sâmbătă, 15 octombrie 2011

Concerte de muzică religioasă închinate Sfintei Parascheva şi Sfântului Policarp

Corala "Gavriil Musicescu" a Filarmonicii de Stat "Moldova" şi Corul "Byzantion" au concertat aseară la Iaşi. Cele două concerte s-au înscris în seria manifestărilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva. Sectorul învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat aseară, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, concertul de muzică religioasă al Coralei "Gavriil Musicescu" a Filarmonicii de Stat "Moldova", sub bagheta maestrului Doru Morariu. Evenimentul a fost moderat de pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef al postului Radio TRINITAS, redacţia din Iaşi, care a amintit în debut că în zilele de sărbătoare ale Sfintei Cuvioase Parascheva a devenit tradiţional concertul Coralei "Gavriil Musicescu".

Anul acesta, concertul a fost închinat Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Policarp. Programul a cuprins lucrări de Gavriil Musicescu, Dumitru D. Stancu, Nicolae Ursu, Antonio Sequens, Sabin Drăgoi, pr. Iulian Cârstoiu, Pascal Bentoiu, Filotei Moroşanu, Dumitru Cuşma, Irina Odăgescu şi Achim Stoia. Solişti au fost Cristina Elena Honciuc, Mihaela Blându şi Bogdan Blându.

"Am interpretat piese care se găsesc în cartea "Paraclisul şi Acatistul Sfintei Parascheva""

Tot aseară, membrii formaţiei de muzică psaltică "Byzantion", dirijat de prep. univ. Adrian Sîrbu, au susţinut concertul "Byzantion cântă pelerinilor". Evenimentul, la care au participat, pe lângă pelerini, profesori de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi şi de la Facultatea de Teologie "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi studenţi sau seminarişti ieşeni, a marcat împlinirea a 14 ani de activitate a corului.

Repertoriul a cuprins următoarele cântări şi transcrieri psaltice: "Binecuvântările Învierii", condace şi icoase din Acatistul Sfintei Parascheva, Rânduiala Apostolului, "Toată suflarea", de Iacob Protopsaltul, glasul al III-lea, "Sfinte Dumnezeule", glasul al II-lea, de Nectarie Protopsaltul (în limbile română, greacă şi slavonă), "Ton Chirion", de pe un transcris dintr-un manuscris din Bilioteca din Atena, de Mihail Adamis, profesor din Grecia, "Nu pricep, Curată", de Dimitrie Suceveanul, "Cuvine-se cu adevărat", glasul I, de Nectarie Protopsaltul, Obedniţa, glasul al VIII-lea, din tradiţia aghioritică din Sfântul Munte Athos, "Heruvic", glasul al III-lea, de Grigore Protopsaltul, şi cântări din Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva, de Adrian Sîrbu şi de Alexandru Grigoraş. "Corul "Byzantion" încearcă să păstreze tradiţia concertului în fiecare an la sărbătoarea Sfintei Parascheva. Concertul este dedicat tuturor celor care vin şi se închină la sfintele moaşte. Dorim ca prin acest concert să ridicăm nivelul interpretativ de la un an la altul al muzicii psaltice moldoveneşti. Anul acesta am interpretat unele piese care se găsesc în cartea "Paraclisul şi Acatistul Sfintei Parascheva", editată de Asociaţia Culturală "Byzantion" şi apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Volumul cuprinde o corectare a melodiei Paraclisului Sfintei Parascheva, după modelul Paraclisului Maicii Domnului. Textul Paraclisului Cuvioasei Parascheva a fost adaptat în aşa fel încât să păstreze prozodia troparului model. Astfel încât un credincios poate cânta Paraclisul Sfintei Parascheva practic, direct de pe text, ghidaţi de structurări pe care le găsesc în volum. Dorim să încurajăm toţi credincioşii din biserică să cânte. Cartea mai cuprinde Acatistul Sfintei Parascheva în versuri, alcătuit de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului", a spus prep. univ. Adrian Sîrbu.

IPS Hierotheos a conferenţiat la Iaşi

Înalt Preasfinţitul Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, a susţinut aseară, în Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, conferinţa "Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii părintelui Ioannis Romanidis". Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei prin Centrul cultural-misionar Doxologia, în parteneriat cu Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi. La conferinţă au participat ierarhi din ţară şi străinătate, preoţi, monahi, monahii şi sute de persoane. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa unui număr mare de participanţi, remarcând că prezenţa Înalt Preasfinţitului Hierotheos este o continuare a duhului adevărului mărturisit la sfârşitul lunii septembrie de arhim. Zaharia Zaharou de la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" - Essex din Anglia. În prima parte a alocuţiunii, IPS Hierotheos a amintit câteva date biografice importante din viaţa părintelui Ioannis Romanidis. Apoi, Înalt Preasfinţia Sa a abordat tema pentru această întâlnire, în care a abordat "zece puncte centrale ale învăţăturii părintelui Ioannis Romanidis".

Despre conferinţa Înalt Preasfinţitului Hierotheos veţi putea citi, pe larg, în ediţia de luni, 17 octombrie 2011, a "Ziarului Lumina".

IPS Hierotheos Vlachos s-a născut în Ioannina (Grecia) în 1945 şi a absolvit şcoala teologică de la Universitatea din Salonic. În anul 1971 a fost hirotonit ieromonah, slujind în mitropoliile Edesei, Peli şi Almopia, Thiva şi Levadia şi în Arhiepiscopia Atenei, ca predicator şi îndrumător al tinerilor. Din anul 1995 este Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, o eparhie foarte veche. Oraşul Nafpaktos este foarte aproape de Patras, unde se păstrează capul Sfântului Apostol Andrei. A scris mai multe cărţi, traduse în diferite limbi, cu tematică teologică, eclezială, socială, care au la bază învăţătura Sfinţilor Părinţi.

IPS Hierotheos Vlachos a avut o relaţie foarte apropiată cu părintele Ioannis Romanidis, care s-a stabilit în Atena după ce s-a pensionat. (C. Ciofu)

vineri, 14 octombrie 2011

Mii de pelerini o cinstesc pe Sfânta Parascheva

Cetatea Iaşilor este astăzi, mai mult decât oricare alt oraş în sărbătoare, în ziua pomenirii Sfântei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Miercuri seară a avut loc Pelerinajul "Calea Sfinţilor", după ce au sosit la Iaşi moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Pelerinajul "Calea Sfinţilor", cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, şi cu racla în care se află mâna dreaptă a Sfântului Policarp, episcopul Smirnei, a adunat la Iaşi peste 5.000 de pelerini. La procesiune au participat Înalt Preasfinţitul Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Mitrofan, Episcopul sârbilor din America de Răsărit, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Moaştele celor doi sfinţi, purtate în mâini de câte patru preoţi, au mers în procesiune pe traseul Catedrala mitropolitană din Iaşi - str. Sf. Andrei - str. Palat - Biserica "Sf. Nicolae - Domnesc" - bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt - Catedrala mitropolitană. Pe parcursul pelerinajului s-au intonat troparele Sfinţilor Parascheva şi Policarp şi cântări religioase. Cei aproape 100 de preoţi care au mers în procesiune au ţinut lumânări aprinse în mâini. În dreptul bisericilor prin care s-a trecut au fost rostite ectenii. După moaştele celor doi sfinţi au fost aşezate din nou în baldachinul din curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi, pelerinii au continuat să se închine. Ieri-dimineaţă, în catedrala ieşeană, Sfânta Liturghie în cinstea aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi a fost oficiată de Preasfinţitul Corneliu. Tot ieri, în Sala Gotică a Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" a avut loc deschiderea expoziţiei de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu acest prilej au fost lansate "Albumul Sfânta Cuvioasă Parascheva - multfolositoare" şi lucrarea "Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor", editate şi publicate de Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La eveniment au participat IPS Hierotheos, IPS Teofan, IPS Serafim, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, PS Mitrofan, PS Naum, Episcop de Stobiiski, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, şi PS Emilian Lovişteanul. Aseară, la Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Astăzi, când prăznuim sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfânta Liturghie este oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de mai mulţi ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ierarhi din afara ţării.

Sfinţirea lucrărilor de extindere a Spitalului „Providenţa“

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit aseară lucrările de extindere a Spitalului "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Mansarda unităţii a fost realizată în perioada mai-august 2011. Spitalul "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost extins în acest an prin efectuarea lucrării de mansardare. Astfel s-a mărit capacitatea de primire a pacienţilor de la 43, la 108 paturi. Slujba de sfinţire a noului spaţiu din cadrul spitalului a fost oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, a IPS Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a PS Naum, Episcop de Stobiiski (Bulgaria), a PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, şi a PS Timotei, Episcopul ortodox român al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. La finalul slujbei, Gica Coşescu, directorul Spitalului "Providenţa", a mulţumit tuturor celor care au sprijinit lucrările de extindere a unităţii. "Cei care au fost implicaţi în această sfântă lucrare ştiu că nu a fost uşor. Spitalul "Providenţa" este prima şi singura unitate medicală de acest gen din structura Bisericii Ortodoxe Române, numărându-se printre ctitoriile Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe atunci, în cadrul spitalului funcţiona doar laboratorul de analize medicale şi secţia de balneologie. Ulterior s-au dezvoltat în cadrul spitalului secţiile de medicină internare, recuperare, oftalmologie, chirurgie, terapie intensivă, stomatologie, precum şi laboratoarele de investigaţii paraclinice. Dotarea acestor secţii a însemnat sume considerabile. Datorită adresabilităţii crescute numai în anul 2010 au înregistrat 19.700 pacienţi, din care 38% din alte judeţe. Din dorinţa de a dezvolta această activitate nobilă şi sfântă, de slujire a omului în suferinţă, spitalul a necesitat extindere", a spus directorul Gica Coşescu. Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat mulţumiri tuturor celor care au sprijinit de-a lungul anilor lucrările efectuate la Spitalul "Providenţa" şi a făcut câteva referiri la specificul aparte al acestui spital. "Iniţiativa înfiinţării spitalului a fost un gând îndrăzneţ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că, în ciuda greutăţilor mari care au fost, ne-a ajutat, astfel că, pe cele mai multe le-am depăşit. Mulţumesc colaboratorilor de la Centrul eparhial care m-au încurajat. Au fost găsite resursele financiare necesare şi persoane care s-au implicat. Mulţumesc cadrelor medicale şi celor din administraţie care puţin câte puţin au început să se formeze într-o echipă frumoasă", a spus IPS Teofan.

Binecuvântarea depozitului de carte şi obiecte bisericeşti al Librăriei Doxologia

Înalt Preasfinţitul Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au binecuvântat aseară depozitul de carte şi obiecte bisericeşti al Librăriei Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La eveniment au mai participat IPS Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, PS Naum, Episcop de Stobiiski (Bulgaria), PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi PS Timotei, Episcopul ortodox român al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. La finalul slujbei, Marian Grosu, şef-librar al Librăriei Doxologia (situată pe B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt), a remarcat că momentul sfinţirii depozitului de cărţi şi obiecte bisericeşti este unul de bucurie. "Momentul de binecuvântare vine în urma unor ample lucrări de consolidare şi amenajare a unui spaţiu care va deservi la depozitarea şi păstrarea cărţilor şi obiectelor liturgice. Sperăm ca prin legătura directă care se va face între librărie şi depozit să eficientizăm misiunea Bisericii Ortodoxe din Moldova, care se face pe calea cărţii şi a obiectelor liturgice", a spus Marian Grosu, care a mulţumit celor care s-au implicat în derularea lucrărilor de amenajare a depozitului. Depozitul de carte şi obiecte bisericeşti se află la subsolul Casei "Nicodim" de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi. Lucrările de amenajare a spaţiului (250 de metri pătraţi) au fost efectuate de echipa "Meşterul Manole" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la începutul acestui an până la sfârşitul lunii septembrie. Amenajarea a fost precedată de o etapă de consolidare şi mansardare a clădirii. Spaţiile pentru obiecte bisericeşti şi cărţi sunt dotate cu instalaţie de ventilaţie a aerului. (C.Ciofu)

15 ani de la Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Biserica din Moldova a sărbătorit 15 ani de când moaştele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse la Iaşi.

Programul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva a continuat ieri la Catedrala mitropolitană din Iaşi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Corneliu. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Apostolii" al preoţilor din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, dirijat de pr. Mircea Stoleriu. La finalul slujbei, Episcopul Huşilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre modelul de sfinţenie al Sfintei Cuvioase Parascheva. "Sfânta Parascheva a lăsat toate ale acestei lumi şi L-a urmat pe Mântuitorul Hristos, iar numele ei se pomeneşte an de an, generaţie după generaţie. Mântuitorul nostru a răsplătit-o cu cununa veşnică a măririi, iar numele ei cheamă şi adună atât de mulţi oameni care dau mărturie despre credinţa în Domnul Hristos, Cel mort şi înviat", a spus PS Corneliu, care a continuat să vorbească despre semnificaţiile Evangheliei citite în timpul Sfintei Liturghii, în care s-a făcut referire la întâlnirea Domnului Hristos cu primii ucenici şi apostoli, "pe care i-a chemat să-L urmeze". "De 2.000 de ani glasul Evangheliei Mântuitorului se adresează fiecăruia dintre noi, chemându-ne să venim să-L vedem şi să-L urmăm. Aşa au făcut sfinţii Lui, apostolii, ucenicul apostolilor, Sfântul Policarp al Smirnei, care L-a slujit pe Hristos din tinereţe până la vârstă înaintată, când a pecetluit credinţa lui cu martiriul sângelui. Aşa a făcut Sfânta Parascheva când a auzit cuvântul Domnului ("Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui şi să-Mi urmeze"). Viaţa Sfintei Parascheva a fost una a crucii, dar acum este o viaţă a biruinţei şi a bucuriei nesfârşite", a explicat PS Corneliu.

"Sfântul Apostol Andrei ne-a pus mirul credinţei pe frunte"

Ziua pomenirii Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi a reprezentat pentru credincioşii parohiei cu hramurile "Sfântul Andrei" şi "Sfântul Mare Mucenic Mina", ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, un moment deosebit, biserica primind acum 15 ani veşmântul resfinţirii. Evenimentul a avut loc în prezenţa moaştelor Sfântului Apostol Andrei. "Vrednicul de pomenire patriarh Teoctist spunea că Sfântul Apostol Andrei a fost cel care ne-a pus mirul credinţei pe frunte atunci când ne-am născut ca neam. Împlinirea celor 15 ani de când moaştele Sfântului Andrei au fost aduse la Iaşi este un moment de bucurie aparte pentru enoriaşii acestei parohii. Ne bucurăm că Sfântul Apostol Andrei va veni iarăşi în ţara noastră, cu prilejul sărbătorilor Sfântului Dimitrie Basarabov. Prin venirea sa, Sfântul Andrei ne dă un semnal, întrucât mulţi discută despre dialogul ecumenic. Sfântul Apostol Andrei este un model de unitate. Dacă vrem să fim uniţi, trebuie să ne adunăm la picioarele apostolilor", a amintit pr. paroh Vasile Nechita.

Cultul Sfintei Parascheva în Eparhia Romanului şi Bacăului

Catedrala arhiepiscopală din Roman îşi serbează astăzi hramul. Aseară, slujba Privegherii a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Manifestările dedicate Sfintei Parascheva în Eparhia Romanului şi Bacăului au început pe 2 octombrie, în parohia Enăcheşti, Protopopiatul Moineşti, unde se află expus spre închinare un veşmânt al Sfintei Parascheva. "Cultul Sfintei Parascheva s-a impropriat pentru prima oară la Roman", ne-a spus PS Ioachim Băcăuanul.

Credincioşii romaşcani sunt aşteptaţi astăzi la Catedrala arhiepiscopală din Roman pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Slujba va fi oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi din cadrul Centrului eparhial Roman. Pentru că nu toţi romaşcanii pot veni la Iaşi să participe la hramul Ocrotitoarei Moldovei, în urmă cu patru ani, la Catedrala din Roman a fost adus un veşmânt care a acoperit pentru o perioadă moaştele Sfintei Parascheva. Despre sărbătorirea hramului Sfintei Parascheva la Roman ne-a vorbit Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. "În ajunul sărbătorii, preoţii din Roman şi alte protopopiate ale eparhiei se îndreaptă spre incinta Catedralei pentru a se ruga în timpul Privegherii. De fiecare dată încercăm să fim prezenţi acolo. Credincioşii vin să se închine la veşmântul Sfintei Parascheva, dar şi la icoana ei - Sfânta Parascheva împărăteasa - ca şi cum s-ar ruga la moaştele ei. A doua zi, pe 14 octombrie, păstrăm vechea tradiţie, ca ierarhul de la Roman să vină la Iaşi, pentru a sluji alături de soborul de ierarhi la Catedrala mitropolitană", a precizat PS Ioachim Băcăuanul.

Icoana Sfintei pe stema Eparhiei

Cinstirea Sfintei Parascheva în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a început luna aceasta pe 2 octombrie în Protopopiatul Moineşti, unde există peste 25 de biserici închinate Ocrotitoarei Moldovei, cu prilejul sfinţirii unui aşezământ social-filantropic din parohia Enăcheşti. Lăcaşul de cult al acestei parohii ocrotit de Sfânta Parascheva adăposteşte un veşmânt al Cuvioasei. "Credincioşilor de la noi li s-a vorbit de Sfânta Parascheva, despre cultul ei, despre pelerinajul de la Iaşi. Trebuie să ştim că pentru prima oară la Roman s-a impropriat cultul Sfintei Parascheva. În acest oraş, cetate medievală atribuită lui Roman I Muşat, la sfârşitul sec. XIV a fost ridicată o biserică cu hramul "Sfânta Vineri", închinată Sfintei Parascheva. Exista un cult al Cuvioasei Parascheva, dat fiind faptul că voievozii moldoveni aveau legătură cu Bizanţul, unde erau moaştele ei. De la înfiinţarea Eparhiei Romanului de către Alexandru cel Bun, a rămas un document în care este amintită cinstirea Sfintei Parascheva la Roman. Cinstirea ei se datorează şi faptului că multe biserici ridicate în această eparhie sunt închinate Sfintei Parascheva. La Moineşti avem peste 25 de biserici închinate Ocrotitoarei Moldovei, şi multe altele în toată eparhia. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca pe stema eparhiei noastre să fie icoana Sfintei Parascheva, care vorbeşte despre cultul ei de peste două sute de ani în această zonă, înainte ca sfintele ei moaşte să ajungă la Iaşi", a explicat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Viaţa Sfintei Parascheva este expusă în Catedrala arhiepiscopală din Roman în mai multe registre care arată locurile unde au fost sfintele ei moaşte. Recent, o comisie de arhitecţi bulgari a venit la Roman pentru a studia registrul din viaţa Sfintei Parascheva la Târnovo. Comisia a constatat că în Bulgaria nu se mai păstrează această imagine a cetăţii bulgăreşti. Sfânta Parascheva este pictată în Catedrala de la Roman aşezată pe un tron, asemeni Maicii Domnului. "Poporul avea o evlavie deosebită la această Cuvioasă, atât de smerită, dar atât de înălţată de Dumnezeu, şi poporul o numea "folositoare" de multă vreme. Această reprezentare a Sfintei a fost aprobată de Sfântul Sinod al BOR ca icoană oficială a Sfintei Parascheva de la Roman, după ce în anul 2000 ea a fost pusă în evidenţă în urma restaurării", a explicat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

„Hrană pentru pelerini“ continuă şi mâine

Biroul de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi a început miercuri seara derularea Proiectului "Hrană pentru pelerini". Peste 3.000 de pahare cu ceai au fost oferite pelerinilor aşezaţi la rând pentru a se închina moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi raclei în care se află mâna dreaptă a Sfântului Policarp, episcopul Smirnei. Programul a continuat şi pe parcursul zilei de ieri, când mai multe parohii din protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor (Iaşi 1, Iaşi 2, Hârlău şi Paşcani) au oferit pachete cu alimente, ceai cald şi cafea. Distribuţia hranei pentru pelerini a continuat şi aseară până la miezul nopţii. "Am oferit credincioşilor aşezaţi la rând ceai fierbinte, mai ales că temperaturile au scăzut, şi alimente de bază. Astăzi, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom oferi pachete cu alimente de post şi ceai cald. În funcţie de numărul pelerinilor suntem pregătiţi să continuăm programul şi în ziua de sâmbătă. Oamenii au primit cu bucurie darurile oferite din partea Centrului eparhial şi a parohiilor din protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor, adresându-le mulţumiri. Acţiunea noastră s-a derulat cu sprijinul voluntarilor de la Grupul Şcolar "I. C. Ştefănescu" din Iaşi şi de la parohiile implicate", a declarat pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de Asistenţă Socială şi Medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C. Ciofu)

joi, 13 octombrie 2011

Rugăciune şi mărturisire pe „Calea Sfinţilor“

La Iaşi a avut loc aseară Pelerinajul "Calea Sfinţilor". Procesiunea a fost precedată de sosirea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. La tradiţionalul pelerinaj au participat peste 5.000 de credincioşi. La final, Înalt Preasfinţitul Teofan a transmis un mesaj pentru pelerinii Sfintei Parascheva şi Sfântului Policarp: "Să le dăruiască Dumnezeu putere pelerinilor să urmeze chipurile sfinţilor, să înţeleagă anvergura vieţii lor, să le urmeze exemplul, să întruchipeze în viaţa lor evlavia şi rugăciunea Sfintei Parascheva şi curajul mărturisitor al Sfântului Mucenic Policarp (...)".

Moaştele Sfântului Policarp, episcopul Smirnei, au ajuns aseară pe Aeroportul Internaţional din Iaşi, de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia. Sfintele moaşte au fost întâmpinate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Mitrofan, Episcopul sârbilor din America de Est, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, de membri ai Permanenţei Consiliului eparhial Iaşi şi de credincioşi. Delegaţia care a adus moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp a fost condusă de Înalt Preasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios. Aşa cum este tradiţia, delegaţia străină a fost aşteptată cu pâine şi sare de tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Iaşi. Delegaţia oficială s-a îndreptat către Catedrala mitropolitană din Iaşi. În poarta dinspre bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt au aşteptat zeci de preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor şi sute de credincioşi. În continuare, s-a mers în procesiune până la baldachinul amenajat lângă Catedrala mitropolitană. Moaştele Sfântului Policarp au fost aşezate lângă racla Sfintei Cuvioase Parascheva.

Rugăciuni şi cântări în cinstea Sfintei Parascheva şi a Sfântului Policarp

În jurul orei 19:00, în glasul clopotelor, a început Pelerinajul "Calea Sfinţilor", de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, pe traseul Str. Sf. Andrei - Str. Palat - Biserica "Sf. Nicolae" - Domnesc - Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi racla în care se află mâna dreaptă a Sfântului Policarp au fost purtate pe braţele preoţilor. La procesiune au participat IPS Hierotheos, IPS Teofan, PS Mitrofan, PS Corneliu, PS Calinic Botoşăneanul şi PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Înaintea procesiunii au mers tineri îmbrăcaţi în straie luminoase, purtând prapuri, cruci, felinare şi icoanele Sfinţilor Policarp şi Parascheva, maici de la mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Iaşilor şi aproape 100 de preoţi din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2 şi de la mănăstirile Eparhiei Iaşilor. Pe tot parcursul pelerinajului au fost intonate tropare şi cântări religioase de către Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache. În faţa Bisericii "Sfântul Apostol Andrei" a fost rostită o ectenie. Un alt popas a fost în dreptul Bisericii "Sfântul Nicolae" - Domnesc şi în dreptul Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi". Procesiunea a ajuns din nou la Catedrala mitropolitană, unde moaştele celor doi sfinţi au fost aşezate în baldachinul din curtea sfântului lăcaş.

La final, Înalt Preasfinţitul Teofan a transmis un mesaj pentru pelerinii Sfintei Parascheva şi Sfântului Policarp: "Să le dăruiască Dumnezeu putere pelerinilor să urmărească chipurile sfinţilor, să înţeleagă anvergura vieţii lor, să le urmeze exemplul, să întruchipeze în viaţa lor evlavia şi rugăciunea Sfintei Parascheva şi curajul mărturisitor al Sfântului Mucenic Policarp. Să fie binecuvântaţi toţi pelerinii, să aibă răbdarea cuvenită pentru a le veni rândul să atingă sfintele moaşte, căci din răbdare vine puterea", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Slujbe arhiereşti la Catedrala mitropolitană din Iaşi

Catedrala mitropolitană din Iaşi este înveşmântată de marţi dimineaţa în slujbe arhiereşti. Marţi seara, PS Calinic Botoşăneanul a slujit Privegherea în cinstea Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp. Ieri-dimineaţă, PS Ioachim Băcăuanul a săvârşit Sfânta Liturghie.

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi seara, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, slujba Privegherii pentru Sfântul Sfinţit Policarp, episcopul Smirnei. Din soborul de preoţi a făcut parte pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Chivotul" al Catedralei mitropolitane din Iaşi. "Seara aceasta (n.r. marţi seara) ne-a reunit în rugăciune pe noi, preoţii, alături de PS Calinic Botoşăneanul, şi pe credincioşii din Catedrală sau care aşteaptă să se închine moaştelor Sfintei Parascheva. Slujba Vecerniei a fost continuată cu Utrenia, cinstindu-l pe Sfântul Policarp al Smirnei. În această priveghere e osteneală şi bucurie, ele fiind reunite de jertfă. Sacrificiul personal pe care fiecare dintre noi îl facem întru cinstirea unui sfânt, întotdeauna ne întoarce binecuvântare prin rugăciunile sfântului respectiv. Prin rugăciunile Sfântului Policarp, noi ne împărtăşim de bucuria lui Hristos revărsată prin harul său, ca răspuns la rugăciunile, la jertfele şi efortul nostru pe care îl facem prin această priveghere", a explicat pr. Mihai Mărgineanu de la parohia Toma Cozma din Iaşi.

"Am lăsat la racla Sfintei toate necazurile şi grijile vieţii"

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Din soborul de preoţi şi diaconi au făcut parte şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, dar şi preoţi din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, precum şi stareţi de la mănăstirile din Eparhia Iaşilor. Sfânta Liturghie a fost urmată de Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Mii de pelerini şi-au îndreptat paşii către Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru se ruga Ocrotitoarei Moldovei. "Am venit la Sfânta Parascheva cu mama şi cu tata ca să mă rog pentru sănătate", a spus Cristina, de 6 ani, din localitatea Cudalbi, judeţul Galaţi. "Pentru mine închinarea la sfintele moaşte a fost un moment deosebit ce nu se poate explica în cuvinte. Am simţit o mare uşurare în suflet. Am lăsat la racla Sfintei toate necazurile şi grijile vieţii", a mărturisit Maria Tudor din Constanţa. "Am venit la Iaşi pentru Sfânta Parascheva. Ea ne aduce bucurie în familie. De câte ori am venit, am avut ajutor şi linişte în casă, altfel nu am fi parcurs atâţia kilometri", a spus şi Teodora Popescu din localitatea Cosâmbeşti, judeţul Ialomiţa.

Astăzi, Biserica Ortodoxă din Moldova sărbătoreşte Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi.

„Dialog cu sacrul“ la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata

În galeria de artă a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi a avut loc marţi, 11 octombrie, vernisajul expoziţiei "Dialog cu sacrul". Expoziţia reuneşte lucrări de pictură şi sculptură ale artiştilor din mai multe oraşe ale ţării. Fundaţia AXart din Iaşi, parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi şi Primăria municipiului Iaşi au organizat, în urmă cu două zile, expoziţia de pictură şi sculptură "Dialog cu sacrul". Artiştii din mai multe oraşe ale ţării (Iaşi, Bacău, Timişoara, Bucureşti ş.a.) au expus în galeria de artă a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" lucrări de pictură şi sculptură.

Părintele paroh Mircea Stoleriu şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa artiştilor "de o valoare deosebită" la acest eveniment. "Artiştii au venit să ne arate preocupările lor, profunzimile gândirii lor. Lucrările expuse sunt nişte întrebări sau răspunsuri. Într-un dialog întrebăm şi căpătăm răspunsuri. Iată artistul devine un profet. Dostoievski spunea că frumuseţea va salva lumea. Expunerile de aici au venit cu frumosul gândului celor care le-au creat. Mulţumesc Zamfirei Bârzu pentru că mi-a propus să realizăm această expoziţie şi felicit pe toţi cei care au răspuns cu drag acestei chemări", a spus pr. paroh Mircea Stoleriu. Prof. dr. Petru Bejan, critic de artă, a vernisat expoziţia "Dialog cu sacrul". "Întâlnirea cu sacrul este una cu totul diferită. Întâlnirea cu sacrul se face la modul simbolic. Ne raportăm la gesturi, ritualuri, evenimente, personaje, pe care le investim în mod simbolic. Sacrul poate fi relevat în aceste forme substitut - imagini, care sunt produsele artiştilor. Avem aici în jur de 40 de lucrări ce aparţin unor artişti de primă mână din toate zonele ţării. Fiecare autor a mizat pe o construcţie simbolică menită să ne apropie de ceea ce numim sacrul. Autorii codifică anumite simboluri menite să ne apropie de Dumnezeu", a subliniat prof. dr. Petru Bejan.

În Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fost susţinut un concert de muzică religioasă de Corul "Apostolii" al preoţilor din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, dirijat de pr. Mircea Stoleriu. În cadrul concertului, poetul Dumitru Vacariu din Iaşi a recitat poezii din creaţia proprie.

Manifestări religioase la Biserica „Sfânta Parascheva“ din Botoşani

Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Botoşani îşi serbează mâine hramul. Cu acest prilej, astăzi la ora 15:00 va fi adusă de la Catedrala mitropolitană din Iaşi racla cu moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, care conţine şi un veşmânt care a acoperit pentru o perioadă moaştele Ocrotitoarei Moldovei. După întâmpinarea sfintelor moaşte, se va citi Acatistul Tuturor Sfinţilor, iar de la ora 17:00 se vor oficia slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. Mâine dimineaţă, după slujba Utreniei va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar la final va fi oficiat Parastasul pentru ctitori. Tot mâine, de la ora 17:00, programul liturgic va continua cu Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă dimineaţă se va oficia Sfânta Liturghie, iar seara, de la ora 18:00, botoşănenii sunt aşteptaţi să se roage în timpul slujbei Acatistului. (C.C.)

Obiecte de cult, cărţi şi icoane în pangarele Arhiepiscopiei Iaşilor

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei are montate în curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi două corturi de unde pelerinii pot cumpăra obiecte de cult, cărţi religioase (apariţii ale Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi ale altor edituri din ţară), icoane ş.a. Acestea provin de la depozitul de obiecte bisericeşti "Sfântul Apostol Luca" al Arhiepiscopiei Iaşilor. Activitatea de colportaj este coordonată de Sectorul economic-financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cu ocazia hramului au fost tipărite câteva sute de mii de iconiţe cu Sfânta Parascheva şi Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp, care vor fi dăruite pelerinilor cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Hramul Sfintei Parascheva este pentru noi, cei din administraţia eparhială, cea mai densă perioadă în ceea ce priveşte activitatea organizatorică. Fiecare sector din cadrul Centrului eparhial Iaşi are atribuţii foarte bine stabilite, în aşa fel încât credincioşii care participă la hram să aibă bucuria şi pacea prezenţei Duhului Sfânt depline", a declarat pr. Iulian Necula, consilier al Sectorului economic-financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C.C.)

La Iaşi a început Sărbătoarea Cuvioasei

De la începutul acestei săptămâni, oameni din toate colţurile ţării au venit la Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru a se ruga Sfintei Cuvioase Parascheva să mijlocească înaintea tronului Preasfintei Treimi. Încă de marţi dimineaţa programul liturgic s-a intensificat.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă în procesiune marţi dimineaţa din Catedrala mitropolitană din Iaşi. Procesiunea în jurul sfântului lăcaş, la care a participat şi Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost precedată de oficierea Acatistului. Aproape 5.000 de credincioşi din oraşele Voluntari şi Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, care au ajuns la Iaşi în dimineaţa zilei de 11 octombrie au aşteptat la rând pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva. În Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc Sfânta Liturghie, săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În derularea hramului din acest an se implică, pe lângă instituţiile statului, Biroul de asistenţă socială (BAS) "Diaconia" al Centrului Eparhial Iaşi, care a început aseară proiectul "Hrană pentru pelerini". În acelaşi timp, parohiile din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2 vor împărţi alimente pelerinilor care se vor aşeza la rând. Marţi seara, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Sfinţit Policarp, Episcopul Smirnei, a fost oficiată de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Ieri-dimineaţă a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Pelerinii au continuat să treacă prin dreptul baldachinului Sfintei Parascheva pentru a cinsti sfintele moaşte.

"Am ajuns în această dimineaţă (n.r., ieri) la Iaşi pentru a mă ruga Sfintei pentru sănătate. Când am ajuns la racla Cuvioasei am simţit o linişte în suflet. Pentru mine, Sfânta Parascheva reprezintă un prilej de bucurie, de linişte şi împăcare sufletească", a declarat Alexandru Cucoară din Bacău.

"Am venit să mă rog pentru sănătatea familiei. A rânduit Dumnezeu ca anul acesta să stau mai puţin timp la rând. Plec de aici cu o mare bucurie în suflet", a mărturisit Elena Sitea din Vaslui.

Aducerea moaştelor Sfântului Andrei la Iaşi, serbată de 15 ani

Moaştele Sfântului Policarp au ajuns aseară la Iaşi de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia, fiind aduse de către Înalt Preasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios. Cu acest prilej a fost organizat Pelerinajul "Calea Sfinţilor", la care au participat mii de credincioşi din Iaşi şi din ale zone ale ţării. Programul liturgic a continuat aseară la Catedrala mitropolitană din Iaşi cu slujba Privegherii, oficiată de PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. Astăzi, Arhiepiscopia Iaşilor serbează aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi, care au ajuns în capitala Moldovei în anul 1996, la hramul Sfintei Parascheva. După acest mare eveniment pentru creştinii ortodocşi români, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat cererea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ca în fiecare an, la data de 13 octombrie, în calendarul creştin-ortodox al Arhiepiscopiei Iaşilor să fie pomenită aducerea la Iaşi a moaştelor Sfântului Apostol Andrei. Slujba Sfintei Liturghii este oficiată astăzi la Catedrala mitropolitană din Iaşi de PS Corneliu, Episcopul Huşilor.

miercuri, 12 octombrie 2011

„Am simţit o mare emoţie când Cuvioasa a fost purtată de preoţi pe umeri, în jurul Catedralei“

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase ieri-dimineaţă în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane din Iaşi. La procesiune a participat Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a început de câteva zile în cetatea Iaşului. Ieri-dimineaţă, la ora 6:30, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a citit Acatistul Sfintei Parascheva. Oamenii s-au rugat în timpul acestei slujbe ţinând lumânări aprinse sau stând în genunchi. După terminarea Acatistului, în glasul clopotelor, a început procesiunea cu moaştele Sfintei Parascheva. În faţă au mers maicile din cadrul Centrului eparhial Iaşi, ascorenii ieşeni şi tineri îmbrăcaţi în stihare luminoase, care au purtat cruci, felinare şi prapuri. S-au rostit ectenii şi s-a cântat Troparul Sfintei Parascheva. Moaştele Sfintei Parascheva au fost aşezate apoi, spre închinare, în baldachinul din curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi.

"Am venit încă de ieri (n.r. luni) la Iaşi pentru a mă închina la moaştele Sfintei Parascheva. A fost foarte frig azi-noapte, dar a meritat efortul", a spus Viorica Pricop din localitatea Bodiceni, judeţul Botoşani. "Ne-am rugat ca Sfânta să le dea sănătate copiilor şi nepoţilor noştri. Am venit încă de ieri la Cuvioasa pentru a participa la procesiune. Plecăm de aici cu bucurie şi cu har dumnezeiesc", a declarat Matei Stana din Râmnicul Sărat. "Am simţit o mare emoţie când Cuvioasa a fost purtată de preoţi pe umeri, în jurul Catedralei. Este prima dată când văd o astfel de procesiune. M-am rugat Cuvioasei să-mi dea sănătate şi putere, pentru că este mult folositoare înaintea Preasfintei Treimi", a mărturisit Eugen Herea din Bacău.

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi de la Catedrala mitropolitană şi din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, a săvârşit în continuare Sfânta Liturghie. La slujbă au participat sute de pelerini.

Proiectul „Hrană pentru pelerini“ începe în această seară

Din această seară, pelerinii Sfintei Parascheva vor primi pachete cu alimente şi ceai cald. Activitatea este organizată de Biroul de Asistenţă Socială al Centrului eparhial Iaşi, în colaborare cu protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2. Acestui proiect i se alătură Societatea Ortodoxă a Femeilor Române.

Biroul de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi va organiza în aceste zile Proiectul "Hrană pentru pelerini". După cum a precizat la Radio TRINITAS pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, de la an la an numărul ieşenilor care doresc să ofere hrană şi ceai pelerinilor este mai mare. "Pachete cu alimente vor fi cumpărate din fondurile primite de la Centrul eparhial Iaşi, de la protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor şi de la sponsori. Suntem pregătiţi să oferim pachete pentru 30.000 de pelerini. În zilele de miercuri şi vineri, alimentele din pachete vor fi de post. Vom derula proiectul după un grafic bine stabilit pentru a nu ne suprapune cu parohiile ieşene care vor oferi pachete pelerinilor", a precizat Lăcrămioara Pădureţ, coordonator în cadrul BAS "Diaconia". Pachetele cu alimente şi ceaiul cald vor fi împărţite persoanelor care vor sta la rând de voluntarii Grupului Şcolar "I. C. Ştefănescu" din Iaşi, prin colaborarea dintre BAS "Diaconia" şi protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2. "Credem că binecuvântarea sfinţilor, binecuvântarea ierarhilor şi micile daruri pe care pelerinii le vor primi vor fi sprijin şi întărire a credinţei. Când răbdarea oamenilor va fi pusă la încercare sperăm să le putem fi alături pentru a depăşi acest moment", a spus pr. Mihai Prodan.

Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iaşi se va implica şi în acest an la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Membrele societăţii vor împărţi alimente şi ceai cald pelerinilor şi vor primi grupuri organizate din SOFR din mai multe zone ale ţării (Craiova, Vâlcea, Oradea). "Fiind an jubiliar, sunt convinsă că vor fi multe membre din ţară care vor dori să participe la acest hram. Vom oferi cazare şi masă invitaţilor noştri şi le vom arăta bisericile şi mănăstirile Iaşului. În program va fi cuprinsă prezentarea sediului şi activităţii SOFR din Iaşi. Membrele din societatea noastră vor oferi pachete cu alimente persoanelor care se vor aşeza la rând pentru a se închina Sfintei Parascheva", a spus Margareta Vlad, preşedintele Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române din Iaşi.

Astăzi are loc Pelerinajul „Calea Sfinţilor“

În această seară, de la ora 19:00, la Iaşi va avea loc Pelerinajul "Calea Sfinţilor" cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp. Procesiunea se va desfăşura pe traseul Str. Sf. Andrei - Str. Palat - Biserica "Sf. Nicolae" - Domnesc - Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt. Raclele cu moaştele celor doi sfinţi vor fi aşezate apoi în baldachinul din faţa Catedralei mitropolitane din Iaşi. "Pe traseul pelerinajului se vor face trei opriri pentru rostirea ecteniilor, la Biserica "Sfântul Andrei", în dreptul Bisericii "Sfântul Nicolae" - Domnesc şi în faţa Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi". Procesiunea "Calea Sfinţilor" are menirea de a transmite starea de sfinţenie, pe care pelerinii să o poarte către casele lor", a declarat la Radio TRINITAS pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C. Ciofu)

Mii de pelerini din Voluntari şi Ilfov au ajuns la Sfânta Parascheva

Primăria Voluntari a organizat şi în acest an pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Cele 3.500 de persoane au venit gratuit la Iaşi cu 60 de autocare, prin sprijinul Primăriei Voluntari şi al Consiliului Local Voluntari. Convoiul a fost însoţit de un echipaj de prim ajutor şi de Poliţia Locală Voluntari. "Am plecat din Voluntari aseară (n.r. luni seara) la ora 23:00 cu 60 de autocare. Au intrat în Iaşi câte 20 de autocare. Suntem organizaţi şi avem câte un coordonator pentru fiecare grup. Acum aşteptăm la rând pentru a ne închina moaştelor Sfintei Parascheva, iar la orele amiezii ne îndreptăm spre Voluntari", a declarat Fănica Frunză, coordonator de grup. Alte 20 de autocare cu pelerini au ajuns la Iaşi ieri-dimineaţă la ora 4:00, din oraşul Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov. Pelerinajul a fost organizat de Primăria Ştefăneşti şi Consiliul Local Ştefăneşti, la cererea oamenilor. "Am venit la Sfânta Parascheva ca să ne rugăm pentru copii şi nepoţi şi pentru bunăstarea acestei ţări. Locuitorii oraşului Ştefăneşti au cerut să se organizeze acest pelerinaj, după modelul locuitorilor din Voluntari. Suntem însoţiţi de un medic, două asistente şi o ambulanţă", a precizat Ionel Zamfir, coordonator de grup. (C.C.)

Clopote de la Mănăstirea Zosin pentru două parohii misionare

Mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani va dona două clopote pentru două parohii din Protopopiatul Botoşani, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Primul clopot, de 300 de kilograme, va fi oferit parohiei "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din parohia Băluşenii Noi, păstorită de pr. paroh Ioan Gafencu, iar al doilea, de 480 de kilograme, va fi donat parohiei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Tudor Vladimirescu, păstorită de pr. Dumitru Daniel Panţâr. Donaţia către cele două biserici parohiale va fi realizată ca urmare a faptului că Mănăstirea Zosin a achiziţionat în acest an clopote noi. "Ambele parohii care vor primi clopotele sunt misionare şi foarte sărace", a explicat protos. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin.

marți, 11 octombrie 2011

„Nădăjduim ca bucuria pelerinilor să fie plină de har şi binecuvântare“

Catedrala mitropolitană din Iaşi devine în aceste zile, mai mult ca în orice altă perioadă a anului, loc de pelerinaj pentru credincioşii care vin din toată ţara să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Anul acesta, pelerinii care vin la Iaşi se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei, care vor fi aduse de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia. Despre sensul pelerinajului şi despre cinstirea sfinţilor - "rugători către Dumnezeu" - ne-a vorbit Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva prilejuieşte un pelerinaj mare, devenit de mulţi ani tradiţional. Este pelerinajul o datorie pentru un creştin sau este o alegere, pe care o poate refuza?

Datoria creştinului este aceea ca în toate clipele vieţii sale să fie în legătură cu Dumnezeu. Viaţa lui trebuie să fie o clipă veşnică trăită în lumina lui Hristos. Pentru a-şi împlini această datorie, creştinul este chemat să aibă o viaţă liturgică, să participe la Sfânta Liturghie, să se împărtăşească cu Sfintele Taine, să aibă o viaţă de rugăciune şi de post, milostenia să nu-i lipsească din viaţă, să-şi împlinească cu demnitate slujirea pe care o are în sânul familiei sau în societate. În acelaşi timp, legătura cu Dumnezeu poate fi susţinută şi ajutată şi prin actul creştinesc numit pelerinaj. Pelerinajul nu este un scop în sine, ci este un sprijin pentru credincios. Pentru întreţinerea legăturii cu Dumnezeu, creştinul are nevoie de clipe speciale care să-i fundamenteze această viaţă. Una din clipele speciale, care îl ajută să menţină legătura cu Dumnezeu, este pelerinajul la Locurile Sfinte sau spre locurile unde se află spre închinare sfinte moaşte. Prin aceasta, creştinul pătrunde într-o ambianţă de sacralitate evidentă. Locurile unde se înalţă rugăciuni neîncetate către cer, cum sunt sfintele mănăstiri, şi locurile care adăpostesc sfinte moaşte, adică revărsarea de har, prezenţa Sfântului Duh în rămăşiţele pământene ale unor bineplăcuţi ai lui Dumnezeu constituie hrana care îl întăreşte pe creştin în menţinerea şi adâncirea lui în relaţia cu Dumnezeu.

Anul acesta, sărbătoarea Sfintei Parascheva este într-o zi de vineri. În înţelepciunea noastră populară Sfânta Parascheva este numită şi "Sfânta Vineri". Poate exista o legătură între ziua Răstignirii Domnului şi viaţa de răstignire pe care a dus-o Sfânta Parascheva?

Viaţa fiecărui sfânt şi a fiecărui creştin care tinde spre sfinţenie este o vinere continuă şi o duminică neîncetată. Viaţa creştină este o pendulare între vinerea răstignirii şi Duminica învierii. Sfânta Cuvioasă Parascheva, precum toţi sfinţii Bisericii lui Hristos, a fost binecuvântată de harul Cerului să trăiască, să vieţuiască, în ritm de Cruce şi în ritm de Înviere. A avut o viaţă de post, rugăciune, metanii, asceză. Toate acestea au urcat-o pe Cruce, dar au şi purtat-o, apoi, în taina învierii. Sfănta Cuvioasă Parascheva este un exemplu deosebit, de viaţă trăită întru Duhul Sfânt.

În fiecare an, la sărbătoarea Sfintei Parascheva vin şi alţi sfinţi care, prin rugăciunile lor, binecuvintează mulţimea pelerinilor. Anul acesta vor ajunge la Iaşi moaştele Sfântului Policarp, episcopul Smirnei. Cum s-a rânduit ca moaştele Sfântului Policarp să fie aduse la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi?

Pornind de la dorul creştinilor de a se întâlni cu sfinţii lui Dumnezeu, nu doar în duhul lor, prin rugăciune, ci şi prin atingerea sfintelor moaşte, am rânduit ca şi în anul acesta bucuria întâlnirii pelerinilor cu Sfânta Parascheva să fie dublată de întâlnirea cu un mare sfânt al Bisericii din primele veacuri, Sfântul Policarp, episcopul Smirnei. Unul dintre cei mai mari teologi dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe ai zilelor noastre, Înalt Preasfinţitul Părinte Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, păstoreşte o regiune pe teritoriul căreia se află o mănăstire ce adăposteşte moaştele Sfântului Policarp. Aducerea la Iaşi a moaştelor Sfântului Policarp reprezintă o continuare a tradiţiei din anii trecuţi. Va fi o bucurie deosebită întâlnirea cu moaştele acestui bătrân venerabil al Bisericii din veacul al doilea.

Sfântul Policarp se adaugă salbei de sfinţi care au binecuvântat prin venirea lor capitala Moldovei. Prin strădania Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, un nor de mărturii ale celor care s-au desăvârşit în lumina Duhului Sfânt a adus bucurie pelerinilor prezenţi la Iaşi. Sfântul Policarp se adaugă acestui alai de sfinţi, care prin prezenţa lor în cetatea Moldovei devin mijlocitori pentru noi în faţa lui Dumnezeu. Nădăjduim ca bucuria pelerinilor din toată ţara, care vor veni la Iaşi, să fie mare, să fie adâncă, să fie plină de har şi binecuvântare. Cinstind moaştele Sfinţilor Parascheva şi Policarp, oamenii vor aduce harul lui Dumnezeu în viaţa lor, în familia lor, în ţara lor. (pagina)

„Aşteptăm să o întâmpinăm pe Sfânta Parascheva“

Câteva zeci de credincioşi s-au aşezat aseară în dreptul baldachinului din curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi, unde va fi aşezată în această dimineaţă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. După ce s-au rugat Sfintei aseară, în Catedrală, oamenii s-au aşezat afară, la rând, pentru a o întâmpina pe Cuvioasa în dimineaţa acestei zile, când sfintele ei moaşte vor fi scoase în procesiune. "Am venit la Iaşi de astăzi (n.r. ieri) la ora 11:00, m-am închinat în Catedrala mitropolitană iar acum aşteptăm ca mâine dimineaţă (n.r. astăzi) să o întâmpinăm pe Sfânta Parascheva. E un lucru deosebit să ieşi în întâmpinarea Sfintei. Este al treilea an când aştept afară moaştele Cuvioasei. Dacă stai cu credinţă nu simţi nici foame, nici frig şi nici oboseală", a declarat Elena Săbiuţă, 68 de ani, din Piatra Neamţ. "Ne-am aşezat la rând încă de acum şi ne rugăm lui Dumnezeu ca, prin rugăciunile Sfintei Parascheva, să trecem prin această criză mai uşor şi să ne fie traiul mult mai bun", a mărturisit Mărioara Ioniţă, 64 de ani din Galaţi. (C. Ciofu)

Slujbe de sfinţire în trei protopopiate din MMB

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit duminică, 9 octombrie, Biserica cu hramurile "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" a parohiei Cojoci - Crucea, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş. Deşi vremea a fost potrivnică, oamenii au participat la această slujbă în număr mare. Din soborul de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. Petru Crăciun, consilier al sectorului Asistenţă socială al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. "La finalul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Pimen a ţinut un cuvânt de învăţătură despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a XX-a după Rusalii. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a amintit faptul că aşa cum viaţa este darul lui Dumnezeu, şi moartea este un sfârşit firesc al existenţei umane", a relatat pr. protopop Aurel Goraş. Pentru osteneala depusă, pr. paroh Nicolae Scheuleac a primit rangul de iconom stavrofor.

Sfântul lăcaş din Cojoci - Crucea a fost ridicat din lemn şi acoperit cu draniţă, fiind sfinţit în anul 1889. În ultimii ani a fost montat parchetul, s-a schimbat lambriul la interior, policandrele şi geamurile, s-a montat o nouă catapeteasmă, s-a refăcut temelia.

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a resfinţit duminică, 9 octombrie, Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din parohia Tamaşi, Protopopiatul Bacău. Din soborul de preoţi şi diaconi liturghisitori a făcut parte şi părintele Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău. După cum ne-a relatat pr. paroh Sorin Popica, slujba de sfinţire a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul în biserica târnosită. "Slujba a fost deosebit de frumoasă şi ne-am bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi. La final, am mulţumit tuturor credincioşilor care au sprijinit lucrările de înfrumuseţare ale sfântului lăcaş", a relatat pr. paroh Sorin Popica. Tot duminică, s-a sfinţit şi sediul Primăriei Tamaşi.

Dublu eveniment în Protopopiatul Bârlad

PS Corneliu, Episcopul Huşilor, a sfinţit duminică biserica filiei Bălţăteni şi biserica filiei Vulpăşeni, ale parohiei Drujeşti, Protopopiatul Bârlad. Întâmpinarea Preasfinţitului Corneliu a avut loc în parohia Vulpăşeni. După slujba de sfinţire a noii biserici, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii, la finalul căreia, Preasfinţitul Corneliu a vorbit despre Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii, exprimându-şi bucuria slujirii în mijlocul credincioşilor adunaţi la slujba de sfinţire a bisericii satului Vulpăşeni. "La rândul său, părintele paroh Daniel Agape a mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru că a încununat prin slujba de sfinţire dragostea şi efortul celor 55 de familii ale filiei Vulpăşeni. Părintele paroh Daniel Agape a mai amintit de doi fii ai satului, Vasile Buhuşi, stabilit în Brăila, şi Constantin Bâgu, stabilit în Braşov, care şi-au adus contribuţia majoră la ridicarea acestui sfânt lăcaş", a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.

În jurul după-amiezii de duminică, în satul Bălţăteni, a fost sfinţită Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir", ce va deservi nevoile spirituale ale celor 20 de familii de ortodocşi. "Bucuria acestui moment mult dorit şi aşteptat de credincioşii satului Băltăţeni s-a văzut şi prin faptul că noua lor biserică a fost neîncăpătoare. Preasfinţitul Corneliu i-a felicitat pe enoriaşi pentru hărnicia şi dăruirea lor, exprimându-şi dorinţa de a reveni în mijlocul unor astfel de oameni care, deşi puţini la număr, pot face dovada lucrurilor măreţe", a adăugat pr. protopop Vasile Lăiu. (pagina

Cazare şi hrană pentru pelerinii Sfintei Parascheva

http://www.ziarullumina.ro/imagine.php?rw=280&pic=175094input_file0013357.jpgPreoţii şi credincioşii din Iaşi s-au mobilizat şi în acest an pentru a veni în întâmpinarea pelerinilor care vor participa la sărbătorile dedicate Sfintei Parascheva. Oamenii care se vor aşeza la rând vor fi în atenţia enoriaşilor ieşeni, care vor împărţi pachete cu alimente şi ceai cald. "Avem preoţi din Iaşi care vor ţine bisericile deschise pentru ca pelerinii să poată să se închine şi pentru a se putea odihni în perioada în care îşi aşteaptă rândul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Preoţii, alături de enoriaşi au pregătit pe lângă pachete cu alimente, ceai, cafea şi fructe, pentru ca oamenii care stau la rând să treacă mai uşor peste oboseală", a spus la Radio TRINITAS pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. La prohiile ieşene ce aparţin de Protopopiatul Iaşi 1 au fost pregătite 780 de locuri de cazare. Protopopiatul Iaşi 1, prin Biroul de asistenţă socială, va împărţi 500 de pachete cu alimente. Până ieri dimineaţă au fost centralizate următoarele date cu privire la activitatea social-filantropică care va fi organizată la rândul pelerinilor: parohia Sfântul Apostol Toma din cartierul Alexandru cel Bun - 500 de pachete, parohia Sfântul Ierarh Spiridon - 200 de pachete, parohia Vulpe - 520 de pachete, ceai şi cafea, parohia Bivolari - 300 de pachete, parohia Ezăreni - 300 de pachete, 50 de litri de ceai şi cafea, parohia Beldiman - 300 de pachete, parohia "Învierea Domnului" - Dacia - 120 de pachete, ceai şi cafea, parohia Bărboi - 300 de pachete, parohia Toma Cozma - 150 de pachete şi ceai, parohia "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" alături de parohia Domniţa - 450 de pachete, parohia "Sfânta Vineri"- 300 de pachete, parohia "Sfântul Mare Mucenic Haralambie" - 1.000 de pachete şi 200 de litri de ceai sau cafea, parohia "Sfântul Ierarh Nectarie"- 5000 de pachete, parohia Uricani 200 de pachete, parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Galata - masă caldă pentru 250 de persoane, parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" - masă caldă pentru 200 de persoane şi 200 de pachete, parohia Andrieşeni - 200 de pachete.

După cum ne-a spus pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, vor fi cel puţin 600 de locuri de cazare oferite de enoriaşii parohiilor din acest protopopiat. Din datele centralizate până în prezent, în sprijinul pelerinilor (cazare, masă sau pachete cu alimente) vor veni următoarele parohii: "Sfântul Andrei", Barnovschi, Sfântul Lazăr, "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt", "Sfinţii Martiri Bârncoveni" şi "Sfânta Mahramă", "Sfinţii Voievozi" - Roşca, "Înălţarea Domnului" - CUG, Nicoriţă, "Sfântul Vasile cel Mare" - Tătăraşi, "Pogorârea Sfântului Duh" - Bucium, "Izvorul Tămăduirii" - CUG, "Intrarea Domnului în Ierusalim", Ciurchi, Poitiers, "Sfântul Vasile cel Mare" - Nicolina, "Sfântul Prooroc Daniel" - CUG, Moara de Vânt, Dancu I, Lunca Cetăţuii, Piciorul Lupului, Dancu II, Hiliţa, Cozia, Rediu Aldei, Dorobanţi, "Sfântul Antonie cel Mare" - Nicolina. "Din partea Protopopiatului Iaşi 2 vor fi oferite 1.700 de pachete cu alimente", a precizat pr. protopop Vilie Doroşincă.

Un dar pentru Sfânta Parascheva, în semn de recunoştinţă

http://www.ziarullumina.ro/imagine.php?rw=280&pic=175094input_file0014050.jpg O icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de mari dimensiuni va fi aşezată lângă baldachinul Ocrotitoarei Moldovei din Catedrala mitropolitană din Iaşi. Icoana a fost realizată la Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină "Resurrectio" din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În Catedrala mitropolitană din Iaşi va fi aşezat, lângă baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, un iconostas nou. Icoana aşezată aici o reprezintă pe Sfânta Parascheva având în jurul chipului scene din viaţa ei. Icoana a fost pictată de Marius Ghinescu de la Centrul "Resurrectio", iar sculptura iconostasului s-a realizat la Mănăstirea Golia din Iaşi. Iconostasul este o copie fidelă a baldachinului unde sunt aşezate astăzi moaştele Sfintei Parascheva. Icoana este acoperită cu aur de 24 de karate, îmbinat cu aur alb, şi a fost plătită de o credincioasă din Vaslui. Ieri a fost dusă la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, Înalt Preasfinţitul Teofan primind acest dar la împlinirea a 370 de ani de când Sfânta Parascheva se află la Iaşi. "La începutul anului 2011 a venit la Catedrala mitropolitană din Iaşi o creştină, care nu doreşte să i se ştie numele, şi a mărturisit că s-a vindecat de o boală incurabilă prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva. Doamna a dorit să-i facă un dar Cuvioasei, care să rămână ca o ctitorie pentru catedrală. Ne-am propus să facem o icoană care să cuprindă în jurul chipului Sfintei Parascheva scene din viaţa ei. Această icoană va marca recunoştinţa poporului român, în special a poporului român din Moldova, la cei 370 de ani de ocrotire a Sfintei Parascheva.

Această icoană o reprezintă pe Sfânta Parascheva în picioare. Există o asemănare între icoana Răstignirii Mântuitorului Hristos şi cea a Sfintei Parascheva care va fi aşezată în Catedrală. Astfel se marchează cinstirea pe care o aduceau în Moldova creştinii ce o numeau pe Sfânta Parascheva "Sfânta Vineri". Alături de acest dar, cu prilejul hramului din acest an, s-au făcut acoperăminte noi pentru sfânta masă din Catedrală, iar veşmântul care acoperă moaştele Sfintei Parascheva a fost schimbat. Noul veşmânt a fost lucrat în atelierul de broderie al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei", a explicat protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Procesiunea de scoatere a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva

Astăzi, de la ora 6:30, va avea loc, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, procesiunea de scoatere a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. În timpul procesiunii, la care va participa Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, sfintele moaşte vor fi purtate în jurul Catedralei prin bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi vor fi depuse, spre închinare, în baldachinul amenajat în incinta Catedralei. În continuare, de la ora 9:00, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie.

Mâine, la ora 19:00, va avea loc Pelerinajul "Calea Sfinţilor", când moaştele Sfintei Parascheva se vor întâlni cu moaştele Sfântului Policarp, episcopul Smirnei.