miercuri, 18 iunie 2014

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, 18 iunie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, vor fi difuzate noutăţile din actualitatea socială, culturală şi religioasă din Moldova;
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, 18 iunie 2014, de la ora 21:30, emisiunea "Biserica şi societatea", realizată de Cristian Curte.

TV

- TV Plus Suceava va difuza astăzi, 18 iunie 2014, de la ora 12:00, emisiunea „Iubi-Te-voi, Doamne!“, realizată de pr. Justinian Cojocar.

Întrunire de zece ani la Seminarul Ortodox din Huşi

Absolvenţii promoţiei 1999-2004 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Huşi s-au reîntâlnit duminică, 15 iunie 2014, după zece ani, la Catedrala episcopală din Huşi. Cu acest prilej, foştii elevi ai seminarului huşean s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii, apoi au participat la cursul festiv.

Duminica I după Rusalii din acest an va rămâne în amintirea elevilor, astăzi slujitori ai sfintelor altare sau ostenitori în societate, care au absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi în urmă cu zece ani. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Huşi. De altfel, ierarhul de la Huşi a predat elevilor acestei promoţii disciplinele teologice biblice. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, care a fost director al seminarului huşean şi diriginte al acestei promoţii, precum şi foşti elevi, în prezent preoţi şi diaconi. „În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Corneliu l-a felicitat pe părintele Costică Busuioc, mulţumindu-i pentru dăruirea şi implicarea de care a dat dovadă în coordonarea activităţilor seminarului, evidenţiind totodată rezultatele şi munca absolvenţilor acestei promoţii“, a spus pr. Cosmin Gubernat, consilier al sectorului cultural şi social-misionar. A urmat cursul festiv la Seminarul Teologic din Huşi, unde, alături de PS Corneliu şi de părintele protopop Costică Busuioc, au mai participat o parte din foştii profesori ai clasei, printre care şi reputatul eminescolog, prof. dr. Theodor Codreanu. După strigarea catalogului, a luat cuvântul părintele protopop Costică Busuioc, care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Preasfinţitul Corneliu pentru că l-a hirotonit preot. De asemenea, pr. Costică Busuioc a mulţumit tuturor celor care au ţinut să ia parte la acest moment deosebit, arătând grija deosebită pe care profesorii au avut-o faţă de elevii acestei promoţii. În continuare, s-au reiterat momentele deosebite petrecute în timpul anilor de seminar, precum şi parcursul absolvenţilor în anii care au urmat. În după-amiaza aceleiaşi zile, toţi cei prezenţi au vizitat Mănăstirea „Dimitrie Cantemir“, unde au fost primiţi cu dragoste de părintele Serafim Bodnar, stareţul acestei aşezări monahale şi consilier economic al Episcopiei Huşilor.

Moment cultural dedicat tradiţiei, în Parohia Fulgeriş

Parohia Fulgeriş din Protoieria Sascut, judeţul Bacău, a găzduit sâmbătă, 14 iunie 2014, evenimentul cultural-educativ „Folclorul şi credinţa, bogăţiile poporului român, testamente şi mărturii“.

Manifestarea s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială din Fulgeriş, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi la iniţiativa părintelui paroh Codrin Laslău, în contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Iei. Astfel, s-a dorit readucerea în atenţia enoriaşilor vârstnici sau tineri, a elevilor şi preşcolarilor importanţa folclorului românesc ca tezaur de obiceiuri, credinţe, legende şi sentimente păstrate din îndepărtate timpuri şi până astăzi. Ansamblul vocal-instrumental folcloric „Stejărelul“ din Bacău, coordonat de prof. Mihai Bârjoveanu, a susţinut un repertoriu de muzică populară, care a creat o atmosferă autentic românească şi a transmis, prin cântec vocal instrumental şi port, încurajare în însuşirea farmecului identităţii naţionale. Participanţii au putut admira o expoziţie cu obiecte tradiţionale vechi şi de cult creştin ortodox (vestimentaţie, ţesături, olărit, artă decorativă, icoane pictate pe lemn şi pe sticlă etc.). După cum ne-a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, vernisarea expoziţiei a fost urmată de referatul „Moştenirea tradiţiilor - o avuţie naţională“, pregătit de eleva Denisa Barbu. „A urmat repertoriul Ansamblului «Stejărelul», care a cuprins piese populare moldoveneşti de pe ambele părţi ale Prutului. Enoriaşii prezenţi au remarcat că evenimentul a fost binevenit prin mesajul său, fiind o noutate şi o ieşire din atmosfera muncii de zi cu zi, recreativ pentru cei ce poartă pe umeri greutăţile existenţei şi educativ pentru tinerii care vor duce mai departe spiritul românesc şi credinţa ortodoxă“, a spus părintele paroh Codrin Laslău.

Sfinţirea aşezământului social-filantropic din Poiana Uzului

Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost prezent duminică, 15 iunie 2014, în filia Poiana Uzului a Parohiei Poiana, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a sfinţit Aşezământul social-filantropic „Sfânta Parascheva“ şi noua clopotniţă construită lângă biserică. Lucrările de construcţie ale clădirii au început acum zece ani, fiind coordonate de pr. paroh Sebastian Ghineţ, ajutat de credincioşii şi autorităţile locale, având sprijinul deosebit al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. „Aşezământul social de la Poiana Uzului va constitui încă un centru de mare importanţă pe lângă celelalte aşezăminte caritabile existente pe cuprinsul eparhiei, în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi filantropie creştină al Eparhiei Romanului şi Bacăului“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Slujba de sfinţire a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii de către Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti. „În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul a explicat celor prezenţi importanţa funcţionării unui aşezământ social într-o comunitate creştină, rolul şi vocaţia social-filantropică a Bisericii, dar şi semnificaţia Duminicii Tuturor Sfinţilor. Pentru deosebitele lucrări pe care le-a realizat, părintele paroh Sebastian Ghineţ şi persoanele care au avut o contribuţie însemnată în desăvârşirea acestor lucrări au primit distincţii de vrednicie din partea ierarhului nostru“, a adăugat pr. Constantin Gherasim.

Sfinţirea Capelei Sărata II din Bacău

Capela „Schimbarea la Faţă“ - Sărata II a fost sfinţită sâmbătă, 14 iunie 2014, de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La acest eveniment au participat numeroşi credincioşi, din soborul de preoţi făcând parte şi pr. Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău. PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură cu acest prilej în care a evidenţiat frumuseţea duhovnicească a momentului sfinţirii unui lăcaş de cult. „Prin sfinţire, Dumnezeu Cel în Treime închinat şi slăvit sălăşluieşte înlăuntrul acestui lăcaş, lucrând tainele cele mântuitoare şi comunicându-Se mădularelor Trupului lui Hristos“, a spus Preasfinţia Sa. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, construcţia lăcaşului de închinăciune a început în luna august a anului 2013, fiind precedată de punerea pietrei de temelie de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. (C. Ciofu)

Şedinţa lunară a preoţilor Protopopiatului Iaşi 1

Slujitorii sfintelor altare din Protopopiatul Iaşi 1 s-au întrunit luni, 16 iunie 2014, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Referatul cu tema „Taina Sfintei Împărtăşanii sub aspect dogmatic şi practic“ a fost expus de pr. Iulian Moisii de la Parohia Zaboloteni - Trifeşti. „S-au evidenţiat unele practici necanonice care au fost luate în discuţie de preoţii participanţi. Tema s-a bucurat de aprecierea părinţilor, ţinând cont că astăzi (n.r. luni) am intrat în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. În această perioadă, credincioşii noştri se vor apropia iarăşi de Taina Sfintei Împărtăşanii. În continuare, s-a vorbit despre activitatea cercurilor pastorale, cu îndemnul ca la fiecare parohie să aibă loc o întâlnire o dată pe an. Spre final, s-a discutat despre programul catehetic pe care preoţii trebuie să-l respecte în parohii, apoi au fost prezentate documentele primite de la Centrul eparhial Iaşi“, a spus pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. (C. Ciofu)

Slujbă de binecuvântare la Baza Aeriană din Bacău

Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu“ din municipiul Bacău a găzduit sâmbătă, 14 iunie 2014, o serie de evenimente prilejuite de mitingul aviatic. Cu această ocazie, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi, s-a rugat pentru eroii aviatori căzuţi la datorie de-a lungul anilor. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a peste 1.000 de persoane. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului,  ceremonia religioasă a fost urmată de evoluţiile aeronavelor militare MiG-21 LanceR, IAR-99 şoim, IAR-330L Puma SOCAT, C-27J Spartan, dar şi a aparatelor de zbor sportiv şi de agrement Extra-300, Festival, Zlin Z 142, Appolo Fox, Cesna 210, CTSW, Wilga sau IAK-52TW. (C.C.)

marți, 17 iunie 2014

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, 17 iunie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, vor fi difuzate noutăţile din actualitatea socială, culturală şi religioasă din Moldova;
- Radio România Actualităţi va difuza miercuri, 18 iunie 2014, de la ora 21:30, emisiunea "Biserica şi societatea", realizată de Cristian Curte.

TV

- TV Plus Suceava va difuza astăzi, 17 iunie 2014, de la ora 19:30, emisiunea „Iubi-Te-voi, Doamne!“, realizată de pr. Justinian Cojocar.

Pomenirea Tuturor Sfinţilor la Penitenciarul Botoşani

Paraclisul „Duminica Tuturor Sfinţilor“ al Penitenciarului Botoşani şi-a serbat duminică, 15 iunie 2014, hramul. Cu acest prilej au fost organizate o serie de manifestări religioase şi filantropice.

La Penitenciarul Botoşani s-au desfăşurat, în zilele de 14 şi 15 iunie, o serie de evenimente religioase prilejuite de hramul Paraclisului „Duminica Tuturor Sfinţilor“. Cu ocazia hramului, porţile instituţiei s-au deschis pentru toţi cei care au vrut să înalţe o rugăciune în lăcaşul de închinăciune, unde este nevoie de mijlocirea sfinţilor. Sâmbătă seara a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din Botoşani şi a persoanelor private de libertate. În ziua hramului, s-a slujit Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitorii trecuţi la cele veşnice şi toţi cei care au suferit în aceste locuri de-a lungul vremurilor. „Amintim aici de un  număr de 41 de preoţi, ieromonahi şi teologi care au fost închişi la Botoşani. Printre ei s-au numărat părintele Justin Pârvu, părintele Adrian Făgeţeanu, părintele Arsenie Papacioc s.a. Un moment deosebit a fost acela al sfinţirii unei frumoase cruci de altar, lucrată şi pictată la sectorul de prelucrare artizanat al penitenciarului de către persoanele private de libertate“, a relatat părintele Florin Marcu, misionar de caritate la Penitenciarul Botoşani. Duminică după-amiază, sărbătoarea hramului a continuat cu slujba Aghesmei mici, la finalul căreia au fost stropite cu apa sfinţită birourile administrative, camerele de deţinere şi dependinţele penitenciarului. În continuare, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu de către preoţii care fac parte din Cercul misionar ,,Sfântul Spiridon“ din Botoşani, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi şi persoane private de libertate. „Aşa cum s-a obişnuit de câţiva ani buni, la Penitenciarul Botoşani, la momente de aleasă sărbătoare, angajaţii unităţii desfăşoară acţiuni filantropice îndreptate spre cei nevoiaşi. Astfel, cu sprijinul personalului de la Sectorul educaţie şi asistenţă psihosocială din penitenciar, sâmbătă, 14 iunie, am mers la Centrul de plasament «Elena Doamna» din Botoşani pentru a oferi o masă caldă celor 27 de copii instituţionalizaţi acolo“, a adăugat părintele misionar Florin Marcu.

220 de ani de la sfinţirea bisericii Parohiei Grinţieşu Mare


Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din Parohia Grinţieşu Mare, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ, a împlinit duminică, 15 iunie 2014, 220 de când a fost sfinţită. Cu acest prilej au fost organizate o serie de manifestări religioase şi culturale care au marcat acest moment. Lăcaşul de închinăciune care a îmbrăcat straie de sărbătoare datează din sec. al XVIII-lea şi a fost ctitorit de câteva familii venite din Ardeal, care au dorit să păstreze nealterată credinţa ortodoxă.

Credincioşii din Parohia Grinţieşu Mare au participat duminică, 15 iunie 2014, la Sfânta Liturghie prilejuită de hramul Bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor“ şi de împlinirea a 220 de ani de când lăcaşul de închinăciune a fost târnosit. Programul liturgic dedicat acestui eveniment a început sâmbătă, 14 iunie 2014, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia pr. paroh Dumitru Pintilie a vorbit despre istoricul localităţii Grinţieşu Mare, care s-a format după ce 17 familii din Ardeal s-au stabilit pe aceste meleaguri. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de pr. Ionel Cuţuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău, şi de pr. Mihai Damian, care a slujit în funcţia de protopop al Protopopiatului Ceahlău vreme de 22 de ani, împreună cu un sobor de preoţi din parohiile învecinate. După cuvântul de învăţătură al părintelui protopop Ionel Cuţuhan, a fost oficiat Parastasul pentru ctitorii bisericii monument istoric din Grinţieşu Mare şi pentru cei care sunt înmormântaţi în cimitirul parohiei. Programul manifestărilor a continuat în aşezământul social, unde a avut loc masa rotundă cu tema „O filă de istorie - 220 de ani de slujire şi mărturie creştină: 1794-2014“. După cuvântul introductiv al părintelui paroh Dumitru Pintilie, prof. dr. Daniel Diaconu, de la Şcoala Grinţieş, a vorbit despre evoluţia demografică şi a Ortodoxiei în Grinţieş. În acelaşi timp, pr. protopop Ionel Cuţuhan a amintit de contribuţia pe care familiile de ardeleni au avut-o la ridicarea sfântului lăcaş, iar pr. protopop emerit Mihai Damian a făcut referire la personalitatea părintelui Vasile Maftei, care a slujit la Grinţieşu Mare până în anul 1983. Participanţii la evenimentele cultural-spirituale de la Grinţieşu Mare au putut admira icoane ale copiilor din parohie, coordonaţi de pictorul Cătălin Popovici, precum şi o expoziţie de fotografii vechi.

Viaţă liturgică prosperă pe Valea Grinţieşului

Biserica din Grinţieşu Mare a fost ridicată între anii 1792-1794 de către românii ardeleni refugiaţi aici în sec. al XVIII-lea, în timpul prigoanei politico-religioase austro-ungare, fiind situată pe Valea Bistricioarei, în drumul ce leagă Moldova de Transilvania. A fost construită de 17 familii de ardeleni ortodocşi care s-au stabilit pe aceste meleaguri. La început, neavând biserică, oamenii participau la Sfânta Liturghie într-un spaţiu impropriu, sub conducerea preotului Grigorie, care i-a însoţit în drumul lor. Tradiţia locală spune că bârnele pentru lăcaşul de închinăciune au fost obţinute din trunchiurile brazilor crescuţi tocmai pe locul unde mai apoi s-a ridicat edificiul. Deşi are proporţii mici, sfântul lăcaş respectă erminia arhitecturii eclesiastice, fiind ridicat pe temelie din piatră de râu. În anul 1891 s-au efectuat o serie de lucrări de renovare, adăugându-se pridvorul care are deasupra clopotniţa. Bisericuţa din Grinţieşu Mare păstrează o serie de obiecte de cult, care atestă continuitatea unei vieţi liturgice prospere în modesta comunitate de pe Valea Grinţieşului. Din anul 1864 devine filie a Parohiei Grinţieş, iar din 2001 îşi redobândeşte statutul de biserică parohială, astfel că Sfânta Liturghie este oficiată în fiecare duminică şi sărbătoare. „Biserica noastră păstrează un antimis vechi pe care se consemnează numele episcopului Aron şi al împărătesei Maria Tereza. De asemenea, avem câteva obiecte de cult care au rezistat de-a lungul timpului: icoane, cărţi, veşminte, candele, vase de slujbă s.a. Toate aceste obiecte care s-au păstrat au fost prezentate credincioşilor la sfintele slujbe pentru a arăta continuitatea vieţii liturgice în Grinţieşu Mare“, a explicat pr. paroh Dumitru Pintilie.

Eveniment istoric în Poiana Negri II din judeţul Suceava

Enoriaşii din Parohia Poiana Negri II şi localnicii din ţinutul Dornelor au participat în Duminica I după Rusalii la sfinţirea Bisericii „Sfântul Dimitrie cel Nou“. Evenimentul a avut loc după ample lucrări de restaurare.

Biserica „Sfântul Dimitrie cel Nou“ din Parohia Poiana Negri II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost sfinţită duminică, 15 iunie 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Pe lângă lăcaşul de închinăciune, ierarhul locului a binecuvântat lucrările desfăşurate la clopotniţă şi la aşezământul social. Evenimentul religios s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi din ţinutul Dornelor, precum şi a unui grup de părinţi de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. De dimineaţă, IPS Pimen a fost întâmpinat de enoriaşii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de soborul numeros de preoţi. După slujba târnosirii, s-a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat, răspunsurile la strană fiind oferite de corul Parohiei Dorna Candreni. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. „Pentru noi, ziua de astăzi (n.r. duminică) a fost una istorică, întrucât IPS Pimen a resfinţit lăcaşul de închinăciune din această comunitate. Biserica nu a fost sfinţită niciodată de un arhiereu. Mulţumim tuturor celor care au contribuit la reabilitarea sfântului lăcaş al parohiei noastre“, a spus pr. paroh Antonie Busuioc. Biserica „Sfântul Dimitrie cel Nou“ este aşezată pe o colină a satului Poiana Negri, fiind ridicată din lemn la 1797. A fost donată acestei comunităţi de Parohia Gura Negri, devenind astfel primul lăcaş de închinăciune din localitatea Poiana Negri. Din 1997 rămâne doar în patrimoniul comunei, întrucât credincioşii de aici ridică încă o biserică, din zid, mult mai spaţioasă. Dorind sa cinstească memoria părinţilor şi tradiţia satului, locuitorii din Poiana Negri reactivează biserica veche de lemn prin lucrări de reparaţie şi amenajare corespunzătoare, finalizate anul trecut. (C. Ciofu)

Cărţi pentru biblioteca Penitenciarului Bacău

Biblioteca Penitenciarului Bacău a primit vineri, 13 iunie 2014, peste 400 de cărţi religioase şi de beletristică în cadrul proiectului „Dăruieşte o carte pentru cei închişi“, derulat cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Proiectul, iniţiat de Biroul de catehizare parohială „Cuvioasa Parascheva“, din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a beneficiat de sprijinul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Bacău. Cu acest prilej a fost sfinţită noua bibliotecă, iar la final pr. Adrian Bârgu, misionar de caritate în cadrul penitenciarului, a mulţumit celor care s-au implicat în această acţiune.

Poetul Mihai Eminescu comemorat la Roman

La Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost oficiat duminică, 15 iunie 2014, Parastasul pentru poetul naţional Mihai Eminescu. Slujba a fost săvârşită cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de când Eminescu a trecut la cele veşnice. „Momentul a fost marcat atât prin rugăciune, cât şi prin evocarea personalităţii şi contribuţiei pe care marele poet a avut-o. Corala „Cuvioasa Parascheva“ a catedralei a interpretat la final creaţiile compozitorilor Ludovic Paceag şi Vasile Timiş, pe versuri eminesciene“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)

luni, 16 iunie 2014

Părintele Justin înconjurat de inimile pelerinilor

Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ a fost, timp de o zi, loc de pelerinj pentru mii de credincioşi din toată ţara care au participat la slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu. Programul liturgic a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi, şi a continuat cu Parastasul pentru părintele Justin Pârvu. Pomenirea preacuviosului Justin, care a fost duhovnic şi povăţuitor pentru mii de credincioşi din toată ţara, a fost slujită la mormântul părintelui, aflat lângă Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Petru Vodă.

În cea de-a 14 zi a lunii iunie 2014, pe o zi frumoasă de vară, „nici prea caldă, nici prea rece“, după cum a mărturisit o credincioasă, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ s-au înălţat rugăciuni pentru odihna sufletului părintelui Justin Pârvu. În urmă cu un an de zile, Preacuvioşia Sa pleca la ceruri, lăsând în urmă multă tristeţe şi durere în rândul monahilor, monahiilor, preoţilor de mir, fiilor duhovniceşti, pelerinilor şi credincioşilor pe care i-a povăţuit cu multă dragoste. Aşa cum era de aşteptat, mulţimea credincioşilor din toată ţara a venit cu nădejde la ctitoria părintelui Justin, fiind încredinţaţi că rugăciunile lor, împreună cu cele ale slujitorilor, vor fi de folos nu doar pentru odihna marelui duhovnic, ci şi pentru sufletele lor. Oamenii nu au venit să plângă un om care nu se mai află pe acest pământ şi în această lume plină de ispite, ci şi-au îndreptat paşii către un părinte care, prin viaţa lui încercată şi prin credinţa dreaptă pe care a propovăduit-o, mijloceşte şi oferă odihnă celor care se apropie de Hristos. Aproape fiecare din cei prezenţi purtau în suflet chipul plin de lumină al părintelui Justin Pârvu, care te cucerea prin ochii de culoarea cerului. Miile de oameni care au înconjurat cu inimile lor şi cu flori mormântul vrednicului duhovnic plecat în lumea veşniciei au arătat credinţa puternică pe care o au în Preasfânta Treime şi în sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu. Jertfa fiecăruia dintre cei care s-au învrednicit să fie prezenţi la acest moment duhovnicesc a fost, de asemenea, un prilej de recunoaştere a suferinţelor şi ostenelilor părintelui Justin pe care le-a răbdat de-a lungul întregii vieţi. Şirul încercărilor pe care marele duhovnic le-a îndurat reprezintă pentru mulţi credincioşi un exemplu de mărturisire a credinţei noastre, precum şi un model de curaj.

Ctitor de biserici şi de aşezăminte sociale

Programul liturgic dedicat pomenirii la un an de zile de când părintele Justin Pârvu a plecat la Domnul a început la orele dimineţii cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a asistat şi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Părintele profesor Vasile Păvăleanu, director adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“, a slujit atât în cadrul Sfintei Liturghii, cât şi în timpul Parastasului pentru marele duhovnic. La finalul programului liturgic, pr. prof. Vasile Păvăleanu ne-a relatat în câteva cuvinte atmosfera de la slujbele dedicate părintelui Justin. „La Sfânta Liturghie au participat mii de credincioşi. Au fost foarte multe maşini, accesul spre mănăstire fiind aproape blocat. Organele de Poliţie şi Jandarmerie au rânduit frumos traficul, fiind o atmosferă asemenea celei de la înmormântarea care a fost oficiată acum un an. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Teodosie a ţinut un cuvânt de învăţătura în care a scos în evidenţă foarte frumos chipul de duhovnic al părintelui Justin, de om cu o viaţă deosebită, care a pătimit mult în puşcăriile comuniste şi care a lăsat roade deosebite, atât în mănăstirile în care a stat, Durău, Secu şi Bistriţa, dar mai ales la Petru Vodă şi la Paltin, pe care le-a ctitorit. La cea din urmă, la mănăstirea de maici, se află, după cum bine se ştie, şi un azil de bătrâni şi un orfelinat pentru copii, care îşi desfăşoară activităţile şi acum, după trecerea la cele veşnice a părintelui Justin, prin grija monahiilor de acolo. Totodată, IPS Teodosie a scos în evidenţă şi faptul că părintele Justin este ctitorul mai multor mănăstiri din cuprinsul Patriarhiei Române, sau a unor aşezăminte deosebite cum ar fi aşezământul sau mănăstirea de la Aiud, de la Râpa Robilor, aşa-numita «Antimisul Neamului Românesc» sau «Ierusalimul Neamului Românesc», acolo unde foarte mulţi deţinuţi politici şi-au găsit sfârşitul. Acolo, părintele Justin a întemeiat o mănăstire, iar în prezent este în construcţie şi biserica mare, pentru a aminti peste veacuri de ororile care s-au petrecut în perioada comunistă. Totodată, părintele Justin este ctitorul unei aşezări monahale a cărei construcţie a început de câţiva ani şi care se află în plină desfăşurare, la Poarta Albă, pentru comemorarea deţinuţilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră care şi-au găsit sfârşitul acolo. Apoi, s-a scos în evidenţă că părintele Justin este ctitorul moral al mai multor mănăstiri, unde are fii duhovniceşti, atât în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, dar şi în alte eparhii din Ardeal şi Muntenia. Lucrul acesta scoate în evidenţă măreţia deosebită a părintelui duhovnic, care are atâţia ucenici şi care creează o frumoasă stare duhovnicească de spirit“, ne-a spus pr. Vasile Păvăleanu.

„Părintele Justin a fost un om duhovnicesc“

După terminarea Sfintei Liturghii, s-a oficiat slujba Parastasului într-o atmosferă foarte frumoasă. Mulţi preoţi au înconjurat mormântul părintelui Justin, cântându-se cântarea de „Veşnică pomenire“, în sunetul duios al clopotelor. „În mulţimea de credincioşi, au fost foarte mulţi oameni îmbrăcaţi în costume naţionale, au fluturat foarte multe steaguri tricolore, şi au fost foarte multe maici şi foarte mulţi părinţi călugări care au asistat, în mulţime, la slujba Sfintei Liturghii. De remarcat este şi faptul că, la sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură pentru inimile ascultătorilor, în care a rostit şi câteva dintre cuvintele părintelui Justin, pe care el le-a spus în timpul vieţii, ca învăţătură, şi care să se constituie ca un adevărat testament pentru toţi aceia care l-au cunoscut. După terminarea Sfintei Liturghii şi a slujbei de pomenire, toată mulţimea a fost invitată la masă, în trapezele mănăstirii, dar şi la mesele de afară, încât s-a insistat pe faptul că părintele Justin, care a avut o bunătate deosebită, a spus că nimeni să nu plece din mănăstire vreodată nemângâiat. După agapă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit de IPS Teodosie, a coborât la mănăstirea de maici, unde iarăşi, în biserică, s-a oficiat un Parastas pentru marele duhovnic şi s-a adresat un cuvânt de învăţătură şi de îmbărbătare pentru monahiile de aici. Comemorarea părintelui Justin a scos în evidenţă faptul că, toată viaţa lui, a fost un om duhovnicesc, de la naştere până la adormirea sa întru Domnul, fără nici o sincopă, fără coborâşuri, numai într-un continuu urcuş, şi în detenţie şi în viaţa dusă în mănăstiri, încununată cu zidirile de la Petru Vodă. S-a scos în evidenţă şi faptul că părintele Justin reprezintă o adevărată stare de spirit, atât pentru trăirea credinţei în duhul autentic ortodox, dar şi pentru accentuarea sentimentului naţional românesc, având la bază tradiţia noastră ortodoxă, accentuată fiind tradiţia vieţii familiale. Aceste lucruri scot în evidenţa personalitatea uriaşă a părintelui Justin“, a adăugat pr. prof. Vasile Păvăleanu. Seria cuvântărilor a fost încheiată de arhim. Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, care a mulţumit celor doi ierarhi pentru prezenţă, precum şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea Parastasului pentru părintele Justin.

„Era o linişte adâncă şi o pace în sufletele tuturor“

Pelerinii prezenţi la Sfânta Liturghie şi la slujba Parastasului au venit cu multă evlavie pentru a se ruga pentru odihna sufletului părintelui Justin. Puşa Macri a venit la Mănăstirea Petru Vodă din localitatea Izvorul Muntelui, de lângă Bicaz. Am întâlnit-o la câteva ceasuri de la terminarea slujbei de pomenire şi am rugat-o să-mi redea câteva din impresii. „Toată lumea era cu lacrimi în ochi. Era o linişte adâncă şi o pace în sufletele tuturor. Am rămas impresionată de faptul că IPS Teofan a fost întâmpinat de zeci de oameni îmbrăcaţi în costume naţionale care ţineau în mâini steaguri tricolore. A fost pentru a treia oară când am participat la o Liturghie săvârşită de IPS Teofan. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, şi această slujbă oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a emanat multă sensibilitate şi a pătruns în sufletul celor prezenţi. Sunt foarte bucuroasă pentru că am reuşit să ajung la slujba de pomenire pentru părintele nostru drag. Am o mulţumire sufletească ce cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Deşi am probleme la coloană şi nu pot sta mult în picioare, în timpul celor două slujbe nu am obosit deloc“, a spus Puşa Macri, care l-a cunoscut şi a primit ani la rând sfaturile părintelui Justin Pârvu.

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, 16 iunie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, pe lângă noutăţile din actualitatea socială, culturală şi religioasă din Moldova, ascultătorii vor audia fragmente din predici ale ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, rostite în Duminica I după Rusalii, pregătite de Lucian Ducan;
- Radio România Actualităţi va difuza miercuri, 18 iunie 2014, de la ora 21:30, emisiunea "Biserica şi societatea", realizată de Cristian Curte.

TV

- TV Plus Suceava va difuza mâine, 17 iunie 2014, de la ora 19:30, emisiunea „Iubi-Te-voi, Doamne!“, realizată de pr. Justinian Cojocar. Emisiunea „Iubi-Te-voi Doamne!” va fi difuzată în reluare miercuri, 18 iunie 2014, de la ora 12:00 și duminică, 22 iunie 2014, de la ora 14:00.

Elita învăţământului băcăuan, premiată de Biserică


La Teatrul „Bacovia“ din Bacău a avut loc vineri, 13 iunie 2014, premierea şefilor de promoţie de la colegiile şi liceele băcăuane. Distincţiile au fost oferite de Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, în prezenţa a numeroşi dascăli şi preoţi ai Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Şefii de promoţie ai colegiilor şi liceelor din judeţul Bacău, împreună cu directorii acestor instituţii, au fost premiaţi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul unei gale care a avut loc la Teatrul „Bacovia“. Prin acest eveniment, ierarhul de la Roman i-a recompensat pe tinerii merituoşi şi pe dascălii lor pentru efortul depus de-a lungul anilor de studiu. „Evenimentul a debutat cu un cuvânt al părintelui Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, care şi-a exprimat bucuria de a fi părtaş la acest moment de sărbătoare pentru elevi, profesori şi Biserică, deopotrivă. La rândul său, prof. Theodora Şotcan, inspector general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău, a mulţumit Bisericii noastre pentru frumoasa şi buna colaborare cu instituţiile de învăţământ. De asemenea, prof. Theodora Şotcan i-a felicitat pe organizatori, reiterând faptul că de-a lungul anilor numeroase proiecte şi programe ale Şcolii şi ale Bisericii s-au împletit armonios cu rezultate deosebite în formarea intelectuală şi morală a tinerei generaţii“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cuvântul adresat cu acest prilej, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a reamintit faptul că, în viaţa poporului român, prima şcoală a fost în tinda bisericilor, lăcaşurile de cult fiind întotdeauna un spaţiu de cultură şi educaţie. De asemenea, ierarhul a precizat faptul că darurile oferite copiilor, „simboluri ale recunoştinţei şi ale binecuvântării“, sunt semnul dragostei Bisericii, ele reprezentând „un imbold de a fi aproape de Dumnezeu, Care insuflă prin îngerii Săi ceea ce oamenii au nevoie pentru evoluţia lor spirituală“. „Evenimentul s-a încheiat cu un impresionant moment artistic oferit celor prezenţi de elevii Colegiului Naţional «George Apostu» din Bacău“, a adăugat pr. inspector Constantin Gherasim.

„Zilele Mihai Eminescu“ în judeţul Botoşani

În judeţul Botoşani au debutat vineri, 13 iunie, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 125 de ani de la moartea poetului naţional Mihai Eminescu.

Cu acest prilej, scriitorii s-au reunit în cadrul manifestării „Poeţi români la Eminescu acasă: 125 de ani de posteritate eminesciană“. Mai întâi, a fost organizat un pelerinaj la Vorona şi Ipoteşti. Pe 14 iunie, de la ora 21:00, la Biserica Uspenia din Botoşani, a avut loc un recital nocturn, o zi mai târziu fiind organizat, în Parcul „Eminescu“ din municipiul Botoşani, Salonul stradal al cărţii de poezie. De asemenea, s-au prezentat cărţi, a avut loc recital poetic-muzical şi s-a decernat Premiul „Eminescu - 125“. Cu prilejul evenimentelor dedicate lui Eminescu din acest an, Fundaţia Culturală „Hyperion-CB“ din Botoşani a iniţiat proiectul cultural „Poeţi români la Eminescu acasă. 125 de ani de posteritate eminesciană“, care are menirea de a readuce în memoria locuitorilor din judeţul Botoşani că marele poet s-a născut în ţinutul Botoşanilor. Ieri-dimineaţă, în biserica Parohiei Ipoteşti a fost oficiată slujba Parastasului, urmată de depuneri de coroane. După cum ne-a relatat pr. Valentin Tincu, parohul de la Ipoteşti, Protopopiatul Botoşani, în continuare, au avut loc o serie de manifestări culturale la Memorialul Ipoteşti care au constat în decernarea de premii şi în numeroase momente artistice şi poetice. Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani, ca fiu al lui Gheorghe şi Raluca (născută Iuraşcu), fiind al şaptelea copil al familiei Eminovici. A studiat la Cernăuţi, Viena şi Berlin şi a debutat în literatură în 1866, cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul“, dedicată fostului său profesor de română. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista „Familia“, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea“. Eminescu a plecat la Domnul pe 15 iunie 1889, în casa de sănătate a doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti. (Constantin Ciofu)

Cursuri pentru cântăreţi bisericeşti în Eparhia Romanului şi Bacăului

La Liceul Ortodox „Melchisedec Ştefănescu“ din Roman vor începe astăzi, 16 iunie 2014, cursuri intensive de obţinere a atestatului de cântăreţ bisericesc asimilat. Cursurile sunt organizate de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, fiind adresate persoanelor admise în urma examenului de preselecţie desfăşurat la Centrul eparhial Roman în luna martie a anului curent. Acestea se vor încheia pe 19 iunie 2014 cu un examen final, care va consta în verificarea cunoştinţelor religioase şi a aptitudinilor muzicale. „Cei care vor promova examenul vor primi o diplomă de asimilare pentru cântăreţ bisericesc, necesară la angajarea pe acest post în cadrul unităţilor de cult. Pe parcursul săptămânii de şcolarizare, cursanţii vor da răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii şi a slujbei Vecerniei de la Catedrala arhiepiscopală din Roman“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

sâmbătă, 14 iunie 2014

Parastas la un an de când părintele Justin Pârvu a plecat la cer

La Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ va fi oficiat astăzi, 14 iunie 2014, Parastasul pentru vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu. Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu prilejul împlinirii unui an de când părintele Justin a plecat la ceruri. Pomenirea celui care a fost stareţul Mănăstirii Petru Vodă va fi precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii. După cum ne-a relatat protos. Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, la slujba Parastasului sunt aşteptaţi să participe mii de pelerini din toată ţara. Amintim că părintele Justin Pârvu a trecut la Domnul în ziua de 16 iunie 2013. (C.C.)

Şedinţa preoţilor Protopopiatului Sascut

La sediul Protopopiatului Sascut a avut loc miercuri, 11 iunie 2014, întrunirea lunară cu preoţii Protopopiatului Sascut, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Părintele Daniel Spulber de la Parohia Muncelu a prezentat referatul cu tema „Rolul Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii în pastoraţia individuală a credincioşilor; roadele duhovniceşti ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei“. După cum ne-a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, la final au fost discutate diverse probleme de ordin administrativ. (C.C.)

Parteneriat de reintegrare socială pentru deţinuţi

Voluntarii Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ - filiala Săvineşti s-au întâlnit joi, 12 iunie 2014, la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul milostiv“ - Săvineşti cu un grup de persoane lipsite de libertate de la Penitenciarul Bacău. Cele opt femei cu vârste cuprinse între 22 de ani şi 54 de ani s-au întrecut în măiestria confecţionării de brăţări, fiind fascinate de produsele realizate de voluntarii fundaţiei. Acesta este un început al reintegrării sociale a persoanelor aflate în detenţie. Prin derularea unor astfel de activităţi de ocupare a timpului liber, se realizează o punte de legătură spre libertate.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica I după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Parohia Dumbrava Deal - Săvineşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în Parohia Poiana Negrii 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji în Parohia Poiana 2 - Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău. (C.C.)

Comemorarea poetului Mihai Eminescu la Ipoteşti

Poetul naţional Mihai Eminescu va fi comemorat astăzi la Ipoteşti, la împlinirea a 125 de ani de când a plecat la Domnul. Programul va cuprinde o slujbă de pomenire, decernarea unor premii, vernisajul unei expoziţii, precum şi depuneri de coroane de flori. „După slujba Parastasului pentru poetul Mihai Eminescu, elevii Şcolii Gimnaziale din Ipoteşti vor susţine un recital de poezie şi muzică eminesciană. În acelaşi timp, vor fi premiaţi copiii care vin în fiecare duminică la sfânta biserică“, a spus părintele Valentin Tincu, parohul bisericii din Ipoteşti. (C.C.)

PS Ioachim Băcăuanul a târnosit biserica Spitalului Municipal din Oneşti

Biserica „Sfântul Pantelimon“ a Spitalului Municipal Oneşti a fost sfinţită miercuri, 11 iunie 2014, de Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi.

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit miercuri, 11 iunie 2014, Biserica „Sfântul Pantelimon“ a Spitalului Municipal din Oneşti. Târnosirea lăcaşului de închinăciune a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii. Cu acest prilej, Spitalul Municipal din Oneşti a primit numele Sfântului Ierarh Luca, doctor fără de arginţi şi tămăduitorul de boli al Crimeei, pomenit de Biserica Ortodoxă pe 11 iunie. După cum ne-a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, Sfântul Luca al Crimeei a fost ales ca şi ocrotitor din dorinţa medicilor şi a conducerii spitalului. „Un număr impresionant de credincioşi, atât din Oneşti, cât şi din parohiile din comunele din împrejurimi, au participat la acest eveniment religios, alături de cadrele medicale. A fost o zi foarte frumoasă, o zi cu soare, o zi călduroasă, dar, mai presus de toate, a fost ziua în care a lucrat Duhul Sfânt, pogorându-se peste această biserică, la evocarea rugăciunilor făcute de către ierarhul nostru. Urmează ca toţi cei care sunt în spitalul acesta să primească daruri pentru bucuria desăvârşită a trăirii, întrucât s-a nimerit ca, în aceste zile, aceştia să se afle pe paturile spitalului“, a remarcat pr. protopop Constantin Alupei. Cu acest prilej, pr. Petrică Cuibar, misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Oneşti, a primit distincţia de iconom stavrofor, iar pr. Iulian Cărăuşu, slujitor la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti, a primit o distincţie de vrednicie. Lăcaşul de închinăciune sfinţit de PS Ioachim Băcăuanul s-a ridicat prin aportul părintelui protopop Constantin Alupei, al părintelui Albu Sebastian, al părintelui Iulian Cărăuşu şi al părintelui Iustinian Alupei, slujitori la catedrala din Oneşti, precum şi prin implicarea părintelui misionar Petrică Cuibar. „Cu toţii am căutat să facem un buchet în lucrarea aceasta atât de frumoasă, iată, astăzi, pecetluită cu pecetea Sfintei Arhiepiscopii a Romanului şi Bacăului“, a spus pr. protopop Constantin Alupei.

Conferinţă duhovnicească la Protopopiatul Bacău

Protopopiatul Bacău a găzduit luni, 10 iunie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, o conferinţă duhovnicească susţinută de pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Evenimentul s-a înscris în cadrul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), fiind derulat la iniţiativa părintelui Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. „În cadrul conferinţei, au fost dezbătute mai multe teme de actualitate, care ţin de misiunea Bisericii în societatea actuală, de implicarea preoţilor în viaţa duhovnicească prin calitatea de duhovnici activi plini de râvna pentru binele creştinilor din comunităţile unde activează, precum şi de alte probleme duhovniceşti. Preoţii din protopopiat au fost plăcut impresionaţi de prestaţia de înaltă ţinută intelectuală a părintelui profesor Cristinel Teşu. La finalul întrevederii, părintele protopop Costică Busuioc a lansat preoţilor participanţi invitaţia de a fi prezenţi în fiecare zi de vineri la serile cultural-duhovniceşti de la Mănăstirea Valea Budului din judeţul Bacău“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)