luni, 25 august 2014
IPS Pimen, prezent la Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România
La Casa de Cultură Suceava a avut loc vineri, 22 august 2014,
deschiderea lucrărilor celui de-al XXXVI-lea Congres al Asociaţiei
Generale a Învăţătorilor din România. Evenimentul, la care au participat
800 de cadre didactice din România, dar şi din Serbia, Ucraina şi
Republica Moldova, s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte
Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În cuvântul de binecuvântare
adresat cu acest prilej, IPS Pimen a făcut referire la „temelia morală“
pe care părinţii şi profesorii trebuie să o pună la educaţia copiilor.
De asemenea, ierarhul a menţionat că dascălii sunt cei mai valoroşi
oameni pentru formarea personalităţii umane. „Noi, cei care nu suntem
cadre didactice, trebuie să ne închinăm în faţa dumneavoastră şi să vă
pomenim ca pe părinţii noştri trupeşti“, a mai adăugat Arhipăstorul
Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. În după-amiaza zilei de vineri, 22
august, o parte dintre invitaţi au mers în pelerinaj la Mănăstirea
Putna. Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România - AGIRo
se desfăşoară la Suceava până pe 28 august 2014.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu