Slujbă arhierească la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad
În a doua zi de Crăciun, luni, 26 decembrie, PS Corneliu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi. În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Corneliu a scos în evidenţă importanţa "marei minuni", petrecută în ieslea Betleemului acum mai bine de două mii de ani, pe care o prăznuim cu aceeaşi bucurie şi intensitate duhovnicească în fiecare an. După cum ne-a relatat pr. protopop Vasile Lăiu, cuvântul Episcopului Huşilor a îndemnat pe cei prezenţi, dar şi pe cei se simt şi trăiesc conştienţi această sărbătoare să o prăznuiască "curaţi şi responsabili, aşa cum au prăznuit-o sfinţii şi înaintaşii noştri, făcând din viaţa lor o peşteră şi o iesle în care l-au primit pe pruncul Iisus şi au cules roadele venirii Lui, lăsându-ne nouă moştenire şi testament trăirea lor".joi, 29 decembrie 2011
Ştiri din MMB
Corul parohiei Uda, prezent la festivalul folcloric „Alexandru Vasiliu“
Binecuvântare arhierească la Biserica Curelari din Iaşi
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit luni, 26 decembrie, Sfânta Liturghie la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Curelari din Iaşi. La finalul slujbei, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a remarcat că, înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus, creştinii îi primesc pe colindători, care vestesc venirea în lume a Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, "iar în ziua praznicului Naşterii Domnului ne bucurăm în comuniune la sfânta biserică". Părintele protopop Toma Gradinaciuc a accentuat faptul că IPS Părinte Mitropolit Teofan a slujit la Biserica Curelari din Iaşi pentru a încuraja activităţile social-filantropice pe care pr. misionar Vasile Manole le derulează alături de credincioşi. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile textelor din Sfânta Scriptură citite în cadrul slujbei şi despre chemarea pe care Biserica o adresează credincioşilor în a doua zi de Crăciun. "Astăzi (n.r. luni, 26 decembrie), Biserica ne cheamă să pătrundem cât mai adânc înţelesurile tainice ale Naşterii Mântuitorului din Fecioara Maria. Biserica ne aduce în faţă, în a doua zi de Crăciun, pe cea care a născut după trup pe Mântuitorul Hristos. Suntem chemaţi să ne lăsăm pătrunşi de puţinele cuvinte pe care le-a rostit Maica Domnului", a spus Înalt Preasfinţitul Teofan. Părintele Vasile Manole, misionar la Biserica Curelari din Iaşi, a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru binecuvântarea pe care a oferit-o prin slujirea arhierească.
Hrană în Aşezământul "Roada duhului" pentru 60 de săraci
În toamna anului 2009, în curtea Bisericii Curelari din Iaşi, au început lucrările de construcţie a Aşezământului social-filantropic "Roada duhului". La parter se află o sală cu o capacitate de 120 de persoane, iar la etaj clădirea cuprinde un paraclis, bibliotecă, locuinţă pentru preotul misionar şi cameră de oaspeţi. La mansardă, aflată în şantier, vor fi amenajate camere pentru cazarea pelerinilor. Construcţia aşezământului din curtea Bisericii Curelari a început din dorinţa de a oferi o masă pe săptămână persoanelor fără adăpost sau care au o situaţie materială precară. Spaţiul de la parter este folosit şi pentru întâlnirile catehetice cu tinerii şi credincioşii care fac parte din Asociaţia "Oastea Domnului" din Iaşi. "O dată pe săptămână, (sâmbăta) oferim o masă cu două feluri de mâncare pentru 60 de oameni. O parte din persoanele nevoiaşe cărora le oferim hrană locuiesc într-un cămin al Direcţiei Comunitare a Primăriei Iaşi, iar ceilalţi nu au adăpost. Masa este oferită de comunitatea credincioşilor care participă în duminici şi sărbători la sfintele slujbe. Credincioşii din Iaşi pot organiza în aşezământul nostru praznice pentru cele 60 de persoane nevoiaşe. Noi punem la dispoziţie, pe lângă spaţiul de oferire a hranei, veselă, gaz ş.a.", a explicat preotul misionar Vasile Manole, care a mai adăugat faptul că prin activitatea socială care se derulează la Biserica Curelari din Iaşi se doreşte împlinirea cuvântului Mântuitorului Hristos din Evanghelia după Luca (14, 13-14): "Când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească".miercuri, 28 decembrie 2011
Sărbătoarea Naşterii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Iaşi
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit duminică, 25 decembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi. La această slujbă au participat peste 2.000 de credincioşi, o parte dintre ei împărtăşindu-se la final cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Din soborul de preoţi şi diaconi au mai făcut parte protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Sanctus" al Catedralei mitropolitane din Iaşi, dirijat de dr. Costel-Mirel Nechita. După citirea Sfintei Evanghelii, arhim. Dosoftei Şcheul a citit, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Pastorala la sărbătoarea Naşterii Domnului a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a remarcat că bucuria, veselia, entuziasmul lăuntric, lauda, cântarea şi slava sunt cele mai potrivite cuvinte care definesc ziua întrupării Fiului lui Dumnezeu. "Mântuitorul Hristos, Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, primeşte astăzi (n.r. duminică, 25 decembrie) o nouă naştere din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, adică din firea noastră umană, prin adumbrirea Duhului Sfânt. Naşterea din veci a Domnului Iisus, după spusele Sfinţilor Părinţi, continuă până în veşnicia veşniciilor. Un Crăciun nu poate exista dacă Hristos nu se naşte în sufletele oamenilor. Să ne ajute Dumnezeu ca bucuria pe care plenar sau ca o frântură am trăit-o astăzi (n.r. duminică, 25 decembrie) la Sfânta Liturghie să fie o naştere continuă a noastră întru Dumnezeu", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Hirotonia întru preot a arhidiaconului Gabriel Nastasă
În cadrul Sfintei Liturghii, arhid. Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică bisericească şi Ritual în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a fost hirotonit preot slujitor pe seama parohiei "Înălţarea Domnului" - CUG I din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2. Pr. Gabriel Nastasă s-a născut pe 17 octombrie 1980 în Iaşi. Între anii 1987-1995 a urmat Şcoala Generală "Ştefan cel Mare" - Cotnari din judeţul Iaşi, iar între anii 1995-1996 Şcoala de Cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Neamţ. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox Liceal "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ (între anii 1996-2001), iar în anul 2005 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, specializarea Pastorală. În anul 2005 s-a înscris la cursurile de master, specializarea Biblică-Sistematică, a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, pe care le-a absolvit doi ani mai târziu. A fost hirotonit diacon pe 23 noiembrie 2005 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Între anii 2004-2008 a urmat Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii de Arte "George Enescu" - Iaşi, specializare - Dirijat cor academic. Pe 10 februarie 2008 a fost hirotesit arhidiacon de Patriarhul României. Din anul 2008, pr. Gabriel Nastasă este doctorand în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, la specializarea Muzică bisericească şi Ritual, sub îndrumarea pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu, iar din 2007 este asistent suplinitor la disciplina "Muzică bisericească şi Ritual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.Manifestări culturale şi filantropice în parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ – Bucium
Hramul Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ din Iaşi
sâmbătă, 24 decembrie 2011
Liturghii arhiereşti în eparhiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
La Catedrala mitropolitană din Iaşi programul liturgic în prima zi de Crăciun va începe la ora 7:00 cu Miezonoptica şi va continua cu Utrenia şi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. La finalul slujbei va avea loc un concert de colinde susţinut de Corul "Sanctus" al Catedralei mitropolitane din Iaşi, dirijat de dr. Costel-Mirel Nechita. "Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care va adresa un cuvânt de binecuvântare pentru toţi credincioşii. Binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan va fi transmisă şi prin Pastorala la sărbătoarea Naşterii Domnului, care a fost trimisă la toate parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor", a precizat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Duminică seara, de la ora 16:00, va fi oficiată Privegherea în cinstea Soborului Maicii Domnului şi Sfântului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. În a doua zi de Crăciun va fi oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în seara aceleiaşi zile, programul liturgic va continua cu Privegherea în cinstea Sfântului Arhidiacon Ştefan, Întâiul Mucenic. Marţi, 27 decembrie, va fi săvârşită Sfânta Liturghie. Atât în a doua, cât şi în a treia zi de Crăciun, în jurul prânzului, la Catedrala mitropolitană din Iaşi va fi susţinut un concert de colinde.
Colindători la Catedrala arhiepiscopală din Suceava
În prima zi de Crăciun, la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. După cum ne-a relatat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la momentul cuvenit, Înalt Preasfinţia Sa va citi Pastorala la praznicul Naşterii Domnului. La finalul slujbei, corul Catedralei arhiepiscopale din Suceava, dirijat de pr. prof. Lucian Tablan Popescu, va susţine un concert de colinde. "Colindătorii de pe meleagurile Bucovinei vor veni la catedrală în portul bucovinean pentru a-l colinda pe IPS Pimen. La final, părinţii Mănăstirii "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava vor oferi pachete cu alimente celor nevoiaşi şi daruri pentru copii", a relatat pr. Dragoş Buta.
La Catedrala arhiepiscopală din Roman va fi oficiată mâine Sfânta Liturghie de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. "În cadrul Sfintei Liturghii va fi citită Pastorala la sărbătoarea Naşterii Domnului a Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. La final vor fi împărţite daruri copiilor şi persoanelor defavorizate care vor participa la slujbă", a amintit pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
În ziua de prăznuire a Naşterii Domnului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi.
Slujiri arhiereşti de Crăciun
De sărbătoarea Naşterii Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar luni, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Curelari din Iaşi. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, iar în a doua zi de Crăciun va sluji la Catedrala "Naşterea Domnului" din Suceava. În cea de-a treia zi de Crăciun, marţi, 27 decembrie, Înalt Preasfinţia Sa va sluji la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar luni, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad. În a treia zi de Crăciun, Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Antonie cel Mare" din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, iar luni, 26 decembrie, va sluji la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia în prima zi de Crăciun Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman, iar luni, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Sfinţii Voievozi" din Bacău. Marţi, 27, decembrie, de sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, PS Ioachim Băcăuanul va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. c ciofu
Daruri pentru copiii angajaţilor Centrului eparhial Iaşi
vineri, 23 decembrie 2011
Eroii Revoluţiei din 1989, comemoraţi la Iaşi şi Vaslui
Manifestările dedicate zilei victoriei Revoluţiei din decembrie 1989 au avut loc la Iaşi la Crucea Eroilor Neamului din faţa Palatului Culturii. Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat o slujbă de Parastas pentru eroii Revoluţiei din 1989. Din soborul de preoţi au mai făcut parte protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, şi pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. Au participat oficialităţi judeţene şi locale, cadre militare active şi în rezervă. După ce soborul de preoţi a intonat un colind dedicat eroilor martiri, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a amintit că luna decembrie a anului 1989 a încheiat o perioadă foarte grea din istoria naţiunii române. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că momentul istoric din 1989 trebuie să rămână în conştiinţa românilor pentru că atunci au murit oameni. "Este necesar un efort continuu spre neuitare pentru că în decembrie 1989 s-au exprimat năzuinţe, s-au mărturisit doruri care doar în parte au fost împlinite. Acest efort de neuitare, la care suntem chemaţi, ar trebui să se concretizeze în a încerca să ne transpunem în ceea ce am gândit în decembrie 1989, ca speranţă pentru anii care vin", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Au urmat discursuri ale oficialităţilor judeţene şi locale şi depunerea de coroane la Crucea Eroilor Neamului.
Un sobor de preoţi a oficiat ieri, la Cimitirul Eternitatea din Vaslui, o slujbă de pomenire pentru eroii Revoluţiei din 1989. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, la Cimitirul Eternitatea din Vaslui sunt înmormântaţi o parte din eroii Revoluţiei din 1989. Cu acest prilej au fost depuse coroane de flori din partea unităţilor descentralizate, a Consiliului Judeţean Vaslui, a Prefecturii Vaslui, dar şi din partea organizaţiilor de revoluţionari. "Astăzi (n.r. ieri) i-am comemorat pe cei care şi-au dat viaţa în 1989 pentru democraţie, pentru libertatea şi demnitatea neamului nostru. Gândurile noastre merg spre viitor pentru ca viaţa noastră să se desfăşoare în mod firesc, pentru ca aspiraţiile tinerilor martiri care şi-au dat viaţa acum 22 de ani să fie cu folos. Trebuie să amintim că, odată cu Revoluţia din 1989, Biserica Ortodoxă Română a început să intre pe făgaşul ei normal", a spus pr. protopop Vasile Pârcălabu.
Daruri şi colinde pentru bătrânii de la Hârja
Daruri pentru bătrâni de la Moş Crăciun
Corul „Gloria Dei“, prezent la un concert caritabil în Fălticeni
Filantropie cu prilejul Crăciunului în protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2
Protopopiatul Iaşi 1 şi parohiile din această protoierie organizează activităţi social-filantropice cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. Acţiunile sunt îndreptate către familii defavorizate, către bătrâni singuri şi către familii cu mulţi copii. Protopopiatul Iaşi 1 sprijină familiile sărace după ce realizează anchete sociale. "Preoţii parohi se ocupă în această perioadă de activitatea socială şi filantropică. Activitatea filantropică este în curs de desfăşurare în multe parohii. Majoritatea darurilor vor fi oferite în ziua sărbătoririi Naşterii Domnului", a spus pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi va oferi dulciuri şi fructe copiilor de la Centrul de Plasament "Gulliver" - Galata din Iaşi şi mamelor de la Centrul Maternal "Maternus" - Galata. Principalul sponsor al acţiunii caritative este SC NECOM SRL din Iaşi, reprezentată de domnul Lazăr Neculai. În acelaşi timp, în prima zi de Crăciun, 100 de copii din parohie care vor asista la Sfânta Liturghie vor primi daruri. Familiile nevoiaşe din parohie au primit alimente neperisabile. Copiii din parohia "Sfântul Nectarie" din Iaşi, grupaţi într-un cor, au mers la casele bolnavilor pentru a-i colinda şi pentru a le oferi daruri. Fondurile pentru aceste daruri provin din vânzarea icoanelor realizate de copii în cadrul cercului de pictură. În a doua zi de Crăciun, 20 de copii, din parohia Voineşti, Protopopiatul Iaşi 1, care provin din familii sărace, vor susţine la Biserica "Sfântul Nectarie" din Iaşi un concert de colinde. Amintim că la începutul acestei săptămâni, tot în acest sfânt lăcaş, elevii de la Şcoala "Elena Cuza" din Iaşi au jucat o piesă de teatru, la finalul căreia au organizată o colectă pentru zece mame care îşi cresc singure copiii.
Ajutoare pentru familiile sărace
Parohia "Sfântul Pantelimon" din Iaşi derulează o campanie de colectare a hainelor pentru a fi împărţite celor nevoiaşi. Un număr de 60 de familii din parohia "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi au primit miercuri, 21 decembrie, alimente neperisabile. Acţiuni filantropice sunt organizate şi în parohiile "Adormirea Maicii Domnului" - Vulpe, "Sfântul Gheorghe" - Păcurari, "Învierea Domnului" - Dacia, Curelari, "Sfântul Mina" - Păcurari, Banu, "Sfântul Sava" din Iaşi, "Sfinţii 40 de Mucenici" din Iaşi, "Sfântul Gheorghe" - Lozonschi, "Sfântul Dumitru" - Balş, "Sfântul Haralambie" din Iaşi. "Toate aceste parohii sunt pregătite să împartă ajutoare familiilor sărace. Multe din parohiile din protopopiatul nostru au organizat concerte de colinde sau conferinţe dedicate sărbătorii Naşterii Domnului", a precizat pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Şi parohiile din mediul rural ajută familiile sărace. Parohia Bogonos va oferi 80 de pachete cu dulciuri copiilor, care vor susţine în prima zi de Crăciun un program de colinde. În parohia Iacobeni vor fi oferite 100 de pachete cu alimente familiilor cu mulţi copii, iar parohia Stejari a ajutat familiile nevoiaşe cu alimente. În urma colectei realizate la biserica parohiei Ezăreni, au fost oferite 42 de pachete cu dulciuri şi fructe familiilor cu mulţi copii. "Toţi preoţii din parohiile noastre sunt implicaţi în sprijinirea familiilor cu mulţi copii, bătrânilor săraci sau bolnavilor", a remarcat pr. protopop Toma Gradinaciuc.
Activităţi de ajutorare a persoanelor nevoiaşe, în Protopopiatul Iaşi 2
Protopopiatul Iaşi 2 a oferit, prin Biroul de Asistenţă Socială al protopopiatului, unui număr de 37 de copii pachete cu fructe, dulciuri şi alimente. În cadrul Şcolii "Ionel Teodoreanu" din Iaşi a avut loc, pe 20 decembrie, o activitate în cadrul proiectului "O zi împreună". Au participat copiii din cadrul Centrului "Mia Casa" - Inculeţ din comuna Bârnova, judeţul Iaşi, şi elevii Şcolii "Ionel Teodoreanu", care au susţinut un moment artistic. Protopopiatul Iaşi 2 a fost partener în cadrul acestui proiect. În perioada 19-24 decembrie, Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Iaşi 2 oferă pachete cu alimente pentru 15 familii nevoiaşe şi pentru bătrânii din cadrul proiectului "Bătrâneţe fericită". "În parohiile din mediul urban şi din mediul rural se desfăşoară activităţi de ajutorare a semenilor, fiind organizate colecte în bani şi alimente. De asemenea, se organizează serbări, concerte de colinde, concursuri, expoziţii de icoane şi cateheze specifice sărbătorii Naşterii Domnului", a explicat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În această perioadă, desfăşoară activităţi deosebite îndreptate spre cei nevoiaşi parohiile: "Sfântul Andrei" din Iaşi, "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Moara de Vânt, "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt", "Sfinţii Voievozi" - Roşca, Barnovschi, Dancu II, "Înălţarea Domnului" - CUG, "Sfântul Nicolae" - Socola, "Sfântul Lazăr", "Naşterea Maicii Domnului" - Socola, "Sfântul Prooroc Daniel" - CUG, "Sfântul Arhidiacon Ştefan" din Iaşi, "Intrarea Domnului în Ierusalim" din Iaşi.
Activităţi filantropice deosebite se desfăşoară şi în următoarele parohii din mediul rural ale protopopiatului: Cozia, Chicerea, Bazga, "Naşterea Maicii Domnului" - Lunca Cetăţuii, Hiliţa, Chipereşti (organizarea unei colecte pentru doi bătrâni cărora le-a ars casa la mijlocul lunii decembrie), Holboca ş.a. "Nădăjduim că pentru asistaţii protopopiatului nostru şi din parohii anul viitor va fi mai bine. Acest lucru se va întâmpla dacă persoanele care ne sprijină vor intensifica ajutorarea celor aflaţi în suferinţă. Mulţumesc tuturor celor care anul acesta ne-au fost alături şi ne-au sponsorizat. Nădăjduim ca pe lângă cei care ne-au ajutat să ni se alăture şi alte persoane", a adăugat pr. protopop Vilie Doroşincă.
joi, 22 decembrie 2011
Sfinţirea capelei Grupului Şcolar „Vasile Pavelcu“ Iaşi
Elevii şi profesorii Grupului Şcolar "Vasile Pavelcu" Iaşi au, începând de ieri, un lăcaş de închinăciune unde pot participa la sfintele slujbe. Capela a fost sfinţită de Înalt Preasfinţitul Teofan şi va deservi nevoilor spirituale ale celor 300 de elevi din întreaga Moldovă cu deficienţe de auz şi vorbire care studiază la Grupul Şcolar "Vasile Pavelcu" din Iaşi. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor. La slujba de sfinţire au participat reprezentanţi ai conducerii şcolii, profesori şi elevi. La finalul slujbei, pr. Mihai Prodan a amintit că, în urmă cu 15 ani, a fost oficiată la Grupul Şcolar "Vasile Pavelcu" prima Liturghie transpusă în limbajul mimico-gestual din Arhiepiscopia Iaşilor de pr. Constantin Onu de la Piteşti. "Din anul 1999 s-a intensificat activitatea religioasă pentru persoanele cu deficienţă de auz şi vorbire. În anii din urmă copiii erau spovediţi în cabinetul de religie, iar Sfânta Împărtăşanie era primită în bisericile din preajma şcolii. Odată cu amenajarea acestui lăcaş şi cu hirotonia părintelui Gheorghe Lupu s-au creat condiţiile cele mai bune pentru activităţile spirituale, Sfânta Liturghie putând fi oficiată acum în incinta acestei şcoli", a spus pr. Mihai Prodan.
Bucuria ajutorării semenilor
Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură.
Pornind de la Evanghelia Samarineanului milostiv, citită în cadrul slujbei de sfinţire a capelei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre indiferenţa faţă de o persoană aflată în nevoie. "Cei care trec indiferenţi pe lângă o persoană nevoiaşă pierd oportunitatea de a se înţelege pe ei înşişi ca oameni. Dacă oferim un ajutor cuiva, avem tentaţia să credem că am făcut ceva deosebit, fără a realiza că de fapt ne-am făcut nouă un mare bine. Deşi paradoxal, celui care ne mulţumeşte pentru un bine făcut ar trebui să-i spunem: "Nu tu trebuie să-mi mulţumeşti. Eu trebuie să-ţi mulţumesc pentru că mi-ai dat şansa să te ajut". Privind lucrurile în adâncimea lor, o persoană care se apleacă cu atenţie, dezinteresat, asupra celui care se află într-o suferinţă câştigă cel mai mult", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan. Părintele Gheorghe Lupu a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru că a binecuvântat capela Grupului Şcolar "Vasile Pavelcu", conducerii şcolii şi profesorilor pentru prezenţă. Prof. Marlena Vasiliu, directorul şcolii, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de IPS Teofan pentru onoarea de a fi în mijlocul cadrelor didactice şi al elevilor de la Grupul Şcolar "Vasile Pavelcu". A urmat oficierea Sfintei Liturghii în capela şcolii, amenajată în ultimele două luni cu obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe.
Acţiuni filantropice în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor s-au mobilizat pentru ca în perioada sărbătorilor dedicate Naşterii Domnului să vină în sprijinul familiilor nevoiaşe. După cum ne-a relatat pr. Petru Crăciun, consilier la Sectorul Asistenţă socială în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la nivelul parohiilor, atât din mediul urban, cât şi din cel rural, au fost organizate colecte de bani, alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru cei săraci. O atenţie deosebită este acordată copiilor care au rezultate bune la învăţătură, aceştia primind în biserică dulciuri şi jucării. Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mitropolit Dosoftei" au mers la Căminul de Bătrâni "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava pentru a susţine un concert de colinde şi pentru a le oferi vârstnicilor daruri.
La Casa de Copii de la Dolhasca, din judeţul Suceava, a fost organizată săptămâna trecută o serbare pentru copiii adăpostiţi de acest aşezământ.
Familiile nevoiaşe care au mulţi copii sunt sprijinite în această perioadă de Mănăstirea Putna, din judeţul Suceava. Duminică, 18 decembrie, persoanele cu o situaţie materială precară au primit daruri din partea obştii monahale.
În zilele de 20 şi 21 decembrie, parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Câmpulung Moldovenesc a împărţit 94 de pachete pentru cei săraci. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a oferit familiilor nevoiaşe lemne pentru foc şi alimente pentru 90 de gospodării. În activităţile filantropice se implică în această perioadă şi Mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava. (C. Ciofu)
Daruri pentru mamele din Spitalul de Pediatrie Piatra Neamţ
Sprijin pentru şase familii din Darabani
Concert de colinde la Spitalul Municipal din Paşcani
Trei parohii ieşene implicate în Campania „ROMÂNIA de IMPACT“
miercuri, 21 decembrie 2011
„Bucuria Naşterii Domnului“ în oraşul ocrotit de Sfântul Gheorghe
Volum dedicat părintelui Nicolae Pentelescu, lansat la Suceava
Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2
Concurs dedicat Naşterii Domnului, la Penitenciarul Botoşani
Moment artistic pentru sprijinirea mamelor, la Iaşi
Proiecte social-filantropice în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Episcopia Huşilor, va avea loc astăzi o nouă etapă a programului "Braţele părinteşti". Programul se va derula prin intermediul Sectorului social-filantropic şi misionar al eparhiei, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Copiii care provin din familii sărace şi care au rezultate bune la şcoală vor primi daruri. "Prin intermediul acestui program, fiecare copil primeşte un ajutor financiar de 50 de euro pe lună până la sfârşitul anului şcolar 2011-2012. Cei 58 de copii, beneficiari ai proiectului, se vor întâlni astăzi cu PS Corneliu, la Reşedinţa episcopală din Huşi. Episcopul Huşilor va oferi copiilor beneficiari bursa pentru lunile noiembrie şi decembrie. Preasfinţia Sa va adresa un cuvânt de binecuvântare copiilor şi părinţilor care îi vor însoţi pe aceştia", a spus pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor. Proiectul "Braţele părinteşti" are drept obiectiv reducerea abandonului şcolar în rândul categoriilor sociale defavorizate, fiind finanţat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prin părinteasca purtare de grijă a PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Programul constă în adopţia de la distanţă a unui număr de copii de vârstă şcolară care frecventează biserica din diferite parohii din judeţul Vaslui.
Daruri pentru familiile nevoiaşe de la BAS "Diaconia"
Biroul de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi implementează în aceste zile programul "Naşterea lui Hristos, bucuria sărbătorii". Vor primi pachete cu alimente, fructe şi dulciuri 150 de familii nevoiaşe, aflate în baza de date a BAS "Diaconia". De asemenea, 95 de copii nevoiaşi din comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, vor primi dulciuri. Darurile pentru cei 95 de copii vor fi cumpărate din fonduri strânse de la elevii Grupului Şcolar "I. C. Ştefănescu" din Iaşi, urmând ca BAS "Diaconia" să susţină o parte din cheltuieli. "Selecţia celor 95 de copii, care fac parte din 30 de familii, a fost realizată de cadrele didactice care predau la şcolile din comuna Mironeasa. Este îmbucurător faptul că tinerii de la Grupul Şcolar "I. C. Ştefănescu" din Iaşi au început să se gândească la cei nevoiaşi", a declarat Lăcrămioara Pădureţ, coordonator în cadrul BAS "Diaconia".
Filantropie pentru sute de copii din Eparhia Romanului şi Bacăului
La Biserica Precista Mare va avea loc astăzi programul "Pruncul Iisus cheamă copiii". Un număr de 60 de copii de la grădiniţa cu program normal de la Şcoala Generală "Al. I. Cuza" din Roman vor primi din partea lui Moş Crăciun jucării şi dulciuri. Programul se va derula cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la iniţiativa părintelui paroh Dan Antoce, având sprijinul credincioşilor din parohie.
Tot astăzi vor fi oferite dulciuri şi rechizite şcolare celor 25 de copii, beneficiari ai proiectului social-filantropic implementat la Cantina "Samarineanul milostiv", aflată în incinta Bisericii "Sfântul Gheorghe" din Bacău.
Copiii orfani din Roman, beneficiari ai proiectului "Casa mea", vor colinda parohia "Sfântul Nicolae" din Roman. Cei 25 de orfani vor primi cadouri din partea părintelui paroh Dragoş Munteanu.
"Bucuria sărbătorii Naşterii Domnului va ajunge şi în sufletele copiilor participanţi la proiectele derulate în cadrul Fundaţiei "Episcop Mechisedec Ştefănescu". Un număr de 170 de copii de la centrele fundaţiei din Bacău, Roman şi Moineşti primesc în aceste zile cadouri constând în dulciuri şi jucării. Acţiunile caritabile se implementează prin implicarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi a Centrului eparhial Roman. Copiii de la centrele de zi din Măgireşti şi Moineşti au primit, pe 19 decembrie, daruri, în timp ce ieri au fost oferite cadouri şcolarilor din Bacău şi Măgura. Astăzi vor primi daruri copiii din centrele de zi din Roman şi Sascut", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
marți, 20 decembrie 2011
Naşterea Mântuitorului, vestită la Iaşi prin concertul „Hristos se naşte, slăviţi-L!“
Prima Liturghie în parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi
Credincioşii din parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Canta se roagă, de duminica trecută, într-un paraclis. Sfântul lăcaş a fost ridicat pe strada Luca Arbore din Canta, prin implicarea părintelui paroh Ioan Damian şi a părintelui Mihai Coman, slujitor la această biserică şi secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. De dimineaţă, credincioşii de toate vârstele din parohie şi din oraşul Iaşi şi-au îndreptat paşii către lăcaşul de închinăciune. Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, alături de pr. Iustinian Răduc, consilier la Sectorul de conferinţe şi protocol, şi de cei doi preoţi slujitori ai parohiei au oficiat în paraclis slujba Aghezmei mici. După sfinţirea paraclisului, pr. Toma Gradinaciuc a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a subliniat necesitatea existenţei unui nou sfânt lăcaş în oraşul Iaşi. "Odată cu trecerea timpului, după ce puterile noastre vor slăbi, putem vedea ce înseamnă o biserică aproape de căminul nostru. Biserica este o mare binecuvântare pentru credincioşi. Vor exista persoane care îşi vor exprima nemulţumirea pentru că se aude glasul clopotului sau al toacei. Tot ei vor mulţumi lui Dumnezeu mai târziu pentru marele dar de a avea o biserică aproape de casele lor", a explicat pr. protopop Toma Gradinaciuc, care a îndemnat enoriaşii să fie aproape de cei doi preoţi slujitori şi să-i susţină.
Un nou altar de rugăciune
"În acest paraclis care s-a sfinţit astăzi (n.r. duminică), Hristos Domnul se va jertfi nesângeros pentru noi şi a noastră mântuire la acest altar. Părinţii slujitori vă vor invita în duminici şi sărbători spunând: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi", ca să vă împărtăşiţi din Hristos Domnul, care este viaţa noastră. Acest loc a devenit sacru pentru că s-a ridicat acest sfânt lăcaş. Dumnezeieştii Părinţi ne spun, după cum au învăţat de la Mântuitorul Hristos, că Biserica este o poartă a cerului. Biserica din această parohie se va ridica fie că dorim, fie că nu. Aceasta pentru că biserica nu este a noastră, ci a lui Hristos. Când Hristos vrea ceva, se desăvârşeşte. La sfinţirea unui lăcaş de închinăciune este o cântare deosebit de frumoasă: "Această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit; această casă Duhul a înnoit, a luminat şi a întărit, sfinţind sufletele noastre". Când se sfinţeşte o biserică, ea nu mai este a noastră, ci a Mântuitorului Hristos. Să rămâneţi aproape de pr. Ioan Damian şi de pr. Mihai Coman şi să-i ajutaţi. Cei doi preoţi, alături de dumneavoastră, pot face lucruri mari şi minunate. Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim aici la sfinţirea acestui paraclis. De astăzi (n.r. duminică), aici se va oficia în fiecare duminică şi sărbătoare Sfânta Liturghie, care este în primul rând o mulţumire adusă lui Dumnezeu. Mulţumim Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că s-a gândit ca şi în această zonă să se ridice un altar nou, pentru ca oamenii să aibă unde să-şi plece genunchii, să se roage pentru ei şi pentru cei dragi", a adăugat pr. protopop Toma Gradinaciuc.
Piatra de temelie pentru biserica din zid
Părintele paroh Ioan Damian şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi cei care au sprijinit zidirea paraclisului parohiei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". "Este o mare bucurie faptul că ne aflăm astăzi (n.r. duminică) aici. Lucrările la paraclis au mers mai greu până la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli, dar ulterior Dumnezeu ne-a ajutat şi s-a realizat ceea ce se vede. Dorim ca în primăvara anului viitor să fie pusă piatra de temelie pentru noua biserică. În acelaşi timp, dorim să intensificăm viaţa spirituală şi spiritul de solidaritate din această zonă", a afirmat pr. paroh Ioan Damian. A urmat slujba Sfintei Liturghii oficiată pentru prima dată în noul paraclis de pr. Ioan Damian şi de pr. Mihai Coman. Credincioşii au asistat în număr mare la această slujbă, mulţumind, lăudând şi cerând cele de folos sufletului de la Mântuitorul Hristos. La final a fost oficiată o slujbă de Te Deum pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra preoţilor, credincioşilor şi celor care au sprijinit ridicarea paraclisului.
"Ne-am bucurat de înfiinţarea acestei parohii"
Credincioşii din parohie au participat cu bucurie la slujba Sfintei Liturghii, apreciind iniţiativa ridicării unei biserici necesară în această parte a Iaşului. "Este o mare bucurie pentru noi faptul că se va ridica o biserică în cartierul nostru. Celelalte biserici la care mai mergeam sunt foarte aglomerate. Cei doi preoţi tineri ne dau speranţă că se va zidi şi biserica din zid şi îi aşteptăm cu drag să ne viziteze casele. Dorim să punem o cărămidă la viitoarea biserică şi să ajutăm după putinţă", a declarat Valeria Nistor. "Este pentru prima dată când particip la Sfânta Liturghie într-o biserică nouă. Ne-am bucurat de înfiinţarea acestei parohii, şi căutăm să-i ajutăm pe cei doi preoţi în eforturile pe care le depun. Acest paraclis şi noua biserică ce se va zidi sunt necesare pentru că lumea s-a întors la credinţă. De noua biserică au nevoie cei în vârstă, dar mai cu seamă tinerii care trebuie să-şi găsească liniştea aici", a spus Georgeta Mihăescu.
luni, 19 decembrie 2011
Concerte de colinde la Huşi şi Piatra Neamţ
Vasluienii au participat în număr mare ieri la Casa de Cultură "Constantin Tănase" din Vaslui la concertul de colinde al Episcopiei Huşilor. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, fiind moderat de pr. Cosmin Gubernat, slujitor la Biserica "Sfinţii Apostoli" din Vaslui. Au concertat: Corul "Gavriil Musicescu" al preoţilor din Protopopiatul Vaslui, Corul "Gheorghe Cucu" al preoţilor din Protopopiatul Bârlad, Corul "Roman Melodul" al preoţilor din Protopopiatul Huşi, corul Seminarului Teologic Ortodox Liceal "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi şi Ansamblul "Firicelu" din Negreşti. La finalul concertului, PS Corneliu a amintit că "una dintre artele cele înalte care schimbă viaţa noastră este muzica". "Muzica este o artă care încântă. Pentru a ajunge să încânte, ea are nevoie de mult sacrificiu. Îi felicit pe cei care astăzi au adresat mesajul Naşterii Domnului, învăluindu-l în frumoasele noastre colinde. Colindele nu au autor, dar sunt alcătuite şi plămădite în credinţa şi în trăirea noastră creştină. Autor au melodiile şi tonurile pe care compozitorii le-au pus şi le-au modelat în aşa fel încât să corespundă silabelor şi cuvintelor care vestesc Naşterea Domnului. Vă îndemn ca, în zilele sfinte de Crăciun, să păstrăm atitudinea de creştin şi anume aceea de a fi cumpătat în toate. Ne rugăm la Dumnezeu să ne dea putere ca anul ce vine să fie un an binecuvântat. Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, totul este un nonsens, o risipă şi o pierdere a timpului", a spus Preasfinţitul Corneliu, care a felicitat pe preoţii, tinerii şi copiii care au colindat pe scena Casei de Cultură din Vaslui.
Frumuseţea sărbătorii Crăciunului prin colind, la Piatra Neamţ
În sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Piatra Neamţ a avut loc sâmbătă, 17 decembrie, un concert de colinde organizat de către Protopopiatul Piatra Neamţ, la iniţiativa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La concertul intitulat "Naşterea Domnului - bucuria noastră" au concertat şapte coruri. Printre colindători s-au aflat preoţi, seminarişti, tineri şi copii. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După cum ne-a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, au mai participat oficialităţi locale şi sute de pietreni. "Prin acest concert am încercat să scoatem în evidenţă frumuseţea sărbătorii Crăciunului. Am încercat astfel să-i sensibilizăm pe credincioşi pentru a conştientiza venirea sărbătorii Naşterii Domnului", a relatat pr. protopop Valentin Tofan. La finalul concertului, Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare în care şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa numărului mare de participanţi. "Înalt Preasfinţia Sa a subliniat în cuvântul rostit că a citit pe chipurile colindătorilor o bucurie lăuntrică. IPS Teofan a transmis tuturor ca Dumnezeu să rânduiască sărbători cu pace, linişte şi bucurie", a adăugat pr. protopop Valentin Tofan.20 de ani de existenţă a Mănăstirii „Sfântul Daniil Sihastrul“
Slujbă arhierească la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Vaslui
Spectacol dedicat minorităţilor naţionale, la Iaşi
Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Departamentul Minorităţi, a organizat, în urmă cu două zile, o manifestare culturală dedicată sărbătorii Naşterii Domnului şi Zilei Minorităţilor Naţionale din România (18 decembrie). Evenimentul, ce s-a derulat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adunat copii şi tineri ai minorităţilor naţionale care au colindat, au spus poezii şi au dansat. În deschiderea spectacolului "Crăciunul de la noi", etnograful Angela Olariu, referent în cadrul Departamentului Tradiţii al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a făcut o sinteză a tradiţiilor şi obiceiurilor românilor şi a altor comunităţi minoritare. Comunitatea ruşilor lipoveni a prezentat un moment artistic, iar corul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi a susţinut un repertoriu constând în colinde româneşti din Moldova. Istoria romilor a fost expusă de Margareta Herţanu, reprezentanta comunităţilor rome, iar grupul de copii romi de la Podu Iloaiei a intonat câteva colinde. Tinerii din comunitatea armeană din Iaşi au prezentat un dans specific perioadei Crăciunului, făcând o urare celor prezenţi în limba armeană. Tinerii din comunitatea de romi din Târgu Frumos au prezentat un spectacol de obiceiuri şi tradiţii specific perioadei Anului Nou. Cei prezenţi au ascultat-o în continuare pe Paula Bortaş din parohia Leţcani II, Protopopiatul Iaşi 1, dar şi pe tinerii şi copiii din parohia Pietriş - Dolheşti, Protopopiatul Iaşi 2, care au susţinut un repertoriu de colinde româneşti, având o linie melodică specifică minorităţii rome. Tinerii comunităţii ucrainene din Iaşi au intonat trei colinde în limba lor, iar la final toţi participanţii la spectacol au cântat "O, ce veste minunată!". "Copiii şi tinerii prezenţi la eveniment au primit la final cărţi, fructe, dulciuri, din partea Centrului eparhial Iaşi şi din partea unor sponsori. Prin acest eveniment am dorit să marcăm sărbătoarea Naşterii Domnului şi Ziua Minorităţilor Naţionale", a declarat Andreea Gheţu, referent al Departamentului Minorităţi din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Vestirea Naşterii Domnului, în limba maternă
Spectacolul de tradiţii şi obiceiuri a fost organizat pentru prima dată la Iaşi. Participanţii au încercat să arate prin cântec, vestimentaţie sau dans câteva din tradiţiile specifice perioadei Naşterii Domnului. "Am venit la acest eveniment, alături de un grup de studenţi ai Uniunii Ucrainenilor din Iaşi, pentru a vesti Naşterea Domnului în limba ucraineană. Tinerii provin din judeţul Suceava şi s-au pregătit doar zece zile. Mulţumesc prof. Ilie Gorovei, de la Colegiul de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, care i-a coordonat pe studenţii noştri", a declarat Daniel Serdenciuc, vicepreşedintele Uniunii Ucrainenilor - filiala Iaşi. "Am început acum o lună de zile să ne pregătim pentru acest spectacol. Ne-am bucurat când am aflat că Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează această întâlnire dedicată minorităţilor. În seara aceasta (n.r. sâmbătă seara), din parohia Pietriş - Dolheşti au colindat 24 de tineri. Majoritatea dintre ei participă duminică de duminică la Sfânta Liturghie, oferind răspunsurile liturgice. Tot ei sunt cei care se implică în această perioadă în ajutorarea familiilor sărace din parohie", a explicat pr. Marian Nimerincu, parohul de la Pietriş - Dolheşti.Trei ierarhi au binecuvântat lucrările Bisericii „Buna Vestire“ de la Sihăstria Putnei
Şedinţa preoţilor din Protoieria Sascut
Activitate cultural-artistică la Biserica „Sfânta Treime“ din Iaşi
sâmbătă, 17 decembrie 2011
Concerte de colinde în toată Moldova
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Catedrala arhiepiscopală din Roman va avea loc, mâine, de la ora 17:00, un concert extraordinar de colinde. După slujba Vecerniei, în spaţiul sacru muşatin vor răsuna cele mai cunoscute cântări specifice acestei perioade. Credincioşii vor putea asculta colindătorii de la mănăstirile Ciolpani, "Buna Vestire" - Tisa Silvestri, Diaconeşti şi Bogdana, precum şi Corala "Lumină lină" a preoţilor din Protopopiatul Bacău, alături de Corul "Melozii Romanului". Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor va organiza astăzi, de la ora 17:00, în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi spectacolul de tradiţii şi obiceiuri ale minorităţilor naţionale "Crăciunul de la noi". Vor participa coruri de copii ale comunităţilor de armeni, ruşi lipoveni, ucraineni şi romi. "Copiii vor prezenta momente artistice, colinde, piese de teatru, care vor marca sărbătoarea Naşterii Domnului", a spus Andreea Gheţu, referent al Departamentului minorităţi din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Concert în jurul bradului de Crăciun, la Săveni
Corala "Învierea" a preoţilor din Protopopiatul Paşcani va susţine mâine, de la ora 17:00, un concert de colinde. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură "Mihail Sadoveanu" din Paşcani.
Protopopiatul Săveni organizează mâine, de la ora 15:00, un concert de colinde. Concertul va avea loc în jurul bradului împodobit din faţa Primăriei Săveni. Pe lângă Corul "Amvonul" al preoţilor din Protopopiatul Săveni, sunt aşteptaţi să colinde peste 150 de copii din opt parohii ale protopopiatului. Concertul se va desfăşura cu sprijinul Primăriei Săveni, prin bunăvoinţa primarului Petru Târzioru.
Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache, va susţine mâine, 18 decembrie, un concert de colinde la Biserica "Sfântul Apostol Toma" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. "Tinerii seminarişti vor oferi răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie. La final vom asista, alături de credincioşii din parohie, la un concert de colinde", a spus pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1.
În parohia "Sfântul Nicolae" - Sadova II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, va avea loc mâine, de la ora 16:00, un concert de colinde ce va fi susţinut de Corala "Academica" din Câmpulung Moldovenesc. Vor mai intona colinde corul copiilor din parohie şi corul Bisericii "Sfântul Nicolae", al parohiei Sadova II.
Bucuria colindului pe străzile Iaşului
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat joi seara "Marşul Bucuriei". Peste 300 de tineri de la asociaţiile studenţeşti din Iaşi au mers pe traseul Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi - Catedrala mitropolitană din Iaşi. Studenţii au ţinut în mâini stele confecţionate de ascorenii ieşeni şi au intonat colinde. "Prin acest marş încercăm să păstrăm tradiţiile şi bucuria colindului. După ce am ajuns în curtea mitropoliei, ne-am închinat la moaştele Sfintei Parascheva din Catedrala mitropolitană din Iaşi, apoi l-am colindat pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei", a spus Dorin Bostan, preşedintele ASCOR Iaşi.
La Biserica "Sfântul Nicolae" din Câmpulung Moldovenesc a fost prezentată aseară piesa de teatru "Irod şi Iisus". Piesa a fost pregătită de un grup de elevi de la Colegiul Silvic "Bucovina" din Câmpulung Moldovenesc, coordonaţi de prof. de religie Mirela Havârneanu. Programul a continuat cu un concert de colinde care a fost susţinut de două grupuri de elevi de la Şcoala Generală "Bogdan Vodă" din Câmpulung Moldovenesc, coordonaţi de prof. de muzică Otilia Mahu şi de prof. de religie Camelia Niţescu.
ASCOR - filiala Iaşi a organizat aseară, în Sala "Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi, un concert caritabil. Au concertat: Corul "Sfântul Ioan Cucuzel" şi corul ASCOR - filiala Iaşi. Concertul a avut loc pentru pentru ajutorarea unui tânăr diagnosticat cu tetraplegie flască.
Manifestare dedicată Naşterii Domnului la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi
Protos. Nicodim Petre va conferenţia la Paşcani
Slujbă misionară în parohia Brăteni
Seară culturală la Suceava
Colinde şi daruri de la militarii ieşeni
În clubul unităţii Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi va avea loc marţi, 20 decembrie, de la ora 13:00, evenimentul "Concert de colinde la unitatea militară", ediţia a III-a. Vor concerta: Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, Corul "Iuvenaes Ecclesiae" al Catedralei romano-catolice din Iaşi, colindători de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Iaşi, colindători de la Grupul Şcolar Nicolina din Iaşi şi grupul de colindători al Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi.
De asemenea, un grup de elevi de la Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi va interpreta colinde la vioară. Manifestarea se va derula cu sprijinul Asociaţiei Soţiilor de Cadre Militare Iaşi, al Bisericii militare "Sfântul Dimitrie" din incinta batalionului, al col. (r) Iulian Mihăilă şi col. (r) Emil Teofil Bălteanu. Manifestarea este organizată şi coordonată de pr. Valentin Păţăligă, preot militar la capela Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi.
Concertul de la Batalionul din cartierul ieşean Tătăraşi face parte din programul de sărbători în care sunt implicaţi militarii unităţii. Luni, 19 decembrie, angajaţii batalionului vor efectua o vizită la Centrul de plasament "Gulliver" din Iaşi, unde vor oferi daruri de sărbători copiilor şi vor susţine un concert de colinde.
Marţi, 20 decembrie, militarii vor merge în vizită la zece veterani de război pentru a le oferi daruri constând în produse alimentare. Partenerii acţiunilor caritative sunt Protopopiatul Iaşi 2, Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi şi col. (r) Iulian Mihăilă.vineri, 16 decembrie 2011
Şedinţe preoţeşti în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor
joi, 15 decembrie 2011
Împlinirea Evangheliei lui Hristos, bucuria nerostită a Crăciunului
Tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi au organizat, în urmă cu două zile, conferinţa "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...". Prelegerea a fost susţinută de pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. Întâlnirea a fost moderată de Dorin Bostan, preşedintele ASCOR Iaşi. "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât nu-şi pune problema cât gândim noi despre El, Cel care ştie planul mântuirii pe care ni l-a pus la îndemână de la primul ("La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul" - Facerea 1, 1) până la ultimul verset din Sfânta Scriptură. Fiecare dintre noi valorăm pentru planul lui Dumnezeu o infinitate de soluţii, un nivel de infinit, luate infinit pentru eternitate. Nu există nici un fel de restricţie în ceea ce priveşte dorinţa lui Dumnezeu de a ne avea ca robi ai Săi. La ospăţul acesta la care suntem chemaţi sunt invitaţi în primul rând şchiopii, orbii, neputincioşii. Prietenii care l-au refuzat pe Hristos pot să se laude în continuare cu ogoarele, cu boii şi cu nevestele, dar ei nu mai sunt parte integrantă a bucuriei lui Dumnezeu", a spus pr. conf. dr. Constantin Necula, care a vorbit în continuare despre ospăţul la care sunt chemaţi oamenii, pornind de la Evanghelia din Duminica a XXVIII-a după Rusalii.
"Hristos este viaţa noastră"
"Mântuitorul povesteşte oamenilor că existau trei prieteni chemaţi să facă ospăţ. În locul a trei oameni, ca să-şi consume ospăţul, stăpânul cheamă orbi, şchiopi, neputincioşi, silindu-i pe toţi care erau pe cale să intre. În mijlocul postului suntem chemaţi la ospăţ, la masă. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât îşi îngăduie să lucreze după dorinţele noastre, ca în permanenţă să ne fie parte integrantă a iubirii care se manifestă faţă de noi. De fiecare dată se vrea a fi Cel care dovedeşte întregii umanităţi, care crede în El, că este Dumnezeul Cel viu. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât Dumnezeu Tatăl i-a îngăduit Fiului să intre în mijlocul nostru asumând viaţa noastră, pentru a deveni viaţa noastră. Într-o rugăciune de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se spune despre Hristos că este viaţa noastră, nu idiologia noastră. Hristos nu e religia noastră, ci este viaţa noastră. Ortodoxia nu este un mod de exprimare polimorfic într-o lume în care religiosul a înlocuit demult credinţa. Modul acesta de viaţă este constituit exact pe capacitatea lui Dumnezeu de a iubi lumea. Trăim într-o lume care încearcă să înlocuiască vidul de iubire, de comuniune cu tot felul de boli religioase. Ortodoxia nu este religie. Când veţi mai auzi că în sine creştinismul face parte dintre religiile lumii, vă rog să spuneţi acelei persoane să mai înveţe. Creştinismul nu este religie. Creştinismul este Biserică. Creştinismul este un mod de viaţă unic prin care noi înşine ne transformăm în Biserică. Nici o altă religie nu are un dumnezeu care se întrupează. Ca oameni ai Bisericii, ca oameni care ţinem să ne numim creştini, trebuie să dăm tot timpul conţinut creştinismului nostru", a subliniat pr. conf. dr. Constantin Necula.
Iertarea, darul îngăduit de Mântuitorul
În ultima parte a prelegerii, invitatul tinerilor ascoreni a remarcat că "este bine că ne exprimăm bucuria Crăciunului", îndemnând pe cei prezenţi să împlinească Evanghelia lui Hristos. "Există o bucurie rostită şi una nerostită în raport cu sărbătoarea Crăciunului. Cea rostită se află în colinde, în Liturghie. Cea nerostită să învăţaţi să o rostiţi în fapte: să dăruiţi, să iertaţi, să împliniţi Evanghelia lui Hristos. A ierta este darul pe care Hristos ni l-a îngăduit. Trebuie să propovăduim evanghelia iertării. De fiecare dată trebuie să conştientizezi că Hristos, la fiecare provocare de a ta, răspunde cu forţa Dumnezeului care te iubeşte. Dumnezeu te iubeşte în ciuda prostiei tale şi în ciuda faptului că s-a aşezat în cel mai fragil dintre oameni, într-un prunc, în cea mai fragilă dintre construcţiile omeneşti, într-o iesle. Hristos S-a născut pentru o realitate a smereniei şi a iubirii. Hristos înviat din morţi are un prim mesaj care uimeşte pe apostoli şi pe noi, astăzi: "Pace vouă!", "Pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu". Cu alte cuvine ne-a dat o pace care să nască iertarea. După ce dă pace, suflă peste ei spunând "Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute". Din pacea şi binecuvântarea lui Hristos în lume, în realitatea creştină, trebuie să se nască iertarea. Când spunem "Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L", trebuie să fim conştienţi că acest Hristos este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut". Când vom învăţa să-I cerem lui Dumnezeu singurul lucru important pentru noi - mântuirea, vom înţelege şi de ce atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul Născut, care să piară pentru ea", a explicat pr. conf. dr. Constantin Necula. În cadrul conferinţei a avut loc lansarea numărului 5 al revistei de cultură şi spiritualitate ortodoxă ââTheopolisââ, a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi - filiala Iaşi. La final, Corul "Învierea" al ASCOR Iaşi a susţinut un concert de colinde.