miercuri, 25 noiembrie 2015

Conferinţă pastoral-misionară la Bacău

În sala Teatrului Municipal Bacovia din Bacău, s-a desfăşurat luni, 23 noiembrie 2015, conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protoieria Bacău.
Întrunirea a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, invitatul special fiind profesorul Costion Nicolescu, teolog şi etnolog, doctor în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge“ din Paris şi cercetător la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. După cum a menţionat părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, la conferinţă au fost prezenţi preoţii şi cântăreţii din parohiile Protopopiatului Bacău, alături de ei aflându-se profesori de religie şi credincioşi. Prof. Costion Nicolescu a prezentat auditoriului gândurile sale despre preoţie şi misiune, despre familie în general şi despre familia preotului, subliniind cu insistenţă că „bucuria şi veselia fac parte din structura creştinului“. Referindu-se la Postul Crăciunului, invitatul a vorbit despre câteva aspecte ce se pot desprinde din sintagma „lumina cunoştinţei“, prezentă în conţinutul troparului Naşterii Domnului. „Direcţia în care ar trebui să meargă lucrarea Bisericii şi a fiecăruia dintre noi ar fi frumuseţea. Această luptă între bine şi rău capătă în foarte mare măsură şi aspectul vizibil, dar uneori şi foarte greu detectabil al luptei între frumos şi urât. O cultură a Învierii vrea să spună că tot ceea ce este aici are o repercusiune în lumea de dincolo. Credinţa e că tot ce e bine făcut, frumos făcut, întemeiat aici spiritual, dincolo va fi regăsit, însă într-o formă transfigurată“, a subliniat Costion Niculescu. La final, părintele protoiereu Costică Busuioc a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare şi organizare a conferinţei de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Bacău.

Cerc pastoral în Parohia Schitu Frumoasa, Protopopiatul Moineşti

În Parohia Schitu Frumoasa, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, a avut loc luni, 23 noiembrie 2015, întrunirea Cercului pastoral „Părintele Nicodim Măndiţă“. Acesta s-a desfăşurat în cadrul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Tema întâlnirii a fost „Părintele Nicodim Măndiţă, model de slujire şi viaţă duhovnicească“, lucrarea fiind pregătită şi susţinută de părintele Adrian Cioineag, de la Parohia Ludaşi. Mai întâi, un sobor de preoţi a oficiat slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie, răspunsurile la strană fiind date de membrii Coralei „Theotokos“ a Protopopiatului Moineşti. Cu acest prilej, părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, i-a îndemnat pe cei prezenţi ca în perioada Postului Naşterii Domnului, să lucreze mai mult pentru curăţirea sufletelor prin trăirea deplină în spaţiul liturgic al bisericii. „Se cuvine ca în această perioadă sfântă, să căutăm să ne spovedim la duhovnicul nostru. Spovedania este măsura smereniei omului. Prin spovedanie curată şi prin primirea Sfintelor Taine, Naşterea Domnului va fi izvor de pace şi de bucurie“, a remarcat părintele protopop Costel Mareş.

marți, 24 noiembrie 2015

„Reperele spirituale sunt importante pentru elevii noştri“

 Sărbătoarea Sfintei Muceniţe Ecaterina a fost marcată ieri, 23 noiembrie 2015, în mod deosebit la Liceul Tehnologic Special din Huşi. Programul a debutat cu întreceri sportive şi a continuat cu un program artistic şi cu expoziţii. 

În contextul cinstirii Sfintei Muceniţe Ecaterina, elevii Liceului Tehnologic Special din Huşi, îndrumaţi de profesorii lor, au organizat ieri, 23 noiembrie 2015, o serie de manifestări culturale. Acestea au avut loc cu prilejul Zilei Liceului, care poartă numele Sfintei Ecaterina. Cu acest prilej, părintele Gabriel Cristea, profesor de religie în cadrul instituţiei de învăţământ, a oficiat slujba Aghesmei mici, iar apoi a stropit cu apa sfinţită toate încăperile şcolii. Întrecerile sportive (campionat de fotbal şi concurs de şah) s-au desfăşurat la orele dimineţii, fiind urmate de programul artistic „Culorile toamnei“, coodonator corepetitor Doina Maura Biru. Programul a cuprins dans clasic - vals (Nicoleta Severin şi Narcis Condurache de la Clubul elevilor Huşi), dans charleston al Grupului „Speranţa“ (Enache Ştefănuţ, Mara Moişanu, Maria Hariton, Denis Popa şi Fabian Aghiorghiesei de la Clubul elevilor Huşi), dans modern (Dumitriţa Gurgu, Vasilică Petroşanu şi Mihai Lifu), pantomimă (Neculai Leonard, Iusmen Macsun şi Creţu Georgian), trap dance (Cristian Zlatan de la Şcoala Gimnazială Duda-Epureni şi Costel Augustin de la Liceul Tehnic Special „Sfânta Ecaterina“), muzică populară (Gheorghiţă Diaconu, Maria Avasâlcăi şi Ana Maria Moraru), repertoriu folcloric al Grupului „Vatra strămoşească“ (elevii de la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu“ din Huşi, coordonaţi de înv. Ioan Vasiliu), teatru scurt (Ene Cristina, Năstase Alexandru de la Centrul rezidenţial de tip familial Huşi) şi prezentarea referatului „Viaţa Sfintei Muceniţe Ecaterina“ (elevii Ciprian Pamfil şi Alexandru Bredine de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi). Evenimentul a fost prezentat de Mihaela Mardare şi de Costel Augustin, iar decorul a fost realizat de Gelu Cărare şi de Maria Găitan de la şcoala gazdă, în timp de suportul tehnic a fost asigurat de Dragoş Angheluş.

Colaborare cu Seminarul Ortodox din Huşi

În jurul prânzului, au fost prezentate expoziţiile de lucrări decorative „Mâini măiestre“, iar la final a avut loc masa festivă „Sărbătorim împreună“, la care au participat profesorii şi elevii liceului. „Orice unitate de învăţământ are o zi a şcolii. Având-o ocrotitoare pe Sfânta Ecaterina, ziua liceului nostru este marcată în fiecare an în jurul zilei de 25 noiembrie. Ne-am bucurat de prezenţa invitaţilor din afara instituţiei noastre, care au oferit un program artistic deosebit. În ceea ce priveşte latura spirituală, părintele Gabriel Cristea a oficiat slujba Aghesmei mici, iar doi elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Huşi au prezentat un referat dedicat Sfintei Ecaterina. Instituţia noastră are o colaborare foarte bună cu seminarul huşean, întrucât punem în legătură tinerii noştri cu liceeni de aceeaşi vârstă. Dacă în anii trecuţi elevii seminarişti ofereau un repertoriu de cântări religioase, în acest an, ei ne-au oferit o icoană cu Sfânta Ecaterina, lucrată de ei. În oraşul nostru nu există vreo reţinere a oamenilor în a-şi manifesta şi latura spirituală. Considerăm că reperele spirituale sunt importante pentru elevii noştri“, a remarcat prof. Beatrice Henriette Giugaru, directorul Liceului Tehnologic Special din Huşi. Liceul Special din Huşi poartă denumirea Sfintei Ecaterina din anul 2002, în urma Hotărârii nr. 23/2002 a Consiliului Judeţean Vaslui. Această denumire a fost aleasă ţinându-se cont de specificul de bază al unităţii, cunoscându-se că în credinţa creştin-ortodoxă Sfânta Ecaterina este recunoscută ca protectoarea tinerilor şi a iubitorilor de carte.

Binecuvântare arhierească la catedrala din Roman

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 22 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cadrul slujbei, diaconul Marian Gliga a fost hirotonit preot pe seama Capelei „Sfântul Apostol Andrei“ din Bacău, Protopopiatul Bacău, iar tânărul teolog Ionuţ Giosanu a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Roman. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, IPS Ioachim a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice din Duminica a 26-a după Rusalii. „Ierarhul nostru a subliniat în cuvântul său importanţa nevoinţei spirituale în perioada postului în vederea unirii euharistice cu Hristos Domnul şi a vorbit celor prezenţi despre comuniunea hristică ce se realizează între cei ce sunt mădulare vii ale Bisericii“, ne-a transmis părintele inspector Constantin Gherasim.

Întrunirea lunară a preoţilor din Protoieria Iaşi

Preoţii din Protopopiatul Iaşi s-au reunit ieri, 23 noiembrie 2015, în şedinţa lunară administrativă. Referatul cu tema „Parohia ortodoxă, comuniune şi comunitate, misiunea ei în lumina statului Bisericii Ortodoxe Române“ a fost prezentat de pr. prof. dr. Gheorghe Petraru de la Parohia Ciurchi din Iaşi. „Biserica este reprezentată de preot şi de credincioşi deopotrivă, care trăiesc în comuniune cu sfinţii şi mărturisesc pe Hristos - Domnul şi întreaga Sfântă Treime. Am insistat asupra aspectelor ce ţin de slujirea pastoral-misionară, la care sunt chemaţi toţi preoţii, dar şi asupra intensificării activităţilor de ordin administrativ“, a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi, care a transmis apoi temeiurile venite de la Centrul eparhial Iaşi, făcând o serie de îndemnuri pastoral-misionare. La final, preoţii au fost îndemnaţi să fie alături de familia preotului militar Valentin Pâţâligă, al cărui fiu, David, în vârstă de 7 ani, are nevoie de un tratament costisitor, fiind diagnosticat cu leucemie. „Am solicitat părinţilor parohi să fie aproape de familia preotului Valentin, dar mai ales de copilul său, David“, a mai adăugat părintele protopop Vilie Doroşincă.

Acţiuni caritabile în Protopopiatul Roman

În zilele de 19 şi 20 noiembrie 2015, în două parohii din Protopopiatul Roman au avut loc o serie de activităţi filantropice îndreptate spre cei aflaţi în nevoie. Acţiunile s-au desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Astfel, joi, 19 noiembrie 2015, Protopopiatul Roman a donat cinci cărucioare pentru persoanele cu probleme locomotorii din Parohia Cotu Vameş, Protopopiatul Roman. După cum a menţionat părintele Dragoş Munteanu, protopop al Protopopiatului Roman, donaţia a fost făcută către cele cinci persoane, întrucât acestea se confruntă cu lipsuri materiale. Vineri, 20 noiembrie 2015, a avut loc o activitate filantropică şi în localitatea nemţeană Slobozia, comuna Boghincea, la iniţiativa preotului paroh Constantin Segneanu de la Parohia Secuienii Noi, Protoieria Roman. Copiii de la şcoala din Slobozia au primit astfel haine, dulciuri şi alte daruri, dăruite de oameni cu suflet mare.

Liturghie arhierească în Parohia Dealu Nou din Protopopiatul Bacău

Credincioşii din Parohia Dealu Nou - Sărata, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, au participat sâmbătă, 21 noiembrie 2015, în număr mare la Sfânta Liturghie din biserica lor, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. 

Prima sărbătoare împărătească din Postul Naşterii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, a fost deosebită pentru credincioşii din Parohia Dealu Nou, aflată în Protopopiatul Bacău. De dimineaţă, oamenii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, l-au aşteptat cu emoţie sfântă pe chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. „Am venit cu bucurie în Biserica «Adormirea Maicii Domnului», pentru a semăna pacea lui Hristos şi a participa la un eveniment duhovnicesc deosebit. La acest ceas de sărbătoare şi de plinire a vremii, trăim şi o plinire a acestei comunităţi, care se înscrie între cele 450 de unităţi de cult din eparhia noastră. Am simţit dintru început primirea caldă şi frumoasă pe care ne-aţi făcut-o. Mulţumim pentru florile recunoştinţei şi pâinea dragostei cu care ne-aţi întâmpinat şi care reprezintă întreaga comunitate. Am văzut aici toată preţuirea pe care o aveţi pentru noi“, a spus Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la sosirea în mijlocul credincioşilor din Dealu Nou. În cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Înaltpreasfinţia Sa, răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Sfânta Paraschevi“ a Catedralei Arhiepiscopale din Roman, venită special în parohia băcăuană pentru acest moment. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Marian Gliga, pe seama Capelei „Sfântul Apostol Andrei“ din Bacău, şi pe diaconul Ştefan Diaconu în treapta de preot pe seama Parohiei Valea Mare, Protopopiatul Bacău. „Un alt moment deosebit a fost acela când, plecându-şi genunchii, ierarhul şi preoţii s-au rugat pentru cei adormiţi, pentru eroii neamului, pentru cei ce au murit de moarte năprasnică, în incendii, în atentate, făcând şi rugăciuni pentru bolnavi, pentru cei care sunt în spitale şi în suferinţă“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a explicat semnificaţia Evangheliei citite în cadrul slujbei, rostind în faţa credincioşilor poemul liturgico-dogmatic, „Imn acatist închinat Maicii Domnului“. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi să-şi îndrepte privirea către Hristos şi să înţeleagă faptul că „drumul nostru în această viaţă trebuie să fie spre Dumnezeu“. Părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, a vorbit la finalul slujbei despre importanţa şi semnificaţia slujbei arhiereşti într-o comunitate parohială, iar preotul paroh Vasile Cristinel Balcanu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Ioachim pentru bucuria slujirii şi încredinţarea păstoririi duhovniceşti a comunităţii din comuna Sărata. În acelaşi timp, parohul de la Dealu Nou şi-a exprimat recunoştinţa către toţi cei care se implică în bunul mers al vieţii parohiei pe care o păstoreşte.

luni, 23 noiembrie 2015

Rânduiala călugăriei pentru două surori de la Tisa Silvestri

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat sâmbătă, 21 noiembrie 2015, rânduiala tunderii în monahism pentru două surori din obştea Mănăstirii „Buna Vestire“ - Tisa Silvestri din judeţul Bacău.
Într-un peisaj mirific, preschimbat într-un decor de nuntă, maicile Antonia şi Ioana şi-au făgăduit vieţile Mirelui Hristos. „Intrând în biserică, sub mantia protectoare a stavroforei Teoctista Ungureanu, stareţa aşezării monahale de la Tisa Silvestri, cu genunchii şi privirile plecate, cele două maici păreau două aripi de heruvimi, două raze de lumină, căutând spre cer. Au depus făgăduinţa slujirii în viaţa monahală în faţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioachim, părinte duhovnicesc şi ierarh deopotrivă. Înaltpreasfinţia Sa le-a adresat întrebările specifice rânduielii tunderii în monahism. Peste cămăşile albe, maica Antonia şi maica Ioana au îmbrăcat hainele negre ale călugăriei. Cei prezenţi în biserică, am privit şi ne-am rugat pentru ele, ca ele să se roage pentru noi. Pentru că noi ştim că acest tulburător negru ce învăluie viaţa monahală şi cutremură pentru ochiul teluric al trăitorului în lume este, paradoxal, albul din lume, adică lumina ce descoperă adevărul de credinţă“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Bisericile Vovideniei din Moldova

Credincioşii din toată Moldova sunt aşteptaţi astăzi, 21 noiembrie 2015, la hramurile mai multor biserici de mănăstire şi de parohie. Ziua de sărbătoare va fi încununată de oficierea Sfintei Liturghii. 

Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, cunoscut sub numele de „Vovidenia“, va aduna în rugăciune credincioşii din toată Moldova. În cadrul Utreniei dedicate acestei sărbători încep să se cânte la strană catavasiile Naşterii Domnului. Biserica Vovidenia din Iaşi îşi va serba astăzi hramul. După cum ne-a relatat pr. paroh Daniel Isai, aseară, un sobor de preoţi a oficiat Vecernia unită cu Litia, iar astăzi, programul liturgic va continua cu Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Locaşul de închinare a fost construit în secolul al XVII-lea, după cum reiese din cea mai veche însemnare care se găseşte pe o icoană şi care indică anul 1645. Este o biserică orăşenească fortificată, uşor de asociat cu arhitectura epocii lui Vasile Lupu. În Protopopiatul Paşcani, va fi hram la Valea Seacă, iar în Protopopiatul Săveni este sărbătoare în parohiile Mihail Kogălniceanu şi Stânca - Ştefăneşti. În Protopopiatul Hârlău îşi serbează hramul biserica Parohiei Bârleşti, în timp ce în Protopopiatul Darabani, Intrarea Maicii Domnului în Biserică va fi cinstită în Parohia Cuza Vodă. Sărbătoare deosebită va fi şi la Biserica Vovidenia din Botoşani. În Protopopiatul Dorohoi este hram la Strahova, iar în Protopopiatul Ceahlău, Parohia Buhalniţa este în sărbătoare. Astăzi, după oficierea Utreniei, Sfintei Liturghii şi Parastasului, credincioşii prezenţi vor participa la o agapă frăţească, oferită prin grija mai multor oameni cu inimă mare din parohie şi nu numai. După cum ne-a relatat Maria Popa, voluntar în cadrul aşezământului social-filantropic al Parohiei Buhalniţa, s-au pregătit peste 200 de porţii de hrană pentru credincioşii prezenţi. Persoanele aflate pe patul de suferinţă vor primi hrana caldă la domiciliu, pentru a simţi astfel bucuria hramului. În Arhiepiscopia Iaşilor îşi mai serbează hramul Mănăstirea Peştera şi Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ din judeţul Neamţ. La Schitul Vovidenia a fost săvârşită aseară slujba Privegherii, iar astăzi, programul liturgic va continua cu slujba Acatistului, cu slujba Ceasurilor şi cu Sfânta Liturghie.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică va fi sărbătorită şi de credincioşii Parohiei Meleşcani - Dealul Morii, Protopopiatul Sascut. Hram va fi la Mănăstirea Baimac din judeţul Bacău şi în Parohia Căbeşti II din Protopopiatul Sascut.
Biserica Vovidenia din Parohia Dragomireşti, Protopopiatul Vaslui, îşi cinsteşte astăzi ocrotitoarea.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică va fi prăznuită în mod deosebit de credincioşii Parohiei Vicovu de Sus - Est, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 26-a după Rusalii, mâine, 22 noiembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în Parohia Costâna, Protopopiatul Suceava 2, judeţul Suceava, iar IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia astăzi, 21 noiembrie 2015, şi mâine, 22 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi duminică, 22 noiembrie 2015, de la ora 16:00, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi.

Activităţi catehetice în Parohia Miletin din Protopopiatul Hârlău

Copiii şi tinerii din Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Miletin - Prăjeni, Protopopiatul Hârlău, judeţul Botoşani, participă în fiecare sâmbătă la cateheza parohială, dar şi la o serie de activităţi de voluntariat.
După cum a menţionat părintele paroh Constantin Luchian, întâlnirea este precedată de o slujbă religioasă, oficiată în prezenţa credincioşilor şi a copiilor din localitate. „După rugăciune, se prezintă cateheza planificată în acea saptămână, apoi alocăm un timp întrebărilor pregătite de copii, scrise pe bileţele. Ei expun anumite probleme referitoare la lucrurile pe care aceştia nu le înţeleg din viaţa Bisericii, sau abordează subiecte legate de viaţa de zi cu zi. Au căpătat acest curaj întrucât întrebările sunt confidenţiale“, a amintit părintele paroh Constantin Luchian. Recent, cateheza a fost urmată de plantarea a numeroşi trandafiri în curtea parohială. „Bucurie mare a fost atunci când fiecare trandafir a primit numele copiilor şi tinerilor care i-au plantat“, a adăugat preotul paroh Constantin Luchian.

„Postul este o faptă de virtute“

Serile catehetice „Părintele Cleopa Ilie“  au continuat la Botoşani în cea de-a doua zi a acestei săptămâni. Cu acest prilej, s-a abordat tema „Despre post“. 

Sala de conferinţe a Protopopiatului Botoşani a găzduit marţi, 17 noiembrie 2015, o nouă întâlnire din cadrul Serilor catehetice „Părintele Cleopa Ilie“. Organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, conferinţele au fost reluate din toamna acestui an, prin bunăvoinţa părintelui Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, la iniţiativa preotului misionar protopopesc Petru Fercal. Întrunirea de marţea trecută a avut tema „Despre post“ şi a fost pregătită şi prezentată de părintele Teodor Candrea de la Parohia Uspenia din Botoşani, de părintele Serghei Raţă de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Ghilăneşti, de părintele Andrei Bucşă de la Parohia „Sfinţii Arhangheli“ Poiana - Vorona şi de părintele Marcel Popa de la Parohia „Sfinţii Apostoli“ - Răchiţi. „Postul este înfrânarea de toate mâncărurile sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti şi de toate poftele cele rele. Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor tupeşti şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Postul foloseşte sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul“, a rezumat părintele misionar protopopesc Petru Fercal, care a amintit că în cadrul expunerii s-a vorbit despre existenţa postului în mai multe religii, fiind arătată importanţa acestuia în tămăduirea anumitor boli, precum şi mărturiile multor medici în favoarea postului. Au fost date exemple de oameni care au experimentat postul aspru şi cel obişnuit, toţi mărturisind că acesta nu urmăreşte îmbolnăvirea trupului, ci revigorarea lui. De mai multe ori, în cadrul conferinţei, au fost prezentate diferite materiale video privind postul. Grupul psaltic „Filotheos“ de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe“ Botoşani a interpretat mai multe cântări din vremea postului, iar apoi preoţii au răspuns întrebărilor adresate de cei prezenţi.

vineri, 20 noiembrie 2015

Expertiză şi consultanţă germană la aşezământul de la Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 16-22 noiembrie, Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, implementează proiectul de expertiză şi consultanţă economică în domeniul social-medical şi administrativ-gospodăresc, prin prezenţa lui Norbert Homann, senior expert german.
Vizita are ca scop atât consolidarea capacităţii economice de sustenabilitate a activităţii social-medicale a centrelor de vârstnici şi copii ai asociaţiei, cât şi dezvoltarea unor noi structuri generatoare de venit, în vederea implementării economiei sociale în modul cel mai autentic. Acest proiect este finanţat de Primăria oraşului Bonn - Germania, fiind al doilea an consecutiv în care instituţia de la Hârja aplică şi primeşte finanţare nerambursabilă, în vederea consolidării şi dezvoltării economiei sociale şi a activităţilor generatoare de venit. „Prezenţa domnului Homann este o oportunitate de a evidenţia rezultatele asumate ale unui nou program de economie socială implementat la Hârja, cât şi şansa de a cere o nouă expertiză economică pentru viitoarele activităţi administrative. Expertiza şi consultanţa unui expert german nu se limitează doar la a cere sprijin profesional şi material în implementarea de proiecte, ci doreşte să se dezvolte şi noi punţi de legătură cu alţi parteneri germani ce ar putea susţine material sau logistic dezvoltarea unor noi instituţii sociale sau deja existente din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului“, a menţionar părintele Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja.

Slujiri arhiereşti de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică

De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, mâine, 21 noiembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ilie“ din localitatea Sfântul Ilie, Protopopiatul Suceava 2, judeţul Suceava, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va sluji în Parohia Dealu Nou - Sărata, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău.

„În perioada de post avem datoria să căutăm pacea şi să ne rugăm“

La Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi la Metocul Chiriarhal Valea Budului din judeţul Bacău a început să se săvârşească Taina Sfântului Maslu de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Slujbele din această săptămână au fost însoţite de rugăciuni pentru odihna sufletelor celor care au murit în incendiul de la Clubul Colectiv şi în atentatele din Franţa. 

Prima săptămână din Postul Crăciunului este marcată prin mai multă rugăciune în Eparhia Romanului şi Bacăului. Aseară, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Taina Sfântului Maslu la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul slujbei s-au rostit rugăciuni speciale pentru vindecarea şi iertarea păcatelor  bolnavilor care sunt în suferinţă şi boli îndelungate în spitale. Arhipăstorul Eparhiei Romanului şi Bacăului a slujit Taina Sfântului Maslu luni, 16 noiembrie 2015, în biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului“ - Valea Budului din judeţul Bacău. În acelaşi timp, s-au pomenit victimele care au murit în Clubul Colectiv şi cei ucişi în atentatele din Franţa. Steagul României şi cel al Franţei au fost arborate în bernă pe crucea aşezării monahale de la Valea Budului. „În biserică, ierarhul, preoţii şi credincioşii s-au rugat pentru toţi cei care au suferit şi mai suferă din pricina accidentelor şi atentatelor. O zi de doliu european, trăită aşa cum se cuvine în Biserica noastră, prin post şi rugăciune, după cum este tradiţia şi învăţătura creştină. Nimic mai cuprinzător şi mai profund decât gândurile şi cuvintele înălţate prin Taina Sfântului Maslu către Preamilostivul Dumnezeu în această zi din Postul Naşterii Domnului. La sfârşitul slujbei, cu genunchii plecaţi, Înaltpreasfinţitul Ioachim a rostit rugăciuni speciale pentru acest moment din viaţa Bisericii. Ierarhul nostru a subliniat în cuvântul adresat că în perioada de post avem datoria să căutăm pacea şi să ne rugăm, pentru ca Dumnezeu să ne dea putere“, a subliniat părintele Constantin Gherasim. Slujbele de la catedrala din Roman şi de la Valea Budului fac parte dintr-un program duhovnicesc de rugăciune ce va fi derulat pe toată durata Postului Crăciunului în zilele de miercuri şi vineri.

joi, 19 noiembrie 2015

Program special la hramul Bisericii Vovidenia din Botoşani

Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ - Vovidenia din Botoşani îşi serbează sâmbătă, 21 noiembrie 2015, hramul. Programul liturgic dedicat acestei sărbători va începe mâine, 20 noiembrie 2015, de la ora 17:00, când părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, alături de un sobor de preoţi, va săvârşi slujba Vecerniei unită cu Litia. În ziua hramului, se vor oficia Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie, iar la final toţi credincioşii vor fi invitaţi să servească o masă caldă, prin grija părintelui paroh Partenie Apostoae şi a Consiliului parohial. „Bucuria hramului va fi simţită şi de 15 persoane din parohia noastră care nu se pot deplasa. Aceasta, deoarece le vom oferi la domiciliu hrană caldă, în contextul serbării Intrării Maicii Domnului în Biserică“, a amintit pr. paroh Partenie Apostoae. Programul zilei va mai cuprinde oferirea de diplome tinerilor care se implică în activităţile parohiei. Duminică, 22 noiembrie 2015, după oficierea Sfintei Liturghii, se va săvârşi Parastasul pentru ctitori. Amintim că în apropierea Bisericii Vovidenia se construieşte un aşezământ, ce va oferi servicii sociale persoanelor vârstnice şi copiilor orfani.

marți, 17 noiembrie 2015

Tinerii din Nicşeni, implicaţi în viaţa parohiei

Parohia Nicşeni din Protopopiatul Botoşani desfăşoară, pe lângă programul liturgic şi administrativ, o serie de activităţi catehetice pentru tineri. Acestea au rolul de a-i apropia pe enoriaşii de mâine de sfânta biserică şi de Dumnezeu. 

Copiii şi tinerii din Parohia „Sfântul Apostol Toma“ - Nicşeni, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, participă de mai mulţi ani la cateheze. Acestea au fost iniţiate de părintele paroh Dumitru Adăscăliţei, pentru a sădi în sufletele copiilor credinţa strămoşească, precum şi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Întâlnirile sunt organizate în contextul în care, satul Nicşeni, ca multe alte comunităţi rurale din zona Botoşanilor, se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii. Astfel, părintele paroh a dorit ca puţinii copii care s-au născut în ultimii ani să participe la activităţi catehetice pentru a le călăuzi paşii spre mântuire. „Odată cu implementarea proiectului «Alege Şcoala!» în parohia noastră, s-a format un grup de 15 copii. La final, s-a organizat un concurs în cadrul căruia s-au calificat trei dintre participanţi. Ei au beneficiat de o tabără gratuită timp de o săptămână la Mănăstirea Durău. De atunci, în fiecare an, mai ales pe perioada vacanţei, dar şi în celelalte perioade ale anului, organizăm aceste cateheze. Ne-am gândit că mai ales în vacanţă ei sunt mai liberi, întrucât nu au alte solicitări“, a amintit părintele paroh Dumitru Adăscăliţei. Pe lângă faptul că participă la catehezele parohiale, copiii vin la sfintele slujbe, în special la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. De asemenea, ei oferă răspunsurile liturgice la strană, înălţând astfel rugăciuni de mulţumire, de laudă şi de cerere către Preabunul Dumnezeu. „Întâlnirile cu enoriaşii de mâine ai parohiei noastre sunt foarte importante. Copiii au un comportament aparte faţă de cei care nu vin la sfânta biserică. Noi îi educăm în spiritul credinţei, îndemnându-i să fie activi, să înveţe şi să aibă un rost în viitor. Ne bucură faptul că au învăţat să cânte la strană alături de dascălul parohiei noastre“, a adăugat părintele paroh Dumitru Adăscăliţei. Pe lângă întrunirile din fiecare duminică, şcolarii desfăşoară şi alte activităţi cu prilejul marilor sărbători de peste an.

Biserica din Nicşeni, resfinţită înainte de revoluţie

Satul Nicşeni se află în partea de nord a judeţului Botoşani, la o distanţă de 13 kilometri, şi datează din anul 1650. A fost înfiinţat de clăcaşii aşezaţi pe moşiile fostului boier Călian, numele satului trăgându-se de la boierul Niacşa. Vechimea satului se dovedeşte şi prin drumurile întortochiate ce străbat satul, cât şi prin mormintele găsite cu prilejul deferitelor săpături. Biserica parohială, închinată la început Sfântului Nicolae, a fost zidită între anii 1868-1870, pe locul unui locaş de rugăciune din bârne de stejar, închinată Sfântului Gheorghe. În anii 1936-1942 s-au făcut reparaţii şi s-a pictat la interior. Cu prilejul slujbei de resfinţire din anul 1942, sfântul locaş a primit ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În urma reparaţilor dintre anii 1966-1973, biserica a primit al doilea hram: Sfântul Apostol Toma. Cea mai consistentă reparaţie capitală s-a făcut între anii 1988-1989. În exterior, s-a decapat până la cărămidă şi s-a tencuit din nou şi s-au făcut mai multe picturi. S-a înlocuit toată tâmplăria şi s-a făcut în partea de nord a altarului un mic pridvor. Acoperişul a fost înlocuit şi biserica s-a acoperit cu tablă zincată. Lucrările au durat doi ani, iar pe 5 noiembrie 1989 s-a oficiat slujba Sfinţirii de către IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Prin grija preotului Dumitru Adăscăliţei, în cătunul Dacia al comunei Nicşeni s-a construit din temelie o biserică pentru a deservi nevoile spirituale ale celor câteva zeci de case. Cu acest prilej, preotul Dumitru a primit rangul de iconom stavrofor din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a remarcat că prezenţa unei biserici într-un sat este o mare binecuvântare: „Iată, s-au făcut biserici noi şi s-au sfinţit. Este o mare binecuvântare, pentru că uneori chiar satul fiind mic, Dumnezeu are o binecuvântare mai mare pentru satul mic, deoarece Dumnezeu nu se uita la numărul oamenilor, ci la credinţa lor. Este mai mare binecuvântarea pentru dumneavoastră care sunteţi puţini şi s-a făcut o biserică nouă, decât unele sate mari“.

Simpozion judeţean dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur, la Bacău

La Şcoala Generală „Spiru Haret“ din Bacău s-a desfăşurat sâmbătă, 14 noiembrie 2015, Simpozionul judeţean „Sfântul Ioan Gură de Aur - model de dascăl creştin“. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim. 

În contextul Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii şi al Anului omagial al misiunii mănăstirii şi parohiei, la Şcoala Generală „Spiru Haret“ din Bacău s-a desfăşurat sâmbătă, 14 noiembrie 2015, Simpozionul judeţean „Sfântul Ioan Gură de Aur - model de dascăl creştin“. Acesta a avut loc la iniţiativa Asociaţiei Profesorilor de Religie din Bacău (APRB), în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Şcoala Gimnazială „Spiru Haret“ Bacău. Au conferenţiat prof. univ. dr. Constantin Cucoş („Complementaritatea şi continuitatea dintre Şcoală şi Biserică privind formarea religioasă“), Nicu-Romeo Moşoiu, consilier în cadrul Ministerului Educaţiei, care a vorbit despre implicarea profesorului de religie în activităţile extraşcolare, şi conf. dr. univ. Jicu Adrian, care a vorbit despre expresivitatea literară a textului hrisostomian. Delegat din partea Centrului eparhial la acest eveniment a fost părintele Valentin Băltoi, consilier cultural al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a citit lucrarea „Aspecte ale gândirii teologice a Sfântului Ioan Gură de Aur“, semnată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. „Acest simpozion este primul de acest fel pe care Asociaţia Profesorilor de Religie din Bacău, pusă sub ocrotirea Sfintei Parascheva, l-a desfăşurat anul acesta. Sperăm să fie de bun augur şi, în acelaşi timp, să fie un imbold care să ne motiveze în organizarea cât mai multor activităţi de acest fel. Suntem recunoscători profesorilor care au conferenţiat şi ne manifestăm recunoştinţa faţă de sprijinul pe care ni l-a acordat Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului“, a declarat Teodora Plăeşu, preşedinte al APRB. În partea a doua a întâlnirii, au avut loc dezbaterile pe secţiuni în care toţi cei prezenţi au discutat pe marginea textelor unor lucrări ştiinţifice apărute în volumul „Sfântul Ioan Gură de Aur - model de dascăl creştin“.

Un nou program misionar al Protoieriei Sascut în Basarabia

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, o delegaţie de 14 preoţi din Protoieria Sascut s-a deplasat în perioada 12-13 noiembrie în Basarabia, la invitaţia Episcopiei Basarabiei de Sud. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul protocolului de colaborare încheiat între cele două unităţi administrative bisericeşti şi în contextul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, dar şi  al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. În prima zi, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu la căminul de bătrâni din oraşul Leova. La finalul slujbei, pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim. A urmat conferinţa dedicată Sfântului Ioan Gură de Aur, ţinută în sala de lectură a Bibliotecii Publice Raionale „Valeriu Matei“ din Leova, deschisă prin cuvântul Înaltpreasfinţitului Petru, Mitropolitul Basarabiei, prezentat de pr. Iulian Budescu, vicar al Episcopiei Basarabiei de Sud. În după-amiaza aceleiaşi zile, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români din cimitirul de onoare de la Ţiganca (unde-şi dorm somnul de veci peste o mie de ostaşi români căzuţi pentru eliberarea Basarabiei). Vineri, 13 noiembrie 2015, s-a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Manta, iar în după-amiaza aceleiaşi zile s-a oficiat slujba Sfinţirii locului unde se va ridica noul edificiu al teatrului din Cahul.

O nouă troiţă în Parohia Bordea

În Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a fost sfinţită sâmbătă, 14 noiembrie 2015, o nouă troiţă, ridicată prin contribuţia familiei preotului misionar de caritate Vasile Ţarcă, de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni - Grajduri, şi a altor ctitori.
Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi (pr. paroh Ionuţ Balan, pr. misionar de caritate Ştefan Dolgu, de la Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi, şi pr. misionar de caritate Vasile Ţarcă), în prezenţa a numeroşi credincioşi. Sfinţirea troiţei a fost precedată de slujba Aghesmei mici. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am sfinţit cea de-a treia troiţă din Bordea. Mulţumim ctitorilor acestei troiţe pentru jertfa depusă şi ne rugăm ca Milostivul Dumnezeu să răsplătească fiecăruia după osteneala sa. Să nu uităm că prin aceste lucruri, aparent minore, ne facem plăcuţi lui Dumnezeu şi pricinuitori de momente de închinare, cât şi de linişte sufletească. De asemenea, cei obosiţi de truda zilelor, cât şi a drumului, întâlnindu-L pe Hristos în calea lor, în acest loc sfânt, vor înălţa o rugăciune şi îşi vor aduce aminte că sunt creştini, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci“, s-a exprimat părintele Vasile Ţarcă.

luni, 16 noiembrie 2015

Resfinţirea bisericii Parohiei Cucuieţi, Protoieria Moineşti

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Cucuieţi - Solonţ, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, a fost resfinţită sâmbătă, 14 noiembrie 2015, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. 

Credincioşii din comuna Solonţ, dar şi din alte părţi ale ţării au participat în număr mare la slujba Sfinţirii Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Cucuieţi, ce aparţine de Protoieria Moineşti. Aceasta a fost săvârşită de ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a fost întâmpinat în mod tradiţional de călăreţi la intrarea în localitate. Slujitorii Sfântului Altar şi copiii îmbrăcaţi în costume naţionale l-au aşteptat cu bucurie şi emoţie pe Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului în faţa locaşului de închinare, pregătit pentru a primi veşmântul sfinţirii, în ziua în care Biserica noastră îl pomeneşte pe Sfântul Apostol Filip şi pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama. După ce a binecuvântat pâinea şi sarea, semne ale ospitalităţii, chiriarhul locului s-a îndreptat spre biserica parohială. Slujba Sfinţirii a fost urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au înălţat rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate. În acelaşi timp, au fost pomeniţi ctitorii trecuţi la Domnul şi toţi cei care au plecat din această lume de-a lungul vremii. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţia Sa l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Ionel Florin Timari, pe seama Parohiei „Sfântul Dimitrie“ - Băseşti, Protopopiatul Moineşti, şi pe tânărul diacon Ionuţ Alin Ciobanu, în treapta de preot, pe seama Parohiei Bucşeşti II, Protopopiatul Moineşti. „IPS Ioachim i-a felicitat pe toţi cei care s-au implicat în înfrumuseţarea bisericii din Cucuieţi, continuând astfel tradiţia şi strădaniile înaintaşilor care au ridicat acest lăcaş în anul 1936“, a spus pr. Constantin Gherasim. Biserica din Cucuieţi a fost supusă în ultimii ani unor ample lucrări de consolidare şi restaurare, prin efortul credincioşilor, sub coordonarea preotului paroh Irinel Cernat. Acestea au constat în reabilitarea exteriorului, în refacerea picturii interioare, în schimbarea acoperişului şi a tâmplăriei şi în confecţionarea de noi strane şi mobilier.

Seminarul din Huşi şi-a cinstit ocrotitorul

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi şi-a serbat vineri, 13 noiembrie 2015, ocrotitorul. Cu acest prilej, la Catedrala Episcopală din Huşi a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părinţi profesori, răspunsurile la strană fiind oferite de corul seminarului. După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat virtuţile Sfântului Ioan Hrisostom, „model de erudiţie şi de viaţă sfântă“. Potrivit siteului Episcopiei Huşilor, la slujbă au participat toţi elevii celor două specializări ale seminarului, Pastorală şi Filologie, alături de profesorii lor. Programul dedicat serbării ocrotitorului şcolii teologice din Huşi a continuat cu o serie de activităţi interactive, ce au avut în centru personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur.

Daruri pentru copiii de la Fundaţia „Melchisedec Ştefănescu“

Un grup de elevi din clasa a VII-a de la Colegiul Naţional „Roman Vodă“ din Roman, coordonaţi de prof. Mihaela Băltoi, au oferit rechizite, jucării şi dulciuri celor 50 de copii din centrul de zi din cadrul Fundaţiei „Melchisedec Ştefănescu“ - Roman. Acţiunea filantropică s-a desfăşurat vineri, 13 noiembrie 2015, fiind rodul unui parteneriat educaţional încheiat între Colegiul Naţional „Roman Vodă“ şi Parohia „Sfinţii Voievozi“ din municipiul Roman, a cărui primă etapă s-a derula sub egida „Un caiet şi o jucărie pentru semenul meu“. Cu acest prilej, elevii au vizitat centrul de zi, grădiniţa şi cabinetele medicale, au interacţionat cu beneficiarii centrului, cărora le-au oferit rechizite, jucării şi dulciuri, apoi s-au închinat în capela Episcopului Melchisedec Ştefănescu. „Sperăm să mai avem şansa de a oferi daruri celor lipsiţi pentru ca şi prin aceasta să putem aduce bucurie şi speranţă în sufletele celor care au nevoie de acestea“, s-a exprimat prof. Mihaela Băltoi. Parteneriatul amintit se înscrie în seria activităţilor cultural-filantropice desfăşurate de Biserică, în contextul declarării anului 2015 ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii“.

Întrunirea preşedinţilor de cercuri pastorale din Protoieria Bacău

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, vineri, 13 noiembrie 2015, la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bacău, a fost oficiată Sfânta Liturghie de preoţii coordonatori ai cercurilor pastorale din cuprinsul Protoieriei Bacău. Slujba a fost oficiată cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în contextul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim şi a mulţumit preoţilor prezenţi la evenimentul duhovnicesc, iar apoi a vorbit despre personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Binecuvântare arhierească în Parohia Cercu

Aşezământul social-filantropic din Parohia Cercu, Protopopiatul 2 Iaşi, judeţul Iaşi, a fost sfinţit marţi, 10 noiembrie 2015, de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Pentru efortul depus, preotul paroh Florentin Lupaşcu a primit rangul de iconom. 

Credincioşii din Cercu - Bârnova, ce aparţine de Protoieria 2 Iaşi, au participat, în urmă cu câteva zile, la slujba Sfinţirii aşezământului social-filantropic din parohie. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, în contextul serbării celui de-al doilea hram al locaşului de închinăciune. Din soborul slujitorilor a mai făcut parte şi pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi . „După slujba Vecerniei, oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi, a fost sfinţită casa socială, a cărei lucrare a fost finalizată în luna octombrie a acestui an. Alături de casa socială, ansamblul parohiei noastre a fost îmbogăţit luna aceasta cu o clopotniţă.
Cu ajutorul constant al credincioşilor satului Cercu, al autorităţilor locale şi judeţene şi al sponsorilor din localitate şi nu numai, am reuşit să finalizăm lucrările la casa socială, demarate în anul 2010. Oamenii din sat şi-au asumat cele două obiective şi s-au dedicat realizării lor. Mulţumesc Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru binecuvântarea şi grija permanentă pe care o poartă faţă de toţi preoţii şi credincioşii din Eparhia Iaşilor. Un gând de recunoştinţă avem şi pentru părintele Vilie Doroşincă, pentru atenta îndrumare în organizarea parohiei şi pentru că ne-a povăţuit când s-au realizat lucrările de construcţie a obiectivelor amintite. Mulţumim tuturor donatorilor, lucrătorilor, ostenitorilor, binefăcătorilor şi celor care se roagă pentru noi şi pentru parohia noastră. Oricât de greu a fost, am simţit că realizarea clopotniţei şi finalizarea casei sociale au unit mai mult comunitatea noastră“, a mărturisit părintele paroh Florentin Lupaşcu, căruia i s-a acordat din partea Centrului eparhial Iaşi rangul de iconom.