La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 10-17 septembrie, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului este implementat proiectul eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!“, ajuns anul acesta la cea de-a III-a ediţie. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim este prezent în cele şase protopopiate din eparhie, unde sunt organizate manifestări cultural-religioase, care au ca scop binecuvântarea copiilor şi a anului şcolar. În cadrul acestui proiect, tinerii elevi primesc rechizite, îmbrăcăminte şi ajutoare financiare necesare desfăşurării în bune condiţii a începutului de an şcolar. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, proiectul se desfăşoară în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în colaborare cu protoieriile şi parohiile eparhiei.
Rugăciuni de binecuvântare la Bacău
În Protopopiatul Bacău a fost adusă joi, 10 septembrie 2015, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. Sfânta icoană a fost depusă spre închinarea credincioşilor la Biserica „Sfântul Dumitru“ - Narcisa din Bacău. Rugăciunea de binecuvântare a copiilor a fost citită de Arhipăstorul Eparhiei Romanului şi Bacăului vineri, 11 septembrie 2015, după oficierea Tainei Sfântului Maslu. Sâmbătă, 12 septembrie 2015, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bacău a fost adusă în procesiune icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. În aceeaşi zi, slujitorii sfintelor altare, împreună cu ierarhul lor, s-au rugat pentru ca Dumnezeu să reverse binecuvântarea Sa asupra şcolarilor băcăuani. Programul liturgic din cadrul proiectului eparhial a continuat şi ieri, 13 septembrie 2015.Procesiune în oraşul Moineşti
Şi în Protopopiatul Moineşti sunt organizate ample manifestări în acest zile. Vineri, 11 septembrie 2015, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Moineşti a ajuns racla cu o părticică din lemnul Sfintei Cruci şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ. În zilele de 12 şi 13 septembrie 2015, în locaşul de închinare amintit rugăciunea a fost neîncetată, astfel încât credincioşii să primească mult folos duhovnicesc. Manifestările au culminat aseară cu procesiunea „Calea Sfinţilor - Maica Domnului şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - ocrotitorii noştri“, la finalul căreia IPS Părinte Ioachim a citit mai multe rugăciuni de binecuvântare pentru elevi la început de an şcolar. Astăzi, 14 septembrie 2015, programul duhovnicesc va continua la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Moineşti cu Utrenia, Acatistul Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie, Vecernia şi Taina Sfântului Maslu, urmând mai apoi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să fie dusă înapoi la Mănăstirea Secu.La Oneşti, proiectul eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!“ se va derula astăzi, 14 septembrie 2015, la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt“ din oraş. După Slujba Aghesmei mici, va avea loc un program artistic oferit de gimnastele de la Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci“, urmând ca mai apoi IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim să citească rugăciunile de binecuvântare şi să împartă daruri elevilor oneşteni.
În Protopopiatul Sascut, rugăciunile de binecuvântare a tinerilor la început de an şcolar, în contextul programului eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!“, vor fi citite joi, 17 septembrie 2015, de la ora 14:00, după sfinţirea Aşezământului cultural-filantropic „Sfântul Spiridon“ şi a casei parohiale din Parohia Parava. Amintim că proiectul eparhial în Protopopiatul Buhuşi s-a desfăşurat cu prilejul săptămânii duhovniceşti, sub genericul „Privegheaţi şi vă rugaţi“, din perioada 31 august - 5 septembrie 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu