luni, 19 martie 2012

“Liturghia este nădejdea lumii”

Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex din Anglia s-a aflat în Moldova în perioada 26 septembrie – 3 octombrie. Cu acest prilej, arhim. Zaharia Zaharou a susţinut mai multe conferinţe atât pentru credincioşii laici cât şi pentru monahi. În interviul de mai jos acordat părintelui Dumitru Păduraru, redactor-colaborator al postului Radio Trinitas al Patriarhiei Române, arhim. Zaharia Zaharou a vorbit despre temeiurile Mănăstirii Essex din Anglia, despre părintele Sofronie Saharov, cel care a înfiinţat această aşezare monahală, dar şi despre starea duhovnicească a Sfântului Siluan Athonitul. Preacuvioase Părinte, spuneţi-ne pentru început câteva date biografice despre Sfinţia Voastră. Ţara mea de origine este Cipru, iar la vârsta de 18 ani am mers în Anglia pentru a studia Chimia. În timp ce eram acolo la studii l-am cunoscut pe părintele stareţ Sofronie Saharov, care era venit din Sfântul Munte Athos şi întemeiase Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" în Essex. Părintele Sofronie ducea o viaţă liniştită, dăruită întru totul Liturghiei şi rugăciunii, alături de alţi cinci monahi. După ce i-am cunoscut, am dorit şi eu să mă alătur lor. Mi-au cerut să studiez Teologia. M-au trimis la Paris la Institutul “Sfântul Serghie”, unde mi-am terminat studiile de Teologie. A doua zi, după ce m-am întors la mănăstire, am fost tuns în monahism. De atunci încoace trăiesc în acea mănăstire. Preacuvioase Părinte, cum a fost trecerea de la studiul chimiei la cel al teologiei? Când am desoperit rugăciunea lui Iisus mi-am pierdut toată inspiraţia în Chimie şi nu mai doream să fac altceva decât să chem numele Domnului. Când m-am dus la mănăstire nu am dorit să fiu călugăr ci pentru a găsi un loc unde pot să chem în permanenţă numele Domnului. Ideea de monahism mi-a venit mai târziu. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre Mănăstirea Essex din Anglia şi cum se desfăşoară viaţa monahală acolo? Mănăstirea noastră a fost înfiinţată de arhim. Sofronie Saharou, care a fost stareţ în Sfântul Munte Athos şi a venit în Anglia în anul 1959. De atunci numărul monahilor a crescut, fiind vieţuitori din 16 ţări. Părintele Sofronie iubea foarte mult acest caracter internaţional al mănăstirii. El dorea să aibă un astfel de loc precum această aşezare monahală, unde caracterul universal al Bisericii Ortodoxe este pus în practică, este verificat. Biserica Ortodoxă nu este nici greacă, nici română, nici rusă, ci este Biserica lui Dumnezeu în România, în Rusia în Grecia. Naţionalismul în Biserică reduce dimensiunile teologiei pe care am moştenit-o de la Sfinţii Părinţi. Biserica este datoare să ne împărtăşească tuturor universalitatea Domnului nostru Iisus Hristos. Temeiurile vieţii noastre la mănăstire sunt Sfânta Liturghie, rugăciunea lui Iisus şi citirea scrierilor Sfântului Siluan Athonitul, care a fost îndrumătorul duhovnicesc al părintelui Sofronie. Așa cum s-a întâmplat întotdeauna în istoria Bisericii, atunci când Dumnezeu a vorbit unui sfânt, unui călugăr dintr-o anumită mănăstire, urmaşii acelui vieţuitor nu au făcut decât să repete acel cuvânt şi să-l predea generaţiilor lor, lucrându-şi prin aceasta propria lor mântuire şi ajutând la mântuirea oamenilor care veneau către ei. În scrierile Sfântului Siluan noi vedem acest cuvânt pe care el l-a primit direct de la Dumnezeu în chip foarte desluşit. Sfântul Siluan era un om simplu care nu învăţase decât două ierni la şcoala din sat, dar pentru dragostea lui mare către Dumnezeu a primit acelaşi har ca şi Sfinţii Apostoli. Părintele Sofronie, care fusese crescut în căile Domnului, considera că este o datorie să prezinte contemporanilor lui cuvântul însuflat de Dumnezeu Sfântului Siluan. Noi în mănăstire considerăm că ţelul vieţii este să depunem mărturie de adevărul învăţăturii primite prin Sfântul Siluan. Cuvintele lui nu sunt altceva decât o descoperire dumnezeiască, exprimată în cuvinte simple. Darurile Sfintei Liturghii Cum percep britanicii Ortodoxia în general? În Anglia suntem foarte mult îndrăgiţi şi bine-primiţi de creştinii locului. Aproape în fiecare oraş englezii ne-au oferit câte o biserică pentru a putea oficia sfintele slujbe. Ce a însemnat părintele Sofronie Saharou pentru Cuvioşia Voastră? Pentru mine, părintele Sofronie a însemnat totul pentru că în cuvintele lui am găsit răspuns la toate nedumeririle mele. Aceste nedumeriri nu erau simple căutări intelectuale, ci fiinţiale. Am reuşit să aflu cum să intru în prezenţa Dumnezeului Celui viu. Lucrul cel mai preţios pe care l-am învăţat de la părintele Sofronie a fost cum să trăiesc aşa cum se cuvine Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie este o comoară a noastră, a ortodocşilor. În Liturghie sunt toate visteriile harului. Aminteaţi de Sfânta Liturghie, care este centrul vieţii religioase a omului. Ce reprezintă Sfânta Liturghie pentru cei din lume şi pentru vieţuitorii din sfintele mănăstiri? Sfânta Liturghie, pentru tot creştinul este locul unde poate face un schimb de viaţă. Omul dă viaţa sa mică şi limitată şi o primeşte pe cea măreaţă şi nesfârşită a lui Dumnezeu. În Liturghie îi aducem Domnului o bucăţică de pâine şi un pic de vin, neînsemnate în ele însele. Ce le dă valoare este ceea ce punem noi în ele. Când ne pregătim pentru Liturghie venim pentru a ne ruga cu toată credinţa, pocăinţa, smerenia şi dragostea noastră, dar şi cu toate aşteptările pe care le avem înaintea lui Dumnezeu spre mântuire. Toată viaţa noastră o punem în acesta daruri şi îi spunem lui Dumnezeu "Ale Tale dintru ale Tale Ţie îşi aducem de toate şi pentru toate”. Dumnezeu, în milostivirea şi marea lui iubire îşi pune propria viaţă în aceste daruri, harul Sfântului Duh prefăcându-le în Trupul şi Sângele Lui, răspunzând rugăciunii noastre cu “Sfintele Sfinţilor”. Aşa primim înapoi darurile, dar preschimbate de Duhul Sfânt, în Trupul şi Sângele lui Hristos, ca să-L mâncăm pe Domnul şi să trăim în Domnul veşnic. Liturghia este nădejdea lumii. Câtă vreme slujim Liturghia cu această conştiinţă este nădejde de supravieţuire a acestei lumi. Spuneţi-ne cum se clădeşte încrederea, respectul şi ascultarea pe care un ucenic o are faţă de stareţul său? Stareţul este purtătorul tradiţiei vii a Bisericii, e un om care trăieşte în prezenţa Dumnezeului Celui viu. Atunci când iese în afara acestei prezenţe poartă cu sine cuvinte pentru toţi cei care caută ajutorul şi sfatul lui. E un mare dar şi o mare cinstire de la Dumnezeu să întâlnim un astfel de stareţ. Astfel ai prilejul să afli voia lui Dumnezeu, calea Domnului pentru tine ca persoană. Deci te duci la stareţ cu această aşteptare, rugându-te ca să primeşti voia lui Dumnezeu, şi eşti gata în inima ta să primeşti primul cuvânt care iese din inima lui. Darul rugăciunii inimii pentru trăirea în prezenţa lui Dumnezeu Ce reprezintă rugăciunea minţii pentru un monah sau pentru un creştin care trăieşte viaţa de familie? Desigur, pentru noi, numele Domnului nostru Iisus Hristos are o mare importanţă. Mântuitorul ne-a fost dat prin descoperire de sus şi poartă în El energia mântuirii. Numele Domnului este de nedespărţit de persoana Sa. Când noi chemăm numele Lui, acumulăm în inima noastră energia mântuirii. Mai întâi chemăm acest nume oral, dar cu atenţie, iar apoi îl chemăm în mintea noastră. Atunci când harul se acumulează în inimă, ea se deschide larg şi cheamă neîncetat acest nume zi şi noapte, în aceasta stând mântuirea. Aţi cunoscut oameni cu viaţa de familie, practicanţi ai rugăciunii inimii? În monahism rugăciunea inimii este la îndemână pentru că toată viaţa este organizată în jurul Domnului. Sunt oameni care trăiesc în lume şi îşi rânduiesc viaţa în aşa fel încât să pună pe primul loc chemarea numelui Domnului. Am întâlnit mulţi astfel de oameni care aveau darul rugăciunii inimii, deşi vieţuiau în lume şi aveau o mulţime de responsabilităţi. Ei îşi rezervau câteva ore zilnic în care trăiau în prezenţa lui Dumnezeu ca şi cum nu ar fi fost pe lume decât ei şi Cel Preaînalt. Atunci când dăruim inima noastră lui Dumnezeu, energia pe care o primim ne însoţeşte pe parcursul întregii zile în tot ce facem. E un asemenea simţământ duhovnicesc în inimă, că omul nu poate să uite pentru nicio singură clipă că el de fapt apaţine cerului. Legătura noastră cu Domnul Hristos devine foarte puternică. Dacă suntem tari în legătura noastră cu El vom avea putere în tot ceea ce facem. Ne putem mântui fără rugăciunea inimii? Cred că nu. Dumnezeu, aşa cum cititm în Sfintele Scripturi, doreşte de la fiecare din noi o inimă adâncă. El vrea să vadă în noi un om care iartă şi crede din toată inima. Asta înseamnă că a lui credinţă este vie prin dragostea inimii. Dacă nu trăim cu inima noastră nu putem să ne unim cu Dumnezeu, pentru că atunci nu putem împlini cele două mari porunci de care depind cerul, pământul şi întreaga noastră viaţă. “Autoritatea noastră nu trebuie să vină din faptul că suntem hirotoniţi preoţi”
Ce v-a plăcut în mod deosebit din opera Sfântului Siluan? Mai presus de toate, simt puterea cuvintelor lui, care sunt venite în inima sfântului direct de la Dumnezeu. Cei desăvârşiţi nu spun nimic de la ei înşişi, ci numai ce le dă Duhul Sfânt să zică. Sunt atât de multe astfel de cuvinte... De exemplu, nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu decât în Duhul Sfânt. Adevărata smerenie a lui Hristos este de nedescris. Nu te compari cu ceilalţi, ci te compari cu Dumnezeu-Omul. Nu putem fi siguri de mântuirea noastră până când dragostea de vrăjmaşi nu se găseşte în inima noastră. Precum Domnul ne-a iubit până în sfârşit şi s-a dat pe Sine răscumpărare pentru mântuirea noastră, la fel şi omul este desăvârşit în iubirea lui către Dumnezeu atunci când atinge punctul urii desăvârşite de sine. Sfântul Siluan şi-a trăit propria sa stare duhovnicească la măsura stării pe care o avea Hristos când se ruga în Grădina Ghetsimani. Acolo Domnul s-a rugat pentru lumea întreagă, îndreptându-se spre Sfintele Patimi. Domnul Hristos S-a urcat pe Cruce, a murit pentru omenire, S-a pogorât în mormânt şi a înviat a treia zi purtând în inimă întreaga lume. Sfinţii lui Dumnezeu trăiesc precum Noul Adam, purtând în inima lor întreaga omenire înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Siluan mărturiseşte că după ce l-a văzut pe Hristos viu, la şase luni după ce intrase în mănăstire, 14 ani după această vedere, rugăciunea lui a fost: “Mă rog Ţie Doamne ca toate popoarele pământului să ajungă să Te cunoască în Duhul Sfânt”. Asta înseamnă că sfântul, când află har înaintea lui Dumnezeu, se roagă ca tot omul ce vine în lumea aceasta să moştenească aceeaşi plinătatre a harului şi acelaşi loc în veşnicie. Preacuvioase Părinte, spuneţi-ne ce reprezintă tinerii pentru Biserică şi pentru societate? Totul depinde de cum îi abordăm. Avem pilda Domnului. “Întru smerenia Sa, judecata Sa s-a ridicat”, spune Isaia. Dacă noi preoţii şi toţi creştinii ne apropiem de copii cu smerenie, îi tratăm cu respect şi dacă ne punem mai prejos decât ei, cu siguranţă se vor simţi cinstiţi şi vor asculta ceea ce le spunem. Autoritatea noastră nu trebuie să vină din faptul că suntem hirotoniţi preoţi, ci din faptul că am trăit prezenţa vie a lui Dumnezeu. Din această prezenţă le dăruim şi lor un cuvânt viu. Acest cuvânt le va atinge inimile prin harul pe care îl poartă. Odată ce au gustat harul lui Dumnezeu niciodată nu vor dori să se lepede de el. În ultimele zile aţi vizitat mai mule mănăstiri din Moldova. Care sunt impresiile Preacuvioşiei Voastre? Am impresii bune şi în ciuda faptului că Biserica a suferit mulţi ani, cu ajutorul lui Dumnezeu toate s-au reclădit. Ortodoxia în România, dar şi în celelalte ţări ortodoxe, e ca un uriaş care doarme şi care e pe punctul de a se scula pentru a ajuta întreaga lume. În încheiere vă rog să ne adresaţi un cuvânt de binecuvântare. Fie ca Dumnezeu, care a început o lucrare bună în această ţară în ultimii ani, să o aducă la desăvârşire până în marea şi slăvita zi a celei de-a doua veniri a Sale.

Preotul Daniel Valentin Chirica, condus pe ultimul drum

Un sobor de aproape 50 de preoţi, sute de credincioşi, familia, rudele şi prietenii l-au condus pe ultimul drum pe vrednicul de pomenire preot Daniel Valentin Chirica, fost paroh al Bisericii "Sfinţii Voievozi" - Holt, Protopopiatul Bacău. Părintele Daniel Valentin a plecat în lumea veşniciei pe 13 martie, la vârsta de 34 de ani.

În localitatea Holt, comuna Letea Veche, judeţul Bacău, a avut loc, în urmă cu două zile, înmormântarea părintelui Daniel Valentin Chirica. Slujba a fost oficiată de pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău, alături de un sobor de 45 de preoţi din toată Eparhia Romanului şi Bacăului. În jurul sicriului fostului paroh de la Holt, Protopopiatul Bacău, au stat pe lângă membrii familiei rude, prieteni, apropiaţi, fii duhovniceşti, enoriaşi şi cunoscuţi. Înmormântarea părintelui Daniel Valentin a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi în lăcaşul de închinăciune în care părintele Daniel Valentin a slujit timp de şase ani. Rând pe rând, cei care l-au cunoscut pe părintele Daniel Valentin au trecut prin dreptul sicriului pentru a-şi lua rămas-bun. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de pr. protopop Constantin Tomozei, care a făcut o incursiune biblică referitoare la căderea oamenilor în păcat, amintind motivul venirii Mântuitorului în lume şi trimiterea ucenicilor la propovăduire. "Am transmis condoleanţe soţiei părintelui Daniel Valentin (Nadia) şi copiilor (Evelina Ioana şi Matei Ioan). În sunetul clopotelor, după slujba înmormântării, trupul părintelui Daniel Valentin a fost purtat în jurul Bisericii "Sfinţii Voievozi". Sicriul a fost depus într-o criptă aflată în apropierea lăcaşului de închinăciune din Holt", a relatat pr. protopop Constantin Tomozei. Aproape 1.000 de persoane s-au rugat pentru odihna sufletului părintelui Daniel Valentin, cel care a fost chemat din această lume trecătoare să slujească cerul pe veşnicie.

"Liturghie cerească alături de Marele Arhiereu"

Încă din ziua mutării la cele veşnice, rugăciunile pentru sufletul adormitului lui Dumnezeu preotul Daniel Valentin nu au contenit. Miercuri, 14 martie, şi joi, 15 martie, slujba stâlpilor a fost oficiată de pr. protopop Constantin Tomozei, alături de un sobor de preoţi. Vineri, 16 martie, la lângă sicriul fostului paroh de la Holt s-a rugat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. "PS Ioachim Băcăuanul, în cuvântul adresat, şi-a exprimat nădejdea că, după plecarea din această viaţă, părintele Daniel Valentin va participa la Liturghia cerească alături de Marele Arhiereu", a spus pr. protopop Constantin Tomozei. Amintim că părintele Daniel Valentin Chirica s-a născut pe 27 august 1977 în Roman. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Roman şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea (Licenţă şi Master). A slujit în parohiile Mâlosu, Protopopiatul Bacău, Hociungi II, Protopopiatul Buhuşi (1999-2006), şi Holt (2006-2012), Protopopiatul Bacău. În toate parohiile în care a slujit a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară şi social-administrativă, fiind apreciat şi iubit de enoriaşii pe care i-a avut în păstorire. În anii de păstorire la parohia Holt, pr. Daniel Valentin, cu sprijinul enoriaşilor, a construit un lumânărar, o clopotniţă, un monument al eroilor şi a efectuat lucrări de extindere a bisericii parohiale.

Pelerinaj dedicat Sfintei Cruci, la Oneşti

În municipiul Oneşti a avut loc ieri, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, o procesiune dedicată Duminicii a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci. Preoţii şi credincioşii din parohiile oneştene au plecat de la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" şi s-au îndreptat spre Dealul Perchiu, unde există o cruce de mari dimensiuni. Oamenii au purtat în mâini sfintele cruci, aşa cum au făcut şi în Duminica Ortodoxiei, la Roman şi Oneşti. "Am traversat râul Trotuş pe o punte, după care ne-am îndreptat spre calea ce duce spre Dealul Perchiu. Pe parcursul procesiunii au fost intonate cântări specifice perioadei Postului Mare şi s-au făcut mai multe opriri pentru a se citi din Sfânta Evanghelie. Pe Dealul Perchiu a fost săvârşit Acatistul Sfintei Cruci. Am plecat în această procesiune cu gândul de a fi ajutaţi de puterea şi lucrarea Sfintei Cruci care este sfântă şi sfinţitoare", a spus pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. În mai multe parohii din Protopopiatul Oneşti care au cruci aşezate în diferite locuri spre închinare, au fost organizate manifestări religioase dedicate Sfintei Cruci. În localitatea Larga au fost sfinţite ieri cinci cruci care vor fi montate pe biserica parohială închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. (C. Ciofu)

Slujbă arhierească în parohia Budăi

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica "Învierea Domnului" din parohia Budăi, Protopopiatul Iaşi 1. După cum ne-a relatat pr. paroh Vasile Pavel, PS Calinic Botoşăneanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre Sfânta Cruce. "Pentru parohia noastră, slujirea Preasfinţiei Sale reprezintă un popas duhovnicesc deosebit. Episcopul-vicar al Eparhiei Iaşilor slujeşte aproape în fiecare an în biserica noastră, mai ales că parohia este misionară. În localitatea Budăi există două confesiuni neoprotestante. PS Calinic Botoşăneanul îi îndeamnă de fiecare dată pe credincioşii noştri să păstreze credinţa cea adevărată. Încă din anul 1994, când s-a înfiinţat parohia noastră, Preasfinţia Sa are grijă să ne povăţuiască pe calea cea dreaptă", a spus pr. paroh Vasile Pavel. (C.C.)

Conferinţă ASCOR - filiala Iaşi

În Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi va avea loc mâine, de la ora 18:00, o nouă conferinţă organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi. În cadrul acestei întâlniri, monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere "Sfinţii Arhangheli" din Iaşi, va susţine prelegerea cu titlul "Să uităm toate pentru Înviere!". (C.C.)

Bolnavii de la Bârnova, „prietenii“ parohiei Toma Cozma din Iaşi

Bolnavii internaţi la Secţia Bârnova a Spitalului de Psihiatrie Socola Iaşi au primit sâmbătă, 17 martie, pachete cu alimente de la parohia Toma Cozma din Iaşi. Este pentru a treia oară în Postul Paştilor când enoriaşii din parohie, îndrumaţi de pr. paroh Mihai Mărgineanu, caută să aducă o lumină în sufletele celor de la Bârnova.

În urmă cu două zile, după ce a fost străbătut un drum anevoios şi deteriorat, aproape impracticabil, am ajuns la Secţia Bârnova a Spitalului Socola. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, pacienţii internaţi în unitatea spitalicească au aşteptat cu bucurie şi emoţie sosirea reprezentanţilor parohiei Toma Cozma. Câţiva bărbaţi din secţie au ajutat ca de fiecare dată la împărţirea darurilor, fiind consideraţi "de încredere" de angajaţii spitalului. Pentru această acţiune filantropică s-au făcut două echipe care au mers în fiecare salon pentru a oferi câte un pachet constând în alimente, fructe ş.a. "Bodaproste pentru tot ce aţi oferit. Dumnezeu să-i ierte pe cei adormiţi!", se aude pe holul de la parter. Bucuria oamenilor internaţi la Bârnova este mare când enoriaşii de la Toma Cozma le păşeşte pragul saloanelor. De altfel, cei afectaţi de boală îi consideră prieteni pe musafirii care sâmbătă de sâmbătă aduc alimente.

La finalul acţiunii filantropice au fost transmise mulţumiri preoţilor şi enoriaşilor din parohia Toma Cozma, atât din partea pacienţilor, cât şi din partea angajaţilor de aici. Câteva ceasuri petrecute în preajma bolnavilor din Secţia Bârnova te fac să uiţi de grijile vieţii, de timpul care parcă nu mai are răbdare cu noi şi de problemele cotidiene. Detaşat fiind de urbanul şi agitaţia lumii, îţi dai seama cât eşti de bogat, cât de milostiv este Dumnezeu cu tine, având sănătate, familie, dragostea celor din jur ş.a. Pentru a primi această bogăţie trebuie să ajungi la bolnavii de la Bârnova, care îţi vor zâmbi şi-ţi vor arăta bunătatea inimii lor.

Campania „Dăruieşte lumină“, la Suceava

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Suceava derulează până pe 11 aprilie campania "Dăruieşte lumină". Proiectul, aflat la cea de-a treia ediţie, este realizat în parteneriat cu Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, având ca scop strângerea de fonduri, alimente şi îmbrăcăminte pentru copiii de la centrele de plasament şi pentru familiile nevoiaşe din Suceava. "Donaţiile pot fi făcute la urnele special amenajate în căminele şi corpurile Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava. Fondurile strânse, alimentele, îmbrăcămintea şi jucăriile vor fi oferite copiilor şi persoanelor nevoiaşe înaintea Sfintelor Paşti", a spus Doroftei Dinu, preşedintele ASCOR - filiala Suceava. (C.C.)

Slujbă misionară în parohia Sascut Sat

În biserica parohiei Sascut Sat a fost oficiată vineri, 16 martie, Taina Sfântului Maslu de către un sobor de şapte preoţi. Slujba, la care au participat peste 200 de credincioşi, a fost săvârşită în contextul Anului Omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, care a subliniat în cuvântul de învăţătură rolul postului în mântuirea sufletului. Părintele protopop Ioan Negoiţă a mai făcut referire la roadele pe care le culeg cei ce practică postul împletit cu rugăciunea şi cu fapta bună. În predica rostită s-a accentuat necesitatea rugăciunii, mai ales în cadrul Tainei Sfântului Maslu, ca semn al iubirii faţă de aproapele. (C.C.)

sâmbătă, 17 martie 2012

Rugăciune şi filantropie în parohiile Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc

În Postul Sfintelor Paşti, parohiile din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc au intensificat programul liturgic şi social-filantropic. Pe parcursul unei săptămâni, credincioşii participă, atât la Sfânta Liturghie, cât şi la Taina Sfântului Maslu. Rugăciunea este completată de milostenie, fiind îndreptată către persoanele defavorizate, bolnavi, bătrâni şi copii din centrele de ocrotire socială.

În bisericile din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc se săvârşeşte în perioada Postului Mare Taina Sfântului Maslu. Această slujbă este oficiată alternativ, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a explicat că Taina Sfântului Maslu se slujeşte de obicei la hramurile bisericilor sau la sfinţirile lăcaşurilor de închinăciune, iar în perioada Postului Mare se oficiază frecvent aproape în toate parohiile. "În zona Broştenilor se oficiază săptămânal Taina Sfântului Maslu prin rotaţie la câte o biserică parohială. Această slujbă vine în completarea programului liturgic intens din această perioadă. Acelaşi obicei este şi în zona Vatra Dornei. Aici, prin rotaţie, duminica, în fiecare parohie se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. În Duminica a II-a din Postul Mare am fost la parohia Cozăneşti, unde am slujit alături de 14 preoţi. De asemenea, în oraşul Campulung Moldovenesc şi în parohiile din zona Moldoviţei se oficiază săptămânal Taina Sfântului Maslu. În protopopiatul nostru, în special în perioada Postului Mare se săvârşeşte foarte des această slujbă. Numărul credincioşilor care vin la aceste slujbe este foarte mare. Oamenii au o mare evlavie faţă de Taina Sfântului Maslu. Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a rândui ca acest an să fie dedicat Tainei Sfântului Maslu este oportună", a declarat pr. protopop Aurel Goraş.

"Fiecare preot sau credincios simte nevoia să facă o milostenie"

După fiecare slujbă a Sfântului Maslu, credincioşii se îmbogăţesc sufleteşte printr-un cuvânt de învăţătură, care este rostit de preotul rânduit. Predicile sunt ţinute în funcţie de momentul oficierii Tainei Sfântului Maslu. "Dacă slujba este oficiată duminica, se face referire la Evanghelia din ziua respectivă. De fiecare dată se menţionează folosul Tainei Sfântului Maslu, explicându-se fiecare moment al acestei slujbe. Prin ungerea cu untelemnul sfinţit, prin rugăciunile care sunt citite se subliniază marele folos pe care credincioşii îl primesc. Perioada Postului Mare, la care se adaugă şi Taina Sfântului Maslu, aduce despătimirea. Fiecare credincios, prin post, prin participarea la Sfânta Liturghie, la Taina Sfântului Maslu şi la alte slujbe rânduite de Biserica noastră simte o schimbare în sufletul lui", a explicat pr. protopop Aurel Goraş. În judeţul Suceava sunt câteva aşezăminte pentru copii şi bătrâni, o parte dintre ele aparţinând Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Prin dragostea enoriaşilor din parohiile Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, la aceste aşezăminte sunt trimise ofrande care se binecuvintează în fiecare sâmbătă după pomenirea celor adormiţi. O altă prioritate o reprezintă ajutorarea celor săraci. "S-a statornicit obiceiul ca prinoasele care se strâng să fie oferite bătrânilor şi bolnavilor din parohii sau celor aflaţi în aşezămintele de ocrotire socială. Fiecare preot sau credincios simte nevoia să facă o milostenie, aceasta cu atât mai mult cu cât ştim că fapta bună ne apropie de Dumnezeu", a mai spus pr. protopop Aurel Goraş.

Părintele Daniel Valentin Chirica a plecat în lumea veşniciei

Părintele Daniel Valentin Chirica, parohul Bisericii "Sfinţii Voievozi" - Holt, Protopopiatul Bacău, a trecut la cele veşnice în data de 13 martie 2012. Slujba înmormântării va fi oficiată de un sobor de preoţi astăzi, la ora 13:00, în biserica parohiei Holt. Familia, prietenii, colegii şi enoriaşii din parohia Holt, Protopopiatul Bacău, îl vor conduce astăzi pe ultimul drum pe părintele Daniel Valentin Chirica. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi, a oficiat aseară în biserica parohiei Holt o slujbă de pomenire lângă sicriul preotului Daniel Valentin. Fostul paroh al parohiei Holt s-a nascut în Roman pe 27 august 1977. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Roman şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea (Licenţă şi Master). A slujit în parohiile Mâlosu, Protopopiatul Bacău, Hociungi II, Protopopiatul Buhuşi (1999-2006), şi Holt (2006-2012), Protopopiatul Bacău. În toate parohiile în care a slujit a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară şi social-administrativă, fiind apreciat şi iubit de enoriaşii pe care i-a avut în păstorire. (Constantin Ciofu)

"Un vlăstar altoit pe viţa Hristos"

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a transmis familiei îndoliate un mesaj de condoleanţe pe care vi-l prezentăm în continuare:

Cu adâncă întristare şi nespusă durere, Centrul eparhial Roman anunţă trecerea prematură la Domnul a preotului Daniel Valentin Chirica. Părintele Daniel Valentin Chirica a fost un vlăstar altoit pe viţa Hristos, slujind cu dăruire în parohiile Mâlosu, Hociungi II şi Holt. Conştient de misiunea încredinţată odată cu hirotonia în preot, la data de 26 iulie 1998, a fost prezent activ în viaţa credincioşilor, s-a implicat în multiple activităţi cultural-religioase şi sociale, s-a îngrijit de restaurarea lăcaşurilor de cult în care a slujit. În parohia Holt, cu binecuvântarea Chiriarhului, începuse, de câţiva ani, un amplu proiect de extindere şi de restaurare. Plecarea părintelui Daniel Valentin Chirica la vârsta când idealurile vieţii pastoral-misionare cunosc cel mai frumos elan (34 ani) lasă un gol în sufletele credincioşilor din parohia Holt, un dor aprins în inimile celor doi copii, Evelina Ioana şi Matei Ioan, şi a soţiei, Nadia, şi profundă întristare ierarhilor, clerului şi tuturor celor care l-au cunoscut. Ne exprimăm, părinteşte, întreaga compasiune faţă de familie şi cei apropiaţi, rugând pe Milostivul Dumnezeu să le dea putere, sprijin şi ocrotire, în aceste clipe de durere, iar sufletul adormitului robului Său, preotul Daniel Valentin Chirica, să-l primească în împărăţia Sa. Veşnică să-i fie pomenirea!

Acţiuni caritabile pentru beneficiarii Centrului „Sfântul Mina“

Centrul de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu "Sfântul Mina", din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni", ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, au organizat ieri o acţiune social-caritativă. Persoanele afectate de boală din parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni", aflate în îngrijirea Centrului "Sfântul Mina", au primit o floare, un mărţişor, precum şi pachete cu alimente. "Darurile pentru cei aflaţi în suferinţă au fost oferite cu multă dragoste de pr. paroh Neculai Dorneanu, care a primit cu mare interes iniţiativa noastră. Mai mult de atât, pr. Neculai Dorneanu a citit o rugăciune pentru sănătate celor pe care i-am vizitat", a declarat Cătălina Fadur, directorul Centrului "Sfântul Mina". Activitatea filantropică din parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni" este a doua din această săptămână şi face parte dintr-o campanie de sensibilizare a parohiilor ieşene de a veni în sprijinul persoanelor bolnave şi cu o situaţie materială precară. Tot ieri, un grup de copii de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Iaşi a organizat o acţiune caritabilă destinată bătrânelor aflate în evidenţa Centrului "Sfântul Mina". Şcolarii au organizat o colectă constând în alimente, îmbrăcăminte şi alte produse de strictă necesitate, pe care le-au împărţit femeilor în vârstă, bolnave şi fără posibilităţi materiale, la domiciliu acestora. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a III-a din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Râşca din Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji în parohia Budăi, Protopopiatul Iaşi 1, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

Conferinţă la Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din Iaşi

La Biserica "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi va avea loc mâine, de la ora 17:00, conferinţa "Valori şi false valori în lumina învăţăturii Bisericii lui Hristos". Invitatul acestei întâlniri este protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Evenimentul este organizat în cadrul programului cultural-misionar "Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii celei veşnice" pe care parohia "Sfântul Apostol Toma" îl derulează în posturile de peste an (Postul Mare şi Postul Crăciunului) prin desfăşurarea unor conferinţe. "De multe ori credincioşii au anumite nelămuriri în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă pe care fiecare dintre noi o mărturisim. Ne-am gândit ca prin intermediul temei alese pentru această conferinţă să ne lămurim în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă. De multe ori, credinţa noastră este atacată de cultele neoprotestante", a declarat pr. paroh Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. (C.C.)

vineri, 16 martie 2012

Întruniri preoţeşti în trei protopopiate din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Preoţii din Protopopiatul Târgu Neamţ s-au reunit ieri în şedinţă administrativă lunară. Părintele Constantin Luca de la parohia Râşca - Drăgăneşti a susţinut referatul cu tema "Sfânta Liturghie - comuniune între cele două lumi". "Nu ne putem imagina o renaştere duhovnicească în lumea creştină dacă nu pornim de la Sfânta Liturghie, care este un praznic al bucuriei, cea mai concentrată lecţie la care asistă creştinul de 2000 de ani", a spus pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ, citând din referatul expus. După citirea unei rugăciuni de dezlegare au fost transmise comunicările de la Centrul eparhial Iaşi.

Tot ieri a avut loc întrunirea preoţilor Protopopiatului Roznov. În cadrul acestei şedinţe s-a prezentat tema "Taina Sfântului Maslu - semnificaţie teologică şi existenţială".

La Biserica "Sfântul Nicolae" din Buhuşi a fost organizată ieri conferinţa pastoral-misionară a lunii martie cu preoţii Protopopiatului Buhuşi. Cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a trimis preoţilor articolul "Lucrarea taumaturgică în lume a Marelui Taumaturg", care a fost citit de pr. Silviu Stoica de la parohia Onişcani. După cum ne-a relatat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, articolul tratează o temă actuală şi de maximă importanţă. În continuarea întâlnirii, preoţii au discutat pe marginea temei expuse. "Considerăm că întâlnirea noastră şi-a atins scopul. Mulţumim Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru grija pe care o poartă faţă de protopopiatul nostru şi preoţilor care au participat la întrunire", a remarcat pr. protopop Vasile Cozma. (C. Ciofu)

Vizite pastorale în Protopopiatul Hârlău

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi duminică, 18 martie, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Biserica cu hramurile "Sfântul Nicolae" şi "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" a Mănăstirii Lacuri din judeţul Iaşi. În după-amiaza aceleiaşi zile, IPS Părinte Mitropolit Teofan va face vizite pastorale în şase parohii din Protopopiatul Hârlău, după cum urmează: parohia Poiana Deleni (ora 14:00), parohia Feredeni (ora 14:50), parohia Slobozia (ora 15:35), parohia Deleni 1 (ora 16:25), parohia Ţărinca (ora 17:10) şi parohia "Sfântul Nicolae" din Hârlău (17:55). (C.C.)

joi, 15 martie 2012

Concurs dedicat episcopului Melchisedec Ştefănescu

Au început înscrierile pentru concursul şcolar tematic, extracurricular şi interdisciplinar "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, personalitate emblematică a culturii şi spiritualităţii româneşti", ediţia a XII-a, care are loc la Roman. Festivitatea de premiere a concursului va avea loc la mijlocul lunii mai 2012 în cadrul Zilelor Melchisedec Ştefănescu. Elevii şi profesorii din toată ţara sunt invitaţi să participe la concursul şcolar tematic, extracurricular şi interdisciplinar "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, personalitate emblematică a culturii şi spiritualităţii româneşti", ediţia a XII-a, 2012, care este organizat la Şcoala cu clasele I-VIII "Alexandru Ioan Cuza" din Roman. Scopul acestui concurs este evidenţierea valorilor culturii şi spiritualităţii româneşti prin cunoaşterea activităţii şi personalităţii episcopului Melchisedec Ştefănescu. În contextul actual al bulversării scalei valorilor, reamintirea multiplei activităţi şi a prestigioasei personalităţi a episcopului academician este datorie şi necesitate deoarece oferă tinerei generaţii repere şi modele stimulatoare de noi valori. Obiectivele concursului sunt: cunoaşterea activităţii vaste şi multiple a marelui ierarh, reevidenţierea rolului acestuia în activitatea naţional-obştească, culturală, eclesială şi academică în perioada marilor evenimente reformatoare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi stimularea activtăţii de creaţie literar-artistică şi de cercetare ştiinţifică. Participanţii se pot înscrie la trei secţiuni: secţiunea I, pentru elevii din clasele a VI-a şi a VII-a, secţiunea a II-a, pentru elevii din clasele a IX şi a XI-a, şi secţiunea a III-a, pentru cadre didactice.

Secţiuni pentru elevi şi profesori

Calendarul concursului este următorul:

- înscrierea concurenţilor: până la 31 martie 2012;

- trimiterea lucrărilor: termen limită - 10 aprilie 2012;

- afişarea rezultatelor finale: 30 aprilie 2012;

- premierea: 15 mai 2012.

Tematica concursului:

- secţiunea I - eseu - personalitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu;

- secţiunea a II-a - material electronic cu personalitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu (PP, PPS, filmuleţ - maximum cinci minute cu privire la popularizarea personalităţii episcopului în şcoala candidatului);

- secţiunea a III-a - referat ştiinţific cu abordarea interdisciplinară a temei.

Criterii de evaluare a lucrărilor participanţilor:

- secţiunea I - lucrările elevilor trebuie să respecte: tematica concursului, maximum patru pagini, structura unui eseu, claritatea şi precizia termenilor, cursivitatea şi logica exprimării;

- secţiunea a II-a - materialul de popularizare a personalităţii episcopului în şcoala de provenienţă a elevului candidat trebuie să cuprindă imagini cu postere, afişe, expoziţii sau materiale în Power Point, PPS cu viaţa şi activitatea episcopului, pe suport CD;

- secţiunea a III-a - referatul trebuie să subscrie rigorilor documentării ştiinţifice; va fi publicat pe CD sub rigorile ISSN şi postat în format PDF pe internet. Lucrările secţiunilor I şi III vor fi redactate în Time New Roman 12, (cu spaţiere de 1,5), urmând să fie expediate prin Poşta Română în plic A4 care va avea în interior: lucrarea, un plic autoadresat şi timbrat în format A5. CD-ul va fi ambalat în siguranţă. Adresa de trimitere a lucrărilor: Destinatar: Bobu Ana, Concursul Naţional "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, personalitate emblematică a culturii şi spiritualităţii româneşti", Şcoala cu clasele I-VIII "Alexandru Ioan Cuza" Roman, strada Cuza-Vodă, Nr. 22, Roman, Jud. Neamţ, O.P. Roman, Cod. 611014. Condiţii de participare: înscrierea concurenţilor se efectuează pe e-mail până la 31 martie 2012 pe adresa de e-mail: melchisedec_national@ yahoo.com, după următorul tabel: Nr. crt./ nume şi prenume elev-cadru didactic/ Clasa/ îndrumător/ unitatea de învăţământ. Toată corespondenţa concursului se va efectua prin e-mail. Premierea se va efectua într-un cadru festiv în timpul Zilelor Melchisedec Ştefănescu 2012.

Concursul "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, personalitate emblematică a culturii şi spiritualităţii româneşti" este organizat de Şcoala "Alexandru Ioan Cuza" din Roman, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Colegiul Naţional "Roman Vodă" din Roman, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Şcoala "Elena Cuza" din Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Şcoala "Ion Creangă" din Iaşi şi Biblioteca Municipală "George Radu Melidon" din Roman.

„Trepte spre Înviere - Convorbiri duhovniceşti în Postul Mare“

La Moineşti va avea loc duminică, 18 martie, lansarea cărţii "Trepte spre Înviere - Convorbiri duhovniceşti în Postul Mare", apărută la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, volumul cuprinde conferinţele de anul trecut organizate de Protopopiatul Moineşti.

Evenimentul va avea loc după conferinţa ce va fi susţinută de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Moineşti, de la ora 16:30, în Duminica a III-a din Postul Mare.

"Cuvintele ziditoare de suflet, dacă nu sunt imortalizate în cuprinsul unei cărţi, au folosit duhovniceşte doar celor ce le-au ascultat, pentru ca apoi să se risipească în negura uitării. Presupun că o astfel de soartă ar fi avut şi învăţăturile invitaţilor Protopopiatului Moineşti, care au fost rostite în cadrul conferinţelor duhovniceşti din Postul Mare al anului trecut", a remarcat PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul. (Constantin Ciofu)

Slujbă arhierească în parohia „Izvorul Tămăduirii“ din Botoşani

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi mâine seară, de la ora 16:00, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Biserica "Izvorul Tămăduirii" din Botoşani. După cum ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, parohia "Izvorul Tămăduirii" din Botoşani este misionară, având biserică în construcţie şi cea mai dens populată comunitate de rromi. Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul va fi precedată de o întâlnire a Înalt Preasfinţitului Teofan cu preoţii din oraşul Botoşani, care va avea loc la ora 12:00 la sediul Protopopiatului Botoşani. "În cadrul acestei întâlniri vor fi abordate problemele pastoral-misionare ale preoţilor din oraşul Botoşani", a spus pr. protopop Lucian Leonte. (C.C.)

Vizite pastorale ale Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei

Preoţii şi credincioşii din şase parohii ale Protopopiatului Botoşani îl vor aştepta sâmbătă, 17 martie, pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După cum a precizat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, vizita pastorală a Înalt Preasfinţitului Teofan se va derula în următoarele parohii: parohia Costeşti (ora 12:20), parohia Cişmea (ora 13:20), parohia Răchiţi (ora 14:10), parohia Stăuceni (ora 15:20), parohia Siliştea (ora 16:10), parohia Burleşti (17:10) şi parohia Soroceni (ora 18:00). (C.C.)

Cercuri pastorale în două parohii din judeţul Botoşani

În parohia "Sfântul Gheorghe" - Drăguşeni, Protopopiatul Săveni, a avut loc ieri întrunirea Cercului pastoral numărul 2. După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, pr. Bodan Aiftincăi de la parohia Podriga a susţinut tema "Importanţa Sfântului Maslu în viaţa credincioşilor". După cum ne-a relatat pr. Ioan Manoliu, parohul de la Drăguşeni, expunerea părintelui Bogdan Aiftincăi a fost bine documentată, fiind inspirată din scrierile vrednicului de pomenire arhimandrit Teofil Părăian. În perioada Postului Mare, în parohiile Cercului pastoral numărul 2 al Protopopiatului Săveni sunt oficiate prin rotaţie slujbe misionare în fiecare miercuri. La Biserica "Sfântul Pantelimon" din parohia Başeu, Protopopiatul Darabani, a avut loc pe 7 martie 2012 întrunirea Cercului pastoral "Sfântul Nicolae". Referatul cu tema "Spovedania - o taină din ce în ce mai ocolită" a fost susţinut de pr. David Dan Stoean de la parohia Mlenăuţi. După cum a menţionat pr. Iulian Andrei, parohul de la Başeu, din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. (C.C.)

miercuri, 14 martie 2012

Rezultatele Olimpiadei de Religie, faza judeţeană în Moldova

În toată ţara a fost organizată sâmbătă, 10 martie 2012, Olimpiada de Religie, faza judeţeană. La această competiţie s-au înscris sute de elevi din cele şase judeţe ale Moldovei. În urma evaluării tezelor, fiecare judeţ va fi reprezentat de câte un elev (din clasele VII-XII) la etapa naţională, care se va desfăşura la Oradea, în perioada 1-5 aprilie 2012, potrivit Biroului de Presă al Episcopiei Oradiei. În cele şase judeţe ale Moldovei s-a derulat, la sfârşitul săptămânii trecute, Olimpiada de Religie, faza judeţeană. Concursul a avut loc prin intermediul inspectoratelor şcolare, fiind coordonat de inspectorii de religie din Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Suceava, Bacău şi Vaslui. Judeţul Iaşi va fi reprezentat la faza naţională a Olimpiadei de Religie de următorii concurenţi: Adela Maria Cîdu, clasa a VII-a - Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi, Emanuel Brînzilă, clasa a VIII-a - Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi, Ştefan Mihăilă, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", Lucreţia Maria Dumitraş, clasa a X-a - Liceul "Vasile Alecsandri" din Iaşi, Ştefana Săcăleanu, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi, Andreea Cornelia Serdaru, clasa a XII-a - Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Paşcani.

La Olimpiada de Religie, faza naţională de la Oradea, vor participa următorii elevi din judeţul Botoşani: Maria Bârsan, clasa a VII-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, Andreea Lupu, clasa a VIII-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, Diana Atanasie, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, Adelina Hriţuc, clasa a X-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, Sînziana Podovei, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani şi Diana Dădăcuş, clasa a XII-a - Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" din Botoşani.

Şase elevi din judeţul Neamţ vor merge la faza naţională a Olimpiadei de Religie: Ana Maria Filip, clasa a VII-a - Liceul Economic "Vasile Conta" din Târgu Neamţ, Adela Simona Panaite, clasa a VIII-a - Liceul "Vasile Conta" din Târgu Neamţ, Daniel Movilă, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Târgu Neamţ, Mihail Afloarea, clasa a X-a - Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Piatra Neamţ, Ioana Ancuţa Voaideş, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Piatra Neamţ şi Larisa Elena Alui - Gheorghe, clasa a XII-a - Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Târgu Neamţ.

Reprezentanţi la Olimpiada Naţională de Religie din judeţele Suceava, Bacău şi Vaslui

În urma afişării rezultatelor Olimpiadei de Religie, faza judeţeană, s-au calificat următorii elevi din judeţul Suceava: Ana Maria Schipor, clasa a VII-a - Şcoala cu clasele I-VIII numărul 3 "Mihai Eminescu" din Rădăuţi, Iuliana Molea, clasa a VIII-a - Şcoala cu clasele I-VIII "D. Vatamaniuc" din Suceviţa, Gheorghe Andronic, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuţi, Gabriel Olariu, clasa a X-a - Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc, Ana Georgiana Ilie, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava, Diana Georgiana Grosu, clasa a XII-a - Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava.

La nivelul judeţului Bacău s-a organizat a XIV-a ediţie a Olimpiadei de Religie, faza judeţeană, pentru elevii claselor V-XII. Şcolarii din clasele a V-a şi a VI-a au participat la concurs doar pentru faza judeţeană. Elevii care au primit punctajul cel mai mare şi care merg la faza naţională a olimpiadei sunt următorii: Maria Zaharia, clasa a VII-a - Şcoala "Ghiţă Mocanu" din Oneşti, Bianca Elena Pătrăţianu, clasa a VIII-a - Şcoala cu clasele I-VIII "Dr. Al. Safran" din Bacău, Alina Nicoleta Stoleru, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău, Andreea Ciobanu, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Dimitrie Cantemir" din Oneşti, Raluca Bătrânu, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Bacău, Mihaela Neghină, clasa a XII-a - Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu din Bacău.

Cei şase elevi ortodocşi care reprezintă judeţul Vaslui la Olimpiada de Religie, faza naţională, sunt următorii: Elena Adina Bâgu, clasa a VII-a - Şcoala numărul 8 din Bârlad, Cosmin Popovici, clasa a VIII-a - Şcoala numărul 6 din Vaslui, Andrei Vlăduţ Ciortan, clasa a IX-a - Liceul "Ştefan Procopiu" din Vaslui, Mihaela Sin, clasa a X-a - Colegiul "Gh. Roşca Codreanu" din Bârlad, Ştefania Neştian, clasa a XI-a - Colegiul "Gh. Roşca Codreanu" din Bârlad şi Ionela Sumitriu, clasa a XII-a - Grupul Şcolar Industrial "Nicolae Iorga" - Negreşti.

Conferinţe ASCOR - filiala Iaşi

În Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a avut loc aseară a doua conferinţă din Postul Mare, organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi. Invitatul tinerilor ascoreni a fost PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. Un material amplu puteţi citi mâine în "Ziarul Lumina", ediţia de Moldova. Următoarele conferinţe ale ASCOR - filiala Iaşi vor avea loc în Aula Magna "Mihai Eminescu", după următorul program: "Să uităm toate pentru Înviere!", 20 martie, ora 18:00, invitat: monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere "Sfinţii Arhangheli" din Iaşi, "Crucea familiei şi ispitele contemporane", 27 martie, ora 18:00, invitat: prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical "Naturalia" din Bucureşti, "Tânărul între bucurie ca recul al credinţei şi debusolare ca ricoşeu al morţii sufletului", 5 aprilie, ora 18:00, invitat: PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. (C.C.)

marți, 13 martie 2012

Sfântul Simeon Noul Teolog, serbat la Mănăstirea Caşin II

În calendarul Bisericii noastre a fost pomenit ieri Sfântul Simeon Noul Teolog. Singurul lăcaş de închinăciune din ţara noastră ocrotit de acest sfânt se află în parohia Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti. Pe lângă Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi Taina Sfântului Maslu, sărbătoarea a mai cuprins în program o agapă frăţească pentru cei bolnavi. Credincioşii de pe Valea Caşinului l-au sărbătorit ieri în mod deosebit pe Sfântul Simeon Noul Teolog. Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a fost oficiată de pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, alături de un sobor de 11 preoţi. În contextul serbării Anului Omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, tot în lăcaşul de închinăciune închinat Bunei Vestiri şi Sfântului Simeon Noul Teolog a fost oficiată şi Taina Sfântului Maslu pentru credincioşii prezenţi. După cum a relatat pr. paroh Ioan Bârgăoanu, slujba a fost urmată de o agapă frăţească pentru 150 de persoane bolnave din zonă. Biserica parohiei Mănăstirea Caşin II a început să se construiască în urmă cu 11 ani, în prezent lucrându-se la pictura din interior. Hramul bisericii parohiei Mănăstirea Caşin II a fost ales de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în timpul păstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a remarcat apropierea studentului teolog de atunci, Ioan Bârgăoanu, faţă de scrierile şi învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog. "Apropierea mea faţă de scrierile şi învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog a fost întărită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi profesor de Dogmatică la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Alegerea hramului pentru biserica noastră s-a făcut în urma îndrumărilor şi învăţăturilor primite de la Preafericirea Sa, iniţiatorul de drept al construirii acestui lăcaş de cult", a explicat pr. Ioan Bârgăoanu. Alături de alţi membri ai comunităţii, părintele Ioan Bârgăoanu ajută mult pe copiii de la şcoală şi, în funcţie de posibilităţi, se încearcă sprijinirea copiilor cu probleme, din familiile sărace, parohia având acum şi un aşezământ social-filantropic. Cu ocazia hramului, a fost lansat site-ul parohiei: www.biserica-sfantul-simeon-noul-teolog.ro. (pr. Constantin Gherasim, C. Ciofu)

Daruri pentru nevoiaşi, de la parohia “Sfântul Nectarie” din Iaşi

Parohia “Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi organizat ieri o acţiune filantropică pentru şapte familii nevoiaşe din parohie. Iniţiativa acestei acţiuni aparţine Centrului de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu "Sfântul Mina" din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a început o campanie de sensibilizare a parohiilor ieşene de a veni în sprijinul persoanelor bolnave şi cu o situaţie materială precară. Reprezentanţii parohiei şi cei ai centrului au oferit acestor familii pachete cu alimente, dulciuri şi fructe. “Întrucât suntem în perioada Postului Mare, ne-am gândit că pe lângă rugăciunile care se înalţă în Biserica «Sfântul Ierarh Nectarie», trebuie să ne îngrijim şi de partea misionar-filantropică. Cei care au fost vizitaţi au primit şi câte o icoană cu Sfântul Nectarie, mai ales că sunt imobilizaţi la pat şi necesită ajutorul celor din jur. Oamenii s-au bucurat foarte mult. Noi îi pomenim în rugăciunile Sfintei Liturghii şi în cadrul Tainei Sfântului Maslu”, a declarat pr. paroh Petrică Lehaci. Amintim că parohia “Sfântul Nectarie” din Iaşi derulează în perioada Postului Mare acţiuni filantropice pentru bolnavii din spitale. În sâmbetele din post, ofrandele aduse de enoriaşi sunt strânse şi apoi oferite pacienţilor internaţi la Spitalul de Psihiatrie Grajduri şi la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi. (C.C.)

Şedinţe preoţeşti în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor

La sediul Protopopiatului Paşcani a avut loc ieri întâlnirea lunară a preoţilor. Părintele Mihai Matcovici de la parohia Buda-Lespezi a susţinut referatul "Epitimiile canonice şi ascetice". După cum a precizat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, în cadrul conferinţei au fost abordate probleme administrative care ţin de viaţa parohiilor din Protoieria Paşcani. În acelaşi timp, s-a discutat despre programul duhovnicesc din perioada Postului Mare.

Preoţii din Protopopiatul Botoşani s-au reunit ieri în şedinţă lunară. De dimineaţă a fost oficiată Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite de către un sobor de preoţi, la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Botoşani. Tema cu titlul "Icoana ortodoxă" a fost prezentată de pr. Mihai Ulman de la parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Botoşani. După cum ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, preoţii au fost anunţaţi de vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Botoşani, care va sluji vineri, 16 martie, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în Biserica "Izvorul Tămăduirii" din cartierul botoşănean Parcul Tineretului.

Tot ieri a fost şedinţă la Darabani, desfăşurată la sediul protopopiatului (foto). Tema întrunirii s-a intitulat "Taina Sfântului Maslu, prezentare biblică, patristică şi istorică" şi a fost expusă de pr. Sergiu Gavriliu de la parohia Baranca-Hudeşti. Părintele Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, a menţionat că pe marginea referatului au avut loc discuţii şi luări de cuvânt ale preoţilor prezenţi. (C. Ciofu)