vineri, 15 ianuarie 2010

Poetul Mihai Eminescu, omagiat în aceste zile la Vorona şi Botoşani

În parohia Vorona Centru din Protopopiatul Botoşani au debutat ieri manifestările dedicate împlinirii a 160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. La bustul lui Mihai Eminescu de la Grupul Şcolar „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ - Vorona au fost depuse coroane şi jerbe de flori, iar elevii au recitat poezii ale poetului.

Programul a continuat cu vizitarea expoziţiei de tablouri „Dor de Eminescu“, de la Centrul pentru copii şi tineri al parohiei „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ - Vorona Centru. În debutul acestui moment, primarul comunei Vorona, Aurel Ştefan, şi-a exprimat bucuria de a deschide manifestările prilejuite de „Zilele Mihai Eminescu“, la Vorona. Primarul Ştefan a recomandat celor prezenţi să se gândească mai des la Mihai Eminescu, „pentru a reveni la valorile noastre autentice şi pentru a nu ne pierde în neantul globalizării“. La manifestări au participat profesori, poeţi din municipiul Botoşani, din Basarabia, dar şi elevii Grupului Şcolar din Vorona. „În mijlocul nostru s-a aflat dl Leo Butnaru, poet, critic şi istoric literar de la Chişinău, dl George Vulturescu, poet şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, venit din Ţara Oaşului, iar din Vorona au fost prezenţi dl Vlad Scutelnicu, dl Florentin Florescu şi alţi poeţi. Fiecare dintre invitaţi a recitat câte o poezie a poetului Mihai Eminescu“, a declarat pr. paroh Cristian Ştefan. Participanţii la manifestările organizate de parohia Vorona Centru au asistat, în continuare, la şezătoarea literară „Vreme trece, vreme vine“, susţinută de grupuri corale, de dans şi teatru din Vorona: Grupul de recitatori „Hyperion“, Corala „Raluca Iuraşcu“ a Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu“ din Vorona, Grupul folcloric bărbătesc „Arcaşii“ şi Grupul folcloric de copii „Ciobănaşul“, de la Căminul Cultural Vorona. A urmat oficierea unei slujbe de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu şi pentru părinţii lui, Raluca Iuraşcu şi Gheorghe Eminovici. După încheierea acestei şezători literare, invitaţii au mers în pelerinaj la Mănăstirea Sihăstria Voronei, unde s-au închinat la moaştele Sfântului Onufrie de la Vorona.

Manifestări culturale la Ipoteşti şi la Muzeul „Mihai Eminescu“ din Botoşani

În Amfiteatrul „Memorialul Ipoteşti“ din localitatea Ipoteşti a avut loc ieri o prezentare de cântece şi poezie eminesciană a elevilor de la Şcoala „Mihai Eminescu“ - Ipoteşti. Astăzi, la Biserica Uspenia din Botoşani se va oficia o slujbă de parastas pentru poetul Mihai Eminescu şi familia sa. Vor urma manifestările din cadrul „Zilele Eminescu“, de la Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“. La ora 11:30, la Biblioteca Naţională de Poezie „Mihai Eminescu“ va avea loc deschiderea Zilelor „Mihai Eminescu“, ce va fi urmată de lansarea antologiei „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de poezie Opera Prima“. Tot astăzi, vor fi decernate medaliile jubiliare „160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu“ şi albumul omagial „Mihai Eminescu“. În cadrul Muzeului „Mihai Eminescu“ din Botoşani, va avea loc vernisajul expoziţiei „Donaţia Doina Gloria Folescu“ şi vernisarea expoziţiei etnografice „La gura sobei“, realizată în colaborare cu Grupul Şcolar „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Vorona. Astăzi va fi inaugurată şi Sala „Timpul“ a Muzeului „Mihai Eminescu“, urmând ca manifestările să se încheie cu un concert pe versuri eminesciene.

Conferinţe preoţeşti în trei protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor

Preoţii din Protopopiatul Paşcani s-au reunit ieri, 14 ianuarie 2010, în şedinţă lunară. Tema „Apostolatul preoţesc în contextul societăţii de astăzi“ a fost susţinută de pr. Pavel Postolachi, protoiereu al Protopopiatului Paşcani. „S-a prezentat dimensiunea sacră a apostolatului, pornind de la cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, Care a spus: «Mergând învăţaţi toate neamurile». S-a avut în vedere modelul apostolic şi cel patristic. În privinţa dimensiunii sociale a apostolatului preoţesc de astăzi, s-a discutat despre vizitele pe care le fac preoţii la casele credincioşilor. S-a avut în vedere ca, prin activitatea preoţească, să revigorăm viaţa spirituală a enoriaşilor noştri“, a afirmat pr. protopop Pavel Postolachi, care a mai adăugat faptul că, în cadrul întrunirii, s-au abordat şi diferite probleme administrative.

La sediul Protopopiatului Tg. Neamţ a avut loc, ieri, conferinţa lunară cu preoţii, în cadrul căreia pr. Andrei George Stan, de la parohia Zvoroneşti, a prezentat tema „Familia creştină astăzi. Probleme şi metode de pastoraţie“. „S-a amintit de durerile care apasă viaţa de familie şi care o abat de la menirea ei sfântă, probleme cum ar fi divorţul, încălcarea jurământului de credinţă dintre soţ şi soţie sau avortul. S-a arătat că învăţătura creştină a luat fiinţă de la leagănul unui copil şi de la sânul unei mame, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi a luat chip de prunc“, a declarat pr. Ioan Dogariu, protoiereu al Protopopiatului Tg. Neamţ.

Tot ieri, preoţii din Protopopiatul Ceahlău s-au întrunit în şedinţă. Pr. Nicolae Cojocaru, de la parohia Borca, a susţinut tema „Dor de Eminescu“. „S-a mai discutat despre intabularea terenurilor de la parohii. O parte dintre parohii au procesele pe rol, iar altă parte trebuie să primească sentinţa definitivă. Patru dintre parohiile noastre au făcut intabularea, finalizând astfel acţiunea de constatare a proprietăţii“, a spus pr. Mihai Damian, protoiereu al Protopopiatului Ceahlău.

Simpozion la Sadova, dedicat episcopului Irineu Crăciunaş

La Biserica „Sf. Nicolae“ din Sadova, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, va avea loc duminică, 17 ianuarie 2010, Simpozionul „Episcopul Irineu Crăciunaş Suceveanul (1928-1973) - personalitate a vieţii strămoşeşti“. Programul manifestării va începe cu o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire episcop Irineu Crăciunaş, la 37 de ani de când a trecut la cele veşnice. „Episcopul Irineu Crăciunaş s-a născut în Sadova şi, de aceea, ne-am gândit să marcăm ziua de 17 ianuarie, întrucât a fost o personalitate a locurilor, dar şi pentru faptul că a fost, pentru scurtă vreme, episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. La simpozion vor participa foşti colaboratori şi preoţi care l-au cunoscut pe episcopul Irineu Crăciunaş. Sperăm ca discuţiile în care se vor antrena pe cei prezenţi să reliefeze lucruri pe care episcopul Irineu Crăciunaş le-a evidenţiat în scurta sa viaţă pământească“, a declarat pr. Simion Mândrilă, de la parohia „Sf. Nicolae“, Sadova.

Expoziţie de icoane şi obiecte de cult la Bacău

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău găzduieşte, în aceste zile, expoziţia „De la idolul păgân la icoana creştină“, organizată în parteneriat cu Muzeul de Istorie din Roman. Expoziţia face o incursiune în spiritualitatea omenirii, plecând de la celebrele figurine şi reprezentări din perioada neolitică şi ajungând până în timpurile noastre. Toate acestea ţin cont de spiritualitatea mereu prezentă în viaţa şi în conştiinţa omului. „Expoziţia dovedeşte, prin mărturii păstrate de-a lungul a mii de ani, că omul este o fiinţă spirituală, o fiinţă religioasă mereu dornică şi aflată în căutarea unei relaţii personale cu divinitatea. O contribuţie la această expoziţie o are pr. Florin Ţuscanu, protoiereu al Protopopiatului Roman. Din colecţia sa particulară sunt prezentate icoane, cărţi de cult vechi şi obiecte liturgice din sec. XIX-XX“, a declarat pr. Constantin Gherasim, consilier în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

joi, 14 ianuarie 2010

„Hristos împărtăşit copiilor“ din parohia Tudor Vladimirescu

Copiii din parohia Tudor Vladimirescu participă în fiecare săptămână la Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. În prezent, cei 40 de beneficiari se adună în Biserica „Sf. Voievozi“, urmând ca, după terminarea lucrărilor la casa socială a parohiei, activitatea catehetică să se desfăşoare în noua clădire.

Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ din parohia Tudor Vladimirescu, Protopopiatul Săveni, a început după sărbătoarea Învierii Domnului de anul trecut şi a continuat până în vară. Pe perioada vacanţei, întâlnirile săptămânale cu tinerii şi copiii din parohie nu au mai avut loc, întrucât mulţi dintre ei au plecat în vacanţă la bunici. În toamna anului trecut, programul a fost reluat, iar de atunci se desfăşoară în fiecare joi. După cum ne-a relatat pr. paroh Ionuţ Miorcăneanu, cei 40 de beneficiari ai programului (20 la grupa I şi 20 la grupa a II-a) sunt interesaţi de activitatea catehetică. „Întâlnirile noastre s-au desfăşurat conform progra-mului, după ghidul catehetic, iar copiii au fost prezenţi mereu în număr mare în sfânta biserică. Au fost stimulaţi atât de cărţile care au venit de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cât şi de o excursie care va avea loc în primăvara acestui an. Ca parte a lecţiei catehetice, băieţilor li s-a permis să intre în sfântul altar, pentru a avea un contact mai apropiat cu obiectele de cult care se găsesc aici“, a explicat pr. paroh Ionuţ Miorcăneanu.

„Părinţii sunt încântaţi că micuţii pot afla atâtea lucruri despre Dumnezeu“

În parohia Tudor Vladimirescu se construieşte în prezent o casă praznicală care va fi folosită şi pentru întâlnirile din cadrul Programului „Hristos împărtăşit copiilor“. Ulterior, se va achiziţiona un videoproiector pentru vizionarea filmelor religioase. „Am început să strâng anumite filme şi documentare despre mănăstiri, care vor fi vizionate de copii o dată la două săptămâni. Părinţii sunt încântaţi că micuţii pot afla atâtea lucruri despre Dumnezeu şi despre Casa Lui. Sunt bucuroşi pentru că, o dată pe săptămână, copiii reuşesc să vină la biserică, în afara slujbelor din duminici şi sărbători“, a mai adăugat pr. paroh. La începutul anului 2009, au fost demarate lucrările de renovare a exteriorului Bisericii „Sf. Voievozi“, care au debutat cu înlocuirea acoperişului. Sfântul lăcaş este din grinzi de stejar masiv, de aceea, la exterior a început placarea pe orizontală cu lambriu, lucrare care va fi terminată anul acesta. Construcţia casei sociale a început în anul 2008, când s-au obţinut mai întâi avizele necesare ridicării acesteia. „Am reuşit să turnăm temelia. Un fiu al satului nostru ne-a ajutat cu material lemnos pentru acoperişul casei sociale. De asemenea, anul acesta vom renova gardul ce împrejmuieşte biserica noastră“, a mai spus, în încheiere, pr. Miorcăneanu.

„Zilele Mihai Eminescu“ la Vorona

În perioada 14-15 ianuarie, în judeţul Botoşani se vor desfăşura „Zilele Mihai Eminescu“. Manifestările, dedicate împlinirii a 160 de ani de la naşterea marelui poet român, vor începe în comuna Vorona din judeţul Botoşani, întrucât mama lui Mihai Eminescu, Raluca Juraşcu, s-a născut în satul Joldeşti, din comuna Vorona. Astăzi, la ora 13:00, la Grupul Şcolar „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Vorona vor fi depuse coroane şi jerbe de flori la bustul lui Mihai Eminescu, iar elevii vor recita poezii ale poetului. La ora 14:00 va fi vizitată expoziţia de tablouri „Dor de Eminescu“, a prof. Ioan Livadaru, de la Centrul pentru copii şi tineri al parohiei „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ - Vorona Centru, urmând ca, ulterior, să aibă loc şezătoarea „Vreme trece, vreme vine“. „La şezătoarea literară vor participa scriitori, tineri din Vorona, copiii de la Grupul Şcolar Vorona şi grupurile folclorice din Vorona. La final, invitaţii vor merge în pelerinaj la Mănăstirea Sihăstria Voronei, pentru a se închina la moaştele Sfântului Onufrie de la Vorona“, a declarat pr. paroh Cristian Ştefan, organizatorul manifestărilor.

Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Piatra Neamţ

La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc ieri, 13 ianuarie 2010, şedinţa lunară cu preoţii, în cadrul căreia s-a discutat despre Ordinul circular pentru convocarea adunărilor parohiale, electorale, în vederea organizării alegerilor pentru organismele deliberative şi executive în parohiile Arhiepiscopiei Iaşilor pe perioada 2010-2014. Pr. Ionuţ Ursan, de la parohia Mastacăn, a prezentat tema „Despre mântuirea mea“, în cadrul căreia a vorbit despre puterea credinţei lucrătoare. Susţinerea temei a fost urmată de discuţii. În partea a doua a întrunirii s-a făcut o analiză şi o evaluare de ansamblu a activităţilor desfăşurate în parohii în anul 2009. „Am făcut apel pentru o implicare mai accentuată în planul activităţii catehetice, pentru a intensifica latura învăţăturii de credinţă în contextul Anului omagial consacrat Simbolului de Credinţă“, a declarat pr. Dumitru Ailincăi, protoiereu al Protopopiatului Piatra Neamţ.

Masă caldă pentru 20 de copii băcăuani

La Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Bacău s-a redeschis, după sărbătorile de iarnă, Cantina „Samarineanul milostiv“. Aici, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, mănâncă, la prânz, 20 de elevi de la şcolile aflate în vecinătatea acestei biserici. Cantina „Samarineanul milostiv“ funcţionează de 10 ani, fiind coordonată de pr. paroh Vasile Radu. „De luni până vineri, copiii vin şi iau masa de prânz, susţinută din fondurile parohiei «Sf. M. Mc. Gheorghe» din Bacău, având sprijinul enoriaşilor“, a declarat pr. Constantin Gherasim, consilier în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie sprijină activitatea pastorală din parohia Budeni

În ultimii 15 ani, enoriaşii din parohia Budeni au avut de suferit din cauza întreruperii activităţii fabricilor unde lucrau. Unii au luat calea străinătăţii, alţii au rămas în satul în care au crescut şi au copilărit. Cu toate acestea, atât cei plecaţi din ţară, cât şi cei care au rămas sunt alături de Sfânta Biserică.

Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie“ din parohia Budeni, Protopopiatul Fălticeni, a fost ridicată în anul 1914 din cărămidă şi piatră. Arhitectura este în plan treflat, cu un turn. Pictura bisericii are influenţă renascentistă. Sfântul lăcaş a fost restaurat şi resfinţit ultima dată în anul 1989, în timpul păstoririi ca paroh a părintelui Eugen Ungureanu. Ansamblul parohial mai cuprinde o casă de prăznuire şi un turn-clopotniţă, separat de biserică. În prezent, se construieşte o casă mortuară în cimitirul parohiei. „Am simţit mereu ajutorul Sfântului M. Mc. Dimitrie, prin răspunsul la rugăciuni. Am văzut multe transformări în rândul oamenilor, de 15 ani, de când păstoresc această parohie. Am avut cazuri de enoriaşi care s-au vindecat de patimi într-un mod surprinzător, şi asta numai datorită mijlocirii Sfântului M. Mc. Dimitrie. Sf. Dimitrie ne ajută răspunzând rugăciunilor pe care le facem“, a spus pr. paroh Cezar-Gorun Nesvadba.

În parohia Budeni se intensifică, de-a lungul anului, activitatea de catehizare atât a credincioşilor care vin la biserică, cât şi a celorlalţi enoriaşi. De asemenea, pr. Cezar-Gorun Nesvadba predă la şcoala din sat Religia. „Odată, când veneam cu autobuzul spre casă, m-am întâlnit cu doi foşti elevi care mi-au adresat întrebări legate de învăţătura de credinţă a Bisericii noastre, dar şi a altor confesiuni. Discuţia s-a prelungit mult după ce am coborât. Locuiesc în parohia încredinţată mie spre păstorire, în mijlocul credincioşilor. M-am implicat în discuţii cu persoane care au fost vizate de activitatea de prozelitism a unor culte neoprotestante. După lămurirea lor, unele au evitat contactul cu neoprotestanţii, altele s-au întors, făcându-li-se primirea la Ortodoxie după rânduiala Bisericii noastre“, a mai adăugat pr. paroh Cezar-Gorun Nesvadba.

„Încerc să menţin un contact permanent cu cei plecaţi în străinătate“

Parohia Budeni se află într-o zonă săracă, foarte mulţi enoriaşi fiind plecaţi în străinătate. De aceea, acţiunile social-filantropice nu pot lua amploare aşa cum şi-ar dori păstorul de la Budeni. Cu toate acestea, atunci când o familie întâmpină dificultăţi, este ajutată de către enoriaşii din parohie. „Au fost situaţii cu persoane care s-au accidentat. Astfel, prin intermediul bisericii, s-a făcut apel la credincioşi pentru colectă în sat. Tot cu sprijinul oamenilor din parohie s-a schimbat acoperişul unei familii căreia i-a luat foc casa. Este dificil să întreprindem foarte des acţiuni social-filantropice, pentru că majoritatea oamenilor sunt pensionari. Mai mult am avea noi nevoie de asistenţă decât să oferim“, a explicat pr. paroh, care a mai continuat să spună câteva cuvinte despre problema tinerilor plecaţi în străinătate. „Problema migraţiei mă depăşeşte. Creştinii care pleacă la muncă în străinătate fac acest lucru în primul rând dintr-un considerent economic. Ceea ce fac eu este să ţin legătura cu ei prin intermediul internetului. Atunci când se întorc în ţară, mă întâlnesc cu ei şi le ofer diferite materiale editate de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Încerc să menţin un contact permanent cu cei plecaţi în străinătate, personal sau prin intermediul rudelor. Cei care lucrează în zone unde sunt biserici ortodoxe merg şi se roagă în aceste sfinte lăcaşuri. În Spania, de exemplu, avem creştini care, deşi se află la o distanţă de peste 100 de kilometri de cea mai apropiată biserică, încearcă să ajungă cât mai des la sfintele slujbe“, a conchis pr. paroh Cezar-Gorun Nesvadba.

Prima şedinţă din 2010 a preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2

În prima parte a întrunirii preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2, care a avut loc ieri, 12 ianuarie 2010, s-a discutat despre activităţile protopopiatului pe parcursul anului 2009, care au fost sprijinite în primul rând de către preoţi. A urmat prezentarea Ordinului circular pentru convocarea adunărilor parohiale, electorale, în vederea organizării alegerilor pentru organismele deliberative şi executive în parohiile Arhiepiscopiei Iaşilor pe perioada 2010-2014. „S-a discutat felul în care s-a implementat ordinul cu privire la preotul II, preotul III şi preotul pensionar. Un alt punct de pe ordinea de zi a fost organizarea cercurilor pastorale. Începând cu anul acesta, cercurile pastorale, la recomandarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, vor purta denumirea unui sfânt. În încheiere, au fost transmise urări din partea ierarhului nostru, cu prilejul începutului noului an calendaristic“, a spus pr. Vilie Doroşincă, protoiereu al Protopopiatului Iaşi 2.

marți, 12 ianuarie 2010

Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Oneşti

La Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti a avut loc ieri, 11 ianuarie 2010, Sinaxa anuală a preoţilor din Protopopiatul Oneşti. Întrunirea a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, în cadrul căreia s-au împărtăşit 101 preoţi.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi a PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, preoţii din Protopopiatul Oneşti au participat ieri la tradiţionala sinaxă anuală. Dimineaţă a avut loc slujba Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoţi condus de pr. Constantin Alupei, protoiereu al Protopopiatului Oneşti, la demisolul Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti. Pe lângă cei 101 preoţi care s-au împărtăşit în cadrul Sfintei Liturghii, au mai fost prezenţi peste 600 de oneşteni. „Au fost toţi preoţii Protopopiatului Oneşti. Parohiile protoieriei noastre se întind pe o distanţă de 150 de kilometri. Pentru preoţii noştri, această distanţă nu a fost nici mică, nici mare, ci a fost aproape de sfântul potir, de sfânta masă, de sfântul jertfelnic. A fost o comuniune frăţească. Ne-am străduit ca această comuniune să fie aproape de ceea ce ne-a sfătuit Mântuitorul nostru Iisus Hristos: «Să ne iubim unii pe alţii». Cred că această iubire hristologică poate fi înţeleasă mai ales dacă ne adunăm în jurul sfântului potir. Lucrul acesta s-a petrecut la Oneşti, într-o atmosferă deosebită“, a declarat pr. Constantin Alupei, protoiereu al Protopopiatului Oneşti.

Credincioşii au rămas impresionaţi de comuniunea preoţilor

O parte dintre preoţi au slujit în sfântul altar, iar ceilalţi părinţi, reuniţi în Corala „Ierotheos“ a Protopopiatului Oneşti, condusă de pr. Adrian Ţopa, au oferit răspunsurile liturgice la strană. Atât preoţii slujitori, cât şi cei de la strană au fost îmbrăcaţi cu toate veşmintele, potrivit rânduielii Sfintei Liturghii. „Momentul cel mai important a fost când ne-a venit rândul să ne apropiem de Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. A trebuit să plecăm de la altar, preluând Trupul Mântuitorului Iisus, pentru a ne înlănţui în întreaga catedrală, după care am trecut prin mijlocul credincioşilor, care au rămas impresionaţi de comuniunea preoţilor. Îi îndemn pe toţi credincioşii să se bucure de o astfel de participare, cum spune Sf. Ap. Pavel: «Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură». Ne-am rugat atât pentru cei care au fost în catedrală, pentru cei care din binecuvântate pricini nu s-au învrednicit a fi prezenţi şi pentru tot sufletul cel necăjit şi întristat care are trebuinţă de mila şi de ajutorul lui Dumnezeu“, a mai adăugat pr. protopop Constantin Alupei. La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a transmis tuturor participanţilor la slujbă mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, care din binecuvântate pricini nu a putut fi prezent la Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Oneşti. „Mulţumim tuturor preoţilor prezenţi în proporţie de 100%. Mulţumim Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, care a transmis arhiereşti binecuvântari, dar şi credincioşilor care au binevoit să fie împreună cu noi astăzi. Este o binecuvântare atât pentru noi, preoţii, cât şi pentru binecredincioşii noştri“, a spus pr. protopop Constantin Alupei. La final, preoţii şi-au împărtăşit unii altora din gândurile pe care le au pentru anul 2010.

Angajaţii Centrului Eparhial Iaşi, binecuvântaţi de IPS Teofan

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a binecuvântat ieri cu Agheazmă mare spaţiile din cadrul Centrului Eparhial Iaşi, după ce la Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc, pe 5 ianuarie şi pe 6 ianuarie 2010, sfinţirea Aghezmei mari. „Ieri, toţi colaboratorii de la Centrul Eparhial au revenit din concediu, iar Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a dorit să stropească cu Agheazmă mare toate birourile, clădirile administrative, Biblioteca Ecumenică „Dumitru Stăniloae“, sediul postului Radio TRINITAS Iaşi. Bucuria celor care lucrează la Centrul Eparhial a fost mare, pentru că Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a venit în fiecare birou, în parte, pentru a binecuvânta locul de muncă al fiecăruia şi pentru a da câte un mic sfat“, a declarat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Reamintim faptul că, pe 5 ianuarie, slujitorii de la Catedrala mitropolitană au stropit cu Agheazmă mare, aşa cum este tradiţia, spaţiile din cadrul Centrului Eparhial Iaşi.

Sfântul antimis, la patru biserici din Protopopiatul Iaşi 1

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit de pr. Constantin Andrei, protoiereu al Protopopiatului Iaşi 1, şi de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, a vizitat duminică, 10 ianuarie 2010, patru biserici din Protopopiatul Iaşi 1, pentru a le oferi sfântul antimis. Înalt Preasfinţitul Teofan a fost întâmpinat de sute de credincioşi, care i-au oferit Arhipăstorului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei buchete de flori. Primul sfânt lăcaş în care a poposit IPS Teofan a fost Biserica „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ de pe colina ieşeană Galata. În cuvântul de bun venit pe care l-a adresat Mitropolitului Teofan, pr. paroh Gheorghe Manole a punctat câteva date cu privire la istoricul construirii Bisericii „Sf. Împ. Constantin şi Elena“, amintind de perioada în care „enoriaşii în vârstă au depus un efort atunci când au postit şi s-au rugat pentru găsirea unui teren pe care să se ridice un nou sfânt lăcaş de cult pentru credincioşii din Galata“. De asemenea, pr. paroh a ţinut să menţioneze că prin efortul credincioşilor „s-a construit fundaţia bisericii, fără a fi nevoie de serviciile unei societăţi de construcţii care ar fi dublat valoarea devizului“. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a vorbit în cuvântul său despre importanţa sfântului antimis şi a Sfintei Liturghii în viaţa credincioşilor, iar la final a citit o rugăciune de dezlegare. Conform programului, IPS Teofan a mai vizitat bisericile din parohiile Valea Adâncă, Horpaz şi Ciurbeşti. IPS Teofan la Vaela Adanca

luni, 11 ianuarie 2010

„Omul care se lasă cuprins de umilinţă şi de smerenie trăieşte adevărata pocăinţă“

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit ieri, 10 ianuarie 2010, slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Frumoasa din municipiul Iaşi. Cei peste 200 de credincioşi care au asistat la slujbă au ascultat la final cuvântul de folos duhovnicesc al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei.

În Duminica după Botezul Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a slujit în Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Frumoasa din Iaşi. Încă de la primele ore ale dimineţii, glasul clopotelor i-a adunat pe ieşeni în vechea ctitorie a domnului Moldovei Grigore al II-lea Ghica. Dacă, în urmă cu câteva secole, sfântul lăcaş împrejmuit de un zid gros din cărămidă era loc de odihnă şi de relaxare pentru domnitori, astăzi, mica obşte de maici înalţă zi de zi rugăciuni către Dumnezeu pentru pacea lumii, pentru sănătatea tuturor, pentru mântuirea sufletelor noastre. Credincioşii care au venit să se roage alături de ierarhul lor în biserica Mănăstirii Frumoasa s-au închinat mai întâi la sfintele icoane şi la racla ce adăposteşte moaştele a 12 sfinţi din Biserica Ortodoxă, adusă de la Mănăstirea Diveevsk, din Rusia. La strană, corul alcătuit dintr-un grup de maici şi credincioase a oferit răspunsurile liturgice, transmiţând astfel credincioşilor prezenţi o parte din bucuria pe care o au îngerii în timpul Sfintei Liturghii.

Începutul propovăduirii Mântuitorului Hristos

La final, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre „Lumina“ despre care scrie Sf. Ap. Matei în Evanghelia citită, ieri, în cadrul Sfintei Liturghii şi despre începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos. „Această «Lumină» era Hristos, Care S-a botezat în Iordan, Care a fost ispitit în pustie şi Care a ajuns în zona Mării Galileei, la Capernaum, în ţara lui Neftalim şi Zabulon, doi dintre fiii patriarhului Iacob. Sf. Ap. Pavel spune în Epistola citită astăzi că Mântuitorul S-a coborât «până la cele mai de jos ale pământului», adică până la fiinţa umană cea mai de jos, cea mai păcătoasă, pentru a-i oferi putere să se îndrepte spre împărăţia Lui. Mântuirea noastră poate fi atinsă prin pocăinţă, după cum a spus Hristos: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor». Omul se poate lăsa cuprins de pocăinţă în aceeaşi modalitate în care Dumnezeu-Omul Iisus Hristos a înţeles să vieţuiască pe pământ. Omul care se lasă cuprins de umilinţă şi de smerenie trăieşte adevărata pocăinţă“, a spus IPS Teofan. Protos. Macarie Enache, slujitor la Mănăstirea Frumoasa, a mulţumit, în numele obştii de maici şi a credincioşilor prezenţi, Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru că a slujit Sfânta Liturghie. „Această venire a Înalt Preasfinţiei Voastre este a păstorului celui bun care ne-a scos din staulul acestei mănăstiri pentru a ne duce spre o păşune a Cuvântului lui Dumnezeu, din care să ne hrănim sufletele. Prezenţa harică a Înalt Preasfinţiei Voastre ne îmbărbătează în lupta noastră duhovnicească, iar pentru credincioşii din biserică nu poate să fie decât un prilej de bucurie“, a mărturisit protos. Macarie.

Preotul Dragoş Ungureanu, noul paroh de la Spinoasa

În parohia Spinoasa din Protopopiatul Hârlău a avut loc ieri, 10 ianuarie 2010, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, hirotonia şi instalarea ca paroh a diaconului Dragoş Ungureanu, redactor arhivă în cadrul Departamentului administrativ al postului Radio TRINITAS, redacţia Iaşi. La acest eveniment a participat pr. Nicolae Crăciun, protoiereu al Protopopiatului Hârlău, un sobor de preoţi, autorităţi locale şi credincioşi. La finalul slujbei, pr. protopop a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica după Botezul Domnului. În acelaşi timp, Preacucernicia Sa a mulţumit Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că a venit în parohia Spinoasa. A urmat cuvântul primarului comunei Erbiceni, Constantin Ivan, care şi-a manifestat bucuria pentru faptul că biserica din Spinoasa are un nou preot paroh, exprimându-şi în acelaşi timp dorinţa de a susţine pe viitor lucrările care mai sunt de realizat la sfântul lăcaş ocrotit de Sf. Ap. Petru şi Pavel. Fostul paroh de la Spinoasa, pr. Constantin Săndulache, a mulţumit credincioşilor care timp de şase ani l-au sprijinit în activitatea pastorală, misionară, administrativă şi filantropică. La final, pr. Dragoş Ungureanu a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru hirotonia întru diacon care a avut loc anul trecut, la Mănăstirea Popăuţi din Botoşani, dar şi PS Calinic Botoşăneanul pentru „timpul preţios acordat comunităţii parohiei Spinoasa“. „Îl asigurăm pe PS Calinic Botoşăneanul că inima comunităţii acesteia va bate pentru Hristos ca şi până acum“, a adăugat pr. Ungureanu, care a ţinut să mulţumească, de asemenea, autorităţilor locale şi credincioşilor pentru timpul pe care l-au petrecut împreună în sfânta biserică.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

„Avem oameni deosebit de credincioşi în parohie“

Enoriaşii din parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe“ sprijină de nouă ani construcţia şi înfrumuseţarea uneia dintre cele mai impozante biserici din municipiul Câmpulung Moldovenesc. De-a lungul timpului, credincioşii, păstoriţi de preotul paroh Mihai Costineanu, s-au implicat şi în acţiunile social-filantropice iniţiate la nivel de arhiepiscopie sau protopopiat.

Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Câmpulung Moldovenesc, ce aparţine de Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a început să fie ridicată în anul 2001, după ce în anul 2000 a fost amenajat un paraclis în care se oficiază Sfânta Liturghie în prezent şi care a fost sfinţit de către Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Sfântul lăcaş a fost construit cu sprijinul financiar al credincioşilor din parohie, dar şi al firmelor din oraşul Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, la edificarea bisericii au mai contribuit Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Primăria şi Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc. În proporţie de 80%, banii au provenit de la cele 270 de familii din parohie. Anul trecut a fost montată încălzirea centrală, iar în perioada următoare vor fi placate bordurile şi scările din exteriorul bisericii, vor fi montate policandrele şi catapeteasma. „De-a lungul timpului, am reuşit să ne gospodărim în tot ceea ce s-a realizat. Avem oameni deosebit de credincioşi în parohie. Cu toate acestea, de când am venit în parohie am început să zidim şi biserica din sufletele enoriaşilor. Pe lângă predică, am căutat mereu să discut cu credincioşii în legătură cu nelămuririle pe care le au sau despre problemele pe care le întâmpină. În măsura în care sunt avizat să dau un sfat sau să rezolv o anumită problemă, o fac cu plăcere. În toţi aceşti ani, am eliminat bariera dintre preot şi credincios, astfel că, la noi, totul se discută liber. Chiar şi la predică am abordat probleme din interiorul parohiei, încercând, cu multă diplomaţie, să le punem la punct pentru ca lucrurile să fie pe un făgaş firesc“, a spus pr. paroh Mihai Costineanu.

Acţiuni culturale şi social-filantropice pe tot parcursul anului

Pe lângă vizitele pe care preotul paroh le face an de an la casele celor care sunt în nevoi sau în situaţii deosebite din punct de vedere material, se încearcă apropierea tineretului de biserică nu doar prin predica de la finalul Sfintei Liturghii, din duminici şi sărbători, ci şi prin activităţi care se organizează în biserică sau la care contribuie biserica. „Am vizitat grădiniţele din parohie, unde am împărţit, prin intermediul protopopiatului, diferite broşuri sau cărţi de rugăciune. În acelaşi timp, copiii au fost implicaţi în acţiunile de Crăciun sau de Paşti. Educaţia copiilor porneşte în primul rând din familie. Ceea ce facem noi este să adăugăm la zidirea care pleacă din familie“, a mai afirmat pr. paroh. Pentru credincioşii din parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe“, participarea la sfintele slujbe reprezintă un moment de bucurie. Pe parcursul desfăşurării lucrărilor de construcţie a bisericii, oamenii au ajutat prin muncă fizică, fiind receptivi de fiecare dată la apelul preotului paroh, de exemplu, când s-au organizat colecte. „Enoriaşii noştri au înţeles că necazul unora poate fi şi necazul lor, pentru că stihiile naturii nu pot fi stăpânite după voia noastră. Au înţeles că prin ajutorul acordat celor nevoiaşi au făcut un bine mai întâi sufletului lor. Mulţi dintre tinerii din parohie sunt plecaţi în străinătate, însă au luat şi copiii cu ei. Cei plecaţi, când se întorc înapoi, au bucuria de a-şi vedea biserica terminată“, a mai completat pr. paroh Mihai Costineanu.

Sfântul Antipa de la Calapodeşti, serbat în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sf. Cuvios Antipa de la Calapodeşti, protectorul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va fi prăznuit mâine, 10 ianuarie 2010, de Biserica Ortodoxă Română. La Paraclisul „Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti“ din incinta Centrului Eparhial din Roman se va oficia astăzi slujba Acatistului Sfântului Cuv. Antipa de la Calapodeşti de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La final, va avea loc o procesiune cu icoana Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, de la paraclisul arhiepiscopal până la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva“, unde va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia. Mâine, în ziua de prăznuire a Sfântului Antipa de la Calapodeşti, la Catedrala arhiepiscopală din Roman slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe către pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „Sute de credincioşi sunt aşteptaţi la hramul Mănăstirii «Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti» din judeţul Bacău, pentru a participa la slujba Sfintei Liturghii şi a se închina la crucea cu care Sf. Antipa îi binecuvânta pe oameni în vremea când s-a nevoit în ţinuturile Moldovei“, a declarat pr. Constantin Gherasim, consilier în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Vizite pastorale ale Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, se va afla mâine în mijlocul credincioşilor din patru parohii ale Protopopiatului Iaşi 1. Începând cu ora 15:30, Înalt Preasfinţia Sa va oferi sfântul antimis Bisericii „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din cartierul ieşean Galata, după care va ajunge în parohiile Valea Adâncă, Horpaz, şi Ciurbeşti, aflate pe raza Protopopiatului Iaşi 1.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica după Botezul Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Capela Căminului de bătrâni din Vatra Dornei. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji în parohia Spinoasa, Protopopiatul Hârlău, unde va avea loc hirotonia şi instalarea noului preot paroh Dragoş Ungureanu. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji în biserica parohiei Racova, Protopopiatul Bacău Nord.

vineri, 8 ianuarie 2010

Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit prin rugăciune în bisericile pe care le ocroteşte

În ziua de pomenire a Soborului Sfântului Prooroc Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi-au serbat hramul. Credincioşii care l-au cinstit pe Sfântul Ioan în bisericile pe care le ocroteşte au participat miercuri, 6 ianuarie, la Vecernia unită cu Litia, iar în ziua de hram s-au rugat în cadrul Utreniei, Acatistului şi Sfintei Liturghii.

Biserica „Sf. Ioan“ - Mărăţei (foto) din Piatra Neamţ şi-a cinstit ieri ocrotitorul. În ajunul sărbătorii Soborului Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc slujba Vecerniei unită cu Litia, la care a participat un sobor impresionat de peste 40 de preoţi, un număr mare de credincioşi, dar şi oficialităţi locale. „Dacă la slujba Vecerniei ne-am bucurat de prezenţa unui sobor mare de preoţi, astăzi (n.r., ieri), la slujba Sfintei Liturghii au venit părinţii stareţi de la câteva mănăstiri de lângă Piatra Neamţ. La final a avut loc o agapă frăţească atât pentru invitaţi, cât şi pentru credincioşii care au încununat prin prezenţa lor hramul bisericii noastre. De asemenea, i-am avut în vedere şi pe cei 150 de săraci de care avem grijă pe tot parcursul anului, prin intermediul cantinei sociale a parohiei“, a declarat pr. paroh Vasile Păvăleanu.

Biserica „Sf. Ioan“ - Mărăţei este cel mai mare sfânt lăcaş înălţat înainte de 1990 în Piatra Neamţ. A fost zidită între anii 1867-1886 din iniţiativa preotului Ioan Lăzărescu şi a credincioşilor din cartierul Mărăţei. Îmbină în mod armonios stilul bizantin cu cel renascentist. Toate cele patru turle au forma bulbului de ceapă, specific stilului rusesc. Catapeteasma impresionează prin monumentalitate şi prin execuţia florală deosebită, în stil baroc, icoanele care o împodobesc fiind opera pictorului Lefteriu, ucenicul celebrului Nicolae Grigorescu.

Rugăciuni de mulţumire pentru cei care şi-au serbat onomastica

Sărbătoare a fost ieri şi la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Suceava, construită în anul 1642 de Vasile Lupu, restaurată şi zugrăvită cu cheltuiala lui Gheorghe Drâmbei şi Dumitru Matasar în 1884, apoi între anii 1924-1926 şi 1995-1999. A avut destinaţia de paraclis al Curţii Domneşti. Atrage atenţia prin armonia proporţiilor. Turnul-clopotniţă este alipit zidului bisericii, pe latura de nord, şi are un subsol ce pare a fi fost folosit ca osuar. Accesul în sfântul lăcaş se face printr-o uşă în stil gotic de pe latura sudică, deasupra ei putând fi admirată pisania cu stema Moldovei. Interiorul e alcătuit din pronaos, naos şi sfântul altar, primele compartimente fiind despărţite formal de două coloane cu secţiune octogonală. Tradiţia spune că Biserica Domniţelor a fost pictată atât în interior, cât şi în exterior de „coconii“ domnitorului şi ai celorlalţi demnitari locali de la Curtea Domnească din Suceava, gest artistic unic în epoca Evului Mediu, care denotă deschiderea, grija pentru educaţia tinerilor şi ideile novatoare de la Curtea lui Vasile Lupu.

Ieri şi-a serbat hramul Biserica „Sf. Ioan“ din Bacău, ce aparţine de Protopopiatul Bacău Sud. Programul liturgic a început ieri-dimineaţă cu slujba Utreniei şi a continuat cu Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au citit rugăciuni de mulţumire pentru cei care şi-au serbat onomastica. După cum ne-a relatat pr. Marius Popescu, slujitor la Biserica „Sf. Ioan“ din Bacău, la hramul vechiului sfânt lăcaş au participat numeroşi credincioşi. La final a avut loc pomenirea pentru cei adormiţi, dar şi pentru vrednicul de pomenire preot Cezar Ioan, care a slujit în ultima parte a vieţii în lăcaşul de închinăciune ocrotit de Sfântul Ioan Botezătorul. Biserica „Sf. Ioan“ din municipiul Bacău este unul dintre spaţiile sacre a căror istorie se pierde în anii de început ai veacului al XIX-lea. Monografiile şi scrierile mai vechi merg pe ipoteza că a fost zidită între anii 1803-1813 de ctitorii Ioan Mocanu şi preotul iconom Ioan Moisă. În 1924 a fost închisă, pentru a fi reparată radical. Din motive probabil financiare, reparaţia s-a făcut încet, până în anul 1930. Doar în cărţile vechi se mai pomeneşte de faptul că în cimitirul bisericii se găsea mormântul lui Ionică Tăutul, nimeni altul decât autorul proiectului de Constituţie din 1822 şi cel dintâi pamfletar român.

joi, 7 ianuarie 2010

Botezul, actul deplin al împlinirii smereniei lui Hristos

Peste 1.500 de ieşeni au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii, la Catedrala mitropolitană din Iaşi. La final, pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane a avut loc slujba Aghezmei mari.

Sărbătoarea Bobotezei a adunat şi în acest an la Catedrala mitropolitană un număr mare de credincioşi de toate vârstele. Oamenii s-au închinat mai întâi la racla ce adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană din timpul Utreniei au fost date de membrii Corului „Chivotul“, iar cele din timpul Sfintei Liturghii de Corul „Sanctus“ ale Catedralei mitropolitane din Iaşi.

„Prin gustarea Aghezmei mari, să-mi dea putere în toate zilele vieţii mele“

Cu toate că vremea a fost nefavorabilă, zeci de ieşeni s-au aşezat la rând în curtea Catedralei, la locul amenajat pentru oficierea Aghezmei mari. „Am venit de dimineaţă la mitropolie şi m-am închinat la racla Sfintei Parascheva. Acum m-am aşezat la rând din timp, pentru că sunt bolnavă şi nu cred că voi putea rezista să rămân până după-amiază. Mă rog Bunului Dumnezeu să mă întărească în credinţă, iar prin gustarea Aghezmei mari să-mi dea putere în toate zilele vieţii mele“, a declarat Maria Darie, din Iaşi.

Chemarea omului la mărturisirea tainei dumnezeirii

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Botezului Domnului în viaţa credincioşilor. „Din coborârea lui Dumnezeu pe pământ înţelegem care este semnificaţia coborârii Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului, Botezul Său de către Ioan şi începutul misiunii Sale printre noi, pământenii. Apa Botezului în care noi am fost cu-fundaţi este prelugirea aceleiaşi ape în care trupul îndumnezeit al Mântuitorului Iisus Hristos s-a coborât pentru a zdrobi puterea întunericului, a dezlega legăturile morţii. Sărbătoarea Botezului Domnului este arătarea Preasfintei Treimi. Tatăl mărturiseşte pe Fiul Care Se botează, iar Duhul Sfânt încununează prin puterea dumnezeirii Sale această lucrare de smerenie a Domnului Hristos. Tot ceea ce a împlinit Hristos în această sfântă zi este actul deplin al împlinirii smereniei Sale, care a început prin coborârea din cer şi Naşterea în peştera din Bethleem. Această lucrare de smerenie a continuat prin Botezul în râul Iordan. Taina smereniei arătată de Hristos la râul Iordan, desăvârşită prin jertfa de pe Cruce, arată drumul pe care fiinţa umană trebuie să-l parcurgă. Omul este chemat astăzi să înţeleagă faptul că scopul existenţei sale pe acest pământ este să trăiască, să cunoască şi să mărturisească taina dumnezeirii celei mai presus de o fiinţă“, a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La finalul slujbei, după Rugăciunea amvonului, în sunetul cântărilor, soborul a ieşit în procesiune în faţa Catedralei, unde s-a oficiat slujba Aghezmei mari. Oamenii care s-au adunat pe esplanada din faţa Catedralei ieşene au înfruntat ploaia şi vântul pentru a duce la casele lor Agheazma mare, din care, dimineaţa pe nemâncate, pot gusta de acum opt zile la rând.

„De când se face Agheazma în mijlocul oraşului, râul Trotuş nu s-a mai revărsat“

Credincioşii din Comăneşti au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi. Preoţii şi credincioşii s-au îndreptat apoi, în procesiune, cu prapuri şi cruci, spre centrul oraşului, pentru a participa la slujba de sfinţire a Aghezmei mari. „Ne-am împropriat această tradiţie acum cinci ani, deoarece credincioşii au dorit să aibă această binecuvântare deosebită în ziua Teofaniei. După cum au mărturisit oamenii, de când se face Agheazma mare în mijlocul oraşului, râul Trotuş nu s-a mai revărsat. Aşa cum s-a împământenit o tradiţie în această zonă, după slujba Aghezmei mari a avut loc o procesiune câtre râul Trotuş. Aici am vărsat Agheazmă în apele Trotuşului, dar am aruncat şi trei cruci, pentru ca apele să nu se mai reverse“, a declarat PS Ioachim Băcăuanul. La slujba Aghezmei mari au fost aduse două care trase de boi, în care s-au aflat două butoaie din lemn pline cu apă. După slujbă, cele două care au mers în satele din care au venit, pentru a împărţi oamenilor Agheazma. Credincioşii din parohia Bordea, Protopopiatul Iaşi 2, au fost îndemnaţi ieri de către pr. paroh Vasile Ţarcă să ofere Agheazmă mare celor bătrâni sau care nu se pot deplasa. „Aşa cum noi ne-am bucurat de slujba Sfintei Liturghii şi de cea a sfinţirii Aghezmei mari, la fel sperăm ca şi cei care din binecuvântate pricini nu au putut fi în sfânta biserică, prin Agheazma mare pe care le-o vom oferi, să simtă binecuvântarea lui Dumnezeu în casele lor“, ne-a relatat pr. Vasile Ţarcă.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

De sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la paraclisul Reşedinţei mitropolitane, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în parohia Pojorâta II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji în biserica parohiei Letea Veche, Protopopiatul Bacău Nord.

Boboteaza, moment unic în viaţa unei comunităţi

În ziua de 6 ianuarie a fiecărui an, creştinii sărbătoresc Botezul Domnului, sărbătoare cunoscută în popor sub mai multe denumiri: Boboteaza, Epifania sau Teofania, deoarece, în timpul Botezului, Sfânta Treime a apărut pentru prima dată lumii; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. „Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). În mod practic, credincioşii primesc în casele lor binecuvântarea Domnului, sărută Sfânta Cruce, după care sunt stropiţi cu Agheazmă de către preot, urmând ca în ziua de Bobotează să meargă la biserică pentru a lua Agheazmă mare, apa sfinţită în această zi. Aşadar, Boboteaza reprezintă momentul unic din timpul anului când în curţile bisericilor de mănăstire sau de parohie, în prezenţa credincioşilor, preoţii săvârşesc slujba de sfinţire a Aghezmei mari, care va fi luată ulterior spre binecuvântare şi curăţire de păcate. Creştinii ortodocşi gustă în fiecare dimineaţă din Agheazma mare, pe nemâncate, până la odovania praznicului Botezului Domnului. Cu Agheazma mare se stropesc livezile, via, animalele, pentru ca acestea să fie roditoare, ferite de secetă sau de orice primejdie de-a lungul noului an, în acest mod primind binecuvântarea lui Dumnezeu. Agheazma este păstrată pe o perioadă nelimitată, deoarece aceasta nu se strică niciodată, ţinând neplăcerile deoparte, limpezind minţile şi aducând liniştea în sufletul celor care o consumă, având un rol purificator. Boboteaza este sărbătoarea care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, amintind de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apa Iordanului, reprezentând şi un prilej de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime, dar şi începutul activităţii de răspândire a învăţăturii lui Dumnezeu. Tot atunci primim şi porunca de a ne boteza - renaşterea omului păcătos prin Botez şi mişcarea noastră spre o credinţă lucrătoare, precum şi dorinţa de a ne uni cu Hristos. Deşi este o zi încărcată de multe obiceiuri şi tradiţii, în funcţie de fiecare zonă, unele dintre ele păstrate şi practicate în mod profund şi astăzi, cea mai mare importanţă pe care o poartă această zi rămâne cea religioasă, creştinii aşteptând-o cu post, rugăciune şi smerenie.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Boboteaza, sărbătorită de credincioşii Moldovei

Creştinii ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei participă astăzi la slujba Sfintei Liturghii, ce va fi oficiată în toate lăcaşele de cult de parohie sau de mănăstire, cu prilejul Bobotezei. La final, se va săvârşi sfinţirea mare a apei. Sărbătoarea Botezului Domnului va fi deosebită la Mănăstirea Horaiţa, din judeţul Neamţ, care îşi va serba astăzi hramul.

La Catedrala mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită astăzi de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, după Rugăciunea amvonului, soborul va ieşi în procesiune în faţa Catedralei, unde se va săvârşi slujba Aghezmei mari. După aceasta, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va stropi pe cei prezenţi cu Agheazmă mare.

În Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti a fost săvârşită ieri Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la finalul căreia un grup de credincioşi au adus gheaţa pentru confecţionarea de cruci cu prilejul sărbătorii de astăzi. „Vom avea trei cruci de gheaţă. Ele sunt cele spre care noi privim cu încredere, crucea rămânând salvarea creştinului. Ne dorim ca aceste cruci de gheaţă să fie o jertfă la sărbătoarea măreaţă de astăzi“, a declarat pr. Constantin Alupei, protoiereu al Protopopiatului Oneşti.

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia astăzi slujba Sfintei Liturghii alături de preoţii din Comăneşti, în centrul acestui oraş. „A devenit tradiţie ca, în această zi, râul Trotuş să fie sfinţit, pentru ca apele sale să nu mai inunde localităţile prin care trece. După inundaţiile din anul 2005, PS Ioachim Băcăuanul a venit, de Bobotează, pentru a sfinţi aceste ape, astfel încât localităţile de pe malul Trotuşului să fie ferite de furia lor“, a declarat pr. Constantin Gherasim, din cadrul sectorului activităţi cu tineretul şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ îşi serbează astăzi hramul

Aşezată la altitudinea de 600 m, nu departe de poalele Muntelui Horăiciorul, lângă versantul răsăritean al munţilor Stânişoarei din Carpaţii Orientali, Mănăstirea Horaiţa a luat fiinţă în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Biserica actuală a mănăstirii cu hramul „Botezul Domnului“ (foto) a fost ridicată în timpul stăreţiei cuviosului părinte Ermoghen Buhuş, între anii 1848-1867, fiind sfinţită la 20 octombrie de către mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu. Biserica are 30 m lungime, 17 m lăţime şi aproximativ 20 m înălţime şi a fost construită exclusiv din piatră, doar bolţile fiind din cărămidă. Biserica Mănăstirii Horaiţa este unică prin elementele de arhitectură romano-bizantină, precum şi prin influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor opt turle. Pictura, în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru, alături de ucenicii săi, între 1988-1993, şi a fost sfinţită la 4 iulie 1993 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea arhipăstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Impresionantă este catapeteasma bisericii, care a fost lucrată, după părerea unora, la Viena. Alte surse ne informează că aceasta ar fi fost realizată cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1867), de către unii sculptori în lemn din apropiere. Sculptura în sine relevă ultima supravieţuire a barocului, familiar majorităţii catapetesmelor româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În structura ei se află, probabil (după aprecierea unor specialişti în domeniu), trei tipuri de lemn: tei, păr şi tuia. Catapeteasma este unicat în ţară, probabil şi în lume, în primul rând datorită aşezării amvonului deasupra uşilor împărăteşti.