vineri, 21 mai 2010

Masterclass pentru dirijorii de cor, la Iaşi

Catedra de Dirijat cor a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi şi Corala "Cantores Amicitae" a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi organizează la Iaşi, în perioada 18-25 iunie 2010, Masterclass pentru dirijorii de cor. La aceste cursuri, conduse de prof. univ. dr. Nicolae Gâscă de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, se pot înscrie dirijorii de coruri şi studenţii. Programul va cuprinde studiul problemelor speciale de dirijat - individual, analize de partituri, problematica repertoriului, stilistica interpretării muzicii religioase, aplicarea problemelor tehnice şi interpretative pe Corala "Cantores Amicitae", întâlniri ale compozitorilor de muzică corală. Cursurile se vor încheia cu un concert al Coralei "Cantores Amicitae".

joi, 20 mai 2010

„Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat şansa să-L cunoaştem încă de pe băncile şcolii“

Elevii care au participat la fazele naţionale ale olimpiadelor de Religie, Arte Vizuale sau Limbi clasice din luna aprilie 2010 au fost felicitaţi, ieri, de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi a avut loc, ieri, întâlnirea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan cu elevii care au fost premiaţi la olimpiadele şcolare de specialitate (Arte Vizuale, Religie, Limbi clasice etc.). Au fost prezenţi protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. dr. Vasile Nichita, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, pr. Visarion Vizitiu, inspector şcolar de Religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, prof. Mihai Giosan, inspector şcolar de Religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi, pr. prof. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Botoşani, şi pr. prof. Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ. Din partea Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ a fost prezent pr. prof. Vasile Păvăleanu.

"Vă doresc să câştigaţi o diplomă de fiu al lui Dumnezeu la olimpiada vieţii"

După rostirea unei rugăciuni de către toţi participanţii, protos. Hrisostom Rădăşanu a amintit că evenimentul de ieri a fost "o sărbătoare mai specială dedicată celor care se ostenesc pentru formarea viitorilor slujitori ai Bisericii, clerici şi mireni". "Întâlnirea de astăzi (n.r. ieri) este dedicată lucrării speciale a Bisericii, de îndrumare prin cuvânt, prin mijloacele ştiinţei didactice spre ceea ce Hristos doreşte să aflăm pentru luminarea noastră şi pentru apropierea de El. Vă doresc ca dincolo de experienţe încurajatoare ca acestea, dincolo de frumuseţea competiţiei, de şansa câştigării unei diplome, să câştigaţi o diplomă de fiu al lui Dumnezeu la olimpiada vieţii, pregătindu-vă după manualul Scripturii şi al înţelepciunii părinţilor", a remarcat protos. Hrisostom Rădăşanu.

Au urmat alocuţiunile reprezentanţilor şcolilor care au obţinut premii la olimpiadele din luna aprilie a acestui an:

Pr. prof. Dragoş Bahrim: "Pentru a ajunge la astfel de performanţe este nevoie de o muncă asiduă, de cele mai multe ori o muncă care durează ani de zile. Obţinerea unui premiu la o olimpiadă presupune o muncă suplimentară. Dacă nu ai o pasiune care să te macine zi şi noapte pentru studiu, nu poţi ajunge la performanţă. Performanţele sunt ale întregii şcoli. Pentru a ajunge la acestea, între profesor şi elev trebuie să fie o colaborare foarte strânsă care să devină comuniune. Aceşti copii au un potenţial de care Biserica ar trebui să profite permanent. Interesul şcolii de unde vor pleca este ce se va întâmpla cu ei după aceea, cum va reuşi Biserica să susţină performanţa acestor copii".

Iulian Hodan, clasa a XI-a, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Botoşani, premiul al III-lea la Olimpiada Naţională de Limbi clasice, disciplina Greaca veche: "Limba greacă veche este limba lui Homer, dar mai ales limba Noului Testament. Parfumul cuvintelor nu poate fi întrecut în perfecţiune decât de geometria perfectă a unei biserici. Este o mare provocare să aflu cum sună limba greacă la inegalabilul orator Demostene. Participarea la olimpiadă a reprezentat o mare provocare, dar şi posibilitatea de a-mi pune în practică abilităţile, aptitudinile şi capacitatea creatoare. A intra în competiţie cu alţi tineri bine pregătiţi declanşează acel ceva care te face să oferi tot ceea ce este mai bun din tine".

Cristian Constantin Bostan, clasa a XII-a, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, menţiune la disciplina Dogmatică la Olimpiada de Religie de la Buzău: "Pe lângă efortul personal pe care l-a depus fiecare în parte, profesor sau elev, trebuie să-I mulţumim în primul rând lui Dumnezeu, pentru că Sf. Ap. Pavel spune în Ep. I către Corinteni (cap. 15, 10): "Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine". Vrem să exprimăm recunoştinţă faţă de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan pentru gestul de apreciere pe care l-a arătat. Prin acest gest ne facem datori să continuăm să învăţăm cât mai bine şi să înmulţim talanţii pe care ni i-a dăruit Dumnezeu".

Alexandra Andriuca, clasa a XII-a de la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi, menţiune, Olimpiada de Religie, Suceava: "Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat şansa nouă, elevilor de astăzi, să-L cunoaştem încă de pe băncile şcolii. Aceasta înseamnă foarte mult pentru că nu foarte mulţi copii au posibilitatea de a beneficia de o educaţie religioasă în familie. Olimpiada a reprezentat o oportunitate de a pătrunde în tainele duhovniceşti, dar şi o şansă de a ne cunoaşte şi de a învăţa unii de la alţii".

Prof. de Religie Gabriela Popovici, coordonatoarea elevei Alina-Manuela Anghelache, clasa a VII-a de la Şcoala Nr. 11 Botoşani care a luat premiul I la Olimpiada Naţională de Religie, Suceava: "Noi îi considerăm pe elevi ca şi copiii noştri de acasă. Viaţa fără religie nu este nimic. De aceea, ora de Religie contribuie la desăvârşirea credinţei şi aduce bucurie copiilor în suflet, răscoleşte emoţiile, născând în ei întrebări şi răspunsuri. Este o nevoie spirituală a orei de Religie, pentru profesor reprezentând un prilej de a descoperi credinţa copilului. Elevul participant la olimpiadă demonstrează voinţă, gândire şi simţire".

Bucuria celui care se consideră mic

La final, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a apreciat performanţele elevilor şi ale profesorilor, remarcând că aceste premii amintesc de seminariile teologice de altă dată. "Dacă nu veţi avea, cum spunea Sf. Siluan, bucuria celui care se consideră mic, dacă nu veţi fi, cum spunea Sf. Ap. Pavel, slabi ("când sunt slab, atunci sunt tare", II Corinteni 12, 10), va fi foarte greu să găsiţi calea între a fi primii dintre cei mulţi şi de a îmbrăca veşmântul de bucurie al celui care se consideră mic. Am avut sentimentul că în seminariile noastre încă sunt segmente care amintesc de şcolile Bisericii de altădată, care s-au impus ca cele mai importante instituţii de învăţământ. Părinţii directori au creat ambianţa necesară ca profesorii şi elevii să împlinească această lucrare. Mulţumesc părinţilor şi tinerilor care au creat mediul adecvat pentru o lucrare precum aceasta. Dumnezeu să vă ocrotească viaţa, să mergeţi înainte cu încredere în voi înşivă, altoită pe harul lui Dumnezeu", a afirmat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Conferinţa „Autocefalia Bisericii şi Patriarhatul“, la Bârlad

La Biserica "Sf. Ilie" din Bârlad a avut loc, aseară, cu binecuvântarea PS Corneliu, Episcopul Huşilor, o manifestare dedicată "Anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti". Conferinţa "Autocefalia Bisericii şi Patriarhatul" a fost susţinută de pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi.

În prima parte a expunerii, pr. prof. dr. Ion Vicovan a făcut o introducere istorico-teologică în temă, arătând şi precizând că Mântuitorul Iisus Hristos S-a întrupat în istorie. Părintele prodecan a continuat cu precizarea că la Sinodul III Ecumenic întâlnim pentru prima dată termenul de autocefalie, arătând că fiecare din cele trei Ţări Române, în special Moldova şi Ţara Românească, a avut o autocefalie nerecunoscută, dar trăită faţă de momentul oficial al dobândirii acesteia de către Biserica noastră. "Moldovenii au obţinut din partea Patriarhiei Ecumenice recunoaşterea unui mitropolit local, ceea ce este o prerogativă a Patriarhiei Ecumenice. În Moldova, pictura de la bisericile din nord este un semn al autocefaliei. În anul 1642 a avut loc Sinodul de la Iaşi în care s-a discutat, a fost corectată şi, în final, a fost aprobată mărturisirea lui Petru Movilă. Faptul că în Moldova a avut loc un sinod este un semn al autocefaliei ei. Problema autocefaliei s-a pus mai cu seamă după Unirea Principatelor din 1859. Tot atunci s-a vorbit despre problema unei unificări bisericeşti, motiv pentru care primul domn al Principatelor Unite, respectiv Al. I. Cuza, la 11 ianuarie 1865, printr-o ordonanţă, l-a numit pe mitropolitul Ungro-Vlahiei ca mitropolit primat. După 1877, în timpul patriarhului Ioachim al III-lea şi apoi în timpul lui Ioachim al IV-lea, această chestiune a fost reluată, un rol esenţial avându-l episcopul Melchisedec Ştefănescu, care a fost însărcinat de Sfântul Sinod al Bisericii de atunci să alcătuiască cererea de obţinere a autocefaliei. Autocefalia Bisericii noastre trebuia dobândită în mod oficial, în mod canonic, fiind recunoscută la 25 aprilie 1885. Solicitarea ca Biserica noastră să devină Patriarhie nu a pornit doar din rândul ierarhilor de atunci, ci şi din partea oamenilor politici şi a oamenilor de cultură", a spus pr. prof. dr. Ion Vicovan.

Legătura dintre Biserică, Şcoală şi Armată

Apoi, pr. Marcel Miron, protoiereul Protopopiatului Huşi, a amintit faptul că a trăit sub păstorirea a trei patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, care şi-au dovedit înţelepciunea şi calitatea de păstori adevăraţi în momente grele pentru ţară. De asemenea, pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Fălciu, a scos în evidenţă faptul că Bârladul, cetate a culturii din Moldova de Jos, a născut şi dăruit Bisericii oameni care au fost actorii evenimentului evocat ieri la simpozion. "Au mai luat cuvântul prof. de Istorie Oltea Gramaticu care a scos în evidenţă ineditul unui astfel de eveniment petrecut într-o sfântă biserică. A urmat un scurt cuvânt al dr. Constantin Teodorescu, preşedintele Comisiei de cultură şi culte a municipiului Bârlad, care a punctat legătura strânsă care a existat şi există între cele trei instituţii ale statului român: Biserica, Şcoala şi Armata", ne-a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.

Film documentar "Melchisedec Ştefănescu, părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române"

Simpozionul a continuat cu intervenţia pr. dr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, care a prezentat cărţile "Episcopul Melchisedec Ştefănescu - eminent ierarh, pedagog şi om de cultură" de prof. univ. dr. Vasile Vasile, "Autocefalie şi Patriarhie" de prof. univ. dr. Tudor Ghideanu şi revista de studii teologice, cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, "Theologos". A urmat prezentarea filmului documentar "Melchisedec Ştefănescu, părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române". "Considerăm că această seară (n. r. 19 mai) este una binecuvântată pentru întregul spaţiu bârlădean atât prin tema propusă spre dezbatere de către Sfântul Sinod în întreaga Patriarhie Română, cât şi prin participanţii elevaţi şi numeroşi la această conferinţă, care au prezentat cuvântul lor de mulţumire şi de satisfacţie în ceea ce priveşte tema propusă", a mai spus pr. Vasile Lăiu.

Seminar pentru formarea preoţilor care au în parohii comunităţi de romi

În perioada 17-18 mai 2010, la Mănăstirea Miclăuşeni din judeţul Iaşi, a avut loc un seminar pentru preoţii din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, care a avut ca ţintă stabilirea unui diagnostic în parohiile locuite de romi. Seminarul a cuprins şase sesiuni şi a fost susţinut de următorii traineri: protos. Nicodim Petre, secretar la Cancelaria eparhială a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pr. Iulian Negru, director executiv al Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi Andreea Gheţu, asistent social al Protopopiatului Iaşi 2. "Obiectivul acestui curs a fost acela de a selecta câteva comunităţi unde locuiesc romi care se confruntă cu diferite probleme (sărăcie, excluziune socială, atacuri sectare), unde se vor desfăşura nişte programe mai aprofundate. Rolul cursului a fost acela de a identifica problemele, pe de o parte, iar pe de altă parte, de a selecta comunităţile unde sunt cele mai mari nevoi, dar şi preoţi interesaţi şi implicaţi în ajutorarea lor", a declarat pr. Iulian Negru. În judeţul Iaşi sunt aproape 40.000 de romi dintre care, din diferite motive, doar 9.500 sunt declaraţi la primării. Majoritatea nu au acte (certificat de naştere, de botez sau buletin de identitate), din acest motiv nefiind cununaţi nici la primărie şi implicit nici la biserică. Aceste lucruri, dar şi altele care ţin de tradiţiile lor îi plasează într-un spaţiu de margine în societate. Pe fondul acestor stări de fapt sunt abordaţi adeseori de "misionarii" eterodocşi care profită de starea lor psihologică dată de sărăcie. Preoţii care au participat la aceste cursuri vor iniţia o serie de activităţi cu romii din parohii. Peste şase luni va avea loc o nouă întâlnire cu preoţii din comunităţile selectate pentru a se realiza o strategie de lucru. "Ne-am dori să elaborăm şi un ghid pastoral, în urma experienţei câştigate şi împărtăşite de participanţii la curs, pentru toţi preoţii din Arhiepiscopia Iaşilor şi pentru studenţii teologi, astfel încât să ştie nişte lucruri esenţiale, elementare în lucrul cu romii", a mai adăugat pr. Iulian Negru.

Simpozion dedicat părintelui Dimitrie Bejan, la Hârlău

La Liceul Teoretic "Ştefan cel Mare" din Hârlău va avea loc, astăzi, cea de-a IV-a ediţie a simpozionului dedicat părintelui Dimitrie Bejan. Ediţia din acest an se va desfăşura sub titlul "Părintele Dimitrie Bejan, mărturisitor al credinţei ortodoxe". Programul simpozionului va debuta cu un concurs de pictură de icoane şi unul de poezie religioasă. De asemenea, participanţii vor susţine comunicări cu privire la viaţa, activitatea şi pătimirea părintelui Dimitrie Bejan, iar elevii Liceului "Ştefan cel Mare" vor prezenta un program religios artistic. "Cei care l-au cunoscut pe părintele Dimitrie Bejan vor prezenta mărturii despre viaţa acestuia. Va fi organizată o expoziţie de icoană şi o expoziţie de numismatică a înv. Ioan Muşei. La final va avea loc premierea participanţilor şi slujba de parastas pentru părintele Dimitrie Bejan.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

De sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din parohia Viişoara, Protopopiatul Piatra Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia Sfânta Liturghie în parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din Bârlad, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji în biserica parohiei Scorţeni, Protopopiatul Moineşti.

miercuri, 19 mai 2010

Premianţii din Arhiepiscopia Iaşilor se întâlnesc astăzi cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, se va întâlni astăzi, la ora 13:00, cu elevii care au participat la fazele naţionale ale olimpiadelor de Religie, Arte Vizuale sau Limbi clasice din luna aprilie 2010. Premianţii vor fi însoţiţi de profesorii îndrumători sau de directorii seminariilor teologice.

Elevii care au obţinut premii la Olimpiada Naţională de Limbi clasice de la Drobeta-Turnu Severin, 6-11 aprilie, Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, 7-10 aprilie, Olimpiada Naţională de Religie de la Suceava, 7-9 aprilie, şi la Olimpiada Naţională de Religie de la Buzău pentru seminariile teologice, 16-18 aprilie, vor fi felicitaţi astăzi de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan. Seminariştii şi elevii de la seminariile şi şcolile din cele trei judeţe ale Arhiepiscopiei Iaşilor vor fi prezenţi astăzi, la ora 13:00, în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi. "Din păcate, se observă în ultima vreme că statutul disciplinei Religie în şcoală şi în societate este pus la îndoială. Simţim nevoia să-i încurajăm pe oameni să meargă mai departe atunci când fac această alegere cu inimă curată, cu inimă deschisă. Binecuvântarea ierarhului locului este şi o încurajare. Am dorit să facem această întrunire pentru ca şi noi să ne bucurăm văzând roadele slujirii profesorilor de Religie din şcoli şi ale profesorilor din seminarii. De asemenea ne dorim ca şi elevii să vadă implicarea şi preocuparea noastră faţă de efortul pe care l-au depus până în prezent", a spus protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor. Competiţiile s-au desfăşurat cu binecuvântarea ierarhilor din eparhiile în care au avut loc, având susţinerea centrelor eparhiale prin intermediul sectoarelor de învăţământ şi activităţi cu tineretul. Pe lângă probele propriu-zise, prin grija şcolilor gazdă şi a inspectoratelor şcolare, participanţii au beneficiat de excursii care au cuprins vizite la mănăstiri şi la obiective turistice.

În continuare vă prezentăm numele şi premiile obţinute de seminariştii şi elevii de la seminariile teologice din judeţele Arhiepiscopiei Iaşilor:

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi:

Olimpiada Naţională de Religie: Onel Vlăduţ, clasa a X-a, premiul I, disciplina: Studiul Noului Testament, Vasile Alin Pohrib, clasa a XI-a, premiul I, disciplina: Istoria Bisericii Ortodoxe Române (IBOR), Victor Andrei Popa, clasa a XII-a, premiul I, disciplina: Dogmatică, şi Mădălina Marian, clasa a IX-a, menţiune, disciplina: Studiul Vechiului Testament. Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor, disciplina Icoană: Eusebiu Argatu, clasa a XII-a, premiul I, Simona Ruscan, clasa a XI-a, premiul al II-lea. Olimpiada Naţională de Limbi clasice de la Drobeta-Turnu Severin, disciplina Limba greacă veche: Daniel Burduja, clasa a IX-a, menţiune, Cătălin Nechifor, clasa a IX-a, menţiune, Victor Andrei Popa, clasa a XII-a, premiul special "Fidelitatis" pentru participarea la patru olimpiade naţionale consecutive.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ:

Olimpiada de Religie: Cristian Constantin Bostan, clasa a XII-a, disciplina Dogmatică, menţiune. Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor, specializarea Icoană: Dumitru Mihăilă, clasa a XI-a, premiul I, Toader Lipan, clasa a XII-a, premiul I, Ciprian Casian Calancea, clasa a XI-a, premiul al II-lea, Mihai Andrei Atomei, clasa a XI-a, premiul al III-lea.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ:

Olimpiada de Religie, disciplina Dogmatică: Iustin-Gheorghe Dornescu, clasa a XII-a, premiul al III-lea, şi disciplina IBOR: Ştefan Oprea, clasa a X-a, menţiune.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Botoşani:

Olimpiada Naţională de Limbi clasice, disciplina Limba greacă veche: Iulian Hodan, clasa a XI-a, premiul al III-lea, Paul Hodan, clasa a IX-a, premiul Special. Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor: Alina Ilaş, clasa a XI-a, premiul al III-lea, disciplina Icoană. Olimpiada Naţională de Religie pentru seminarii, disciplina IBOR: Dumitru Cuibar, clasa a XI-a, menţiune.

Opt premii la Olimpiada Naţională de Religie de la Suceava

Premii ale elevilor care au reprezentat judeţul Iaşi la Olimpiada Naţională de Religie de la Suceava: Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi: Andrei Savin, clasa a VIII-a, premiul al II-lea, Daniela Mihaela Surdu, clasa a XI-a, menţiune, şi Alexandra Andriuca, clasa a XII-a, menţiune. Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Paşcani, judeţul Iaşi: Ionuţ Daniel Gândac, clasa a XI-a, menţiune. Judeţul Botoşani: Alina-Manuela Anghelache, clasa a VII-a, Şcoala Nr. 11 Botoşani, premiul I. Premii ale elevilor care au reprezentat judeţul Neamţ la Olimpiada Naţională de Religie de la Suceava: Ioan Marian Filip, clasa a VII-a, premiul al III-lea, Liceul Economic "Vasile Conta" din Piatra Neamţ, Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Târgu Neamţ: Andreea Scutaru, clasa a X-a, menţiune, şi Andreea Movilă, clasa a XI-a, menţiune.

Manifestări religioase şi culturale de hramul Seminarului Teologic Ortodox din Piatra Neamţ

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ îşi serbează vineri, 21 mai, hramul. Programul manifestărilor a început luni, 17 mai, prin susţinerea unei sesiuni de referate ale elevilor cu titlul "Constantin cel Mare şi creştinismul. Edictul de la Milan". Ieri după-amiază, începând cu ora 15:00, pr. prof. Ştefan Oprea a susţinut conferinţa "Constantin cel Mare şi Sinodul I Ecumenic. Biserica în timpul domniei sale". Tot ieri, de la ora 17:30 a fost relansată cartea "Profeţii mincinoase" a părintelui Ioan Gherasim, fost profesor şi primul director al seminarului. Astăzi va vea loc o nouă conferinţă susţinută de pr. Bogdan Constantin cu titlul "Explicarea Simbolului de credinţă în omiliile Sfântului Chiril al Ierusalimului". La ora 17:30 va avea loc concursul interactiv între reprezentanţii elevilor din cele patru clase ale seminarului, având ca teme "Sf. Împ. Constantin şi Elena", "Apărarea Crezului ortodox" şi "Cinstirea Sfintei Cruci". În aceste zile vor fi expuse pe holurile seminarului picturi pe lemn şi pe sticlă ale elevilor seminarişti, coordonaţi de prof. Oana Gârbea. Mâine, începând cu ora 17:00, la demisolul Bisericii "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Gara Veche din Piatra Neamţ se va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia. "Avem bucuria ca în fiecare an să-i avem alături şi pe unii dintre foştii elevi ai seminarului, absolvenţi, actualmente slujitori ai altarelor bisericilor din Protopopiatul Piatra Neamţ", a spus. pr. prof. Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Ortodox Liceal din Piatra Neamţ. Vineri, 21 mai, se va oficia slujba Utreniei care va fi urmată de Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, iar de la ora 10:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia răspunsurile liturgice vor fi date de un grup al Corului "Imperialii". "Cealaltă parte a corului va participa la slujba de sfinţire a Bisericii "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din parohia Viişoara, Protopopiatul Piatra Neamţ, care va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, corul seminarului nostru va oferi răspunsurile liturgice şi la slujba Sfintei Liturghii", a mai adăugat pr. prof. Dan Ovidiu Cojan.

Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Săveni

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat, ieri, slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" din parohia Drăguşeni, Protopopiatul Săveni. Apoi, Înalt Preasfinţia Sa a prezidat conferinţa semestrială cu preoţii din Protopopiatul Săveni.

Credincioşii din parohia Drăguşeni şi preoţii din Protopopiatul Săveni s-au rugat alături de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, care a săvârşit, ieri, Sfânta Liturghie în biserica ocrotită de Sf. M. Mc. Gheorghe. La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut un cuvânt de folos duhovnicesc. Vremea ploioasă nu i-a împiedicat pe oameni să participe la această slujbă. După cum ne-a relatat pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, IPS Teofan a oficiat o slujbă de parastas pentru toţi preoţii care au slujit în biserica parohiei Drăguşeni. Apoi, în casa socială a parohiei a urmat conferinţa cu tema "Preotul şi enoriaşii săi, apărători şi mărturisitori ai dreptei credinţe", susţinută de pr. Iulian Moisii de la parohia Româneşti.

"Credincioşii şi-au dorit foarte mult să-l aibă în mijlocul lor pe Arhipăstorul Moldovei şi Bucovinei"

Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drăguşeni a fost ridicată între anii 1861-1863 de boierii Gheorghe şi Ecaterina Codrescu. După moartea soţului, Ecaterina Codrescu şi-a vândut bijuteriile pentru a îmbrăca catapeteasma sfântului lăcaş în aur, apoi s-a călugărit la Mănăstirea Agafton. Lăcaşul de închinăciune a suferit mai multe reparaţii de-a lungul timpului, impunându-se prin acoperişul în stil ştefanian. "Ne-am dorit foarte mult ca Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan să slujească în biserica noastră. De la zidirea sfântului lăcaş nu este menţionat în documentele pe care le deţinem faptul că vreodată ar fi slujit aici ierarhul locului. În urmă cu opt ani, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a oficiat o slujbă misionară, însă credincioşii şi-au dorit foarte mult să-l aibă în mijlocul lor pe Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De aceea au contribuit peste puterile lor pentru înfrumuseţarea sfântului lăcaş şi pentru dotarea cu veşminte şi obiecte liturgice. Am vrut să dăm şi noi din dragostea noastră ca răsplată a dragostei pe care Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan o are faţă de credincioşi", a declarat pr. paroh Ioan Manoliu. Ansamblul parohial de la Drăguşeni mai cuprinde o casă socială cu o capacitate de 100 de persoane. Clădirea a fost ridicată între anii 2000-2004, având stilul bucovinean mănăstiresc, cu cerdac. "Acoperişul are stil ştefanian, iar la interior casa socială este îmbrăcată în lambriu. În curte am plantat mai mulţi brazi care îmi aduc aminte de locurile natale şi care dau un plus de frumuseţe curţii sfântului lăcaş", a mai adăugat pr. paroh Ioan Manoliu.

Seminarişti ieşeni, premiaţi la festivalul de bătut toaca de la Giurgiu

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Teoctist Patriarhul" din Giurgiu a avut loc, pe 12 mai, festivalul de bătut toaca pentru elevii seminariilor teologice, intitulat "Ritmuri de toacă". Premianţii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi au fost Gavril Costel Huncă, clasa a XI-a, secţia Pastorală, premiul al II-lea, şi Păstrăvanu Filumen, clasa a X-a, secţia Pastorală, premiul I. Cei doi elevi au fost îndrumaţi de diac. prof. Mihai Ursache. "Premiile acestea vin să completeze celelalte rezultate de excepţie pe care le-a obţinut Seminarul Teologic Ortodox din Iaşi anul acesta şcolar. Ele sunt o manifestare firească a pasiunii elevilor şi profesorilor noştri pentru valorile Bisericii noastre care sunt predate şi învăţate în seminar, laboratorul în care se modelează caracterele şi valorile creştine autentice", a declarat pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi.

„2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti“, în şedinţele preoţeşti

În mai multe protopopiate din eparhiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au avut loc, ieri, întruniri ale preoţilor. Pe lângă temele propriu-zise, au mai fost discutate şi alte probleme administrative care ţin de activitatea pastoral-misionară a preoţilor.

La sediul Protopopiatului Suceava 1 a avut loc, ieri, conferinţa semestrială cu preoţii, prezidată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Tema întrunirii, "2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti", a fost prezentată de pr. Gheorghe Husarciuc de la parohia "Acoperământul Maicii Domnului" - Burdujeni din Suceava. "Lucrarea a fost temeinic elaborată, părintele este bine pregătit, are doctorat în Teologie. Au fost mai multe luări de cuvânt ale preoţilor care s-au străduit să aprofundeze problemele care s-au ridicat în cadrul referatului. În final, IPS Pimen a ţinut un cuvânt de mare folos, mai ales prin sfaturile pe care ni le-a dat cu privire la importanţa pe care o are Crezul în apărarea dreptei credinţe", a declarat pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. Ieri a avut loc întrunirea preoţilor din Protopopiatul Darabani. Referatul cu tema "125 de ani de Autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române" a fost prezentat de pr. Claudiu Vreme de la parohia Oroftiana de Sus. "Am adus la cunoştinţă preoţilor normele metodologice pentru organizarea şi conducerea evidenţei contabile, registrele şi formularele de arhivă şi bibliotecă primite de la Centrul eparhial Iaşi. Am făcut programarea Cercurilor pastoral-misionare pentru luna iunie. De asemenea, am adus în discuţie şi proiectul "Alege Şcoala!"şi felul cum se desfăşoară acesta la parohiile din Protopopiatul Darabani", a menţionat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani.

"Despre Crezul Ortodox", la Roznov

Preoţii din Protopopiatul Roznov s-au reunit în şedinţă lunară. Părintele Constantin Lupu de la parohia Săvineşti 1 a prezentat în Power Point tema "Despre Crezul Ortodox". "Au fost prezentate probleme de interes general, printre care continuarea obţinerii titlului de proprietate pentru biserici şi alte clădiri, probleme de interes social-filantropic, continuarea activităţii la cantina socială a protopopiatului şi activităţi ale Cercurilor pastoral-misionare din cele şase Cercuri din cuprinsul protopopiatului", a afirmat pr. Vasile Ţoc, protoiereul Protopopiatului Roznov. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, la sediul Protopopiatului Bârlad (foto) a avut loc, ieri, şedinţa lunară cu preoţii. Tema "Hramul bisericii, pregătire, desfăşurare şi foloase" a fost prezentată de pr. Daniel Agape de la parohia Drujeşti. "Hramul unei biserici este sărbătoarea la care trebuie să participe toţi credincioşii dintr-o parohie. S-a pus în evidenţă rolul Consiliului şi Comitetului parohial şi al întregii comunităţi. În continuare au avut loc discuţii pe marginea problemelor pastoral-administrative pe care preoţii le întâmpină în parohii", a remarcat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.

„1 Iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut“

Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi (ASCOR), filiala Iaşi, şi Proiectul "Dreptul la viaţă" au început desfăşurarea de luni, 17 mai 2010, a Programului "1 Iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut". Acest program are ca scop reafirmarea valorilor creştine referitoare la sacralitatea vieţii (atât a copilului născut, cât şi a celui nenăscut), informarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la situaţia avorturilor în România, cu precădere în Iaşi, şi cu privire la riscurile de natură medicală, psihologică şi spirituală a avortului. După ce luni la Biserica cu hramurile "Naşterea Domnului" şi "Sf. Mc. Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian", aflată în incinta Maternităţii Cuza-Vodă, a fost oficiată slujba Acatistului Bunei Vestiri, aseară, în Aula Magna "Mihai Eminescu", s-a vizionat filmul "Black". Mâine de la ora 18:30, în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi, va avea loc conferinţa "Un băiat, o fată şi Hristos în prietenia lor", invitat fiind pr. lect. univ. drd. Ştefan Negreanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. În zilele de sâmbătă şi duminică, 22-23 mai, între orele 13:00-20:00, se va organiza expoziţia de fotografii, stand şi bannere cu opiniile trecătorilor, "Bucuria de a fi copil", pe Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Piaţa Unirii şi în Parcul Copou (Foişor). Marţi, 25 mai, începând cu ora 18:30, va avea loc dezbaterea "Între dreptul de a alege al femeii şi dreptul la viaţă al copilului", în Amfiteatrul "I. Petrovanu" al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi. Duminică, 30 mai, începând cu ora 17:00, se va desfăşura "Marşul vieţii" pe traseul Parcul Copou - Bd. "Ştefan cel Mare şi Sfânt" - Catedrala mitropolitană din Iaşi. Marţi, 1 iunie, de Ziua copilului, începând cu ora 18:30, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan va oficia în Catedrala mitropolitană din Iaşi Acatistul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor. Manifestările se vor încheia prin aprinderea unei cruci de lumânări, în memoria copiilor nenăscuţi, pe esplanada Bisericii "Sf. Nicolae" - Domnesc. (foto) Discuţii la finalul filmului „Black“, rulat aseară în Aula Magna „Mihai Eminescu“

Editura Doxologia la LIBREX

La Sala Polivalentă din Iaşi se organizează, în perioada 19-23 mai, ediţia a XVIII-a a Târgului Internaţional de Carte LIBREX. Ca şi în ediţiile precedente, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei participă şi anul acesta la acest târg. Din dorinţa de a continua dialogul cu cititorii s-au planificat câteva evenimente pentru copii şi adulţi. Pe toată perioada desfăşurării târgului, începând de astăzi şi până pe 21 mai, se va organiza un concurs pe pictură religioasă cu tema "Cine este îngeraşul tău?". În această perioadă, copiii vor depune la standul Editurii Doxologia desene care vor fi premiate într-un cadru festiv pe 22 mai. Pe 20 mai, la standul editurii va fi organizat un atelier de pictură religioasă pe aceeaşi temă pentru copii, coordonat de pictorul Lucian Săcrieru Dragomir. Sâmbătă, 22 mai, la ora 19:30, Editura "Doxologia" va organiza lansarea de carte "Taina veacurilor. Unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile Bisericii", de pr. dr. Ioan Valentin Istrati. "Încercăm anul acesta să participăm cu titluri noi editate din a doua parte a anului 2009 până în prezent: cărţi de cult, cărţi de teologie şi spiritualitate etc. Ne dorim ca prin aceste apariţii să ne facem cunoscută activitatea de până acum şi, totodată, să primim sugestii de la cititori în legătură cu cărţile pe care ar trebui, pe viitor, să le includem în planul editorial", a declarat Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Simpozion la Bârlad dedicat Crezului Ortodox şi Autocefaliei româneşti

În municipiul Bârlad se desfăşoară, în această perioadă, "Zilele culturale bârlădene", ediţia a XIX-a. La aceste manifestări, Protopopiatul Bârlad s-a implicat prin organizarea Simpozionului "125 de ani de Autocefalie şi 85 de ani de Patriarhat", care va avea loc la Biserica "Sf. Ilie" din Bârlad, începând cu ora 17:00. Sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe atât bârlădenii, cât şi cei care sunt prezenţi pe aceste meleaguri istorice. Tema simpozionului va fi susţinută de pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. De asemenea, pr. dr. Florin Ţuscanu, protoiereul Protopopiatului Roman, va prezenta un film documentar cu activitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu, cel care este autorul actului de Autocefalie din anul 1885. Vor fi prezentate şi alte comunicări ştiinţifice legate de acest eveniment pe care Biserica noastră îl sărbătoreşte în acest an.

marți, 18 mai 2010

Doi ierarhi au resfinţit Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Fălticeni

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Fălticeni a fost resfinţită, duminică, de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Sfântul lăcaş a suportat, în ultimii ani, mai multe lucrări de reconsolidare şi înfrumuseţare, care au fost susţinute de enoriaşii din parohie.

Mii de fălticeneni au participat, în urmă cu două zile, la slujba de resfinţire a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Protopopiatul Fălticeni. Ploaia nu i-a împiedicat pe credincioşi să se roage, alături de IPS Pimen, PS Macarie şi de soborul de preoţi şi diaconi, în jurul unuia dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din Fălticeni. Slujba de sfinţire a început, după rânduială, mai întâi la exteriorul bisericii şi a continuat în interior. "După ce episcopii s-au îmbrăcat în veşminte albe, s-au încins cu prosoape tradiţionale, aşa cum este rânduiala, am purces la resfinţirea bisericii a cărei prime târnosiri a avut loc în anul 1827. Sfânta masă a fost îmbrăcată cu cămăşi de in, dar şi cu îmbrăcămintea specială realizată de maicile de la Mănăstirea Cămârzani", a declarat pr. paroh Adrian Brădăţanu.

Sfânta Liturghie, încununată prin prezenţa miilor de credincioşi

Sfânta Liturghie a avut loc pe un podium special amenajat lângă lăcaşul de închinăciune şi a fost oficiată de către cei doi ierarhi amintiţi, înconjuraţi de un sobor de 30 de preoţi şi diaconi. Deşi ploaia nu s-a oprit, oamenii au venit în număr mare la această slujbă, astfel încât esplanada din faţa sfântului lăcaş era plină. La final, PS Macarie a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a punctat semnificaţiile Sfintei Evanghelii din Duminica a VII-a după Paşti, dar şi importanţa prăznuirii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic. În cadrul slujbei, diac. Teodor Brădăţanu a fost hirotonit preot pe seama Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", iar tânărul Dumitru Irimia a fost hirotonit diacon. "Aceste două hirotonii au fost două motive în plus de bucurie pentru noi, participanţii la slujba de resfinţire. Un alt motiv de bucurie a fost acela că PS Macarie ne-a fost coleg la Seminar, iar la sărbătoarea de ieri (n.r. - duminică) au venit mai mulţi preoţi colegi care s-au revăzut cu Preasfinţia Sa", ne-a mai relatat pr. paroh Adrian Brădăţanu, care a primit din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor rangul de iconom stavrofor. "Lucrările au fost susţinute, în proporţie de 90%, de credincioşii din parohie"

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fost ctitorită de Matei Gane în anul 1827 în stil catolic. Din anul 2000 au început renovările prin adaosul unui pridvor cu stâlpi după care au fost înălţate două abside. Acoperişul a fost modificat în totalitate, fiind adăugată streaşina după stilul moldovenesc. Deasupra pridvorului s-au ridicat două turnuri din lemn, iar în interior s-a decapat tencuiala veche şi s-a tencuit din nou, după care s-a repictat de fraţii pr. Dumitru şi pr. Neculai Mihoc. În acelaşi timp a fost renovat mobilierul vechi, cafasul, catapeteasma şi stranele. Pardoseala a fost realizată din parchet masiv de stejar. De asemenea, temelia sfântului lăcaş a fost placată cu piatră naturală adusă din Grecia. "Lucrările au fost susţinute, în proporţie de 90%, de credincioşii din parohie, iar restul fondurilor au provenit de la sponsori, prieteni sau binefăcători. S-au făcut mai multe colecte pe timpul verii la care am participat şi eu", a mai spus pr. paroh.

Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Botoşani

La sediul Protopopiatului Botoşani s-a desfăşurat, ieri, conferinţa semestrială cu preoţii. Şedinţa a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii săvârşită de IPS Teofan la Biserica Vovidenia din Botoşani.

Biserica Vovidenia din Botoşani a fost arhiplină ieri, când Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit aici Sfânta Liturghie. Din soborul de preoţi au făcut parte şi pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, şi pr. Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor. La finalul slujbei, IPS Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură. A urmat conferinţa cu titlul "Preotul şi enoriaşii săi, apărători şi mărturisitori ai dreptei credinţe", susţinută de pr. Marius Babiuc de la parohia Siliştea, care a avut loc la sediul Protopopiatului Botoşani. "După expunerea referatului, Părintele Mitropolit Teofan i-a invitat pe preoţi să intervină cu exemple din experienţe proprii, cu propuneri privind metode concrete de îmbunătăţire a relaţiei dintre preot şi credincioşi. În acelaşi timp s-a insistat pe aspectul prezenţei preotului în casa credincioşilor prin vizitele pastoral-misionare. Au fost foarte multe luări de cuvânt, Înalt Preasfinţitul răspunzând fiecărui preot în parte. Ne-am notat o gamă variată de lucruri pe care noi poate nu le-am aplicat sau asupra cărora va trebui să revenim pentru că sunt de actualitate şi impuse de relaţia de astăzi dintre preot şi credincioşi", ne-a relatat pr. protopop Lucian Leonte. Întrunirea a continuat cu discutarea mai multor probleme administrative pe care preoţii le întâmpină în parohii, iar apoi s-au desfăşurat audienţele. În după-amiaza zilei de ieri, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a efectuat vizite pastorale în parohiile Cătămăreşti Deal, Ipoteşti, Cătămăreşti Vale şi Stânceşti din Protopopiatul Botoşani, pentru a oferi sfântul antimis.

Biserica Vovidenia din Botoşani a fost construită în anul 1835 de către boierii Manole şi Varlam Cârstea, pe locul unui vechi sfânt lăcaş din lemn, în jurul căruia era cimitirul oraşului. Biserica nu a fost niciodată pictată, iar catapeteasma este cea originală şi a fost îmbrăcată în foiţă de aur. În jurul bisericii, la începutul sec. al XX-lea, a funcţionat prima şcoală de cântăreţi bisericeşti din Botoşani. Între anii 1951 şi 1971 a fost închisă, iar până în anul 1992 parohia a fost, pe rând, filie a parohiilor „Sfântul Dimitrie“ şi „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani. Biserica Vovidenia este monument istoric şi una dintre cele mai mari biserici din Botoşani.

Instalarea protopopului Protoieriei Bacău

Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, va oficia astăzi o slujbă specială la Biserica Precista din municipiul Bacău, cu ocazia instalării în funcţia de protopop a preotului Constantin Tomozei, la nou înfiinţatul protopopiat Bacău. După cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la ceremonia religioasă vor participa preoţi reprezentanţi din tot protopopiatul, care însumează 106 parohii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Slujbă de parastas la Putna pentru maica Benedicta

La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava a avut loc, sâmbătă, slujba Parastasului de 4 ani pentru maica Benedicta (acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Născută în 20 august 1920 şi trecută la cele veşnice în 5 mai 2006, Zoe Dumitrescu-Buşulenga a fost una dintre personalităţile reprezentative ale culturii româneşti din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Profesor de vocaţie al Universităţii din Bucureşti, magistru al mai multor generaţii de profesori de limba şi literatura română, şi-a dăruit viaţa formării oamenilor, iar ultimii ani i-a petrecut în cinul monahal sub numele de Benedicta.

Sfinţirea Casei „Prunca Rada“ din parohia Vaduri II

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit, duminică, Casa socială "Prunca Rada" din parohia Vaduri II, Protopopiatul Piatra Neamţ. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a primit titlul de membru de onoare al Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, însoţit de pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a sosit în parohia Vaduri II în după-amiaza zilei de duminică, fiind întâmpinat de Corul "Cântec sfânt" din Piatra Neamţ şi de un sobor de 14 preoţi. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a intrat apoi în sfântul lăcaş, unde pr. paroh Dorin Ploscaru a rostit un cuvânt de întâmpinare. "Am arătat faptul că biserica din lemn, foarte frumoasă, placată cu lambriu de stejar în exterior, a fost ridicată între anii 1996-1998 de pr. Nicolae Nicolescu, în prezent slujitor la Biserica "Sf. Lazăr" din Iaşi. Apoi am vorbit despre Casa "Prunca Rada", care a fost zidită în memoria pruncei noastre trecute la Domnul la 1 an şi două luni pe 14 ianuarie 1989. Am arătat cum s-a construit această casă, aducând mulţumirile de cuviinţă celor care ne-au ajutat. Rolul acestei case este să fie primitoare de străini şi de oameni săraci. Astfel, dorim să prelungim liturghia de după Liturghie şi să întindem o mână celor care sunt însetaţi şi înfometaţi pentru pâinea şi apa vieţii. Am spus că această casă este o casă în ceruri făcută în cinstea copilei noastre, prunca Rada, ca un smerit prinos adus", a afirmat pr. paroh Dorin Ploscaru, care este şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

IPS Teofan, membru de onoare al Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan şi-a manifestat bucuria, în cuvântul pe care l-a rostit, de a se afla în Biserica "Sfânta Treime" din parohia Vaduri II. "Lumea în care trăim noi, a spus Înalt Preasfinţia Sa, este una a deşertului, iar casa aceasta îi primeşte pe cei arşi de soarele deşertului şi pe cei flămânzi şi însetaţi de o bucată de pâine şi un pahar cu apă. Într-adevăr trăim într-o lume în care sensul este la nivel de foame şi de sete", ne-a mai relatat pr. paroh. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a oferit părintelui paroh Dorin Ploscaru rangul de iconom stavrofor, iar cei care s-au evidenţiat în susţinerea lucrărilor au primit distincţii de vrednicie: Consiliul şi Comitetul parohial prin domnul ing. Neculai Constantin, epitrop, presbitera Laura Ploscaru, Ion Negură, George Negreţ, Constantin Apetrei, Doru Berea, Vasile-Sergiu Cocea (post-mortem), Mihai Chirilă (post-mortem), Maria Hepca, Robert Cropacic, şi pr. Gabriel Pintilie, parohia Bistriţa Al. cel Bun. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a primit titlul de membru de onoare al Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ pentru merite deosebite în păstrarea vie a spiritualităţii româneşti în sfintele lăcaşuri şi pentru întreaga activitate în plan teologic şi cultural. Diploma a fost înmânată de criticul şi scriitorul Cristian Livescu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din judeţul Neamţ şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. La acest eveniment au participat scriitori, dar şi autorităţi locale şi judeţene. După acest moment a avut loc sfinţirea casei sociale zidită între anii 2002-2010. "Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a menţionat, după sfinţirea Casei sociale "Prunca Rada", în cuvântul său, că numele Rada prin extensie înseamnă bucurie şi că de câte ori îi vom primi pe străinii, flămânzii şi însetaţii lumii acesteia prunca Rada va fi vie în inimile noastre", a spus în încheiere pr. paroh.

Teme referitoare la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în şedinţele preoţeşti

Preoţii din Protopopiatul Hârlău s-au reunit, ieri, în şedinţă lunară. Tema cu titlul "Providenţa divină reflectată în Sfânta Scriptură" a fost prezentată de părintele Petru Ciobanu de la parohia Şendreni. La final, preoţii parohi au discutat despre această temă, urmând ca apoi să se aducă la cunoştinţă celor prezenţi adresele mitropolitane şi ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. "De asemenea, am adus la cunoştinţă preoţilor parohi faptul că a fost înfiinţată, săptămâna trecută, Asociaţia Tineretului Ortodox din România (ATOR), filiala Hârlău. Am primit două propuneri din partea preoţilor din protopopiatul nostru. Una dintre ele făcea referire la reînfiinţarea casei de pensii a Bisericii, iar cealaltă a constat în organizarea unei şedinţe şi a unei tabere cu cântăreţii bisericeşti în vederea perfecţionării acestora pentru interpretarea cântărilor psaltice şi a aplicării tipicului bisericesc uniform", a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău.

La sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc, ieri, întrunirea lunară cu preoţii în cadrul căreia a fost dezbătută tema "Cum dobândim şi păstrăm harul lui Dumnezeu". "Expunerea a fost pregătită de pr. Nicolae Ungureanu de la parohia Vlădeni-Mihăileni care a scos în evidenţă mijloacele prin care noi, creştinii, putem să dobândim harul lui Dumnezeu şi mai ales mijloacele prin care noi putem să păstrăm harul lui Dumnezeu în noi, ca el să fie lucrător şi folositor spre mântuire. În partea a doua a întâlnirii au fost prezentate câteva din adresele pe care le-am primit la Centrul eparhial, iar apoi au fost aduse la cunoştinţă reperele pentru întrunirile următoare din luna iunie", a spus pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.

luni, 17 mai 2010

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ din Bodeşti, resfinţită după 125 de ani

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a resfinţit, ieri, Biserica "Sf. Ierarh Nicolae" din parohia Bodeşti, Protopopiatul Piatra Neamţ. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş.

Credincioşii din localitatea Bodeşti, dar şi cei din parohiile dimprejur s-au adunat, ieri, la Biserica "Sf. Ierarh Nicolae", care a fost resfinţită după 125 de ani, când a fost sfinţită prima dată. Construcţia lăcaşului de închinăciune a început în anul 1875, fiind sfinţită după cucerirea independenţei de stat a României, în anul 1885, de către episcopul Huşilor, Silvestru Bălănescu. Pictura a fost executată de către pictorul Nicolae Săvinescu. Catapeteasma este sculptată din lemn de tei, fiind restaurată între anii 2000-2005. Pridvorul sfântului lăcaş fusese adăugat între anii 1909-1910 şi pictat în anul 2004, faţada fiind executată în anul 1992. Între anii 1995-2000 s-a ridicat casa parohială pentru două familii, iar între anii 2008-2009 a fost construită casa de prăznuire şi s-au pavat aleile din curtea sfântului lăcaş. Lucrările au fost coordonate şi susţinute de către pr. Ioan Burlea, pr. Adrian Jipa, consiliul parohial, Consiliul Local Bodeşti, dar şi de credincioşi.

"Sunt bucuroasă pentru că am reuşit să mă închin sfintei mese"

În sunetul clopotelor şi al cântării "Pre Stăpânul", soborul de preoţi şi diaconi, alături de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de mulţimea de credincioşi, l-a întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan. Apoi a început slujba de resfinţire, mai întâi la exterior, continuând cu târnosirea sfintei mese. După ce soborul de preoţi s-a închinat mesei sfântului altar, au urmat credincioşii, atât bărbaţi, cât şi femei. Pentru cei mai mulţi creştini, trecerea prin sfântul altar reprezintă un moment deosebit de emoţionant. "Trecerea prin sfântul altar este un lucru creştinesc pe care e bine să-l facem. Sunt bucuroasă pentru că am reuşit să mă închin sfintei mese, locul în care Sfântul Duh se pogoară asupra pâinii şi a vinului, prefăcându-le în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. M-am rugat pentru sănătatea şi luminarea minţii copiilor şi nepoţilor mei", a spus Tatiana Dascălu din Bodeşti. "Am simţit o uşurare când am trecut prin sfântul altar, mai ales că am avut şi noi voie să intrăm. Ne-am rugat pentru sănătatea noastră şi a copiilor", a declarat Ana Savin din localitatea Oşlobeni, comuna Bodeşti.

Testamentul unităţii lăsat de Mântuitorul Hristos

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de 20 de preoţi şi diaconi, lângă lăcaşul de cult resfinţit. Corul "Imperialii" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ a oferit răspunsurile la strană. După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre testamentul pe care l-a lăsat Mântuitorul Hristos lumii. "Hristos s-a rugat ca om, deşi era şi Dumnezeu adevărat, lui Dumnezeu Tatăl pentru apostoli şi pentru toţi creştinii ca să aibă viaţa veşnică. "Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis" (Ioan 17, 3). Mântuitorul Hristos lasă acest testament pentru "ca să fie deplină bucuria" Lui întru dânşii. Ce bucurie poate să fie în inima unui om care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, care nu se deschide spre harul care zideşte bucuria înlăuntrul omului. Hristos mai roagă pe Dumnezeu Tatăl ca toţi să fie una, creştinii să fie uniţi în credinţă, nădejde şi dragoste", a explicat IPS Teofan, care a mai amintit faptul că în calendarul Bisericii noastre au fost pomeniţi, ieri, Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic. După Sfânta Liturghie, pr. Dumitru Ailincăi, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ, a citit hrisovul de resfinţire, după care au fost susţinute mai multe alocuţiuni. Părintele paroh Ioan Burlea şi pr. slujitor Adrian Jipa au primit rangul de iconom stavrofor, în timp ce alţi credincioşi, care s-au evidenţiat în susţinerea lucrărilor de reconsolidare a bisericii, au primit distincţii de vrednicie.

Episcopul Melchisedec Ştefănescu, „model pentru viaţa culturală a românilor“

"Zilele Melchisedec Ştefănescu", ediţia a X-a, s-au încheiat, ieri, la Catedrala arhiepiscopală din Roman după oficierea Sfintei Liturghii de către IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Manifestările dedicate episcopului Melchisedec Ştefănescu au avut loc la Bacău şi la Roman, începând de marţi, 11 mai.

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a organizat, în perioada 11-16 mai, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, "Zilele Melchisedec Ştefănescu", ediţia a X-a. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată, ieri, la Catedrala arhiepiscopală din Roman de către IPS Casian, alături de PS Ioachim Băcăuanul, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi din întreaga eparhie.

Legătura sacră dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

La finalul slujbei, IPS Casian a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre credinţa ortodoxă şi despre Sfinţii Părinţi de la primul Sinod Ecumenic. Înalt Preasfinţia Sa a amintit faptul că episcopul Melchisedec Ştefănescu, de la a cărei trecere la cele veşnice s-au împlinit ieri 118 ani, a păstorit atât eparhia Galaţiului, fiind primul episcop al Dunării de Jos, cât şi pe cea a Huşilor şi cea a Romanului. "PS Ioachim Băcăuanul a mulţumit Arhiepiscopului Dunării de Jos pentru că a venit la aceste manifestări, fiind un reprezentant al eparhiei în care a păstorit episcopul Melchisedec Ştefănescu. Preasfinţia Sa a mai adăugat faptul că într-o perioadă cum este cea de acum, în care nădejdea a început să dispară, îl pomenim pe episcopul Melchisedec Ştefănescu, cel care va rămâne un model atât pentru Biserică, cât şi pentru viaţa culturală a românilor. Episcopul-Vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a vorbit şi despre legătura sacră dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, realizată prin episcopul Melchisedec Ştefănescu", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. PS Ioachim Băcăuanul a oferit Înalt Preasfinţitului Casian medalia jubiliară "600 de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Romanului" şi o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva.

Parastas la mormântul fostului episcop al Romanului

Soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi, alături de credincioşi, având în mijlocul lor portretul episcopului Melchisedec Ştefănescu, s-a îndreptat către capela marelui ierarh, aflată în apropierea Centrului eparhial de la Roman. La mormântul episcopului Melchisedec a fost oficiată o slujbă de pomenire, la finalul căreia, cei doi ierarhi au rostit alocuţiuni omagiale. Pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a citit cuvântul pe care episcopul Lucian Triteanu l-a rostit atunci când s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a episcopului Melchisedec. "A urmat alocuţiunea Înalt Preasfinţitului Părinte Casian care a remarcat faptul că trebuie să existe o continuitate în cinstirea episcopului Melchisedec Ştefănescu, cel care a iubit atât de mult Biserica şi poporul român prin viaţa şi activitatea sa. IPS Casian a mărturisit că a rămas impresionat de modul în care episcopul Melchisedec Ştefănescu este cinstit în Eparhia Romanului şi Bacăului, acest lucru dovedind că fostul ierarh al Episcopiei Romanului nu a murit, ci trăieşte prin slujbele, evocările şi prin referirile care se fac în permanenţă la numele său (un exemplu fiind Fundaţia "Melchisedec Ştefănescu" a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, coordonată de PS Ioachim Băcăuanul)", a mai spus pr. inspector Constantin Gherasim.

Simpozion omagial

Cu prilejul "Zilelor Episcop Melchisedec Ştefănescu", derulate anul acesta sub semnul serbării a 125 de ani de la proclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, sâmbătă, la Seminarul Teologic Ortodox Liceal "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Roman a avut loc Simpozionul "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române". La parterul şcolii a fost organizată o expoziţie foto-documentară, iar apoi, în sala de conferinţe a seminarului a urmat simpozionul propriu-zis, cuvântul de deschidere aparţinând PS Ioachim Băcăuanul. "IPS Casian a ţinut o prelegere exhaustivă a vieţii şi activităţii episcopului Melchisedec Ştefănescu, pe baza unor documente pe care le-a adus, le-a prezentat şi le-a explicat celor prezenţi la simpozion. Au mai luat cuvântul prof. univ. dr. Tudor Ghideanu, prof. univ. dr. Vasile Vasile şi diac. Iulian Cozorel, inspector eparhial al Episcopiei Huşilor, care a vorbit despre legăturile episcopului Melchisedec cu Eparhia Huşilor", a mai adăugat pr. Constantin Gherasim. A urmat lansarea cărţii "Episcopul Melchisedec Ştefănescu - eminent ierarh, pedagog şi om de cultură" de prof. univ. dr. Vasile Vasile, prezentare de Mioara Ignat, inspector cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi a volumului "Autocefalie şi Patriarhie" de prof. univ. dr. Tudor Ghideanu, prezentare Emilia Ţuţuianu. Au fost acordate diplome şi cadouri copiilor care au participat la concursul şcolar interjudeţean "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, personalitate eclesială şi culturală", dar şi elevilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului care au participat la faza naţională a Olimpiadei de Religie. Corul "Laudamus", al Seminarului "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Roman, şi Corul "Adoramus", al studenţilor teologi din Eparhia Romanului şi Bacăului, au susţinut un concert de cântări religioase. PS Ioachim Băcăuanul a oferit câte o diplomă de excelenţă Înalt Preasfinţitului Casian şi, prin diac. Iulian Cozorel, Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor.

"Părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române", la Bacău

Episcopul Melchisedec Ştefănescu a fost comemorat pe 11 mai, în prima zi a manifestărilor care i-au fost dedicate prin Simpozionul "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române". Manifestarea a avut loc în sala de conferinţe a Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacău, fiind organizat de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în colaborare cu instituţia culturală mai sus amintită. Despre episcopul Melchisedec Ştefănescu au vorbit prof. dr. Ioan Mitrea, protos. Pimen Costea, pr. dr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, şi prof. dr. Marius Iustina. Evenimentul a continuat cu prezentarea cărţii "Episcopul Melchisedec Ştefănescu - eminent ierarh, pedagog şi om de cultură".

O viaţă dedicată culturii

Episcopul Melchisedec Ştefănescu s-a născut la 15 februarie 1823, în localitatea Gârcina din judeţul Neamţ, într-o familie de preot, şi a decedat la 16 mai 1892, în Roman. A făcut studii la Seminarul de la Socola (1834-1841 şi 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848-1851), unde a obţinut titlul de "Magistru în teologie şi litere". A fost învăţător în Şerbeşti - Neamţ (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848), din nou profesor la acelaşi seminar (1851-1856), apoi profesor şi director la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Huşi (1856-1861). S-a călugărit cu numele Melchisedec (1843), fiind hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieronionah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) şi arhimandrit (1853). A fost locţiitor de episcop la Huşi (1861-1864), fiind hirotonit arhiereu cu titlul "Tripoleos" în 1862, locţiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865-1879). La 22 februarie 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.

sâmbătă, 15 mai 2010

Ziua Eroilor, prilej de comemorare a înaintaşilor căzuţi pe front

Praznicul Înălţării Domnului este zi de mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Aşa cum se întâmplă în fiecare an, în a patruzecea zi de la Învierea Mântuitorului Hristos se face şi pomenirea eroilor. În mai multe parohii din Iaşi, dar şi din toată ţara, oamenii au înălţat rugăciuni pentru cei care şi-au dat viaţa pentru patrie. La Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, a fost oficiată joi Sfânta Liturghie, în cadrul căreia răspunsurile liturgice au fost date de un grup format din membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi (ASCOR) din filialele Iaşi şi Galaţi. La sfârşitul slujbei, credincioşii parohiei Galata şi tinerii ascoreni au participat la o slujbă de parastas la monumentul de pe şoseaua Galata, ridicat în amintirea eroilor neamului din Primul Război Mondial. La slujbă au fost prezenţi peste 100 de enoriaşi, dar şi copii de la şcolile din parohia Galata. Reprezentantul Asociaţiei "Cultul Eroilor" Iaşi a fost col. Ion Chiriţă. "La sfârşitul slujbei de pomenire s-a împărţit jertfa adusă de enoriaşii parohiei "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Galata copiilor şi studenţilor prezenţi. Astfel am putut fiecare dintre noi să simţim o vibraţie puternică în sufletele noastre cu gândul la eroii neamului. Am fost determinaţi cu toţii să dăm dovadă de eroism în aceste zile de criză pe care le trăim noi. Calitatea de erou se cere a o avea fiecare creştin adevărat al Bisericii noastre", a declarat pr. paroh Gheorghe Manole. Începând cu ora 14:00, la troiţa ridicată în urmă cu patru ani în faţa cimitirului Galata în preajma sărbătorii praznicului Înălţării Sfintei Cruci, s-a săvârşit o slujbă de pomenire. Troiţa a fost construită de credincioşii parohiei "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Galata în colaborare cu Asociaţia "Cultul Eroilor" din Iaşi. Din anul 2007, aici se oficiază de Ziua Eroilor slujba de pomenire pentru eroii neamului căzuţi la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial.

Parastas în cimitirul parohiei Rediu

Ziua Eroilor a fost marcată în mod deosebit în parohia Rediu din Protopopiatul Iaşi 1. Joi, după slujba Sfintei Liturghii prilejuită de sărbătoarea Înălţării Domnului, au fost comemoraţi eroii patriei căzuţi în Războiul pentru Independenţă din 1877, Primul Război Mondial şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Slujba de parastas din cimitirul satului a fost oficiată de pr. paroh Ştefan Tulan, alături de pr. Valeru Antonescu, în prezenţa autorităţilor locale, a conducerii Şcolii Generale din Rediu şi a plutonului Garnizoanei din Iaşi. Au fost pomeniţi cei 300 de fii ai satului, care au luptat pentru apărarea patriei, şi regimentele de soldaţi care au fost înmormântaţi în cimitirul parohiei Rediu (Grupul 18, 90 şi 92 Vânătorii de munte identificaţi şi neidentificaţi în patru gropi comune, dar şi regimentul 14 Dorobanţi cu grupul format din cei 18 vânători de munte). Primarul comunei Rediu, Vasile Haidău, a ţinut un scurt discurs în care a evocat jertfa celor care au căzut pe fronturile de luptă în cele trei războaie. Apoi, elevii Şcolii Generale Rediu, coordonaţi de înv. Parascheva Florea, au intonat mai multe cântece patriotice, iar la final a avut loc ceremonia depunerii coroanelor de flori.

Premii ale seminariştilor nemţeni la festivalul de bătut toaca de la Giurgiu

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Teoctist Patriarhul" din Giurgiu a avut loc, pe 12 mai, festivalul de bătut toaca pentru elevii seminariilor teologice, intitulat "Ritmuri de toacă". Din partea Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ au participat doi reprezentanţi, coordonaţi de pr. prof. Bogdan Constantin. Elevul Ilie Nădăşanu, clasa a X-a, a obţinut premiul I, iar elevului Ştefan Boaru, clasa a X-a, i-a fost acordat premiul al III-lea. "Pentru Seminarul Teologic din Piatra Neamţ, aceste premii reprezintă o mare bucurie şi o dovadă a faptului că elevii şcolii noastre tratează cu multă seriozitate implicarea lor în activităţile extracurriculare. Aceste premii sunt o încununare atât a eforturilor lor, cât şi a profesorului coordonator. Repurtarea acestor premii aduce un prestigiu deosebit seminarului nostru", a spus pr. Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a VII-a după Paşti, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi biserica parohiei Bodeşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va resfinţi Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Fălticeni. IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în parohia Homiceni, Protopopiatul Piatra Neamţ.