iniţiativa preotului paroh Vasile Ionesi. Cu acest prilej, corul parohial a oferit răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Parohia Frumoasa-Moara, Protopopiatul Suceava 2, care şi-a serbat hramul. Periplul membrilor corului Parohiei „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ a continuat la câteva dintre cele mai reprezentative aşezări monahale din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor. Cu toţii au admirat nestematele locaşuri de închinare, majoritatea înscrise în Patrimoniul UNESCO. „Pelerinajul la sfintele mănăstiri este o modalitate de pastoraţie care intensifică comuniunea de rugăciune şi de dragoste creştină între parohie şi mănăstire, spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire“, a menţionat preotul paroh Vasile Ionesi.

Concurs de eseuri şi desene, în Protopopiatul Sascut

Protoieria Sascut a organizat sâmbătă, 30 mai 2015, un concurs de eseuri şi desene tematice, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Elevii participanţi au tratat subiecte referitoare la personalităţile mai multor sfinţi români. La Secţiunea eseuri, locul I a fost obţinut de eleva Ana-Maria Sâlion de la Şcoala Gimnazială Dealu-Morii, iar pe locul al II-lea s-a clasat eleva Alexandra Dragomir de la Şcoala Gimnazială Sascut. Cel de-al treilea loc a fost ocupat de eleva Roxana Păvălaşc de la Şcoala Gimnazială Stănişeşti. La Secţiunea desene premiile au fost acordate astfel: locul I: Dragoş Sandu de la Şcoala Gimnazială Sascut, locul al II-lea: Iuliana Valache de la Şcoala Gimnazială Huruieşti, locul al III-lea: Raluca Balaban de la Şcoala Gimnazială Dealu-Morii. Câştigătorii au obţinut diplome şi premii în bani şi obiecte, iar ceilalţi participanţi au primit diplome şi diverse suveniruri.

marți, 2 iunie 2015

Concurs de toacă în Parohia Slătioara Bucovineană

Copiii din Parohia Slătioara Bucovineană s-au întrecut duminica trecută în bătutul toacei. Competiţia a fost iniţiată de preotul paroh Ilie Ursachi, iar anul acesta a ajuns la acea de-a cincea ediţie.

În Duminica Rusaliilor (n.r. duminică, 31 mai 2015), micii enoriaşi din Parohia Slătioara Bucovineană au participat la o nouă ediţie a concursului de toacă. Competiţia s-a desfăşurat după oficierea Sfintei Liturghii, săvârşită de preotul paroh Ilie Ursachi în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Aşa cum este tradiţia sfântă moştenită de la vrednicii înaintaşi, în ziua Cincizecimii, locaşul de închinăciune se împodobeşte cu ramuri de tei. În această atmosferă, credincioşii de toate vârstele s-au rugat şi au mulţumit Preabunului Dumnezeu pentru toate cele primite. Concursul de toacă s-a desfăşurat în curtea şcolii din localitate, metorul activităţii fiind paraclisierul Niculai Flocea, de la care copiii au învăţat cu râvnă să bată toaca. Competiţia s-a desfăşurat pe două secţiuni: clasele I-IV şi clasele V-VIII. La prima secţiune a fost declarat câştigător Vlad Dumitru Balan, iar la acea de-a doua secţiune, Premiul I s-a oferit elevului Andrei Ştirbu. Toţi concurenţii au fost recompensaţi cu diplome de participare şi dulciuri, iar câştigătorii au primit icoane, cărţi şi diplome de excelenţă, în aplauzele celor prezenţi, îmbrăcaţi în costumele populare, lucrate cu trudă de strămoşi. “Copiii sunt darul lui Dumnezeu în fiecare familie, şi de aceea trebuie multă grijă faţă de aceste daruri de a le putea întoarce la Dumnezeu nepângărite. Pentru a le păstra sufletele curate, avem o colaborare bună între familie, Biserică şi Şcoală. Dorim să pregătim buni credincioşi pentru Biserica lui Hristos. Socotesc că atunci când un copil bate toaca, cântecul lemnului este o rugăciune curată adresată lui Dumnezeu”, s-a exprimat părintele paroh Ilie Ursachi. Activităţile dedicate copiilor vor continua pe perioada verii la Slătioara Bucovineană, aceştia fiind aşteptaţi în tinda bisericii pentru fi implicaţi într-un program catehetic deosebit.

Popas aniversar la catedrala din Oneşti

Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Oneşti a aniversat duminică, 31 mai 2015, 25 de ani de la punerea pietrei de temelie. Evenimentul festiv a coincis cu hramul locaşului de închinăciune, a cărui construcţie a început după Revoluţia din 1989. "Duminica Pogorârii Sfântului Duh este una deosebită, cu multe semnificaţii profunde pentru trăirea noastră. În această zi, (n.r. duminică, 31 mai 2015) am căutat să înălţăm alesele noastre mulţumiri pentru toate binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră cu îmbelşugare, în decursul celor 25 de ani. Ne aducem aminte de jertfelnicia depusă în vederea înălţării acestei sfinte catedrale. Mulţi dintre cei care sunteţi aici, poate nu aţi prins momentul din 1990, când s-a pus piatra de temelie a acestei biserici. În această zi, ne dorim să plecaţi încărcaţi duhovniceşte de Duhul Sfânt", a menţionat preotul paroh Constantin Alupei, care este şi protopop al Protopopiatului Oneşti.

Expoziţie de fotografie dedicată copilăriei, la Iaşi

Galeria de artă a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi va găzdui mâine, 3 iunie 2015, vernisajul expoziţiei de fotografie "Lăsaţi copiii să vină la Mine". Expoziţia este organizată de Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Clubul Fotografilor Iaşi şi Parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Galata, în cadrul evenimentelor „Săptămâna pentru familie“ - 2015, ale Asociaţiei Familia Tradiţională şi Departamentului Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Iubitorii de fotografie vor putea vizualiza 40 de lucrări ce au ca temă copilăria, realizate de Nicu Apostu, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu, Ioana Chişcaru, Ramona Cioancă, Constantin Ciofu, Raluca Damian, Vasile Iacob, Larisa Maxim, Vasile Ursache, Cristian Vidraşcu şi Oana Zobu. "Ne bucurăm pentru că revenim în galeria de artă a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" - Galata cu o nouă expoziţie de fotografie tematică. Ne dorim ca imaginile să fie vizualizate de un număr cât mai mare de ieşeni, expoziţia fiind un dar pentru copii şi pentru cei ce au păstrat în suflet amintirile copilăriei", a menţionat iniţiatorul expoziţiei, Constantin Ciofu, coordonator în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi. Expoziţia de fotografie poate fi vizitată până pe 7 iunie 2015.

Revederea promoţiei 1995, la Roman

La Catedrala Arhiepiscopală din Roman a avut loc joi, 28 mai 2015, revederea promoţiei 1990 – 1995 a Liceului Teologic Ortodox “Episcop Melchisedec” din Roman, pe atunci Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". După oficierea Sfintei Liturghii de către preoţii acestei promoţii, absolvenţii de acum două decenii au fost primiţi la Palatul Arhiepiscopal de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Programul a continuat în sala de festivităţi a Liceului Teologic "Episcop Melchisedec", unde foştii absolvenţi s-au reîntâlnit cu profesorii care i-au călăuzit de-a lungul celor cinci ani de studiu.

Părintele Nicolae Tănase a conferențiat la Bacău

Băcăuanii au participat joi, 28 mai 2015, în număr mare la conferinţa “Familia, copiii şi educaţia religioasă în şcoli” susţinută de părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, judeţul Prahova. Evenimentul a avut loc la Universitatea “Vasile Alecsandri” din municipiul Bacău şi a fost organizat de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala - Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În prima parte a întâlnirii, moderate de pr. Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, invitatul a abordat tema “Familia, copiii şi educaţia religioasă în şcoli”, urmând ca apoi să răspundă întrebărilor adresate de cei prezenţi.