vineri, 7 august 2020

Hramul Bisericii „Schimbarea la Faţă a Domnului” a Mănăstirii Nechit

 Biserica „Schimbarea la Faţă a Domnului” a Mănăstirii Nechit, comuna Borleşti, judeţul Neamţ, şi-a serbat joi, 6 august 2020, hramul. Credincioşii din mai multe zone ale ţării au participat la această sărbătoare încă din seara zilei de 5 august, când în Altarul de vară „Sfântul Ierarh Spiridon” s-a oficiat slujba Privegherii de către arhimandritul Zenovie Grigore, stareţul Mănăstirii Nechit, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cântările slujbei deosebite săvârşite la ceas de seară au răsunat peste falnicii munţi din „Sihăstria lui Nichita”, inunând inimile tuturor de bucurie sfântă. La slujbă a asistat şi primarul comunei Borleşti, Vasile Puică, un om credincios şi vrednic, apropiat de Mănăstirea Nechit şi de Biserică. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către arhimandritul Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi din judeţul Neamţ, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Au mai slujit părinţi de la mai multe mănăstiri şi parohii din ţara noastră, care au dorit să înalţe rugăciuni de mulţumire către Preabunul Dumnezeu în această zi sfântă. În cadrul Sfintei Liturghii s-au pomenit ctitorii aşezământului monastic plecaţi la Domnul, iar la momentul rânduit s-a citit rugăciunea de binecuvântare a strugurilor. Sfânta Liturghie a fost urmată de Te Deumul pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Mănăstirii Nechit şi asupra ctitorilor, donatorilor, binefăcătorilor şi pelerinilor care păşesc pragul acestei aşezări monahale. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, arhimandritul Zenovie Grigore a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, îndemnând la rugăciune continuă, la spovedanie, la primirea Sfintei Împărtăşanii, la fapta de milostenie şi la păstrarea dreptei credinţe ortodoxe. În acelaşi timp, a mulţumit Părintelui Mitropolit Teofan pentru că l-a delegat pe arhimandritul Petroniu Marin la hramul Mănăstirii Nechit. Gândul de recunoştinţă s-a îndreptat apoi către părinţii care au slujit în cadrul Sfintei Liturghii, către cei ce au s-au ostenit în organizarea hramului, precum şi către oamenii de aproape şi de departe veniţi la acest moment de rugăciune. La mormântul arhimandritului Zenovie Ghidescu, proinstareţul Mănăstirii Nechit, a fost oficiat apoi un Trisaghion. Pelerinii au primit la final pachete cu alimente, ordinea şi respectarea prevederilor în vigoare cauzate de actuala pandemie fiind asigurate de agenţii Postului de Poliţie Borleşti, coordonaţi de agent şef principal de poliţie Florian Valentin, şeful postului.

Scurt istoric

Mănăstirea Nechit se află în comuna Borleşti, la 35 km sud-vest de Piatra Neamţ, fiind ctitorită în secolul al XV-lea de monahul Nechit Sihastrul. Aşezământul este construit într-o poiană şi este înconjurat de pădure. Desfiinţat în urma decretului comunist din anul 1959, s-a refăcut în întregime după anul 1970, prin strădania arhimandritului Zenovie Ghidescu, mutat la Domnul pe 18 martie 2014, şi prin efortul arhimandritului Zenovie Grigore, stareţul mănăstirii. În patrimoniul Mănăstirii Nechit se află două icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, precum şi alte obiecte de valoare. De asemenea, mănăstirea a primit în dar din mai multe ţări ortodoxe fragmente din moaştele mai multor sfinţi, aşezate în raclele din Paraclisul „Sfinţii Zenovie şi Zenovia”. 





















Niciun comentariu: