vineri, 23 septembrie 2011

Ediţie aniversară a Târgului ECOAGRIS

În perioada 23-25 septembrie, Bioma Agro Ecology Co organizează, în parcul Bisericii Toma Cozma din Iaşi, cea de-a XI-a ediţie a Târgului naţional ECOAGRIS. Una dintre noutăţile acestei ediţii aniversare, la împlinirea unui an de activitate, o constituie tematica târgului, care este structurat pe trei secţiuni: produse, utilaje şi echipamente apicole; produse ecologice, naturale şi tradiţionale; produse ecologice pentru grădinărit.

Deschiderea oficială a expoziţiei cu vânzare va avea loc astăzi la ora 13:00, iar programul de vizitare va fi zilnic între 10:00 şi 18:00. Mâine, de la ora 13:00, va avea loc un spectacol de muzică uşoară susţinut de tineri artişti ieşeni. De asemenea, în cadrul spectacolului, vor evolua toţi absolvenţii cursului gratuit de canto, organizat de Asociaţia "Toma Cozma" din Iaşi.

Familia preotului, „spaţiu al lucrării mântuirii“

Conferinţele pastoral-misionare din Eparhia Romanului şi Bacăului, care se derulează sub genericul "Familia preotului, model pentru familia creştină", au continuat în perioada 18-20 septembrie la Slănic Moldova. Luni şi marţi dimineaţă, cei 112 preoţi au asistat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica "Sfântul Ilie" din Slănic Moldova. Programul întrunirii a mai cuprins momente culturale şi o proiecţie de film documentar.

Casa de Cultură din Slănic Moldova a găzduit în perioada 18-20 septembrie o nouă serie a conferinţelor pastoral-misionare din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Preoţi şi preotese din protopopiatele Roman, Bacău, Oneşti, Moineşti, Sascut şi Buhuşi au asistat luni dimineaţă la slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Sfântul Ilie" din Slănic Moldova. În aceeaşi zi, de la ora 10:00, în sala mare a Casei de Cultură din Slănic Moldova, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi a mai multor invitaţi, au fost deschise lucrările plenare. Pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, a expus tema "Familia preotului, biserica mică, spaţiu al lucrării mântuirii". "Pr. prof. dr. Ion Vicovan a amintit la începutul referatului de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care numeşte familia "biserica de acasă", adică locul unde se lucrează mântuirea. Lucrarea prezentată a arătat că scopul suprem al familiei creştine este mântuirea. Pr. prof. dr. Ion Vicovan s-a oprit asupra Tainei Sfintei Cununii, explicând fiecare rugăciune şi act liturgic din timpul acestei slujbe. PS Ioachim Băcăuanul a menţionat că familia preotului este o biserică mică, un spaţiu al lucrării mântuirii şi un model pentru familia creştină", a relatat pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman.

În cadrul cinei festive de la Slănic Moldova, au fost înmânate diplome familiilor preoţilor care au mai mult de 35 de ani de căsătorie şi familiilor preoţilor cu mai mult de patru copii.

Marţi dimineaţă, preoţii au asistat la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica "Sfântul Ilie". La masa de prânz a fost prezentat un film documentar, realizat de pr. protopop Florin Ţuscanu, intitulat "Un eveniment din viaţa Romanului, 24 iunie 1911". Proiecţia a fost concepută pe baza documentelor de arhivă ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

miercuri, 21 septembrie 2011

Preoţi din trei protopopiate ale Eparhiei Iaşilor, în conferinţă la Durău

Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat o nouă serie a conferinţei "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie". Preoţii din protopopiatele Paşcani, Roznov şi Darabani s-au întâlnit, în perioada 18-20 septembrie, la Centrul cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" Durău. Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a prezidat, în perioada 18-20 septembrie, conferinţa pastoral-misionară pentru 100 de preoţi din protopopiatele Paşcani, Roznov şi Darabani. Luni, 19 septembrie, şi marţi, 20 septembrie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de preoţi participanţi la ce-a de-a doua serie a întrunirii. Părinţii din cele trei protopopiate au vizionat mai multe filmuleţe în cadrul sesiunilor de comunicare, au asistat la discuţii în plen ş.a. Tema cu titlul "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie" a fost susţinută de pr. Petru Ovidiu Aionesei de la parohia Şcheia, Protopopiatul Paşcani. "Fundamentul Tainei Căsătoriei rezultă din originea comună a soţilor la Creaţie, precum ne spune Sfânta Scriptură: "Iată, acesta-i os din oasele mele şi trup din trupul meu" (Fac. 2, 23). Atunci când, înainte de căsătorie, preotul dimpreună cu naşii şi tinerii logodnici se întâlnesc pentru ca acesta să le dea o serie de îndrumări, e imperios a se preciza atributele fundamentale ale căsătoriei creştine", a remarcat pr. Petru Ovidiu Aionesei. Referatul cu tema "Taina Sfântului Botez - Provocări pastorale actuale" a fost expus de pr. Narcis Focşăneanu de la parohia Rediu, Protopopiatul Roznov.

Sfinţiri de biserici în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi sâmbătă, 24 septembrie, Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Comarna, Protopopiatul Iaşi 2, iar duminică, 25 septembrie, va sfinţi Biserica "Izvorul Tămăduirii" din parohia Stânca, Protopopiatul Iaşi 2. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va resfinţi Biserica "Sfinţii Voievozi" din parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi sâmbătă Biserica "Sfântul Dumitru" din parohia Boatca, Protopopiatul Iaşi 1, iar duminică, va resfinţi Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Cogeasca, Protopopiatul Iaşi 1.

Şedinţe preoţeşti în protopopiatele Iaşi 2 şi Săveni

Preoţii din Protopopiatul Iaşi 2 s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Referatul cu tema "Sfânta Taină a Cununiei, între responsabilitate şi iubire" a fost susţinut de pr. Ioan Olăeru de la parohia Vocoteşti. După cum a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, în cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe probleme administrative, fiind transmise hotărârile venite de la Centrul eparhial Iaşi.

Tot ieri s-a derulat conferinţa preoţilor din Protopopiatul Săveni. Tema cu titlul "Biserica în zilele din urmă. Atitudinea corectă de preot şi creştin" a fost expusă de pr. Cornel Coţovanu de la parohia Cotu Miculinţi şi de pr. Marian Vâlcu de la parohia Horia.

marți, 20 septembrie 2011

„Bucuria împlinirii“ la sfinţirea Schitului Nifon

Biserica cu hramurile "Sfânta Treime" şi "Buna Vestire" a Schitului Nifon, ce aparţine de Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, a fost târnosită duminică, 18 septembrie, de Înalt Preasfinţitul Teofan. Cei peste 2.000 de pelerini au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în altarul de vară al acestei aşezări monahale.

Schitul Nifon, aflat în apropierea Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ, a fost târnosit în urmă cu două zile de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Credincioşii veniţi din toate colţurile Moldovei au asistat la slujba de sfinţire, apoi au trecut prin sfântul altar. Oamenii s-au rugat apoi în timpul Sfintei Liturghii oficiate de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară al Schitului Nifon. La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat principalele semnificaţii ale textelor din Sfânta Evanghelie şi Apostol. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a remarcat că adevăraţii creştini care trăiesc în lume, dar mai ales cei care se îndreaptă spre sihăstriile mănăstirilor ascultă cuvântul Mântuitorului care spune în Evanghelia după Marcu (8, 34-38): "Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie". În continuare, Înalt Preasfinţitul Teofan a vorbit despre nevoia monahilor de a se retrage "la loc de linişte pentru a-şi plânge păcatele şi pentru a se ruga pentru lume". "Schitul Nifon, în care au vieţuit mulţi călugări de-a lungul vremii, a renăscut, devenind mai încăpător decât era odată. Nădăjduim ca acest schit să fie mare în ceea ce priveşte rugăciunea, smerenia şi jertfa", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Şase ani de osteneală la noul ansamblu monahal

Arhimandritul Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, a primit Crucea Moldavă, iar ierom. Veniamin Movileanu, egumenul Schitului Nifon, a fost hirotesit protosinghel. Mai multe persoane care au sprijinit ridicarea ansamblului monahal al Schitului Nifon au primit din partea Înalt Preasfinţitului Teofan distincţii de vrednicie. Părintele arhimandrit Vichentie Amariei a oferit sponsorilor Schitului Nifon diplome de ctitorie. "Osteneala depusă a fost grea, dar aduce şi bucuria împlinirii. Aceste meleaguri au fost înfrumuseţate de rugăciunile multor sihaştri, iar astăzi (n.r. duminică) credincioşii au împodobit Sfânta Liturghie prin prezenţa lor", a subliniat arhim. Vichentie Amariei. Înalt Preasfinţitul Teofan a citit apoi o rugăciune de dezlegare. Schitul Nifon s-a înălţat pe locul unde odinioară s-a aflat o construcţie din lemn (patru chilii şi un paraclis), ce a fost mistuită de un incendiu în anul 1999. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea când arhipăstorea ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în anul 2005 au început lucrările de reconstrucţie a schitului (alcătuit din biserică, corp de chilii şi alte dependinţe), sub îndrumarea arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, cu osteneala părinţilor obştii Mănăstirii Secu şi prin contribuţia binecredincioşilor creştini.

Şedinţa lunară a preoţilor Protopopiatului Hârlău

La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc, ieri, întrunirea lunară a preoţilor. În prima parte a întâlnirii au fost transmise hotărârile venite de la Centrul eparhial Iaşi şi au fost centralizate sumele pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului de la parohiile care au strâns aceste fonduri. După cum a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, în cadrul şedinţei a fost prezentat pr. Mihai Bendeac, noul paroh al parohiei Lupăria - Prăjeni. A urmat un curs pentru preoţii din mediul urban, susţinut de pr. prof. dr. Gheorghe Popa, prorectorul Universităţii "Al. I. Cuza" (UAIC) din Iaşi, diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Staniloae" din Iaşi şi secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi de prof. univ. dr. Gelu Bourceanu de la Facultatea de Chimie a UAIC. "Cursul, iniţiat de UAIC din Iaşi, în parteneriat cu Patriarhia Română şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, întruneşte dialogul dintre religie, filosofie şi ştiinţă şi este adresat preoţilor din mediul urban. Noi am invitat la aceste cursuri şi profesorii de religie din zona Hârlăului", a declarat pr. protopop Nicolae Crăciun. (C. Ciofu)

Noi porţi către ceruri în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Biserica parohiei Strunga a fost resfinţită de IPS TeofanBiserica parohiei Strunga din Protopopiatul Paşcani a fost resfinţită sâmbătă de IPS Teofan, iar lăcaşul de închinăciune din localitatea Gheorghiţeni a fost binecuvântat ieri de IPS Teodosie şi IPS Pimen. Tot ieri, PS Calinic Botoşăneanul a resfinţit biserica parohiei Tungujei, iar PS Ioachim Băcăuanul a resfinţit lăcaşul de cult al parohiei Ţârdeni din Protopopiatul Buhuşi. Credincioşii prezenţi la aceste evenimente religioase au avut posibilitatea de a se închina sfintei mese din sfântul altar.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a resfinţit sâmbătă, 17 septembrie, Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din parohia Strunga, Protopopiatul Paşcani. Retârnosirea sfântului lăcaş a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Ortodox Liceal "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache. După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia pericopei evanghelice şi a Apostolului care au fost citite în sâmbăta după Înălţarea Sfintei Cruci. Părintele Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, a citit la final hrisovul de sfinţire, iar părintele paroh Cristinel Ştefan Tănasă a mulţumit apoi tuturor celor care au sprijinit lucrările la biserică, la casa socială şi la cea parohială. Biserica parohiei Strunga a fost zidită între anii 1984-1987 prin strămutarea Schitului Vlădiceni de lângă Iaşi, care era părăsit. În anul 2004 au fost demarate lucrările de înfrumuseţare prin realizarea picturii, refacerea acoperişului ş.a. În anul 2011 s-a construit o casă socială lângă biserica parohială. În acelaşi timp, s-a reparat casa parohială, cumpărată în anul 2002 de pr. Ovidiu Babii, fost paroh. Toate aceste lucrări au fost posibile prin strădania părintelui paroh Cristinel Ştefan Tănasă, a preotesei Iuliana-Simona Tănasă şi a enoriaşilor, care s-au ostenit colectând fonduri.

Biserica seculară din Gheorghiţeni, reîntinerită în acest an

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au resfinţit ieri Biserica "Înălţarea Domnului" din parohia Gheorghiţeni - Dorna Arini, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Cu acest prilej, au fost aduse de la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. După cum ne-a relatat pr. paroh Valentin Ştefănel, biserica parohiei Gheorghiţeni a fost adusă din localitatea Sadova, judeţul Suceava, acum 100 de ani.

De la începutul acestui an a fost montată pe acoperiş tablă din Ucraina, a fost schimbată învelitoarea exterioară cu lambriu din stejar, au fost montate geamuri termopan şi uşi din lemn de stejar sculptat. Temelia a fost pavată cu piatră de râu adusă de la Borca, fiind amenajat gard nou în faţa lăcaşului de închinăciune. În sfântul altar a fost realizată sfânta masă, fiind placată cu placă de marmură. De asemenea, a fost reabilitată clopotniţa, care a fost adusă odată cu biserica, şi s-a pictat pridvorul.

Lucrări de reabilitare la bisericile parohiilor Tungujei şi Ţârdeni

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit ieri Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Tungujei - Ţibăneşti, Protopopiatul Iaşi 1. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, a fost adusă de la Catedrala mitropolitană din Iaşi racla ce adăposteşte părticele din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre. Sfântul lăcaş de la Tungujei este datat în anul 1847, în timpul boierului George Carp. Din anul 2004 au fost demarate lucrările de consolidare şi ronovare: pereţii au fost decapaţi la interior şi exterior, apoi au fost tencuiţi. "Cu ajutorul enoriaşilor şi al celor care au răspuns apelului nostru, biserica a fost pictată. Anul trecut lucrările de pictură, de înfrumuseţare şi de consolidare au fost finalizate. Au fost achiziţionate obiecte necesare desfăşurării sfintelor slujbe", a spus pr. paroh Constantin Rusu.

Tot ieri, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a resfinţit Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Ţârdeni, Protopopiatul Buhuşi. După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, slujba de resfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. "Sub coordonarea părintelui paroh Gheorghe Căsăneanu, în ultimii trei ani, a fost spălată pictura de la interior şi au fost executate lucrări de reparaţie la sfânta masă. În exterior lăcaşul de închinare a fost pictat. De asemenea, părintele paroh Gheorghe Căsăneanu, ajutat de credincioşi, a realizat şi pavarea cu piatră a aleilor din curtea bisericii, iar calea de acces către sfântul lăcaş a fost betonată", a declarat preotul Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Hirotesia noului protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, l-a hirotesit ieri pe părintele Valentin Tofan de la parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Gara Veche din Piatra Neamţ în demnitatea de protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. Evenimentul a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău.

Protopopiatul Piatra Neamţ este condus, începând de ieri, de părintele Valentin Tofan de la parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Gara Veche din Piatra Neamţ. Învestirea în funcţia de protopop a avut loc în biserica Mănăstirii Durău. În acest sfânt lăcaş, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a săvârşit Sfânta Liturghie cu prilejul conferinţei pastoral-misionare "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie" de la Centrul cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău, la care au participat 120 de preoţi din Protopopiatul Piatra Neamţ. La acest eveniment au asistat pr. Dumitru Ailincăi, fost protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, stravrofora Raisia Lungu, stareţa Mănăstirii Durău, şi părinţii din Protopopiatul Piatra Neamţ. Părintele Alecu Amarinei de la parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Piatra Neamţ, care a fost timp de 12 ani secretar al Protopopiatului Piatra Neamţ, a adresat un "cuvânt de întâmpinare pentru părintele protopop Valentin Tofan şi un cuvânt de mulţumire pentru părintele Dumitru Ailincăi". Părintele Alecu Amarinei a remarcat că "activitatea părintelui Dumitru Ailincăi s-a desfăşurat sub semnul crucii", asigurându-l pe părintele Valentin Tofan "de dragostea, de respectul şi de colaborarea noastră ori de câte ori va fi nevoie". Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan l-a încurajat pe părintele protopop Valentin Tofan şi a mulţumit părintelui Dumitru Ailincăi pentru activitatea depusă în calitate de protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. "Nădăjduim că ne aflăm sub egida voinţei Domnului. Dumnezeu să-i răsplătească părintelui Dumitru Ailincăi pentru toată osteneala, starea de cruce şi de înviere în care s-a aflat. Cu certitudine, multe au fost clipele de bucurie ale părintelui Dumitru Ailincăi. Toată durerea izvorâtă din aflarea sub cruce, în cele din urmă, nu rămâne uitată, ci devine fundament pentru bucuriile nespuse pe care le trăieşte un slujitor în via Domnului", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oferit părintelui Dumitru Ailincăi o icoană "pentru a fi purtător de biruinţă pentru cele pe care le are de îndeplinit de acum înainte". "În continuare îl veţi avea între frăţiile voastre ca fost protopop şi frate întru slujire", a adăugat IPS Teofan.

"Dau slavă lui Dumnezeu pentru toată binecuvântarea trimisă asupra vieţii mele"

Părintele Dumitru Ailincăi şi-a îndreptat gândul de mulţumire faţă de toţi colaboratorii. "Eu nu am făcut decât să împlinesc cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste datoria ce trebuia să o îndeplinesc. Vă mulţumesc pentru înţelegere, bunăvoinţă şi binecuvântare în toate împrejurările. Soldatul rămâne la datorie sub drapel. Mulţumesc tuturor părinţilor fraţi colegi pentru cele bune şi mai puţin bune. Dumnezeu să răsplătească fiecăruia cu darul Său preaminunat şi din belşug. Mulţumesc părintelui Alecu Amarinei (fost secretar), părintelui Ciprian Timofte (actual secretar) şi tuturor ostenitorilor Protopopiatului Piatra Neamţ", a afirmat pr. Dumitru Ailincăi. Părintele protopop Valentin Tofan şi-a exprimat nădejdea că Dumnezeu îl va ajuta să îndeplinească chemarea de protopop. "Dau slavă lui Dumnezeu pentru toată binecuvântarea trimisă asupra vieţii mele. Mulţumesc părintelui Dumitru Ailincăi pentru cuvintele rostite la adresa mea şi cred că sunt şi cuvintele părinţilor colegi. Mulţi dintre frăţiile voastre mi-aţi transmis în aceste zile cuvinte de îmbărbătare. Nădăjduiesc ca prin ajutorul lui Dumnezeu să pot sluji în demnitatea de protopop, să pot face lucruri frumoase spre slava lui Dumnezeu, spre dăinuirea Bisericii noastre şi spre mântuirea noastră, a tuturor", s-a exprimat pr. protopop Valentin Tofan.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi astăzi biserica parohiei Strunga, Protopopiatul Paşcani, iar mâine, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, va sfinţi Schitul Nifon, ce aparţine de Mănăstirea Secu. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, vor resfinţi mâine biserica parohiei Gheorghiţeni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi mâine biserica parohiei Tungujei - Ţibăneşti, Protopopiatul Iaşi 1, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va resfinţi Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Ţârdeni, Protopopiatul Buhuşi.

Activitate misionară a tinerilor atoreni din Hârlău

În ziua Înălţării Sfintei Cruci, membrii Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Hârlău au organizat o activitate legată de simbolistica acestei sărbători. Tinerii atoreni au oferit elevilor şi profesorilor de la Licelul "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Hârlău câte o ramură de busuioc şi o iconiţă. "Scopul activităţii a fost acela de a promova filiala ATOR din Hârlău la nivelul cadrelor didactice şi al elevilor. Dorim să-i încurajăm pe tineri să se apropie şi să se implice în activităţile ATOR. Apoi am dorit să punctăm printr-un simbol sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci", a declarat pr. Victor Pâslariu, coordonatorul ATOR, filiala Hârlău.

Preoţii Protopopiatului Piatra Neamţ, în conferinţă la Durău

Prima serie din sesiunea de toamnă a întrunirilor preoţeşti "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie" s-a întâlnit în perioada 14-16 septembrie la Centrul cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" Durău. Cei 120 de preoţi din Protopopiatul Piatra Neamţ au participat joi şi vineri dimineaţă la Sfânta Liturghie. Conferinţa a fost organizată de Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Piatra Neamţ a debutat miercuri seara la Centrul cultural-pastoral Durău, fiind prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După cum ne-a relatat pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, joi şi vineri dimineaţă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a slujit alături de un sobor de preoţi Sfânta Liturghie. Participanţii au abordat cele două teme ale Anului omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, discutând pe grupe şi prezentând concluziile în plen. Tema cu titlul "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie" a fost susţinută joi, 15 septembrie, de pr. Mihai Jitaru de la parohia Ţepeşeni. Lucrarea a evidenţiat problemele cu care familiile tinere se confruntă în zilele noastre: consumul de alcool sau droguri, adulterul, divorţul şi sărăcia. "Trebuie să-i facem pe miri şi pe naşi să înţeleagă că Taina Nunţii nu este numai un obicei pe care trebuie să-l împlinească mirii, ci implică o mare responsabilitate. Enoriaşii de toate vârstele trebuie să participe la orele de cateheză, iar în posturile de peste an trebuie îndemnaţi să se spovedească. De asemenea, credincioşii trebuie îndemnaţi să se roage în particular, dar mai ales să participe la sfintele slujbe săvârşite în biserică. Astfel se poate forma viitorul Bisericii şi al societăţii", a spus pr. Mihai Jitaru. După un scurt filmuleţ au avut loc discuţii pe grupe (scopurile Căsătoriei, necesitatea pregătirii duhovniceşti a mirilor, rânduiala Cununiei), apoi prezentarea concluziilor în plen, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan. Referatul cu tema "Taina Sfântului Botez - Provocări pastorale actuale" a fost expus de pr. Ioan Apreotesei, slujitor la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Piatra Neamţ, care a concluzionat: "Preotul, în lucrarea sa, trebuie să reliefeze permanent faptul că, fiind un dar divin, fiecare viaţă poartă sacralitatea în intimitatea arhitecturii ei psiho-somatice, alături de chemarea, de dorul de a participa la sfinţenia divină, pentru că are capacitatea de a reflecta prezenţa şi măreţia lui Dumnezeu în adâncimile ei". Ieri-dimineaţă, după prezentarea unui film, au avut loc discuţii pe grupe, care au fost urmate de concluzii.

vineri, 16 septembrie 2011

Dublă lansare de carte la Roznov

Sala de festivităţi a Primăriei Roznov a găzduit ieri o manifestare culturală prilejuită de lansarea a două cărţi, semnate de pr. paroh Iulian-Mihail Vasile: "Roznovul în mărturii documentare - până la jumătatea veacului al XIX-lea" şi "Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov". Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de participanţi din Piatra Neamţ, Iaşi şi Roznov.

Manifestarea culturală, organizată de parohia Chintinici şi Primăria Roznov, a debutat cu rostirea rugăciunii "Împărate ceresc". În continuare, pr. Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov, a adresat un cuvânt de deschidere în care a subliniat importanţa publicării celor două volume semnate de pr. Iulian Vasile. "Prin intermediul cărţii "Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov", părintele Iulian Vasile scoate în evidenţă Biserica "Sfântul Nicolae" din Roznov, un monument arhitectonic rusesc deosebit, ctitorie a familiei Gh. şi Alexandrina Roznovanu, prezentând totodată şi vechea biserică de lemn, ctitorie a lui Neculai şi Smaranda Rosetti Roznovanu (1759). A doua lucrare, "Roznovul în mărturii documentare - până la jumătatea veacului al XIX-lea", menţionează mai multe hrisoave ale domnitorilor Moldovei care au dăruit Roznovul, cu moşia din jurul lui, diferitelor instituţii, mănăstirilor (Mănăstirea Bistriţa), cât şi altor dregători sau boieri. Cele două lucrări arată date importante despre biserica şi localitatea Roznov până în sec. al XIX-lea. Îl felicităm pe pr. Vasile Iulian şi îi dorim putere de muncă", a spus pr. protopop Vasile Ţoc.

Două cărţi pentru "zestrea culturală a comunităţii oraşului Roznov"

După mesajul de felicitare al ing. Mihai Archip, prefectul judeţului Neamţ, a urmat prezentarea succintă a cărţilor lansate, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către pr. Iulian Vasile. "Putem spune că cele două cărţi, prin subiectele tratate, îşi dau mâna, unind spaţiul laic cu cel bisericesc. Ele constituie de fapt o juxtapunere a vieţii spirituale şi istoriei oraşului Roznov. Cărţile sunt rodul cercetării personale şi al unei colaborări cu diverşi specialişti în domeniu de peste trei ani. Ele aduc lumină şi fac completări în probleme ambigue ori netratate până acum din istoria şi toponimia Roznovului. Cele două volume constituie, de fapt, prima prezentare istorică, susţinută cu argumente ştiinţifice, a Roznovului şi a vechilor biserici ctitorite aici de familia Rosetti. Lucrările prezentate nu au pretenţia de a fi epuizat toate sursele de informaţie. De aceea, ele nu îşi propun să fie un capăt de drum, ci o bornă în calea devenirii spirituale a comunităţii oraşului Roznov", a explicat pr. Iulian Vasile. În continuare au mai rostit alocuţiuni dr. Silviu Văcaru de la Institutul de Istorie "A. D. Xenopol" din Iaşi, referentul celor două lucrări, prof. Luminiţa Vârlan, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, prof. dr. Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Neamţ, şi alţi invitaţi care au apreciat solemnitatea evenimentului şi necesitatea publicării celor două volume. La final, primarul oraşului Roznov, Ionel Ciubotaru, în calitate de gazdă a evenimentului, a accentuat că cele două cărţi lansate "respiră aerul unei înalte ţinute ştiinţifice, fiind o garanţie a lucrului bine făcut şi documentat, devenind un bun comun în zestrea culturală a comunităţii oraşului Roznov".

Documente despre oraşul şi oamenii din Roznov

"Roznovul în mărturii documentare - până la jumătatea veacului al XIX-lea" este o monografie istorică care încearcă să aducă în faţa cititorului informaţii dintre cele mai diverse din istoria Roznovului. Cartea are ca punct de rezistenţă istoria moşiei Roznov până la reforma agrară înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi recreează cadrul istoric în matca sa originară. Pentru ipotezele avansate autorul s-a consultat cu specialişti cercetători în domeniu. Abundenţa şi noutatea informaţiei sunt alte caracteristici ale acestei lucrări. "Am prezentat exhaustiv documentele referitoare la Roznov, multe dintre ele necunoscute publicului. Între acestea se află şi recensămintele populaţiei din Roznov şi împrejurimi - Catagrafiile din 1774, 1832, 1838 şi 1845. Aceste documente aflate la Arhivele statutului din Iaşi şi Bucureşti au fost transliterate cu ajutorul domnului profesor Silviu Văcaru. Ele au o importanţă excepţională pentru că ne arată numele tuturor celor care au locuit pe aceste meleaguri şi ne prezintă o imagine în detaliu a tuturor categoriilor sociale", a remarcat pr. Iulian Vasile. Prolegomena volumului este semnată de prof. dr. Adrian Alui Gheorghe, iar prefaţa este semnată de dr. Silviu Văcaru.

"Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov"

Cartea "Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov"este consacrată celor două biserici şi curţii boiereşti de la Roznov ale familiei Rosetti, începând cu jumătatea secolului al XVIII-lea până astăzi, fiind un prinos de recunoştinţă adus tuturor preoţilor, diaconilor şi dascălilor care s-au succedat la bisericile din Roznov. "În acest sens am întocmit un pomelnic al personalului clerical din secolul al XVIII-lea până astăzi. De asemenea, am creionat şi câteva medalioane ale ctitorilor. Lucrarea are ca bază de pornire "Monografia", scrisă de pr. Victor Gervescu, dar şi valoroasa carte "Biserici cu averi proprii", scrisă de Petre Gârboviceanu, administrator al Casei Bisericii şi bun prieten al ctitorilor. Am folosit, de asemenea, numeroase articole apărute în presa vremii începutului de secol XX. Punctul forte al cărţii îl constituie anexa de documente cu informaţii noi preluate din presa vremii, dar şi anexa foto cu imagini ale Roznovului de altădată, ale bisericilor vechi şi obiectelor de patrimoniu aflate acolo", a amintit pr. Iulian Vasile. Prolegomena este semnată de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar prefaţa cărţii de dr. Silviu Văcaru.

joi, 15 septembrie 2011

„Sfânta Cruce să ne fie mod de viaţă!“

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit ieri Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" a Schitului Lebăda, ce aparţine de Mănăstirea Guranda din judeţul Botoşani. Târnosirea lăcaşului de cult a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" a Schitului Lebăda a fost târnosită ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan. Lăcaşul de cult şi-a cinstit cu acest prilej hramul. Încă de la primele ore ale dimineţii, pelerinii din mai multe zone ale Moldovei şi-au îndreptat paşii către cea mai nouă aşezare monahală din Arhiepiscopia Iaşilor. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a accentuat, în cuvântul adresat celor prezenţi, înainte de începerea slujbei de sfinţire, că parohiile, alături de aşezările monahale, preoţii de parohie, împreună cu vieţuitorii sfintelor mănăstiri, înconjuraţi de poporul lui Hristos din zonă, încearcă prin mila lui Dumnezeu să alcătuiască scări către cer. "Prin aceste scări, sufletele noastre însetate după Dumnezeu vor primi cele de folos. Nădăjduim în mila lui Dumnezeu că în acest schit călugăriţele vor căuta să trăiască în ritmul Sfintei Cruci", s-a exprimat IPS Teofan. A urmat slujba sfinţirii, mai întâi la exterior, apoi în interior. La acest eveniment au participat autorităţi locale şi judeţene, dar şi sute de credincioşi care au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat sfintei mese. "Este prima dată când vin la acest schit. M-am închinat în sfântul altar şi acum voi participa la Sfânta Liturghie. Această nouă tindă a raiului din apropierea oraşului Botoşani ne este de folos nouă tuturor, alături de celelalte mănăstiri", a spus Evghenia Ciobanu din Botoşani. "Am venit să particip la hramul acestui schit şi să mă bucur de frumuseţea acestui loc. Este o binecuvântare slujba care a fost oficiată de IPS Teofan şi de preoţii prezenţi", a mărturisit Ion Ilie din Botoşani.

Schitul din "rai", de lângă Botoşani

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pe un podium amenajat lângă sfântul lăcaş. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Nectarios" al bisericii Spitalului de Copii din Botoşani, dirijat de Gabriel Simionesei. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. "Sărbătoarea de astăzi (n.r. ieri) este chemarea noastră de a trăi sub semnul Crucii. Crucea este o urmare a lui Hristos pentru că El spune: "Cel ce vine după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie". Crucea este predica apostolilor. Sfântul Apostol Pavel spune: "Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!". Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea putere ca Sfânta Cruce să ne fie mod de viaţă, ca ea să pătrundă în sufletul nostru, pentru ca de acolo să izvorască înviere, bucurie, înălţare sufletească şi adâncime duhovnicească", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La momentul Chinonicului, Corul "Nectarios" a susţinut un concert de cântări religioase dedicat sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. Arhim. Ioan Harpa, exarhul zonei Botoşani, a amintit pelerinilor prezenţi că noua biserică târnosită este "un loc nou câştigat pentru Hristos". "Când am venit la mănăstire în Botoşani mai mulţi bătrâni mi-au spus că există o frumoasă vale care se numeşte "rai". Am aflat că acea vale este tocmai acest loc unde ne aflăm acum. Astăzi (n.r. ieri) am fost în rai. Aşa cum aţi auzit cântându-se la strană, Maica Domnului este ca un rai de taină "întru care s-a sădit lemnul cel de viaţă purtător", adică Fiul ei, care a pătimit pentru noi. Sfântul Ioan Damaschin spune că nu există rai fără cruce. Deci astăzi (n.r. ieri) suntem în rai, iar cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, am sădit lemnul Crucii aici. Această nouă bisericuţă sfinţită nu este altceva decât un loc nou câştigat pentru Hristos, dar cu puterea şi cu ajutorul Crucii. Mulţumim lui Dumnezeu pentru această realizare şi Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că s-a ostenit să slujească cu noi pe această vale a raiului. Mulţumim tuturor ostenitorilor, în primul rând domnului Ionel Ţâmpău, care a ctitorit această aşezare monahală în taină", a menţionat arhim. Ioan Harpa. Ctitorul aşezării monahale de la Lebăda, Ionel Ţâmpău, a primit Crucea Moldavă din partea Înalt Preasfinţitului Teofan.

Ansamblu mănăstiresc în stil maramureşean

Schitul Lebăda, care aparţine de Mănăstirea Guranda, a luat fiinţă la începutul lunii august 2011, fiind ridicat de Ionel şi Paula Ţâmpău din Botoşani, împreună cu copiii Ilinca, Cristian-Ioan şi Claudiu-George. Construcţia schitului în stilul maramureşean a început în anul 2000, în amintirea lui Lucian Ioan Ţâmpău, fiul lui Ionel şi al Paulei Ţâmpău, care a decedat în anul 1996. Maicile acestei aşezări monahale sunt îndrumate de monahia Paisia Babii, egumena aşezării monahale. Pe lângă biserica propriu-zisă, mai există şi o casă monahală care cuprinde corp de chilii şi trapeză. La Schitul Lebăda se poate ajunge prin cartierul Lebăda din Botoşani (aflat la ieşirea din oraş, spre Iaşi), fiind situat la o distanţă de doi kilometri de drumul european E 58.

15 septembrie 2011

O nouă sesiune a conferinţelor pastoral-misionare la Durău

La Centrul cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău a debutat aseară întrunirea primei serii de preoţi din sesiunea de toamnă a conferinţelor cu titlul "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie". Întrunirile sunt prezidate de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În această toamnă, în cadrul întâlnirilor de la Centrul cultural-pastoral Durău vor fi cinci serii de preoţi, ultima fiind programată în perioada 9-11 octombrie. Toţi preoţii conferenţiari vor aborda tema "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie" şi tema "Taina Sfântului Botez - Provocări pastorale actuale". La fiecare întrunire vor exista doi preoţi care vor aborda câte o temă din cele menţionate. "Putem spune că sunt câteva elemente noi, însă, în mare, s-a păstrat aceeaşi structură. În urma centralizării chestionarelor de la primul sezon de conferinţe a reieşit în proporţie de 85% un grad de mulţumire a participanţilor (preoţi şi preotese). Legat de conţinut, pot spune că, întrucât intenţionăm realizarea unui ghid pastoral după finalizarea acestor serii de conferinţe, am considerat necesar ca unele întrebări de la grupurile de lucru să fie schimbate pentru a colecta cât mai multe materiale şi informaţii ce vor fi utile în ghid. Marea majoritate a întrebărilor au rămas aceleaşi pentru a păstra structura iniţială", a explicat pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Elaborarea ghidului pentru pregătirea mirilor

În fiecare dimineaţă din timpul celor două zile, Înalt Preasfinţitul Teofan va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău. Rugăciunile de seară se vor citi în aer liber (dacă vremea va fi favorabilă) sau în paraclisul Centrului cultural-pastoral Durău. În ceea ce priveşte ghidul pastoral, care va fi finalizat după încheierea seriilor de conferinţe, s-a strâns material şi s-au centralizat datele acumulate. Va fi formată o comisie de consultanţă alcătuită din profesori de teologie pe diferite specializări. Astfel, fiecare dintre ei îşi va aduce contribuţia la completarea ghidului, dar vor şi aviza acest ghid care va fi publicat ulterior. Preoţii vor putea, cu ajutorul acestui ghid, să facă o pregătire duhovnicească tinerilor care doresc să se cunune. "În mare parte părinţii care au venit la sesiunea din primăvară au fost mulţumiţi de modul în care s-au organizat conferinţele, acest lucru reieşind din chestionarele completate. Ceea ce le-a plăcut în mod deosebit a fost faptul că aceste întruniri au avut un caracter practic. Nu au fost informaţii inutile şi abstracte. Toţi participanţii au avut posibilitatea să-şi aducă contribuţia la realizarea conferinţei", a adăugat pr. Iulian Negru.

În această primă serie a conferinţelor de toamnă participă, până vineri, 16 septembrie, preoţi din protopopiatul Piatra Neamţ.

Eveniment cultural în parohia Chintinici, Protopopiatul Roznov

În parohia Chintinici, Protopopiatul Roznov, va avea loc astăzi, de la ora 15:30, lansarea volumelor "Roznovul în mărturii documentare până la jumătatea secolului al XVIII-lea" şi "Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov", de pr. Iulian-Mihail Vasile. După cum ne-a relatat pr. paroh Iulian-Mihail Vasile, cele două apariţii au apărut cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Cărţile care vor fi lansate constituie de fapt o juxtapunere a vieţii spirituale şi a istoriei oraşului Roznov. Odată cu venirea mea ca tânăr preot paroh în satul Chintinici, în anul 2000, m-am legat sufleteşte de aceste meleaguri pe care le cunoşteam mai mult din povestiri. Aici am legat numeroase prietenii cu oamenii locului şi am reuşit împreună cu ei să zidesc o nouă biserică. Pasiunea mea pentru istoria şi toponimia locului, cultura şi spiritualitatea comunităţii s-a materializat în slova celor două cărţi", a declarat pr. paroh Iulian-Mihail Vasile. La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai Centrului eparhial Iaşi, ai Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Neamţ, ai Institutului de Istorie "A. D. Xenopol" din Iaşi, ai autorităţilor locale şi judeţene.

miercuri, 14 septembrie 2011

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi astăzi Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" - Lebăda al Mănăstirii Guranda din judeţul Botoşani, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" - Volovăţ, Protopopiatul Rădăuţi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Mănăstirea Râşca din judeţul Suceava. (C.C.)

Sfinţiri de biserici în Arhiepiscopia Iaşilor

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi sâmbătă, 17 septembrie 2011, Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din parohia Strunga, Protopopiatul Paşcani, iar duminică, 18 septembrie, va sfinţi Biserica "Buna Vestire" a Schitului Nifon, ce aparţine de Mănăstirea Secu. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Tungujei - Ţibăneşti, Protopopiatul Iaşi 1. (C.C.)

Biserica Pătrăuţi, în straie de sărbătoare

14 septembrie 2011
Biserica "Sfânta Cruce" din parohia Pătrăuţi, Protopopiatul Suceava 1, îşi serbează astăzi hramul. Pictura sfântului lăcaş este supusă de opt ani unui proces de restaurare. Astăzi, după Sfânta Liturghie, vor fi lansate două volume, apărute la Editura "Heruvim" a parohiei.

Ctitoria ştefaniană din localitatea Pătrăuţi, judeţul Suceava, închinată Înălţării Sfintei Cruci îşi serbează astăzi hramul. Anul acesta, pentru prima dată, vor putea fi văzute icoanele de pe zidurile bisericii, în urma unui amplu proces de restaurare. Cu acest prilej, după Sfânta Liturghie care va fi săvârşită în apropierea sfântului lăcaş, se va oficia slujba Aghezmei mici, fresca din timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare urmând a fi binecuvântată cu apă sfinţită. După cum ne-a relatat pr. paroh Gabriel Herea, cu ocazia hramului vor fi lansate două cărţi: "Grija cea mai mare trebuie s-o avem de viaţa cea veşnică", reeditare după lucrarea scrisă de părintele Constantin Morariu, şi "Omul în tradiţia creştină", de Florin Mihăescu. Cărţile au apărut la Editura "Heruvim" a parohiei Pătrăuţi, înfiinţată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ca un omagiu adus activităţii culturale a părintelui Constantin Morariu la Biserica Pătrăuţi, activitate ce a avut loc între 1896 şi 1919. Procesul de restaurare a Bisericii "Sfânta Cruce" din Pătrăuţi a început în anul 2003. Atunci se dorea să fie valorizată fresca din timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, să fie văzută Cavalcada Sfintei Cruci (o scenă unică, pictată doar la Pătrăuţi, scenă ce vorbeşte despre lupta Sfântului Voievod Ştefan cel Mare pentru apărarea creştinismului), care era acoperită cu praf şi afumată. Înainte de anul 2003 se vedeau doar doi sfinţi din cei 13 care sunt pictaţi în scena Cavalcadei.

Ciclul pătimirilor Mântuitorului, restaurat

O realizare importantă a restaurării este curăţarea tabloului votiv. La Pătrăuţi se păstrează una dintre cele trei imagini cu Sfântul Voievod Ştefan pictate în timpul vieţii lui. O imagine din timpul slăvitului Voievod mai există la Mănăstirea Voroneţ şi o miniatură în Tetraevanghelul donat de Sfântul Ştefan în 1473 Mănăstirii Humor, astăzi păstrat la Mănăstirea Putna. "După comemorarea celor 500 de ani de la adormirea slăvitului Voievod Ştefan a urmat curăţarea restului picturii. Astfel, până la sfârşitul lui 2005, în toată biserica a fost montată schelă. A fost un peisaj dezolant, dar am privit cu nădejde acest lucru. Fiind mereu pe schelă, implicat în procesul de restaurare, m-am gândit la momentul în care pictura lăsată de Sfântul Ştefan va putea fi văzută şi utilizată din punct de vedere liturgic. Şi munca ne-a fost răsplătită. Ciclul pătimirilor Mântuitorului Hristos, pictat în naosul bisericii, a fost curăţat anul trecut şi întăreşte bucuria Sfintei Liturghii. Acest ciclu începe din sfântul altar cu scenele din Joia Pătimirilor, când Mântuitorul vădeşte trădătorul, spală picioarele ucenicilor, îi împărtăşeşte pe apostoli, săvârşind pentru prima dată Sfânta Liturghie. În naos sunt pictate scenele: Judecata Mântuitorului de către Irod, Caiafa şi Pilat, Batjocorirea lui Hristos, Drumul Crucii, Urcarea pe Cruce şi Răstignirea. La Pătrăuţi, scena Răstignirii este pictată faţă în faţă cu sfânta masă. Urmează scenele Coborârea de pe Cruce, Tânguirea, Punerea în mormânt şi Mormântul gol", a mărturisit pr. paroh Gabriel Herea. Biserica Pătrăuţi este înscrisă în Planul Naţional de Restaurare, care este principalul program al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional prin care se alocă fonduri provenite de la bugetul de stat pentru lucrări de restaurare a patrimoniului arhitectural din România. În cei opt ani de când se află în restaurare, parohia Pătrăuţi a oferit sprijin logistic echipei de restauratori (schelă, cazare, energie electrică, energie calorică ş.a.) prin intermediul sponsorilor.

Sfinţire de troiţă în Pădurea Ilişeşti

nalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi astăzi o troiţă ridicată la 5 kilometri de satul Ilişeşti, spre Gura Humorului (pe drumul E 576). Tripticul de cruci a fost ridicat la iniţiativa folcloristului George Sârbu, coordonatorul Ansamblului "Balada Bucovinei" din Suceava. "Sunt trei cruci care au un simbol de înălţare, de renaştere a credinţei din pământul Bucovinei. O cruce are 5 metri, o cruce măsoară 2,20 metri, iar cea de-a treia are 1,10 metri. Acestea simbolizează credinţa generaţiilor care creşte în permanenţă din neamul nostru românesc", a declarat maestrul George Sârbu, cel care a conceput forma troiţei. (C.C.)

Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Ceahlău

La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc ieri întrunirea lunară cu preoţii. În prima parte a şedinţei au fost abordate mai multe dispoziţii venite de la Centrul eparhial Iaşi. Părintele Gheorghe Avârvarei de la parohia Chiriţeni a susţinut referatul "Apăraţi familia! Salvaţi România!". "Familiile sunt din ce în ce mai puţine din cauza emigrării tinerilor şi din cauza lipsei copiilor din parohii. Părintele conferenţiar a remarcat că după învăţătura creştină familia este un aşezământ dumnezeiesc de convieţuire. Natura omului este în aşa fel întocmită de Dumnezeu, astfel încât să nu trăiască izolat faţă de celălalt. În acest fel, prin dragoste şi respect, soţii pot să aducă pe lume copii. În cei 20 de ani de la revoluţie au fost făcute enorm de multe întreruperi de sarcină. Tema expusă a reprezentat un semnal pentru preoţii parohi pentru a se implica mai mult în misiunea din parohii. De asemenea, constatăm că numărul deceselor este mult mai mare decât cel al naşterilor şi al cununiilor", a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău. (C.C.)

marți, 13 septembrie 2011

Tabăra de creaţie „Licăr de lumină“ de la Durău, la final

La Centrul cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute seria taberelor de creaţie "Licăr de lumină". Derulate în cadrul proiectului "Alege şcoala!", taberele de la Durău, dar şi cele de la Buşteni, Tismana sau Miclăuşeni au reprezentat pentru 4.500 de copii prilejul de a se ruga, de a desfăşura activităţi de creaţie sau de a se juca într-un cadrul natural, cum este cel de la poalele muntelui Ceahlău. La Centrul cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute seria taberelor de creaţie "Licăr de lumină". Derulate în cadrul proiectului "Alege şcoala!", taberele de la Durău, dar şi cele de la Buşteni, Tismana sau Miclăuşeni au reprezentat pentru 4.500 de copii prilejul de a se ruga, de a desfăşura activităţi de creaţie sau de a se juca într-un cadrul natural, cum este cel de la poalele muntelui Ceahlău. Copiii din seria a XI-a a taberei de creaţie "Licăr de lumină" de la Centrul cultural-pastoral Durău au organizat serbarea pentru încheierea celor cinci zile petrecute împreună. Cei 175 de participanţi din zonele Sălaj, Jibou, Şimleu Silvaniei, Urziceni, Feteşti, Galaţi, Brăila şi Focşani au fost ultimii, din cei 1.950 de copii care au beneficiat de o tabără de creaţie creştină la Durău. Micii creştini ai parohiilor din care au provenit au creat, descoperindu-şi noi talente în cadrul atelierelor de pictură, creaţie şi literar-religios. Cei mai creativi dintre copii au primit premii din partea organizatorilor. Atelierele au fost coordonate de 14 asistenţi de tabără, care sunt absolvenţi sau masteranzi ai Secţiei Patrimoniu cultural, respectiv Artă sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. "Sunt specialişti în creaţie artistică, care au fost aleşi de echipa managerială a proiectului "Alege şcoala!" printr-un concurs foarte riguros. Am avut o echipă extraordinară în acest an, toţi lucrând împreună pentru buna derulare a taberei, dar şi pentru depăşirea micilor probleme care au apărut. Responsabilitatea asistenţilor a fost aceea de a descoperi aptitudinile şi potenţialul acestor copii, de a-i face să conştientizeze că prin împletirea educaţiei cu credinţa în Dumnezeu vor avea şansa unui viitor strălucit", a spus prof. dr. Nicoleta Melniciuc-Puică, directorul taberei "Licăr de lumină" şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Copiii au fost aleşi din rândul celor care au participat la proiectul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" şi din rândul celor care prezintă risc social de a abandona şcoala. "Nădăjduim că cei aproape 2.000 de copii vor reţine mesajul proiectului de a avea credinţă în Dumnezeu şi de a alege şcoala pentru a avea un viitor mai bun. Ne-am străduit să le dăm încredere că pot avea un viitor strălucit dacă vor avea credinţă în Dumnezeu şi vor fi harnici. Pentru cei mai mulţi dintre copii a fost prima şi poate, nu se ştie niciodată, va rămâne ultima tabără din viaţa lor. Ne-am rugat, am creat, ne-am jucat, am râs şi am plâns cu ei, devenind un întreg, o familie mai numeroasă. Sensibili cum sunt, tinerii şi copiii ortodocşi din Maramureş, Ardeal, Moldova şi Muntenia au recepţionat foarte repede mesajul nostru de dragoste şi dăruire. Fiecare copil a reprezentat un univers complex unde noi am descoperit mereu câte ceva din marea dragoste şi iconomie a lui Dumnezeu", a adăugat prof. dr. Nicoleta Melniciuc-Puică.

Rugăciune în fiecare zi în paraclisul centrului

Fiecare sesiune de tabără a debutat cu Sfânta Liturghie săvârşită în paraclisul Centrului cultural-pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul". Programul liturgic a mai cuprins rugăciunile de dimineaţă, de seară, la mese, dar şi acatiste, participarea la slujba Vecerniei sau la slujba Paraclisul Maicii Domnului (în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului). "La fiecare Sfântă Liturghie, un număr mare de copii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au înfrumuseţat prin cântare şi rugăciune comuniunea noastră cu Dumnezeu. La atelierul religios-literar am promovat discuţii tematice, am organizat cateheze aplicate şi am cântat muzică bisericească, populară şi istorică. Copiii au participat şi la activităţi recreative, jocuri de orientare turistică şi de reconstituire de versete biblice, iar seara s-a vizionat un film religios, pe baza căruia s-au organizat dezbateri şi s-au adus explicaţii asupra unor elemente de credinţă noi sau neînţelese de copii. La buna desfăşurare a activităţilor s-au implicat protos. Hariton, Negrea, directorul Centrului cultural-pastoral Durău, stavrofora Raisia Lungu, stareţa Mănăstirii Durău şi obştea Mănăstirii Durău", a spus pr. Ştefan Zaharia, asistent în cadrul taberei.

"Am învăţat că trebuie să împărţim prietenia şi iubirea din sufletul nostru peste tot"

Copiii care au participat la ultima serie a taberei "Licăr de lumină" ne-au mărturisit câteva din impresiile celor cinci zile de tabără de la Durău. "Am învăţat foarte multe lucruri în această tabără: am pictat icoane, am făcut drumeţii şi ne-am rugat împreună. A fost o atmosferă frumoasă, în care ne-am simţit foarte bine", a declarat Mihai Toader din localitatea Măteşti, judeţul Buzău. "A fost o experienţă minunată de viaţă, unde am învăţat multe lucruri, dar cel mai important este că ne-a apropiat mai mult de Dumnezeu. Mi-au plăcut foarte mult peisajele de pe Muntele Ceahlău şi jocurile pe care le-am făcut împreună. Mulţumesc lui Dumnezeu, care ne-a binecuvântat din plin în această tabără, şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea ei", a mărturisit Daniel Budea din localitatea Deduleşti, judeţul Brăila. "În tabără am făcut compuneri, am cântat la biserică, am făcut lucruri frumoase pe care nu le ştiam înainte. Mi-am făcut mulţi prieteni în timpul călătoriilor pe munte, pentru mine fiind prima dată când vin într-o tabără. Am învăţat multe rugăciuni, am învăţat că trebuie să împărţim prietenia şi iubirea din sufletul nostru peste tot", a afirmat Cristina Rodica Iacob din localitatea Grindu, judeţul Ialomiţa.

De la Durau

Slujbă arhierească la „Zilele municipiului Moineşti“

La Moineşti au avut loc, în perioada 8-11 septembrie, cu prilejul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, "Zilele municipiului Moineşti". Programul liturgic dedicat acestor sărbători a fost intensificat, fiind adusă de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit duminică, 11 septembrie, Sfânta Liturghie la Biserica cu hramurile "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" din Moineşti. Cei peste 4.000 de credincioşi s-au bucurat de frumuseţea slujbei şi de cuvântul de învăţătură adresat de PS Ioachim Băcăuanul. "Preasfinţia Sa a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului, arătând că Fecioara Maria este cel mai frumos dar pe care noi oamenii i l-am făcut lui Dumnezeu. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a vorbit despre legătura strânsă între Sfânta Cruce şi Maica Domnului, ambele fiind ajutoare de mare preţ pentru omul credincios", a relatat pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti. La slujba de acum două zile au participat autorităţi locale şi judeţene.

6.000 de oameni au cinstit-o pe Maica Domnului

Programul liturgic dedicat Zilelor municipiului Moineşti a fost intensificat încă de joi, 8 septembrie, fiind oficiate Acatistul Maicii Domnului, Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a PS Ioachim Băcăuanul, la Catedrala "Sfântul Ierarh Nicolae" a fost adusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. "Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a constituit şi anul acesta prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii moineşteni. Bunul Dumnezeu a rânduit ca anul acesta să avem în mijlocul nostru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. 6.000 de oameni s-au perindat prin faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, rugându-se pentru cele de folos sufletului", a adăugat pr. protopop Costel Mareş. Anul trecut, cu ocazia târnosirii Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" din Moineşti s-a consfinţit în hrisovul ce a fost aşezat în sfânta masă ca zilele culturale ale acestui municipiu să fie serbate în jurul zilei de 8 septembrie. "În ziua sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, la Moineşti este şi Ziua petroliştilor. PS Ioachim Băcăuanul şi Primăria Moineşti au rânduit anul trecut ca Maica Domnului să fie ocrotitoarea acestui oraş", a explicat pr. protopop Costel Mareş.

Un nou paroh pentru parohia Stroeşti, Protopopiatul Huşi

În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, a fost instalat ca paroh al parohiei Stroeşti, Protopopiatul Huşi, pr. Stroe Valentin, absolvent al Seminarului Teologic "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Evenimentul a avut loc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, după săvârşirea Sfintei Liturghii, în Biserica "Sfinţii Voievozi" - Giurgeşti, filie a parohiei Stroeşti. Parohia Stroeşti a rămas vacantă ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de pensionare a părintelui Teofil Gocan.

Instalarea noului paroh de la Stroeşti a fost realizată de pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huşi, care a vorbit cu acest prilej despre misiunea preotului şi activitatea acestuia în biserică, în lume şi acasă. "Se cuvine ca părintele paroh Valentin Stroe să aducă în primul rând mulţumire lui Dumnezeu, părinţilor care i-au dat viaţă şi părinţilor profesori care l-au format la altarul teologiei ortodoxe", a spus pr. protopop Ioan Petru. Părintele paroh Valentin Stroe a mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru hirotonirea întru preot şi părintelui protopop pentru instalare, remarcând că este conştient de chemarea misiunii sale în care va căuta cu dragoste să se înscrie în şirul celor care au păstorit parohia Stroeşti.

luni, 12 septembrie 2011

100 de ani de existenţă a bisericii parohiei Rediu

Biserica cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Grigorie Teologul" din parohia Rediu, Protopopiatul Iaşi 1, a aniversat ieri un secol de când a fost târnosită. Sfinţirea lăcaşului de cult, intrat ieri în clasa monumentelor istorice, a fost oficiată pe 11 septembrie 1911 de vrednicul de pomenire patriarh Nicodim, pe atunci mitropolit al Moldovei. Cu acest prilej, a fost organizată o sesiune de comunicări în care s-a evidenţiat importanţa existenţei bisericii din Rediu, aflată în proces de consolidare şi restaurare.

Credincioşii din parohia Rediu au aniversat ieri un secol de existenţă a Bisericii cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Grigorie Teologul". Părintele paroh Ştefan Tulan a oficiat o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu în decursul celor 100 de ani şi Parastasul pentru ctitorii care au sprijinit la edificarea lăcaşului de închinăciune. La aniversare au fost invitaţi profesori de la mai multe universităţi din Iaşi, care au evocat importanţa acestui moment.

Dr. Cătălina Chelcu de la Institutul de Istorie "A. D. Xenopol" din Iaşi a citit actul de sfinţire al bisericii din Rediu, amintind că sfântul lăcaş a fost târnosit pe 11 septembrie 1911 de vrednicul de pomenire patriarh Nicodim, pe vremea arhipăstoririi ca mitropolit al Moldovei. Dr. Cătălina Chelcu a remarcat că actul care a fost găsit în sfânta masă trebuie valorificat, făcând în acelaşi timp îndemn la continuarea lucrărilor de restaurare a lăcaşului de închinăciune. "Este important să sprijinim lucrările de restaurare ale acestei biserici pentru ca şi alţii să-şi aducă aminte de momentul de azi (n.r. ieri). Istoria este a oamenilor şi de aceea este important să păstrăm lucrurile aşa cum sunt. În cazul de faţă a fost nevoie de o restaurare", a subliniat dr. Cătălina Chelcu.

Dr. Marius Constantin Chelcu de la Institutul de Istorie "A. D. Xenopol" din Iaşi şi-a exprimat bucuria de a fi prezent la evenimentul solemn prilejuit de împlinirea a 100 de ani de când a fost sfinţită Biserica cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Grigorie Teologul". Dr. Marius Constantin Chelcu a amintit câteva date istorice ale lăcaşului de cult din parohia Rediu, dar şi jertfelnicia înaintaşilor care au apărat credinţa. "Dreapta credinţă este imperiul pe care strămoşii noştri l-au apărat. Astăzi împărtăşim cu toţii dreapta credinţă datorită lor. Sper ca şi urmaşii noştri să moştenească acest imperiu prin vrednicia noastră", a spus dr. Marius Constantin Chelcu.

"La acest sfânt lăcaş s-a păstrat forma arhitecturală iniţială"

Prof. univ. dr. Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, a apreciat că parohia Rediu a organizat manifestarea prilejuită de împlinirea unui secol de existenţă a străvechiului lăcaş de închinăciune, amintind "contribuţia esenţială a vrednicului de pomenire preot Grigore Constantinescu, cel care a iniţiat lucrările de zidire a turlei bisericii". "Vechea reşedinţă a familiei preotului Grigore Constantinescu, care a fost străbunicul meu, constituia locul în care se întruneau personalităţile acestei comunităţi. Astfel, se stabileau proiecte de viitor în evoluţia comunităţii", a spus prof. univ. dr. Norina Forna, care şi-a manifestat intenţia de a sprijini evoluţia comunităţii din Rediu printr-o serie de iniţiative.

Dr. Silviu Văcaru de la Institutul de Istorie "A. D. Xenopol" din Iaşi a subliniat faptul că "orice clădire din ţara noastră care are 100 de ani devine obiect de patrimoniu, conform legii. "Acest lăcaş de cult face parte din patrimoniul naţional. Acum, în timpul crizei economice, uităm să refacem monumentele vechi şi ne apucăm să zidim clădiri noi. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul caselor de patrimoniu. Este prima dată când vin la această biserică şi sunt impresionat de cimitirul eroilor care se află în jurul acestei biserici. M-am uitat la restaurare. Vă pot spune că o restaurare costă mult mai mult decât dacă am ridica o construcţie din temelii. Este de remarcat că la acest sfânt lăcaş s-a păstrat forma arhitecturală iniţială", a afirmat dr. Silviu Văcaru.

Reconstrucţia bisericii din Rediu, o investiţie în propria identitate

Lect. univ. dr. Horia Costin Chiriac, cadru didactic la Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" din Iaşi şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" a rostit o alocuţiune cu titlul "Rolul arheologic al bisericii în cadrul comunităţii ortodoxe din Rediu", arătând valoarea sfântului lăcaş din parohia Rediu.

"Această biserică a reprezentat un reper în decursul a trei războaie mondiale: Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial şi Războiul Rece (între Statele Unite ale Americii şi URSS). Astăzi nu suntem în mijlocul unui război mondial, ci într-o epocă plină de turbulenţe. O serie dintre tradiţiile milenare ale poporului român sunt oarecum primejduite: dezintegrarea familiilor, copii rămaşi fără îndrumarea părinţilor ş.a. O biserică în mijlocul unei comunităţi este un reper moral şi un reper identitar. Într-o lume în care suntem chemaţi să intrăm în dialog cu persoane aflate la mari distanţe, o biserică reprezintă un act care ne legitimează ca oameni în ochii lor. Efortul credincioşilor acestei parohii depus la reconstrucţia acestei biserici înseamnă o investiţie în propria identitate", a remarcat lect. univ. dr. Horia Costin Chiriac. Vasile Haidău, primarul comunei Rediu, a apreciat curajul părintelui paroh Ştefan Tulan care a avut iniţiativa de a reconsolida şi restaura Biserica cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Grigorie Teologul". Primarul Vasile Haidău a amintit de sprijinul pe care Primăria Rediu l-a acordat până în prezent sfântului lăcaş care a împlinit un secol de existenţă. Părintele paroh Ştefan Tulan a mulţumit invitaţilor pentru evocările susţinute în faţa credincioşilor, rezumând că astfel "s-a făcut un îndemn către cinstirea Bisericii lui Hristos, singura care îl poate duce pe om către împărăţia lui Dumnezeu".