marți, 11 iunie 2013

Sfinţirea casei parohiale din Văleni, Protopopiatul Iaşi 3

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 9 iunie 2013, Sfânta Liturghie în parohia Văleni - Ţibăneşti, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi. Cu acest prilej, părintele paroh Constantin Platon a fost proherisit iconom, iar membrii consiliului parohial şi ai Comitetului parohial au primit distincţii de vrednicie. „La finalul slujbei, copiii de la şcolile din Dagâţa şi Văleni, coordonaţi de doamna preoteasă Cristina Elena Platon, ne-au încântat cu un frumos program artistic legat de sărbătoarea Învierii Domnului. În continuare, ne-am îndreptat spre casa parohială a parohiei Văleni, care a fost sfinţită de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a transmis apoi binecuvântările Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei“, a relatat pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3. (C.C.)

Agenda creştinului - 11 iunie 2013

Radio

- Radio Trinitas va difuza marţi, 11 iunie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei;
- Radio România Actualităţi va difuza marţi, 11 iunie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".

TV

- TV Plus Suceava va difuza marţi, 11 iunie 2013, în direct, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar.

Concert

- La Cetatea de Scaun a Sucevei va fi organizat joi, 13 iunie 2013, de la ora 17:00, concertul "Cântece şi poezii româneşti", dedicat Zilei Eroilor. Evenimentul va avea loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Conferinţă

- În Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi va avea loc joi, 13 iunie, de la ora 19:00, evenimentul "Serile Doxologia", organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Tema întâlnirii va fi: "Eroii, modele de jertfelnicie".

Lansare de carte

- La Palatul Copiilor din Iaşi, aflat pe Bd. Carol I nr. 2, va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, lansarea cărţii "Isprăvile lui Guguţă", de Spiridon Vangheli, apărută la Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Autorul va fi prezent la lansare.

Expoziţie de fotografie


- În Sala Gotică a Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi va avea loc duminică, 16 iunie 2013, de la ora 16:00, vernisajul expoziţiei de fotografie "Bucuria Luminii". Expoziţia este organizată de Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi – Clubul Fotografilor în colaborare cu Mănăstirea “Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.

Sfinţiri de biserici

- IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi sâmbătă, 15 iunie 2013, altarul Bisericii "Sfântul Dimitrie" din parohia Homiceni-Bârgăoani, Protopopiatul Piatra Neamţ. Duminică, 16 iunie 2013, Înalt Preasfinţia Sa va resfinţi paraclisul Spitalului Orăşenesc din Tg. Neamţ;
- IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, vor sfinţi duminică, 16 iunie 2013, Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din satul "Sfântul Ilie", comuna Şcheia, judeţul Suceava. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

luni, 10 iunie 2013

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei;
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".

TV

- TV Plus Suceava va difuza marţi, 11 iunie 2013, în direct, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Tema emisiunii va fi "Înălţarea unei biserici, rugăciune martirică adusă Bunului Dumnezeu", invitat: pr. prof. Aristarch Cojocar, de la parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Suceava. Emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne" va putea fi urmărită în reluare, miercuri 12 iunie, de la ora 12:00, şi duminică, 16 iunie 2013, de la ora 14:00.

Concert

- La Cetatea de Scaun a Sucevei va fi organizat joi, 13 iunie 2013, de la ora 17:00, concertul "Cântece şi poezii româneşti", dedicat Zilei Eroilor. Evenimentul va avea loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Conferinţă

- În Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi va avea loc joi, 13 iunie, de la ora 19:00, evenimentul "Serile Doxologia", organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Tema întâlnirii va fi: "Eroii, modele de jertfelnicie".

Lansare de carte

- La Palatul Copiilor din Iaşi, aflat pe Bd. Carol I nr. 2, va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, lansarea cărţii "Isprăvile lui Guguţă", de Spiridon Vangheli, apărută la Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Autorul va fi prezent la lansare.

Expoziţie de fotografie

- În Sala Gotică a Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi va avea loc duminică, 16 iunie 2013, de la ora 16:00, vernisajul expoziţiei de fotografie "Bucuria Luminii". Expoziţia este organizată de Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi – Clubul Fotografilor în colaborare cu Mănăstirea “Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

„Să ne bucurăm pentru că putem să zidim biserici“

Credincioşii din mai multe parohii ieşene au participat sâmbătă, 8 iunie 2013, la slujba Vecerniei unită cu Litia în paraclisul parohiei „Învierea Domnului“ şi „Sf. Ierarh Chiril al Alexandriei“ - Dacia din Iaşi. Lăcaşul de închinăciune îşi serbează ocrotitorul în fiecare an pe 9 iunie. 
 
Singura biserică din Iaşi închinată Învierii Domnului şi Sfântului Ierarh Chiril al Alexandriei a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Sâmbătă seară, un sobor de preoţi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a săvârşit Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfântului Chiril, serbat în parohia Dacia din anul 2007. Pe vremea aceea,  Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a dat al doilea hram parohiei „Învierea Domnului“. Prezent la sărbătoare, părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a adresat la final un cuvânt de învăţătură despre importanţa scrierilor Sfântului Chiril al Alexandriei. Părintele Toma Gradinaciuc a menţionat faptul că Sfântul Chiril a scris în special despre Sfânta Treime şi despre Maica Domnului, apoi a făcut referire la semnificaţiile Învierii Domnului. „Să vă rugaţi Sfântului Ierarh Chiril al Alexandriei ca să mijlocească în faţa Sfintei Treimi pentru noi. Nădăjduim ca prin ajutorul Sfântului Chiril să ne învrednicim de moştenirea împărăţiei cerurilor“, a spus pr. protopop Toma Gradinaciuc, felicitându-i pe enoriaşii parohiei Dacia, care, alături de pr. paroh Ştefan Chiruţă, se ostenesc la construcţia bisericii parohiale. 
 
De asemenea, pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, a remarcat că enoriaşii din Dacia au şansa de la Dumnezeu de a fi ctitorii Bisericii „Învierea Domnului“ şi „Sf. Ierarh Chiril al Alexandriei“. „Să ne bucurăm pentru că putem să zidim biserici. Biserica aceasta este sinteza culturală şi spirituală a dumneavoastră şi a oraşului nostru. Sfântul Ştefan cel Mare a ridicat biserici când satele erau pline de văduve, când copiii îşi plângeau părinţii care nu se mai întorseseră de la război şi când clopotele nu mai încetau să mai bată în dungă. Vremurile noastre nu sunt de doliu, însă sunt vremuri de amărăciune, în care există sărăcie. Dumnezeu îşi alege unde voieşte locul şi când voieşte neamul ca să zidească o biserică“, a accentuat pr. prof. univ. dr. Viorel Sava. Ieri-dimineaţă au fost oficiate Utrenia şi Sfânta Liturghie.

Recepţia lucrărilor Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Târgu Frumos

La Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Târgu Frumos a avut loc joi, 6 iunie 2013, recepţia lucrărilor realizate la acest sfânt lăcaş. Construcţia lăcaşului de închinăciune, finalizat anul acesta, a început în anul 2001 la cererea credincioşilor. Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a fost înfiinţată după ce s-a arondat un sector din parohia „Sfânta Parascheva“ din Târgu Frumos. „S-au identificat 2.000 de metri pătraţi, imediat fiind turnată temelia sfântului lăcaş. În prezent există un complex parohial format din biserică, clopotniţă, casă socială şi casă parohială. Lucrările au fost sprijinite de credincioşii din parohie. Sârguinţa părintelui paroh Petru Apostol şi-a găsit ecoul în evlavia credincioşilor care au oferit din puţinul lor pentru ridicarea acestui sfânt altar. Comisia de recepţie a apreciat respectarea elementelor de arhitectură, dar şi pictura deosebit de frumoasă“, a declarat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Târgu Frumos va primi veşmântul sfinţirii pe 30 iunie 2013. (C.C.)

sâmbătă, 8 iunie 2013

Cerc pastoral în parohia Poiana Cristineşti

În parohia Poiana Cristineşti, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, a avut loc joi, 6 iunie 2013, întrunirea Cercului pastoral "Înălţarea Domnului"-Ibăneşti. Părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, alături de un sobor de preoţi, a oficiat Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu. Referatul cu tema "Biserica lăcaş de închinare", a fost expus de pr. Alin Constantin Aroşoaie de la parohia Balanca. "Deşi parohia are doar 55 de familii, la slujbele oficiate au participat foarte mulţi credincioşi. Parohia Poiana Cristineşti are o biserică din lemn ctitorită de o familie din localitate. În perioada următoare vor fi întreprinse demersuri pentru ridicarea unei case sociale", a spus pr. protopop Stelian Ciurciun. (C.C.) - portal

Slujbe de pomenire pentru preotul Vasile Moroşanu

La Câmpulung Moldovenesc şi la Pojorâta, judeţul Suceava, vor fi oficiate astăzi şi mâine slujbe de pomenire pentru preotul Vasile Moroşanu, la 40 de zile de la trecerea la cele veşnice. Preotul care a slujit aproape trei decenii parohia Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a plecat la Domnul pe 30 aprilie 2013.

Un sobor de preoţi va săvârşi astăzi, de la ora 12:30, Parastasul pentru părintele Vasile Moroşanu, cel care a fost paroh al parohiei Pojorâta 1. Pomenirea va fi săvârşită în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Câmpulung Moldovenesc, în apropierea căreia a fost înmormântat părintele Vasile Moroşanu. Mâine, 9 iunie, după oficierea Sfintei Liturghii, se va săvârşi Parastasul pentru părintele Vasile Moroşanu în Biserica „Sfântul Nicolae“ din parohia Pojorâta 1. Părintele Vasile Moroşanu s-a născut pe 4 noiembrie 1946 la Fălticeni din părinţii Constantin şi Domnica. După absolvirea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu s-a căsătorit cu Bejenaru Coca, cu care a avut doi copii. A slujit în parohiile Osoi, Valea Putnei şi Pojorâta (din anul 1985). Pe 30 aprilie 2013, în Săptămâna Patimilor, a plecat la Domnul. Slujba înmormântării a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
„În perioada cât a fost paroh la parohia Pojorâta 1 a renovat acoperişul Bisericii «Sfântul Nicolae», a construit un praznicar, a amenajat gardul de împrejmuire al bisericii şi al cimitirului. A iubit foarte mult sfintele slujbe ale Bisericii, fiind mereu la dispoziţia enoriaşilor încredinţaţi spre păstorire. A fost un preot model pentru noi toţi şi pentru credincioşii din Pojorâta, făcându-şi mereu datoria faţă de ierarh, protopopiat şi faţă de Centrul eparhial Suceava. S-a remarcat prin predicile bine documentate pe care le rostea la fiecare Sfântă Liturghie. Părintele Vasile Moroşanu aborda mereu în cuvântul său probleme contemporane şi îi sfătuia cu smerenie pe oameni spre calea mântuirii“, a spus pr. Benone Greşanu, secretar al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.

„Centrul de Pelerinaj - centru de sprijin pentru comunitate“

În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri conferinţa de presă care marchează începutul campaniei „Centrul de Pelerinaj - centru de sprijin pentru comunitate“. Campania de responsabilitate socială este desfăşurată în folosul persoanelor din grupuri vulnerabile, urmăreşte implicarea în comunitate a Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi organizarea de activităţi sociale pentru beneficiarii unor ONG-uri, altele decât cele aflate sub patronaj propriu. Conferinţa a fost moderată de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a apreciat parteneriatul dintre Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ din Iaşi şi Fundaţia „Alături de Voi“ România. În continuare, Costel Damian, managerul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“, a descris campania „Centrul de Pelerinaj - centru de sprijin pentru comunitate“ şi a menţionat că primul eveniment constă în organizarea unei excursii la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ Durău, judeţul Neamţ. Excursia va avea loc în perioada 8-9 iunie 2013 pentru 20 de persoane cu dizabilităţi cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, angajaţi ai unităţii protejate Util Deco, dezvoltată şi susţinută de Fundaţia „Alături de Voi“. În cadrul evenimentului au mai luat cuvântul Angela Achişei, preşedintele ADV România, şi Mihaela Munteanu, directorul de dezvoltare şi comunicare ADV România. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a VI-a după Paşti, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Nemţişor, Protopopiatul Tg. Neamţ, judeţul Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în parohia Marginea 2, Protopopiatul Rădăuţi. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sfinţi biserica filiei Halta Dodeşti a parohiei Sârbi, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui, iar PS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va pune piatra de temelie pentru paraclisul parohiei Pradaiş, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. (C.C.)

Agenda creştinului

Radio

- Radio Iaşi (1053 Khz AM, 90,8 Mhz FM, 96,3 Mhz FM) va difuza mâine, de la ora 9:05, emisiunea „Lumina credinţei“, prezentată de Bogdan Neculau;
- Radio România Actualităţi va difuza mâine, de la ora 10:05, emisiunea "Lumina credinţei".

TV

- TVR Iaşi va difuza astăzi, de la ora 17:00, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Dumitru Păduraru.
Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, 9 iunie, de la ora 8:00, pe TVR 3 şi online pe www.tvrplus.ro;
- Intermedia TV din Suceava va difuza sâmbătă, 8 iunie 2013, de la ora 13:00, emisiunea „Cerul dintre noi“ a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, realizată de Doina Ciobanu.
- 1 TV Bacău va difuza mâine, de la ora 13:00 emisiunea "Mărturisiri", realizată de Sebi Sufariu. Subiectul emisiunii este dedicat împlinrii a 116 ani de la naşterea pictorului Nicu Enea;
- RomTV din Roman va difuza mâine, de la ora 11:00, emisiunea "Ora de Spiritualitate";
- TVR 1 va difuza mâine, dimineaţă, de la ora 7:10, emisiunea "Universul credinţei".

Lansare de carte

La Palatul Copiilor din Iaşi, aflat pe Bd. Carol I nr. 2, va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, lansarea cărţii "Isprăvile lui Guguţă", de Spiridon Vangheli, apărută la Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Autorul va fi prezent la lansare. (Rubrică realiuată de Constantin Ciofu)

vineri, 7 iunie 2013

Agenda creştinului 8 iunie

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii va fi difuzat un material despre Campaniia de Responsabilitate Socială derulată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” în beneficiul altor ONG-uri;
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, de la ora 21:05 emisiunea "Lumea pe verticală".

TV

- TVR Iaşi va difuza sâmbătă, 8 iunie 2013, de la ora 17:00, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Dumitru Păduraru. Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, 9 iunie, de la ora 8:00, pe TVR 3 şi online pe www.tvrplus.ro;
- Intermedia TV din Suceava va difuza sâmbătă, 8 iunie 2013, de la ora 13:00, emisiunea „Cerul dintre noi“ a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, realizată de Doina Ciobanu.

Lansare de carte

La Palatul Copiilor din Iaşi, aflat pe Bd. Carol I nr. 2, va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, lansarea cărţii "Isprăvile lui Guguţă", de Spiridon Vangheli, apărută la Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Autorul va fi prezent la lansare.

Sfinţiri de biserici

- Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi duminică, 9 iunie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Nemţişor, Protopopiatul Tg. Neamţ, judeţul Neamţ;
- PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sfinţi duminică, 9 iunie 2013, biserica filiei Halta Dodeşti a parohiei Sârbi, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui.

Transmisiuni ale Sfintei Liturghii

- Radio Trinitas va transmite duminică, 9 iunie 2013, pe frecvenţa 92,7, Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană din Iaşi;
- Radio Doxologia online, pe adresa www.doxologia.ro, va transmite duminică, 9 iunie 2013, Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană din Iaşi;
- Radio România Cultural va transmite duminică, 9 iunie 2013, de la ora 10:00, pe frecvenţele din toată ţara Sfânta Liturghie.

Agenda creştinului 7 iunie


Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. Ascultătorii vor afla care sunt evenimentele religioase din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de duminică, 9 iunie 2013;
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei", realizată de Cristian Curte. Tema emisiunii va fi
"Cât de actuală este teologia ortodoxă?", invitat: Radu Preda, profesor de teologie la Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca.


TV

- TVR Iaşi va difuza sâmbătă, 8 iunie 2013, de la ora 17:00, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Dumitru Păduraru. Subiectul emisiunii va fi legat de proiectul "Monumenta Linguae Dacoromanorum", invitat: prof. dr. Eugen Munteanu, directorul Institutului de Filologie Română "A. Philippide" din Iași. Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, 9 iunie, de la ora 8:00, pe TVR 3 şi online pe www.tvrplus.ro;
- Intermedia TV din Suceava va difuza sâmbătă, 8 iunie 2013, de la ora 13:00, emisiunea „Cerul dintre noi“ a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, realizată de Doina Ciobanu. Subiectul emisiunii ("Argument") va fi discutat cu stavrofora Mihaela Cozmei, stareţa Mănăstirii Suceviţa din judeţul Suceava. Telespectatorii vor afla mai multe amănunte despre cele 14 registre de la Mănăstirea Suceviţa din viaţa şi pătimirile Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Lansare de carte

La Palatul Copiilor din Iaşi, aflat pe Bd. Carol I nr. 2, va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, lansarea cărţii "Isprăvile lui Guguţă", de Spiridon Vangheli, apărută la Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Autorul va fi prezent la lansare.

Sfinţiri de biserici

- Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi duminică, 9 iunie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Nemţişor, Protopopiatul Tg. Neamţ, judeţul Neamţ;
- PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sfinţi duminică, 9 iunie 2013, biserica filiei Halta Dodeşti a parohiei Sârbi, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

„Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre“, la final

La Şcoala „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ din Iaşi a avut loc marţi, 4 iunie 2013, jurizarea lucrărilor din cadrul concursului internaţional de creaţie plastică şi abilităţi practico-aplicative „Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre“, ediţia a IV-a.



Concursul s-a desfăşurat în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor), Şcoala „Carmen Sylva“ din Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Casa Corpului Didactic Iaşi, Palatul Copiilor Iaşi, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi şi Şcoala Generală Liteni din judeţul Iaşi.
„Anul acesta avem peste 700 de cadre didactice coordonatoare, care au înscris, fiecare, în jur de cinci-şase elevi. În total avem în jur de 3.000 de lucrări de la grupele de vârstă primar, gimnazial şi liceal. Toate secţiunile au avut ca temă principală un motiv religios din sfera sărbătorilor Învierii şi/sau tradiţii şi obiceiuri legate de sărbătorile pascale, peisaje de primăvară, s.a. Avem lucrări ale mai multor şcoli din Republica Moldova, Estonia, Grecia, Spania, Italia şi Polonia. Concursul s-a derulat cu sprijinul directorului Şcolii „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, Ionel Nechifor, şi al directorului adjunct, prof. Luminiţa Viciu“, a amintit prof. de religie Adriana Năstase, coordonatorul concursului. Jurizarea lucrărilor a fost realizată de partenerii Şcolii „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, în conformitate cu regulamentul concursului. Diplomele vor fi trimise copiilor după jurizare. „Fiecare cadru didactic implicat în acest proiect va primi o adeverinţă internaţională de voluntariat. Cele mai frumoase lucrări trimise de copii vor fi oferite Centrului de Plasament «Sfântul Andrei» din Iaşi şi Căminului de Bătrâni «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» - Bucium din Iaşi. Dorim astfel să bucurăm sufletele copiilor şi bătrânilor din cele două aşezăminte de ocrotire socială. De asemenea, în perioada următoare vom organiza expoziţii cu lucrările trimise de copii la sediul ISJ Iaşi şi la Casa Corpului Didactic Iaşi“, a menţionat prof. de religie Adriana Năstase.

15 biserici din Protopopiatul Vaslui, într-un catalog despre România

Lăcaşurile de cult de parohie şi mănăstire ortodoxe reprezentative din Protopopiatul Vaslui vor fi incluse într-o revistă-catalog editată la nivel naţional. Publicaţia beneficiază în prezent de o distribuţie naţională şi internaţională, ca urmare a convenţiilor de distribuţie semnate cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În prezent, revista-catalog se mai distribuie în regim de protocol în cadrul consulatelor şi ambasadelor din ţară şi străinătate. „Ne-am bucurat pentru că ni s-a oferit o asemenea ocazie. Vom încerca să punem în slujba Bisericii, a culturii şi a realităţii vasluiene în jur de 15 unităţi cultice. Dacă judeţul Vaslui nu a fost promovat din punct de vedere turistic, firma din Bucureşti va întocmi un material turistic, care va fi pus la dispoziţia tuturor. În prezent lucrăm la realizarea unui istoric al celor mai reprezentative biserici din Protopopiatul Vaslui care vor fi incluse în revistă. Informaţiile despre sfintele lăcaşuri vor cuprinde date din ultimii 20 de ani referitoare la conservarea şi înfrumuseţarea obiectivelor religioase“, a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui. Pe lângă mănăstirile Deleşti, Moreni, Floreşti, Mălineşti, Movila lui Burcel, Bujoreni, Grăjdeni, în revistă vor apărea date despre Biserica Domnească din Vaslui, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“. „Sperăm ca prin această lucrare să scoatem în evidenţă frumuseţile judeţului Vaslui. Chiar dacă judeţul nostru este sărac din punct de vedere economic, există multe lăcaşuri de închinăciune bine conservate“, a adăugat pr. protopop Vasile Pârcălabu. (C. Ciofu)

Personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae, evocată la Podu-Turcului

Elevii de la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă“ Podu-Turcului, judeţul Bacău, au participat marţi, 4 iunie 2013, la o conferinţă dedicată Anului comemorativ „Dumitru Stăniloae“. Întâlnirea a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Centrul de Documentare, Informare al Liceului Tehnologic din Podu-Turcului şi s-a intitulat „Personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae şi importanţa operei sale“. În faţa liceenilor prezenţi au vorbit despre marele teolog român pr. prof. dr. Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, şi pr. prof. Adrian Alexandrescu, de la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă“. (C.C.)

Lucrări de extindere la sediul Protopopiatului Vaslui

Sala de conferinţe a Protopopiatului Vaslui a intrat, în această săptămână, într-un proces de extindere, după ce în luna decembrie a anului trecut sediul protoieriei a fost sfinţit de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui, Episcopul Huşilor a binecuvântat să se construiască o prelungire la sala de conferinţe şi să se amenajeze şi un paraclis închinat Sfântului Vasile cel Mare. „În acest lăcaş de închinăciune se vor oficia slujbele de mulţumire înainte şi după conferinţele pastoral-misionare prezidate de PS Corneliu sau cu alte prilejuri“, a spus pr. protopop Vasile Pârcălabu. În prima zi a acestei săptămâni au început lucrările de escavare, întrucât odată cu extinderea lucrărilor clădirea va avea şi un demisol. „Resursele financiare sunt modeste. Sperăm să obţinem ajutor de la parohiile şi mănăstirile din Protopopiatul Vaslui. De asemenea, PS Corneliu ne-a asigurat că va acorda un ajutor financiar din partea Centrului eparhial Huşi“, a adăugat protopopul Protopopiatului Vaslui. (C.C.)

miercuri, 5 iunie 2013

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. Pe lângă noutăţile din actualitatea religioasă, culturală şi socială a Moldovei, ascultătorii vor putea audia un material despre Tabăra "Floare de colţ" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, organizată în această vară la Centrul cultural-pastoral Durău din judeţul Neamţ;
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".

TV

- TVR Iaşi va difuza sâmbătă, 8 iunie 2013, de la ora 17:00, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Dumitru Păduraru. Subiectul emisiunii va fi legat de proiectul "Monumenta Linguae Dacoromanorum", invitat: prof. dr. Eugen Munteanu, directorul Institutului de Filologie Română "A. Philippide" din Iași. Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, 9 iunie, de la ora 8:00, pe TVR 3 şi online pe www.tvrplus.ro;
- Intermedia TV din Suceava va difuza sâmbătă, 8 iunie 2013, de la ora 13:00, emisiunea „Cerul dintre noi“ a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, realizată de Doina Ciobanu. Subiectul emisiunii ("Argument") va fi discutat cu stavrofora Mihaela Cozmei, stareţa Mănăstirii Suceviţa din judeţul Suceava. Telespectatorii vor afla mai multe amănunte despre cele 14 registre de la Mănăstirea Suceviţa din viaţa şi pătimirile Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Lansare de carte

La Palatul Copiilor din Iaşi, aflat pe Bd. Carol I nr. 2, va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, lansarea cărţii "Isprăvile lui Guguţă", de Spiridon Vangheli, apărută de Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Sfinţiri de biserici

- Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi duminică, 9 iunie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Nemţişor, Protopopiatul Tg. Neamţ, judeţul Neamţ;
- PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sfinţi duminică, 9 iunie 2013, biserica filiei Halta Dodeşti a parohiei Sârbi, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Cartea „Isprăvile lui Guguţă“ va fi lansată la Iaşi

La Palatul Copiilor din Iaşi, aflat pe Bd. Carol I nr. 2, va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, în prezenţa autorului, lansarea cărţii „Isprăvile lui Guguţă“, scrisă de Spiridon Vangheli şi apărută de Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Când suntem copii, ne grăbim spre cei adulţi cum se grăbeşte călătorul spre munte. Abia când ajungi în vârf, descoperi că altceva n-ai ce vedea mai frumos decât valea, pe care ai lăsat-o la poalele muntelui“, spune Spiridon Vangheli. „Isprăvile lui Guguţă“, „Guguţă, căpitan de corabie“, „Guguţă şi prietenii săi“, „Împărăţia lui Ciuboţel“, „Băieţelul din coliba albastră“, „Pantalonia - ţara năstruşnicilor“ sunt doar câteva din cărţile care l-au făcut pe Spiridon Vangheli şi pe eroiii săi cunoscuţi în lumea întreagă, din Statele Unite ale Americii şi până în Japonia. (C.C.)

marți, 4 iunie 2013

O nouă biserică pentru credincioşii parohiei Cuza-Vodă, Protopopiatul Darabani

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a sfinţit duminică, 2 iunie 2013, locul pentru biserica ce se va zidi în parohia Cuza-Vodă - Viişoara, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură. „Parohia Cuza-Vodă are o biserică veche din lemn fără temelie. Părintele paroh Ionuţ Dinu, împreună cu enoriaşii, a hotărât să ridice un nou sfânt lăcaş. Biserica nouă pentru cele 200 de familii se va ridica lângă vechiul lăcaş de închinăciune. La eveniment au participat şi autorităţile locale care şi-au exprimat intenţia de a ajuta la ridicarea noului sfânt lăcaş. Până în prezent s-au adunat materiale de construcţie, astfel încât în aproape doi ani biserica va fi înălţată şi acoperită“, a relatat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, care a menţionat că viitoarea biserică fi închinată Intrării Maicii Domnului în Ierusalim şi Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. „Biserica de la Cuza Vodă va fi singurul lăcaş de închinăciune din protoieria noastră înălţat în cinstea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava“, a mai adăugat pr. protopop Constantin Pânzariu. (C. Ciofu)

Liturghie arhierească la Biserica „Învierea Domnului“ din Bacău

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit duminică, 2 iunie 2013, Sfânta Liturghie la Biserica „Învierea Domnului“ din Bacău. La slujbă au participat sute de credincioşi, dar şi numeroşi copii care au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, PS Ioachim Băcăuanul a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la Evanghelia din Duminica a V-a după Paşti. (C.C.)

Concurs dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la Pănceşti

La Şcoala Generală Pănceşti - Sascut s-a desfăşurat vineri, 31 mai 2013, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, finala concursului de desene şi eseuri dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin Elena. Competiţia s-a derulat în contextul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a avut două secţiuni: literatură şi grafică (desene şi pictură). La secţiunea literară, premiul I a fost acordat elevei Ionaşcu Diana-Elena, de la Şcoala Generală Pănceşti, iar la secţiunea desen şi grafică premiul I a fost oferit elevului Stupu Andrei, de la Şcoala Generală din Motoşeni. După cum ne-a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, toţi copiii au primit diplome, premii în bani, icoane şi alte obiecte. (C.C.)

luni, 3 iunie 2013

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, vor putea fi audiate fragmente din predici ale ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei rostite în Duminica Slăbănogului. De asemenea, ascultătorii vor audia un reportaj de la concursul de toacă „Toacă-n suflet, cânt în cer“, care a avut loc vineri, 31 mai la Hârlău;
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".

TV

- TV Plus Suceava va difuza marţi, 4 iunie 2013, în direct, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Tema emisiunii va fi "Duminica vindecării orbului din naștere", invitat pr. Ilie Sfârnaciuc, slujitor la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Rădăuți. Emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne" va putea fi urmărită în reluare, miercuri  5 iunie, de la ora 12:00, şi duminică, 9 iunie 2013, de la ora 14:00.

Sfinţiri de biserici

- Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi duminică, 9 iunie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Nemţişor, Protopopiatul Tg. Neamţ, judeţul Neamţ;
- PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sfinţi duminică, 9 iunie 2013, biserica filiei Halta Dodeşti a parohiei Sârbi, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui;
- PS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va pune duminică, 9 iunie 2013, piatra temelie pentru biserica parohiei Pradaieş, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Emoţii de copil la Pârcovaci

Elevii de la zece şcoli din judeţul Iaşi au participat, în ultima zi a lunii mai, la Concursul judeţean „Sfânta Parascheva“. Şcolarii au interpretat muzică religioasă, au desenat chipul Sfintei Parascheva şi au avut de scris un eseu.

La Şcoala Gimnazială Pârcovaci din judeţul Iaşi a avut loc vineri, 31 mai 2013, Concursul judeţean „Sfânta Parascheva“, ediţia a III-a, la care au participat 25 de copii de la şcoli din judeţ. Concursul a avut trei secţiuni: creaţie literară, creaţie plastică şi interpretare religioasă. Prima etapă s-a derulat la nivelul cercurilor pedagogice de religie din judeţul Iaşi. „Ideea concursului a apărut în urmă cu zece ani, când m-am întâlnit cu mai mulţi colegi din judeţul Iaşi la Olimpiada de Religie pentru clasele IV-VI. Acest concurs s-a dorit a fi unul de suflet, unde copiii să-şi poată exprima aptitudinile artistice. Astfel, ei arată cât de mult Îl iubesc pe Dumnezeu şi pe sfinţi. Am încercat să creăm un ambient pentru desfăşurarea probelor de concurs. Secţiunea interpretare religioasă a avut loc în cabinetul de religie, amenajat într-un stil tradiţional. În această sală de clasă am încercat să aducem o fărâmă din spiritul înaintaşilor noştri. Secţiunea creaţie plastică s-a desfăşurat într-o sală de clasă în care sunt expuse icoane pictate de copiii din Şcoala Pârcovaci la Cercul de pictură «Părintele Vartolomeu Dolhan», ce funcţionează de 12 ani. De asemenea, secţiunea creaţie literară s-a derulat într-un spaţiu unde avem expoziţii dedicate poetului Mihai Eminescu“, a amintit prof. Laura Crăciun, directorul Şcolii Gimnaziale Pârcovaci.
Alexandru Avârvarei este unul dintre copiii care au participat la ediţia din acest an a concursului. El a spus că a venit la Concursul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ pentru a trăi o nouă experienţă şi pentru „a-şi testa capacităţile muzicale“. „La acest concurs am interpretat cântările «E ziua Învierii» şi «Hristos a înviat». Cântarea «Hristos a înviat» în limba greacă am învăţat-o de la prof. Elena Ciubotariu, diriginta noastră“, a spus Alexandru.
Premierea concursului a avut loc în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Hârlău. Premiile au fost oferite de Şcoala Gimnazială Pârcovaci, de Protopopiatul Hârlău şi de Primăria Municipiului Hârlău.

Sfântul Ioan cel Nou, sărbătorit la Suceava

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Slujba a fost oficiată cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, pomenit de Biserica noastră în fiecare an pe 2 iunie. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a adresat un cuvânt de învăţătură sutelor de credincioşi prezenţi în catedrală. Pornind de la Evanghelia din Duminica a V-a după Paşti, IPS Pimen a remarcat că oamenii trebuie să se roage în duh şi în adevăr, lepădând grija lumească. „Atunci când ne rugăm, trebuie să avem conştiinţa că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt. În acelaşi timp, trebuie să avem conştiinţa că noi suntem chipuri ale lui Dumnezeu. Trebuie să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu prin viaţa de sfinţenie, în duh şi în adevăr“, a spus IPS Pimen, care a făcut referire la cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. „Credincioşii vin să-l cinstească pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava pe 24 iunie, de Sânziene, când pomenim aducerea sfintelor sale moaşte. Noi îl cinstim pe Sfântul Ioan, cel care a păstrat credinţa în duh şi în adevăr, atât pe 2 iunie, cât şi pe 24 iunie. Sfântul Ioan cel Nou a fost un om milostiv şi nu a fost robit de banul pe care îl muncea“, a mai adăugat Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiţie, la 24 iunie, ziua în care moaştele Sfântului au fost aduse la Suceava. Miile de credincioşi, în frumosul port naţional, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei şi de brad. Pelerinajul începe în dimineaţa zilei de 23 iunie, când sfintele moaşte sunt scoase din biserică şi depuse pe un baldachin în curtea mănăstirii. Credincioşii se închină cu evlavie, iar seara are loc slujba Privegherii. Pe 24 iunie are loc slujba Aghezmei mici, apoi se oficiază Sfânta Liturghie. (C. Ciofu)

sâmbătă, 1 iunie 2013

Zeci de copii au bătut toaca în ctitoria ştefaniană din Hârlău

 La Hârlău a avut loc ieri concursul de toacă „Toacă-n suflet, cânt în cer“, ediţia a III-a, dedicat Zilei Internaţionale a Copilului. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Hârlău, în parteneriat cu Primăria Hârlău, şi s-a bucurat de prezenţa a 50 de copii din trei judeţe ale Moldovei. 

Copiii şi tinerii din peste 30 de parohii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au participat ieri la concursul de toacă „Toacă-n suflet, cânt în cer“, organizat de Protopopiatul Hârlău. Participanţii s-au adunat în jurul prânzului la sediul Protoieriei Hârlău. De aici a pornit parada portului popular, în cadrul căreia un grup de copii, îmbrăcaţi în costume naţionale, a bătut toaca. Pe traseul către Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ localnicii au admirat portul popular al copiilor şi tinerilor din judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava. 
 
Parada a fost însoţită de stropi binecuvântaţi de ploaie. „Privind în mulţime, se poate vedea că entuziasmul fetelor şi băieţilor este pe măsură. La această manifestare am invitat şi autorităţile locale, directorii de la şcolile din oraş, precum şi preoţi din parohii aflate în judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava“, a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. 
 
Alături de cei aproape 50 de concurenţi, la manifestare au participat copii de la Şcoala Generală „Petru Rareş“ din Hârlău. „Am învăţat să bat toaca la biserică. Toaca se bate la începutul fiecărei Sfinte Liturghii sau în ajunul duminicilor şi sărbătorilor“, a spus unul dintre copiii care au mers în faţa paradei bătând toaca. 
 
Înainte de începerea concursului a avut loc un spectacol artistic. Părintele protopop Nicolae Crăciun, iniţiatorul evenimentului, a menţionat că juriul (pr. Dumitru Tincu, prof. Neicu Aurel, ing. Constantin Cernescu) a avut în vedere calităţile interpretative ale concurenţilor şi vestimentaţia. 
 
Deşi are doar 3 ani, Matei Tomulesei Tudor a venit împreună cu mama lui la concursul de toacă pentru a câştiga un premiu. Un alt junior de 5 ani, Justinian Crăciun, a venit la concursul de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ pentru a-şi arăta talentul în a bate toaca. „Am învăţat să bat toaca de la părinţii şi fraţii mei. Mă simt foarte bine când bat toaca la biserică. Am mai participat şi la festivalul internaţional de toacă de la Victoria - Braşov“, a mărturisit Justinian Crăciun. 

„Am exersat bătutul toacei ori de câte ori am mers la biserică“

Primarul oraşului Hârlău, care a fost şi preşedintele comisiei de jurizare, şi-a exprimat la final bucuria că la concursul de toacă s-au înscris mulţi copii şi tineri. „Prezenţa unui număr atât de mare de copii şi tineri înseamnă că există o mare dragoste faţă de cele creştineşti. Mă bucur că iniţiatorii concursului au avut ideea de a organiza competiţia în acest străvechi sfânt lăcaş. Felicit pe toţi participanţii la concurs. Este impresionant că la această competiţie s-au înscris chiar şi copii care nu demult au împlinit vârsta de doi ani“, a spus primarul oraşului Hârlău, Constantin Cernescu. 
 
Marele premiu al concursului de toacă „Toacă-n suflet, cânt în cer“ a fost obţinut de Mihai Ianovici din Pârcovaci. „Pentru mine şi pentru familia mea, acest premiu înseamnă foarte mult. Mi-am dorit foarte mult să câştig acest premiu pentru că sunt pasionat de bătutul toacei. Este al treilea an de când particip la acest concurs, iar la competiţia de la Victoria - Braşov am fost de două ori, alături de părintele protopop Nicolae Crăciun. Nu am făcut o pregătire deosebită pentru concursul din acest an, ci am exersat bătutul toacei ori de câte ori am mers la biserică“, a amintit Mihai Ianovici. Premiile de la finalul competiţiei au fost oferite din partea Protopopiatului Hârlău şi a Primăriei Hârlău, prin amabilitatea primarului Constantin Cernescu.