luni, 10 martie 2014

Faptă de milostenie pentru o familie nevoiaşă din satul Focuri

Postul Mare este un bun prilej pentru fiecare creştin să se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi prin faptele de milostenie. Omul este chemat mereu, dar mai ales în această perioadă, să se aplece spre nevoia celui aflat în necaz, în lipsă sau în vreo altă strâmtorare. Vă prezentăm în continuare povestea unei familii cu şase copii din satul Focuri, judeţul Iaşi, care a primit o mână întinsă de la enoriaşii parohiei „Sfântul Nectarie“ din Iaşi.

Familiile din mediu rural se confruntă cu mari greutăţi şi lipsuri în vremurile noastre. Principalul motiv este lipsa locurilor de muncă sau distanţa prea mare până la oraş. Cu peste 3.000 de locuitori, comuna Focuri din judeţul Iaşi depinde de cultivarea pământului. O descriere a comunei arată că cel mai important rol în amplasarea acestei aşezări l-a avut pământul, astfel că 90% dintre locuitori muncesc în agricultură. Multe sunt problemele din această comunitate, prima, şi cea mai vizibilă pe care o poate sesiza oricine calcă pe aceste meleaguri, fiind legată de drumul de acces. Ani la rând s-au făcut demersuri pentru asfaltarea şoselei, însă ceea ce s-a primit au fost doar promisiunile. Lipsa canalizării creează o imagine dezolantă în care noroiul parcă a pus stăpânire peste localitate. O altă preocupare a oamenilor este creşterea animalelor. O gospodărie care are cel puţin o vacă şi câteva păsări poate să se descurce la limită. Elena Maftei a fost vreme de câteva decenii învăţătoare la Şcoala Generală din Focuri. Fostul cadru didactic îşi aminteşte că atunci când îşi lua copiii în primire făcea fişa pentru fiecare elev. „Pe lângă datele legate de copii, întrebam părinţii dacă au vacă ce dă lapte. Consideram că dacă o familie are vacă, hrana este asigurată cel puţin dimineaţa. Am întâlnit multe cazuri de copii foarte săraci. Nu o singură dată am luat şosetele din picioare şi le-am dat copiilor pentru că erau desculţi în cizmă de gumă. Am avut o fetiţă la clasă care m-a rugat să-i ofer laptele rămas care se oferă la şcoală pentru a-l duce fraţilor ei“, şi-a amintit Elena Maftei. O parte dintre tinerii care locuiau în Focuri au plecat peste hotare. Unii dintre ei şi-au înălţat o casă, iar alţii nu au realizat nimic. În multe situaţii, copiii au rămas fără unul sau ambii părinţi.

Colectă în rândul credincioşilor

La intrarea în satul Focuri locuieşte într-o casă cu trei încăperi familia Gagică. Cei doi soţi au şase copii, unul dintre aceştia fiind „adoptat“ de la nişte rude care au plecat peste hotare. Ca mulţi dintre locuitorii din această parte a judeţului, părinţii celor şase copii nu au un loc de muncă. Veniturile lunare provin de la alocaţia copiilor şi din ajutorul social, acestea nedepăşind suma de 500 de lei. Părintele Petrică Lehaci, parohul parohiei „Sfântul Nectarie“ din Iaşi a aflat de situaţia grea a acestei familii prin intermediul părintelui Paul Lehaci şi a preotesei Oana Lehaci, care au locuit vreme de cinci ani la Focuri. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestei familii sărace şi având în vedere numărul copiilor, s-a iniţiat o acţiune de strângere de fonduri pentru a se cumpăra o vacă. „De câte ori vorbeam cu ei la telefon se plângeau că nu au ce oferi de mâncare copiilor. Atunci am venit cu propunerea să adunăm de la credincioşi câte un bănuţ pentru a le cumpăra o vacă. Aşa a rânduit Dumnezeu şi Sfântul Nectarie că după ce s-a lansat această idee oamenii au început să sară în ajutor. Pe lângă acest mare dar pe care şi l-au dorit cu toţii, această familie a mai primit un televizor, o maşină de spălat şi fân. Avem câţiva sponsori care au promis că le vor oferi alimente în perioada următoare“, a explicat preoteasa Oana Lehaci. În dimineaţa zilei de vineri, 7 martie 2014, a venit momentul mult aşteptat de cei opt membri ai familiei Gagică. Cu cei 2900 de lei, strânşi de la credincioşii ale căror nume vor fi pomenite timp de 40 de zile la altarul Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi, a fost cumpărată o vacă de la o familie din localitatea Focuri. În această activitate a fost implicată preoteasa Oana Lehaci, studentul Daniel Palade, enoriaş al parohiei „Sfântul Nectarie“ din Iaşi şi Constantin Maftei din Focuri. „Mulţumim familiei părintelui Petrică Lehaci şi tuturor credincioşilor parohiei «Sfântul Nectarie» care au contribuit. O să avem grijă de văcuţă pentru că ne este foarte greu, iar banii sunt puţini. O să ne descurăm mai bine de acum înainte, pentru că eram nevoiţi să ne creştem copiii cu lapte din comerţ“, a spus Mihai Gagică. Dacă unii săteni au ales calea străinătăţii pentru a-şi face un rost în viaţă, iată că există oameni care, deşi se descurcă greu, duc mai departe crucea familiei. Mai mult de atât, au adoptat un nepot rămas al nimănui, după ce părinţii acestuia au spus că „pot să-l dea la stat“ şi care are opt luni. Am rămas plăcut impresionat de veselia pruncilor care nu aveau decât câţiva metri pătraţi în care să se joace, dar şi de micul altar plin de icoane în faţa căruia pâlpâia lumina de la candelă. Am plecat de la Focuri pe la orele după-amiezii, lăsând în pragul casei copiii cu zâmbetul pe buze. Părinţii lor nu au contenit să mulţumească celor care le-au păşit pragul, dar şi celor care s-au gândit să le ofere posibilitatea de a se întreţine.

„Un mărţişor, o recunoştinţă“, la Centrul Social „Pietricica“

La Centrul Social „Pietricica“ din Piatra Neamţ a avut loc vineri, 7 martie 2014, o activitate pentru persoanele adăpostite de acest aşezământ. Proiectul „Un mărţişor, o recunoştinţă“ a fost desfăşurat de ATOR - Piatra Neamţ.

Tinerii din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Piatra Neamţ i-au vizitat vineri, 7 martie 2014, pe cei 50 de vârstnici de la Centrul Social „Pietricica“ din Piatra Neamţ. Aceştia au primit câte un mărţişor, simbol al sosirii primăverii, apoi tinerii au intonat cântece şi poezii care evocă respectul faţă de părinţi. După cum ne-a relatat pr. Iustin Rotariu, secretarul ATOR - filiala Piatra Neamţ, Corul „Vlăstarele Ortodoxiei“ al asociaţiei a intonat cântecele: „Mamă, ştii tu oare?“ şi „Rugă pentru părinţi“. „Mărţişoarele au fost confecţionate de tineri şi reprezintă respectul şi preţuirea faţă de bătrâni, ştiind că fiecare dintre noi am fost copii şi vom deveni bătrâni odată cu trecerea anilor. În fiecare zi resimţim o bucurie şi o mulţumire pentru fiecare lucru frumos pe care îl vedem în jur. Prin astfel de activităţi avem posibilitatea de a trece peste dificultăţi, fară să cădem în întunericul depresiei. De cele mai multe ori, bucuria reprezintă posibilitatea de a acţiona pentru un scop nobil, simţământul de a fi util familiei sau comunităţii în care trăim. «Bucuria poate fi reală numai dacă oamenii îşi văd viaţa ca pe un serviciu închinat Domnului şi dacă au un obiectiv precis în afara propriei persoane şi în afara fericirii personale», ne arată Lev Tolstoi. Dorim ca micul moment artistic şi mărţişoarele dăruite în cadrul activităţii să aducă primăvara în sufletele bătrânilor. Noi am primit un dar nepreţuit: privirea plină de lumină şi bucurie a celor vârstnici. Este impresionant faptul că un gest atât de mic şi de simplu poate aduce atâta lumină“, a spus pr. Iustin Rotariu, care a coordonat proiectul „Un mărţişor, o recunoştinţă“, alături de pr. Nicolae Nicău, preşedintele ATOR - Piatra Neamţ.

Angajatele Centrului eparhial Roman, felicitate de PS Ioachim Băcăuanul

Angajatele Centrului eparhial Roman şi ale Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman au fost felicitate vineri, 7 martie 2014, de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii. În acest context, Preasfinţia Sa le-a oferit flori şi cadouri, felicitându-le şi adresându-le un cuvânt de preţuire şi binecuvântare pentru prezenţa şi lucrarea benefică în familie, Biserică şi societate. „Semnificaţiile acestei zile ne oferă perspectiva întâlnirii cu Dumnezeu în împărăţia Sa, dau speranţă şi sens peregrinării noastre în lumea aceasta şi, în acelaşi timp, ne vorbesc despre înţelesurile profunde ale suferinţei şi muceniciei“, a spus Preasfinţia Sa.

Filantropie în centrele de ocrotire socială din judeţul Iaşi

Parohiile din Iaşi şi din mediul rural au început sâmbătă, 8 martie, activităţile social-filantropice din perioada Postului Mare. Cu sprijinul voluntarilor, se fac pachete din ofrandele aduse de credincioşi pentru a fi împărţite de sufletul celor adormiţi. Aceste mici daruri sunt primite cu multă bucurie de persoanele aflate în centrele de ocrotire socială sau din spitale. Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi a fost vizitată sâmbătă de enoriaşii din două parohii ieşene. „Suntem recunoscători preoţilor şi credincioşilor care îşi aduc aminte în fiecare an de pacienţii noştri. Este o mare bucurie să primim oaspeţi din afara spitalului, mai ales că mulţi dintre pacienţii noştri au legat prietenii cu unii enoriaşi din parohiile ieşene“, a spus asistent-şef Ovidiu Manolache, din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi. (C. Ciofu)

Rugăciuni la ceas de seară în Mănăstirea Valea Budului

În seara zilei de vineri, 7 martie 2014, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Valea Budului din judeţul Bacău a fost oficiată Taina Sfântului Maslu pentru prima dată în Postul Mare. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „Biserica aşezării monahale a fost plină de credincioşi de toate vârstele. Oamenii şi-au înălţat ochii sufletului către cer, într-o simfonie duhovnicească, sub oblăduirea Preasfinţitului Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul. Alături de rugăciunile specifice săvârşite în numele Sfintei Treimi, din cadrul slujbei Sfântului Maslu, ierarhul a citit şi rugăciuni de trebuinţă pentru toţi creştinii. La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul a ţinut un cuvânt de folos duhovnicesc, în care a tâlcuit pe înţelesul tuturor semnificaţia celor 40 de zile de post, plecând de la primele texte ale Sfintei Scripturi“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)

sâmbătă, 8 martie 2014

Duminica Ortodoxiei, serbată printr-o procesiune la Roman

La Roman va avea loc mâine, 9 martie 2014, de la ora 16:00, procesiunea cu sfintele icoane în Duminica Ortodoxiei pe traseul: bulevardul Roman Muşat - Catedrala arhiepiscopală din Roman. Evenimentul va fi dedicat Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Oraşul Roman va deveni pentru o zi locul unde se vor desfăşura ample manifestări religioase, dedicate Duminicii Ortodoxiei, Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. La aceste evenimente religioase sunt aşteptaţi să participe preoţii şi credincioşii din Eparhia Romanului şi Bacăului. Astfel, mâine după-amiază, de la ora 16:00, va avea loc procesiunea din Duminica Ortodoxiei, care va porni din Piaţa „Roman Muşat“ din municipiul Roman. „În cadrul manifestării, derulată cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, vor fi purtate în procesiune icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, provenind de la Catedrala arhiepiscopală din Roman, de la Mănăstirea Giurgeni, de la parohia Trifeşti, precum şi icoana Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi cele ale hramurilor bisericilor din Roman“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Comuniune cu sfinţii lui Dumnezeu

Duminica Ortodoxiei aminteşte de toţi cei care au devenit sfinţi ai lui Hristos. Astfel, în cadrul procesiunii vor fi prezentate credincioşilor şi reproduceri după frescele Catedralei arhiepiscopale din Roman. În străvechiul lăcaş este reprezentată viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care ocroteşte de peste 600 de ani această eparhie. „În cinstea Sfintei ocrotitoare a Eparhiei Romanului şi Bacăului, anul acesta s-a realizat o nouă raclă care va adăposti moaştele sfinţilor care se află în Catedrala arhiepiscopală din Roman şi care, de asemenea, va fi purtată duminică în procesiune pe străzile Romanului. Credincioşii care se vor alătura procesiunii vor avea ocazia să se închine icoanelor şi sfintelor moaşte, intrând astfel în comuniune cu cei ale căror chipuri au rămas în memoria şi istoria Bisericii. Din inima Romanului, după o slujbă de mulţumire, preoţii şi credincioşii, alături de PS Ioachim Băcăuanul, se vor deplasa spre Catedrala arhiepiscopală, cântând imne specifice acestei zile deosebite“, a adăugat pr. inspector Constantin Gherasim. Procesiunea se va încheia la catedrala din Roman, unde Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului va citi rugăciuni specifice Postului Mare şi va rosti un cuvânt de învăţătură.

Raclă pentru moaştele sfinţilor din Catedrala arhiepiscopală din Roman

Moaştele celor 22 de sfinţi ai Bisericii noastre, precum şi veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala arhiepiscopală din Roman sunt aşezate de miercuri, 5 martie 2014, într-o nouă raclă. Aceasta a intrat în tezaurul spiritual al lăcaşului de închinăciune, fiind realizată din argint, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Taina Sfântului Maslu în catedrala din Roman. „Racla este un giuvaer de îndemânare artistică, o adevărată operă de artă admirabil meşteşugită, dominată imagistic de Sfânta Cuvioasa Parascheva înfăţişată pe tron, înconjurată de îngeri, aşa cum apare reprezentată în catedrala voievodală din Roman. De asemenea, pe raclă mai sunt reprezentate scene din viaţa Ocrotitoarei Moldovei, aşa cum apar înfăţişate în pictura murală din catedrala din Roman. Cele 22 de părticele de sfinte moaşte au fost încasetate în raclă, fiecare casetă fiind inscripţionată cu numele sfântului şi icoana acestuia. Totodată, în raclă este aşezat un veşmânt care a acoperit pentru o perioadă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, dăruit de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei“, a spus protos. Andrei Ioniţă, eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale din Roman. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

vineri, 7 martie 2014

Program liturgic special la Catedrala mitropolitană din Iaşi

În Biserica noastră a început luni Postul Sfintelor Paşti. În această perioadă, la Catedrala mitropolitană din Iaşi se oficiază trei Sfinte Liturghii pe parcursul unei săptămâni. Aseară a fost citită ultima parte a Canonului cel Mare din cadrul Pavecerniţei Mari.

Programul liturgic de la Catedrala mitropolitană din Iaşi s-a intensificat odată cu începerea Postului Mare. În primele patru zile ale acestei săptămâni s-a săvârşit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar miercuri dimineaţă s-a slujit pentru prima dată în acest an Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. În această după-amiază, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul. În primele două zile din Postul Mare s-au săvârşit slujba Miezonopticii, Utrenia, Ceasurile, Vecernia zilei următoare şi Obedniţa. Seara s-a slujit Pavecerniţa Mare şi câte o parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În perioada Postului Mare se săvârşeşte Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Această Liturghie se oficiază împreună cu Vecernia de a doua zi, iar în cadrul ei nu există momentul epiclezei, pentru că Sfintele Daruri s-au sfinţit în duminica precedentă, atunci când s-a sfinţit un al doilea Agneţ. Mâine-dimineaţă se va oficia slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în prima duminică din Postul Mare se va săvârşi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. „Postul este o perioadă de pocăinţă, de întristare duhovnicească, dar, totodată, este şi o perioadă de bucurie. Prin post ne curăţim sufletul şi trupul nostru, prin abţinerea de la anumite mâncăruri. În această perioadă, încercăm, prin post, prin rugăciune, prin metanii şi căinţă, dar şi prin iertarea celor care poate ne-au greşit, să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu. De asemenea, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, credincioşii vor putea să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Prin credinţă şi frică de Dumnezeu, încercăm să parcurgem prima parte a postului cu mai multă credinţă şi răbdare. Îi aşteptăm cu drag pe toţi credincioşii la Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru a ne ruga împreună şi pentru a ne pregăti pentru sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos“, a spus arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. În miercurile şi vinerile din săptămânile a II-a, a III-a şi a IV-a din Postul Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite va fi oficiată la Catedrala mitropolitană din Iaşi de la ora 15:45. În săptămâna a V-a din Postul Mare, se vor sluji Denia Canonului cel Mare (miercuri) şi Denia Acatistului Bunei Vestiri (vineri), iar Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul se va oficia dimineaţa de la ora 9:00. În primele trei zile din Săptămâna Patimilor, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se va săvârşi dimineaţa, întrucât de la ora 18:00 se va oficia slujba Deniei.

Slujbă arhierească în parohia Bălţaţi, Protopopiatul Hârlău

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit miercuri, 5 martie 2014, Pavecerniţa Mare - Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (partea a III-a) în parohia Bălţaţi, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi.
Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. La slujba oficiată în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bălţaţi au participat numeroşi enoriaşi din parohie. „La final, PS Calinic Botoşăneanul a citit rugăciunea cea mare de dezlegare a păcatelor şi a ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanţa postului în viaţa creştinilor, ca mijloc de îndreptare şi de dobândire a mântuirii“, a relatat pr. protopop Nicolae Crăciun. Biserica parohiei Bălţaţi a fost supusă în ultima perioadă unor lucrări de construcţie la exterior. De asemenea, casa parohială va fi reparată şi reamenajată anul acesta. (C. Ciofu)

joi, 6 martie 2014

Agenda creştinului

Procesiune

La Roman va avea loc duminică, 9 martie 2014, de la ora 16:00, Procesiunea cu Sfintele Icoane în Duminica Ortodoxiei pe traseul: bulevardul Roman Muşat - Catedrala arhiepiscopală din Roman. Evenimentul va fi dedicat Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Radio

- Radio Trinitas va difuza joi, 6 martie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, pe lângă subiectele din actualitatea religioasă, socială şi culturală din Moldova, ascultătorii vor putea audia un nou reportaj din parohia Vorona Centru, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani;
- Radio Iaşi (1053 Khz AM, 90,8 Mhz FM, 96,3 Mhz FM) va difuza vineri, 7 martie 2014, de la ora 20:00, emisiunea "Lumina credinţei", realizată de Bogdan Neculau.

TV

- TVR Iaşi va difuza sâmbătă, 8 martie 2014, de la ora 7:00, pe TVR 3 şi de la ora 17:00 pe TVR Iaşi, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Andrei Atudori. Tema emisiunii va fi "Rolul rugăciunii pentru cei adormiţi", invitat: pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2;
- TV Plus Suceava va difuza duminică, 9 martie, de la ora 14:00, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Tema emisiunii, "Duminica Ortodoxiei" va fi discutată cu pr. Bogdan Cojoleancă, misionar de caritate în cadrul Centrului Școlar de Incluziune Socială „Sfântul Apostol Andrei” din Gura Humorului.

Lansare de carte

Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloaie" din Iaşi organizează luni, 10 martie, de la ora 17:00, în incinta Librăriei Doxologia, de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi, lansarea cărţii "Spiritualitate creştină şi rigoare ştiinţifică. Notele de subsol ale filocaliei româneşti", autor Alexandru Prelipcean. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Festival naţional dedicat ouălor încondeiate la Ciocăneşti

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina“, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria Ciocăneşti, Consiliul Local Ciocăneşti şi Şcoala Gimnazială Ciocăneşti au organizat, în zilele de 1-2 martie 2014, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate. Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, festivalul a adunat sute de participanţi din toată ţara.

În perioada 1-2 martie 2014, în comuna-muzeu Ciocăneşti s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc în apropierea Casei de Cultură „Florin Gheucă“ din Ciocăneşti. Părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a oficiat mai întâi o slujbă de Te Deum. În cadrul acesteia, au fost rostite ectenii speciale pentru participanţii şi organizatorii evenimentului, care an de an caută să aducă în faţa publicului tradiţiile populare româneşti. Momentul de rugăciune a fost urmat de discursurile autorităţilor locale, judeţene şi centrale, precum şi de cele ale etnografilor prezenţi la eveniment. A urmat slujba de sfinţire a noii locaţii a Muzeului Naţional al Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti.
În cadrul expoziţiei naţionale de ouă încondeiate de la Ciocăneşti, peste 100 de încondeietori au expus rodul muncii lor. În cele două zile de festival a avut loc la Muzeul Etnografic din Ciocăneşti Simpozionul „Mărţişorul - origine şi semnificaţie“ şi s-au lansat cărţile: „Ouăle încondeiate - simbol şi tradiţie“, autor Viorica Carciga, „Ouă încondeiate din zonele etnografice Botoşani şi Câmpulung Moldovenesc“, autor Angela Paveliuc Olariu, „Arhitectura populară bucovineană“, autor muzeograful Mihai Camilar, dar şi alte volume care fac referire la tradiţia oului încondeiat. De asemenea, la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti a fost organizată cea de-a doua ediţie a concursului interjudeţean „Tradiţie - valoare sacră“, care a adunat peste 100 de copii din întreaga ţară, pasionaţi de încondeiatul ouălor şi de tradiţiile populare româneşti. Competiţia a avut trei secţiuni: Ouă încondeiate, Cusături tradiţionale şi Obiceiuri pascale. Festivalul a mai cuprins punerea în scenă a unei nunţi în Bucovina, precum şi concursurile „Cele mai frumoase coşuri pascale“ şi „Lăsata secului“. La concursul „Cele mai frumoase coşuri pascale“ au participat în jur de 100 de gospodine din Ciocăneşti şi din alte localităţi. Duminică, 2 martie 2014, după săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a vizitat expoziţia naţională de ouă încondeiate şi expoziţia de lăzi de zestre, iar la orele amiezii a avut loc un spectacol de muzică populară. sursa: Ziarul Lumina

Slujba Canonului cel Mare, la catedrala din Roman

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit luni, 3 martie, slujba Canonului cel Mare la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Slujba a fost oficiată în prezenţa unui număr mare de credincioşi romaşcani care s-au rugat alături de slujitorii sfântului altar, în cadrul uneia dintre cele mai deosebite slujbe din perioada Postului Mare. La final, Preasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţiile liturgice ale acestei slujbe, precum şi necesitatea asumării efortului ascetic de despătimire de către fiecare creştin ce doreşte să-L întâlnească pe Hristos în călătoria spirituală a postului. Amintim că duminică, 2 martie 2014, de la ora 16:00, PS Ioachim Băcăuanul a oficiat Vecernia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Din soborul slujitorilor au făcut parte mai mulţi preoţi de la bisericile romaşcane. Cu acest prilej, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a citit câteva rugăciuni speciale în contextul începutului Postului Mare, rostind totodată şi un cuvânt de învăţătură în care a accentuat rolul purificator al virtuţilor. La final, preoţii prezenţi s-au îmbrăţişat, cerându-şi iertare unii altora, aşa cum prevede rânduiala liturgică pentru această perioadă. (C. Ciofu)

miercuri, 5 martie 2014

Părintele Adrian Chirvasă, noul protopop al Protoieriei Vaslui

Protopopiatul Vaslui are de ieri un nou protopop în persoana părintelui Adrian Chirvasă, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli“ din Vaslui. Numirea noului protoiereu a avut loc în cadrul Permanenţei Consiliului eparhial, întrunită ieri, 4 martie 2014, la Reşedinţa episcopală din Huşi.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, Permanenţa Consiliului eparhial al Episcopiei Huşilor s-a întrunit ieri, 4 martie 2014, în şedinţă de lucru. Întâlnirea a avut loc în Sala „Conventus“ a Reşedinţei episcopale din Huşi. În cadrul acestei şedinţe, Preasfinţitul Corneliu a numit în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui pe preacucernicul părinte Adrian Chirvasă de la parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui. „Preasfinţia Sa doreşte ca viaţa Bisericii din Protopopiatul Vaslui să se revigoreze, iar impactul Bisericii asupra vieţii spirituale şi culturale a oamenilor să devină vizibilă. Sunt multe provocări cu care noul protopop se va confrunta, însă cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul Preasfinţitului Părinte Corneliu, acestea, în timp, se vor dovedi spre întărirea credinţei şi a lucrării Bisericii în sufletele oamenilor. Episcopul Huşilor doreşte din partea părintelui protopop Adrian Chirvasă o comunicare sinceră şi o conlucrare statornică, precum şi îmbunătăţirea relaţiilor protopopiatului cu instituţiile statului, o prezenţă activă în viaţa publică a oraşului Vaslui şi a protopopiatului“, a relatat pr. Cosmin Gubernat, consilier social-misionar al Episcopiei Huşilor.
Părintele Adrian Chirvasă s-a născut în comuna Costeşti din judeţul Vaslui, în anul 1976, ca al şaptelea copil al familiei, dintre care doi au ajuns stareţi, iar trei preoţi. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. A fost hirotonit preot în anul 1998 pe seama parohiei Ipoteşti, Protopopiatul Botoşani, iar între anii 2000-2009 a fost paroh al Bisericii „Sfântul Gheorghe“ Costeşti 2, Protopopiatul Vaslui. Din anul 2009, părintele Adrian Chirvasă este paroh al parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui. Din data de 4 martie 2014 este noul protopop al Protopopiatului Vaslui. „Părintele protopop Adrian Chirvasă a mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru încrederea acordată, conştientizând marea responsabilitate la care este chemat. Noul protopop se gândeşte că toate le face pentru Dumnezeu şi Biserica Sa, şi nădăjduieşte că toată activitatea din cadrul Protopopiatului Vaslui se va desfăşura într-un climat firesc respectând Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române“, a adăugat pr. consilier Cosmin Gubernat. sursa: Ziarul Lumina

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, la Catedrala mitropolitană din Iaşi

La Catedrala mitropolitană din Iaşi va fi oficiată astăzi, de la ora 15:40, pentru prima dată în acest post, Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. După cum ne-a relatat arhim. Dosoftei Şcheul, această slujbă va fi oficiată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se oficiază împreună cu Vecernia de a doua zi, iar în cadrul ei nu există momentul epiclezei, pentru că Sfintele Daruri s-au sfinţit în duminica precedentă, atunci când s-a sfinţit un al doilea Agneţ. „În miercurile şi vinerile din săptămânile a II-a, a III-a şi a IV-a din Postul Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite va fi oficiată la Catedrala mitropolitană din Iaşi de la ora 15:40. În săptămâna a V-a din Postul Mare, întrucât avem Denia Canonului celui Mare (miercuri) şi Denia Acatistului Bunei Vestiri (vineri), Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul se va oficia dimineaţa de la ora 9:00. În primele trei zile din Săptămâna Patimilor, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se va săvârşi dimineaţa, întrucât de la ora 18:00 se va oficia slujba Deniei“, a explicat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. (C. Ciofu)

Faza judeţeană a Olimpiadei de religie, la Huşi

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi, a avut loc sâmbătă, 1 martie 2014, faza judeţeană a Olimpiadei de religie pentru elevii ortodocşi din judeţul Vaslui, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. După cum ne-a relatat prof. Monica Mocanu, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, la competiţie s-au înscris 60 de elevi din clasele VII-XII. „Olimpiada s-a desfăşurat în condiţii bune, şase elevi din judeţul Vaslui fiind desemnaţi pentru faza naţională“, a spus prof. Monica Mocanu.

marți, 4 martie 2014

Cartea „Mănunchi de gânduri“, lansată la Suceava

Monahia Elena Simionovici de la Mănăstirea Voroneţ a lansat la Suceava, în prima zi a lunii martie 2014, cel de-al şaptelea volum, intitulat „Mănunchi de gânduri“. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa a numeroşi profesori, scriitori, monahii şi apropiaţi ai Mănăstirii Voroneţ.

La Biblioteca „I. G. Sbiera“ din Suceava a avut loc sâmbătă, 1 martie 2014, lansarea cărţii „Mănunchi de gânduri“, scrisă de monahia Elena Simionovici, ghid şi muzeograf al Mănăstirii Voroneţ din judeţul Suceava, membră a Societăţii Scriitorilor Bucovineni. În debutul evenimentului, stavrofora Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, a mărturisit că are „sufletul împlinit“ pentru că maicile din aşezarea monahală pe care o păstoreşte au condiţiile necesare pentru a-şi aduce contribuţia în viaţa monahală şi în societate. Conf. dr. Carmen Bălan, de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, a prezentat în continuare volumul monahiei Elena Simionovici. „Toate articolele din această carte, apărute în diferite reviste şi prezentate la diferite manifestări, sunt aşezate într-o dreaptă rânduială. Ele vin să spună care este crezul literar, spiritual, duhovnicesc al naţiunii române. Fiecare text este o mică bijuterie care arată harul scriitoarei. În carte există o serie pe care am putea-o denumi „binefăcători şi ambasadori ai Voroneţului“. Selecţia maicii Elena nu este deloc întâmplătoare. Ea aşază un şir de oameni care sunt deschizători de drumuri în aceste vremuri potrivnice, în care relaţia cu mănăstirea, sub aspectul binefacerii, este într-o oarecare suferinţă“, a spus conf. dr. Carmen Bălan. Despre cartea lansată la Suceava de monahia Elena Simionovici au mai vorbit istoricul literar Nicolae Cârlan şi Alice Niculică, doctori în istorie, precum şi scriitoarea Doina Cernica. Elevii de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava au susţinut câteva momente muzicale. Monahia Elena Simionovici a mulţumit tuturor celor care au fost prezenţi la lansarea cărţii „Mănunchi de gânduri“, exprimându-şi nădejdea că cei care vor citi volumul recent ieşit de sub tipar vor trăi ceea ce a simţit autoarea la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Cartea „Mănunchi de gânduri“ a apărut la Editura „Geea“ din Botoşani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, fiind al şaptelea volum semnat de monahia Elena Simionovici. Cartea completează lucrările anterioare ale autoarei, legate de personalitatea spirituală şi culturală a Mănăstirii Voroneţ. - Ziarul Lumina

„Tatăl ceresc ne învaţă să ne iubim părinţii“, la Başeu - Hudeşti

În parohia Başeu-Hudeşti, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, a avut loc duminică, 2 martie 2014, serbarea „Tatăl ceresc ne învaţă să ne iubim părinţii“. Aceasta a fost coordonată de pr. David Dan Stoean, suplinitor al parohiei Başeu - Hudeşti, de prof. Cristina Ifrim şi de prof. Ana Maria Scriba şi s-a bucurat de implicarea elevilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi şi de la Şcoala Generală Hudeşti. În parohia Başeu va avea loc în zilele de 8 şi 9 martie cateheze despre Sfânta Împărtăşanie şi Taina Spovedaniei, susţinute de câţiva elevi de la seminarul ortodox din Dorohoi. Toate aceste activităţi sunt incluse într-un program filantropic mai amplu intitulat „Ajutor din suflet de copil pentru Ştefan Cristian Sîsîiac“, desfăşurat în perioada 2-9 martie 2014 în parohiile Başeu, Hudeşti şi Mlenăuţi. În cadrul evenimentelor sunt expuse spre vânzare mărţişoare făcute de copiii de la Şcoala Generală Hudeşti. Fondurile obţinute vor fi direcţionate către Ştefan Cristian Sîsîiac, bolnav de leucemie, care are nevoie de un transplant. (C. Ciofu) - Ziarul Lumina

„Madrigalul“ a vestit primăvara la Iaşi, alături de copii

La Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi a avut loc duminică, 2 martie 2014, spectacolul caritabil „Armonii de primăvară“, organizat de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) din Iaşi. Concertul a fost susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ din Bucureşti. Pe scenă au mai cântat beneficiarii din trei centre de zi ale FSS, precum şi Corul de copii „Muzica Viva“.

Bucuria primăverii a fost adusă în cea de-a doua zi a lunii martie la Iaşi de Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ din Bucureşti, dirijat de Voicu Popescu, de copiii din două centre ale Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ şi de cei ai Asociaţiei „Iubire şi încredere“. Spectacolul caritabil a fost moderat de Radu Casian, colaborator al postului Radio TRINITAS, şi a adunat peste 500 de ieşeni care şi-au exprimat astfel compasiunea faţă de copiii ce provin din familii sărace. Prin cumpărarea biletului la concert, oamenii au întins o mână de ajutor celor care vor fi oameni în societatea de mâine. Aceasta, deoarece beneficiarii asistaţi social prin Centrul de Zi pentru Copii „Mia Casa“ Inculeţ - Bârnova şi prin Centrul de Zi „Sfânta Marina“, ce aparţin de FSS, se confruntă cu lipsuri materiale, iar hrana zilnică şi orele de pregătire reprezintă singura şansă pentru a-şi continua studiile. În debutul evenimentului, Radu Casian a făcut o scurtă prezentare a Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ şi a amintit de serviciile sociale pe care aceasta le oferă de 12 ani. „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, o parte din costurile necesare copiilor asistaţi social prin Cantina «Sfântul Sava», prin Centrul de Zi pentru Copii «Mia Casa» Inculeţ - Bârnova şi prin Centrul de Zi «Sfânta Marina» sunt suportate de Arhiepiscopia Iaşilor. Restul resurselor necesare trebuie suportate de FSS, care apelează la diverşi finanţatori, sponsori şi donatori, prin organizarea acestui tip de evenimente caritabile. Resursele colectate vor constitui baza pentru oferirea prânzului zilnic de care beneficiază cei peste 70 de şcolari din centrele de zi amintite“, a subliniat Radu Casian.

„Cel mai important cor de cameră din ţara noastră“

Primii care au urcat pe scenă au fost copiii asistaţi social prin Centrul de Zi „Sfânta Marina“, coordonaţi de Lucian Isaicu, la chitară prof. Liliana Coşarcă. A urmat corul de copii al Centrului de Zi „Mia Casa“ Inculeţ - Bârnova, coordonator Monica Bailău. În continuare, a interpretat câteva piese muzicale Corul de copii „Muzica Viva“ al Asociaţiei „Iubire şi încredere“, dirijat de Daniela Doroşincă, la pian: Călin Corneliu Calfa. Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ din Bucureşti a intepretat compoziţii muzicale polifonice, religioase şi folclorice. Copiii din cele trei coruri prezente la eveniment au urcat pe scenă alături de „Madrigal“ pentru a intona „Vine, vine primăvara“. Acest moment a făcut parte din proiectul „Cantus Mundi“, coordonat de dirijorul secund al Corului „Madrigal“, Anna Ungureanu. La finalul spectacolului caritabil, părintele Mihai Doroşincă, directorul executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, a mulţumit Corului Naţional de Cameră „Madrigal“ pentru că a revenit la Iaşi să încânte inimile ieşenilor şi să susţină copiii din centrele fundaţiei pe care o reprezintă. „Am avut alături de noi cel mai important cor de cameră din ţara noastră şi unul dintre cele mai cunoscute coruri româneşti în străinătate. Mulţumim maestrului Voicu Popescu pentru efortul pe care l-a făcut pentru a veni la Iaşi“, a spus pr. Mihai Doroşincă, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a oferit maestrului Voicu Popescu diploma de onoare din partea Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“. - pag. 2 - sursa: Ziarul Lumina

luni, 3 martie 2014

Agenda creştinului - luni, 3 martie 2014

Radio

- Radio Trinitas va difuza luni, 3 martie 2014, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, pe lângă subiectele din actualitatea religioasă, socială şi culturală din Moldova, vor fi difuzate fragmente din predici ale ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, rostite în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.
- Radio România Actualităţi va difuza miercuri, 5 martie 2014, de la ora 21:30, emisiunea "Biserica şi societatea".


TV

- TV Plus Suceava va difuza marţi, 4 martie 2014, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Tema emisiunii, "Duminica Ortodoxiei" va fi discutată cu pr. Bogdan Cojoleancă, misionar de caritate în cadrul Centrului Școlar de Incluziune Socială „Sfântul Apostol Andrei” din Gura Humorului. Emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne" va fi difuzată în reluare miercuri, 5 martie 2014, de la ora 12:00, şi duminică, 9 martie, de la ora 14:00.

Lansare proiect

În Aula „George Emil Palade” a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi va avea loc astăzi, 3 martie 2014, la ora 10:00, lansarea proiectului „Rețeaua Est-Europeană de Excelență pentru Cercetare şi Dezvoltare în domeniul Bolilor Cronice CHRONEX-RD". Proiectul aparţine Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, şi este derulat în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „N. Testemitanu” din Chişinau şi cu Universitatea Medicală Naţională Odessa, în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Faza judeţeană a Olimpiadei de religie, la Bacău

La Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N. V. Karpen“ din Bacău, a avut loc sâmbătă, 1 martie 2014, faza judeţeană a Olimpiadei de religie pentru elevii ortodocşi. Şcolarii romano-catolici au participat la competiţie la Colegiul Economic „Ion Ghica“ Bacău. După cum ne-a relatat prof. Irina Leonte, inspector şcolar de specialitate al disciplinei religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău, la olimpiadă au participat 350 de elevi ortodocşi şi romano-catolici din clasele V-XII. Aşa cum este tradiţia, ISJ Bacău a organizat Olimpiada de religie şi pentru elevii din clasele a V-a şi a VI-a. A XVI-a ediţie a Olimpiadei judeţene de religie de la Bacău a debutat cu o slujbă de binecuvântare a şcolarilor. „Subiectele, elaborate de comisia de specialitate, au vizat cunoştinţe de morală şi spiritualitate, dar şi atitudini comportamentale în societate şi în familie. Elevii au avut de argumentat logic şi teologic anumite aspecte şi de alcătuit o compunere sau un eseu privind Sfintele Taine, importanţa rugăciunii, ajutorarea semenilor sau respectarea naturii“, a spus prof. Irina Leonte. (C. Ciofu) - sursa: Ziarul Lumina

Rugăciuni pentru mitropolitul Visarion Puiu, la Paşcani

Preoţii din Protopopiatul Paşcani s-au rugat joi, 27 februarie 2014, pentru odihna sufletului mitropolitului Visarion Puiu. Slujba Parastasului a fost oficiată în lăcaşul de închinăciune ocrotit de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din oraş. Mitropolitul Visarion Puiu a fost pomenit pe 27 februarie 2014, la Paşcani, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la naştere.

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Paşcani. În continuare a avut loc şedinţa preoţilor din Protoieria Paşcani, în cadru căreia pr. Cristinel Tănase, de la parohia Strunga, a expus referatul „Visarion Puiu, spirit vizionar şi misionar al Bisericii Ortodoxe Române“. „Datele aduse la cunoştinţa preoţilor din viaţa arhierească a vrednicului de pomenire mitropolit Visarion Puiu ne-a impresionat, mai ales că multe dintre principiile şi recomandările ierarhului sunt actuale şi astăzi. El a dorit ca Biserica să fie în centrul societăţii, fiind o personalitate dinamică şi complexă. Dragostea sa pentru Biserică şi neam trebuie preţuită în orice timp şi spaţiu ne-am afla. În cadrul întâlnirii de astăzi (n.r. joi, 27 februarie) s-au adus noi mărturii despre persoana şi lucrarea mitropolitului Visarion, ca un semn al neuitării şi cinstirii lui. Preoţii au luat aminte la tot ceea ce s-a prezentat, în felul acesta încadrându-ne în tot ceea ce înseamnă preţuirea şi recunoaşterea meritului mitropolitului Visarion Puiu, care s-a născut în Paşcani“, a relatat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani. În continuarea şedinţei lunare, au fost transmise hotărârile venite de la Centrul eparhial Iaşi şi s-au abordat alte probleme de ordin administrativ. Amintim că „Zilele Mitropolit Visarion Puiu“, ediţia a XVIII-a, organizate cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la naştere şi a 50 de ani de la trecerea sa în ceruri, au început miercuri, 26 februarie 2014, la Roman. Joi, 27 februarie, participanţii la simpozionul dedicat ierarhului, care a avut loc la Muzeul de Istorie din Roman, au mers pe urmele mitropolitului Visarion Puiu la Paşcani şi la Mănăstirea Neamţ. Mitropolitul Visarion Puiu s-a născut pe 27 februarie 1879 la Paşcani şi a plecat la Domnul pe 10 august 1964 în localitatea Viels-Maison din Franţa. Sursa: Ziarul Lumina

sâmbătă, 1 martie 2014

Workshop dedicat asistenţilor sociali din judeţul Iaşi

Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), în parteneriat cu Asociaţia „Psiterra“, a organizat vineri, 28 februarie 2014, workshopul cu tema „Epuizare emoţională sau regenerare identitară profesională? O provocare pentru dezvoltarea identităţii profesionale a asistenţilor sociali“. Întâlnirea a avut loc la sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a reunit asistenţi şi lucrători sociali din judeţul Iaşi, atât din sistemul public de stat, cât şi din sectorul neguvernamental. Workshopul a fost coordonat de conf. dr. Ovidiu Gavrilovici, de la Facultatea de Psihologie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi şi preşedintele Asociaţiei „Psiterra“, şi de dr. Magdalena-Roxana Necula, preşedintele Structurii Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali. „Evenimentul face parte din strategia Sucursalei Teritoriale Iaşi a CNASR ce vizează dezvoltarea domeniului asistenţei sociale, obiectivele vizând identificarea de soluţii pentru problemele profesionale întâmpinate, cât şi consolidarea dialogului dintre specialişti. Necesitatea acestui workshop a reieşit în urma analizelor şi cercetărilor efectuate în ultimii ani în domeniul asistenţei sociale, asupra mediilor organizaţionale în care muncesc asistenţii sociali. Aceştia au acuzat în dese rânduri existenţa unor stări de epuizare ce constituiau adevărate obstacole care îi împiedicau să acţioneze şi să ducă la bun sfârşit anumite sarcini de serviciu“, a spus dr. Magdalena-Roxana Necula. Amintim că prima parte a workshopului a avut loc pe 20 februarie 2014. La întâlnirea de ieri, pe lângă cei 50 de asistenţi şi lucrători sociali din judeţul Iaşi, au venit zece asistenţi sociali din judeţul Vaslui. (C. Ciofu) - Ziarul Lumina

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica Izgonirii lui Adam din rai, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în parohia Grămeşti, Protopopiatul Rădăuţi. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.) - Ziarul Lumina

Victimele din Ucraina vor fi pomenite la Suceava

Parohia ucraineană misionară „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Suceava îi aşteaptă mâine, 2 martie 2014, pe toţi credincioşii să comemoreze victimele protestelor care au avut loc la Kiev. Părintele Mihai Maghiar, preot pentru parohia ucraineană misionară din municipiul Suceava a menţionat că slujba Parastasului va avea loc după oficierea Sfintei Liturghii. „În cadrul Sfintei Liturghii ne vom ruga pentru pacea lumii şi a Ucrainei. La finalul slujbei de pomenire, cei prezenţi vor putea depune flori şi aprinde lumânări la troiţa din curtea bisericii noastre“, a spus pr. Mihai Maghiar, care a menţionat că la acest moment de rugăciune vor participa şi reprezentanţii Consulatului General al Ucrainei la Suceava. (C.C.)