marți, 24 ianuarie 2012

Trei preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor au obţinut gradul I în preoţie

La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi a avut loc, pe 20 decembrie 2011, susţinerea lucrărilor publice în vederea obţinerii gradului I în preoţie. La acest examen s-au înscris trei candidaţi din Arhiepiscopia Iaşilor: pr. Constantin Patacă (îndrumător: pr. prof. univ. dr. Petre Semen), pr. Gheorghe Filip (îndrumător: pr. prof. dr. Gheorghe Petraru), şi pr. Victor Pâslariu (îndrumător: pr. prof. dr. Gheorghe Petraru). Examenul a fost susţinut, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în faţa unei comisii din care au făcut parte pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi (preşedinte), pr. prof. univ. dr. Petre Semen (membru), pr. prof. dr. Gheorghe Petraru (membru) şi pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Gradul I în preoţie, conform metodologiei pentru obţinerea gradelor profesionale de către personalul clerical nr. 1199/ 2008 aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, presupune parcurgerea mai multor etape, susţinerea în public a lucrării fiind ultima etapă. Pe 19 ianuarie 2012, la sediul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi a avut loc sesiunea de admitere a unei noi serii pentru obţinerea gradului I în preoţie. (C. Ciofu)

luni, 23 ianuarie 2012

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

La Centrul eparhial Roman a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie, Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întâlnirea, care se organizează în fiecare an, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, a fost prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

În Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost oficiată sâmbătă, după Sfânta Liturghie, o slujbă de Te Deum, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi a membrilor Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu acest prilej, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt celor prezenţi în care a subliniat rolul pe care membrii organismului deliberativ al eparhiei, clerici şi mireni, îl au în viaţa Bisericii. PS Ioachim Băcăuanul a evidenţiat misiunea deosebită la care au fost chemaţi toţi cei care au fost aleşi în Adunarea eparhială. "Ne-am adunat astăzi (n.r. sâmbătă), aici, în această catedrală pentru a mulţumi Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra noastră în anul care s-a încheiat, pentru a-L ruga să ne ajute în noul an şi pentru a cere asupra noastră pacea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am dorit să deschidem lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului prin rugăciune, în această catedrală în care se simte duhul vrednicilor noştri înaintaşi. Să nu uităm că aici a slujit Macarie episcopul, aici a liturghisit Dosoftei mitropolitul, versificatorul psalmilor, în catedrala aceasta s-a rugat Atanasie Crimca. Aici s-au rugat ierarhii care au devenit sfinţi ai Bisericii noastre, Teodosie de la Brazi, Pahomie de la Gledin, Ioan episcopul, Dosoftei cărturarul", a remarcat Preasfinţia Sa.

Realizări pentru anul 2012

În continuare, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului le-a amintit membrilor adunării că principalul evaluator al activităţilor va fi însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. "Să ne raportăm în fiecare zi a vieţii noastre la Dumnezeu. El ne-a chemat pe toţi, membrii ai Adunării eparhiale, din diferite sectoare ale vieţii sociale, să ne implicăm în viaţa Bisericii. De aceea trebuie să vedem cum răspundem la chemarea Bisericii, cum ne raportăm la Dumnezeu. Să ne întrebăm dacă am făcut tot ceea ce trebuia, ca să adăugăm cărămida noastră la edificiul spiritualităţii strămoşeşti", a adăugat PS Ioachim Băcăuanul. În sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman au debutat lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În prima parte s-au discutat referatele, dările de seamă şi rapoartele, iar în cea de-a doua parte s-a trecut la evaluarea lor. După ce s-au făcut cunoscute propunerile pentru noul an, membrii Adunării au aprobat în unanimitate hotărârile luate în cadrul întâlnirii. "În ceea ce priveşte perspectiva anului 2012, considerăm că este promiţătoare, însă Dumnezeu este Cel care dispune. Psalmisul zice: "Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului Dumnezeului vostru" (Psalmi 75-11). Noi vom putea să le împlinim dacă Dumnezeu, în planul său, rânduieşte aceasta. În cadrul Adunării eparhiale am luat în dezbatere ceea ce dorim să realizăm pentru anul 2012. Am abordat subiectul legat de Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Avem în perspectivă să accentuăm dimensiunea social-caritabilă şi filantropică a Eparhiei Romanului şi Bacăului prin împlinirea unor obiective importante", a subliniat PS Ioachim Băcăuanul.

Aşezământ de ocrotire socială, la Roman

Anul acesta, în contextul sărbătorilor închinate episcopului Melchisedec Ştefănescu (împlinirea a 120 de ani de la trecerea la cele veşnice), va fi organizată a XII-a ediţie dedicată fostului ierarh al Eparhiei Romanului şi Bacăului. În acelaşi timp vor fi intensificate programele social-filantropice pentru persoanele defavorizate. "Dorim deschiderea unui nou aşezământ de bătrâni, dat fiind faptul că am obţinut, după îndelungi eforturi, fostul spital al Bisericii Precista Mare din Roman, aflat în proximitatea Centrului eparhial Roman. Am decis ca împreună să găsim posibilităţile ca în acest aşezământ să organizăm centre pentru bătrânii şi bolnavii aflaţi în îngrijirea Bisericii", a explicat PS Ioachim Băcăuanul. La finalul şedinţei, în contextul anului dedicat Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, PS Ioachim Băcăuanul a făcut un apel la implicarea mai activă a tuturor fiilor şi fiicelor Bisericii în activitatea de slujire a aproapelui, amintind de proiectele filantropice aflate în derulare, la nivelul Eparhiei Romanului şi Bacăului. "Am remarcat ideile concrete care au venit din partea membrilor Adunării eparhiale. Astfel, ei se angajează ca aleşi ai credincioşilor şi ai clerului să dinamizeze, împreună cu noi, toate activităţile pe care le avem în plan anul acesta", a spus Preasfinţia Sa.

Un nou slujitor la Biserica „Înălţarea Domnului“ - CUG I din Iaşi

Biserica "Înălţarea Domnului" - CUG I din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, are, începând de ieri, un nou slujitor. Părintele Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică bisericească şi Ritual în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a fost instalat ca preot slujitor în această parohie, ca urmare a Hotărârii Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Deciziei mitropolitane numărul 1 din 2012. Evenimentul a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii. Din soborul de preoţi au făcut parte slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde pr. Gabriel Nastasă a slujit ca diacon şi apoi arhidiacon timp de şase ani. "Am dat citire deciziei semnate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin care pr. Gabriel Nastasă a fost instalat ca preot slujitor la Biserica "Înălţarea Domnului" - CUG I. Au participat foarte mulţi credincioşi care şi-au manifestat bucuria de a avea un nou slujitor al sfântului altar în zona CUG. Cu acest prilej am mulţumit părintelui Petrică Oatu, slujitor în acest sfânt lăcaş, cel care a început ridicarea Bisericii "Înălţarea Domnului" - CUG I din Iaşi. Părintele Petrică Oatu a ieşit la pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2012, iar prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Teofan, va sluji în continuare în acest sfânt lăcaş", a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În continuare au mai susţinut alocuţiuni pr. Gabriel Nastasă şi pr. paroh Vasile Vicovan.

Concert de cântece patriotice la Bacău

La Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" - Narcisa din Bacău a avut loc aseară un concert de cântece patriotice româneşti, dedicat împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), susţinut de Corul "Lumină lină" al preoţilor din Protopopiatul Bacău. Evenimentul a fost organizat după săvârşirea Vecerniei şi s-a derulat în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. "Acest concert a deschis seria concertelor dedicate valorilor culturale şi spirituale româneşti. Ultimul concert al Corului "Lumină lină" va avea loc mâine după-amiază la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacău, când se va organiza un simpozion dedicat zilei de 24 ianuarie", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Sărbătoarea Sfântului Eftimie la Schitul Cireşoaia

Biserica noastră l-a cinstit ieri pe Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare. Credincioşii din Târgu Ocna au participat la hramul Schitului Cireşoaia, din judeţul Bacău, ocrotit de 12 ani de Sfântul Cuvios Eftimie.

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare a fost sărbătorit ieri în mod deosebit de pelerinii de pe Valea Trotuşului. Oamenii şi-au îndreptat paşii către Schitul Cireşoaia din Târgu Ocna, la punctul numit Cireşoaia, în partea de vest a cartierului Poieni, la o altitudine de 600 de metri. În ajunul sărbătorii a fost oficiată slujba Privegherii, programul liturgic continuând ieri cu Ceasurile şi Acatistul Sfântului Eftimie. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, alături de un sobor de preoţi. "Marea majoritate a pelerinilor au urcat la schit pe jos, dar a fost accesibil şi drumul pentru autovehicule. Ne-am bucurat de prezenţa unui număr mare de preoţi de la parohiile din Protopopiatul Oneşti. Acest lucru ne încurajează pentru că se creează o armonie între slujitorii sfintelor altare. La slujba hramului au participat credincioşii din zona Târgu Ocna, care au venit să înalţe rugăciuni în biserica Schitului Cireşoaia", a relatat protos. Claudiu Constantin Panţâru, stareţul Schitului Cireşoaia.

Sfânt lăcaş ridicat în memoria ostaşilor români

Schitul Cireşoaia a fost înfiinţat în urmă cu 12 ani, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, având sprijinul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Lucrările de construcţie ale Bisericii "Sfântul Cuvios Eftimie" au fost coordonate de protos. Claudiu Constantin Panţâru, stareţul Schitului Cireşoaia. "Protos. Claudiu Constantin Panţâru a reuşit în toţi aceşti ani de muncă să dea o dimensiune deosebită acestui loc. Istoria consemnează că pe aceste meleaguri s-au jertfit în Primul Război Mondial câteva mii de ostaşi români", a explicat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În ultimii ani, la Schitul Cireşoaia au fost efectuate mai multe lucrări de dotare la biserica aşezării monahale. După cum ne-a relatat protos. Claudiu Constantin Panţâru, se intenţionează ca la Schitul Cireşoaia să se ridice o nouă casă monahală care să cuprindă un paraclis de iarnă. De numele Cireşoaiei se leagă amintirea luptelor sângeroase ale Regimentului 27 Infanterie Bacău şi a glorioaselor atacuri ale Vânătorilor de Munte din timpul Primului Război Mondial. Monumentele de la Coşna, Cireşoaia, Măgura, cimitirele de la Poieni şi de la Biserica "Sfântul Nicolae" sunt mărturia recunoştinţei generaţiilor care au urmat faţă de jertfa celor 14.000 de ostaşi căzuţi în vara anului 1917 pentru apărarea gliei străbune. Scopul pentru care a fost ridicată biserica Schitului Cireşoaia a fost acela de a omagia şi a întreţine cultul eroilor în zona Cireşoaia.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 32-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Vânători din Piatra Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului"- Groşi din comuna Boroaia. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

Parohia Munteni-Copou, în straie de sărbătoare

Parohia "Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul" şi "Sfântul Grigore Palama" - Munteni-Copou din Iaşi îşi serbează astăzi hramul. Întrucât această parohie nu are un lăcaş de cult, slujba Vecerniei a fost oficiată aseară în Paraclisul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi. Astăzi va fi săvârşită Sfânta Liturghie şi pomenirea pentru cei adormiţi. "Parohia noastră este singura închinată Sfântului Maxim Mărturisitorul din Arhiepiscopia Iaşilor. Noi avem o legătură specială cu Sfântul Maxim prin faptul că ne ocroteşte parohia. În prezent suntem într-o fază avansată în ceea ce priveşte proiectul de construcţie a bisericii. Nădăjduim ca anul acesta să începem lucrările la noul complex parohial", a declarat pr. paroh Dragoş Bahrim, care este şi directorul Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi. (C.C.)

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

În sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman vor avea loc astăzi lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întâlnirea va fi prezidată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În Catedrala arhiepiscopală din Roman va fi oficiată mai întâi o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoţi, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi a membrilor Adunării eparhiale. "Întâlnirea va continua în sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman, unde se vor prezenta rapoartele activităţilor desfăşurate în anul 2011. De asemenea, vor fi expuse noile proiecte pentru anul în curs şi propunerile ce se doresc a fi împlinite în anul 2012", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)

IPS Eftimie şi-a serbat onomastica

Înalt Preasfinţitul Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi-a serbat ieri ziua onomastică. La Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi. La final, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, au fost citite mai multe rugăciuni de mulţumire pentru IPS Arhiepiscop Eftimie. "Sărbătoarea Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare a constituit un prilej de bucurie pentru Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. În această zi am serbat onomastica Înalt Preasfinţitului Eftimie, care a fost felicitat de PS Ioachim Băcăuanul şi de părinţii slujitori ai Catedralei arhiepiscopale din Roman", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)

vineri, 20 ianuarie 2012

Milă creştină pentru cei adormiţi

Parohia "Sfântul Haralambie" din Iaşi este implicată în mai multe activităţi de ajutorare a celor nevoiaşi. Prin osârdia unui grup de enoriaşi, a fost intensificată grija pentru cei adormiţi. Până în prezent, patru persoane singure şi fără adăpost din Iaşi au fost înmormântate cu sprijinul enoriaşilor sau al donatorilor.

La Biserica "Sfântul Mare Mucenic Haralambie" din Iaşi a fost oficiată sâmbătă, 14 ianuarie 2012, slujba înmormântării pentru o persoană singură şi fără adăpost din Iaşi, care a trecut la cele veşnice în prima zi a acestui an. Persoana a fost găsită pe stradă de două enoriaşe din parohia "Sfântul Haralambie" din Iaşi, care au contribuit cu o parte din cheltuielile de înmormântare. "După ce au fost făcute toate demersurile legale, s-au început pregătirile pentru înmormântare. Este a patra persoană, de care nu a avut cine să aibă grijă, pe care parohia noastră o înmormântează. Cei de la Institutul de Medicină Legală din Iaşi nu au perceput taxă, ştiind că facem milă creştină cu această persoană. Acest lucru este foarte important pentru că se creează o solidaritate. Oamenii au o mulţumire sufletească pentru că pot face milostenie pentru cei care sunt ai nimănui. Cheltuielile pentru o înmormântare se ridică la 1.500 de lei. Costurile includ cumpărarea locului de veci, plătirea groparilor şi cumpărarea obiectelor necesare pentru înmormântare", a explicat pr. paroh Radu Brânză.

Parastase până la şapte ani

Persoanele care doresc să contribuie financiar la înmormântarea persoanelor aflate la Institutul de Medicină Legală din Iaşi pot face donaţii la Biserica "Sfântul Haralambie" din Iaşi. De rânduiala creştinească pentru cei repausaţi se pot îngriji şi parohiile ieşene. "Autorităţile locale şi de stat nu dispun de fonduri pentru înmormântarea persoanelor singure, abandonate şi fără adăpost care au murit. Numărul lor este destul de mare şi de aceea nădăjduim că va exsista dragoste din partea credincioşilor noştri", a remarcat pr. paroh Radu Brânză. Înmormântarea celor singuri şi fără adăpost este o iniţiativă mai veche a parohiei "Sfântul Haralambie" şi a pornit de la iubirea faţă de aproapele. "Avem grijă atât faţă de trup, cât şi faţă de suflet prin îngroparea celor care sunt ai nimănui. Când începem o astfel de acţiune, preluăm pe cei care sunt ai nimănui şi facem tot ceea ce creştineşte trebuie făcut: înmormântarea, tămâierea mormântului şi slujbele de pomenire până la şapte ani. Astfel îi înfiem în familia mare a Bisericii. Pe de o parte este împlinită porunca iubirii de aproapele, iar pe de altă parte se creează o solidaritate creştină. Pregătirile pentru înmormântare se realizează prin contribuţia credincioşilor. În biserica noastră avem o cutie în care oamenii pot dona bani pentru înmormântarea celor străini. De asemenea fondurile strânse sunt folosite şi pentru slujbele de Parastas. Avem un grup de enoriaşi care se ocupă de organizarea slujbelor de înmormântare şi de pomenire. Hrana care se oferă de sufletul celor adormiţi se pregăteşte la Cantina "Sfântul Mare Mucenic Haralambie" şi este împărţită oamenilor săraci sau bolnavi", a adăugat pr. paroh Radu Brânză.

Întrunirea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

În sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman a avut loc ieri întrunirea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În debutul întâlnirii, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezentat rolul pe care îl are consiliul eparhial în viaţa Bisericii. Părintele Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezentat raportul cu privire la Centrul social multi-funcţional "Episcop Melchisedec Ştefănescu". A urmat întocmirea dărilor de seamă pentru anul 2011 pe fiecare din sectoarele Centrului eparhial Roman, în vederea prezentării Adunării eparhiale. "În cadrul consiliului au fost prezentate proiectele cu privire la manifestările cultural-religioase, stabilite pentru anul 2012, dar şi a celor social-filantropice în contextul în care Biserica noastră a dedicat acest an Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. În cadrul consiliului au fost prezentate referate ale diferitelor sectoare din administraţia eparhială, fiind întocmit bugetul anual al Eparhiei Romanului şi Bacăului şi al instituţiilor şi fundaţiilor arhiepiscopiei, în vederea supunerii lui spre aprobare în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)

Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Hârlău

La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, în cadrul întâlnirii a fost stabilit graficul inventarierilor de la parohiile care aparţin Protoieriei Hârlău. "Preoţii parohi au făcut programări pentru sfinţirile şi resfinţirile de biserici din anul în curs. De asemenea, au fost prezentate preoţilor parohi fişele cu debitele pentru anul 2012, fiind distribuit Tipicul Bisericesc pentru acest an, editat de Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei", a relatat pr. protopop Nicolae Crăciun. (C.C.)

joi, 19 ianuarie 2012

Întâlniri preoţeşti în protopopiatele Piatra Neamţ şi Săveni

Preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor s-au reunit marţi, 17 ianuarie a.c., în şedinţă lunară. Părintele Marius Lucian Ciubotaru de la parohia Dumbrava Deal a prezentat referatul cu tema "Mărturii din Sfânta Scriptură cu privire la suferinţă, boală trupească şi sufletească şi tămăduirea acestora".

În partea a doua a şedinţei au fost abordate probleme administrative legate de activitatea pastoral-misionară şi social-caritativă a parohiilor din Protopopiatul Piatra Neamţ.

Tot marţi a avut loc conferinţa preoţilor din Protopopiatul Săveni. Pr. Claudiu Ghebac de la parohia Călugărenii Vechi a susţinut tema "Legătura şi dependenţa preotului de enoriaşii săi. Atitudinea potrivită faţă de ei". (C.C.)

Sărbătoare la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie

La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi a fost sărbătorită ieri "Ziua pneumologului ieşean", ediţia a XI-a. Un sobor de preoţi a oficiat în amfiteatrul instituţiei o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate asupra foştilor şi actualilor angajaţi. A fost pomenit personalul spitalului (doctori, asistenţi, infirmiere, personal administrativ) şi bolnavii internaţi aici. A urmat slujba Parastasului pentru angajaţii spitalului mutaţi la Domnul. La final, pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, a amintit că Sfinţii Atanasie şi Chiril sunt ocrotitorii celor care ostenesc în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi al pacienţilor îngrijiţi aici. "În această zi (n.r. ieri) am arătat recunoştinţă către Bunul Dumnezeu pentru tot ceea ce a rânduit pentru noi, dar şi faţă de înaintaşii noştri. Să ne ajute Dumnezeu ca anul acesta să fim mai buni, să fim mai credincioşi şi să avem mai multă nădejde în El", a spus pr. Mihai Prodan. Dumitru Filipeanu, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că foştii angajaţi au fost împreună în spital, alături de actualul personal. Dumitru Păduraru, preot misionar de caritate la Biserica "Sfinţii Atanasie şi Chiril" din Iaşi şi redactor-colaborator la Radio TRINITAS, a subliniat importanţa arătării recunoştinţei faţă de foştii angajaţi şi menţinerea acestei tradiţii. Persoanele care au lucrat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie au apreciat faptul că o dată pe an are loc o întâlnire dedicată lor. "Apreciem faptul că s-a păstrat tradiţia de a se organiza în fiecare an o astfel de întâlnire. Astfel, noi, cei care am ieşit la pensie, avem posibilitatea de a ne vedea unii cu ceilalţi", a declarat Laura Savin, medic pensionar. "Ziua pneumologului ieşean", ediţia a XI-a, a avut loc în contextul sărbătoririi hramului Bisericii "Sfinţii Atanasie şi Chiril" din Iaşi, care este şi capelă pentru bolnavii spitalului. La slujba hramului mulţi credincioşi din Iaşi au participat atât la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată marţi seara, cât şi la Sfânta Liturghie, săvârşită ieri, în ziua pomenirii Sfinţilor Atanasie şi Chiril.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Sfântul Cuvios Antonie „o făclie aprinsă“ înaintea oamenilor

Parohia "Sfântul Cuvios Antonie cel Mare" din cartierul ieşean Nicolina, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, şi-a cinstit ieri ocrotitorul. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi. În luna noiembrie a anului trecut s-au început lucrările de construcţie la biserica parohială, în prezent sfintele slujbe fiind oficiate într-un paraclis.

Biserica noastră l-a pomenit ieri pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Credincioşii din mai multe parohii ieşene şi-au îndreptat luni seara paşii către paraclisul parohiei "Sfântul Cuvios Antonie cel Mare" din Iaşi. Oamenii au dorit să-l cinstească prin rugăciune pe cel cunoscut ca fiind "începătorul vieţii monahale". În ajunul sărbătorii, Vecernia unită cu Litia a fost oficiată de pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, alături de un sobor de preoţi din Iaşi şi Vaslui. Slujba a fost săvârşită într-o atmosferă duhovnicească la lumina candelelor şi a lumânărilor. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Byzantion". Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de pr. Marius Profir, secretar al Protopopiatului Iaşi 2, care a vorbit despre viaţa Sfântului Cuvios Antonie cel Mare "care a dus o viaţă cu dreptate şi plăcută înaintea lui Dumnezeu". "Dumnezeu l-a binecuvântat pe Sfântul Antonie să fie înaintea oamenilor o făclie aprinsă care să vestească cuvântul Evangheliei Sale. Sfântul Antonie, de mic copil mergând la biserică, a auzit cuvintele din Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul 19: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi". Sfântul Antonie a înţeles aceste cuvinte ca referindu-se la sine. El a iubit mai presus de toate pustia şi de aceea Dumnezeu l-a binecuvântat cu o viaţă duhovnicească încununată cu harul Sfântului Duh. Ucenicii Sfântului au avut multe de învăţat de la el, fiind supranumit "începătorul vieţii monahale". Să căutăm să primim de la Sfântul Antonie cel Mare acel impuls pentru credinţă, acel dor pentru Dumnezeu. Astfel trebuie să înţelegem că ceea ce scrie în Sfânta Scriptură nu este străin de noi. Hristos a rostit cuvinte pentru ca fiecare dintre noi să ştim ce avem de făcut ca să dobândim viaţa veşnică", a spus pr. Marius Profir.

Lucrări de construcţie la biserica parohială

Părintele protopop Vilie Doroşincă a remarcat că de la înfiinţarea parohiei "Sfântul Antonie cel Mare" candela rugăciunii, milosteniei şi a credinţei a fost nestinsă. În acelaşi timp, pr. protopop Vilie Doroşincă a apreciat faptul că au fost demarate lucrările de construcţie la biserica parohiei "Sfântul Antonie cel Mare". "Noua biserică se ridică pentru că aşa s-a promis lui Dumnezeu atunci când s-a înfiinţat această parohie şi pentru că aşa doreşte Sfântul Antonie cel Mare. Curajul părintelui paroh Ionel Roată, al părintelui Ciprian Roată, slujitor la această biserică, şi al credincioşilor este un imbold pentru alţi preoţi din alte parohii de a construi", a spus pr. protopop Vilie Doroşincă, care a transmis apoi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele paroh Ionel Roată, care este şi vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a mulţumit soborului de preoţi slujitori pentru prezenţă. Credincioşii au fost miruiţi, apoi au primit litie şi un pachet cu alimente din partea enoriaşilor parohiei. Sărbătoarea hramului a continuat ieri cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi format din părinţii de la mănăstirile din judeţul Iaşi. Răspunsurile la strană au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi. PS Calinic Botoşăneanul a citit la final mai multe rugăciuni de dezlegare, apoi a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre monahism. "În decursul istoriei, monahismul s-a realizat sub două forme principale: eremitică sau anahoretică şi chinovială sau cenobitică. Din scrierile de până acum, istorice şi arheologice, reiese că monahismul şi-a făcut apariţia pe meleagurile actuale ale ţării noastre concomitent cu formarea poporului român şi respectiv cu răspândirea creştinismului în Dacia. Legăturile dintre ţinuturile dobrogene cu vestitele centre monahale din Palestina şi Egipt au contribuit la răspândirea monahismului pe meleagurile ţării noastre", a amintit PS Calinic Botoşăneanul, care a subliniat, în continuare, rolul aşezărilor monahale în ţara noastră. "Alături de documentele vechi, de filele bătrânelor cronici, de predaniile strămoşilor şi de obiceiurile pământului, aşezămintele monahale sunt izvoare nesecate care ne ajută să cunoaştem aspecte din istoria poporului nostru, dar şi să înţelegem moştenirea culturală, artistică, religioasă şi spirituală a neamului nostru", a adăugat PS Calinic Botoşăneanul.

Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Moineşti

La Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Moineşti a avut loc ieri Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Moineşti. PS Ioachim Băcăuanul a slujit Sfânta Liturghie şi a adresat cuvânt de binecuvântare preoţilor din Protopopiatul Moineşti. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Moineşti. În cadrul acestei slujbe s-au împărtăşit toţi slujitorii sfintelor altare din Protopopiatul Moineşti. "Preoţii din Protopopiatul Moineşti, alături de PS Ioachim Băcăuanul, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos din acelaşi potir, reînnoind bucuria şi dragostea comuniunii la început de an. Cu acest prilej, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a rostit rugăciuni de binecuvântare pentru toţi slujitorii sfintelor altare din această protoierie. În cuvântul de învăţătură adresat preoţilor şi credincioşilor, Preasfinţia Sa a amintit de legătura strânsă dintre monahism şi preoţie în contextul serbării Sfântului Cuvios Antonie cel Mare", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Părintele Constantin Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru că a slujit alături de preoţii Protoieriei Moineşti. "Actul liturgic pe care noi l-am săvârşit astăzi (n.r. ieri) a însemnat un moment în care am adus mulţumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-am primit în anul ce a trecut. În al doilea rând ne-am unit sufletele în rugăciune pentru a cere Părintelui ceresc să ne dăruiască pace, linişte, întărire în credinţă şi mântuire, atât pentru noi, cât şi pentru credincioşii pe care îi păstorim", a remarcat pr. protopop Costel Mareş, care a adăugat faptul că este importantă păstrarea comuniunii în Biserică, exprimându-şi speranţa că preoţii din Protopopiatul Moineşti vor sprijini lucrările de construcţie la noul sediu al protopopiatului. Sediul Protopopiatului Moineşti, care va fi pus sub ocrotirea Sfântului Antonie cel Mare, va avea rol administrativ, social, cultural şi misionar în această parte a Eparhiei Romanului şi Bacăului. "Este al doilea an când Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Moineşti are loc pe 17 ianuarie, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie. Acesta este un semn că Dumnezeu doreşte ca Sfântul Antonie să fie ocrotitorul noului centru administrativ social-cultural al Protopopiatului Moineşti, alături de Maica Domnului. Este un semn că Sfântul Antonie doreşte să dinamizăm viaţa Bisericii în protopopiatul nostru", a mărturisit pr. protopop Costel Mareş. Cu prilejul întâlnirii de ieri, PS Ioachim Băcăuanul a adus la cunoştinţa preoţilor din Protopopiatul Moineşti evenimentele religioase şi culturale ale anului 2012 din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Vizite pastorale ale Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia duminică, 22 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Vânători din Piatra Neamţ. În după-amiaza aceleiaşi zile, Înalt Preasfinţia Sa va efectua vizite pastorale în trei parohii ale Protopopiatului Piatra Neamţ. La ora 15:00 Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei se va întâlni cu enoriaşii parohiei Doina - Girov, iar la ora 16:00 va ajunge în parohia Dochia. La ora 16:45 IPS Teofan se va afla în parohia Bahna - Dochia. (C.C.)

Slujbă arhierească la Biserica „Sfânta Treime“ din Botoşani

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit duminică, 15 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica "Sfânta Treime" din Botoşani. Cu acest prilej au fost citite mai multe rugăciuni de dezlegare şi de mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu. PS Calinic Botoşăneanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Duminicii a 29-a după Rusalii. Părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a prezentat o scurtă biografie a părintelui paroh Gheorghiţă Bădărău, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de viaţă. "A fost scoasă în evidenţă activitatea pastorală şi administrativă realizată de pr. Gheorghiţă Bădărău în anii de slujire preoţească atât în Botoşani, ca preot paroh, cât şi la Săveni, în calitate de protopop", a spus pr. protopop Lucian Leonte. Părintele paroh Gheorghiţă Bădărău a mulţumit Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit Sfânta Liturghie. Construcţia Bisericii "Sfânta Treime" a început în anul 1998, în timpul părintelui Marian Timofte, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din anul 2005 lucrările au fost continuate de pr. paroh Gheorghiţă Bădărău. În prezent, sfântul lăcaş este pregătit pentru montarea învelitorii din tablă de cupru. După finalizarea acoperişului, vor continua lucrările de finisaje la interior şi exterior. Fondurile pentru ridicarea bisericii au provenit de la credincioşii din parohie, Primăria Botoşani şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte. (C. Ciofu)

marți, 17 ianuarie 2012

„Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru“

Biserica noastră a sărbătorit ieri Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru. Singura parohie din ţara noastră închinată acestei sărbători se află în Protopopiatul Iaşi 2. În parohia Pietrărie - Bârnova se construieşte o biserică ocrotită de Sfântul Apostol Petru, Maica Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Parohia "Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru", "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Pietrărie - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 2, şi-a serbat ieri hramul. Programul liturgic a început duminică seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi în paraclisul parohiei Pietrărie. Predica de la finalul slujbei a fost rostită de pr. Răzvan Aonofriesei-Puiu, referent în cadrul Biroului de Asistenţă Religioasă "Diaconia" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a amintit că Sfântul Apostol Petru ocroteşte atât parohia Pietrărie - Bârnova, cât şi pe fiecare enoriaş în parte. "Fiecare din cei care locuiesc în această parohie trebuie să se gândească la Sfântul Apostol Petru şi la suferinţa prin care a trecut. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să se milostivească asupra noastră şi asupra acestei parohii. Să vă dăruiască Cel Preaînalt putere de a vă ruga, de a lucra în ogorul mântuirii şi de a ridica biserica acestei parohii. Cine nu poate ajuta material la construcţia sfântului lăcaş să ajute cu rugăciune. Să ne rugăm Sfântului Apostol Petru să ne ţină legaţi cu lanţul rugăciunii sale de Hristos şi de Biserica Sa", a spus pr. Răzvan Aonofriesei-Puiu. Părintele paroh George Bamboi a amintit câteva din împlinirile realizate anul trecut "prin binecuvântarea lui Dumnezeu şi a sfinţilor care ocrotesc parohia Pietrărie - Bârnova".

Lucrări în derulare la biserica parohială

Ieri-dimineaţă, după slujba Utreniei şi a Acatistului în paraclisul parohiei a fost săvârşită Sfânta Liturghie. Hramul parohiei Pietrărie este unic în Biserica Ortodoxă Română, fiind rânduit în anul 2005 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În parohia Pietrărie au început, în anul 2010, lucrările de construcţie a bisericii, în prezent fiind turnată fundaţia. "În anul 2011 a fost turnată fundaţia bisericii. Costurile au fost destul de ridicate, însă cu ajutorul lui Dumnezeu, a unor oameni credincioşi şi a sfinţilor care ocrotesc parohia noastră, s-a reuşit turnarea fundaţiei. A fost nevoie de 25 de tone de fier beton. Jumătate din fundaţia sfântului lăcaş va funcţiona ca demisol. Aici vor fi oficiate sfintele slujbe până la finalizarea bisericii propriu-zise. Credincioşii din parohie caută să se apropie de biserică şi să se roage. Nădăjduim ca până în vara acestui an să finalizăm demisolul sfântului lăcaş şi să oficiem o slujbă de binecuvântare a noului spaţiu. În momentul în care vom ajunge la zidirea bisericii, realizările noastre vor fi văzute mult mai clar. Mulţumesc persoanelor care ne-au fost alături şi pe care îi ştie Dumnezeu, cărora le va răsplăti pentru dragostea pe care au avut-o faţă de biserica noastră", a remarcat pr. paroh George Bamboi.

Activităţi catehetice şi recreative pentru copii

Parohia Pietrărie, alături de parohiile din comuna Bârnova, a organizat, în perioada verii anului 2011, "Zilele micilor creştini bârnoveni" în cadrul cărora s-au derulat activităţi sportive şi culturale. În acelaşi timp a fost continuat atelierul de pictură la care au participat copiii din Pietrărie, dar şi cei din alte sate. În luna septembrie a anului trecut, 55 de copii din parohie au beneficiat de o excursie la mănăstirile din Bucovina. "Pentru ei astfel de excursii pe care le organizăm de trei ani sunt binevenite pentru că posibilităţile familiilor din care fac parte sunt limitate. Avem câteva familii care se implică în sprijinirea acestor activităţi", a mărturisit pr. paroh George Bamboi.

luni, 16 ianuarie 2012

Binecuvântare arhierească în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ – Poitiers

În paraclisul parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Poitiers din Iaşi a fost săvârşită ieri Sfânta Liturghie de către IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica acestei parohii se află în construcţie din anul 2006. În ultimii doi ani au fost intensificate activităţile catehetice cu tinerii şi copiii.

Credincioşii din parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Poitiers din Iaşi, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, au participat ieri la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Slujba a fost săvârşită în paraclisul parohiei, aflat lângă Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Poitiers. După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile pericopei citite în Duminica a 29-a după Rusalii, în care se relatează vindecarea celor zece leproşi. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a amintit că dacă iadul poate fi definit ca o stare de nemulţumire continuă, raiul se arată în inima celui care este mulţumit de tot ceea ce are. "Starea de mulţumire faţă de Dumnezeu constituie sălăşluirea împărăţiei cerurilor în sufletul omului. Suferinţa şi problemele vieţii îi ţin pe oameni împreună, iar bunăstarea îi separă. Când erau cuprinşi de lepră, cei zece leproşi stăteau împreună. De îndată ce s-au vindecat, ei s-au despărţit", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan, care i-a îndemnat pe credincioşi să aibă "inimă mulţumitoare" către Dumnezeu şi către aproapele. Mai mulţi enoriaşi din parohie au primit la momentul împărtăşirii Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În cadrul slujbei au fost citite rugăciuni pentru ploaie, dar şi rugăciuni pentru binefacerile primite de la Dumnezeu.

Intensificarea activităţilor catehetice

Părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a remarcat la final că slujba Sfintei Liturghii oficiată ieri în paraclisul parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Poitiers reprezintă o mulţumire adusă lui Dumnezeu şi o recunoştinţă faţă de vrednicul de pomenire preot Petru Însurăţelu, cel care a coordonat lucrările la noua biserică a parohiei până în vara anului 2009, când a plecat la Domnul. În acelaşi timp, pr. protopop Vilie Doroşincă a apreciat activitatea pastoral-misionară a părintelui paroh Grigore Roşcan. A urmat cuvântul părintelui paroh Grigore Roşcan care şi-a exprimat, în numele credincioşilor, bucuria pentru faptul că Înalt Preasfinţitul Teofan a oficiat Sfânta Liturghie. "În urmă cu doi ani am fost instalat paroh în această parohie. Ne-am străduit, pe cât ne-a fost cu putinţă şi cât Dumnezeu ne-a învrednicit, să ducem mai departe ceea ce enoriaşii, alături de părintele Petru Însurăţelu, au purces să ridice pe acest loc. Ne-am străduit să clădim biserici în sufletele credincioşilor noştri. Cu ajutorul lui Dumnezeu au fost continuate lucrările la biserica parohială. În vara anului trecut au fost turnate bolţile sfântului lăcaş, fiind ridicată o parte din turla principală. Fondurile au provenit doar din donaţii benevole de la credincioşii din parohie. În acelaşi timp s-au derulat activităţi cu tinerii şi copiii în Centrul socio-cultural "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" al parohiei", a amintit pr. paroh Grigore Roşcan. IPS Teofan, alături de soborul de preoţi şi diaconi, a oficiat un Trisaghion la mormântul vrednicului de pomenire preot Petru Însurăţelu, aflat lângă Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena".

Manifestare culturală la Vorona în cinstea poetului Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a fost omagiat sâmbătă, 14 ianuarie, în parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani. Manifestarea a avut loc în Aşezământul social-filantropic "Sfântul Nicolae" al parohiei şi s-a derulat în parteneriat cu Societatea Culturală "Raluca Iuraşcu" din Vorona, având sprijinul Primăriei Vorona şi al Grupului Şcolar "Ştefan cel Mare şi Sfânt" - Vorona. Printre invitaţii acestei ediţii s-au numărat poeţii Ion Mircea, Adrian Popescu, George Vulturescu şi Constantin Bojescu. După cum ne-a relatat pr. paroh Cristian Ştefan, fiecare dintre poeţii prezenţi a citit câte o poezie proprie, apoi a urmat un program cultural artistic susţinut de copiii şi tinerii din comuna Vorona, coordonaţi de profesorii care fac parte din Societatea Culturală "Raluca Iuraşcu" din Vorona. "Poeţii prezenţi la Vorona au evocat în alocuţiunile lor personalitatea lui Mihai Eminescu, activitatea publicistică şi contribuţia deosebit de importantă la păstrarea valorilor româneşti. Poetul Adrian Popescu remarca în cuvântul său că Vorona este bucuria mereu proaspătă a regăsirii izvoarelor lui Eminescu, dar şi semn sfânt al poeziei românilor", a relatat pr. paroh Cristian Ştefan. La final a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu, pentru Gheorghe Eminovici (tatăl poetului) şi Raluca Juraşcu (mama poetului) care s-a născut în satul Joldeşti din comuna Vorona. A urmat un pelerinaj la Mănăstirea Vorona şi la Mănăstirea Sihăstria Voronei, unde poeţii s-au închinat la moaştele Sfântului Onufrie de la Vorona. (C. Ciofu)

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Seara culturală „Eminescu şi Iaşii“

Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat, în urmă cu două zile, la Iaşi de Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române - filiala Iaşi. Seara culturală intitulată "Eminescu şi Iaşii" a fost organizată cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) - filiala Iaşi a organizat joi, 12 ianuarie, în sala de festivităţi a Şcolii "Varlaam Mitropolitul" din Iaşi, o seară culturală dedicată poetului Mihai Eminescu. Evenimentul, intitulat "Eminescu şi Iaşii", a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Delegatul Înalt Preasfinţiei Sale a fost pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Muzeograful Olga Rusu de la Casa "Vasile Pogor" a Muzeului Literaturii Române din Iaşi a prezentat femeilor din SONFR - filiala Iaşi un documentar video realizat de Octav Minar în anul 1914 şi prezentat la Ateneul Român din Bucureşti pe 31 ianuarie 1915. Documentarul a cuprins imagini cu Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă. "Pe 15 ianuarie 1850 s-a născut cel care avea să statornicească o dată pentru totdeauna dimensiunea României. Mihai Eminescu a fost botezat la Biserica Uspenia din Botoşani. Neputând atunci să vorbească, el a scris mai târziu o poezie despre Botez: "L-a spălatu-l, pieptănatu-l,/ La botez l-a dus pe micul,/ La icoane l-a-nchinatu-l,/ Un diac citi tipicul;/ Când pe el veni botezul/ Îi trecu auzul, văzul,/ Nici că-i pasă lui săracul,/ Că nanaşa spune crezul/ Şi se leapădă de dracul". Un citat din 1853 al lui Simion Bărnuţiu, pe când Eminescu avea trei ani, spune următoarele: "Când va răsări ăst luceafăr pe cerul Daciei, bătrânii ei vor întineri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce-l întunecă. Feciorii îl vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de prenumele românesc. Poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca restauratoriul tinereţilor limbei sale". Observăm astfel că Simion Bărnuţiu a fost un vizionar în ceea ce-l priveşte pe Mihai Eminescu, el scriind aceste rânduri pe când marele poet avea trei ani", a subliniat muzeograful Olga Rusu.

Placă aniversară la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi"

În continuare, muzeograful Olga Rusu a expus mai multe citate referitoare la cultul eminescian din Titu Maiorescu, George Călinescu, Ana Blandiana, Perpessicius - Dumitru S. Panaitescu, Ion Pilat, Elena Văcărescu şi Alexandru Piru, apoi a amintit de perioada în care marele poet român a lucrat ca bibliotecar al Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi. "În 1875, după ce a venit la Iaşi, a locuit împreună cu Miron Pompiliu, Vasile Burlă şi Samson Botnărescu la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi. De Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" se leagă mai multe evenimente importante pentru Eminescu. În această aşezare monahală a funcţionat cancelaria pe perioada cât Eminescu a fost revizor şcolar. Cu prilejul primului festival dedicat marelui poet român din 7-11 octombrie 1968, prof. univ. dr. Alexandru Husar a amplasat pe zidul Sălii Gotice de la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" o placă care să vorbească despre popasul lui Eminescu de aici", a spus muzeograful Olga Rusu, care a amintit în continuare celor prezenţi casele în care a locuit Mihai Eminescu în Iaşi, dar şi de perioada în care marele poet român a colaborat cu Societatea "Junimea" din Iaşi. "Pe strada 11 iunie din Iaşi la casa cu numărul 4 a locuit o familie de ardeleni veniţi la Iaşi, Ştefan Emilian şi Cornelia. Ştefan Emilian era un arhitect care a făcut planurile mai multor biserici din Iaşi. Din casa cu numărul 4, în 1887, Eminescu pleacă pentru ultima dată din Iaşi spre Botoşani, după ce a fost consultat medical", a afirmat muzeograful Olga Rusu.

Eminescu, "un om de o vastă cultură"

Lect. univ. dr. Ionuţ Puiu, de la Facultatea de Litere a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, a vorbit despre publicistica lui Mihai Eminescu. "Mihai Eminescu a fost un ziarist bătăios, temut în epocă, cu un condei înţepător, destul de incomod pentru oamenii politici ai vremii şi chiar pentru marile puteri. Eminescu este o conştiinţă naţională, iar obiectivul lui fundamental este poporul român şi viitorul acestui neam. Constantin Noica l-a numit pe Eminescu "omul deplin al culturii române", iar Petre Ţuţea a spus despre poetul de care ne amintim în aceste zile că este "românul absolut". Consider că publicistica lui Eminescu se desfăşoară între aceşti doi poli. Eminescu a scris trei articole dure în ziarul "Federaţiunea" în care vorbea despre supremaţia noastră ca neam, despre demnitatea noastră, despre nevoia de libertate pe care o avem şi despre poziţia umilitoare pe care ne-o conferea istoria în momentul prezentului său. Vorbea despre libertate şi despre nevoia de a ne afirma personalitatea şi de a crede într-o proiecţie glorioasă a neamului nostru prin istorie. O privire generală asupra publicisticii lui Eminescu ne oferă posibilitatea să contemplăm un om de o vastă cultură", remarcat lect. univ. dr. Ionuţ Puiu.

Prof. dr. Ion Berghia, preşedintele Asociaţiei Culturale "Pro Basarabia şi Bucovina" - filiala "Constantin Stere" din Iaşi a vorbit despre modul în care este perceput Eminescu dincolo de Prut. Margareta Vlad, preşedintele SONFR - filiala Iaşi, şi-a exprimat dorinţa ca astfel de întâlniri dedicate personalităţilor Iaşului să fie organizate pe parcursul acestui an. "Conferinţa din această seară a stârnit un interes mare în rândul participanţilor de-a lungul celor două ore. Am fost cu toţii cuceriţi de ceea ce doamna Olga Rusu ne-a relatat cu referire la viaţa poetului Mihai Eminescu. Sperăm ca seara aceasta să reprezinte debutul întâlnirilor din acest an organizate de societatea noastră", a declarat Margareta Vlad.

Două decenii în slujba culturii

Olga Rusu s-a născut pe 26 ianuarie 1940, în localitatea Criveşti, comuna Tutova, din judeţul Vaslui. În prezent este muzeograf la Casa "Vasile Pogor" din cadrul Muzeului Literaturii Române din Iaşi. Din anul 1990 este preşedintele Societăţii Culturale "Junimea â90". După 1990, alături de soţul său, Constantin-Liviu Rusu, s-a implicat în restaurarea casei în care a locuit Costache Negruzzi, aflată în localitatea Hermeziu (fostă Lunca Prut), judeţul Iaşi. Astfel a fost înfiinţată Casa Memorială Costache Negruzzi de la Hermeziu. Din anul 1996 până în prezent a publicat mai multe monografii, albume şi bibliografii dedicate Iaşului, Moldovei, dar şi poeţilor sau scriitorilor români. În anul 2000 a publicat la Editura "Junimea" din Iaşi, în colaborare cu soţul său, Constantin-Liviu Rusu, albumul "Mihai Eminescu - o monografie în imagini", care cuprinde 256 pagini şi 544 fotografii. În ultimii 17 ani, Olga Rusu a primit nenumărate premii şi distincţii, iar din anul 2010 este membră a Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 29 -a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din cartierul ieşean Poitiers, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Rădăuţi.

PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji în parohia "Sfânta Treime" din Botoşani. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman.

vineri, 13 ianuarie 2012

Întâlniri duhovniceşti în parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi

Parohia "Sfinţii Martiri Brâncoveni" şi "Sfânta Mahramă" din Iaşi, ce apaţine de Protopopiatul Iaşi 2, organizează în fiecare lună un cenaclu literar. Pe lângă abordarea subiectelor legate de sărbătorile religioase, tinerii şi copiii mai discută despre evenimente sau personalităţi ale istoriei noastre.

În Paraclisul "Sfânta Muceniţă Valentina" al parohiei "Sfinţii Martiri Brâncoveni" şi "Sfânta Mahramă" din Iaşi a avut loc ieri prima întâlnire a Cenaclului literar "Sfântul Radu Brâncoveanu" din acest an. La întâlnire, moderată de prof. Valeria Apostol şi coordonată de prof. Cezar Cenuşă, au participat tinerii din parohie. Georgiana Leonte şi Iunia Maria Ştefan au expus tema "Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, mari şi neîntrecuţi luminători şi apărători ai dreptei credinţe" iar Ioana Forgaci a prezentat referatul "Mihai Eminescu. "Numai poetul/ Ca păsări ce zboară,/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nămărginirea timpului..."". În continuare au recitat poezii din lirica eminesciană Maria Irimia, Maria Stângaciu, Ioana Maria Ceomirtan, Florin Negrii, Nicolae Irimia, Adelina Prisacariu, Ioana Negrii, Andreea Boghiu, Georgiana Boghiu şi Teodora Irimia. Despre însemnătatea actului istoric al Unirii Principatelor de la 24 ianuarie 1859 au vorbit Tudor Leonte şi Sorina Ungureanu. După expunerea referatului dedicat împlinirii a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, prof. Valeria Apostol a vorbit despre legătura pe care marele poet a avut-o cu Cenaclul literar "Junimea" din Iaşi. Moderatoarea întâlnirii a subliniat faptul că Mihai Eminescu a publicat în revista "Convorbiri literare" "cele mai optimiste poeme" pe care le-a compus. În acelaşi timp, prof. Valeria Apostol a amintit faptul că marele poet român a cunoscut la Iaşi mari personalităţi. "Avem datoria de a-l cunoaşte mai bine pe Mihai Eminescu. Este o mândrie pentru noi faptul că cel mai mare poet român a trecut prin oraşul nostru lăsând ceva din opera lui", a spus prof. Valeria Apostol. Părintele paroh Nicolae Dorneanu a vorbit tinerilor despre viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi, dar şi despre Unirea de pe 24 ianuarie 1859.

"Tinerii însumează în preocupările lor dragostea pentru credinţă, artă şi literatură"

Cenaclul literar "Sfântul Radu Brâncoveanu" este spaţiul în care se întâlnesc tinerii din parohia "Sfinţii Martiri Brâncoveni" şi "Sfânta Mahramă", într-o împreună lucrare literară şi duhovnicească. Temele de discuţii sunt stabilite lunar de membrii cercului, care îmbină partea duhovnicească (prezentarea unor sărbători sau a unor sfinţi) cu cea literară (lecturarea din operele scriitorilor români sau din literatura universală). "Întâlnirile au loc în fiecare lună în biserica sau paraclisul parohial, dar şi în muzee, liderul participanţilor fiind studenta Iunia Ştefan. Tinerii însumează în preocupările lor dragostea pentru credinţă, artă şi literatură", a declarat pr. paroh Nicolae Dorneanu. Din cenaclul literar, înfiinţat în anul 2009, fac parte atât elevi, cât şi studenţi din parohie. În activităţile cercului sunt organizate concerte de colinde, piese de teatru ş.a. Toate referatele expuse de tineri pe parcursul unei luni sunt cuprinse în revista cenaclului. "În fiecare sâmbătă, de la ora 17:30, ne întâlnim cu tinerii care fac parte din cenaclu pentru a stabili programul pentru luna următoare. Apoi copiii şi tinerii caută materiale pentru a le prezenta în cadrul întâlnirilor. La fiecare şedinţă este prezentat un material video despre o mănăstire românească din ţara noastră. Avem o experienţă de când lucrăm împreună, tinerii participând cu entuziasm la aceste întâlniri. Căutăm să menţinem tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Astfel, luna trecută am mers în câteva locaţii pentru a colinda sau pentru a expune tradiţii şi obiceiuri de iarnă", a explicat prof. Cezar Cenuşă.

Poetul Mihai Eminescu, omagiat la Vorona

La Aşezământul social-filantropic "Sfântul Nicolae" al parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani, va fi omagiat mâine poetul Mihai Eminescu. Manifestările vor avea loc cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la naşterea marelui poet. De la ora 11:00 va fi oficiată o slujbă de Parastas pentru poetul Mihai Eminescu şi pentru familia sa. "În aşezământul social-filantropic al parohiei noastre va fi organizată o şezătoare culturală în cadrul căreia vor fi prezentate poezii din opera poetului Mihai Eminescu şi un program de cântece folclorice", a explicat pr. paroh Cristian Ştefan. La eveniment sunt aşteptaţi să participe poeţi, profesori, autorităţi locale şi elevi de la Grupul Şcolar "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Vorona. "La Vorona îl vom omagia atât pe Mihai Eminescu, cât şi pe mama marelui poet, Raluca Juraşcu, care s-a născut în satul Joldeşti din comuna Vorona. Amintim că Raluca Juraşcu a avut un rol important în formarea duhovnicească a lui Mihai Eminescu", a adăugat pr. paroh Cristian Ştefan. (C. Ciofu)