sâmbătă, 3 august 2013

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a VI-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi Paraclisul „Sfântul Ioan Iacob“ al Institutului Regional de Oncologie Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva“ din Rădăuţi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

vineri, 2 august 2013

Hramul Muntelui Ceahlău "o bucurie a reîntâlnirii în pelerinaj"

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie pe 6 august 2013 în biserica Mănăstirii "Schimbarea la Faţă" de pe Muntele Ceahlău. La primele ore ale dimineţii, Înalt Preasfinţia Sa va urca pe munte alături de pelerinii care vor dori să se roage în cadrul Sfintei Liturghii. Aşa cum este tradiţia din ultimii ani, la hramul de pe Muntele Ceahlău sunt aşteptaţi numeroşi monahi şi monahii, preoţi din toată ţara, tineri şi credincioşi de toate vârstele. "Sărbătoarea Schimbării la Faţă reprezintă pentru credincioşi o bucurie a reîntâlnirii şi a regăsirii în pelerinaj. Oamenii urcă pe Ceahlău cu aceeaşi însufleţire cu care pelerini merg spre Muntele Taborului pentru a participa la locul de taină unde Mântuitorul a pus putere duhovnicească şi minune în faţa apostolilor, iar prin ei şi nouă înşine. Această lumină ni se împărtăşeşte şi nouă, celor care cu credinţă urcăm acest munte şi care în duh de rugăciune participăm la Sfânta Liturghie. Noi nu comemorăm un eveniment, ci avem nădejdea că acelaşi har pe care Dumnezeu l-a revărsat asupra aposolilor îl dăruieşte şi celor care cred în El. Prin apropierea de sfântul potir ni se comunică puterea de a ne sfinţi şi de a sfinţi lumea prin binele pe care îl facem noi înşine", a spus arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. (C. Ciofu) - portal

Tabere pentru tineri la Nemţişor

Tinerii din Arhiepiscopia Iaşilor şi din Europa Occidentală şi Meridională au continuat seria activităţilor de la Nemţişor - Mănăstirea Neamţ, după ce, în perioada 25-28 iulie 2013, s-a desfăşurat Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi.

La Nemţişor - Mănăstirea Neamţ s-a desfăşurat, în perioada 29 iulie-1 august 2013, Tabăra „Bucuria credinţei“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După cum ne-a relatat pr. Gheorghe Marian Filip, coordonatorul ATOR - filiala Tg. Neamţ, la această tabără au participat 40 de copii din familii de preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor. „Scopul taberei este unul duhovnicesc, formativ şi cultural. La final, s-a realizat un proiect misionar-pastoral pe care copiii din familii de preot îl vor implementa în parohiile de unde provin. Programul a mai cuprins săvârşirea Sfintei Liturghii, rugăciunile de dimineaţă şi de seară, activităţi sportive şi culturale. În fiecare seară, un invitat a vorbit copiilor despre misiunea preotului în parohie şi despre importanţa acesteia“, a spus pr. Gheorghe Marian Filip.

Tineri din Europa Occidentală şi Meridională, în tabără la Nemţişor

În perioada 22-31 iulie 2013, la Nemţişor a avut loc Tabăra de tradiţie şi spiritualitate ortodoxă pentru copiii români din Europa Occidentală şi Meridională. Întâlnirea a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, şi a reunit tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 23 ani. În mijlocul tinerilor s-a aflat pentru câteva zile maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi. În perioada 25-28 iulie, participanţii s-au alăturat programului Adunării Tinerilor Ortodocşi din Moldova. Tabăra internaţională de tradiţie şi spiritualitate vine în întâmpinarea necesităţii de a oferi copiilor români din diaspora posibilitatea de a intra în contact cu tradiţiile şi identitatea culturală, lingvistică şi religioasă a părinţilor lor, dar şi de a trăi timp de două săptămâni în ţara de origine. Amintim că Tabăra internaţională de tradiţie şi spiritualitate din acest an se derulează şi în alte două locaţii: la Mănăstirea Caraiman din Buşteni (în perioada 25 iulie-5 august 2013) şi la Mănăstirea Tismana (în perioada 10-19 august).

Un nou lăcaş de închinăciune în Protopopiatul Buhuşi

Paraclisul „Sf. Cuvios Antipa de la Calapodeşti“ din parohia Gura Văii - Racova, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, a fost sfinţit marţi, 30 iulie 2013, de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Slujba de sfinţire a fost precedată de Vecernia unită cu Litia oficiată de PS Ioachim Băcăuanul. La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a acordat rangul de iconom părintelui paroh Silviu Daniel Matei. În cuvântul adresat cu cu acest prilej, ierarhul a evidenţiat importanţa acordării unei distincţii. ,,Această demnitate înseamnă o aşteptare mai mare din partea Bisericii, pentru a fi model de corectitudine în săvârşirea sfintelor slujbe, în administrarea bunurilor Bisericii şi în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii în parohia în care vă aflaţi. Când cineva devine preot iconom înseamnă că este un model între ceilalţi preoţi şi aceasta reprezintă o responsabilitate mai mare. Orice onoare mai mare primită în Biserică implică o responsabilitate mai mare. Când un preot primeşte o distincţie, distincţia nu se referă doar la el însuşi, ci se transferă onoarea acestei distincţii spre familia preotului, spre parohia sau comunitatea pe care o conduce preotul respectiv“, a subliniat PS Ioachim Băcăuanul. Construcţia paraclisului parohiei Gura Văii - Racova a început în urmă cu un an.
După cum a menţionat pr. paroh Matei Silviu Daniel, lucrările s-au derulat cu sprijinul enoriaşilor din parohie. (C. Ciofu)

joi, 1 august 2013

Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob la Crăiniceni

Ziua de 5 august va fi sărbătorită în mod deosebit de credincioşii parohiei Crăiniceni-Păltiniş, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, întrucât în această zi va fi cinstit Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. În anul 1992, Biserica noastre a hotărât ca sfântul să fie canonizat, iar ziua de pomenire să fie 5 august, zi în care cuviosul a plecat la Domnul. Localitatea Crăiniceni este satul natal al Sfântului Ioan Iacob, care a frecventat în copilărie actualul sfânt lăcaş închinat Sfintei Treimi. În altarul de vară al parohiei, se va oficia luni, 5 august 2013, Utrenia, Acatistul Sfântului Ioan Iacob şi Sfânta Liturghie. La final, va avea loc procesiunea de la Biserica "Sfânta Treime" la casa Sfântului Ioan Iacob. "Pe timpul desfăşurării procesiunii se vor intona cântări religioase. La casa Sfântului Ioan Iacob se vor oficia Agheazma mică şi pomenirea celor adormiţi din familia sfântului. Manifestările religioase se vor încheia cu citirea vieţii Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Aşteptăm preoţii şi credincioşii din toată ţara să vină la Crăiniceni pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan Iacob", a spus părintele Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. (C. Ciofu) - poral

Agenda creştinului - joi 1 august 2013

Radio

- Radio Trinitas va difuza, joi 1 august 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, ascultătorii vor afla cum va fi sărbătorit Sfântul Ioan Iacob la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi la Crăiniceni, judeţul Botoşani;
- Radio România Actualităţi va difuza joi, 1 august 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".

TV

- TVR Iaşi va redifuza sâmbătă, 3 august 2013, de la ora 17:00, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Dumitru Păduraru. Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, 4 august, de la ora 8:00, pe TVR 3 şi online pe www.tvrplus.ro;

Sfinţire de biserică

- Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi duminică, 4 august 2013, Paraclisul "Sfântul Ioan Iacob" al Institutului Regional de Oncologie Iaşi, aflat pe str. General Henry Mathias Berthlot nr. 2-4 Iaşi.

Sărbătorile sfinţilor nemţeni

În perioada 5-7 august 2013, credincioşii din toată ţara sunt aşteptaţi la sărbătorile sfinţilor nemţeni. Biserica "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul" a Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ îşi cinsteşte pe 5 august ocrotitorul. Pe 6 august va fi hram la Biserica "Schimbarea la Faţă" de pe Muntele Ceahlău, iar pe 7 august pelerinii sunt aşteptaţi la Mănăstirea Sihăstria şi la Mănăstirea Sihla pentru a o cinsti pe Sfânta Teodora de la Sihla.

Pelerinaj

În parohia Poieniţa, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi va fi adusă duminică, 4 august 2013, racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. Sfintele moaşte vor ajunge la Poieniţa cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi vor fi aduse de la Biserica "Sf. Nectarie" din Iaşi. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Paraclisul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi va fi târnosit

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi în prima duminică a lunii august paraclisul Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi. Târnosirea va fi urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.

Ieşenii sunt aşteptaţi duminică, 4 august 2013, la sfinţirea Paraclisului „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ“ al Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 1. Târnosirea lăcaşului de închinăciune şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Credincioşii vor avea posibilitatea să intre prin sfântul altar, aşa cum este tradiţia în Biserica noastră. După cum  ne-a relatat pr. Radu Sever Ungureanu, misionar de caritate în cadrul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, amenajarea acestui spaţiu liturgic a durat trei ani şi are menirea de a aduce o mângâiere bolnavilor aflaţi în suferinţă, pe lângă sprijinul medical de înaltă competenţă pe care îl primesc în cadrul instituţiei. „Institutul Regional de Oncologie din Iaşi şi-a început activitatea pe data de 25 martie 2012, de hramul Bunei Vestiri. Lucrările la paraclis au început înainte de deschiderea oficială a institutului, fiind desfăşurate între anii 2010-2012 şi finisate în decursul acestui an. Investiţiile au depăşit suma de 250.000 de lei, bani proveniţi aproape în exclusivitate din donaţii particulare şi din sprijinul foarte important al fostului corp medical şi administrativ din Spitalul de Urgenţe «Sfântul Spiridon», cât şi din partea cadrelor medicale şi administrative din noul institut. Dacă se face abstracţie de faptul că deasupra paraclisului se află sălile de operaţie, se constată că interiorul acestuia corespunde împărţirii tripartite a unei biserici ortodoxe - pronaos, naos şi altar“, a spus pr. misionar Radu Sever Ungureanu.

Lucrările de pictură, începute cu binecuvântarea părintelui Justin Pârvu

Paraclisul IRO este dotat cu tot ceea ce este necesar săvârşirii actelor liturgice. Capela este împodobită cu vitralii lucrate unicat, catapeteasma este din lemn de esenţă tare - stejar şi paltin -, icoanele sunt realizate pe suport de lemn sculptat în tehnică mixtă - sticlă şi mozaic - şi pardoseala este din marmură de Ruşchiţa, din Munţii Poiana Ruscă. Proscomidiarul este realizat din marmură verde Guatemala. Pictura este foarte bogată în detalii, de exemplu, numai naosul cuprinde opt registre de pictură, care este realizată în tehnica al secco cu pigmenţi, diferite emulsii şi foiţă de aur. „Lucrările au început în luna iunie 2010, după ce s-a primit binecuvântarea personală a părintelui Justin Pârvu, care, după al şaptelea Maslu pe care l-a oficiat la Spitalul «Sfântul Ioan», la rugămintea noastră, a intrat în noua clădire, care se afla în construcţie la vremea aceea. Mai mult, acesta a cerut să se picteze şi icoana de la Aiud, ulterior, dorinţa parintelui fiind întru totul respectată. Acest paraclis, care poartă hramul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, oferă un sprijin atât bolnavilor, cât şi familiilor lor, un lucru care se observă din reacţiile acestora atunci când ei păşesc pragul lăcaşului“, a concluzionat pr. misionar Radu Sever Ungureanu. Amintim că IPS Teofan a vizitat paraclisul IRO din Iaşi în luna martie a anului trecut.

miercuri, 31 iulie 2013

Olimpiada națională de creație literar-spirituală pentru copii defavorizați

Fundația "Solidaritate și Speranță" (FSS) a Arhiepiscopiei Iașilor a organizat vineri, 21 iulie 2013, prima ediție a Olimpiadei naționale de creație literar-spirituală pentru copii defavorizați din clasele I – IV. Au participat copii proveniți din medii sociale defavorizate, care se confruntă prematur cu sărăcia, nedreptatea, deznădejdea și lipsa perspectivelor și care primesc sprijin specializat în constuirea unui viitor mai sigur prin centrele de zi pentru copii, înființate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și acreditate conform normelor în vigoare. Prima ediție a manifestării s-a bucurat de performațele a 15 micuți sârguincioși și talentați care primesc sprijin în prevenirea abandonului școlar și în pregătirea lor pentru viață prin Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Sava" din Buzău, Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Parascheva" din incinta Şcolii "Tristan Tzara" din Moineşti, județul Bacău, Centrul de Zi pentru Copii "Casa Inculeţ" - Bârnova al FSS din Iași, Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Arhanghel Rafail" din Holt - Letea Veche, județul Bacău, Centrul de Zi pentru Copii "Episcop Melchisedec" din Roman, Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Dionisie Exiguul" - Hârja, judeţul Bacău şi Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Marina" al FSS din Iași. "La finalul concursului, toţi copiii participanţi au fost declaraţi câştigători, datorită participării la o experienţă care îi poate marca în bine pe mai departe. În spiritul regulilor competiţiei şi pentru încurajarea performanţei, premiul I a fost adjudecat de Ana Maria Zota, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Parascheva" Prăjeşti, judeţul Bacău (coordonator: prof. Ioan Belciu), premiul II i-a revenit Andreei Onică, de la Centrul de Zi pentru copii "Sfântul Sava", Buzău (coordonator: Liliana Şerban), iar premiul III a fost împărţit de Iosif Alexandru Jora, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Marina", Iaşi (coordonator Lucian Isaicu) şi Alina Hanga, de la Centrul de Zi pentru Copii din Măgura, Bacău (coordonator: preot Iulian Adam). A fost, de asemenea, acordată şi o menţiune specială elevei Mihaela Stere, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Sava" din Buzău (coordonator: Liliana Şerban). Între ceilalţi elevi răsplătiţi pentru participarea la acest concurs s-au numărat Irimia Răzvan şi Denisa Cristea Denisa, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Arhanghel Rafail" - Holt, Ciprian Leaşcu, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Dionisie Exiguul" - Hârja,Teodor Ambrosi de la Centrul de Zi pentru Copii "Episcop Melchisedec" din Roman (coordonator: monahia Dositea), Lavinia Petronela Fechet, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Marina" din Iaşi (coordonator: Lucian Isaicu), Ştefan Şerban Dinu şi Maria Ignat, de la Centrul de Zi pentru Copii "Mia Casa Inculeţ" din Iaşi (coordonator: Monica Bailău)", a relatat Mihaela Maxim, referent marketing în cadrul FSS. (C. Ciofu) - portal

Tabăra internaţională de tradiţie şi spiritualitate la Mănăstirea Neamţ

La Mănăstirea Neamţ a avut loc în perioada 22-31 iulie 2013 Tabăra de tradiţie şi spiritualitate ortodoxă pentru copiii români din Europa Occidentală şi Meridională. Întâlnirea a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, şi a reunit tineri cu vârste cuprinse între 18 și 23 ani. În mijlocul tinerilor s-a aflat pentru câteva zile maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi. În perioada 25 și 28 iulie, participanţii s-au alăturat programului Adunării Tinerilor Ortodocși din Moldova. Tabăra internaţională de tradiţie şi spiritualitate vine în întâmpinarea necesităţii de a oferi copiilor români din diasporă posbilitatea de a intra în contact cu tradiţiile şi identitatea culturală, lingvistică şi religioasă a părinţilor lor, dar şi de a trăi timp de două săptămani în ţara de origine. Tabăra oferă copiilor posibilitatea să desfăşoare activităţi într-un spectru foarte larg. Sunt propuse diverse ateliere: atelier de icoane, atelier de linogravură, atelier de teatru, atelier de dans, de muzică, de limba română etc. De asemenea, copiii  descoperă frumuseţile naturii prin vizitarea peşterilor şi a împrejurimilor taberei, dobândesc numeroase cunoştinţe despre tradiţiile româneşti şi despre credinţa strămoşească prin intermediul catehezelor, al excursiilor şi drumeţiilor. Amintim că Tabăra internaţională de tradiţie şi spiritualitate din acest an se derulează în acest an în alte două locaţii: la Mănăstirea Caraiman din Buşteni (în perioada 25 iulie-5august 2013) şi la Mănăstirea Tismana (în perioada 10-19 august). (C. Ciofu) - portal

Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi va săvârşi luni, 5 august 2013, Sfânta Liturghie pe esplanada din faţa Bisericii "Sfântul Ioan Iacob" a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ.

Constantin Ciofu

Hramul sfântului lăcaş este cu atât mai deosebit, cu cât anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea Sfântului Ioan Iacob. După dum ne-a relatat pr. prof. Ioan Mihoc, directorul seminarului, serbările în cinstea Sfântului Ioan au început încă din ziua de 23 iulie 2013, ziua nașterii sfântului. "Din seara zilei de 22 iulie, s-a oficiat Privegherea la care au participat, prin rânduiala lui Dumnezeu, mulțime de preoți și pelerini din toate părțile Europei. A doua zi (n.r. 23 iulie), pentru a marca ziua nașterii sfântului, s-au făcut slujbele de dimineață și Acatistul Sfântului Ioan. La acastist a participat și un grup de pelerini veniți din Ardeal împreună cu preoții lor, moment cu totul emoționant, pentru că Sfântul Ioan iubea românii din toate ținuturile țării. Pe 5 august sărbătorim ziua nașterii pentru ceruri a Sfântului Ioan, ziua hramului bisericii din curtea semniarului. La această sărbătoare am dori să facem o prelungire a acestor momente de bucurie duhovnicească, în care ne rugăm sfântului ca să ne facă și pe noi părtași la rugăciunea aceasta pe care el a început-o încă de când era copil și pe care o continuă în împărăția lui Dumnezeu. Slujbele dedicate hramului vor începe în seara zilei de 4 august, şi vor continua a doua zi cu Sfânta Liturghie arhierească. Îi invităm pe dragii noștri pelerini și preoți să participe la această sărbătoare și ne vom strădui, în măsura puterilor noastre, să îi primim cu toată dragostea și dorința de a fi împreună în rugăciune", a spus pr. prof. Ioan Mihoc. Sărbătorile sfinţilor nemţeni vor continua, pe 6 august, cu hramul mănăstirii de pe Muntele Ceahlău și pe 7 august cu pomenirea Sfintei Teodora de la Sihla. "Aceste trei sărbători atrag foarte mulți pelerini și credincioși care vor să trăiască în duhul acestor părinți pustnici, Sfântul Ioan și Sfânta Teodora, venind și participând cu multa dragoste la rugăciuni și la pelerinaje până pe Muntele Ceahlău", a mai adăugat pr. prof. Ioan Mihoc. - portal

Slujbe dedicate Postului Adormirii Maicii Domnului în parohia Pleşani

Credincioşii parohiei "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" - Călăraşi, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Botoşani, sunt aşteptaţi în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului la sfânta biserică. La iniţiativa părintelui paroh Andrei Costin, în această săptămână se oficiază Sfânta Liturghie în fiecare zi. De asemenea, seara se săvârşeşte Vecernia, şi Acatistul Maicii Domnului. "Slujbele dedicate Postului Adormirii Maicii Domnului au început duminică, 28 iulie 2013, prin săvârşirea Paraclisului Maicii Domnului. La final au fost rostite rugăciunile de seară împreună cu enoriaşii din parohie. Răspunsurile la strană au fost oferite de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ. Sfintele slujbe de dimineaţă şi de seară sunt oficiate în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru binefacerile revărsate asupra parohiei noastre. Mulţumim ctitorilor şi celor care ne ajută la realizarea picturii bisericii noastre. Îi aşteptăm în continuare pe toţi credincioşi la sfintele slujbe care sunt oficiate în altarul de vară din curtea sfântului lăcaş", a spus pr. paroh Andrei Costin. (C. Ciofu) - portal

Programul liturgic la Catedrala mitropolitană din Iaşi în Postul Adormirii Maicii Domnului

Biserica noastră a intrat astăzi, 31 iulie 2013 în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului. La Catedrala mitropolitană din Iaşi, în fiecare seară după slujba Vecerniei se va cânta Paraclisul Maicii Domnului.

În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului în calendarul Bisericii noastre vor fi cinstiţi doi sfinţi români în jurul praznicului Schimbării la Faţă a Domnului. "În seara zilei de 4 august, la Catedrala mitropolitană din Iaşi se va sluji Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfântului Ioan Iacob, iar luni, 5 august se va sluji Sfânta Liturghie. Luni, 5 august, şi marţi, 6 august, de la ora 15:30, va începe programul liturgic dinaintea cinstirii Praznicului Schimbării la Faţă, respectiv a Sfintei Teodora de la Sihla. În după-amiaza zilei de 14 august, de la ora 16:00, se vor săvârşi Vecernia unită cu Litia, Prohodul Maicii Domnului. La final se va organiza o procesiune în jurul Catedralei mitropolitane din Iaşi cu sfântul epitaf al Maicii Domnului. În ziua de prăznuire a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie va fi săvârşită la Catedrala mitropolitană din Iaşi de la ora 9:30", a spus arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. (C. Ciofu) - portal

Biserica parohiei Şaru Bucovinei a primit veşmântul resfinţirii

Biserica din satul Şaru Bucovinei, comuna Şaru Dornei, judeţul Suceava, a fost resfinţită duminică, 28 iulie 2013, de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Lăcaşul de închinăciune a fost reabilitat în ultimii ani atât la interior, cât şi la exterior.

În parohia Şaru Bucovinei din Bazinul Dornelor, a fost oficiată duminică, 28 iulie 2013, Sfânta Liturghie de către IPS Arhiepiscop Pimen, cu prilejul binecuvântării lucrărilor Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. Aşa cum este tradiţia pe aceste meleaguri, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a fost întâmpinat de călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale. După cum ne-a relatat pr. paroh Damaschin Buzilă, lucrările de reparaţie au început anul trecut şi s-au încheiat în acest an. De asemenea, Alexandru Buzilă, un enoriaş din parohie, a donat un clopot pentru sfântul lăcaş. „Părintele paroh Damaschin Buzilă are în păstorire două biserici, una se află în satul Moroşeni şi cealaltă în Şaru Bucovinei, de unde şi numele parohiei. Împreună cu credincioşii, părintele a executat, în ultimii doi ani, reparaţii de restaurare exterioară, lucrându-se la faţada, acoperişul şi la toată stoleria bisericii“, a amintit pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, IPS Pimen, pornind de la vindecarea celor doi îndrăciţi, a amintit cât de mult poate păcatul să urâţească chipul unui om. Ierarhul locului a subliniat că păcatul poate fi vindecat prin Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie şi prin rugăciune. „Păcatul întunecă mintea şi sufletul omului. Păcatul înseamnă întuneric şi nu lumină. Diavolul face rău cu îngăduinţa lui Dumnezeu pentru a ne înţelepţi. În Evanghelia de astăzi (n.r. duminică, 28 iulie) ni se relatează vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei. Cei care au văzut această minune nu au înţeles că pentru binele semenului trebuie să contribuim cu o jertfă. O pagubă materială este pusă la loc în timp, însă moartea sufletului este de neînlocuit. Oamenii din Evanghelie au ţinut mai mult la bunurile pământeşti decât la semenii lor. Goana după bunurile pământeşti, agonisite prin hoţie, este un păcat mare. Omul stăpânit de această patimă nu ţine seama de nimeni“, a afirmat Înalt Preasfinţitul Pimen. Ierarhul locului a apreciat lucrarea frumoasă realizată la biserica parohială „prin râvna părintelui paroh Damaschin“.

Binecuvântare arhierească în parohia ,,Sfânta Înviere“ din Buhuşi

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit duminică, 28 iulie 2013, Sfânta Liturghie la parohia „Sfânta Înviere“ din Buhuşi , Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău. Ierarhul a sfinţit cu acest prilej un complex eclezial alcătuit din: aşezământ social filantropic, capelă mortuară şi clopotniţă. În cuvântul adresat la finalul evenimentului, părintele Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru că a fost prezent în mijlocul credincioşilor buhuşeni. În semn de gratitudine pentru lucrările efectuate la Biserica „Sfânta Înviere“ de-a lungul timpului, dar şi pentru strădania de a mărturisi dreapta credinţă, de a păstra şi de a spori turma încredinţată, PS Ioachim a oferit din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului distincţii de vrednicie. Părintele paroh Viorel Gavril şi părintele Gheorghe Crăciunescu, slujitor la acest sfânt lăcaş, au primit distincţii de vrednicie, iar părintelui Gabriel Ştefan Moldovan i s-a oferit distincţia de iconom stavrofor. De asemenea, s-au oferit distincţii de vrednicie persoanelor care au sprijinit lucrările complexului parohial.

„Patriarhul Teoctist a scris în istoria Bisericii noastre pagini luminoase“

Vrednicul de pomenire patriarh Teoctist a fost comemorat ieri în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la şase ani de la trecerea la cele veşnice. Despre misiunea celui de-al cincilea patriarh al Bisericii noastre, atât înainte, cât şi după 1989, ne-a vorbit pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost săvârşită ieri- dimineaţă Sfânta Liturghie, la finalul căreia s-a oficiat Parastasul pentru vrednicul de amintire patriarh Teoctist. Pentru sufletul Preafericirii Sale s-au rugat numeroşi ieşeni care vin deseori în sfântul lăcaş, precum şi pelerinii care aşteptau să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Pr. prof. dr. Ion Vicovan ne-a amintit câteva repere din viaţa patriarhului Teoctist, remarcând rolul pe care l-a avut Preafericirea Sa în istoria Bisericii noastre. „Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost de neam din Moldova, ceea ce este important, pentru că cei mai mulţi dintre patriarhii noştri au fost şi din alte zone ale ţării, cum de altfel este şi firesc. Având în vedere că Biserica lui Hristos din Moldova deţine cele mai multe aşezări monahale, după cum şi faptul că tot aici se află cei mai mulţi monahi şi monahii, mi se pare firesc ca şi cel care este în fruntea Bisericii să fie ales şi din Moldova. În al doilea rând, patriarhul Teoctist a avut cea mai longevivă viaţă. Legat de faptul acesta, Preafericirea Sa este şi patriarhul care a avut cea mai lungă viaţă monahală, din anii de viaţă, aproape 93, aproximativ 80 dintre aceştia au fost petrecuţi în mănăstire, ceea ce înseamnă foarte mult. A primit o educaţie creştină temeinică din familie, după care a îmbrăţişat viaţa monahală la astăzi cunoscuta, atunci mai puţin cunoscuta Sihăstrie a Voronei. Datorită vieţuirii Preafericirii Sale acolo, această aşezare monahală a căpătat în timp o importanţă din ce în ce mai mare. Patriarhul Teoctist a fost tuns în monahism la Bistriţa, a slujit o perioadă chiar ca exarh al Catedralei mitropolitane, unde astăzi (n.r. ieri) a avut loc pomenirea, după care a fost invitat în clerul superior, deţinând importante funcţii, apoi titular la mai multe eparhii din ţară, după care mitropolit şi, în final, din anul 1986 până la trecerea la viaţa veşnică, în 2007, timp de mai bine de două decenii a condus Biserica Ortodoxă Română“, a spus decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

Experienţă monastică aparte

Cel de-al treilea element la fel de important, a mai adăugat părintele decan Ion Vicovan, este acela că părintele patriarh Teoctist a păstorit Biserica lui Hristos din România în cele două perioade: final de perioadă comunistă şi de început de libertate. „Patriarhul Teoctist a păstorit aproximativ patru ani în perioada comunistă, timp în care s-a confruntat, după cum avea să afirme, cu multe dificultăţi. În acea perioadă începuse procesul demolării bisericilor, în special din Bucureşti şi nu numai, iar noi lăcaşuri de închinăciune se ridicau foarte greu. Ca şi alţi părinţi patriarhi ai Bisericii noastre, PF Teoctist a ctitorit o frumoasă biserică în Victoria, judeţul Botoşani, satul său natal, în acei ani grei de comunism. Importanţa ei este mai mare cu cât în acel timp se construia atât de greu un nou lăcaş de cult. După anii â90 a fost în fruntea Bisericii într-o perioadă foarte tulbure, pe care aş numi-o «de aşezare». De aceea, cred că Dumnezeu l-a ales în mod providenţial. De altfel, analizând viaţa patriarhilor Bisericii noastre trecuţi la Domnul, în număr de cinci până acum, şi având în vedere pregătirea lor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, vieţuirea, dar şi contextul în care au fost chemaţi la conducerea Bisericii, am ajuns la convingerea că Dumnezeu i-a aşezat pe fiecare la timpul potrivit şi în epoca potrivită. PF Teoctist avea o vârstă deja venerabilă când a fost înscaunat ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Datorită vârstei, a beneficiat de o experienţă monastică aparte, a avut o experienţă administrativ-bisericească aparte, în sensul în care a condus mai multe eparhii, atât în calitate de episcop, cât şi în calitate de arhiepiscop şi mitropolit, ceea ce i-a conferit o autoritate care a fost neapărat necesară după anii â90“, a adăugat pr. prof. dr. Ion Vicovan.

Model de păstorire

Părintele patriarh Teoctist a avut în timpul părstoririi sale un moment de încercare, retrăgându-se de bunăvoie, timp de două luni, la Mănăstirea Sinaia. Cei care i-au cerut în mod vehement şi de drept retragerea au constatat că totuşi este bine ca el să revină. „Experienţa sa duhovnicească şi administrativ-bisericească, vârsta şi autoritatea de care se bucura pe plan naţional şi internaţional au facut ca el să fie cel mai potrivit om pentru a conduce Biserica de la o anumită perioadă comunistă, la o alta, de democraţie. În anii â90 s-au făcut multe lucruri, chiar în mod neaşteptat de frumoase şi de benefice pentru Biserică, începând cu înmulţirea numărului eparhiilor şi, implicit, al ierarhilor, dar şi introducerea învăţământului religios în şcolile publice, şi continuând cu reluarea activităţii social-filantropice, care fusese închisă în mod brutal în anul 1948. A reorganizat diaspora românească, s-au înmulţit publicaţiile şi şcolile teologice la nivel de seminar sau de facultate de teologie, a sporit numărul aşezămintelor monahale, redeschizându-le pe cele închise în perioada comunistă şi înfiinţând altele noi. Biserica Ortodoxă Română de după anii â90 cunoaşte o dezvoltare fără precedent în istoria ei, fiind aduşi în viaţa monahală mai mulţi tineri, printre care şi actualul Patriarh, Preafericitul Daniel, care a fost un sprijin în activitatea părintelui patriarh Teoctist. La fel, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a fost ucenic al Preafericitului Teoctist, a învăţat mult din viaţa Preafericirii Sale. Fiind un membru al Sfântului Sinod cu o vechime însemnată, sunt convins că cei mai mulţi din Sfântul Sinod, dacă nu chiar toţi, l-au avut ca model de păstorire, în perioada de dinainte şi de după anii â90. Ziua de astăzi (n.r. ieri) este una de comemorare, dar în acelaşi timp este şi una de aniversare pentru Biserica noastră. Patriarhul Teoctist a scris în istoria Bisericii noastre pagini luminoase. De aceea, noi suntem datori în faţa lui Dumnezeu să-l pomenim cu recunoştinţă, să-i mulţumim pentru toate darurile şi să ne rugăm ca Dumnezeu sa-l aşeze în ceata drepţilor şi în rândul sfinţilor pe care i-a slujit cu fidelitate pe toată durata vieţii“, a accentuat pr. prof. dr. Ion Vicovan. pagina

Prezenţă arhierească la hramul parohiei Bereşti, Protopopiatul Sascut

Parohia Bereşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, şi-a serbat sâmbătă, 27 iulie 2013, ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cadrul slujbei, tânărul Neculai Burduja a fost hirotonit întru diacon pe seama bisericii din Bereşti, iar tânărul Spridon Vasile-Arun a fost hirotonit preot pe seama parohiei Băcioi. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a vorbit despre importanţa comuniunii în Biserică.

marți, 30 iulie 2013

Parastas pentru patriarhul Teoctist la Catedrala mitropolitană din Iaşi

La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiat astăzi Parastasul pentru vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu, la împlinirea a şase ani de când a plecat în lumea veşniciei. Slujba a fost săvârşită după Sfânta Liturghie. La acest moment de rugăciune au participat numeroşi ieşeni care îl preţuiesc pe patriarhul Teoctist şi care îşi aduc aminte de chipul blând şi luminos al Preafericirii Sale. De asemenea, în cadrul Parastasului s-au rugat numeroşi pelerini veniţi la catedrală pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva. (C.C.) - portal

Agenda creştinului - marţi, 30 iulie 2013

Radio

- Radio Trinitas va difuza marţi, 30 iulie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei;

TV

- TV Plus Suceava va difuza marţi, 30 iulie 2013, în direct, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar.

Sfinţire de biserică

- Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi duminică, 4 august 2013, Paraclisul "Sfântul Ioan Iacob" al Institutului Regional de Oncologie Iaşi, aflat pe str. General Henry Mathias Berthlot nr. 2-4 Iaşi.

Sărbătorile sfinţilor nemţeni

În perioada 5-7 august 2013, credincioşii din toată ţara sunt aşteptaţi la sărbătorile sfinţilor nemţeni. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

„Şansa de a împlini dorinţa înaintaşilor noştri“

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit duminică, 28 iulie 2013, Biserica „Sf. Gheorghe“ din parohia Iacobeni - Vlădeni, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi. Pentru osteneala depusă alături de enoriaşi, pr. paroh Mihai Ovidiu Mancaş a primit rangul de iconom stavrofor.

Credincioşii din comunele Vlădeni şi Andrieşeni, dar şi din alte zone ale Moldovei au participat în ultima duminică a lunii iulie la resfinţirea bisericii parohiei Iacobeni - Vlădeni, Protopopiatul Iaşi 1. Lăcaşul de rugăciune, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a primit veşmântul sfinţirii de la Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul. Ierarhul a fost aşteptat cu bucurie la orele dimineţii de soborul mare de preoţi, de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de oamenii din parohie. Slujba târnosirii a început la exterior şi a continuat în interior. După ce au trecut prin sfântul altar pentru a se închina sfintei mese, cei prezenţi au participat la Sfânta Liturghie. Pr. paroh Mihai Ovidiu Mancaş a citit la final hrisovul de sfinţire al bisericii din Iacobeni în care a amintit etapele reabilitării şi reconsolidării sfântului lăcaş. Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a citit textul distincţiei de vrednicie semnată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin intermediul căreia pr. paroh Mihai Ovidiu Mancaş a primit rangul de iconom stavrofor. În continuare au fost oferite distincţiile de vrednicie pentru cei care au sprijinit lucrările la Biserica cu hramurile „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“.

Recunoştinţă faţă de ctitori

Predica din Duminica a V-a după Rusalii a fost ţinută de pr. protopop Toma Gradinaciuc, care a îndemnat oamenii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Hristos. „Să ne rugăm Mântuitorului Hristos să rămână cu noi în necazuri şi să ne ajute ca să ne izbăvim de toate greutăţile vieţii. Să ne ajute Domnul Iisus să ne mântuim sufletele“, a spus pr. protopop Toma Gradinaciuc. Cătălin Brânzanu, primarul comunei Vlădeni, şi-a exprimat bucuria pentru că, după mulţi ani de muncă, biserica satului Iacobeni a primit veşmântul sfinţirii, prin slujba oficiată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de soborul preoţilor şi diaconilor. „Dumnezeu ne-a oferit şansa de a împlini dorinţa înaintaşilor noştri, unii plecaţi la cele veşnice, de a contribui prin munca şi efortul nostru la repararea şi înfrumuseţarea bisericii din Iacobeni. Tânărul preot Mihai Mancaş a biruit dificultăţile reconstrucţiei şi renovării acestei biserici, astfel că astăzi vedem acest frumos lăcaş de cult. Acest sfânt lăcaş îmbină armonia construcţiei şi pictura religioasă tradiţională cu necesitatea utilizării permanente a bisericii pentru slujbele săptămânale care însoţesc viaţa noastră de creştini“, a remarcat primarul Cătălin Brânzanu. Pr. paroh Mihai Ovidiu Mancaş a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan, Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, părintelui Toma Gradinaciuc, autorităţilor locale, ctitorilor, binefăcătorilor şi donatorilor pentru contribuţia pe care au adus-o la împlinirea lucrărilor bisericii din Iacobeni. La final, Episcopul-vicar al Eparhiei Iaşilor a vorbit despre importanţa bisericii în viaţa credincioşilor.

Parastas pentru patriarhul Teoctist în parohia Victoria

În biserica parohiei Victoria - Stăuceni, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, a fost oficiată duminică, 28 iulie 2013, slujba Parastasului pentru
vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu, cu prilejul împlinirii a şase ani de când a plecat la cele veşnice. La slujba săvârşită pentru odihna sufletului Preafericirii Sale au participat membri ai familiei, precum şi numeroşi credincioşi din parohie. Amintim că pe 30 iulie 2007, PF Teoctist, cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a plecat la Domnul la vârsta de 92 de ani. (C.C.)

sâmbătă, 27 iulie 2013

Ediţia a VI-a a Zilelor Comunei Aroneanu

În perioada 20-27 iulie 2013 în comuna Aroneanu din judeţul Iaşi se desfăşoară Zilele Comunei Aroneanu, ediţia a VI-a. Ieri, 26 iulie, în biserica parohială s-a oficiat Vecernia, iar astăzi, 27 iulie, se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Zilele Comunei Aroneanu mai cuprind o serie de manifestări culturale organizate de Primăria Aroneanu, în parteneriat cu şcoala din comună.
 
Devenite tradiţie, Zilele Comunei Aroneanu se desfăşoară anul acesta în perioada 20-27 iulie, fiind prilejuite de sărbătoarea Sfântului Pantelimon. Manifestările sunt organizate de Biserică în colaborare cu autorităţile locale şi şcoala din localitate. După cum ne-a relatat Mariana Cojocaru, ostenitor în cadrul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, evenimentele de la Aroneanu au adus în centrul comunei locuitori de toate vârstele. „Oamenii s-au bucurat prin acţiunile iniţiate de partenerii evenimentului. Printre activităţi amintim: sărbătorirea familiilor care au împlinit 50 de  ani de căsătorie, concursuri de şah, handbal, fotbal, cros, îndemânare cu bicicletă, pescuit, concurs literar - «Să ne cunoaştem scriitorii» - şi alte concursuri distractive pentru copii“, a spus Mariana Cojocaru. Ajuns la cea de a IX-a ediţie, Festivalul Naţional „Ioanid Romanescu“ a adunat anul acesta 27 de participanţi din România şi din Republica Moldova. Poetul Ioanid Romanescu a fost pomenit printr-un Parastas, oficiat joi, 25 iulie, la Cimitirul Eternitatea din Iaşi. „Slujba a fost săvârşită de pr. paroh Ovidiu Buzenchi, de la parohia Aroneanu, şi de pr. Iulian Florescu, de la parohia Rediu-Aldei, în prezenţa domnului Benone Moruzi, primarul comunei Aroneanu, precum şi a cunoscuţilor poeţi ieşeni: Valeriu Stancu, Adi Cristi, Mihai Batog Bujeniţă, actorul Constantin Popa, a bibliotecarei Petronela Falticeanu şi a unui grup de copii şi tineri din satele comunei. Elevul Enache Cezar a recitat versuri creştine, apoi copiii au depus o coroană de flori la mormântul poetului. Zilele Comunei Aroneanu se vor încheia astăzi, 27 iulie, când în calendarul Bisericii noastre este pomenit Sfântul Pantelimon, care este al doilea ocrotitor al parohiei Aroneanu. La final, oamenii vor fi invitaţi să guste din bucatele tradiţionale moldoveneşti ce vor fi oferite de gospodinele comunei, în cadrul expoziţiei culinare din curtea bisericii din satul Aroneanu. Seara, un foc de tabără se va oglindi pe apa lacului Aroneanu, iar noaptea va fi luminată de un frumos foc de artificii“, a mai adăugat Mariana Cojocaru.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a V-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Nemţişor - Mănăstirea Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în parohia Şaru Bucovinei, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Învierea Domnului“ din Buhuşi. (C.C.)

Resfinţirea bisericii parohiei Iacobeni, Protopopiatul Iaşi 1

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi mâine, 28 iulie 2013, Biserica „Sf. Gheorghe“ din parohia Iacobeni - Vlădeni, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi. Biserica din satul Iacobeni s-a zidit în 1860, de curând găsindu-se în interiorul sfintei mese şi actul se sfinţire a bisericii, din anul 1866. Recent, s-au finalizat lucrările de pictură a interiorului, biserica nefiind pictată până în prezent. În ultimii ani s-a consolidat la interior şi exterior, s-a vopsit acoperişul, s-au turnat trotuarele şi s-a împrejmuit cu un gard. „Toate aceste lucrări s-au realizat prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, a părintelui Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a Primăriei Vlădeni şi prin contribuţia enoriaşilor din parohie“, a spus pr. paroh Mihai Ovidiu Mancaş. (C.C.)

vineri, 26 iulie 2013

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza vineri, 26 iulie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, ascultătorii vor putea audia noutăţile din actualitatea religioasă, culturală şi socială din Moldova;
- Radio România Actualităţi va difuza vineri, 26 iulie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".

Tabără

- În perioada 25-28 iulie 2013, la Nemţişor are loc Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, ediţia a IV-a. Tabăra este organizată de Arhiepiscopia Iaşilor sub genericul "Spovedania un leac uitat".

Manifestări cultural-religioase

- În perioada 20-27 iulie 2013 în comuna Aroneanu din judeţul Iaşi se desfăşoară "Zilele comunei Aroneanu", ediţia a VI-a. Vineri, 26 iulie, de la ora 17:00 se va oficia Vecernia, iar duminică, 27 iulie, se va sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. "Zilele comunei Aroneanu" mai cuprind o serie de manifestări culturale organizate de Primăria Aroneanu în parteneriat cu şcolile din comună.

Expoziţie de fotografie

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi - Clubul Fotografilor, Youth Euromanian Association şi Galeria “Atrium Palas Mall” organizează
luni, 29 iulie 2013, de la ora 19:00, expoziţia colectivă de fotografie “Doi”. Perioada de vizitare a expoziţiei va fi: 29 iulie-11 august 2013, între orele 10:00 şi 22:00. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Parastas pentru părintele Justin Pârvu

La Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ va fi oficiat sâmbătă, 27 iulie 2013, Parastasul pentru părintele Justin Pârvu, la 40 de zile de la trecerea la cele veşnice. După cum ne-a relatat arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, de la ora 9:30 IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi va săvârşi Sfânta Liturghie. Apoi se va săvârşi Parastasul pentru părintele Justin Pârvu. Amintim că părintele Justin Pârvu a plecat în lumea veşniciei duminică, 16 iunie 2013. (C.C.)