miercuri, 5 mai 2010

Concert naţional anual de muzică psaltică la Iaşi

În Sala "Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi va avea loc vineri, 7 mai 2010, începând cu ora 18:00, al 17-lea concert naţional anual de muzică psaltică. Concertul este organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Centrul de Studii Bizantine Iaşi, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Vor participa următoarele grupuri corale: Corul "Altarul" al Catedralei mitropolitane din Iaşi, Corul "Ichos" al elevilor de la Liceul de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, Corul "Theologus" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi, Corul "Mira" al Bisericii "Sf. Nicolae" - Domnesc din Iaşi, Corul bărbătesc "Mitropolitul Iosif Naniescu" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă ieşene, Corul "Anghelos" al Mănăstirii "Sf. Trei Ierarhi" din Iaşi, Corul "Floraria" al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi şi Corul "Sf. Irina" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Cuv. Parascheva" de la Mănăstirea Agapia.

Proiectul educaţional „Din suflet de creştin“ a ajuns la final

Palatul Copiilor Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Radio TRINITAS şi Şcoala "Ion Ghica" Iaşi organizează astăzi, începând cu ora 18:00, la Biserica "Sf. Nectarie" din Iaşi o manifestare religioasă în cadrul Proiectului educaţional "Din suflet de creştin". La eveniment va participa şi Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cu acest prilej va fi lansat primul volum editat în urma Simpozionului interjudeţean "2010 - Anul omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române". Proiectul educaţional "Din suflet de creştin", care a ajuns acum la final, a debutat în luna martie a acestui an printr-un concurs de muzică religioasă şi a continuat în luna aprilie cu un spectacol cultural artistic dedicat sărbătorii Sfintelor Paşti. Proiectul îşi propune realizarea în fiecare an a unui simpozion judeţean dedicat evenimentelor omagiale sărbătorite de Biserica Ortodoxă Română.

marți, 4 mai 2010

„Prin sărbătoarea de duminică s-au încununat eforturile, jertfa şi munca a trei preoţi“

În Duminica a V-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a sfinţit biserica parohiei Mănăstirea, Protopopiatul Iaşi 1. La acest eveniment deosebit al comunei Dagâţa au participat sute de credincioşi. Enoriaşii parohiei Mănăstirea au trăit în urmă cu două zile un moment de bucurie şi înălţare duhovnicească prilejuit de sfinţirea bisericii din parohia lor. După slujba de târnosire a urmat Sfânta Liturghie oficiată de PS Calinic Botoşăneanul. Corul Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi a oferit răspunsurile liturgice. Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în Duminica samarinencei. La finalul slujbei, pr. Ovidiu Matroş a primit post-mortem Diploma de Onoare "Ştefan cel Mare şi Sfânt", iar altor binefăcători le-au fost acordate distincţii de vrednicie. În acelaşi timp, PS Calinic Botoşăneanul i-a acordat părintelui paroh Gabriel Puiu, în numele Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, rangul de iconom stavrofor. În alocuţiunea rostită, părintele Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iaşi 1, a apreciat sacrificiul şi jertfa credincioşilor care au sprijinit lucrările de construcţie din parohia Mănăstirea. De asemenea, pr. protopop a felicitat autorităţile locale şi şcoala, care s-au implicat în organizarea evenimentului. "Parohia este departe de oraşul Iaşi, dar viaţa se desfăşoară în duhul ascultării, al colaborării, al sprijinirii şi al respectului unuia faţă de celălalt. Prin sărbătoarea de duminică s-au încununat eforturile, jertfa şi munca a trei preoţi. La slujba de sfinţire a participat şi nepotul părintelui Iachint Unciuleac, ierom. Ioasaf Unciuleac, de la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, care a contribuit la înzestrarea actualei biserici", ne-a declarat pr. Constantin Andrei.

Lucrare pastoral-gospodărească

Satul Mănăstirea este aşezat la limita dintre judeţele Iaşi şi Neamţ. Şi-a luat numele de la mănăstirea care se află în apropiere, Cetatea. În parohia Mănăstirea există o biserică veche din lemn din sec al XVII-lea, monument istoric. Pentru că satul s-a mărit, în anul 1990, în timpul păstoririi părintelui Ovidiu Matroş, cu sfatul vrednicului de pomenire arhim. Iachint Unciuleac, care a fost botezat în biserica din lemn a parohiei, au început lucrările pentru ridicarea unui lăcaş de cult din zid. "În pofida greutăţilor şi a posibilităţilor financiare reduse, oamenii au reuşit să construiască o biserică măreaţă din zid nu departe de monumentul istoric, de biserica de lemn. Părintele Iachint a sprijinit foarte mult ridicarea sfântului lăcaş, cu materiale de construcţii, dar marea parte a fondurilor au provenit de la credincioşi. Părintele Ovidiu Matroş s-a îmbolnăvit şi a trecut la cele veşnice în anul 2004. Atunci când fostul paroh a plecat la Domnul, biserica era ridicată şi avea instalat acoperişul", a precizat pr. Constantin Andrei. Din anul 2005, lucrările la Biserica cu hramurile "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul" şi "Sf. Ioan Evanghelistul" au fost continuate de pr. Gabriel Puiu, realizându-se pictura sfântului lăcaş. De asemenea, a fost montată catapeteasma şi mobilierul, fiind achiziţionate veşminte noi şi obiecte liturgice. Părintele paroh a mai construit în paralel o casă de prăznuire, dar şi o casă parohială.

Un deceniu de slujire arhierească

În Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost oficiată duminică, 2 mai 2010, o slujbă de Te Deum dedicată aniversării a zece ani de când PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost ridicat în treapta de arhiereu.

Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost neîncăpătoare în după-amiaza zilei de duminică, când preoţii şi credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului au participat la slujba de mulţumire pentru PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În urmă cu zece ani, Preasfinţia Sa a fost hirotonit arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. Fusese propus de actualul IPS Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pe atunci Episcop al Romanului, şi ales în această funcţie de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) încă din anul 1998. La slujba de Te Deum, care a avut loc după slujba Vecerniei, au participat pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, preoţi consilieri ai Centrului eparhial Roman, părinţii protopopi, dar şi preoţi din întreaga eparhie cărora li s-au alăturat numeroşi credincioşi. La finalul slujbei, pr. Ioan Gherasimescu a vorbit despre activitatea derulată de PS Ioachim Băcăuanul de-a lungul celor zece ani de arhierie, amintind cele mai importante momente din acest deceniu. "Nu au fost uitate două dintre cele mai importante momente din viaţa acestei eparhii, respectiv serbarea, în anul 2008, a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului şi ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie a Romanului şi Bacăului, în anul 2009. Pr. Ioan Gherasimescu a amintit de frumoasa şi bogata activitate culturală, pastorală, misionară, administrativă şi social-filantropică derulată în această eparhie de-a lungul acestui deceniu şi i-a urat Preasfinţitului Ioachim multă sănătate, putere şi înţelepciune pentru a coordona activităţile multiple ale acestei eparhii", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

"Rămân o slugă nevrednică în grădina lui Dumnezeu"

A urmat alocuţiunea primarului oraşului Roman, Laurenţiu-Dan Leoreanu care i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul pentru frumoasa colaborare dintre Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi municipalitatea romaşcană, arătând că activitatea administraţiei locale nu poate fi despărţită de cea spirituală. În semn de recunoştinţă pentru bogata activitate desfăşurată, primarul Romanului a oferit PS Ioachim Băcăuanul o diplomă de excelenţă. PS Ioachim Băcăuanul a mărturisit cu modestie că singurii în măsură să facă o evaluare a activităţii Preasfinţiei Sale sunt preoţii şi credincioşii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului i-a mulţumit apoi Înalt Preasfinţitului Părinte Eftimie, care l-a propus pentru treapta de arhiereu-vicar pentru frumoasa colaborare. "A fost greu să continuăm activitatea ierarhilor care au condus această eparhie, dar şi uşor, pentru că avem o tradiţie, o rânduială şi credincioşi deosebiţi. Rămân o slugă nevrednică în grădina lui Dumnezeu. Mă gândesc la IPS Eftimie, chiriarhul locului, care este un simbol al acestei eparhii, cel care m-a propus Sfântului Sinod al BOR pentru ca sa vin în via Domnului, în această eparhie, şi la părinţii mei care m-au călăuzit pe calea credinţei", a mărturisit PS Ioachim Băcăuanul.

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului are un nou site

În cadrul manifestării dedicate aniversării a zece ani de când PS Ioachim Băcăuanul a primit arhieria a fost lansat noul site al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Pagina de web http://www.epr.ro a fost concepută pentru a fi mai uşor accesibilă, având o configuraţie grafică care înlesneşte accesul direct la informaţiile despre eparhie. "Noul site al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului are un fundal inspirat din pictura deosebită a Catedralei arhiepiscopale din Roman. Pe acest site sunt incluse toate informaţiile privitoare la ierarhii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, dar se găsesc informaţii şi cu privire la activitatea social-filantropică a Centrului eparhial Roman. Tot aici este inclusă şi "Cronica Romanului", revistă ce va putea fi accesată şi în format electronic pentru cei dornici să cunoască cuprinsul acestei publicaţii. Din structura noului site nu lipseşte nici noua organizare administrativă a eparhiei în cele şase protopopiate cu parohiile aferente fiecăreia dintre ele şi cu preoţii protopopi", a declarat pr. Constantin Gherasim.

Tradiţia pelerinajului din Duminica samarinencei, la Andrieşeni

Este al doilea an de când în parohia Andrieşeni se organizează, în Duminica samarinencei, procesiunea de la Biserica "Sf. Nicolae" - Andrieşeni până la fântâna văduvelor de război, sfinţită anul trecut după ample lucrări de restaurare. A devenit o tradiţie ca la Andrieşeni, în Duminica a V-a după Paşti, enoriaşii din această parohie, dar şi din filiile Drăgăneşti şi Buhăieni să se roage împreună la Sfânta Liturghie. Dacă anul trecut această sărbătoare a avut loc în a doua jumătate a lunii mai, în acest an, Dumnezeu a rânduit ca Duminica samarinencei să fie prăznuită la începutul acestei luni. Oamenii din această parte a judeţului Iaşi au venit la sfânta biserică în număr mare, aşa cum se întâmplă în fiecare duminică şi sărbătoare. După ce au primit anafură, în glasul clopotelor, credincioşii au pornit, alături de păstorul lor, în procesiune către fântâna văduvelor de război, aflată la intrarea în satul Andrieşeni, lângă calea ferată. Pe tot parcursul pelerinajului, un grup de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi a intonat cântări specifice perioadei Penticostarului.

Parastas pentru eroii neamului

La fântâna văduvelor de război, programul liturgic a început cu slujba Aghezmei mici şi a continuat cu Parastasul pentru eroii care, în timpul Războiului de Independenţă şi al celor două Războaie Mondiale, şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării şi a dreptei credinţe. Copiii de la Şcoala Generală din Andrieşeni, alături de educatoarea Ştefania Sturza, au interpretat mai multe cântece patriotice şi religioase. Gospodinele din parohie au adus ouă, pască şi cozonac pe care le-au oferit copiilor şi credincioşilor prezenţi. "Oamenii s-au bucurat foarte mult când le-am spus în biserică acum două săptămâni de acest pelerinaj. Mai mult de atât, copiii de la şcoală au pregătit un moment artistic dedicat acestei sărbători. M-a impresionat faptul că, pe parcursul procesiunii, maşinile se opreau, iar oamenii stăteau câteva minute pentru a se ruga şi pentru a-şi face semnul sfintei cruci. Vrem ca, până la anul, la fântâna văduvelor să înălţăm o troiţă. De asemenea, am cerut autorităţilor locale şi cadrelor didactice de la Şcoala Andrieşeni să ridice câte o troiţă la celelalte două intrări în sat, dinspre Spineni şi Glăvăneşti", ne-a declarat pr. paroh Mihai Cepeliuc. Fântâna văduvelor de război din Andrieşeni a fost construită în urmă cu 60 de ani în amintirea soţilor lor care au luptat pentru apărarea patriei pe fronturile de luptă de la Andrieşeni. Soldaţii care s-au întors de pe front au ridicat, de asemenea, în Andrieşeni mai multe fântâni.

luni, 3 mai 2010

„Dumnezeu este un veşnic Călător Căruia Îi este sete de iubirea oamenilor“

Credincioşii din parohia Dobreni - Protopopiatul Piatra Neamţ au participat, ieri, la resfinţirea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" . IPS Teofan a oficiat slujba de resfinţire urmată de Sfânta Liturghie .

Enoriaşii parohiei Dobreni s-au rugat ieri în cadrul slujbelor dedicate resfinţirii bisericii din parohia lor. În răsunetul buciumelor şi al cântării "Pre Stăpânul", Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost întâmpinat de soborul de preoţi atât din Arhiepiscopia Iaşilor, cât şi din alte parohii din cuprinsul Patriarhiei Române. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de zeci de copii, îmbrăcaţi în costume naţionale, s-a îndreptat apoi către Biserica "Adormirea Maicii Domnului", care a fost resfinţită mai întâi la exterior, iar apoi şi la interior, după rânduială. IPS Părinte Mitropolit, înconjurat de 25 de preoţi şi diaconi, a oficiat apoi slujba Sf. Liturghii pe un podium amenajat în curtea bisericii. Corul "Vânătorii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" din comuna Vânători Neamţ, dirijat de pr. Constantin C. Cojocaru, a oferit răspunsurile la strană.

Izvoarele din care Se adapă Domnul

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia pericopei citite în Duminica a V-a după Paşti. "Dumnezeul în care credem este un veşnic Călător Căruia Îi este sete de iubirea oamenilor. Dumnezeu, Care a adus lumea dintru nefiinţă la fiinţă, Care a trimis pe Fiul Său Iisus Hristos în lume, este veşnic însetat de iubirea noastră. Dumnezeu este definit ca Cel care iubeşte la nesfârşit. El cere de la noi credinţă, nădejde şi dragoste. Acesta este întreitul izvor pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi. Alte trei izvoare de apă pe care buzele însetate ale Dumnezeului-Om Iisus Hristos le aşteaptă de la noi sunt rugăciunea, smerenia şi duhul de jertfă. Dumnezeu mai aşteaptă de la noi post, spovedanie şi Liturghie. Sunt multe alte izvoare prin care noi putem răspunde strigătului de pe Cruce al Mântuitorului: "Mi-e sete". Toate acestea pot fi cuprinse în porunca: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Luca 10, 27). Dumnezeu aşteaptă de la tot poporul botezat în numele Sfintei Treimi să aibă haine de misionar, să trăiască şi să mărturisească Evanghelia. Dacă femeia samarineancă, necredincioasă fiind, a fost chemată şi binecuvântată de Hristos să fie mărturisitoare şi propovăduitoare a Cuvântului Adevărului, cu atât mai mult noi, cei pecetluiţi în numele Preasfintei Treimi, prin Taina Sfântului Botez, a Mirungerii şi a Sfintei Împărtăşanii, avem această chemare", a spus IPS Teofan.

"Doctoratul cel mai mare l-am dat aici, la biserică"

Pr. protopop Dumitru Ailincăi a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru prezenţă, apreciind, în acelaşi timp, lucrările care s-au realizat la biserica parohiei Dobreni. "De multe ori este mai greu să refaci decât să construieşti de la început. Ne-a ajutat Dumnezeu, m-a ajutat experienţa de şcoală, adică cele două doctorate în Teologie şi în Economie şi Marketing, pe care le-am pus în aplicare în realizarea lucrărilor la biserică. Doctoratul cel mai mare l-am dat aici, la biserică. Examinatorii au fost toţi enoriaşii mei, cărora le mulţumesc pentru tot efortul pe care l-au depus la reconsolidarea sfântului lăcaş", a mărturisit pr. paroh Nicolae Coşofreţ, care i-a oferit Părintelui Mitropolit o icoană cu Sf. Nicolae. La final, IPS Teofan a citit o rugăciune de dezlegare şi a acordat mai multe distincţii celor care au sprijinit lucrările de la biserica din Dobreni.

Te Deum pentru PS Ioachim Băcăuanul la zece ani de arhierie

La Catedrala arhiepiscopală din Roman a avut loc aseară o slujbă de Te Deum dedicată aniversării a zece ani de când PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost ridicat în treapta de arhiereu. La Te Deum au fost prezenţi preoţii din cadrul Centrului eparhial Roman, dar şi numeroşi credincioşi. La final, Corul "Melozii Romanului", dirijat de arhid. Ionuţ Amarinei, a susţinut un concert de muzică psaltică.

În ediţia de mâine a "Ziarului Lumina" vom reveni cu un material mai amplu de la acest eveniment.

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,

a transmis Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul un mesaj de felicitare:

Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

Preasfinţia Voastră, Hristos a înviat!

În urmă cu 10 ani, Hristos, Mântuitorul nostru, V-a învrednicit de marele dar al arhieriei, spre a-I fi "credincios iconom şi slujitor al tainelor lui Dumnezeu" (I Cor. 4, 1). Îl rog pe Dumnezeu Atotţiitorul să Vă dăruiască sănătate şi putere în activitatea pastorală, misionară şi culturală pe care o desfăşuraţi în cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întru buni şi frumoşi ani!

Cu frăţească dragoste întru

Hristos Iisus, Domnul nostru,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

vineri, 30 aprilie 2010

Vizită oficială a preşedinţilor României şi Republicii Moldova la Putna şi Iaşi

Preşedintele României, Traian Băsescu, şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, au vizitat miercuri, 28 aprilie 2010, Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, unde s-au închinat la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În aceeaşi zi, cei doi preşedinţi au ajuns la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Cei doi şefi de stat au fost întâmpinaţi la Mănăstirea Putna de credincioşi, dar şi de foarte mulţi copii îmbrăcaţi în costume naţionale şi purtând în mâini coşuri cu pască şi ouă. Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi stareţul Mănăstirii Putna, i-au primit apoi pe cei doi preşedinţi după rânduiala creştinească. Preşedintele României şi interimarul Rep. Moldova au primit apoi onorul de stat din partea Gărzii Naţionale. În continuare, preşedinţii au depus câte o coroană de flori la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi i s-au închinat. Au vizitat apoi muzeul Mănăstirii Putna şi au fost invitaţi la o gustare în trapeza obştii monahale. Arhim. Melchisedec Velnic le-a oferit celor doi şefi de stat câte o icoană cu Sf. Voievod Ştefan cel Mare. La plecare, Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu au lăsat câte o impresie în Cartea de aur a mănăstirii. Iată ce a scris interimarul Rep. Moldova: ""Fiecare popor şi fiecare epocă stă pe umerii vremurilor trecute", spunea marele poet Mihai Eminescu. Poporul Român stă pe umerii Mănăstirii Putna. Ştefan cel Mare să ne fie în veci călăuză în a servi patria". "Nădăjduim cu darul lui Dumnezeu ca această vizită de la Mănăstirea Putna să fie nu numai o vizită simbol, ci una care să ridice în conştiinţa lor şi mai mult în inima şi în gândul celor care conduc destinele neamului nostru din stânga sau din dreapta Prutului dragostea de neam şi de ţară", a spus arhim. Melchisedec Velnic.

În cetatea Sfintei Parascheva

În seara zilei de miercuri, preşedintele României şi preşedintele interimar al Republicii Moldova au mers la Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi, unde s-au întâlnit cu studenţii basarabeni. În debutul evenimentului, Corul "Teologus" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi a interpretat imnurile naţionale, al Republicii Moldova şi al României. La această întrunire au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, şi primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, precum şi alţi politicieni din administraţia guvernamentală a celor două ţări. Coloana oficială s-a îndreptat apoi către Catedrala mitropolitană din Iaşi. Delegaţiile preşedintelui Băsescu şi omologului său au fost întâmpinate aici de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi de alţi părinţi consilieri ai Centrului eparhial Iaşi. Cei doi şefi de stat s-au închinat moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, după care au păşit în Reşedinţa mitropolitană. Aici s-au închinat în Paraclisul "Toţi Sfinţii" şi au aprins câte o lumânare. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a dăruit preşedintelui interimar al Republicii Moldova şi preşedintelui Traian Băsescu câte o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Concursul „Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre“ a ajuns la final

Concursul naţional de creaţie plastică şi abilităţi practico-aplicative "Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre", organizat de Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Iaşi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a ajuns la final. Ieri, partenerii concursului au jurizat lucrările copiilor din toată ţara.

Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu", în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor), Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Casa Corpului Didactic Iaşi şi Palatul Copiilor Iaşi, a organizat în perioada februarie-aprilie 2010 Concursul naţional de creaţie plastică şi abilităţi practico-aplicative "Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre". În sediul instituţiei de învăţământ amintite elevii din toată ţara au trimis lucrările pentru secţiunile Creaţie plastică clasică - Pictură, Desen (acuarelă, guaşe, creion, ceracolor), Creaţie tehnologică/ abilităţi practice: colaje simple sau mixte (orice tehnică), felicitări, mici decoraţiuni şi Creaţie tehnico-informatică: desen, grafică pe calculator. Ieri după-amiază a avut loc jurizarea lucrărilor de către echipele mixte formate din partenerii concursului. Scopul competiţiei coordonate de prof. Adriana Năstase şi prof. Mirela-Carmen Buburuzanu a fost acela de a-i apropia de tineri şi copii, de a-i învăţa cât mai multe despre sărbătoarea Învierii, despre obiceiurile şi tradiţiile legate de marile sărbători creştine. De asemenea, foarte important a fost şi mesajul de a păstra şi de a transmite bogăţia tradiţiilor, obiceiurilor româneşti din perioada pascală.

"Ne-am încântat ochii cu aceste lucrări ale elevilor"

În deschiderea manifestării, directorul adjunct al Şcolii "Bogdan Petriceicu Hasdeu", Elisabeta Asăndulesei, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că în perioada pascală a fost organizat un concurs care a stârnit interesul elevilor din toată ţara. "Sper să avem putere să organizăm şi în anii următori această expoziţie. Cei care au intrat în şcoala noastră au fost plăcut surprinşi de lucrările expuse. Concursul este ca o continuare a sărbătorii Învierii", a spus directorul adjunct Elisabeta Asăndulesei. În continuare, un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae", dirijat de Constantin Leonte, a susţinut un concert de cântări religioase şi folclorice. Concursul s-a derulat cu sprijinul directorului Şcolii "Bogdan Petriceicu Hasdeu", Ionel Nechifor, şi al directorului adjunct, Elisabeta Asăndulesei. "Pentru noi, profesorii, sunt adevăraţi părinţi. Ne-au susţinut încă de la început, asigurându-ne baza materială, logistică etc. şi pentru aceasta le mulţumim. Iată azi (n.r. - ieri) suntem la ceas de sărbătoare pentru că are loc jurizarea lucrărilor expuse. De la început am organizat concursul cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, având îndrumarea protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier pe Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor. Profesorii şi elevii din această şcoală au trăit o mare bucurie. Ne-am încântat ochii cu aceste lucrări ale elevilor din toată ţara. Asta ne arată faptul că al nostru concurs a trezit interes în inimile elevilor, ale profesorilor şi învăţătorilor coordonatori. Numărul mare de participanţi la acest concurs din toată ţara ne arată că a fost o reuşită încă din start", a spus prof. Adriana Năstase.

Sfinţirea Centrului de zi „Sf. Cuv. Parascheva“ din Prăjeşti

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a inaugurat, ieri, Centrul de zi "Sf. Cuv. Parascheva" din parohia Prăjeşti, Protopopiatul Moineşti. Centrul a fost amenajat cu sprijinul Biroului de asistenţă socială şi filantropie al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Fundaţiei "Episcop Melchisedec", Primăriei comunei Măgireşti, parohiei Prăjeşti şi Fundaţiei "Urmaşii răzeşilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat". La finalul slujbei de sfinţire, oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, pr. Constantin Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, a amintit celor prezenţi faptul că la activităţile Centrului de zi vor participa cei opt copii ai Şcolii Prăjeşti. Ieri, enoriaşii parohiei Prăjeşti au fost prezenţi la ceremonia religioasă, organizată în faţa şcolii, acolo unde s-au reunit "tradiţia, cultura şi spiritualitatea ortodoxă", după cum a remarcat PS Ioachim Băcăuanul, şi unde s-a văzut că "satul încă reprezintă o comunitate din care nu a dispărut cărarea ce duce de la un om la altul". După sfinţirea Centrului s-a vizitat spaţiul în care se amenajează muzeul comunităţii răzeşilor din zonă, pe care prof. dr. Constantin Parascan, susţinut de alţi fii ai zonei, doreşte să-l inaugureze cât mai curând. Elevii şcolilor din comuna Măgireşti au susţinut un moment artistic. Proiectul "Şcoală după Şcoală" de la Prăjeşti este al doilea de acest gen din zonă, inaugurat de Biroul de asistenţă socială al Eparhiei Romanului şi Bacăului, după cel de la Şcoala nr. 4 din Moineşti. "Acest proiect îşi propune să convingă părinţii că şi autorităţile locale sunt interesate de situaţia şcolii şi doresc să prevină închiderea instituţiei de învăţământ", a spus primarul comunei Măgireşti, Ionică Câdă. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la finalul evenimentului, PS Ioachim Bacăuanul a oferit în dar Şcolii din Prăjeşti o icoană şi o Biblie, apoi a oferit distincţii de vrednicie reprezentaţilor autorităţii locale, dascălilor din zonă, precum şi câtorva dintre membrii Asociaţiei Răzeşilor pe Valea Tazlăului Sărat, veterani de război, implicaţi activ în viaţa bisericii din zonă.

Pelerinaj la Andrieşeni în Duminica samarinencei

Credincioşii parohiei Andrieşeni, alături de pr. paroh Mihai Cepeliuc, vor participa duminică, 2 mai, după Sfânta Liturghie, la un pelerinaj de la Biserica "Sf. Nicolae" spre fântâna văduvelor de război, aflată la intrarea în sat lângă calea ferată. Enoriaşii din Andrieşeni, dar şi cei din filiile acestei parohii, Drăgăneşti şi Buhăieni, se vor întâlni în faţa Bisericii "Sf. Nicolae", iar de aici procesiunea, în faţa căreia vor merge bărbaţii cu prapuri şi cruci, va continua spre fântâna care a fost sfinţită anul trecut, după ce a fost reconsolidată la iniţiativa părintelui paroh. Se vor intona cântări specifice perioadei Penticostarului. La fântâna văduvelor de război se vor oficia slujba Aghezmei mici şi Parastasul pentru eroii neamului căzuţi la datorie pe aceste meleaguri. Copiii de la Şcoala Andrieşeni vor susţine un moment artistic.

Încep înscrierile la Grădiniţa „Buna Vestire“

La Grădiniţa "Buna Vestire" din strada Gavriil Musicescu nr. 12 a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vor debuta în luna mai înscrierile pentru copiii care învaţă aici, dar şi pentru cei care urmează să se înscrie. Perioada de reînscriere pentru preşcolarii care sunt deja în Grădiniţa "Buna Vestire" începe luni, 3 mai, şi se încheie pe 7 mai, iar perioada de înscriere pentru anul şcolar 2010-2011 va avea loc în perioada 17-28 mai. La începutul lunii iunie (1-11 iunie), părinţii sunt aşteptaţi să-şi înscrie copiii pentru Grădiniţa de vară.

Conferinţe preoţeşti în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi în Episcopia Huşilor

În perioada 4-18 mai 2010, Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va prezida conferinţele pastoral-misionare semestriale ale protopopiatelor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Tema întrunirii a fost stabilită ca urmare a adresei nr. 3630/10 iulie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), "2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti", cu următoarele subpuncte: 1. istoria Crezului Ortodox; 2. locul Crezului în cultul ortodox (text şi cântare bisericească); 3. locul simbolului de credinţă în cateheza ortodoxă (inclusiv ora de Religie şi programul "Hristos împărtăşit copiilor"); 4. Crezul Ortodox în dialog cu alte Biserici creştine (problema adaosului Filioque). Conferinţele sunt programate astfel: Protopopiatul Fălticeni, marţi, 4 mai; Protopopiatul Suceava II, joi, 6 mai; Protopopiatul Rădăuţi, luni, 10 mai; Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, marţi, 11 mai; Protopopiatul Suceava I, marţi, 18 mai. Începând de luni, 3 mai 2010, până pe 5 mai se vor desfăşura conferinţele preoţeşti ale preoţilor din Eparhia Huşilor. Şedinţele vor fi prezidate de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, iar tema abordată va fi conformă cu aceeaşi adresă a Sfântului Sinod. Programul conferinţelor este următorul: luni, 3 mai, Protopopiatele Vaslui şi Negreşti; marţi, 4 mai, Protopopiatele Bârlad şi Fălciu; miercuri, 5 mai, Protopopiatul Huşi.

Resfinţirea Bisericii parohiale din Dobreni

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va resfinţi duminică, 2 mai Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Dobreni, Protopopiatul Piatra Neamţ. Sfântul lăcaş a fost ctitorit de Leon Bogdan şi Lucia Kogălniceanu, fiind atestat în 1823, dar ridicat în 1880. De-a lungul timpului au fost efectuate mai multe lucrări, ultima dată fiind resfinţit în anul 1986. După 1990 a fost înlocuit acoperişul bisericii şi s-a intervenit atât în interior, cât şi în exterior prin purtarea de grijă a părintelui paroh Nicolae Coşofreţ.

Sfinţirea noii biserici din parohia Mănăstirea

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor va sfinţi duminică, 2 mai biserica din satul Mănăstirea, comuna Dagâţa, judeţul Iaşi. În parohia Mănăstirea, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, există un sfânt lăcaş din lemn care datează din sec. al XVII-lea, fiind în prezent o atracţie turistică. Pentru că sfântul lăcaş din lemn nu mai făcea faţă ca şi mărime comunităţii s-a început ridicarea unei noi biserici în anul 1990, prin strădania vrednicului de poemnire preot Ovidiu Matroş. Construcţia edificiului a fost preluată în anul 2005 de pr. paroh Gabriel Puiu.

IPS Pimen va resfinţi, duminică, biserica parohiei Iţcani

În Duminica a V-a după Paşti, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va resfinţi Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" Iţcani 2, din judeţul Suceava. Sfântul lăcaş datează din 1905, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a suferit avarii, necesitând reparaţii. Până în 1990 a fost filie a parohiei "Sf. Arhangheli" Iţcani I, iar din 1990 a devenit parohie de sine stătătoare. "Iniţial, a fost un lăcaş de cult luteran, construit între anii 1905-1908 de comunitatea germană din Iţcani, aflată aici încă din 1778. Între 1958-1960, germanii au fost repatriaţi în ţara lor, iar biserica lor a fost predată printr-un proces-verbal", a spus părintele paroh Mihai Clipă, care a adăugat faptul că în ultimii ani s-au efectuat mai multe lucrări de reconsolidare şi înfrumuseţare la acest sfânt lăcaş.

Resfinţire de biserică la Bârsăneşti

Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" din parohia Bârsăneşti, Protopopiatul Oneşti, va fi resfinţită duminică, 2 mai, de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Preotul paroh Mihai Mitrea, susţinut de către credincioşi, a iniţiat mai multe lucrări de reconsolidare şi restaurare atât în interiorul, cât şi în exteriorul sfântului lăcaş. Biserica a fost dotată cu încălzire centrală, fiind amenajate aleele exterioare şi gardurile. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la slujba de resfinţire, care va fi urmată de Sfânta Liturghie, va fi prezent şi pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti.

joi, 29 aprilie 2010

Preşedinţii Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu, în vizită la Putna şi la Iaşi

Preşedintele României, Traian Băsescu, şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, au vizitat ieri după-amiază Mănăstirea Putna din judeţul Suceava. Aici, cei doi şefi de stat s-au închinat la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, fiind primiţi de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Aseară, după întâlnirea pe care cei doi preşedinţi au avut-o cu studenţii basarabeni care studiază în Iaşi, coloana oficială s-a îndreptat către Catedrala mitropolitană din Iaşi. Preşedintele Băsescu şi omologul său Mihai Ghimpu au fost întâmpinaţi în faţa Reşedinţei mitropolitane de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi de alţi preoţi consilieri ai Centrului eparhial Iaşi. După ce ierarhii amintiţi şi cei doi preşedinţi s-au închinat moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, a avut loc o scurtă întrevedere în Reşedinţa mitropolitană, la care au participat şi delegaţiile care i-au însoţit pe cei doi şefi de stat. IPS Teofan a oferit preşedintelui Mihai Ghimpu şi preşedintelui Traian Băsescu câte o icoană. Vizita oficială a preşedintelui Republicii Moldova în România a început marţi 27 aprilie la Bucureşti şi a cuprins mai multe întrevederi cu politicienii şi oamenii de afaceri din capitala ţării. În ediţia de mâine a "Ziarului Lumina" vom reveni cu un material mai amplu despre vizita celor doi şefi de stat.

ATOR Iaşi s-a relansat prin organizarea unei săptămâni de film

La Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a debutat, marţi, Săptămâna Filmului ATOR. Activitatea are loc în contextul reînfiinţării, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) din Iaşi. Tinerii de la mai multe colegii sau licee din Iaşi au participat, în urmă cu două zile, la prima proiecţie cinematografică din cadrul Săptămânii Filmului ATOR. La finalul filmului "Day Light" (regizor Rob Cohen), protos. Nicodim Petre, secretar la Cancelaria eparhială a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, i-a provocat pe tineri la o discuţie cu privire la semnificaţiile şi învăţăturile care se desprind din producţia vizionată. "Dorim ca prin organizarea acestei activităţi să promovăm ATOR-ul. În această perioadă se desfăşoară Săptămâna Filmului ATOR care îşi propune să îi ajute pe tineri să îşi descopere modele prin mijloace accesibile lor şi plăcute în acelaşi timp. Filmele sunt alese gradat, urmează un film de deschidere, care să capteze atenţia. Treptat, treptat, coborâm în adâncurile pesoanelor prin propunerea filmelor "Ostrov" şi "12", urmând ca spre final, iarăşi, să fie un film de relaxare pentru a-i scoate din nou la lumină pe spectatori", a spus Ioan Puiu, vicepreşedintele ATOR Iaşi.

Activităţi multiple ale ATOR la Biserica Vovidenia

În organizarea Săptămânii Filmului ATOR s-au implicat voluntarii asociaţiei (actuali sau foşti membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români, studenţi la diferite facultăţi din Iaşi) şi profesorii de Religie din Iaşi. "Am căutat să încercăm să-i ajutăm pe elevi să se apropie de Hristos şi să-i pregătim pentru activităţile frumoase pe care le desfăşoară şi ASCOR-ul", a mai adăugat Ioan Puiu. ATOR Iaşi a fost înfiinţată în anul 2001 cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, fiind unica asociaţie de acest gen din ţară. În luna noiembrie 2009 a fost reactivată şi doreşte să-i ajute pe tineri să se împrietenească între ei, scopul final fiind acela ca adolescenţii să-L cunoască şi să se împrietenească cu Hristos. "Ne bucurăm de susţinerea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, care ne-a dat binecuvântarea să desfăşurăm activităţi la Biserica Vovidenia din Iaşi. Aici se organizează săptămânal întâlniri cu elevii tuturor liceelor în care noi avem activitate", ne-a mai spus Ioan Puiu. Marţi, 4 mai, la ora 17:00, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, la Biserica Vovidenia din Iaşi IPS Teofan va ţine un cuvânt "Despre încredere", încercând să răspundă întrebărilor tinerilor. "IPS Teofan îşi doreşte ca tinerii să se apropie mai mult de Hristos. De aceea va veni în mijlocul nostru, astfel încât să ne împărtăşească din gândurile sale concrete vizavi de activităţile pe care le desfăşurăm", a spus în încheiere Ioan Puiu.

Centru de zi în parohia Prăjeşti

În parohia Prăjeşti va fi inaugurat astăzi Centrul de zi al şcolii primare. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia slujba de sfinţire a Centrului. De amenajarea Centrului din Prăjeşti s-au ocupat Biroul de asistenţă socială şi filantropie al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Fundaţia "Episcop Melchisedec", Primăria comunei Măgireşti, parohia Prăjeşti şi Fundaţia "Urmaşii răzeşilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat". "Scopul deschiderii acestui centru de zi în care învaţă doar opt copii este acela de a salva Şcoala Prăjeşti de la desfiinţare. Centrul de zi cuprinde o sală de studiu şi o sală pentru servirea mesei. Preoţii şi profesorii din comuna Măgireşti se vor implica pentru buna desfăşurare a activităţii instructiv-educative a copiilor din această instituţie de învăţământ. Fundaţia "Episcop Melchisedec" s-a ocupat în mod deosebit de dotarea Centrului", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Şedinţe administrative în Protopopiatul Vaslui

La sediul Protopopiatului Vaslui a avut loc luni, 26 aprilie 2010, şedinţa administrativă semestrială cu cântăreţii din cadrul Protopopiatului. S-a prezentat referatul cu tema ,,Drepturile şi obligaţiile cântăreţilor bisericeşti conform Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române", susţinut de către pr. Cătălin Ungureanu, secretarul Protopopiatului Vaslui, oferindu-se detalii despre istoria, originea, treptele, numărul şi durata existenţei clerului inferior. Pe 27 aprilie a avut loc întrunirea lunară cu preoţii din Protopopiatul Vaslui. Referatul cu tema "Elemente în organizarea hramurilor la nivel de parohie din mediul rural, urban şi la mănăstiri" a fost prezentat tot de către pr. secretar Cătălin Ungureanu. "După lectura referatului s-a abordat partea practică a temei prin propuneri concrete privind organizarea hramurilor prin colaborarea dintre preoţii învecinaţi, prin implicarea efectivă a preoţilor, a consiliilor parohiale şi a comitetelor parohiale. Am lansat invitaţia ca preoţii şi credincioşii din parohiile aflate în jurul mănăstirilor să participe la hramurile acestora ca o metodă de îmbunătăţire a vieţii spirituale a credincioşilor", a spus pr. Vasile Pârcălabu, protoiereul Protopopiatului Vaslui. La conferinţa de marţea trecută au fost prezentaţi şi noii preoţi ai Protopopiatului Vaslui: pr. Adrian Buimac de la parohia Costeşti II şi Sorin Vână de la parohia Tăcuta.

miercuri, 28 aprilie 2010

„Biserica a fost dintotdeauna temelia educaţiei“

La Universitatea "Al. I. Cuza" (UAIC) Iaşi se desfăşoară, de pe 25 aprilie până pe 29 aprilie, a treia ediţie a Conferinţei Internaţionale de Educaţie a Adulţilor. Titlul din acest an este "Pregătirea forţei de muncă pentru societatea informaţională". Luni seara, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a oferit o recepţie pentru toţi participanţii la conferinţă. Deschiderea oficială a celei de-a treia ediţii a Conferinţei Internaţionale de Educaţie a Adulţilor a avut loc luni, începând cu ora 10:00. Reprezentantul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române a fost părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul postului de radio TRINITAS şi coordonatorul Centrului de Presă BASILICA, care a vorbit despre viziunea Bisericii Ortodoxe Române privind educaţia continuă. "Biserica păstrează un interes pentru înnoire pentru că atunci când te ţii de tradiţie cu autenticitate eşti cu adevărat deschis la nou. Această conferinţă stârneşte un viu interes. Prin tradiţia noastră, noi avem legătură cu educaţia permanentă pentru că Biserica stabileşte creştinului încă de la Botez un program pentru toată viaţa. Viaţa sacramentală a Bisericii este legată de o educaţie permanentă. Modul de a vedea educaţia Bisericii este unul care trece dincolo de limitele acestei vieţi. Viziunea Bisericii este într-o perspectivă veşnică. Biserica lucrează într-un câmp al educaţiei care are o valoare holistică integratoare pentru că doreşte să dăruiască fiilor şi fiicelor ei o înţelepciune de viaţă şi o înţelepciune de a învăţa. Biserica are respectul pentru fiecare persoană umană creată după chipul lui Dumnezeu şi consideră că fiecare persoană are permanent o şansă de a participa la viaţa comunitară", a spus pr. Nicolae Dascălu.

Prezentarea ansamblului Catedralei mitropolitane din Iaşi

În cursul zilei de luni, participanţii la conferinţă au vizitat mai multe biserici şi obiective culturale din Iaşi, iar spre seară au ajuns la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi, unde a avut loc o recepţie oferită de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Grupul de invitaţi a fost ghidat de pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a UAIC Iaşi, care a prezentat un scurt istoric al ansamblului Catedralei mitropolitane din Iaşi. De asemenea, pr. prof. dr. Ion Vicovan a mai vorbit despre rolul esenţial pe care l-au avut ierarhii Moldovei de-a lungul timpului, dar şi despre sărbătoarea Sfintei Parascheva, care adună la jumătatea lunii octombrie sute de mii de pelerini din ţară şi din străinătate.

"Pregătirea forţei de muncă pentru societatea informaţională"

A treia ediţie a Conferinţei Internaţionale de Educaţie a Adulţilor a fost iniţiată şi organizată de prof. univ. dr. Laurenţiu Şoitu, directorul Institutului de Educaţie continuă al UAIC, care şi-a exprimat bucuria pentru faptul că invitaţii conferinţei au avut posibilitatea să viziteze Catedrala mitropolitană din Iaşi, dar şi Sala "Dr. Iustin Moisescu". "Avem bucuria să fim la a treia ediţie a unei conferinţe internaţionale care se defăşoară din patru în patru ani. Prima a avut loc în anul 2002, şi pentru că ne aflăm în Sala "Dr. Iustin Moisescu" trebuie să vă mărturisim că atunci a fost bucuria cea mare de a-i invita pe oaspeţi într-un asemenea spaţiu. A fost o mare bucurie pentru că aveam a spune invitaţilor că Biserica a fost dintotdeauna temelia educaţiei. Conferinţa noastră este centrată pe educaţia adulţilor şi educaţia permanentă. Ne-a făcut o mai mare bucurie să demonstrăm că Biserica stă dintotdeauna la temelia educaţiei continue a fiecăruia dintre noi. Anul acesta, după tradiţie, un moment deosebit este venirea la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi la Sala "Dr. Iustin Moisescu", după ce am vizitat şi alte biserici din Iaşi. Ceea ce se vede aici se va spune şi mai departe, mai ales că avem oaspeţi din Statele Unite ale Americii şi din majoritatea ţărilor Europei", a spus prof. univ. dr. Laurenţiu Şoitu, care a explicat motivele pentru care conferinţa abordează în acest an tema "Pregătirea forţei de muncă pentru societatea informaţională". "Anul acesta ne-am propus să discutăm despre o temă inevitabilă, imposibil de amânat. Vrem să căutăm răspuns la întrebarea: "Ce fel de om vrem să construim?". Ce fel de om va fi acela care intră în lumea tehnologiilor noi şi mai ales cum va arăta el la locul de muncă şi după ce se întoarce de acolo. La această conferinţă şi-au găsit loc de întâlnire, de simţire împreună în egală măsură slujitori ai Bisericii, slujitori ai Şcolii, oameni din organizaţiile nonguvernamentale, oameni din instituţii cu scop lucrativ sau educativ", a afirmat prof. univ. dr. Laurenţiu Şoitu. Mâine, pe 29 aprilie, participanţii la conferinţă vor merge într-un pelerinaj la monumentele istorice şi arhitecturale din Iaşi, precum şi la Mănăstirea Voroneţ din jud. Suceava.

Schimb de experienţă în cadrul Proiectului „România, băieţi pe picioare“

Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Asociaţia Universitară de Colaborare Internaţională (AUCI) din Roma - Italia vor derula timp de câteva zile în Iaşi noi schimburi de experienţă legate de implementarea Proiectului "România, băieţi pe picioare". Aseară au sosit la Iaşi dr. Massimo Liberatori de la Spitalul Policlinico Gemelli din Roma şi pr. Ilie Ursache de la parohia La Rustica din Roma, care vor discuta cu reprezentanţii FSS modalităţi de implementare a proiectului amintit şi în România. În prezent, proiectul "România, băieţi pe picioare" are drept scop sprijinirea persoanelor de naţionalitate română cu unul sau mai multe membre amputate, fiind finanţat de partenerii italieni care asigură şi echipamentele necesare beneficiarilor. "Prin acest parteneriat dorim să ajutăm cât mai mulţi tineri care au lipsă unul sau mai multe membre, astfel încât pe viitor să ni se furnizeze expertiza necesară din partea AUCI din Italia, pentru a realiza cât mai multe proteze", a spus pr. Iulian Negru, directorul executiv al Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă".

Jurizarea lucrărilor din „Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre“

La Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Iaşi va avea loc mâine, începând cu ora 13:30, jurizarea lucrărilor înscrise în Concursul naţional de creaţie plastică şi abilităţi practico-aplicative "Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre". Concursul, iniţiat de Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu", s-a desfăşurat în perioada februarie-aprilie 2010 în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Casa Corpului Didactic Iaşi şi Palatul Copiilor Iaşi. Competiţia a avut trei secţiuni: Creaţie plastică clasică - Pictură, Desen (acuarelă, guaşe, creion, ceracolor), Creaţie tehnologică/ abilităţi practice: colaje simple sau mixte (orice tehnică), felicitări, mici decoraţiuni şi Creaţie tehnico-informatică: desen, grafică pe calculator. "Scopul concursului a fost acela de a ne apropia de tineri şi copii, de a-i învăţa cât mai multe despre sărbătoarea Învierii, despre obiceiurile şi tradiţiile legate de marile sărbători creştine. De asemenea, foarte important a fost şi mesajul de a păstra şi de a transmite bogăţia tradiţiilor, obiceiurilor româneşti din perioada pascală", a declarat prof. de Religie Adriana Năstase.

„Pelerinaj la cinematograf“ într-o biserică ieşeană

În Biserica "Sf. Mahramă" şi "Sf. Martiri Brâncoveni" din Iaşi, Protopopiatul Iaşi 2, a rulat aseară filmul rusesc "Aripa Îngerului". Proiectul care se desfăşoară în această parohie se intitulează "Pelerinaj la cinematograf", scopul său fiind acela de a folosi creaţia cinematografică pentru a transmite anumite mesaje catehetice. Astfel, odată pe lună, credincioşii din parohie, atât tineri, cât şi bătrâni, vin să vizioneze o producţie religioasă. După cum ne-a relatat pr. paroh Neculai Dorneanu, este posibil ca în perioada următoare filmele să fie rulate şi de două ori pe lună.

"Este un alt fel de a face cateheză. Folosind arta cinematografică la fiecare vizionare încercăm să surprindem câte un mesaj pe care învăţătura creştină ni-l pune la dispoziţie pe de o parte pentru ca să fim mai buni creştini, iar pe de altă parte să putem propovădui în lume învăţătura de credinţă. "Pelerinaj la cinematograf" este o invitaţie pentru ca oamenii să vadă cu alţi ochi filmele. Noi iniţiem mici discuţii pe marginea subiectului vizionat", a declarat pr. paroh. În fiecare săptămână, la Biserica "Sf. Mahramă" şi "Sf. Martiri Brâncoveni" se desfăşoară Proiectul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor", care este coroborat cu un program de creaţie plastică. "Folosim un cerc de desen pentru a transmite mesajul catehetic pentru copii. În cadrul cercului de creaţie alocăm un timp anume şi transmitem lecţia catehetică, astfel încât copiii să nu aibă senzaţia că sunt la o oră la care trebuie să înveţe. Acest lucru l-am considerat util pentru că în formula obişnuită a unei ore de clasă copiii nu au interes să aloce timp pentru aşa ceva", a explicat pr. Neculai Dorneanu.