sâmbătă, 8 octombrie 2011
Moaştele Sfântului Policarp, spre închinare la Iaşi
Întrunirea profesorilor de religie din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
În deschiderea întrunirii, prof. Irina Leonte, inspector şcolar de specialitate al disciplinei religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, a vorbit despre proiectele derulate în anul şcolar 2010-2011, precum şi despre cele care urmează a fi puse în practică în noul an şcolar. După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, au urmat scurte prezentări ale celor zece cercuri metodice aflate în judeţ, făcute de profesorii metodişti. În cuvântul de binecuvântare, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul i-a felicitat pe dascăli pentru rezultatele deosebite obţinute anul trecut la concursurile şcolare naţionale şi olimpiada de specialitate. De asemenea, Preasfinţia Sa le-a oferit profesorilor câteva sfaturi părinteşti în ceea ce priveşte modul în care trebuie transmis mesajul Bisericii în timpul orelor de curs. "Hristos este iubire. Pe aceste cuvinte trebuie să ne întemeiem mesajul", a precizat PS Ioachim Băcăuanul. Totodată, Preasfinţia Sa a accentuat importanţa cunoaşterii reciproce între dascăli şi preoţii din parohiile în perimetrul cărora se află unităţile de învăţământ, subliniind rolul creator al comunicării şi punerii în practică a unor proiecte comune. Un loc important în cadrul întâlnirii l-a avut şi prezentarea noilor norme ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la învăţământul religios. Un alt subiect abordat a fost importanţa corelării didactice a profesorilor de religie cu programele şi proiectele derulate la nivel de Patriarhie, în mod special "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala", două proiecte de anvergură, în care este implicată şi Eparhia Romanului şi Bacăului. În finalul întâlnirii, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului i-a îndemnat pe profesorii de religie să se implice mai activ în viaţa spirituală şi culturală a comunităţilor din care fac parte, reamintindu-le faptul că şi ei, asemeni preoţilor, sunt "sarea pământului" şi făclii aprinse din lumina lui Hristos care trebuie să lumineze calea noilor generaţii.
Campanie a seminariştilor botoşăneni pentru donarea de sânge
Clinică medicală la Centrul rezidenţial Hârja
Conferinţe pastoral-misionare în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Moineşti
vineri, 7 octombrie 2011
370 de ani de la aducerea moaştelor Cuvioasei la Iaşi
Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse în Moldova pe 13 iunie 1641. De atunci, în fiecare an, pe 14 octombrie, Sfânta Vineri, cum este numită în popor, sau Cuvioasa, cum o roagă pelerinii, este cinstită în mod deosebit în Moldova. Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, ne-a spus câteva cuvinte despre cinstirea Sfintei Parascheva. "Cultul Sfintei Parascheva este foarte prezent în Moldova încă din veacul al XV-lea. Ocrotitoarea Moldovei a fost trecută oficial în calendarul Bisericii Ortodoxe Române abia în veacul al XX-lea. Era cinstită peste tot în Moldova, câteva sute de biserici şi mănăstiri purtându-i hramul. Cultul, cinstirea şi evlavia la Sfânta Parascheva sunt foarte vechi", a afirmat pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, care a amintit de aducerea cinstitelor moaşte ale Sfintei Parascheva în Moldova. "Sfânta Parascheva a fost oferită Moldovei datorită domnitorului Vasile Lupu, care s-a implicat mult în viaţa Bisericii Ortodoxe. Dărnicia acestui domnitor a întrecut limitele ţării pe care o conducea, ajutând Patriarhia de Ierusalim, Locurile Sfinte, Muntele Athos şi Patriarhia Ecumenică. Patriarhia Ecumenică în acea vreme aflată sub stăpânire otomană acumulase foarte multe datorii. Exista pericolul să fie efectiv închisă. Atunci Patriarhia Ecumenică a apelat la Moldova, ţară ortodoxă şi liberă, unde domnea Vasile Lupu, recunoscut ca un vrednic urmaş al împăraţilor bizantini de odinioară şi care se manifestase ca un mare iubitor al Bisericii lui Hristos. Patriarhia Ecumenică a întâmpinat înţelegere din partea lui Vasile Lupu care i-a plătit acesteia o datorie însemnată. Patriarhul Ecumenic Partenie s-a gândit ce poate oferi în semn de recunoştinţă acestui evlavios domn. Astfel au fost dăruite moaştele Sfintei Parascheva", a adăugat pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan.
În tradiţia islamică nu se permitea ca osemintele unui decedat să fie transportate, cu excepţia celor ale sultanului. A trebuit să se mai plătească o sumă considerabilă pentru a permite ca moaştele Sfintei Parascheva să străbată imperiul şi să ajungă în Moldova. Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" în 1641, unde au rămas până în 1884, când biserica aşezării monahale a intrat într-un proces de consolidare. Timp de patru ani au zăbovit în paraclisul mănăstirii. Finalizându-se lucrările la Catedrala mitropolitană din Iaşi, sfintele moaşte au fost mutate în noul edificiu din 1887. "Sfânta Parascheva este foarte iubită de credincioşii care îi cer ajutorul pentru toate cele de trebuinţă. Este un privilegiu pentru noi, cei din Moldova, să o avem pe Sfânta Parascheva alături. Să folosim acest privilegiu, închinându-ne la sfintele ei moaşte şi citindu-i cât mai des acatistul", a accentuat pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Concursul interjudeţean „Religia între ştiinţă şi artă“
Şapte ani de la trecerea la Domnul a părintelui Costache Buzdugan
Părintele Costache Buzdugan, fost consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost pomenit ieri de colegii preoţi, de cunoscuţi şi de familie. În Biserica "Naşterea Maicii Domnului" Socola Mică din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a fost săvârşită de dimineaţă Sfânta Liturghie. La mormântul vrednicului de pomenire preot Costache Buzdugan a fost oficiată apoi o slujbă de Parastas de către un sobor de şapte preoţi. La final a fost evocată personalitatea vrednicului preot mutat la Domnul acum şapte ani, de către pr. Matei Coruga de la parohia ieşeană "Sfântul Vasile" - Tătăraşi. "A scris foarte multe articole şi reportaje, deşi misiunea pastorală în public a Bisericii era destul de limitată atunci. S-a implicat foarte mult în activitatea bisericească şi a fost unul din stâlpii de nădejde ai Mitropoliei. A avut mult devotament pentru Biserică. Aş putea spune că Dumnezeu i-a dat cinci talanţi, iar el a mai făcut încă cinci", a spus pr. Matei Coruga. În continuare, pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a transmis mesajul de condoleanţe al Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi cel al Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Părintele Costache Buzdugan s-a născut în comuna Stăniţa din judeţul Neamţ. După absolvirea Şcolii Generale a urmat Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ şi Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. Apoi a urmat cursurile de doctorat în teologie la disciplina Teologie Dogmatică şi Simbolică, sub îndrumarea prof. Nicolae Chiţescu. A fost profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1975-1977), iar din 1977 a ocupat funcţia de consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, fiind hirotonit pe seama parohiei "Ziua Crucii" din Iaşi. După un stagiu de specializare în Germania, a coordonat până în 1990 revista "Mitropolia Moldovei şi Sucevei". De asemenea, s-a îngrijit ca în editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei să apară o serie de lucrări de referinţă. "Toate acestea, înfăptuite cu destulă greutate şi jertfă, sunt mărturia necontestată a hărniciei, priceperii şi dăruirii părintelui Costache Buzdugan. A lăsat împliniri de excepţie în cei 15 ani de activitate la Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor şi apoi la Institutul cultural-misionar TRINITAS, în anii în care a desfăşurat o activitate didactică la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi pe timpul slujirii în parohiile în care a fost rânduit. Trebuie amintit faptul că pentru o perioadă de timp a predat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi", a afirmat pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa.
joi, 6 octombrie 2011
Preoţii din protopopiatele Iaşi 2 şi Dorohoi s-au întâlnit la Durău
Rugăciuni pentru părintele Dumitru Stăniloae, la Iaşi
Conferinţă ASCOR Iaşi: „Student creştin într-o lume în schimbare!“
Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Huşi
miercuri, 5 octombrie 2011
Hramul Mănăstirii Mălineşti
Sfinţiri de biserici în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Şedinţă administrativă la Protopopiatul Paşcani
Sprijin pentru o familie nevoiaşă, din partea SOFR Iaşi
marți, 4 octombrie 2011
„Să stăruiţi în cele ale cunoaşterii, trăirii şi mărturisirii“
Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi au început ieri cursurile anului universitar 2011-2012. Un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat slujba de Te Deum în paraclisul facultăţii, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, a remarcat la final că noul an universitar începe "cu emoţia întâlnirii cu noii studenţi ai facultăţii şi emoţia responsabilităţilor care apasă pe fiecare", apreciind că trei speranţe îi aşteaptă pe dascăli şi cursanţi. "Avem speranţa că studenţii îşi vor împlini aici căutarea de a-şi adânci cunoştinţele teologice. Noi credem că Facultatea de Teologie din Iaşi, în urma eforturilor depuse de-a lungul timpului, e un tezaur bogat depozitat în fiecare profesor ce aşteaptă să izvorască din sine învăţătură care să răspundă aşteptărilor studenţilor care vin să studieze în facultatea noastră. A doua speranţă este aceea că cei ce au ales Iaşul au făcut acest lucru nu doar pentru că Universitatea "Cuza", şi Facultatea de Teologie implicit, se plasează în rândul celor mai apreciate universităţi din România, ci şi pentru faptul că aici este un duh cultural care nu se întâlneşte oriunde. În al treilea rând pornim cu speranţa că studenţii îşi vor împlini aici căutarea unei vieţi duhovniceşti mai profunde", a spus pr. prof. univ. dr. Viorel Sava.
Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare în care a accentuat că "profesorii aşteaptă ca studenţii care vin la facultatea de teologie să fie oamenii lui Dumnezeu". La rândul lor, "studenţii aşteaptă de la profesorii lor să fie oamenii lui Dumnezeu. Anul universitar trebuie să fie o permanentă întâlnire între oamenii lui Dumnezeu, care trebuie să aibă loc continuu. Cei care termină cursurile de Licenţă, Masterat sau Doctorat să aibă în acest an, ca o încununare a prezenţei lor în facultate, sentimentul că au participat la o Liturghie în care au fost sacerdoţi ai celor sfinte. Cei care vor finaliza studiile vor fi chemaţi să ofere lumii înfometate din Pâinea cea spre fiinţă şi lumii însetate Apa cea vie, pe care nădăjduiesc că le-au cunoscut şi trăit", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care i-a îndemnat pe studenţii facultăţii să se adâncească mai mult în taina teologiei şi să înveţe să asimileze taina celui care este chemat să devină pescar de oameni. "Să stăruiţi în cele ale cunoaşterii, trăirii şi mărturisirii. Să ne dăruiască Dumnezeu să înţelegem că teologia nu este altceva decât foc, viaţă şi înviere. Teologia nu este altceva decât descrierea, trăirea şi mărturisirea evenimentului întâlnirii omului cu Dumnezeu", a adăugat în încheiere IPS Teofan.
Sfinţirea Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Câmpulung Moldovenesc
luni, 3 octombrie 2011
„Biserica ridicată în această parohie îndeamnă la desăvârşire“
Enoriaşii parohiei Dersca II şi cei din localităţile apropiate au participat în număr mare la sfinţirea Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost întâmpinat de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de credincioşi. După slujba sfinţirii oficiată de Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, oamenii s-au închinat în sfântul altar. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în apropierea lăcaşului de cult târnosit. După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia textelor din Apostol şi Sfânta Evanghelie, citite în Duminica a 19-a după Rusalii. IPS Teofan a arătat că omul prin iubirea vrăjmaşilor se ridică la desăvârşire. "Biserica ridicată în această parohie îndeamnă la desăvârşire. Înălţimea ei vă cheamă să nu staţi cu ochii spre pământ, adică spre păcat. Ascultând cuvântul preotului "Sus să avem inimile", să vă ridicaţi ochii minţii către cer. Să îndrăzniţi să credeţi că acolo este ţara pe care trebuie să o dobândiţi. Sus să vă fie inima şi mintea, sus să vă fie cugetul, adică spre Dumnezeu, care aşteaptă de la noi să fim creştini ortodocşi adevăraţi", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan.
Zece ani de osteneală pentru o biserică impunătoare
Părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, a remarcat la final că, prin binecuvântarea oferită de Înalt Preasfinţitul Teofan, credincioşii din Dersca au primit un imbold pentru a continua lucrările de pictură care vor demara. Apoi, părintele protopop a vorbit despre etapele realizării construcţiei Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". "Această biserică este una dintre cele mai impunătoare din protopopiatul nostru şi s-a zidit prin dragostea credincioşilor cu suflet mare", a accentuat pr. protopop Stelian Ciurciun. Pr. paroh Petru Gabriel Roşca a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţa la evenimentul religios, îndemnând enoriaşii să sprijine înfrumuseţarea sfântului lăcaş cu veşmântul picturii. Gândul de recunoştinţă al părintelui paroh s-a îndreptat şi către autorităţile locale care au fost alături de biserica parohiei Dersca II. Părintele Pavel Tudosie, slujitor la biserica parohiei Dersca I, a primit rangul de iconom stavrofor, iar părintelui paroh Petru Gabriel Roşca şi părintelui Dumitru Hapău, parohul de la parohia Dersca I, li s-au oferit distincţia de iconom. În continuare au fost oferite distincţii de vrednicie persoanelor care au ajutat la ridicarea lăcaşului de cult. Lucrările de construcţie la biserica parohiei Dersca II, care au fost coordonate de-a lungul timpului de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, au început în 2001. Construirea sfântului lăcaş a fost începută de pr. Pavel Tudosie, ajutat prin colectă de pr. Dumitru Hapău, şi finalizată de pr. paroh Petru Gabriel Roşca, având sprijinul credincioşilor. Lăcaşul de cult care urmează să fie pictat a fost înzestrat cu obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe.PS Calinic Botoşăneanul a sfinţit pictura Schitului Oneaga
Pictura Bisericii "Acoperământul Maicii Domnului" a Schitului Oneaga din judeţul Botoşani a fost sfinţită în ziua hramului de PS Calinic Botoşăneanul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţia Sa pe un podium amenajat în curtea schitului. Sute de credincioşi au participat la acest eveniment. La finalul slujbei au fost acordate mai multe distincţii de vrednicie persoanelor care au sprijinit lucrările de construcţie ale schitului. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre însemnătatea sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului.
Istoria Schitului Oneaga începe în sec. al XVIII-lea, odată cu stabilirea pe aceste locuri a unor sihaştri ruşi. Boierul Nicolae Cristescu a ctitorit în anul 1780 biserica schitului din bârne de stejar, care a fost închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. "Schitul a fost întreţinut de urmaşii ctitorului care au asigurat hrana necesară şi lemnele pentru foc. Depindea şi atunci de Mănăstirea Sihăstria Voronei, care trimitea aici preoţi slujitori. După ce a funcţionat timp de 82 de ani, a fost desfiinţat printr-o ordonanţă domnească, împreună cu alte 30 de mănăstiri şi schituri din Moldova. Biserica a fost demontată şi transportată în satul Vânători, comuna Gorbăneşti, unde a fost remontată şi folosită în continuare drept biserică de mir. Dacă numele de călugărie al celor trei pustnici ruşi nu se cunosc, în schimb se cunosc nume de monahi ca Mihail, Isaia, Ghervasie, Ilarion, Inochentie, Ioil. Conform ordonanţei domneşti de desfiinţare a schitului, monahii au avut dreptul să locuiască în continuare în chiliile lor până la moarte. Au rămas în codrii de la Oneaga, în condiţii de adevărată pustnicie, foştii egumeni Ioan şi Veniamin, ambii schimonahi. Schimonahul Veniamin a trăit 100 de ani şi a ajuns atât de sporit şi plin de harul lui Dumnezeu încât umbla desculţ vara şi iarna, vindeca bolnavi cu rugăciuni şi era respectat pentru sfinţenia vieţii sale. Cu cei doi s-a încheiat şirul pustnicilor din poiană", a amintit ierom. Teodosie Bahnă, egumenul Schitului Oneaga.
În anul 1994, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a avut iniţiativa reînfiinţării acestei vechi aşezări monahale cu obşte de călugări, aşa cum a fost iniţial. Ierom. Petru Chirilă a început în anul 1992 să strângă materialele de construcţie pentru biserică. A făcut o fântână şi primele chilii cu ajutorul unor credincioşi din Oneaga. Fundaţia bisericii a fost turnată în anul 1995, iar trei ani mai târziu, construcţia a fost finalizată. Între anii 1997-1998 s-au realizat icoanele, catapeteasma, pardoselile şi o casă nouă cu trapeză. Lucrările s-au realizat cu sprijinul credincioşilor din Oneaga, Rădăşeni şi Suceava. În anul 1999 s-a sfinţit biserica de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Între anii 2000-2002 s-a construit clopotniţa, iar în anii care au urmat s-a pictat în interior.Ziua Vârstnicului, serbată la Iaşi
sâmbătă, 1 octombrie 2011
„Menirea vieţii noastre constă în a întemeia o relaţie puternică cu Hristos“
În debutul întâlnirii, la care au asistat aproape o mie de persoane din Moldova şi din alte zone ale ţării, Înalt Preasfinţitul Teofan a remarcat că în veacul trecut, încercat de cele două războaie mondiale şi de regimurile atee, Dumnezeu a binecuvântat lumea şi pământul românesc "cu oameni puternici care L-au mărturisit pe Hristos în chip adevărat". Apoi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a amintit de Sfântul Siluan Athonitul şi de ucenicii săi "răspândiţi în mai multe zone ale lumii". "Am dorit să-l avem în mijlocul nostru pe părintele Zaharia, ucenic al părintelui Sofronie Saharov (fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul), care a venit pentru a se întâlni cu creştinii laici sau din sfintele mănăstiri", a spus IPS Teofan. A urmat conferinţa cu titlul "Relaţiile între oameni în lumina relaţiei noastre personale cu Hristos" a arhimandritului Zaharia Zaharou. Traducerea a fost asigurată de maica Miriam de la Schitul "Învierea Domnului" - Albac, judeţul Alba. "Singurul lucru pentru care omul merită să trăiască şi care dă sens vieţii lui este iubirea. Iubirea omenească obişnuită se deosebeşte întru totul de iubirea dumnezeiască şi nu are aceleaşi însuşiri. Ea nu este decât o umbră palidă a iubirii dumnezeieşti. Atunci când iubirea se exprimă la nivel trupesc, ea nu este iubire, ci doar o mişcare a patimii din noi spre o altă persoană. Atât timp cât iubirea aceasta este stârnită de patima desfătării trupeşti şi a egoismului, ea ucide sufletul, făcându-l pe om neputincios în relaţia sa cu Dumnezeu, şi prin urmare şi cu semenii săi. Când în mintea şi în sufletul nostru ne formăm o imagine idealizată a iubirii, deoarece ea continuă să aibă ca temelie omul cel slab şi pătimaş, cădem într-o şi mai mare înşelare, care ne pustieşte duhul şi ne răneşte sufletul, încât cu greu aflăm vindecare. Noi aşteptăm de la semenii noştri o iubire desăvârşită şi puternică, lucru pe care nu suntem în stare să-l oferim celorlalţi. Iubirea omenească, aşa slabă cum este ea, păstrează ceva din caracterul jertfelnic al iubirii dumnezeieşti. Ea se dăruieşte pe sine până la capăt, trăieşte înlăuntrul fiinţei iubite, în jurul căreia îşi clădeşte întreaga fericire şi viaţă. Când omul o trădează, atunci iubirea aceasta omenească se năruie şi se pustieşte. Când dragostea noastră omenească s-a prefăcut în ruină şi suntem cu totul zdrobiţi, atunci se deschid înaintea noastră două căi posibile: să ne întoarcem cu această durere către Dumnezeu, pentru ca El să intre în viaţa noastră şi să lucreze înnoirea noastră, sau să rămânem în înşelarea născocirilor noastre omeneşti", s-a exprimat părintele Zaharia Zaharou, care a continuat să amintească de cea de-a treia Persoană de care oamenii au nevoie în relaţiile dintre ei.
Cultivarea smereniei vameşului şi a pocăinţei fiului risipitor
"În relaţiile dintre noi avem nevoie de a treia Persoană, aşa cum preoţii în timpul Sfintei Liturghii, atunci când îşi dau sărutarea păcii, spun "Hristos în mijlocul nostru". La fel trebuie să fie şi în viaţa noastră. În legătura noastră de iubire, Dumnezeu nu este intrusul, ci Cel ce o curăţeşte şi o desăvârşeşte. El este Cel ce o apără, iar în marea şi veşnica Lui iubire o întăreşte şi o insuflă. De aceea căutăm adăpost în Biserică, unde harul lui Dumnezeu, în Taina Cununiei, va sfinţi legătura cuplului, aşa încât bărbatul şi femeia să se completeze unul pe altul cu darurile lor şi să împreună-lucreze la desăvârşirea lor, care se va vădi nu numai în legătura lor de iubire din această viaţă, ci şi în împărăţia ce va să fie. Mântuitorul a zis: "Fără mine nu puteţi face nimic". Dacă vom fi încredinţaţi că a căuta o legătură ideală şi desăvârşită cu un om este o mare amăgire, atunci vom înţelege că dorul nostru cel adânc şi tainic după iubire poate să-şi afle împlinirea numai în Dumnezeu Proniatorul şi Mântuitorul nostru. Atunci va începe între noi şi Dumnezeu o "aventură" nesfârşit de creatoare şi dătătoare de viaţă. Cu cât se va întări mai mult legătura dragostei noastre cu Dumnezeu, cu atât ea va deveni mai curată şi mai puternică. Dragostea noastră va fi atunci una sănătoasă şi ancorată în perspectiva singurei iubiri adevărate, care este Însuşi Hristos. Prezenţa patimii trupeşti tulbură mintea şi împiedică sporirea duhovnicească a omului şi dobândirea iubirii dumnezeieşti. Toată iubirea trăită în afara lui Dumnezeu este ontologic autodistrugătoare. Când izbutim să ne apropiem de Dumnezeu, atunci aflăm tămăduire vieţii noastre zdrobite. Inima se uşurează de povara trecutului şi îndrăzneşte iarăşi să-L iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele. Nu ne mai este teamă să ne expunem şi nu mai ridicăm în jurul nostru ziduri de apărare, căci nu ne mai punem nădejdea în oameni, ci în Cel ce învie şi morţii. Atunci vom fi în stare să ne apropiem de fiecare persoană cu sfială, respect şi dragoste smerită, înţelegând că fiecare suflet omenesc este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Dacă în legătura noastră cu Dumnezeu vom afla o apropiere de El mai presus de fire, atunci toate legăturile noastre cu oamenii vor fi adumbrite de binecuvântarea dumnezeiască. Când urmăm lui Hristos, singura noastră grijă este să-I fim bineplăcuţi şi în toate cele ce facem să-I aducem mulţumire. Mai întâi să stabilim o legătură autentică cu El, cultivând în noi smerenia vameşului şi pocăinţa nestrămutată a fiului risipitor. Scopul şi menirea cea mai înaltă a vieţii noastre constau în a întemeia o relaţie puternică cu Hristos şi a avea un neîncetat dialog cu El. Atunci, toate legăturile cu semenii noştri îşi vor trage puterea din legătura noastră cu Dumnezeu şi vom începe să le vedem pe toate în lumina acestei legături. Dacă singura noastră grijă este să înmulţim legătura noastră cu El, atunci înlăuntrul nostru se va naşte o adâncă pocăinţă. Cu cât creştem mai mult în Hristos, cu atât mai limpede se va vădi sărăcia noastră duhovnicească, iar insuflarea noastră nu va înceta să se reînnoiască", a explicat în încheiere arhim. Zaharia Zaharou.
Vieţuitor al Mănăstirii Essex de la 18 ani
Arhimandritul Zaharia Zaharou provine din Cipru, iar la vârsta de 18 ani a mers în Marea Britanie pentru a studia chimia. În timp ce era la studii l-a cunoscut pe părintele Sofronie Saharov, care era venit din Sfântul Munte Athos pentru a întemeia Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" - Essex. În acea vreme erau cu părintele Sofronie cinci monahi. După ce i-a cunoscut, părintele Zaharia a dorit să li se alăture. Apoi a studiat teologia la Institutul "Sfântul Serghie" din Paris - Franţa. După ce s-a întors la Essex, părintele Zaharia a fost tuns în monahism.
vineri, 30 septembrie 2011
Procesiuni închinate Maicii Domnului, de sărbătoarea Acoperământului
Mănăstirea Bisericani din judeţul Neamţ îmbracă mâine straie de sărbătoare. Aşezarea monahală va serba atât Acoperământul Maicii Domnului, cât şi pe Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani. Slujba Privegherii dedicată celor două hramuri va începe în această seară la ora 18:30 şi va continua mâine dimineaţă cu Agheazma mică, Taina Sfântului Maslu, Ceasurile, Acatistul Acoperământului Maicii Domnului şi Sfânta Liturghie. "Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, slujba hramului se va oficia pentru prima dată în biserica nouă închinată Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac. La finalul Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea la peştera Sfântului Cuvios Chiriac, aflată în apropierea aşezării monahale, unde se va oficia Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac. Aşteptăm pe creştinii care doresc să se bucure şi să se hrănească sufleteşte în această zi de prăznuire la mănăstirea noastră", a spus protos. Serafim Mihali, stareţul Mănăstirii Bisericani. Biserica nouă a Mănăstirii Bisericani se află în construcţie, în perioada următoare urmând să fie împodobită cu pictură. În paralel se construieşte o casă monahală şi o clopotniţă. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, pe platoul de la Bisericani, Cuviosul ieroschimonah Iosif, cu metania din Mănăstirea Bistriţa, venit împreună cu ucenicii săi, călugări sihaştri (pustnici) de la un schit de pe Valea Iordanului, a ridicat o biserică din lemn. În anul 1476, după bătălia de la Războieni, biserica din lemn a fost jefuită şi incendiată de turci, iar în anul 1498, incendiată de tătari. Văzându-şi liniştea tulburată de desele năvăliri ale hoardelor păgâne şi rămaşi fără biserică, monahii sihaştri în frunte cu stareţul, Cuviosul Iosif, au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos ("Grădina Maicii Domnului"). Dar, în drumul lor au fost opriţi de arătarea în chip minunat a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu într-un trunchi de stejar. Maica Domnului le-a spus să nu plece, fiindcă şi "aici e grădina mea". Cuvioşii părinţi, înfricoşaţi de această sfântă arătare, au dat ascultare poruncii şi n-au mai plecat la Athos. În stejarul unde s-a săvârşit minunea, Cuviosul Iosif a aşezat o icoană a Maicii Domnului, iar locul se numeşte până în zilele noastre "La Sfânta Iconiţă". În anul 1998, pe locul unde Maica Domnului s-a arătat Cuviosului Iosif, s-a construit un paraclis cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului". Paraclisul include trunchiul stejarului care a fost tăiat în anul 1968, în timpul regimului comunist, deoarece icoana Maicii Domnului - făcătoare de minuni - devenise loc de pelerinaj.
Al doilea hram al Mănăstirii Hadâmbu
Hram va fi, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, şi la Schitul Oneaga al Mănăstirii Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani, care va fi resfinţit mâine de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, dar şi la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Boroaia din judeţul Suceava. Aici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi îşi serbează mâine cel de-al doilea hram. Biserica nouă a acestei aşezări monahale este închinată Acoperământului Maicii Domnului. Astăzi, la ora 16:30, va fi scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru a fi depusă spre închinare în baldachinul din incinta mănăstirii. De la ora 18:00 se va oficia slujba Vecerniei mari unită cu Litia, iar de la ora 20:00 programul liturgic va continua cu Taina Sfântului Maslu. La miezul nopţii va începe Utrenia, urmând ca mâine dimineaţă să fie săvârşite Canoanele praznicului (ora 8:00) şi Acatistul Acoperământului Maicii Domnului (8:15). Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 9:30 de PS Corneliu, Episcopul Huşilor. De la ora 15:00 credincioşii vor putea să se roage în timpul Acatistului Maicii Domnului. La ora 19:00 icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi aşezată în biserica-monument a Mănăstirii Hadâmbu. Tot mâine va îmbrăca straie de sărbătoare Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi, Capela "Acoperământul Maicii Domnului" a parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din cartierul ieşean Galata, biserica parohiei Burdujeni, Protopopiatul Suceava 1, şi Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Dorna Arini, judeţul Suceava.