miercuri, 30 septembrie 2009

Sfinţiri de biserici în Protopopiatele Săveni şi Dorohoi

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a târnosit sâmbătă, 26 septembrie 2009, Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din parohia Zahoreni, Protopopiatul Săveni, iar duminică a resfinţit Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Lozna, Protopopiatul Dorohoi. La aceste slujbe au participat sute de credincioşi, care au trecut prin sfântul altar şi au asistat apoi la slujba Sfintei Liturghii.

Programul liturgic cu prilejul târnosirii sfântului lăcaş din parohia Zahoreni a început sâmbătă dimineaţă cu slujba Utreniei, a Aghezmei şi Sfânta Liturghie, urmând ca mai apoi soborul de 20 de preoţi, din care a făcut parte şi pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, să-l întâmpine pe PS Calinic Botoşăneanul, care a oficiat slujba de sfinţire. La final, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a primit din partea părintelui paroh Alin Răţoi, care a fost ridicat la rangul de sachelar, o icoană cu Sfânta Ana şi Maica Domnului. La această sărbătoare au participat foarte mulţi credincioşi din parohie, dar şi din împrejurimi. Lucrările de zidire la Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ au început în anul 1998, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire preot Mihai Rotaru, din anul 2001 de construcţia sfântului lăcaş ocupându-se pr. paroh Alin Răţoi, care a ridicat clopotniţa şi a pregătit lăcaşul de închinăciune pentru pictură. „Biserica este de dimensiunea unui paraclis mai mare. Banii pentru aceste lucrări au venit de la credincioşii din parohie, dar şi din satele din împrejurimi sau de la sponsori. Mulţi dintre enoriaşi au văzut pentru prima dată cum se sfinţeşte o biserică, pentru că în satul nostru nu a existat vreodată un lăcaş de închinăciune. Oamenii au fost mulţumiţi de frumuseţea slujbei pe care a oficiat-o Preasfinţitul, ei având şi satisfacţia că au contribuit mult la lucrările de construcţie ale bisericii“, a explicat pr. paroh Alin Răţoi.

Binecuvântarea lucrărilor din parohia Lozna

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Lozna, Protopopiatul Dorohoi, a îmbrăcat duminică, 27 septembrie 2009, haine de sărbătoare, când a fost resfinţită de PS Calinic Botoşăneanul, înconjurat de un sobor de 20 de preoţi şi diaconi. Aşa cum este tradiţia în această zonă, ierarhul este întâmpinat la intrarea în sat de primar, cu pâine şi sare, iar de aici merg cu trăsura înconjurată de călăreţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale până la biserică. După acest ritual, PS Calinic Botoşăneanul a oficiat slujba de resfinţire a sfântului lăcaş, a casei sociale, urmând ca mai apoi să săvârşească slujba Sfintei Liturghii pe un podium special amenajat în curtea bisericii. „Preasfinţitul a ţinut un impresionant cuvânt de învăţătură în faţa poporului, în care a vorbit despre Evanghelia din Duminica a XVIII-a după Rusalii şi despre importanţa prezenţei credincioşilor la Sfânta Liturghie“, a spus pr. paroh Dumitru Pascal, care a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. Biserica parohiei Lozna a fost ridicată în anul 1861 de familia de boieri Holban Mihai şi Şoldana, în decursul timpului fiind reparată de mai multe ori. Lucrările de reconsolidare au fost necesare în urma celor două incendii pe care le-a suferit în timpul regimului comunist. De asemenea, sfântul lăcaş a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă. În acest timp, a fost ridicată o casă socială modernă cu etaj şi s-a consolidat turnul-clopotniţă, care datează din timpul primei biserici din lemn care a ars. „Lucrările au fost susţinute de către credincioşi, dar şi de Primăria Lozna. Intenţia noastră este ca aşezământul social să fie folosit de copiii de la şcoală pentru a servi laptele şi cornul. De asemenea, în casa socială vom desfăşura, în perioada următoare, Programul catehetic «Hristos împărtăşit copiilor», întrucât am participat la cursurile de formare ale acestui proiect, având mai multe întâlniri cu copiii şi cu părinţii până în prezent“, a declarat pr. paroh Dumitru Pascal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu