luni, 14 februarie 2011

Hirotonia şi instalarea parohului de la Mitoc

În parohia Mitoc, Protopopiatul Hârlău, a avut loc ieri- dimineaţă hirotonia şi instalarea ca paroh a părintelui Alexandru Burac, profesor de religie la Liceul de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a participat şi primarul comunei Şipote, Constantin Coţofanu, care a sprijinit în ultimii ani mai multe parohii din diviziunea teritorială pe care o conduce. Decizia de numire a părintelui Alexandru Burac în parohia Mitoc a fost citită de pr. Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău. "Noul paroh de la Mitoc, părintele Alexandru Burac, a mulţumit la finalul slujbei Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că au aprobat numirea în această parohie. Au mai rostit alocuţiuni pr. Mihai Straton de la parohia Hălceni, cel care a suplinit filia Mitoc, pr. prof. Constantin Simiraş de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, primarul Constantin Coţofanu şi Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, care a felicitat pe tânărul preot pentru ziua hirotoniei sale", ne-a relatat pr. protopop Nicolae Crăciun. Parohia Mitoc are 120 de familii, biserica satului fiind ctitorie a arhimandritului Nectarie Bostan, fost slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, care este înmormântat în pridvorul lăcaşului de închinăciune. Biserica este situată lângă cimitirul satului, aflat la marginea localitaţii. "Se impune construirea unei noi biserici în centrul satului care să faciliteze accesul credincioşilor. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a îndemnat autorităţile locale să-l sprijine pe pr. Alexandru Burac şi la ridicarea unei case parohiale. Credincioşii sunt dornici să-l ajute pe părintele paroh. Având în vedere numărul mic de locuitori şi vârsta înaintată a enoriaşilor, va fi destul de dificil. Sperăm să auzim lucruri frumoase despre această nouă parohie a Protopopiatului Hârlău", a adăugat pr. protopop Nicolae Crăciun.

sâmbătă, 12 februarie 2011

„Expoziția de astăzi înseamnă șansa de a mai trăi un pic“

Evenimentul a fost organizat la Centrul Mall Moldova din Iași de FSS și de Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Comunitară, și a avut scopul de a-l sprijini pe pictorul Teofil Baciu, care pictează de la vârsta de șapte ani. În deschiderea vernisajului, moderat de Cătălina Fadur, coordonatorul Centrului de asistență socială și îngrijire la domiciliu „Sfântul Mina“, pr. Narcis Axinte, consilier în cadrul Sectorului Asistență socială al Arhiepiscopiei Iașilor și președinte al FSS, și-a exprimat nădejdea că evenimentul de astăzi reprezintă un început pentru activități similare. „Relația noastră cu domnul Teofil Baciu a evoluat încă de când a fost preluat de noi. Ne-am dat seama că putem să-l ajutăm. El fiind un om care creează, creația îi dădea sens mai mult decât altceva. Am ajuns la un fel de încununare a ceea ce el a lucrat sub oblăduirea și cu sprijinul nostru. Acesta este un semn de bucurie și de speranță pentru noi. Dorim ca această speranță să fie un început pentru alte cazuri. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea înțelepciune pentru a continua astfel de activități. Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, deși nu a putut ajunge la acest eveniment, s-a bucurat de organizarea acestei expoziții“, a spus pr. Narcis Axinte.

Teofil Baciu, pictor cu „stil propriu“

Pictorul Maria Boz, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România - filiala Iași, a amintit faptul că Teofil Baciu a fost un foarte bun elev al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă“ Iași, fiind format sub dragostea unor profesori și artiști de excepție. „De la fiecare a adunat în creuzetul creației, făcându-și un stil propriu. Nu a copiat vreun maestru, ci are calitatea extraordinară de a veni cu o propunere personală“, a remarcat pictorul Maria Boz. Pictorul Teofil Baciu a lucrat la creațiie sale chiar în sediul Fundației „Solidaritate și Speranță“, care i-a oferit, pe lângă materialele necesare, hrană caldă. „Expoziția de astăzi înseamnă șansa de a mai trăi un pic. Toată viața am pictat și voi face acest lucru până la moarte. Mulțumesc celor care m-au spijinit pentru a putea picta aceste tablouri. Pentru mine această expoziție este o bucurie și o șansă care mi s-au oferit“, a mărturisit Teofil Baciu.

Orele de religie de la Colegiul Tehnic de Comunicații se țin în noul paraclis

Paraclisul „Sfântul Nicolae“ din cadrul Colegiului Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu Karpen“ din Bacău a fost sfințit joi, 10 februarie, de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La acest eveniment au participat conducerea școlii, reprezentanți ai autorităților locale, ai Inspectoratului Școlar Județean Bacău, preoții din Bacău care au capele în liceele care predau și numeroși elevi. Lucrările la capela Colegiului Tehnic de Comunicații au început în urmă cu un an, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, fiind susținute în primul rând din donațiile corpului profesoral și ale elevilor. Un sprijin deosebit acestei lucrări binecuvântate a fost acordat de ing. Remus Emanoil Cazacu, directorul Colegiului Tehnic de Comunicații. Lăcașul de închinăciune este pictat, având catapeteasmă sculptată din lemn. Pictura de pe catapeteasmă a fost realizată la Mănăstirea Tisa-Silvestri din județul Bacău. „Sfințirea acestui paraclis este pentru noi o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Noi, ca și profesori, vom reuși să-L facem cunoscut mai ușor pe Dumnezeu elevilor din colegiul nostru. Mulțumim tuturor celor care au sprijinit la amenajarea acestui sfânt lăcaș“, a declarat pr. Ioan Arsâne, prof. de religie la Colegiul Tehnic de Comunicații din Bacău. Programul liturgic al capelei va cuprinde o slujbă de paraclis și acatist în fiecare miercuri și joi din timpul săptămânii. De asemenea, va fi oficiată Sfânta Liturghie în timpul săptămânii când va fi sărbătoare. În plus, toate orele de religie se vor desfășura în Paraclisul „Sfântul Nicolae“. În școlile din municipiul Bacău mai sunt paraclise la Colegiul „Henri Coandă“, Colegiul „Mihai Eminescu“, Școala „Mihail Sadoveanu“ și la Colegiul Economic „Ion Ghica“.

Cursuri de formare pentru dezvoltarea campaniei „Vreau să aflu“

Manifestarea este organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Botoșani, cu sprijinul Protopopiatului Botoșani, în colaborare cu Fundația „Părintele Arsenie Boca“ București, Școala Brâncovenească Constanța, Asociația „Ieromonah Arsenie Boca“ Arad și cu Asociația „Brâncoveanu“ Arad. Modulele prezentate în cadrul cursului sunt: „Iluzie și realitate. Analiza și interpretarea cu discernământ a informațiilor din mass media“, „Sexualitatea. Informarea tinerilor despre viața intimă pentru a-i responsabiliza și a le stimula cunoașterea de sine în vederea conturării personalității“, „Dragostea. Conștientizarea și analizarea trăirilor specifice adolescenței în vederea pregătirii tinerilor pentru viața de familie“, „Concepție și contracepție. Informarea tinerilor despre caracterul procreativ al activității sexuale și posibilitățile tinerilor în această privință“, „Televizorul și calculatorul. Modalități de raportare la acestea ca instrumente de divertisment, dar și ca furnizori de informație“, „Fumatul. Consecințele lui pe termen scurt și pe termen lung“, „Drogurile și etnobotanicele. Opinii medicale și mărturii ale consumatorilor“, „Evoluționism și creaționism. Analiză logică a premiselor și concluziilor“, „Soluții. Informarea tinerilor despre posibilitățile de gestionare a vieții intime din cadrul familiei“.

Discuții pe marginea temelor propuse

Programul activităților a început ieri după-amiază cu prezentarea generală a campaniei de către organizatori, după care au fost detaliate temele abordate. Astăzi, în cea de-a doua zi a sesiunilor, vor avea loc prezentarea pe module a subiectelor întrunirii, iar mâine după-amiază programul va continua cu dezbateri, comentarii și propuneri de dezvoltare. La aceste cursuri vor susține alocuțiuni pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoșani, pr. Petru Fercal, protopop misionar al Protopopiatului Botoșani, ing. Leonard Vancu, coordonator „Pro Vita“ Constanța, prof. Gabriela Alexandru de la Fundația „Părintele Arsenie Boca“ București, jurist Ana-Maria Jitea, conducător proiect „Alege Viața“ Arad, econ. Maria Indreica, consilier pre-avort, Arad, dr. Violeta Radosav - specialist planning familial Timișoara și dr. Mircea Pușcașu de la Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni“ Suceava. După cum ne-a relatat pr. Marian Macuc, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși Români, filiala Botoșani, la sesiune participă, alături de tinerii din Botoșani, preoți și profesori de religie care dezbat împreună cu invitații temele propuse.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 33-a după Rusalii IPS Teofan va sluji la Manastirea Galata din Iasi iar Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. PS Corneliu, Episcopul Hușilor, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huși. PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji în parohia Mitoc, Protopopiatul Hârlău, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman.

Ședința anuală de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor

In Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iași se va desfășura astăzi ședința anuală de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor. În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iași, Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia, de la ora 8:00, Sfânta Liturghie. Va fi săvârșită apoi o slujbă de Te Deum în cadrul căreia se vor aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Iașilor în anul 2010. De la ora 10:30 vor începe lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor. „În cadrul acestei ședințe se vor analiza și se vor aproba dările de seamă privind activitățile desfășurate de sectoarele, subunitățile, instituțiile și fundațiile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor. La finalul ședinței vor fi făcute propuneri privitoare la activitățile care se vor desfășura în anul curent în Eparhia Iașilor“, a declarat pr. Mihai Coman, secretar eparhial în cadrul Cancelariei eparhiale Iași.

Conferință internațională dedicată educației, la Iași

Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu British Council România, a organizat pe 10 și 11 februarie la Colegiul Național din Iași Conferința internațională „Strategii educaționale de succes. Abordări internaționale: Scoția, Statele Unite ale Americii și Finlanda“. În deschidere, pr. lect. dr. Dan Sandu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași a transmis mesajul de binecuvântare al Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ca delegat al acestuia, în care a evidențiat importanța întâlnirii și a temelor abordate. „Educația își propune desăvârșirea personalității umane. Aceasta însă nu se poate realiza decât printr-o continuă (auto)formare a celui educat, dar și a celui care educă. Nu suntem depozitarii cunoașterii absolute și, de aceea, în virtutea acestei paradigme, profesorul/mentorul, format el însuși pentru a forma, trebuie să fie într-o permanentă evoluție profesională. Formarea profesională continuă este, mai apoi, și acumulare și restructurare-reorganizare a conținuturilor și învățare și dezvățare. Este absolut necesară, ea completând formarea inițială și resemnificând-o, acolo unde este cazul“, a spus lect. dr. Bogdan Neculau de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iași și inspector management educațional al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

„Taina Sfântului Botez, începutul vieții în Hristos“

În parohia „Sfântul Nicolae“ din orașul Podu Iloaiei, Protopopiatul Iași 1, a avut loc joi, 10 februarie, întrunirea Cercului pastoral-misionar numărul 3. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de un sobor de preoți care a oficiat și slujba Parastasului pentru Haralamb Vasiliu (1880-1953), mare agrochimist, întemeietorul Grupului Școlar Agricol Podu Iloaiei. Cu acest prilej, în unitatea de învățământ a fost oficiată slujba Aghezmei mici, fiind stropite cu apă sfințită atât clasele, cât și internatul. Tema cu titlul „Taina Sfântului Botez, începutul vieții în Hristos“ a fost susținută de pr. Mihai Zvoriște de la parohia Hărpășești. „Preoții și credincioșii au participat la o agapă frățească în cadrul căreia au avut loc luări de cuvânt pe marginea referatului susținut. S-au identificat diferite probleme pastoral-misionare în ceea ce privește practica Botezului“, a declarat pr. Mihai Zvoriște.

Masă rotundă pe tema adicției, la Iași

La sediul Fundației „Solidaritate și Speranță“ (FSS) a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a vut loc ieri Masa rotundă „Spiritualitatea adicției“. Au participat subcomisarul Ichim Romică, directorul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CRPECA) Iași, inspectorul Năforniță Radu de la CRPECA Bacău, inspectorul Cristina Chelban de la CRPECA Galați și inspectorul Simona Roxana Sidoriuc de la CRPECA Suceava. Inițiatorul și moderatorul întâlnirii a fost pr. Iulian Negru, coordonatorul Centrului „Sfântul Nicolae“ de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri din cadrul FSS Iași. „Ordinea de zi a cuprins patru teme. Am vorbit despre etnobotanice, o problemă actuală și acută astăzi, despre necesitatea unei rețele comune de servicii în așa fel încât o persoană care are nevoie de ajutor în problema dependenței să poată beneficia de serviciile oferite de toate organizațiile implicate, atât cele de stat, cât și cele private. S-a discutat despre o colaborare în teritoriu între Agenția Națională Antidrog și Biserica Ortodoxă Română și despre soluții practice, și anume alternative ale petrecerii timpului liber. Scopul întrunirii este de a prezenta pe de o parte dimensiunea spirituală a fenomenului dependenței, așa cum îl vede Biserica Ortodoxă, iar pe de altă parte este acela de a conlucra în tărâmul atât de minat al dependenței“, a declarat pr. Iulian Negru. În cadrul întrunirii, pr. Iulian Negru a susținut tema „Spiritualitatea adicției“ prin care a arătat dimensiunea spirituală, duhovnicească a problematicii dependenței, precum și necesitatea existenței unui preot în comunitatea de specialiști, pentru eficacitate în tratarea dependenței.

vineri, 11 februarie 2011

„În viaţa noastră să avem ca reper credinţa Sfântului Haralambie“

Biserica "Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie" din Iaşi şi-a serbat ieri hramul. Cu prilejul sărbătorii de anul acesta, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele sfântului ocrotitor a primit un baldachin nou din lemn de stejar.

Ieşenii l-au cinstit ieri în mod deosebit pe Sfântul Haralambie, care ocroteşte biserica ce îi poartă numele, aflată în apropierea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Peste 150 de credincioşi şi-au îndreptat paşii, în ajunul hramului, către lăcaşul de închinăciune care adăposteşte de mai bine de două decenii un fragment din moaştele Sfântului Haralambie. Cu acest prilej, sfântul lăcaş a fost împodobit cu flori în interior, iar în faţa catapetesmei au fost aşezate mai multe candele. Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de pr. Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, ca delegat din partea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Părintele protopop Constantin Andrei a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre martiriul Sfântului Haralambie, dar şi despre rugăciunea pe care a înaintat-o Sfântul către Dumnezeu în care I-a cerut ca oriunde vor fi rămăşiţe din trupul său "să nu fie lipsă de pâine".

"Hramul unei parohii este sărbătoarea cea mai frumoasă"

Părintele protopop Constantin Andrei a explicat faptul că prin Spovedanie, Împărtăşanie, credinţă curată şi puternică omul este ajutat de Dumnezeu. "Din viaţa Sfântului Haralambie învăţăm faptul că mare putere are credinţa. Pentru a fi roditoare, credinţa trebuie să fie puternică, sinceră, să izvorască din inimă, să nu fie formală. Credinţa trebuie mărturisită, aşa cum a făcut Sfântul Haralambie. Cu demnitate, cu tărie de caracter, Sfântul nu s-a despărţit de Mântuitorul Hristos. În viaţa noastră să avem ca reper credinţa Sfântului Haralambie. Întâlnirea cu sfinţii este benefică pentru sufletul nostru, ne înalţă, ne aduce tăria, curajul şi ne întăreşte în credinţă", a spus pr. protopop Constantin Andrei. Preoţii slujitori au citit rând pe rând din Acatistul Sfântului Haralambie. Părintele paroh Radu Brânză a mărturisit la final faptul că "hramul unei parohii este sărbătoarea cea mai frumoasă, fiind dublată de prezenţa credincioşilor". După ce oamenii s-au închinat la racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Haralambie, au primit câte un pachet cu alimente şi un pahar cu vin cald. În ziua hramului un sobor de preoţi a săvârşit slujba Aghezmei mici, Utrenia şi Sfânta Liturghie.

Întrunirea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor

În Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri şedinţa de lucru a Consiliului eparhial Iaşi, prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În prima parte a lucrărilor au fost primite dările de seamă pentru anul 2010, întocmite de consilierii sectoarelor Centrului eparhial Iaşi în vederea întocmirii raportului anual asupra activităţii sectoarelor Administraţiei eparhiale, a instituţiilor şi fundaţiilor din Arhiepiscopia Iaşilor pentru anul 2010. "În cea de-a doua parte a întrunirii au fost analizate diverse probleme ce privesc viaţa Eparhiei Iaşilor. Toate acestea au avut în vedere şedinţa anuală de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor care va avea loc mâine la sediul Centrului eparhial Iaşi", a declarat pr. Mihai Coman, secretar eparhial în cadrul Cancelariei eparhiale Iaşi.

Cerc misionar la Buhalniţa, dedicat Sfântului Haralambie

În parohia cu hramurile "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" şi "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" - Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc ieri întrunirea Cercului pastoral-misionar "Sfântul Ioan Gură de Aur". De dimineaţă, toţi preoţii cercului pastoral au oficiat Sfânta Liturghie, la finalul căreia pr. Gheorghe Avârvarei de la parohia Chiriţeni a susţinut tema cu titlul "Despre suferinţa sufletească şi trupească şi vindecarea ei în Sfânta Biserică". "Tema a fost aleasă pentru că Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie este cunoscut ca tămăduitor, iar astăzi lumea este din ce în ce mai plină de suferinţă sufletească şi trupească. Tema este actuală şi de aceea cu mare bucurie am observat atenţia cu care credincioşii au receptat acest subiect. Oamenii au adresat întrebări, iar părintele Gheorghe Avârvarei le-a răspuns în duhul patristic, al Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Cristian Dăscălescu.

Pelerinaj cu sfinte moaşte la Belceşti

În parohia "Sfinţii Voievozi" - Belceşti, Protopopiatul Hârlău, a fost adusă ieri-dimineaţă de la Mănăstirea Miclăuşeni din judeţul Iaşi crucea care cuprinde moaşte a 15 sfinţi. Pelerinajul a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Programul liturgic a cuprins Acatistul, Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu, săvârşite de către un sobor de 13 preoţi. "La final a fost evidenţiată sărbătoarea Sfântului Haralambie şi importanţa cinstirii sfinţilor. Preoţii şi credincioşii au participat apoi la o agapă frăţească", ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău.

Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Darabani

La sediul Protopopiatului Darabani a avut loc ieri întrunirea lunară cu preoţii în cadrul căreia tema "Sfânta Taină a Botezului. Practici greşite" a fost prezentată de pr. Dumitru Păduraru de la parohia Dragalina. După cum ne-a relatat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, au fost discutate mai multe probleme administrative din viaţa parohiilor. "Am adus în discuţie continuarea procesului privind intabularea terenurilor şi eliberarea titlurilor de proprietate la parohii şi s-a făcut programarea cercurilor pastorale pentru luna martie. În acelaşi timp, s-a stabilit ca în perioada Postului Mare în parohia Rădăuţi-Prut să se organizeze întâlnirea preoţilor şi profesorilor din Protopopiatul Darabani care predau religia", a spus pr. protopop Constantin Pânzariu.

Preoţii Protoieriei Buhuşi s-au reunit în sinaxă

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Nicolae" din Buhuşi, cu prilejul Sinaxei preoţilor din Protopopiatul Buhuşi. În cadrul slujbei cei 45 de preoţi din Protopopiatul Buhuşi, alături de ierarhul lor, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. "Am avut bucuria să ne împărtăşim cu toţii în cadrul acestei Sfinte Liturghii, alături de PS Ioachim Băcăuanul, care ne-a citit o rugăciune de dezlegare şi a rostit un cuvânt de învăţătură. Suntem încântaţi de vizita Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul în mijlocul nostru şi totdeauna ne bucurăm când vine. După Sfânta Liturghie au avut loc mai multe discuţii despre pastoraţia preoţilor. Pentru că Protopopiatul Buhuşi are mai puţin de un an de când a fost înfiinţat, am întâmpinat mai multe probleme pe care am încercat să le rezolvăm. În prezent am intrat în ritmul normal al activităţii pe plan bisericesc", ne-a relatat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi.

joi, 10 februarie 2011

„Filocalia“, noul magazin de obiecte bisericeşti din Bacău

Băcăuanii au, începând de marţi, un nou magazin de obiecte bisericeşti în centrul oraşului. Slujba de sfinţire a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi. La eveniment au participat membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului care locuiesc în municipiul Bacău. Preoţii şi credincioşii vor putea cumpăra din magazinul "Filocalia" obiecte de cult, cărţi religioase, veşminte preoţeşti şi materiale pentru confecţionarea veşmintelor, icoane, lumânări, candelabre, cruci etc. Prin amenajarea acestui magazin Centrul eparhial Roman doreşte constituirea unui profit spiritual-misionar. Fondurile obţinute din vânzarea obiectelor bisericeşti vor constitui un sprijin pentru derularea proiectelor social-filantropice şi misionare ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. "Magazinul cuprinde tot ceea ce este necesar pentru dotarea bisericilor şi pentru îmbunătăţirea vieţii spirituale a creştinilor", a declarat pentru Radio TRINITAS PS Ioachim Băcăuanul.

Obiectiv misionar

"Magazinul aflat în centrul municipiului Bacău vine să-l completeze pe cel din Arena Mall, unde a fost amenajată şi o capelă. Credem că va avea o eficienţă importantă. Primul obiectiv al acestui magazin şi al celorlalte pe care le avem în eparhia noastră este cel misionar. Credincioşii noştri găsesc în aceste magazine obiecte bisericeşti care sunt sfinţite. Pentru echilibru spiritual şi pentru buna formare spirituală a credincioşilor cărţile de aici sunt recomandate întrucât sunt cercetate înainte de a fi expuse. Preoţii şi credincioşii din parohiile care au biserici în construcţie pot găsi obiecte necesare dotării sfintelor lăcaşe, cărţile de ritual", a explicat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Sărbătorirea Sfântului Haralambie

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, care ocroteşte mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Programul liturgic la Biserica "Sfântul Haralambie" din Iaşi a început aseară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia soborul de preoţi a săvârşit slujba Acatistului. Cu prilejul hramului din acest an a fost achiziţionat un baldachin sculptat din stejar, unde va fi aşezată racla ce adăposteşte fragmentul din moaştele Sfântului Haralambie. În această dimineaţă vor fi oficiate slujba Aghezmei mici, Utrenia, Sfânta Liturghie şi pomenirea pentru cei adormiţi. "Baldachinul a fost executat de o echipă de meşteri din localitatea Grumăzeşti, judeţul Neamţ, fiind într-o armonie de imagine, formă şi culoare cu biserica", a declarat pr. paroh Radu Brânză. Sărbătoare va fi astăzi în parohia "Sfântul Pantelimon" şi "Sfântul Haralambie" din cartierul ieşean Târgu Cucu. La Biserica "Sfântul Haralambie" din Târgu Neamţ a fost săvârşită aseară slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia a fost lansată cartea "Părintele Iustin Pârvu, o misiune românească şi creştină", de Adrian Alui Gheorghe, apărută la Editura Conta. După cum ne-a relatat pr. paroh Teoctist Caia, atât la slujbă, cât şi la lansare au participat mai multe personalităţi din viaţa culturală a oraşului Târgu Neamţ. Astăzi, după Sfânta Liturghie va fi oficiat Parastasul pentru ctitorii bisericii. În Episcopia Huşilor îşi vor serba al doilea hram parohia Lazna, Protopopiatul Vaslui, şi Biserica cu hramurile "Sfântul Gheorghe" şi "Sfântul Haralambie" din Huşi.

Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Buhuşi

În Biserica "Sfântul Nicolae" din Buhuşi va avea loc astăzi Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Buhuşi. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. "În cadrul slujbei, cei 45 de preoţi din Protopopiatul Buhuşi se vor împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu PS Ioachim Băcăuanul, care va citi o rugăciune de dezlegare pentru preoţii din această protoierie. La final va fi prezentat un raport de activitate pe anul 2010 al Protoieriei Buhuşi, urmând ca ulterior să fie propuse şi noile proiecte pentru 2011. În cadrul întâlnirii se vor stabili temele de discuţie pentru şedinţele administrative din anul 2011, care se vor integra în Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Concursul de fotografie „Chipul mamei“

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) - filiala Dorohoi organizează, începând de marţi, 8 februarie, până pe 5 martie, concursul de fotografie pentru tineri "Chipul mamei". Elevii, liceenii şi studenţii din toată ţara pot participa cu zece fotografii care vor trebui trimise la adresa atordorohoi@gmail.com. Cele mai reuşite vor fi prezentate într-un album online, dar şi într-o mică expoziţie cu prilejul conferinţelor pe care asociaţia le va organiza în perioada Postului Paştilor. "Scopul concursului este acela de a-i face pe tineri să îndrăgească lucrurile frumoase şi folositoare pe care le pot întâlni în viaţă. Dorim ca tinerii să descopere valoarea familiei ortodoxe. Titlul a fost ales gândindu-ne şi la Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii pe care Patriarhia Română l-a propus pentru 2011. Ne-am gândit că prin acest titlu vom putea să-i stimulăm pe tineri să conştientizeze dragostea faţă de mamă şi faţă de familie în general", a declarat pr. Ciprian Şoptică de la parohia Satu-Nou şi preşedinte al ATOR - filiala Dorohoi.

Sfinţirea paraclisului Colegiului Tehnic de Comunicaţii din Bacău

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi astăzi, la ora 16:00, Paraclisul "Sfântul Nicolae" din cadrul Colegiului Tehnic de Comunicaţii "Nicolae Vasilescu Karpen" din Bacău. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sfântul lăcaş se alătură celorlalte paraclise din municipiul Bacău care au fost amenajate după anul 2000, fiind destinat vieţii spirituale a tinerilor.

miercuri, 9 februarie 2011

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor are grijă de copiii orfani şi de bătrânii neajutoraţi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a desfăşurat în anul 2010 o bogată activitate social-filantropică. Beneficiarii au fost copii, vârstnici, bolnavi, săraci. Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor s-a implicat şi în construcţia de case pentru sinistraţii din mai multe parohii ale eparhiei.

Pe parcursul anului 2010 preoţii şi credincioşii din cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor au alocat ajutoare materiale la 2.200 de familii, ajutoare financiare la 2.600 de familii, au fost consiliate 9.000 de familii, pentru 1.100 familii s-au mijlocit consultaţii medicale gratuite, dintre care la 380 familii s-au acordat şi medicamente gratuit; 550 de familii au primit ajutoare la domiciliu, la 500 procurându-li-se şi hrană, iar un număr de 440 de familii au primit lemne de foc. "O categorie căreia i s-a acordat o atenţie deosebită o reprezintă bătrânii. 24.580 este numărul persoanelor în vârstă cărora Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor le-a acordat sprijin în anul 2010. 160 de persoane primesc îngrijire şi li se acordă întreţinere zilnică în căminele Arhiepiscopiei: Căminul de Bătrâni "Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, Căminul de Bătrâni "Bogdan Întemeietorul" din Bogdăneşti, Căminul "Sfântul Dimitrie" din Vatra Dornei, Căminul de Bătrâni de la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Groşi - Boroaia, Căminul de Bătrâni "Sfântul Andrei" din Fălticeni, Căminul de Bătrâni de la parohia Dumbrăveni II", a declarat pr. Petru Crăciun, consilier asistenţă socială în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Copiii continuă să fie în purtarea de grijă a Bisericii din Bucovina. În anul 2010, 745 de copii s-au bucurat de activităţile recreative organizate de Arhiepiscopie, în locaţiile de la Mănăstirea Vatra Moldoviţa, Mănăstirea Putna şi parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Câmpulung Moldovenesc. Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor se ocupă de copiii orfani şi necăjiţi de la Casa de Copii de la Dolhasca, precum de cei de la Mănăstirea Podu Coşnei. "Preoţii împreună cu membrii comitetelor parohiale au sprijinit material şi financiar, la domiciliu, peste 610 persoane cu dizabilităţi. Un număr de 2.400 de persoane dependente de alcool au fost consiliate şi ajutate de preoţi, o parte fiind ajutate la internare şi tratament. Peste 140 de delincvenţi, de la diferite penitenciare din ţară, au trimis scrisori pentru ajutorare. Li s-a răspuns în scris, totodată trimiţându-li-se cărticele de rugăciuni, cruciuliţe şi iconiţe. Numeroase au fost cererile pentru ajutoare materiale şi financiare. Fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de asistenţă social-filantropică ale eparhiei au provenit din Fondul "Filantropia" al Centrului Eparhial Suceava", a explicat pr. Petru Crăciun. Mănăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor au oferit cazare şi masă în anul 2010 la 55.000 de pelerini. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor colaborează, în vederea realizării activităţilor propuse, cu instituţii ale administraţiei publice locale: consiliile locale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Muncă şi Protecţie Socială Suceava, Direcţia Sanitară Judeţeană Suceava, Poliţia Judeţului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Suceava.

Locuinţe reconstruite sau reparate În urma inundaţiilor din lunile iunie-iulie 2010, în judeţul Suceava au fost afectate 57 de localităţi, impunându-se reconstrucţia a 154 de case, 1.186 de case necesitând reparaţii, numărul total al familiilor afectate fiind de 4.340. În localitatea Dorneşti, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a construit 33 de case pentru 35 de familii, în perioada 13 iulie-13 octombrie 2010, apoi au fost sfinţite aceste case, beneficiarii locuindu-le deja. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a construit case şi în localităţile Dărmăneşti, Măzănăieşti, Gropeni - Grămeşti (parohia Marginea), Lisaura (Protopopiatul Suceava 1) şi a finalizat construirea a patru case, pentru cinci familii, în localitatea Dorneşti, distruse de inundaţiile din anul 2008. În total, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a construit 41 de case şi a dat material lemnos pentru construirea altor două case. "Nu au stat deoparte nici vieţuitorii mănăstirilor noastre. Amintim ca exemplu pe părinţii de la Mănăstirea Putna care au adus peste 5.300 de porţii de mâncare muncitorilor din şantierul de la Dorneşti. De amintit este şi implicarea părintelui Petru Lupăşteanu, protopop al Protopopiatului Rădăuţi, şi a părintelui Tiberiu Fedorean de la parohia Dorneşti. Tuturor ierarhilor, preoţilor şi binefăcătorilor din ţară şi de peste hotare, preoţilor, monahilor, mirenilor, tuturor oamenilor de bine din arhiepiscopia noastră, alese mulţumiri pentru jertfelnicia cu care au susţinut întreaga activitate în anul mântuirii 2010, în mod deosebit pentru reconstrucţia caselor sinistraţilor din localităţile amintite", a spus pr. Petru Crăciun.

„Ferestre spre suflet“ la Iaşi

Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează vineri, 11 februarie 2011, la Centrul Mall Moldova din Iaşi, expoziţia "Ferestre spre suflet". Vernisajul va cuprinde lucrări realizate în tehnica ulei de către Teofil Baciu, beneficiar al Centrului de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu "Sfântul Mina" din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă". La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, dar şi persoane iubitoare de artă care doresc să admire lucrările realizate. "Scopul acestei expoziţii este acela de a-l promova pe domnul Teofil Baciu, beneficiarul nostru, de a face cunoscut talentul şi munca pe care o realizează cu mare plăcere. Domnul Teofil Baciu pictează de la vârsta de şapte ani şi a absolvit Şcoala Populară de Artă. A continuat să picteze de-a lungul vieţii, însă din cauza unor probleme de sănătate a fost nevoit să renunţe. Centrul de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu "Sfântul Mina" l-a preluat în grijă pe domnul Teofil Baciu anul trecut, când am început să-l sprijinim cu fonduri necesare procurării materialelor de pictură, astfel încât să-şi continue munca de artist. În acelaşi timp i s-a oferit hrană caldă în fiecare zi. Expoziţia este cu vânzare, pentru că dorim ca domnul Teofil Baciu să devină o persoană autonomă prin propriile resurse", a spus Cătălina Fadur, coordonatorul Centrului de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu "Sfântul Mina".

marți, 8 februarie 2011

Binecuvântare arhierească la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Groşi

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit duminică, 6 februarie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Groşi din comuna Boroaia. Complexul acestei aşezări monahale cuprinde două sfinte altare şi un cămin de bătrâni.

Obştea Mănăstirii "Acoperământul Maicii Domnului" - Groşi din judeţul Suceava, bătrânii care primesc asistenţă religioasă şi socială în această aşezare monahală ridicată după 1996 şi pelerinii care participă aici la sfintele slujbe au avut bucuria de a se ruga, în urmă cu două zile, alături de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen. Cu acest prilej, ierarhul locului a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, împărtăşind arhiereşti binecuvântări. "Pentru noi slujba oficiată de IPS Pimen a fost un eveniment deosebit. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor este pentru mine părintele duhovnicesc, întrucât am slujit timp de şapte ani ca diacon alături de Înalt Preasfinţia Sa", ne-a relatat protos. Ichim Alexe, stareţul Mănăstirii "Acoperământul Maicii Domnului" - Groşi.

13 vârstnici îngrijiţi în căminul de bătrâni al mănăstirii

În prezent, căminul de bătrâni al Mănăstirii "Acoperământul Maicii Domnului" - Groşi adăposteşte 13 vârstnici, unii dintre ei neavând nici un venit. Vârstnicii care se pot deplasa participă la programul liturgic al mănăstirii în fiecare zi. Principalele fonduri pentru întreţinerea lor provin de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, dar şi de la Asociaţia "Mila creştină" din parohia Dolhasca, Protopopiatul Fălticeni, care oferă în fiecare zi de la brutăria proprie pâinea. "Avem o foarte bună colaborare cu părintele Gheorghe Saftiuc de la parohia Dolhasca, care ne asigură zilnic pâine, gratuit. Mai există o brutărie în localitatea Mălini, comuna Mălini, judeţul Suceava, care ne trimite pâine. Mai avem şi alte persoane care răspund de fiecare dată la solicitarea noastră. Suntem într-o foarte bună colaborare cu Centrul eparhial Suceava, cu Protopopiatul Fălticeni şi cu Primăria municipiului Târgu Neamţ. Mergem înainte, cu sprijinul unor oameni minunaţi", a declarat protos. Ichim Alexe.

Metoc al Schitului Sihla, la început

Complexul Mănăstirii "Acoperământul Maicii Domnului" - Groşi cuprinde două lăcaşuri de închinăciune: Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" şi Paraclisul cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Atât mănăstirea, cât şi căminul au fost ridicate la iniţiativa protosinghelului Mihail Horga, fostul stareţ, care a plecat la Domnul în anul 2007, lucrările fiind demarate în anul 1995. "Părintele Mihail Horga s-a închinoviat la Schitul Sihla al Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ, donând în acelaşi timp schitului două suprafeţe de teren. Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Groşi a fost pentru început metoc al Schitului Sihla. Fiind pe raza judeţului Suceava, IPS Pimen a luat sub oblăduire această aşezare monahală. În anul 2001 s-au pus bazele căminului de bătrâni. În 1998 a venit o bătrână din Brăieşti care şi-a donat toată agoniseala, cumpărându-se cărămida pentru viitoarea clădire. Finalizarea construcţiei a fost suportată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor", a explicat părintele stareţ Ichim Alexe.

Magazin de obiecte bisericeşti la Bacău

În centrul municipiului Bacău va fi inaugurat astăzi la ora 17:00 magazinul de obiecte bisericeşti "Filocalia" al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia o slujbă de binecuvântare a noului magazin. La eveniment vor participa autorităţi locale şi băcăuani. "În incinta magazinului "Filocalia" cei interesaţi vor putea găsi obiecte religioase, care pot constitui un cadou pentru cei apropiaţi, cărţi din sfera literaturii sacre, icoane şi alte lucruri necesare vieţii spirituale. Prin amenajarea acestui magazin Centrul eparhial Roman doreşte constituirea unui profit spiritual-misionar. Fondurile obţinute din vânzarea obiectelor bisericeşti vor constitui un sprijin pentru derularea proiectelor social-filantropice şi misionare ale Eparhiei Romanului şi Bacăului", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Sfinţirea noului sediu al ATOR - filiala Piatra Neamţ

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit duminică, 6 februarie, sediul Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români - filiala Piatra Neamţ. Sediul a fost amenajat într-un corp de clădire ce aparţine Colegiului Naţional "Calistrat Hogaş" din Piatra Neamţ, aici urmând să se desfăşoare diverse activităţi misionar-educative ale tinerilor înscrişi în asociaţie. La eveniment au participat, alături de membrii ATOR - filiala Piatra Neamţ, preoţi din localitate, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Piatra Neamţ şi ai altor instituţii. După momentul sfinţirii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit un scurt cuvânt de învăţătură, adresând în special câteva îndemnuri tinerilor. "Oriunde veţi merge să-L aveţi pe Hristos şi Crucea Sa. Astfel veţi avea bucurii imense în viaţă. Să vă bucuraţi de entuziasmul şi libertatea pe care vi le oferă vârsta adolescenţei", a îndemnat IPS Teofan. Părintele Nicolae Nicău, preşedintele ATOR - filiala Piatra Neamţ şi slujitor la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Mărăţei 2 din Piatra Neamţ, a amintit faptul că de la înfiinţarea Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români - filiala Piatra Neamţ s-a căutat ca tinerii să fie formaţi frumos, să fie responsabilizaţi şi îndrumaţi pentru a se împrieteni cu Hristos şi cu Biserica. "Împreună promovăm activităţi frumoase de pelerinaj, de meditaţie, de pictură etc.", a adăugat pr. Nicolae Nicău.