marți, 8 aprilie 2014

Pelerinaj la mănăstirile din judeţele Neamţ şi Bacău

Un grup de enoriaşi din Parohia Fulgeriş, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a participat miercuri, 2 aprilie 2014, la un pelerinaj în mai multe locaţii din Eparhia Romanului şi Bacăului. Printre obiective s-au numărat: Biserica Precista din Bacău, Catedrala „Înălţarea Domnului“, Biserica Lazaret, Centrul Social-Gospodăresc de la Iteşti, Catedrala arhiepiscopală din Roman şi Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman. „La orele serii am participat la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul şi la slujba Sfântului Maslu oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Pelerinii s-au bucurat de această zi, devenind martori şi propovăduitori ai frumuseţii Ortodoxiei în familiile lor şi în zona în care locuiesc“, a mărturisit pr. paroh Codrin Laslău. (C.C.)

luni, 7 aprilie 2014

„Postul Mare - cântări şi versuri“, la Suceava

Casa de Cultură din Suceava a găzduit miercuri, 2 aprilie 2014, concertul de muzică religioasă „Postul Mare - cântări şi versuri“, ediţia a XIV-a. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Sucevenii au participat miercuri, 2 aprilie 2014, la concertul de muzică religioasă „Postul Mare - cântări şi versuri“, care a avut loc la Casa de Cultură din Suceava. Manifestarea a fost organizată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu Casa de Cultură din Suceava, invitatul de onoare fiind IPS Părinte Arhiepiscop Pimen. După cum ne-a relatat Doina Ciobanu, moderatorul emisiunilor religioase la Intermedia TV din Suceava, pe scenă au evoluat recitatori şi numeroase formaţii aparţinând şcolilor gimnaziale şi parohiilor din judeţ. „Concertul a fost organizat în cinstea Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Corurile care au urcat pe scenă au interpretat cântări specifice perioadei Postului Mare, fiind un moment de înălţare sufletească pentru toţi cei prezenţi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen şi a părinţilor consilieri ai Centrului eparhial Suceava“, a spus pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Printre corurile care au urcat pe scenă s-au numărat corul de copii din Şcheia, corala bărbătească din Salcea şi Ansamblul „Balada Bucovinei“ din Suceava. „Am participat la acest concert împreună cu membrii corului parohiei noastre, pentru a întări în credinţă pe creştinii care an de an vin aici. Oamenii doresc să guste şi să se împărtăşească din bucuria cântărilor Triodului, care, deşi au conotaţii grave şi ne aduc atmosfera de post, produc bucurie pentru că şi noi suntem părtaşi la această perioadă a postului“, a mărturisit pr. Doru Budeanu, de la Parohia Salcea, Protopopiatul Suceava 1.

Alinare şi binecuvântare pentru persoanele aflate în suferinţă

Persoanele internate în patru centre de ocrotire socială din Iaşi au fost vizitate sâmbătă, 5 aprilie 2014, de Corul „Nectarios“. Pe lângă repertoriul de cântări religioase, membrii corului amintit au oferit pachete cu alimente din partea Parohiei „Sfântul Nectarie“ din Iaşi.

Corul „Nectarios“ al Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi, dirijat de Ana-Maria Dumitru, i-a vizitat sâmbătă, 5 aprilie 2014, pe tinerii şi vârstnicii din patru centre de ocrotire socială din Iaşi. Membrii corului au susţinut cu acest prilej un repertoriu de cântări religioase şi au oferit din partea Parohiei „Sfântul Nectarie“ din Iaşi câte un pachet cu alimente. Primul popas a fost făcut la Centrul de Plasament cu handicap psihic şi motoriu Galata, apoi s-a mers la Centrul de Plasament „Gulliver“ şi la Centrul Maternal „Maternus“, aflate în grija Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi. A patra locaţie a fost Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Bucium din Iaşi. „Ne bucurăm pentru că membrii corului bisericii noastre s-au gândit să ofere şi altor persoane din darurile cu care au fost înzestraţi de la Dumnezeu. Ne-am gândit că este bine să facem câteva vizite în locurile unde se află oameni în suferinţă. Am pregătit în jur de 400 de pachete pe care le-am împărţit împreună cu aceste cântări duhovniceşti în această perioadă a Postului Mare. Ne-am dorit ca aceste daruri să fie o alinare şi o binecuvântare, în acelaşi timp. Nădăjduim că cei pe care i-am vizitat au primit atât cele pentru trup, cât şi cele duhovniceşti. Membrii corului bisericii noastre au fost impresionaţi de copiii şi tinerii din centrele pe care le-am vizitat. Faptul că cei aflaţi în centrele de ocrotire socială sunt mai săraci decât noi, ne dă de gândit. Ne dorim să continuăm astfel de activităţi pentru a veni în întâmpinarea celor aflaţi în suferinţă“, a spus pr. Petrică Lehaci, de la Parohia „Sfântul Nectarie“ din Iaşi. Activitatea cultural-filantropică s-a desfăşurat cu sprijinul părintelui Gheorghe Manole de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi. „Persoanele internate în centrul nostru sunt obişnuite cu astfel de momente, mai ales la sărbătorile de peste an. De multe ori, vin grupuri de tineri care interprezează colinde sau alte cântări religioase. Tinerii sunt emoţionaţi, se bucură şi trăiesc momentul. Aici este casa lor şi de aceea ei se bucură când cineva le păşeşte pragul. Un astfel de moment este binevenit şi de aceea suntem recunoscători corului Bisericii «Sfântul Nectarie» din Iaşi“, a declarat Elena Dumitriu, asistent medical în cadrul Centrului de Plasament cu handicap psihic şi motoriu Galata.

Proiect social-filantropic în Parohia Păltinata - Gura Văii

Parohia Păltinata - Gura Văii, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, a desfăşurat, în perioada 8-29 martie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, proiectul „Acasă la Dumnezeu - hrană pentru suflet şi trup“. 

Acesta a fost înscris în concursul naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine“, organizat cu prilejul Anului omagial euharistic de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române. Grupul ţintă primar a fost constituit din elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani din cadrul Parohiei Păltinata, iar grupul ţintă secundar a fost format din familiile elevilor participanţi şi membrii Adunării parohiale implicate direct în desfăşurarea proiectului, prin activităţi de voluntariat şi ajutor financiar. Obiectivul proiectului a constat în apropierea copiilor de Biserică, înţelegerea şi punerea în practică a postului şi rugăciunii ca mijloace de pregătire pentru spovedanie şi împărtăşirea cu Hristos, prin cele patru cateheze susţinute de pr. Valentin Chircu şi prof. de religie Marian Pamfil. „Elevii s-au constituit în echipe şi au ajutat la prepararea alimentelor de post, pe care le-au servit ulterior la o agapă considerată mijloc de dăruire şi comuniune dincolo de apartenenţă socială şi etnică, consolidându-se astfel relaţiile dintre ei. Fondurile necesare implementării proiectului au fost obţinute din sponsorizări, donaţii, precum şi în urma licitaţiei organizate cu lucrările elevilor participanţi la Cercul de Desen «Sfânta Filofteia» din vara anului trecut (icoane pe sticlă, lemn, picturi pe piatră, pânză, hârtie). Beneficiarul final a fost întreagă comunitate ortodoxă a Parohiei Păltinata prin punerea în practică a filantropiei la nivel local“, a spus pr. paroh Valentin Chircu. (C. Ciofu)

Activitate filantropică la secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi

Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Canta din Iaşi a organizat sâmbătă, 5 aprilie 2014, o nouă acţiune filantropică la secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi. Cu acest prilej, s-au pregătit 80 de pachete cu alimente pentru pacienţii internaţi în secţia amintită. Cu sprijinul domnului Ovidiu Manolache, asistentul-şef al secţiei, şi al personalului medical, darurile au fost oferite fiecărui bolnav în parte. Preţ de câteva minute, prietenii de la Iaşi au stat de vorbă cu cei internaţi pentru a le afla durerea sau bucuria. „Să veniţi şi săptămâna viitoare. Vă aşteptăm!“, „Poate ajungeţi şi în prima zi de Paşti la noi“, „Mulţumim celor care s-au gândit la noi“, „Bodaproste pentru ceea ce s-a dat de pomană!“ - sunt doar câteva din gândurile adunate de la pacienţii internaţi în secţia Bârnova. Bucuria revederii şi a recunoştinţei pentru darul primit nu poate fi descrisă în cuvinte. Chiar dacă tristeţea, singurătatea, boala şi lipsa familiei îi afectează de cele mai multe ori, grija manifestată de cei dinafară reprezintă o satisfacţie sufletească pentru „fraţii prea mici“ ai Mântuitorului de la Bârnova. (C. Ciofu)

Slujbe arhiereşti la Catedrala arhiepiscopală din Roman

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat miercuri, 2 aprilie 2014, Canonul cel Mare la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Slujba a fost urmată de Taina Sfântului Maslu, săvârşită de Preasfinţia Sa, în prezenţa a numeroşi credincioşi din Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Roman. „Participarea credincioşilor romaşcani la o astfel de slujbă pentru vindecarea bolilor sufleteşti şi trupeşti, aşa cum este Taina Sfântului Maslu, a constituit un moment de înălţare duhovnicească pentru fiecare dintre cei prezenţi“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Din soborul de preoţi a făcut parte şi parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Roman, părintele Ioan Gherasimescu, care este şi vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Părintele Ioan Gherasimescu a menţionat că „rugăciunile de mângâiere, de alinare a suferinţelor şi de întârire în credinţă au fost rostite de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, în prezenţa unui impresionant sobor de preoţi“. (C.C.)

sâmbătă, 5 aprilie 2014

„Fără aceste momente de demnitate naţională, noi nu existăm“


 În cea de-a doua zi a lunii aprilie 2014, la Rădăuţi, Fântâna Albă şi Mănăstirea Putna au fost comemorate victimele masacrului din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă. Manifestările s-au derulat în prezenţa a numeroase personalităţi, a reprezentanţilor autorităţilor locale şi centrale.

Manifestările prilejuite de comemorarea victimelor masacrului din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă au debutat în dimineaţa zilei de 2 aprilie 2014 la Biblioteca Municipală din Rădăuţi, prin şedinţa solemnă a Comisiei românilor de pretutindeni din cadrul Senatului României. Alături de senatorii Marcel Bujor, Viorel Badea, Marin Nicolae şi Mihai Neagu, au luat cuvântul şi deputatul Sanda Ardeleanu, primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, vice-preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu, prof. Petru Bejenariu şi prof. Radu Vizitiu, Constantin Rusanovschi de la Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina şi arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor. După încheierea şedinţei, cei prezenţi s-au îndreptat către Fântâna Albă. Aici au fost întâmpinaţi de către reprezentanţi ai românilor, ai asociaţiilor şi şcolilor româneşti din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia şi de oficialităţi ale statului ucrainean din regiunea Cernăuţi. Din încredinţarea Episcopului Meletie al Hotinului, a fost săvârşită slujba Parastasului de către arhim. Melchisedec Velnic, de pr. Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, alături de preoţii din satele româneşti din zonă.
La troiţa ridicată la Mănăstirea Putna de către Departamentul pentru românii de pretutindeni, în memoria victimelor de la Fântâna Albă, a fost săvârşită în după-amiaza aceleiaşi zile o slujbă de pomenire. A urmat un moment artistic al elevilor de la Liceul „Ion Nistor“ din Vicovu de Sus. Poeziile şi cântecele inspirate de evenimentele de la Fântâna Albă, dar mai ales citirea de către eleva Anamaria Creţan a mărturiei lui Gheorghe Crăsnaru, unul dintre puţinii supravieţuitori ai masacrului, i-au sensibilizat profund pe toţi cei prezenţi şi au adus speranţa că, după 73 de ani, jertfa celor căzuţi atunci este vie şi lucrătoare în sufletele românilor.

„Aceste momente sunt hrana spirituală a identităţii româneşti“

Arhim. Melchisedec Velnic a menţionat în alocuţiunea rostită cu acest prilej că „jertfa unui popor dă viaţă şi înnoieşte, aşa cum jertfa lui Hristos ne înnoieşte pe noi“: „Şi în 1989 se striga în Piaţa Revoluţiei „vom muri şi vom fi liberi“. Cum poţi să mori şi să fii liber? Nu altfel decât în Dumnezeu. Dumnezeu Preabunul să îi aşeze acolo sus cu sfinţii şi sunt convins că ei fac parte din martirii neamului“. Senatorul Viorel Badea a remarcat importanţa aducerii- aminte de „aceşti fericiţi martiri ai noştri“: „Ei au înţeles ce înseamnă sensul libertăţii, ei au înţeles că dragostea de Dumnezeu şi de neamul lor îi va duce la mântuire. De aceea va trebui să cultivăm ceea ce au făcut aceşti oameni ca un model de căutare a libertăţii şi a identităţii“. Toţi cei prezenţi au vorbit despre necesitatea informării şi formării tinerilor. „Pe baricada libertăţii, a păcii, a democraţiei, nu avem voie să adormim nicio clipă. Aceste momente sunt hrana spirituală a identităţii noastre româneşti, de aici ne tragem seva. Trebuie să fim conştienţi de trecutul nostru pentru a putea vorbi despre prezent şi pentru a putea clădi viitorul. Nu va trebui precupeţit niciun efort pentru ca noi, generaţia care este în măsură să transmită aceste valori, să o facem zi de zi pentru copiii şi tinerii noştri“, a mărturisit deputatul Sanda Ardeleanu. (protos. Dosoftei Dijmărescu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 5-a din Post, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Eşanca din judeţul Botoşani, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în Mitocul Dragomirnei, Protopopiatul Suceava 1, judeţul Suceava. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

Agenda creştinului - 5-6 aprilie

Radio

- Radio Iaşi va difuza mâine, 6 aprilie 2014, de la ora 9:05, emisiunea "Lumina credinţei", realizată de Bogdan Neculau;
- Radio România Actualităţi va difuza mâine, 6 aprilie, de la ora 10:05 emisiunea Lumina credinţei, realizată de Remus Rădulescu.

TV

- TVR Iaşi va difuza astăzi, 5 aprilie 2014, de la ora 7:00, pe TVR 3 şi de la ora 17:00 pe TVR Iaşi, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Andrei Atudori.
- Intermedia TV din Suceava va difuza astăzi, 5 aprilie, de la ora 13:00, emisiunea „Cerul dintre noi“ a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, realizată de Doina Ciobanu;
- TV Plus Suceava va difuza mâine, 6 aprilie, de la ora 14:00, emisiunea „Iubi-Te-voi, Doamne!“, realizată de pr. Justinian Cojocar;
- 1 TV din Bacău va difuza mâine, 6 aprilie, de la ora 13:00, emisiunea "Mărturisiri", realizată de Sebi Sufariu. Tema emisiunii va fi "Minunile Postului Mare", invitat: pr. Mihai Tomozei, slujitor la Biserica Precista din Bacău;
- TVR 1 va difuza mâine, 6 aprilie, de la ora 7:10 emisiunea "Universul credinţei".

Festival de ouă încondeiate

Parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Rogojeşti, Protopopiatul Dorohoi, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Botoşani, organizează în perioada 5-6 aprilie 2014, Festivalul-concurs de ouă încondeiate, ediţia I. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Agenda creştinului - vineri, 4 aprilie 2014

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, 4 aprilie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei.
- Radio Iaşi va difuza astăzi, 4 aprilie 2014, de la ora 20:00, emisiunea "Lumina credinţei", realizată de Bogdan Neculau.

TV

- TVR Iaşi va difuza sâmbătă, 5 aprilie 2014, de la ora 7:00, pe TVR 3 şi de la ora 17:00 pe TVR Iaşi, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Andrei Atudori.

Festival de ouă încondeiate

Parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Rogojeşti, Protopopiatul Dorohoi, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Botoşani, organizează în perioada 5-6 aprilie 2014, Festivalul-concurs de ouă încondeiate, ediţia I. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

„Paşi spre euharistie“ în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani - 4 aprilie 2014

În perioada 28 februarie-30 martie 2014, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani a fost implicată în proiectul „Paşi spre euharistie“. Acesta s-a derulat cu prilejul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi al Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Copiii şi tinerii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani şi din şcolile partenere, implicate în grupa de cateheză a proiectului, au desfăşurat o serie de activităţi creative. Mai întâi s-au pregătit prin post şi rugăciune pentru Taina Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii. Apoi au pornit să arate dragoste celor din jur. „Tinerii au confecţionat felicitări şi mărţişoare, unele fiind vândute prin colectă în bani la sfârşitul Sfintei Liturghii. Ei au făcut pachete pentru cazurile sociale din parohie, au cântat şi au încântat inimile celor învăluiţi de lipsuri şi singurătatea bătrâneţii. De asemenea, au învăţat şi au pregătit reţete de post, au degustat şi au mers la nevoiaşii din parohie“, ne-a relatat pr. paroh Petru Fercal. Copiii şi tinerii au participat la Sfânta Liturghie, unde au oferit răspunsurile liturgice, au aflat noi învăţături prin catehezele ţinute despre post, au făcut cunoştinţă cu bătrânii şi cazurile sociale din parohie şi au participat la cursurile de muzică psaltică. Activităţile proiectului s-au desfăşurat sub coordonarea părintelui paroh Petru Fercal, alături de prof. Iuliana Magdalena Enache de la Şcoala Gimnazială Numărul 10, de prof. Rozalia Groza de la Şcoala Gimnazială Numărul 11, de prof. Nicoleta Herţanu de la Colegiul Naţional „A.T. Laurian“ şi de prof. Mariana-Marcela Fortoeş de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Botoşani. „O să-mi aduc aminte cu drag, cât de frumoasă este recunoştinţa. Am zărit-o într-o lacrimă, într-un surâs, într-un mulţumesc, şi mi-a zâmbit şi mie sufletul. Sunt mândră că am reuşit să ofer un mic ajutor aproapelui“, a spus eleva Ioana Bârlădeanu. „Trăirile care ne-au încercat pe durata activităţilor desfăşurate nu pot fi descrise, povestite sau înţelese. Această experienţă a adus la cunoştinţa noastră despre suferinţa celor din jur, dar, totodată, ne-a făcut să apreciem tot mai mult ceea ce avem“, a declarat prof. Mariana Marcela Fortoeş. sursa: Ziarul Lumina

„Poteci de lumină“ la Moineşti - 4 aprilie 2014

În Sala Mare a Primăriei Municipiului Moineşti a avut loc duminică, 30 martie 2014, conferinţa „Poteci de lumină“, organizată de Protopopiatul Moineşti, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Invitatul serii a fost părintele Gheorghe Colţea, protopop al Protopopiatului Bran - Zărneşti (Arhiepiscopia Sibiului). „Preotul este omul care, în momentul hirotoniei, a primit de la Hristos viaţa veşnică. Preotul este cel în care bucuria lui Hristos este deplină. Preotul este omul lui Dumnezeu şi poartă haina veşniciei pe el. Noi facem parte din lumea sfinţilor, pentru că nouă ne-a dat viaţă veşnică Hristos Domnul de îndată ce am devenit ucenicii Săi. Starea despre care vorbim nu este o arvună - noi deja o avem; nu mai aparţinem lumii acesteia, pentru că am fost luaţi din lume“, a spus pr. protopop Gheorghe Colţea. Cu acest prilej, Corala „Theotokos“ a preoţilor din Protopopiatul Moineşti a susţinut un concert de cântări specifice Postului Mare. Conferinţa a făcut parte din serile duhovniceşti „Trepte spre Înviere“, organizate de Protoieria Moineşti pentru al patrulea an. (C. Ciofu)

Cerc pastoral în paraclisul Spitalului Militar din Iaşi - 4 aprilie 2014

În Paraclisul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ al Spitalului Militar din Iaşi a fost organizată, pe 1 aprilie 2014, prima întrunire a Cercului Pastoral Numărul 4 „Sfinţii Doctori Cosma şi Damian“ al Protopopiatului Iaşi 1. Din acest cerc pastoral, înfiinţat anul trecut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fac parte şapte preoţi de caritate din Protoieria Iaşi 1. Subiectul întâlnirii a fost „Sfintele Taine - temelia misiunii creştine“. „Ulterior, s-au purtat discuţii cu privire la intensificarea activităţilor pastoral-misionare în spitale, în centrele de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în penitenciare şi în unităţile militare, în contextul secularizării. La întâlnire au participat mai mulţi invitaţi din Asociaţia Nevăzătorilor şi Surzilor din Ploieşti, care au cântat şi au vorbit despre modul în care îi ajută credinţa în Hristos Dumnezeu“, a spus părintele Dănuţ Damaschin, pr. misionar de caritate la biserica Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi. (C. Ciofu)

Parteneriat prin educaţie la Piatra Neamţ - 4 aprilie 2014

Fundaţia Solidaritate şi Speranţă (FSS) - filiala Săvineşti a încheiat un acord de parteneriat cu Casa Corpului Didactic (CCD) - Neamţ. Un prim protocol se referă la restaurarea Corpului B al CCD - Neamţ, cu sprijinul financiar al FSS - filiala Săvineşti. Clădirea fost amenajată în vederea susţinerii reciproce în iniţierea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor social-educative. „Îi mulţumim părintelui Petru Munteanu pentru că prin această colaborare am reuşit să restaurăm Corpul B al CCD - Neamţ, clădire în care dorim să desfăşurăm schimburi de experienţă prin organizarea de cursuri şi programe de formare“, ne-a spus prof. Lăcrămioara Secară, directorul instituţiei. Beneficiarii acestui protocol sunt în primul rând copii şi tineri care participă la activităţile educative, dar şi cadre didactice interesate din cadrul comunităţii locale şi judeţene. „Ne propunem în cadrul acestui protocol să utilizăm acest spaţiu pentru activităţi prin care să susţinem cultivarea sentimentului de solidaritate şi responsabilitate socială, să promovăm valorile creştine şi să valorificăm creativitatea tuturor participanţilor la aceste activităţi“, a continuat Brînduşa Albert, coordonator de program în cadrul FSS - filiala Săvineşti. (Brînduşa Dediu)

joi, 3 aprilie 2014

Agenda creştinului - joi, 3 aprilie

Radio
- Radio Trinitas va difuza astăzi, 3 aprilie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei.
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, 3 aprilie 2014, de la ora 21:30, emisiunea "Biserica şi societatea".

TV
- TVR Iaşi va difuza sâmbătă, 5 aprilie 2014, de la ora 7:00, pe TVR 3 şi de la ora 17:00 pe TVR Iaşi, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Andrei Atudori. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Examen de capacitate preoţească la Roman

În sala de conferinţe a Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman s-a desfăşurat luni, 31 martie 2014, examenul de capacitate preoţească pentru tineri teologi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. La această sesiune, organizată cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, au participat 17 tineri teologi din Eparhia Romanului şi Bacăului. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, examenul a constat în susţinerea unei probe scrise şi a uneia orale. „Teologii s-au întâlnit în sala de consiliu a Centrului eparhial Roman cu PS Ioachim Băcăuanul, unul dintre scopuri fiind acela de a-i cunoaşte personal pe absolvenţii institutelor de învăţământ superior, de a proba dacă au chemare pentru misiunea  preoţească şi de a verifica nivelul cunoştinţelor dobândite şi capacitatea de a le aplica în viaţa pastorală“, a spus pr. Gherasim. (C.C.)

Conferinţă ASCOR - filiala Iaşi

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi, în colaborare cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi, organizează astăzi, 3 aprilie 2014, la ora 18:30, conferinţa cu tema „De la cunoaştere la Viaţă deplină. Despre drumul edificării spirituale prin labirintul întortocheat al lumii de azi“. Prelegerea va fi susţinută în Aula Magna a Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi de diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. (C.C.)

Şedinţa lunară a preoţilor Protopopiatului Vaslui

La Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Vaslui a avut loc marţi, 1 aprilie 2014, întrunirea preoţilor Protopopiatului Vaslui, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Părintele Iulian Pilă de la Parohia Chiţoc a susţinut referatul cu tema „Sfânta Spovedanie, calea vindecării sufleteşti“. „După ce a fost prezentat referatul întâlnirii, am vorbit despre spovedania credincioşilor în afara postului. Ştim că majoritatea creştinilor se spovedesc în post, dar foarte puţini apelează la această Sfântă Taină şi în celelalte perioade ale anului“, a spus pr. Adrian Chirvasă, protopop al Protoieriei Vaslui. În continuare, au fost prezentate ordinele primite de la Centrul eparhial Huşi, după care s-au discutat problemele aduse din parohii de către preoţii care au fost prezenţi la această şedinţă. „La final, părintele Constantin Mogoş, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Vaslui, care a fost şi gazda noastră, a oferit o agapă frăţească pentru toţi preoţii prezenţi“, a adăugat pr. protopop Adrian Chirvasă. (C. Ciofu)

Festival de ouă încondeiate în Parohia Rogojeşti

Parohia Rogojeşti din Protopopiatul Dorohoi va organiza, în zilele de 5 şi 6 aprilie 2014, un festival de ouă încondeiate. Evenimentul va cuprinde demonstraţii de încondeiere a ouălor, precum şi un concurs pentru meşterii populari.

Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Rogojeşti, Protopopiatul Dorohoi, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, organizează, în perioada 5-6 aprilie 2014, Festivalul-concurs de ouă încondeiate, ediţia I. Evenimentul se va desfăşura la biserica Parohiei Rogojeşti cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sâmbătă, 5 aprilie 2014, la ora 9:30, se va oficia o slujbă religioasă, urmând ca la ora 10:00 să aibă loc deschiderea oficială a manifestării. În continuare, vor fi derulate atelierele de lucru, prin concursul meşterilor populari participanţi. După jurizare, copiii din Parohia Rogojeşti vor susţine un concert de muzică religioasă. Prima zi a festivalului se va încheia cu premierea meşterilor populari şi înmânarea diplomelor de participare tuturor concurenţilor. Duminică, 6 aprilie 2014, de la ora 8:00, se vor sluji Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar de la ora 12:00, va fi deschisă expoziţia de ouă încondeiate cu vânzare, în cadrul căreia vor fi organizate ateliere interactive de lucru. Programul va continua la ora 15:00 cu un concert de muzică religioasă şi se va încheia la orele serii.

Meşteşugul ouălor încondeiate, o tradiţie la Rogojeşti

Festivalul-concurs de încondeiere a ouălor de la Rogojeşti va fi organizat la iniţiativa prof. Margareta Mihalache, referent etnograf, pentru adulţii care au moştenit acest meşteşug de la părinţii şi bunicii lor. „Încercăm să promovăm ceea ce avem aici, în parohia noastră, ceea ce s-a păstrat din generaţie în generaţie, deoarece şi copiii sunt dornici să înveţe acest meşteşug al încondeierii ouălor, care face parte din tradiţia noastră românească. Participanţii la festival vor veni din mai multe localităţi din Bucovina şi din trei localităţi din judeţul Botoşani. Duminică, după Sfânta Liturghie, va avea loc un moment mai deosebit, pentru promovarea acestei expoziţii de ouă încondeiate, cu un atelier interactiv de lucru, unde vor participa meşteri populari, copii, adolescenţi şi vizitatori. În jurul orei 15:00 va avea loc un concert de muzică bisericească, susţinut de elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi, iar la ora 16:00 va avea loc închiderea oficială a manifestării“, a spus pr. paroh Ioan Flaviu Rus. Parohul de la Rogojeşti ne-a mărturisit că există o legătură strânsă între biserica parohială ocrotită de Maica Domnului şi anul în care a început promovarea încondeierii ouălor în Moldova. „Am asociat încondeierea ouălor cu biserica noastră din sat, care datează din anul 1761. În anul 1762 s-a promovat în zona Moldovei încondeierea ouălor. În satul nostru sunt oameni care păstrează şi care au transmis mai departe acest meşteşug. Ei participă la diferite concursuri, astfel că am considerat că este potrivit să organizăm şi la Rogojeşti un asemenea festival. La ediţia din anul 2014 a Festivalului ouălor încondeiate de la Ciocăneşti, copiii din parohia Rogojeşti au luat premii importante“, a remarcat pr. paroh Ioan Flaviu Rus.

miercuri, 2 aprilie 2014

„Un dar din suflet de copil“, la Milişăuţi

Pe parcursul lunii martie, în Parohia „Sfântul Procopie“ - Milişăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, s-a derulat proiectul misionar-filantropic „Un dar din suflet de copil“. Acest proiect a fost înscris în concursul naţional de proiecte duhovniceşti, organizat cu prilejul Anului omagial euharistic de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

Proiectul a fost implementat de pr. Adrian Ioan Platon şi de tinerii din grupa de cateheză parohială, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Acţiunile proiectului s-au desfăşurat în parohia Milişăuţi, grupul ţintă fiind constituit din copiii de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi şi un copil bolnav de leucemie din Rădăuţi. În Parohia Milişăuţi se  derulează de mai mulţi ani activităţi catehetice în cadrul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ al Patriarhiei Române. Toţi copiii implicaţi în acest proiect duhovnicesc au răspândit în comunitate importanţa Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Euharistii, a participării la Sfânta Liturghie, dar şi a ajutorării aproapelui. În cadrul primei activităţi, „Să-l ajutăm pe Andrei să trăiască!“, s-a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru un copil bolnav de leucemie, ce are nevoie de un transplant de măduvă. A doua activitate a constat în confecţionarea manuală a unor mărţişoare, felicitări şi brăţări de către copiii din grupa de cateheză, ce au fost vândute la Biserica „Sfântul Procopie“ - Milişăuţi după Sfânta Liturghie. Fondurile adunate au fost donate către Andrei. O altă activitate, ,,O zi fără bani de buzunar la şcoală“, a constat în donarea de către elevii Şcolii Milişăuţi a banilor de buzunar pe care i-au avut într-o anumită zi a săptămânii. Cu banii adunaţi au fost cumpărate haine pentru nouă copii de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi. La ultima activitate a proiectului, intitulată ,,O zi altfel“, elevii din grupul de cateheză, dar şi câţiva copii de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi au participat la Sfânta Liturghie, unde au oferit răspunsurile la strană. La Şcoala Milişăuţi au avut loc apoi diverse activităţi pe grupe coordonate de pr. Adrian Ioan Platon şi de prof. Adriana Poleac. „Implicarea entuziastă a comunităţii în aceste activităţi ne oferă garanţia reuşitei acestui proiect, care are ca scop aducerea bucuriei pe chipurile copiilor bolnavi, orfani, dar şi constientizarea importanţei Sfintei Spovedanii, a Sfintei Împărtăşanii şi a prezenţei la Sfânta Liturghie“, a spus pr. Adrian Ioan Platon.

Expoziţia de icoane „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii“

Sucevenii sunt aşteptaţi pe parcursul lunii aprilie 2014 la City Gallery din incinta Shopping City Suceava pentru a viziona expoziţia de icoane „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii“, ediţia a IV-a. Aceasta este organizată sub egida Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) - filiala Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Vernisajul a avut loc vineri, 28 martie 2014, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, care a apreciat organizarea expoziţiei, mai ales că se apropie Sfintele Paşti. În continuare, au susţinut alocuţiuni artista plastică Lucia Puşcaşu, preşedintele UAP - filiala Suceava, pr. Emilian Gavrilean şi artistul plastic Emilia Burlacu-Gusbeth, apoi un grup de copii a susţinut un moment artistic. Expoziţia de icoane „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii“ cuprinde 70 de lucrări etalate (icoane pictate pe lemn, sticlă sau pânză, dar şi lucrări de sculptură), realizate de 22 de artişti din judeţele Suceava, Botoşani şi Mureş. (C.C.)

Activităţi filantropice ale elevilor din Oneşti

În perioada martie-aprilie 2014, parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti implementează proiectul misionar-filantropic „Împărtăşirea prin cuvânt şi fapte“. Acesta se desfăşoară la Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă“ din Oneşti, în Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt“ din Oneşti şi la Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja. „Am considerat oportună iniţierea acestui proiect educaţional, care este o continuare a proiectului «Suflet de copil în fapte pentru bătrânii noştri», prin intermediul căruia am încercat să deschidem atât sufletul copiilor spre implicare prin activităţi comunitare, cât şi al părinţilor“, a spus prof. Elena-Daniela Coşa, de la Şcoala „Emil Racoviţă“ din Oneşti. În cadrul proiectului au fost organizate programe catehetice la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt“ din Oneşti, împletindu-se învăţăturile creştine primite în cadrul orelor de religie cu faptele de milostenie. „Sunt încântată că am putut să particip la o activitate filantropică de ajutorare a bătrânilor. Chiar dacă aceste persoane trăiesc în condiţii mai puţin favorabile, am văzut credinţa lor. Este al doilea an de când particip la astfel de activităţi, atât în cadrul parohiei, cât şi la Centrul de bătrâni de la Hârja“, a spus eleva Ana Maria Fânaru. (C. Ciofu)

Slujbă arhierească în filia Antonceni - 1 aprilie

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 30 martie 2014, Sfânta Liturghie în filia Antonceni a Parohiei Oniceni, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava.

Credincioşii din filia Antonceni a Parohiei Oniceni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. Ierarhul locului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a sluji Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Parascheva“. După cum ne-a relatat Doina Ciobanu, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat la orele dimineţii de călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale şi de credincioşii din localitate şi din alte sate învecinate. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Bisericii „Sfânta Parascheva“. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a amintit că Sfântul Ioan Scărarul, pomenit de Biserica noastră în Duminica a 4-a din Post, a scris „Scara“, care arată 33 de virtuţi. „Nu trebuie să ne înfricoşeze necazurile din viaţa noastră. Dacă noi suportăm aceste necazuri, Dumnezeu vine în ajutorul nostru şi ne dă tăria de a suporta durerile sufleteşti. Trebuie să alergăm cât mai des la Sfânta Taină a Spovedaniei şi la Sfânta Taină a Împărtăşaniei“, a explicat IPS Pimen, care a apreciat frumuseţea bisericii din Antonceni. „Frumuseţea acestei biserici este dată de activităţile dumneavoastră şi ale părintelui paroh“, a mai adăugat ierarhul. După oficierea Sfintei Liturghii, IPS Pimen a sfinţit casa socială a comunităţii filiei Antonceni. Părintele Neculai Lăzărică ne-a relatat că aşezământul social a fost ridicat cu sprijinul celor 90 de familii de credincioşi „uniţi, harnici şi doritori de lucru bun şi frumos“. „Enoriaşii noştri participă la toate activităţile Bisericii atât religioase, cât şi administrative. Astfel, am realizat lucruri frumoase în această filie a parohiei Oniceni“, a spus pr. paroh Neculai Lăzărică. Piatra de temelie a bisericii din Antonceni a fost pusă pe 4 iulie 1927, iar construcţia sfântului lăcaş a fost terminată în anul 1943. Edificiul din piatra cu două turle este construit în stilul bisericilor moldoveneşti, prin contribuţia enoriaşilor.

„Marşul pentru viaţă“ în Protopopiatul Săveni - 1 aprilie

Biroul Pro Vita al Protopopiatului Săveni, în colaborare cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Zoiţani şi cu Protopopiatul Săveni, a organizat duminică, 30 martie, „Marşul pentru viaţă“. Manifestarea a avut ca scop conştientizarea populaţiei asupra faptului că orice copil are dreptul de a se naşte, iar avortul nu reprezintă o opţiune. În jurul orei 13:00, la sediul protopopiatului s-au adunat preoţi şi credincioşi din oraşul Săveni, dar şi din alte 19 parohii. Manifestarea a debutat cu un moment pregătit de tinerii din ATOR Zoiţani, iar apoi s-au împărţit pliante celor prezenţi. După rostirea rugăciunii „Tatăl nostru“, marşul a pornit pe traseul: Protopopiatul Săveni -  Spitalul Orăşenesc -  Primăria Săveni - Biserica „Sfântul Gheorghe“. Participanţii, purtând în mâini icoane, lumânări aprinse, baloane, dar şi pancarte pe care au fost înscrise mesaje pro-viaţă, au intonat rugăciuni şi cântări pe toată durata defăşurării evenimentului. Odată ajunşi la Biserica „Sfântul Gheorghe“, celor de faţă le-a fost prezentat filmul Pro Vita şi filmul „Gianna Jessen - supravieţuitoarea avortului“. A urmat un cuvânt de învăţătură, dar şi de mulţumire adresat de părintele Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, celor aproximativ 400 de persoane prezente. În încheiere, pr. Dan Muraru, coordonatorul Biroului Pro Vita al Protopopiatului Săveni, a subliniat rolul vieţii şi stopării avortului în societatea de astăzi, îndemnând pe cei care au nevoie de sprijin să apeleze la Biroul Pro Vita şi la reprezentanţii Bisericii, pentru a găsi răspuns la problemele lor. sursa: Ziarul Lumina

„Acest festival reprezintă credinţa străbună“ - 1 aprilie

Căminul cultural din localitatea Fundu Moldovei, judeţul Suceava, a găzduit duminică, 30 martie 2014, Festivalul-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire“, ediţia a XXIV-a. La ediţia din acest an s-au înscris formaţii corale neprofesioniste, coruri ale aşezămintelor culturale, coruri ale parohiilor, precum şi coruri de copii.

Localitatea Fundu Moldovei din judeţul Suceava a fost pentru o zi capitala muzicii corale din Moldova. Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, Festivalul-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire“ s-a bucurat de prezenţa a numeroase coruri din mai multe zone ale ţării. Deschiderea oficială a competiţiei a avut loc în jurul prânzului prin rostirea alocuţiunilor de către organizatorii şi partenerii festivalului. Delegatul Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, care a oferit câte un mic dar tuturor tinerilor din partea Centrului eparhial Suceava. Ediţia din acest an s-a adresat numai formaţiilor corale neprofesioniste (de amatori) - minimum 18 persoane (licee cu profil muzical şi teologic, licee cu alt profil), corurilor aşezămintelor culturale (cu vârsta peste 18 ani), corurilor parohiale, precum şi corurilor de copii - minimum 15 persoane (cu vârsta între 10-14 ani). „Cu două ediţii în urmă, am tipărit un volum special intitulat «Lăudăm pe Domnul», care vine în sprijinul formaţiilor de la acest festival. Primăria s-a îngrijit şi a răspândit acest volum în toate judeţele, ceea ce este un lucru extraordinar. Cu câteva ediţii în urmă, am spus că la Fundu Moldovei se poate naşte o catedră de muzică religioasă. An de an, participă formaţii foarte bune din ţară, nu din obligaţie, ci din plăcere, iar în acest an am avut şi o participare din Chişinău“, a spus prof. univ. dr. Viorel Munteanu, preşedintele juriului.

Festival cu tradiţie bogată

Părintele Modest Babici, parohul de la Fundu Moldovei, ne-a explicat că Festivalul „Buna Vestire“ este unul din cele mai vechi festivaluri de muzică religioasă din ţara noastră, persoanele implicate în acest eveniment fiind creştini ortodocşi. „Chiar titlul festivalului reprezintă vestea cea mare pe care Arhanghelul Gavriil o aduce Fecioarei Maria, cu privire la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel care aduce atâta şi atâta mântuire întregii lumi. Faptul că acest festival se numeşte «Buna Vestire», implică şi Biserica Ortodoxă. Oamenii care sunt implicaţi în acest festival sunt creştini ortodocşi din neam în neam şi, după cum se ştie şi fără să exagerăm, nicăieri în ţara nu este un festival cu o tradiţie atât de bogată şi cu un număr atât de mare de ediţii. Acest festival reprezintă credinţa străbună şi glasul către Creatorul cerului şi al pământului. Din an în an, această manifestare devine tot mai importantă, bucurându-se de multe formaţii corale bisericeşti religioase care îşi aduc contribuţia prin propovăduirea credinţei noastre străbune ortodoxe. Suntem bucuroşi că toţi cei care vin o fac cu atâta dragoste şi elan spiritual pentru a rosti, prin cântec, rugăciuni închinate lui Dumnezeu“, a spus pr. Modest Babici.

Preocupare pentru muzica religioasă corală

Părintele conf. dr. Florin Bucescu, care face parte de mai mulţi ani din juriul Festivalului „Buna Vestire“, a explicat că acest eveniment are rolul de a întări preocuparea pentru reluarea şi dezvoltarea în satele româneşti, la bisericile româneşti şi la căminele culturale, a muzicii corale. „Impresia mea în legătură cu acest festival este una foarte bună. Nu spun asta din complezenţă, ci o spun pentru că particip de ani de zile la acest festival, urmând maestrului Spătărelu care a fost unul dintre principalii muzicieni care au contribuit la înfiinţarea acestui festival. Vă pot spune că este deosebit de meritorie existenţa unui asemenea festival în vremurile acestea în care muzica aceasta pentru cor este destul de lăsată în urmă şi părăsită. Acest festival are rolul de a întări preocuparea pentru reluarea şi dezvoltarea în satele româneşti, la bisericile româneşti şi la căminele culturale, a acestui gen de muzică corală de factură bisericească şi naţională. Aşadar, acest festival de aici, de la Fundu Moldovei, îşi face misiunea în mod deosebit. Este necesar ca acest festival să devină un adevărat prilej de creştere a nivelului acestei muzici şi de a o dezvolta. Totodată, în cadrul acestui festival, pe lângă piesele bisericeşti, sunt primite şi binevenite şi piesele corale româneşti şi patriotice care dau o culoare deosebită“, a spus pr. conf. dr. Florin Bucescu. Elisabeta Norocea, coordonatoarea Corului de copii „Îngerii“ al Centrului de zi „Dănuţ“, Broşteni, judeţul Vrancea, ne-a mărturisit că, „deşi drumul a fost anevoios“, grupul pe care îl coordonează a primit Premiul I la secţiunea coruri de copii. Participanţii la festival au putut admira pe holurile Casei de Cultură din Fundu Moldovei o expoziţie de ouă încondeiate şi icoane pe sticlă. „Am venit la acest festival cu ouă lucrate în culori tradiţionale, cu motive bătrâneşti, tradiţionale, ouă cu ceară în relief, ouă de struţ, ouă de lemn încondeiate şi ouă de lemn cu mărgele“, a declarat Filofteia Drajnea din satul Paltinul, comuna Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava. Marele premiu al festivalului a fost obţinut de Corala preoţească „Sfântul Leontie“ a Casei de Cultură din Rădăuţi, dirijată de prof. Ovidiu Foca. sursa: Ziarul Lumina