luni, 19 martie 2012
Conferinţă ASCOR - filiala Iaşi
Bolnavii de la Bârnova, „prietenii“ parohiei Toma Cozma din Iaşi
În urmă cu două zile, după ce a fost străbătut un drum anevoios şi deteriorat, aproape impracticabil, am ajuns la Secţia Bârnova a Spitalului Socola. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, pacienţii internaţi în unitatea spitalicească au aşteptat cu bucurie şi emoţie sosirea reprezentanţilor parohiei Toma Cozma. Câţiva bărbaţi din secţie au ajutat ca de fiecare dată la împărţirea darurilor, fiind consideraţi "de încredere" de angajaţii spitalului. Pentru această acţiune filantropică s-au făcut două echipe care au mers în fiecare salon pentru a oferi câte un pachet constând în alimente, fructe ş.a. "Bodaproste pentru tot ce aţi oferit. Dumnezeu să-i ierte pe cei adormiţi!", se aude pe holul de la parter. Bucuria oamenilor internaţi la Bârnova este mare când enoriaşii de la Toma Cozma le păşeşte pragul saloanelor. De altfel, cei afectaţi de boală îi consideră prieteni pe musafirii care sâmbătă de sâmbătă aduc alimente.
La finalul acţiunii filantropice au fost transmise mulţumiri preoţilor şi enoriaşilor din parohia Toma Cozma, atât din partea pacienţilor, cât şi din partea angajaţilor de aici. Câteva ceasuri petrecute în preajma bolnavilor din Secţia Bârnova te fac să uiţi de grijile vieţii, de timpul care parcă nu mai are răbdare cu noi şi de problemele cotidiene. Detaşat fiind de urbanul şi agitaţia lumii, îţi dai seama cât eşti de bogat, cât de milostiv este Dumnezeu cu tine, având sănătate, familie, dragostea celor din jur ş.a. Pentru a primi această bogăţie trebuie să ajungi la bolnavii de la Bârnova, care îţi vor zâmbi şi-ţi vor arăta bunătatea inimii lor.
Campania „Dăruieşte lumină“, la Suceava
Slujbă misionară în parohia Sascut Sat
sâmbătă, 17 martie 2012
Rugăciune şi filantropie în parohiile Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc
În Postul Sfintelor Paşti, parohiile din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc au intensificat programul liturgic şi social-filantropic. Pe parcursul unei săptămâni, credincioşii participă, atât la Sfânta Liturghie, cât şi la Taina Sfântului Maslu. Rugăciunea este completată de milostenie, fiind îndreptată către persoanele defavorizate, bolnavi, bătrâni şi copii din centrele de ocrotire socială. În bisericile din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc se săvârşeşte în perioada Postului Mare Taina Sfântului Maslu. Această slujbă este oficiată alternativ, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a explicat că Taina Sfântului Maslu se slujeşte de obicei la hramurile bisericilor sau la sfinţirile lăcaşurilor de închinăciune, iar în perioada Postului Mare se oficiază frecvent aproape în toate parohiile. "În zona Broştenilor se oficiază săptămânal Taina Sfântului Maslu prin rotaţie la câte o biserică parohială. Această slujbă vine în completarea programului liturgic intens din această perioadă. Acelaşi obicei este şi în zona Vatra Dornei. Aici, prin rotaţie, duminica, în fiecare parohie se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. În Duminica a II-a din Postul Mare am fost la parohia Cozăneşti, unde am slujit alături de 14 preoţi. De asemenea, în oraşul Campulung Moldovenesc şi în parohiile din zona Moldoviţei se oficiază săptămânal Taina Sfântului Maslu. În protopopiatul nostru, în special în perioada Postului Mare se săvârşeşte foarte des această slujbă. Numărul credincioşilor care vin la aceste slujbe este foarte mare. Oamenii au o mare evlavie faţă de Taina Sfântului Maslu. Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a rândui ca acest an să fie dedicat Tainei Sfântului Maslu este oportună", a declarat pr. protopop Aurel Goraş.
"Fiecare preot sau credincios simte nevoia să facă o milostenie"
După fiecare slujbă a Sfântului Maslu, credincioşii se îmbogăţesc sufleteşte printr-un cuvânt de învăţătură, care este rostit de preotul rânduit. Predicile sunt ţinute în funcţie de momentul oficierii Tainei Sfântului Maslu. "Dacă slujba este oficiată duminica, se face referire la Evanghelia din ziua respectivă. De fiecare dată se menţionează folosul Tainei Sfântului Maslu, explicându-se fiecare moment al acestei slujbe. Prin ungerea cu untelemnul sfinţit, prin rugăciunile care sunt citite se subliniază marele folos pe care credincioşii îl primesc. Perioada Postului Mare, la care se adaugă şi Taina Sfântului Maslu, aduce despătimirea. Fiecare credincios, prin post, prin participarea la Sfânta Liturghie, la Taina Sfântului Maslu şi la alte slujbe rânduite de Biserica noastră simte o schimbare în sufletul lui", a explicat pr. protopop Aurel Goraş. În judeţul Suceava sunt câteva aşezăminte pentru copii şi bătrâni, o parte dintre ele aparţinând Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Prin dragostea enoriaşilor din parohiile Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, la aceste aşezăminte sunt trimise ofrande care se binecuvintează în fiecare sâmbătă după pomenirea celor adormiţi. O altă prioritate o reprezintă ajutorarea celor săraci. "S-a statornicit obiceiul ca prinoasele care se strâng să fie oferite bătrânilor şi bolnavilor din parohii sau celor aflaţi în aşezămintele de ocrotire socială. Fiecare preot sau credincios simte nevoia să facă o milostenie, aceasta cu atât mai mult cu cât ştim că fapta bună ne apropie de Dumnezeu", a mai spus pr. protopop Aurel Goraş.
Părintele Daniel Valentin Chirica a plecat în lumea veşniciei
"Un vlăstar altoit pe viţa Hristos"
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a transmis familiei îndoliate un mesaj de condoleanţe pe care vi-l prezentăm în continuare:
Cu adâncă întristare şi nespusă durere, Centrul eparhial Roman anunţă trecerea prematură la Domnul a preotului Daniel Valentin Chirica. Părintele Daniel Valentin Chirica a fost un vlăstar altoit pe viţa Hristos, slujind cu dăruire în parohiile Mâlosu, Hociungi II şi Holt. Conştient de misiunea încredinţată odată cu hirotonia în preot, la data de 26 iulie 1998, a fost prezent activ în viaţa credincioşilor, s-a implicat în multiple activităţi cultural-religioase şi sociale, s-a îngrijit de restaurarea lăcaşurilor de cult în care a slujit. În parohia Holt, cu binecuvântarea Chiriarhului, începuse, de câţiva ani, un amplu proiect de extindere şi de restaurare. Plecarea părintelui Daniel Valentin Chirica la vârsta când idealurile vieţii pastoral-misionare cunosc cel mai frumos elan (34 ani) lasă un gol în sufletele credincioşilor din parohia Holt, un dor aprins în inimile celor doi copii, Evelina Ioana şi Matei Ioan, şi a soţiei, Nadia, şi profundă întristare ierarhilor, clerului şi tuturor celor care l-au cunoscut. Ne exprimăm, părinteşte, întreaga compasiune faţă de familie şi cei apropiaţi, rugând pe Milostivul Dumnezeu să le dea putere, sprijin şi ocrotire, în aceste clipe de durere, iar sufletul adormitului robului Său, preotul Daniel Valentin Chirica, să-l primească în împărăţia Sa. Veşnică să-i fie pomenirea!
Acţiuni caritabile pentru beneficiarii Centrului „Sfântul Mina“
Centrul de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu "Sfântul Mina", din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni", ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, au organizat ieri o acţiune social-caritativă. Persoanele afectate de boală din parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni", aflate în îngrijirea Centrului "Sfântul Mina", au primit o floare, un mărţişor, precum şi pachete cu alimente. "Darurile pentru cei aflaţi în suferinţă au fost oferite cu multă dragoste de pr. paroh Neculai Dorneanu, care a primit cu mare interes iniţiativa noastră. Mai mult de atât, pr. Neculai Dorneanu a citit o rugăciune pentru sănătate celor pe care i-am vizitat", a declarat Cătălina Fadur, directorul Centrului "Sfântul Mina". Activitatea filantropică din parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni" este a doua din această săptămână şi face parte dintr-o campanie de sensibilizare a parohiilor ieşene de a veni în sprijinul persoanelor bolnave şi cu o situaţie materială precară. Tot ieri, un grup de copii de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Iaşi a organizat o acţiune caritabilă destinată bătrânelor aflate în evidenţa Centrului "Sfântul Mina". Şcolarii au organizat o colectă constând în alimente, îmbrăcăminte şi alte produse de strictă necesitate, pe care le-au împărţit femeilor în vârstă, bolnave şi fără posibilităţi materiale, la domiciliu acestora. (C. Ciofu)
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a III-a din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Râşca din Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji în parohia Budăi, Protopopiatul Iaşi 1, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)
Conferinţă la Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din Iaşi
La Biserica "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi va avea loc mâine, de la ora 17:00, conferinţa "Valori şi false valori în lumina învăţăturii Bisericii lui Hristos". Invitatul acestei întâlniri este protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Evenimentul este organizat în cadrul programului cultural-misionar "Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii celei veşnice" pe care parohia "Sfântul Apostol Toma" îl derulează în posturile de peste an (Postul Mare şi Postul Crăciunului) prin desfăşurarea unor conferinţe. "De multe ori credincioşii au anumite nelămuriri în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă pe care fiecare dintre noi o mărturisim. Ne-am gândit ca prin intermediul temei alese pentru această conferinţă să ne lămurim în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă. De multe ori, credinţa noastră este atacată de cultele neoprotestante", a declarat pr. paroh Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. (C.C.)
vineri, 16 martie 2012
Întruniri preoţeşti în trei protopopiate din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Tot ieri a avut loc întrunirea preoţilor Protopopiatului Roznov. În cadrul acestei şedinţe s-a prezentat tema "Taina Sfântului Maslu - semnificaţie teologică şi existenţială".
La Biserica "Sfântul Nicolae" din Buhuşi a fost organizată ieri conferinţa pastoral-misionară a lunii martie cu preoţii Protopopiatului Buhuşi. Cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a trimis preoţilor articolul "Lucrarea taumaturgică în lume a Marelui Taumaturg", care a fost citit de pr. Silviu Stoica de la parohia Onişcani. După cum ne-a relatat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, articolul tratează o temă actuală şi de maximă importanţă. În continuarea întâlnirii, preoţii au discutat pe marginea temei expuse. "Considerăm că întâlnirea noastră şi-a atins scopul. Mulţumim Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru grija pe care o poartă faţă de protopopiatul nostru şi preoţilor care au participat la întrunire", a remarcat pr. protopop Vasile Cozma. (C. Ciofu)
Vizite pastorale în Protopopiatul Hârlău
joi, 15 martie 2012
Concurs dedicat episcopului Melchisedec Ştefănescu
Secţiuni pentru elevi şi profesori
Calendarul concursului este următorul:
- înscrierea concurenţilor: până la 31 martie 2012;
- trimiterea lucrărilor: termen limită - 10 aprilie 2012;
- afişarea rezultatelor finale: 30 aprilie 2012;
- premierea: 15 mai 2012.
Tematica concursului:
- secţiunea I - eseu - personalitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu;
- secţiunea a II-a - material electronic cu personalitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu (PP, PPS, filmuleţ - maximum cinci minute cu privire la popularizarea personalităţii episcopului în şcoala candidatului);
- secţiunea a III-a - referat ştiinţific cu abordarea interdisciplinară a temei.
Criterii de evaluare a lucrărilor participanţilor:
- secţiunea I - lucrările elevilor trebuie să respecte: tematica concursului, maximum patru pagini, structura unui eseu, claritatea şi precizia termenilor, cursivitatea şi logica exprimării;
- secţiunea a II-a - materialul de popularizare a personalităţii episcopului în şcoala de provenienţă a elevului candidat trebuie să cuprindă imagini cu postere, afişe, expoziţii sau materiale în Power Point, PPS cu viaţa şi activitatea episcopului, pe suport CD;
- secţiunea a III-a - referatul trebuie să subscrie rigorilor documentării ştiinţifice; va fi publicat pe CD sub rigorile ISSN şi postat în format PDF pe internet. Lucrările secţiunilor I şi III vor fi redactate în Time New Roman 12, (cu spaţiere de 1,5), urmând să fie expediate prin Poşta Română în plic A4 care va avea în interior: lucrarea, un plic autoadresat şi timbrat în format A5. CD-ul va fi ambalat în siguranţă. Adresa de trimitere a lucrărilor: Destinatar: Bobu Ana, Concursul Naţional "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, personalitate emblematică a culturii şi spiritualităţii româneşti", Şcoala cu clasele I-VIII "Alexandru Ioan Cuza" Roman, strada Cuza-Vodă, Nr. 22, Roman, Jud. Neamţ, O.P. Roman, Cod. 611014. Condiţii de participare: înscrierea concurenţilor se efectuează pe e-mail până la 31 martie 2012 pe adresa de e-mail: melchisedec_national@ yahoo.com, după următorul tabel: Nr. crt./ nume şi prenume elev-cadru didactic/ Clasa/ îndrumător/ unitatea de învăţământ. Toată corespondenţa concursului se va efectua prin e-mail. Premierea se va efectua într-un cadru festiv în timpul Zilelor Melchisedec Ştefănescu 2012.
Concursul "Episcopul Melchisedec Ştefănescu, personalitate emblematică a culturii şi spiritualităţii româneşti" este organizat de Şcoala "Alexandru Ioan Cuza" din Roman, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Colegiul Naţional "Roman Vodă" din Roman, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Şcoala "Elena Cuza" din Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Şcoala "Ion Creangă" din Iaşi şi Biblioteca Municipală "George Radu Melidon" din Roman.
„Trepte spre Înviere - Convorbiri duhovniceşti în Postul Mare“
La Moineşti va avea loc duminică, 18 martie, lansarea cărţii "Trepte spre Înviere - Convorbiri duhovniceşti în Postul Mare", apărută la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, volumul cuprinde conferinţele de anul trecut organizate de Protopopiatul Moineşti.
Evenimentul va avea loc după conferinţa ce va fi susţinută de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Moineşti, de la ora 16:30, în Duminica a III-a din Postul Mare.
"Cuvintele ziditoare de suflet, dacă nu sunt imortalizate în cuprinsul unei cărţi, au folosit duhovniceşte doar celor ce le-au ascultat, pentru ca apoi să se risipească în negura uitării. Presupun că o astfel de soartă ar fi avut şi învăţăturile invitaţilor Protopopiatului Moineşti, care au fost rostite în cadrul conferinţelor duhovniceşti din Postul Mare al anului trecut", a remarcat PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul. (Constantin Ciofu)Slujbă arhierească în parohia „Izvorul Tămăduirii“ din Botoşani
Vizite pastorale ale Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei
Cercuri pastorale în două parohii din judeţul Botoşani
miercuri, 14 martie 2012
Rezultatele Olimpiadei de Religie, faza judeţeană în Moldova
La Olimpiada de Religie, faza naţională de la Oradea, vor participa următorii elevi din judeţul Botoşani: Maria Bârsan, clasa a VII-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, Andreea Lupu, clasa a VIII-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, Diana Atanasie, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, Adelina Hriţuc, clasa a X-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, Sînziana Podovei, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani şi Diana Dădăcuş, clasa a XII-a - Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" din Botoşani.
Şase elevi din judeţul Neamţ vor merge la faza naţională a Olimpiadei de Religie: Ana Maria Filip, clasa a VII-a - Liceul Economic "Vasile Conta" din Târgu Neamţ, Adela Simona Panaite, clasa a VIII-a - Liceul "Vasile Conta" din Târgu Neamţ, Daniel Movilă, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Târgu Neamţ, Mihail Afloarea, clasa a X-a - Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Piatra Neamţ, Ioana Ancuţa Voaideş, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Piatra Neamţ şi Larisa Elena Alui - Gheorghe, clasa a XII-a - Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Târgu Neamţ.
Reprezentanţi la Olimpiada Naţională de Religie din judeţele Suceava, Bacău şi Vaslui
În urma afişării rezultatelor Olimpiadei de Religie, faza judeţeană, s-au calificat următorii elevi din judeţul Suceava: Ana Maria Schipor, clasa a VII-a - Şcoala cu clasele I-VIII numărul 3 "Mihai Eminescu" din Rădăuţi, Iuliana Molea, clasa a VIII-a - Şcoala cu clasele I-VIII "D. Vatamaniuc" din Suceviţa, Gheorghe Andronic, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuţi, Gabriel Olariu, clasa a X-a - Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc, Ana Georgiana Ilie, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava, Diana Georgiana Grosu, clasa a XII-a - Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava.
La nivelul judeţului Bacău s-a organizat a XIV-a ediţie a Olimpiadei de Religie, faza judeţeană, pentru elevii claselor V-XII. Şcolarii din clasele a V-a şi a VI-a au participat la concurs doar pentru faza judeţeană. Elevii care au primit punctajul cel mai mare şi care merg la faza naţională a olimpiadei sunt următorii: Maria Zaharia, clasa a VII-a - Şcoala "Ghiţă Mocanu" din Oneşti, Bianca Elena Pătrăţianu, clasa a VIII-a - Şcoala cu clasele I-VIII "Dr. Al. Safran" din Bacău, Alina Nicoleta Stoleru, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău, Andreea Ciobanu, clasa a IX-a - Colegiul Naţional "Dimitrie Cantemir" din Oneşti, Raluca Bătrânu, clasa a XI-a - Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Bacău, Mihaela Neghină, clasa a XII-a - Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu din Bacău.
Cei şase elevi ortodocşi care reprezintă judeţul Vaslui la Olimpiada de Religie, faza naţională, sunt următorii: Elena Adina Bâgu, clasa a VII-a - Şcoala numărul 8 din Bârlad, Cosmin Popovici, clasa a VIII-a - Şcoala numărul 6 din Vaslui, Andrei Vlăduţ Ciortan, clasa a IX-a - Liceul "Ştefan Procopiu" din Vaslui, Mihaela Sin, clasa a X-a - Colegiul "Gh. Roşca Codreanu" din Bârlad, Ştefania Neştian, clasa a XI-a - Colegiul "Gh. Roşca Codreanu" din Bârlad şi Ionela Sumitriu, clasa a XII-a - Grupul Şcolar Industrial "Nicolae Iorga" - Negreşti.
Conferinţe ASCOR - filiala Iaşi
marți, 13 martie 2012
Sfântul Simeon Noul Teolog, serbat la Mănăstirea Caşin II
În calendarul Bisericii noastre a fost pomenit ieri Sfântul Simeon Noul Teolog. Singurul lăcaş de închinăciune din ţara noastră ocrotit de acest sfânt se află în parohia Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti. Pe lângă Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi Taina Sfântului Maslu, sărbătoarea a mai cuprins în program o agapă frăţească pentru cei bolnavi.
Credincioşii de pe Valea Caşinului l-au sărbătorit ieri în mod deosebit pe Sfântul Simeon Noul Teolog. Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a fost oficiată de pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, alături de un sobor de 11 preoţi. În contextul serbării Anului Omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, tot în lăcaşul de închinăciune închinat Bunei Vestiri şi Sfântului Simeon Noul Teolog a fost oficiată şi Taina Sfântului Maslu pentru credincioşii prezenţi. După cum a relatat pr. paroh Ioan Bârgăoanu, slujba a fost urmată de o agapă frăţească pentru 150 de persoane bolnave din zonă. Biserica parohiei Mănăstirea Caşin II a început să se construiască în urmă cu 11 ani, în prezent lucrându-se la pictura din interior. Hramul bisericii parohiei Mănăstirea Caşin II a fost ales de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în timpul păstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a remarcat apropierea studentului teolog de atunci, Ioan Bârgăoanu, faţă de scrierile şi învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog. "Apropierea mea faţă de scrierile şi învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog a fost întărită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi profesor de Dogmatică la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Alegerea hramului pentru biserica noastră s-a făcut în urma îndrumărilor şi învăţăturilor primite de la Preafericirea Sa, iniţiatorul de drept al construirii acestui lăcaş de cult", a explicat pr. Ioan Bârgăoanu. Alături de alţi membri ai comunităţii, părintele Ioan Bârgăoanu ajută mult pe copiii de la şcoală şi, în funcţie de posibilităţi, se încearcă sprijinirea copiilor cu probleme, din familiile sărace, parohia având acum şi un aşezământ social-filantropic. Cu ocazia hramului, a fost lansat site-ul parohiei: www.biserica-sfantul-simeon-noul-teolog.ro. (pr. Constantin Gherasim, C. Ciofu)
Daruri pentru nevoiaşi, de la parohia “Sfântul Nectarie” din Iaşi
Şedinţe preoţeşti în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor
La sediul Protopopiatului Paşcani a avut loc ieri întâlnirea lunară a preoţilor. Părintele Mihai Matcovici de la parohia Buda-Lespezi a susţinut referatul "Epitimiile canonice şi ascetice". După cum a precizat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, în cadrul conferinţei au fost abordate probleme administrative care ţin de viaţa parohiilor din Protoieria Paşcani. În acelaşi timp, s-a discutat despre programul duhovnicesc din perioada Postului Mare. Preoţii din Protopopiatul Botoşani s-au reunit ieri în şedinţă lunară. De dimineaţă a fost oficiată Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite de către un sobor de preoţi, la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Botoşani. Tema cu titlul "Icoana ortodoxă" a fost prezentată de pr. Mihai Ulman de la parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Botoşani. După cum ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, preoţii au fost anunţaţi de vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Botoşani, care va sluji vineri, 16 martie, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în Biserica "Izvorul Tămăduirii" din cartierul botoşănean Parcul Tineretului.
Tot ieri a fost şedinţă la Darabani, desfăşurată la sediul protopopiatului (foto). Tema întrunirii s-a intitulat "Taina Sfântului Maslu, prezentare biblică, patristică şi istorică" şi a fost expusă de pr. Sergiu Gavriliu de la parohia Baranca-Hudeşti. Părintele Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, a menţionat că pe marginea referatului au avut loc discuţii şi luări de cuvânt ale preoţilor prezenţi. (C. Ciofu)
Tradiţia strămoşească, reînviată prin cursuri de încondeiat ouă
luni, 12 martie 2012
„Prin această expoziţie începe o nouă perioadă din viaţa mea“
Manifestarea a fost moderată de drd. Aurica Ichim, şef Birou Conservare în cadrul Muzeului Unirii din Iaşi. În deschiderea vernisajului, drd. Aurica Ichim a înscris vernisajul de acum două zile în activităţile de excepţie ale Muzeului Unirii din Iaşi, amintind de anul 2005, când Sarah Daria Muscalu a expus pentru prima dată în edificiul, aflat atunci în construcţie, de pe strada Lăpuşneanu din Iaşi. Criticul de artă Valentin Ciucă a realizat vernisajul celei de-a 18-a expoziţii a lui Sarah Muscalu. „Văd această expoziţie pe mai multe niveluri de interpretare. Identific tandreţea absolută a acoarelei, a acestui miracol al culorilor de apă, prin care putem inventa galaxii plasate într-un spaţiu infinit. Sarah a beneficiat de acompaniamentul unor oameni care, dacă au descoperit un filon de aur, el a fost scos la iveală. Sarah m-a surprins prin apetenţa şi prin expresivitatea apetenţelor ei. Caracterele şi stările de suflet surprinse de ea sunt definite cu o subtilitate specială. Este interesată de fizionomii, încercând să surprindă nu atât un portret al unei persoane, ci aproape unul al unei etnii. Rigoarea desenului, disciplina minţii şi capacitatea de a da viaţă acestor exprimări îi permite să gloseze lejer pe tema acoarelei. Sarah urmează tipul de acuarelă care nu este predestinat la mângâiere, ci mai degrabă la comentariu, la înţelegerea unui ansamblu în care fiinţa se împlineşte pe sine. Trebuie să recunosc faptul că Sarah a fost purtată în toate călătoriile din ţară şi străinătate. Astfel a ştiut să sesizeze cât de interesante sunt construcţiile din marile oraşe. Monumentele pe care le-a văzut şi au impresionat-o se regăsesc în lucrările ei“, a accentuat criticul de artă Valentin Ciucă.
Sarah Daria Muscalu a mărturisit că cea de 18-a expoziţie personală şi editarea unui album care cuprinde creaţiile sale reprezintă un vis împlinit. „Este un proiect la care am lucrat mult timp, încă de pe vremea în care mă aflam sub îndrumarea prof. Petrache Bicer, mutat la Domnul în anul 2006. L-am simţit aproape pe prof. Petrache Bicer şi de aceea îi dăruiesc acest moment“, a amintit Sarah Muscalu. Cvartetul „Chanson“ al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi a susţinut un moment artistic. Părintele Dumitru Carp de la parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ - Bucium din Iaşi şi-a exprimat bucuria de a fi prezent la ce-a de-a 18-a expoziţie a artistei Sarah Daria Muscalu. „Am marea bucurie să fiu la o expoziţie a lui Sarah Muscalu. Am avut onoarea să o am pe Sarah gazdă la Bucium. Pe vremea când era elevă în clasa I a expus în aşezământul social al parohiei noastre. Atunci, prof. Petrache Bicer şi-a arătat faţa lui cea mai frumoasă şi cea mai adevărată, de profund trăitor creştin. De foarte multă vreme îl cunosc pe tatăl lui Sarah, scriitorul Ion Muscalu, mai ales că ambii suntem din apropierea Hârlăului, de pe meleagurile lui Ştefan cel Mare. Am văzut în această expoziţie nişte tablouri pe care mi le-aş dori să fie la mine în casă. Trebuie să menţionez faptul că scriitorul Ion Muscalu a fost prezent la toate evenimentele culturale de la parohia noastră“, a remarcat pr. Dumitru Carp. În prezent, Sarah Muscalu lucrează sub coordonarea prof. Mihaela Panait, după ce a fost îndrumată timp de opt ani de prof. Petrache Bicer. „Am încercat de-a lungul anilor să abordez fiecare tehnică a picturii, pe toate suporturile. Am pictat în pastel, am făcut crochiuri în tuş, lucrări în ulei, pe pânză, pe carton, tempera ş.a. Pentru această expoziţie am avut câteva icoane, realizate în vechea tehnică a picturii bizantine. Ca element de noutate, această expoziţie a cuprins portrete, peisaje, naturi statice ş.a. Prin această expoziţie începe o nouă perioadă din viaţa mea. De aceea, a fost editat un album cu lucrările realizate de mine până în prezent, urmând ca mai departe să continui acelaşi drum al artei“, a declarat Sarah Muscalu. Expoziţia lui Sarah Muscalu rămâne deschisă la Muzeul Unirii din Iaşi până pe 15 martie 2012„Rugăciunea ca vector de comunicare cu Dumnezeu“
În Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) "Mihai Eminescu" din Iaşi a avut loc, vineri, 9 martie, dezbaterea "Rugăciunea ca vector de comunicare cu Dumnezeu". Evenimentul a fost organizat de Universitatea Apollonia din Iaşi în cadrul Zilelor Universităţii. În faţa auditoriului au vorbit Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi pr. prof. dr Wilhelm Dancă de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iaşi.
Înalt Preasfinţitul Teofan a început discursul prin citirea unui verset din Vechiul Testament: "Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă!" (Isaia 58, 9). Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că acest cuvânt exprimă dorul, năzuinţa omului după legătura cu Dumnezeu şi receptivitatea cerului la glasul pământului. "Această relaţie atât de apropiată, imediată şi concretă definea omul de altădată. Astăzi, parcă, zările cerului s-au închis, glasul pământeanului răsună în zadar şi răspunsul se lasă îndelung aşteptat. Domnul ne spune: "Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Apocalipsa 3, 20). De aici vine întrebarea: "De ce oare întârzie răspunsul?". Pentru că Dumnezeu nu-şi face simţită autoritar prezenţa din înaltul nepătruns al cerului, ci doreşte să vorbească faţă către faţă în casa inimii noastre, la cina cea de fiecare clipă. Problema cea mare rezidă în faptul că omul nu deschide uşa pentru ca Domnul să intre. Domnul cel Atotputernic nu poate intra decât acolo unde i se deschide uşa din interior", a accentuat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a continuat să vorbească despre raportarea omului la Dumnezeu, prin rugăciune.
Dăinuirea universului prin rugăciune
"În general, omul din zilele noastre nu permite intrarea Domnului, deşi declarativ, şi uneori, chiar prin cuvintele rugăciunii, strigă după intervenţia Celui de sus. Omul nu permite intrarea Domnului din cauza auto-idolatriei, auto-îndumnezeirii, adică grijii exclusive pentru sine. Preocuparea pentru propria persoană, pentru imaginea, demnitatea, succesul, cariera, interesul, viitorul propriu îi ocupă omului întreaga fiinţă. Preadulcea otravă a auto-îndumnezeirii luciferice, după spusele unui mare artist, devenit monah în Muntele Athos, şi apoi ctitor de mănăstire ortodoxă în Anglia, hrăneşte şi adapă omul contemporan. Cum poate omul zilelor noastre să se raporteze la Dumnezeu şi la legătura cu El prin rugăciune? Răspunsul autentic nu-l poate da decât omul care se roagă. De aceea îl las pe omul care se roagă să ofere răspuns din propria experienţă. "Nu există altă cale decât rugăciunea neîncetată în timpul lucrului. Transformaţi tot ceea ce faceţi în rugăciune", spune părintele Sofronie, artistul amintit, devenit monah şi ctitor de mănăstire. "Asceza şi iubirea fundamentează actul de rugăciune", afirmă Sfântul Isaac Sirul. În pofida norilor grei de vrăjmăşie care apasă asupra pământului, acesta, cu oamenii de pe el, continuă să existe până în ziua în care nu vor mai fi oameni ai rugăciunii. Nădăjduiesc în faptul că în inima umanităţii sunt încă mulţi rugători în numele lui Hristos care fac să dăinuiască universul şi oamenii, cu bucuriile şi încercările lor", a adăugat IPS Părinte Teofan.
Etape ale rugăciunii în cugetul Sfinţilor Părinţi
PS Aurel Percă, prezent la eveniment în calitate de reprezentant al Preasfinţitului Petru Gherghel, Episcopul Romano-Catolic de Iaşi, a amintit că, atunci când vorbim despre rugăciune, ne gândim la comunicarea cu Dumnezeu. "În catehismul nostru numim rugăciunea înălţarea minţii către Dumnezeu. Fiecare simte în anumite momente să lase la o parte preocupările de fiecare zi şi să găsească momente de comuniune cu Dumnezeu. Dimensiunea rugăciunii este prezentă mereu în viaţa omului. În această lume secularizată, în care foarte mulţi oameni nu mai găsesc timp pentru suflet, pentru Dumnezeu, pentru Biserică, totuşi vedem persoane care se adună în biserică pentru a comunica cu Domnul", a spus PS Aurel Percă.
Pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu a vorbit despre rugăciune în cugetul Sfinţilor Părinţi. "Rugăciunea, spun Sfinţii Părinţi, este dialogul nostru sincer pe care îl purtăm nu doar în clipe de necaz, ci şi în clipe de bucurie cu Părintele nostru cel Ceresc. Rugăciunea este comunicarea noastră, este dialogul sincer pe care îl purtăm cu Tatăl nostru. În urcuşul nostru către Dumnezeu, ne spun Sfinţii Părinţi, există mai multe etape ale rugăciunii. O primă etapă este rugăciunea orală. Prin intermediul acesteia încercăm să-i împărtăşim lui Dumnezeu sufletul nostru, bucuriile sau necazurile noastre, grijile, reuşitele sau durerile pe care le purtăm adânc în sufletul nostru. Sfinţii Părinţi ne recomandă să practicăm tot mai mult rugăciunea minţii noastre. Prin intermediul acesteia ne îndreptăm mintea şi gândurile noastre către Tatăl Ceresc. Rugăciunea minţii este o rugăciune în tăcere, a lacrimilor. Un semn al urcuşului nostru duhovnicesc îl constituie împuţinarea cuvintelor şi înmulţirea lacrimilor", a amintit pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu, care a explicat în continuarea discursului în ce măsură rugăciunea poate constitui un izvor de sănătate sufletească şi fizică.
Faza judeţeană a Olimpiadei de Religie, în Moldova
În judeţul Iaşi a fost organizată sâmbătă, 10 martie, Olimpiada Judeţeană de Religie. Au participat 450 de elevi de religie ortodoxă, 80 de şcolari de religie romano-catolică şi 20 de la Alianţa Evanghelică. S-au organizat trei centre de examen: la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi şi Şcoala Normală "Vasile Lupu" din Iaşi (elevii ortodocşi), la Liceul "Bogdan Vodă" - Hălăuceşti (elevii romano-catolici) şi la Colegiul "Richard Wurmbrand" din Iaşi (elevii Alianţei Evanghelice). "Ne-am bucurat de o prezenţă mare a copiilor, acest lucru arătând interesul lor faţă de disciplina religie. Religia are un loc bine precizat între celelalte discipline şcolare. Este primul an când subiectele au fost concepute într-o comisie judeţeană de organizare şi evaluare a olimpiadei. Sperăm să fie un început bun pe linia aceasta. Ne gândim la a perfecţiona pe colegii noştri profesori în redactarea unor subiecte bune. Ştim care este nivelul elevilor şi de aceea încercăm să facem subiectele astfel încât să poată fi rezolvate, dar să aibă un grad de dificultate sporit pentru a se face o selecţie bună a acestora pentru faza naţională", a explicat pr. prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
Rugăciune la începutul şi finalul examenului
Faza judeţeană a Olimpiadei de Religie din judeţul Botoşani a avut loc sâmbătă la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani. După cum ne-a relatat pr. Georgel Chichioacă, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, s-au înscris 215 elevi care aparţin Bisericii Ortodoxe Române şi 33 de elevi de la Alianţa Evanghelică. Dacă la această olimpiadă au participat doar elevi din clasele VII-XII, sâmbăta viitoare, şi elevii din clasele a V-a şi a VI-a vor susţine un concurs de religie.
Şi în judeţul Neamţ, la Şcoala "Nicu Albu" din Piatra Neamţ şi la Seminarul Franciscan din Roman a avut loc sâmbătă Olimpiada de Religie, faza judeţeană. După cum ne-a relatat prof. Mihai Giosan, inspector şcolar de religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, în prima locaţie menţionată au dat examen 230 de elevi ortodocşi, iar la Roman au concurat 79 de şcolari romano-catolici. "Copiii au fost entuziaşti, fiind prezenţi 230 de participanţi ortodocşi. Au fost copleşiţi de moment şi au trăit cu speranţa că toate cunoştinţele pe care le-au dobândit vor da roade în concursul pe care l-au susţinut. Examenul a început şi s-a terminat cu rostirea unei rugăciuni", a amintit prof. Mihai Giosan.
Daruri de la IPS Pimen pentru elevii din judeţul Suceava
La Olimpiada de Religie, faza judeţeană, organizată la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava, s-au prezentat 173 de elevi. Fiecare lucrare a fost corectată de trei profesori. "Fiecare elev a primit diplomă de participare, cărţi şi iconiţe din partea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. De asemenea, profesorii îndrumători ai elevilor au primit diplome de participare. Copiii merituoşi vor primi premiile I, II, III şi menţiune", a declarat pr. prof. Gheorghe Hoştiuc, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
La Bacău s-a derulat sâmbătă a XIV-a ediţie a Olimpiadei de Religie, faza judeţeană, pentru elevii claselor V-XII. Elevii ortodocşi s-au prezentat la Şcoala "Constantin Platon" din Bacău, iar cei romano-catolici au dat examenul scris la Şcoala "Mihail Sadoveanu" din Bacău. "Participarea numeroasă a peste 450 de elevi dovedeşte interesul deosebit al acestora pentru a aprofunda competenţele dobândite la ora de religie, dar şi pentru studiul individual. Subiectele au fost elaborate de comisia de specialitate şi au vizat cunoştinţe de morală şi spiritualitate, dar şi atitudini comportamentale în societate şi în familii", a spus prof. Irina Leonte, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.
La Şcoala "Ştefan cel Mare" din Vaslui a fost organizată, în urmă cu două zile, faza judeţeană a Olimpiadei de Religie. S-au prezentat 70 de elevi de la clasele VII-XII din toate zonele judeţului Vaslui. Olimpiada s-a derulat în condiţii normale, subiectele având un grad de dificultate acceptabil", a declarat prof. Monica Mocanu, inspector pentru disciplina religie al ISJ Vaslui.