Unul
dintre cele mai reprezentative locaşuri de închinăciune din Suceava va
fi reabilitat cu fonduri europene. Ieri, 27 august 2014, a fost lansat
proiectul „Consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea
durabilă a monumentelor de secol XVI şi XVII, aflate în patrimoniul
naţional şi cunoscute sub numele de «Turnul clopotniţă» şi Biserica
«Sfântul Simion» din Suceava“.
În Biserica „Sfântul Simion“ din Suceava a avut loc ieri o conferinţă în cadrul căreia s-a anunţat faptul că, în urma eforturilor factorilor responsabili, s-a reuşit găsirea unor fonduri pentru reabilitarea acestui sfânt locaş. În urma întocmirii documentaţiei necesare, s-a încheiat un contract de finanţare între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Parohia Ortodoxă „Sfântul Simion“ din Suceava. Acest contract prevede demararea unor lucrări de consolidare, reabilitare, protejare şi valorificare durabilă a monumentelor de secol XVI şi XVII, aflate în patrimoniul naţional şi cunoscute sub numele de „Turnul clopotniţă“ şi Biserica „Sfântul Simion“ din Suceava“. Proiectul a fost demarat la sfârşitul lunii iulie 2014, fiind finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5, domeniul major de intervenţie 5.1. „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurilor conexe“. Valoarea totală a proiectului este de 6.434.683,72 de lei, grupul ţintă vizat în mod direct şi principalii beneficiari fiind turiştii care vizitează judeţul Suceava, în special cei care sunt interesaţi de turismul cultural şi religios, prin valorificarea potenţialului cultural. „De acest proiect va beneficia piaţa muncii din Suceava prin crearea unui nou loc de muncă permanent. Principalii beneficiari pentru redarea vieţii acestui monument istoric din Suceava vor fi credincioşii ortodocşi şi locuitorii oraşului Suceava. Ne dorim ca biserica să fie locaş de închinare şi să-şi păstreze specificul în lucrarea liturgică, iar întregul ansambu să fie suport pentru formarea unei atitudini civice şi de trăire religioasă creştin-ortodoxă“, a declarat pr. paroh Constantin Ciupu. Biserica „Sfântul Simion“ din Suceava a fost ridicată în anul 1513, spaţiul de rugăciune fiind mărit între anii 1600-1606. Ultima restaurare a avut loc între anii 1925-1927. Între anii 1994-2004 au fost efectuate lucrări de consolidare şi punere în valoare cu ajutorul fondurilor acordate de Statul român. „Parohia «Sfântul Simion» din Suceava a fost înfiinţată în anul 1994. Locaşul de închinăciune al acestei parohii a fost în proprietatea Bisericii Armene din România. El a fost dat spre restaurare şi folosinţă, în urma încheierii unui act de concesiune. Acest mod de colaborare a arătat faptul că ambele instituţii, respectiv Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, au înţeles priorităţile zilelor noastre în vederea exercitării funcţiei Bisericii în plan social şi filantropic“, a amintit pr. paroh Constantin Ciupu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu