În cadrul Serilor catehetice „Părintele Ilie Cleopa“, la
Protopopiatul Botoşani, a avut loc pe 25 martie 2015 conferinţa cu tema
„Maternitatea sfântă a Maicii Domnului“.
Aceasta a fost pregătită şi prezentată de pr. Dan Irimia de la
Parohia „Sfântul Nicolae“ din Botoşani, de pr. prof. Constantin
Zăiceanu, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe“ din
Botoşani, de pr. Valeriu Luca de la Parohia Zlătunoaia, de pr.
Gheorghiţă Pânzaru de la Parohia Corni II şi de prof. Mihaela Pânzaru,
directorul Şcolii „Octav Băncilă“ - Corni. După ce prof. Mihaela Pânzaru
a ţinut un cuvânt prin care a arătat scopul acestei conferinţe, Corul
„Biruitorii“ de la Seminarul Teologic Ortodox din Botoşani a interpretat
un buchet de cântări religioase. „A urmat prezentarea temei,
arătându-se că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este modelul desăvârşit
de copilă, de adolescentă, fecioară şi de mamă pentru orice parte
feminină. Au fost prezentate scene video din Vechiul Testament,
exemplificându-se mame care au suferit mult pentru copiii lor“, a
relatat pr. Petru Fercal, misionar protopopesc. Programul a continuat cu
intonarea de colinde, dar şi cu elogierea mamelor ce au dat naştere de
mulţi copii, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. Pe
lângă alte mame, au mai fost invitate Mariana Duduman, care a născut
nouă copii, şi Iuliana Bulboacă, mamă a opt copii. „La finalul
conferinţei, tinerii de la Parohia «Sfântul Ioan Botezătorul» Botoşani,
dirijaţi de studentul teolog Gheorghe Bulboacă, au interpretat câteva
cântări religioase dedicate Maicii Domnului. Familiile au fost îndemnate
să se străduiască să ofere Bisericii şi ţării copii crescuţi în
dragostea de Dumnezeu, de ţară şi de semeni, oameni luminaţi şi de
nădejde. Astfel, vom avea parte de un viitor binecuvântat şi vom putea
dobândi Împărăţia cerurilor“, a conchis părintele misionar protopopesc
Petru Fercal.
sâmbătă, 28 martie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu