joi, 11 aprilie 2013

Episcopia Huşilor, implicată în combaterea violenţei asupra copiilor

Preoţii din Episcopia Huşilor se vor implica în acţiuni de combatere a violenţei asupra copilului. În urmă cu două zile, la Bârlad a avut loc o întâlnire a Grupului de Intervenţie Rapidă din care fac parte mai multe instituţii din judeţul Vaslui. Acest grup de intervenţie s-a înfiinţat ca urmare a creşterii numărului de abuzuri asupra copiilor.

La Complexul de Servicii Comunitare Bârlad, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Vaslui, a avut loc marţi, 9 aprilie 2013, o întâlnire de informare cu privire la constituirea unui Grup de Intervenţie Rapidă (GIR). Acest grup de intervenţie este destinat să organizeze acţiuni specifice de combatere a celor mai grave forme de violenţă asupra copilului, urmând să funcţioneze în cadrul DASPC Vaslui. Partenerii acestui grup de iniţiativă sunt Episcopia Huşilor, Instituţia Prefectului Vaslui, DASPC Vaslui, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui şi Serviciul de Ambulanţă Vaslui. La această întrunire au participat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, un grup de preoţi din Protopopiatul Bârlad.
În cadrul întrunirii, pr. Ionuţ Dima de la parohia Ibăneşti, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui, a amintit că Eparhia Huşilor implementează proiectele: „Hristos împărtăşit copiilor“, „Alege şcoala!“ şi „Braţele părinteşti“. Prin intermediul acestora, se doreşte prevenirea abandonului şcolar şi conştientizarea rolului esenţial pe care îl au familia, Şcoala şi Biserica în formarea copiilor. Episcopia Huşilor, prin implicarea şi la iniţiativa Preasfinţitului Corneliu, poartă de grijă unui număr de 100 de copii din familii defavorizate în cadrul proiectului „Braţele părinteşti“.

Creştere a formelor grave de abuz

Grupul de Intervenţie Rapidă este o structură operativă, înfiinţată la iniţiativa Instituţiei Prefectului Vaslui, din dorinţa de a preîntâmpina forme de violenţă asupra copilului. GIR doreşte să sensibilizeze toţi factorii responsabili din comunităţile locale din judeţul Vaslui prin oferirea unui suport legislativ teoretic şi intervenţional. Pe plan local, din Grupul de Intervenţie Rapidă fac parte toţi factorii responsabili: primarul, asistentul social, poliţistul, preotul s.a. În momentul în care este identificat un caz de abuz asupra unui copil (de orice formă de violenţă fizică sau emoţională) sunt anunţate instituţiile competente pentru stabilirea măsurilor care se impun. „Acest grup de intervenţie rapidă a fost înfiinţat întrucât în judeţul Vaslui au fost foarte multe cazuri de copii abuzaţi. Din acest grup de intervenţie face parte şi preotul pentru că el este cel care merge în casele oamenilor şi îi cunoaşte foarte bine pe enoriaşi. Preoţii prezenţi la întrunire au venit cu exemple din parohie în care au arătat cazuri de copii sau femei abuzate. Statisticile prezentate în cadrul întâlnirii au arătat că judeţul Vaslui se află printre locurile fruntaşe în ceea ce priveşte violenţa faţă de copii şi mortalitatea infantilă“, a declarat pr. Ionuţ Dima. Grupul de Intervenţie Rapidă va organiza întâlniri informative la întrunirile preoţeşti din cadrul Episcopiei Huşilor, dar şi în şcolile din judeţ.

Protopopiatul Botoşani, plan de activităţi misionare pentru prevenirea avorturilor

La sediul Protopopiatului Botoşani a avut loc marţi, 9 aprilie 2013, un curs de formare intitulat „Vreau să aflu“. Acest curs a fost susţinut de prof. Anamaria Macuc pentru tinerii din parohiile botoşănene care doresc să se implice în activitatea misionară a Bisericii. „Protopopiatul Botoşani a întocmit un plan de activităţi misionare pentru prevenirea şi combaterea avorturilor. La nivelul judeţului nostru, fenomenul avortului a luat o amploare îngrijorătoare mai ales în rândul tinerelor. În fiecare parohie se va constitui un grup alcătuit din membrii consiliului parohial şi ai comitetului parohial. Din acest grup vor mai face parte cadre medicale, cadre didactice, mame care au făcut avort şi care doresc să se implice în activităţi de promovare a virtuţilor creştine pentru păstrarea curăţiei trupeşti până la căsătorie. În cadrul acestui proiect, preoţii parohi vor susţine predici tematice pe tema prevenirii avorturilor şi vor folosi orice prilej pentru astfel de sfaturi“, a spus Dorina Raţă, asistent social al Protopopiatului Botoşani. (C. Ciofu)

„Fii floare până la nunta ta!“, la Botoşani

Protopopiatul Botoşani a încheiat la începutul acestei săptămâni un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Botoşani. Acesta are ca obiectiv colaborarea părţilor pentru derularea proiectului „Fii floare până la nunta ta!“. Prin intermediul acestei campanii de informare din şcolile judeţului Botoşani (clasele X-XII), se urmăreşte ca elevii să păstreze curăţia trupească şi să prevină sarcina înainte de căsătorie. „De comun acord cu unităţile de învăţământ se vor organiza o serie de întâlniri pe tema proiectului, care vor fi moderate de preoţi, medici sau tineri voluntari. În perioada următoare se vor realiza mai multe materiale informative care vor fi împărţite tinerilor. De asemenea, tema proiectului va fi abordată în cadrul orelor de dirigenţie şi de religie“, a precizat Dorina Raţă, asistent social al Protopopiatului Botoşani. (C.C.)

Elevi băcăuani, premiaţi la Olimpiada Naţională de Religie

Olimpiada Naţională de Religie, desfăşurată în perioada 1-5 aprilie la Cluj-Napoca, a adus judeţului Bacău premiul I la categoria elevilor din clasa a IX-a şi trei menţiuni. Eleva Alina Burghelea, clasa a IX-a, de la Colegiul Naţional „Grigore Moisil“ din Oneşti, îndrumată de prof. Constantin Cornel Jupenschi, a primit premiul I. Judeţul Bacău a mai primit şi trei menţiuni, după cum urmează: Teodor Hereş, clasa a VII-a, de la Şcoala „Ştefan Luchian“ din Moineşti, Ana Roxana Macovei, clasa a VIII-a, de la Şcoala „Al. I. Cuza“ din Bacău, şi Alina Nicoleta Stoleru, clasa a X-a, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu“ din Bacău. Prof. Irina Leonte, inspector şcolar de specialitate al disciplinei religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, a menţionat că eleva Andreea Ciobanu, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir“ din Oneşti, a primit premiul special.

miercuri, 10 aprilie 2013

„Seminar de formare pentru preoţi în activitatea Pro Vita“

Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează, în această săptămână, la Miclăuşeni, un seminar pentru preoţii care se vor ocupa de activitatea Pro Vita. Slujitorii sfintelor altare provin din cele 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor.

Centrul cultural-social „Sf. Ilie“ Miclăuşeni găzduieşte, în această săptămână, seminarul de formare pentru preoţi în activitatea Pro Vita. Întâlnirea este organizată prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cei 13 preoţi din toate protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor au ajuns la Miclăuşeni duminică, 7 aprilie 2013. După o scurtă prezentare a departamentului, s-a vizionat filmul pe tema pro vita „Blanca“. Luni dimineaţă (n.r. 6 aprilie) a avut loc deschiderea oficială a seminarului, care a fost urmat de patru sesiuni. În această dimineaţă, precum şi vineri, 12 aprilie, preoţii vor sluji Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Miclăuşeni. Fiecare zi începe şi se termină cu rugăciune. Echipa care moderează seminarul este formată din: pr. Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita, Otilia Serdenciuc, coordonator Centru Pro Vita pentru femei însărcinate şi copil, Dragoş Bălinişteanu, coordonator consiliere şi informare, şi Cosmin Brânză, coordonator Centru de ajutoare a mamelor aflate în dificultate. „S-au discutat diverse aspecte ale temei pro vita, fiind pus accentul pe crearea unei strategii de lucru. În cadrul discuţiilor ne-am axat pe managementul de proiect, pe strângerea de fonduri şi pe elemente de relaţii publice. Ne-am propus prin acest seminar să motivăm preoţii să lucreze pe terenul pro vita pentru a crea o solidaritate la nivel de protopopiat. De asemenea, dorim să stabilim o listă de priorităţi pro vita în fiecare zonă pentru a avea o strategie de lucru la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor. Vor fi identificate oportunităţile în teritoriu, atât la nivel de persoană, cât şi la nivel de zonă locală“, a spus Otilia Serdenciuc.
Seminarul de la Miclăuşeni este rezultatul campaniei de informare „Viaţa - dar al Bunului Dumnezeu“, derulată în cele 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Întâlnirile reprezentanţilor departamentului cu preoţii parohi au avut loc în perioada noiembrie 2012-martie 2013. Cu acest prilej a fost ales un preot din fiecare protopopiat receptiv la subiectul pro vita. „Preoţii vor fi formaţi pe domeniul pro vita pentru ca ulterior să desfăşoare aceeaşi activitate în protopopiat şi în parohia de unde provin. Ei vor merge în protopopiate cu un plan de lucru individual foarte bine stabilit. Acest plan va fi pliat pe nevoile din zona fiecăruia dintre ei, care va avea continuitate la nivelul eparhiei“, a adăugat Otilia Serdenciuc.

Şedinţa preoţilor Protopopiatului Darabani

Preoţii Protopopiatului Darabani s-au reunit luni, 8 aprilie 2013, în şedinţa lunară. Referatul cu tema „Postul în paginile Sfintei Scripturi“ a fost prezentat de pr. Virgil Buhăianu de la parohia Bajura. După cum ne-a relatat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, în continuare au fost transmise hotărârile venite de la Centrul eparhial Iaşi. De asemenea, s-a comunicat părinţilor parohi că în data de 11 aprilie se va organiza un interviu în vederea primirii binecuvântării arhiereşti pentru preoţii care vor preda disciplina religie în noul an şcolar. „Am adus la cunoştinţa preoţilor date despre proiectul concursului «Bucuria de a fi creştin». Acest concurs este realizat în Patriarhia Română cu prilejul Anului Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Faza pe protopopiat a acestui concurs va avea loc pe 25 aprilie 2013 la sediul Protopopiatului Darabani“, a spus pr. protopop Constantin Pânzariu, care a mai adăugat că în cadrul şedinţei s-a discutat despre noul regulament referitor la organizarea şi funcţionarea comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române. (C. Ciofu)

Conferinţă în cadrul proiectului „Dreptul la viaţă“

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi va organiza mâine, 11 aprilie 2013, de la ora 17:00, conferinţa „Medicina între sarcină şi contracepţie“. Întâlnirea va avea loc în cadrul proiectului „Dreptul la viaţă“ în Aula „George Emil Palade“ a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa“ din Iaşi. Invitaţii conferinţei sunt pr. Valentin Ioan Istrati, redactor-şef al Portalului Doxologia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prof. dr. Lenuţa Profire, de la UMF „Grigore T. Popa“ Iaşi, şi prof. dr. Richard Constantinescu, de la UMF Iaşi. După cum a menţionat Petronela Pînzariu, coordonator al subdepartamentului comunicare în cadrul ASCOR - filiala Iaşi, scopul conferinţei este informarea studenţilor medicinişti cu privire la riscul folosirii metodelor contraceptive şi prevenirea avortului în general.

Filantropie şi concert de muzică la secţia Bârnova

La secţia Bârnova a Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi a avut loc sâmbătă, 6 aprilie 2013, o acţiune social-filantropică prin implicarea mai multor credincioşi din parohiile ieşene. Pacienţii internaţi aici au primit o masă caldă pregătită în cadrul spitalului, apoi au asistat la un concert de muzică religioasă susţinut de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. După cum ne-a relatat pr. Ştefan Dolgu, preot misionar de caritate în cadrul spitalului, oferirea mesei pentru pacienţi a fost precedată de slujba Parastasului pentru cei adormiţi. „De mai multe ori pe an, dar mai ales în Postul Mare, bunii creştini din parohiile ieşene vin în spital ca să organizeze praznice pentru cei adormiţi. Ne bucurăm că prin implicarea preoţilor parohi bolnavii primesc pachete cu hrană constând în fructe şi dulciuri“, a spus pr. misionar de caritate Ştefan Dolgu. (C.C.)

marți, 9 aprilie 2013

Procesiune dedicată Sfintei Cruci la Oneşti

În Duminica a 3-a din Postul Mare, la Oneşti a fost organizată o procesiune închinată Sfintei Cruci. Cei peste 500 de credincioşi au urcat pe Muntele Perchiu din apropierea oraşului. Oamenii s-au rugat şi au intonat mai multe cântări specifice perioadei Triodului.

A devenit o tradiţie ca Protopopiatul Oneşti, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, să organizeze în a treia duminică din Postul Sfintelor Paşti o procesiune în cinstea Sfintei Cruci. Credincioşii din toate cartierele oneştene s-au adunat la Biserica „Sfântul Nicolae“, locul de unde s-a pornit în pelerinaj spre Muntele Perchiu. Pe vârful acestui masiv se află din anul 2000 o cruce deosebit de frumoasă. „Procesiunea a început în prezenţa a peste 500 de credincioşi, care au purtat în mâini câte o cruce. Oamenii au cântat alături de noi, au ascultat Sfintele Evanghelii legate de patimile Mântuitorului Hristos şi acatistul rostit. Pelerinii au mers câtre vârful muntelui pe o lungime destul de întinsă. Astfel s-a creat o atmosferă de înaltă trăire duhovnicească. Printre noi am avut oneşteni trecuţi de vârsta de 80 de ani, care au dorit să fie împreună în rugăciune la poalele Sfintei Cruci de pe Muntele Perchiu. După ce am coborât în oraş am văzut că oamenii aveau pe chip o bucurie pentru că şi-au îndeplinit dorinţa de a ajunge pe munte ca să se roage. Am avut parte de un timp favorabil. Cu toţii am căutat să uităm pentru câteva ceasuri de grijile de la poalele muntelui“, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Preoţii prezenţi la procesiune au împărtăşit pelerinilor câte un cuvânt de folos duhovnicesc. Slujitorii sfintelor altare au ţinut să mulţumească celor prezenţi că au împodobit ziua de 7 aprilie prin prezenţa la pelerinaj.
Crucea de pe Muntele Perchiu a fost lucrată în localitatea Zemeş din judeţul Bacău, iar în anul 1999 a fost adusă la Oneşti. Cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale crucea a fost transportată pe vârful muntelui, care este rezervaţie naturală, având o înălţime de peste 400 de metri. „De aici se vede oraşul Oneşti, dar şi localităţi din zona Adjudului, din zona Bacăului şi de pe Valea Trotuşului. Crucea a fost înălţată în Vinerea Patimilor a anului 2000. De atunci s-a păstrat tradiţia ca în Duminica a 3-a din Postul Mare şi în ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie) să se organizeze o procesiune“, a amintit pr. protopop Constantin Alupei.

IPS Pimen a slujit Taina Sfântului Maslu la Milişăuţi

Credincioşii din parohia „Sfântul Procopie“ - Milişăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, au participat duminică, 7 aprilie 2013, la Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „Pe lângă enoriaşii noştri, la momentul de rugăciune au asistat şi credincioşi din parohiile apropiate. În cuvântul adresat la final, IPS Pimen i-a încurajat pe oameni să ajute la ridicarea noii biserici a parohiei Milişăuţi, a cărei construcţie a început în anul 1994. Ierarhul nostru a vorbit apoi despre importanţa Tainei Sfintei Împărtăşanii şi despre apărarea dreptei credinţe. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat că prin cruce Hristos rămâne în noi“, a spus pr. Petru Lupăştean Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Corul de copii şi tineri al parohiei Milişăuţi, dirijat de pr. paroh Bogdan Lupăştean, a susţinut cu acest prilej un recital de cântări religioase. În după-amiaza aceleiaşi zile, Înalt Preasfinţitul Pimen a sfinţit crucea care se va monta pe biserica din parohia Dărmăneşti 2, Protopopiatul Rădăuţi, aflată în construcţie. Sfinţirea crucii a fost precedată de Taina Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoţi. (C. Ciofu)

Liturghie arhierească în parohia Volovăţ

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit duminică, 7 aprilie 2013, în parohia Volovăţ, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava. După cum ne-a relatat pr. paroh Dumitru Valenciuc, Înalt Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt credincioşilor în care a vorbit despre semnificaţiile Duminicii a 3-a din Postul Mare şi despre necesitatea consolidării şi reparării bisericii monument de la Volovăţ, ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. „În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine foarte mulţi credincioşi. La slujbă au participat, ca în fiecare duminică, numeroşi copii şi tineri, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale“, a spus pr. paroh Dumitru Valenciuc. (C.C.)

Hirotonie întru preot la Catedrala arhiepiscopală din Roman

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 7 aprilie 2013, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Preasfinţia Sa l-a hirotonit preot pe diaconul Bogdan Ionel Piştea pe seama parohiei „Sfinţii Arhangheli“ - Filipeşti - Bogdăneşti, Protopopiatul Oneşti. De asemenea, tânărul Simeon Purice a fost hirotonit diacon. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor. (C.C.)

Slujbă misionară în parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Ceahlău

Un sobor de preoţi a oficiat duminică, 7 aprilie 2013, slujba Aghezmei mici şi Taina Sfântului Maslu în parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Ceahlău, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ. La slujbă au participat enoriaşi din parohie, dar şi din alte sate apropiate. După rostirea cuvântului de învăţătură referitor la semnificaţiile Duminicii a 3-a după Rusalii, pr. paroh Mihai Damian a mulţumit credincioşilor şi preoţilor pentru că s-au rugat împreună în biserica parohiei pe care o păstoreşte. De asemenea, părintele paroh Mihai Damian a prezentat programul săvârşirii Tainei Sfântului Maslu în parohiile din comuna Ceahlău, îndemnând enoriaşii să fie prezenţi pentru a spori comuniunea şi rugăciunea „spre slava lui Dumnezeu“. (C.C.)

luni, 8 aprilie 2013

„În căutarea satului pierdut“

Peste 150 de copii, profesori şi părinţi din Piatra Neamţ, Târpeşti şi Neguleşti au participat, în perioada 1-4 aprilie 2013, la proiectul „În căutarea satului pierdut“. Elevii au avut prilejul de a descoperi viaţa comunităţii româneşti tradiţionale, precum şi meşteşugurile de altădată.

Şcoala Generală „Nicu Albu“ din Piatra Neamţ, Liceul de Artă „Victor Brauner“ din Piatra Neamţ, parohia Neguleşti şi parohia Târpeşti, aflate în Protopopiatul Roznov, au desfăşurat săptămâna trecută un proiect în parteneriat în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!“. Obiectivul principal al proiectului a fost redescoperirea credinţei, spiritualităţii şi a înţelepciunii omului de la sat, a tradiţiilor şi meşteşugurilor populare. „Activitatea principală s-a derulat în mijlocul comunităţii parohiale de la Neguleşti. Aici, copiii din mediul urban au fost întâmpinaţi de membrii Asociaţiei «Leru-i Doamne», coordonată de pr. paroh Lucian Mocănaşu. Pentru început, s-a făcut o demonstraţie de valorizare a artei populare româneşti manifestată prin credinţă, trăire, port strămoşesc, prin cântecele şi meşteşugurile tradiţionale. Elevii au învăţat despre viaţa oamenilor din trecut, despre înţelepciunea populară, depre confecţionarea costumelor şi instrumentelor muzicale populare, despre facerea şi coacerea pâinii s.a.“, a relatat pr. George Măriuţa, directorul Centrului de tineret „Vestitorii Bucuriei“ - Bălţăteşti, judeţul Neamţ. Activităţile s-au derulat în spaţiul bisericesc de la Neguleşti, fiind întărită astfel convingerea că Biserica, prin comunitatea parohială, a contribuit la păstrarea şi transmiterea credinţei şi identităţii spirituale a poporului român. „Viaţa comunităţilor tradiţionale româneşti s-a derulat sute de ani în jurul Bisericii şi a credinţei ortodoxe. Valorile creştine au inspirat viaţa oamenilor, creând idei frumoase şi comportamente umane. Biserica şi Şcoala sunt cele două instituţii care au avut dintotdeauna chemarea să inspire viaţa noastră şi să formeze caracterele şi comportamentele oamenilor. Copiii noştri, care experimentează din plin stilul modern de viaţă, au nevoie să descopere acele principii care să le dezvolte echilibrul sufletesc, care să-i îndrume spre o viaţă plină de adevăr şi sens“, a mai spus pr. George Măriuţa.

Conferinţă ASCOR - filiala Iaşi

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi organizează mâine, de la ora 18:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, conferinţa „Egalitate şi diferenţe în familia ortodoxă“. Prelegerea va fi susţinută de pr. prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. Evenimentul face parte din seria conferinţelor din Postul Paştilor, sub genericul „Urcuş spre Înviere“. (C.C.)

Simpozion şi Parastas pentru cronicarul Miron Costin

În satul Miron Costin, comuna Trifeşti, judeţul Neamţ, a avut loc vineri, 5 aprilie, simpozionul „Miron Costin, file de cronică“. Manifestarea a fost prilejuită de împlinirea a 125 de ani de când rămăşiţele pământeşti ale cronicarului Miron Costin au fost strămutate la Iaşi din satul Miron Costin (pe atunci satul Brănişteni). Programul a început cu un cuvânt introductiv al prof. Elena Duminică, directorul Şcolii Gimnaziale Trifeşti, şi a continuat cu prezentarea lucrărilor din cadrul simpozionului „Miron Costin, file de cronică“. Au pregătit comunicări Relu Butnariu, de la Muzeul de Istorie Roman, prof. Pavel Petrea, de la Şcoala Gimnazială Trifeşti, pr. Aurel Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, prof. Adrian Oprea, de la Şcoala Gimnazială Sagna, şi Aurica Agafiţei, localnică a satului Miron Costin. După un program artistic susţinut de elevii Şcolii „Miron Costin“ a fost oficiată o slujbă de pomenire la mormântul lui Miron Costin, aflat în biserica parohiei Miron Costin. „A fost o zi a recunoştinţei, dar şi un prilej de reînnoire. Văzând modelul şi truda acestui mare bărbat de stat, să ne luminăm şi noi în împlinirea faptelor celor vrednice de pomenire“, a spus pr. protopop Florin Ţuscanu. (C. Ciofu)

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Cursuri de limba greaca in parohia Grozesti

Un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială Grozeşti, judeţul Iaşi, a participat timp de o lună la cursuri de limba greacă. Întâlnirile au avut loc în fiecare săptămână şi au urmărit familiarizarea şcolarilor cu civilizaţia şi cultura greacă. 

La Şcoala Gimnazială Grozeşti din judeţul Iaşi s-a derulat pe parcursul lunii martie 2013 proiectul „Primele noţiuni de limba greacă“. Cursurile de limba greacă au fost coordonate de prof. de religie Valentin Zahorneanu, fiind adresate elevilor de la şcoala din Grozeşti. Proiectul a fost susţinut de prof. Maria Mihalache, directorul Şcolii Gimnaziale Grozeşti. Joi, 4 aprilie 2013, festivitatea de premiere a copiilor înscrişi la curs a început cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru“ în limba greacă. „Ne-am dorit ca elevii să se familiarizeze cu noţiunile de limba greacă, necunoscută lor până acum. Nouă elevi din cei 20 au fost premiaţi în cadrul unui moment festiv care a avut loc în şcoala noastră. Copiii au primit ghiduri de conversaţie română-greacă“, a declarat prof. de religie Valentin Zahorneanu. Cursul de limba greacă a fost unul inedit, mai ales că s-a desfăşurat într-o unitate şcolară din mediul rural, aflată la câţiva zeci de kilometri de oraşul Iaşi. Mulţi dintre elevi şi-au manifestat interesul la început pentru aceste ore de limba greacă, ce au avut loc în afara programului şcolar. „Proiectul a urmărit ca elevii să intre în contact cu civilizaţia şi cultura greacă. De asemenea, am dorit ca ei să se familiarizeze cu scrierea şi citirea în această limbă, ţinând seama de regulile de ortografie. Pe viitor, noţiunile predate vor fi aprofundate prin exerciţii suplimentare“, s-a exprimat prof. Valentin Zahorneanu. Copiii înscrişi în proiectul „Primele noţiuni de limba greacă“ vor începe în perioada următoare repetiţiile pentru o scenetă în limbile greacă şi română pe care să o prezinte în faţa cadrelor didactice şi a colegilor lor. „Un alt gând al nostru este acela de a-i învăţa pe elevi câteva cântări religioase bizantine, atât de dragi multora dintre noi“, a adăugat prof. Valentin Zahorneanu.

Cenaclu literar în parohia Feredeni

La Şcoala Gimnazială Feredeni, s-a desfăşurat joi, 4 aprilie 2013, proiectul „Şcoala mai aproape de biserică, sat şi societatea civilă“. Cenaclul literar a urmărit evidenţierea trăirilor şi sentimentelor elevilor din clasele V-VIII legate de fenomenul religios, expus prin anumite creaţii personale. Tinerii au scris texte religioase pe care le-au prezentat în faţa colegilor, profesorilor şi invitaţilor la cenaclu. Proiectul a fost coordonat de prof. Marius Cozmin Scîrţu, prof. Mugurel Mogoş şi prof. Bogdan Ionuţ Furtună, fiine derulat în parteneriat cu parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, reprezentată de pr. paroh Dănuţ Fotea. La eveniment au participat cadre didactice, autorităţi locale şi preoţi din Protopopiatul Hârlău. „Copiii s-au redescoperit pe ei înşişi în creaţiile expuse şi au reuşit să dea sfinte mărturii prin poezie. Biserica a fost văzută de copii ca un lăcaş unde cel ce intră se găseşte deodată descătuşat de toate, putând comunica cu Dumnezeu prin toate cele sfinte. Prin pacea sufletească pe care o resimt intrând în biserică sau prin superba muzică religioasă care exprimă numai sfinte rugăciuni, fiinţele omeneşti îşi regăsesc spiritualitatea şi drumul către blândeţea, bunătatea şi pacea cerească. Toţi participanţii au apreciat activitatea susţinută de profesori şi elevi în cadrul cenaclului literar. De asemenea, a fost apreciată mobilizarea pe plan general a comunităţii din Feredeni, care a organizat acest eveniment de suflet“, a remarcat pr. Dănuţ Fotea. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 3-a din Post, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în parohia Volovăţ, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

Conferinţă ASCOR - filiala Suceava

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Suceava va organiza luni, 8 aprilie 2013, în sala Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, conferinţa „Despre vederea lui Dumnezeu“. Prelegerea va fi susţinută începând cu ora 18:00 de pr. prof. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Evenimentul se va desfăşura cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, iar intrarea va fi liberă. (C.C.)

vineri, 5 aprilie 2013

Voluntariat la Centrul rezidenţial Hârja

La Centrul rezidenţial Hârja a avut loc, în urmă cu două zile, o serie de activităţi ale elevilor Colegiului Naţional „Dimitrie Cantemir“ din Oneşti. Acţiunile au constat în ecologizarea curţii şi în igienizarea spaţiilor interioare. Voluntarii de la şcoala amintită vin adesea la Hârja pentru a oferi sprijin personalului şi pentru a alina suferinţele celor internaţi aici.

Elevii clasei a X-a F de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir“ din Oneşti, împreună cu pr. prof. Petrică Cautiş, au derulat miercuri, 3 aprilie 2013, mai multe activităţi de protejare şi conservare a mediului la Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja. În acelaşi timp, tinerii au organizat activităţi de socializare şi comunicare cu persoanele îngrijite la Hârja. 
 
„Am venit astăzi (n.r. miercuri, 3 aprilie) să dăm o mână de ajutor Căminului de bătrâni de la Hârja şi asociaţiei de aici. Am dorit să oferim culoare tinereţii, într-o societate în declin, prin întrebuinţarea cu rost a energiei şi vivacităţii specifice vârstei“, a spus pr. prof. Petrică Cautiş. Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir“ din Oneşti este un partener constant al Bisericii. Din anul 2010 centrul de la Hârja a realizat împreună cu şcoala amintită mai multe proiecte. Aici amintim prezenţa săptămânală a tinerilor în mijlocul bătrânilor pe baza unui grafic de voluntariat prestabilit de la începtul anului la nivel de instituţie. „În luna decembrie a anului trecut, Colegiul Naţional «Dimitrie Cantemir», împreună cu Fundaţia «Episcop Melchisedec» - filiala Bacău, Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja şi Protoieria Oneşti, a încheiat un parteneriat prin intermediul căruia s-a înfiinţat un centru de voluntariat. Tinerii liceeni sunt implicaţi astfel în activităţile social-filantropice şi misionare ale Bisericii, atât la Hârja, cât şi la alte parohii din Protoieria Oneşti. Centrul este coordonat de pr. prof. Petrică Cautiş, care are o bogată experienţă didactică şi care este implicat în multe activităţi de cooperare şi responsabilizare a tinerilor“, a spus pr. Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja.

Acţiune caritabilă la Căminul „Sfântul Ioan ce Nou de la Suceava“

Copiii grupelor mari şi mijlocii de la Grădiniţa „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ din oraşul Suceava i-au vizitat ieri pe vârstnicii Căminului de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“. Micuţii au susţinut un program artistic şi au oferit daruri persoanelor din cămin. O parte din fondurile strânse de copii au fost direcţionate către Fundaţia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“. Acţiunea caritabilă a fost coordonată de Aurica Raicu, directorul grădiniţei, şi de educ. Maria Doncean, fiind derulată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Bucovinei. Bătrânii şi ostenitorii căminului i-au primit cu multă bucurie pe micii preşcolari, exprimându-şi mulţumirea pentru darurile oferite şi pentru momentul artistic. Vizita copiilor de la Grădiniţa „Sfântul Ioan cel Nou“ face parte din programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun“, organizat săptămâna aceasta în şcolile din întreaga ţară. (C. Ciofu)

Seminarişti romaşcani, participanţi la un concurs de cultură generală

Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman a participat miercuri, 3 aprilie 2013, la cea de-a V-a ediţie a concursului „De la Dragobete la sărbătoarea Rusaliilor - Tradiţie şi legendă la români“. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură din Roman şi a adunat tineri de la nouă şcoli din municipiu. Participanţii au avut de răspuns la întrebări de cultură generală legate de tradiţiile româneşti şi de istoria oraşului Roman. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a fost reprezentată în juriu de pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman. (C.C.)

Întâlnire catehetică la Grupul Şcolar „J. M. Elias“ din Sascut

Tinerii liceeni de la Grupul Şcolar „J. M. Elias“ din Sascut au participat ieri la o întâlnire catehetică cu părintele Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. Tema întrunirii, desfăşurată cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost „Jerta Mântuitorului. „Prin astfel de întâlniri dorim ca tinerii să conştientizeze menţinerea unei relaţii apropiate între om şi Dumnezeu. Tinerii s-au arătat interesaţi de descoperirea tainelor din iconomia mântuirii noastre, adresând întrebări privitoare la nelămuririle pe care le au în legătură cu tema discuţiei. Aspectul principal pe care s-a axat tema discuţiei a fost iubirea“, a relatat pr. protopop Ioan Negoiţă. (C.C.)

Programul „Şcoala altfel“, la Seminarul Teologic Ortodox din Suceava

Elevii clasei a XII-a de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava au mers în zilele de 3 şi 4 aprilie într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina, în cadrul programului „Şcoala altfel“. Coordonatorul activităţii este pr. prof. Dragoş Buta, cadru didactic la seminarul sucevean şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. „Ne-am dorit prin acest pelerinaj ca tinerii seminarişti să înţeleagă viaţa bisericească din punct de vedere practic“, a spus pr. prof. Dragoş Buta. Impresiile elevilor au fost notate la finalul pelerinajului într-un jurnal intitulat „Tradiţie şi istorie românească“. (C.C.)