Pe calea rugăciunii, cu desagii de bucurii şi dureri

Anii bătrâneţii poartă de multe ori întâmplări şi momente importante din viaţa unei persoane. Când ai în faţă o persoană care a trecut demult de „zilele anilor noştri“, cum spune Psalmul 89, eşti cu atât mai interesat să afli filmul acelor ani. George Ungureanu este un câmpulungean care a sărbătorit luna aceasta 100 de ani. În urmă cu două zile, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe nu a putut ajunge la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc pentru a participa la slujba de mulţumire oficiată de soborul de preoţi. Cu siguranţă, atunci când se va însănătoşi, va veni, aşa cum face de obicei, la Sfânta Liturghie pentru a-şi manifesta gândul de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, Cel care i-a călăuzit paşii timp de un secol. Câteva frânturi din viaţa lui George Ungureanu, un om credincios şi încercat de greutăţile vieţii, se află în rândurile de mai jos.

L-am cunoscut pe domnul George Ungureanu la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc, în urmă cu două luni. Sprijinindu-se de o cârjă, enoriaşul, care a împlinit la jumătatea acestei lunii 100 de ani, s-a închinat la sfintele icoane, a lăsat obolul său la sfântul altar, apoi s-a aşezat în una din stranele din absida dreaptă a bisericii. În anumite momente din timpul Sfintei Liturghii s-a ridicat în picioare. Deşi are un secol de viaţă, George Ungureanu a stat la slujbă până la final, neschiţând vreo urmă de oboseală.

Născut cu două zile înainte de scufundarea Titanicului

Ajuns în locuinţa sa din Câmpulung Moldovenesc, a început înşiruirea celor 100 de ani de viaţă. „M-am născut pe 12 aprilie 1912, cu două zile înainte de scufundarea vasului Titanic.
La vremea aceea, Bucovina era sub stăpânire austriacă. M-am trezit în Primul Război Mondial cu mama, tata fiind luat la război. Fraţii mai mari erau ascunşi în pădure cu vitele. A venit puhoiul de ruşi şi a stat trei ani, frontul fiind la Mestecăniş. Îmi amintesc cum casa părintească s-a umplut de ruşi. Trei ani, noi, copiii, am mâncat la cazanul rusesc. Eram foarte alintaţi, iar ruşii erau foarte buni atunci. După ce s-a terminat războiul, până ce s-a aşezat administraţia românească, în 1920 am mers la şcoala primară, unde am făcut cinci clase. Locuiam alături de familia mea în zona câmpulungeană Valea Seacă. În timp ce mă jucam prin pârâu cu ceilalţi copii, a trecut un domn prezentabil care m-a întrebat: „Mă băiete, îmbli la şcoală?“. „Da!“, i-am răspuns eu. „La liceu?“, a întrebat din nou. „Nu!“, i-am spus eu. S-a întâlnit apoi cu mama mea şi i-a spus: „Să dai băietu ăsta la liceu!“. Mama s-a plâns că nu are bani pentru a plăti taxe şi pentru a cumpăra cărţi. În vremurile de atunci oamenii erau nevoiaşi. Domnul despre care am amintit se numea Procopovnici, director la un liceu din Suceava“, şi-a amintit George Ungureanu.

Ajutor bănesc de la regina Elisabeta pentru un „fiu de ţăran nevoiaş“

George Ungureanu a făcut patru clase de liceu. La vremea respectivă, cu aceste studii putea să-şi găsească un serviciu. „M-am dus la Cernăuţi, unde am fost numit învăţător într-o comună din acea zonă. Majoritatea copiilor vorbeau limba ucraineană. Întrucât nu ne înţelegeam, nu am putut să fac faţă. Apoi am fost numit secretar comunal în comuna Poiana Micului, de lângă Mănăstirea Humor. După ce am ajuns acolo, notarul mi-a spus că nu sunt bani pentru plata secretarului. Am venit acasă, apoi, la îndemnul unui deputat din zonă, am mers din nou la Cernăuţi la inspectoratul sanitar pentru a ocupa funcţia de sanitar. Pentru ocuparea postului trebuia să fac o perioadă de practică. Astfel am primit o recomandare către dr. Mircea Sireteanu de la spitalul din Câmpulung. După patru luni mi s-a spus că trebuie să aştept pentru a apărea posturile vacante. Alături de alţi colegi, am plecat la Şcoala de Pirotaj de la Tecuci la un concurs pentru şcoala de ofiţeri de zbor şi maiştri militari. Din cei peste 1.000 de candidaţi, trebuiau să rămână 35, astfel că, din păcate, concursul a fost formal. După ce am picat examenul, am ajuns din nou acasă. După trei ani de la întreruperea cursurilor liceale, l-am întâlnit pe fostul profesor de limba franceză Ştefan Cantemir. I-am spus că nu pot veni la şcoală pentru că nu am posibilităţi financiare. El mi-a spus că pot veni să urmez cursurile liceale, dar pentru că am întrerupt cursurile trei ani, trebuie să repet clasa sau să dau un examen, pentru că se făcuse nişte modificări în învăţământ. Aşa am devenit elev de liceu în clasa a IV-a pe care o absolvisem, ca făcând parte din cursul superior al învăţământului cu şapte clase. Intrat la liceu, după primul trimestru, profesorul Cantemir a făcut o cerere către regina Elisabeta pentru un ajutor bănesc, întrucât eram fiu de ţăran nevoiaş. Astfel am primit 6.000 de lei. Profesorul Cantemir a făcut o cerere la Ministerul Învăţământului să-mi aprobe să fac şi clasa a V-a în paralel. În luna mai am terminat clasa a IV-a şi am dat examenul de intrare în cursul superior al liceului. În luna iunie am dat examen la materiile de clasa a V-a, partea I, iar toamna am dat examen pentru partea a II-a, intrând în clasa a VI-a. Astfel am recuperat un an din cei trei de întrerupere“, a continuat să povestească George Ungureanu.

„Mergi cu Dumnezeu, Ungurene, şi fii atent în viaţă“

La 1 noiembrie 1936 a fost încorporat în Regimentul 16 Dorobanţi din Fălticeni, alături
de alţi colegi din şcoală. La poarta regimentului, George Ungureanu a întrebat sentinela din post care sunt cei mai severi ofiţeri din unitate, pentru a nu merge la compania pe care o conduceau aceştia. „Sentinela ne-a spus că zbirii regimentului sunt sublocotenentul Secară şi căpitanul Socolescu. Am cerut să fim repartizaţi la Compania a IV-a,  apoi am mers să ne luăm echipamentul. Prin luna ianuarie 1937 a venit în inspecţie generalul de brigadă Bădulescu. A început să inspecteze soldaţii aflaţi în careu. La comanda lui am ieşit în faţă la distanţa regulamentară. Când am strigat răspicat comenzile, generalul s-a înseninat la faţă. Am comandat câteva mişcări care s-au executat cât se poate de repede şi de  corect. După aceasta, generalul i-a cerut colonelului să-mi dea zece zile de permisie. În una din zile a venit la mine locotenentul Toma Nicolae, care mi-a propus să mă mut la unitatea lui care urma să se înfiinţeze, plutonul divizionar de recunoaştere. Fără să-mi dau seama de marea greşeală pe care o făceam, am acceptat. Socolescu mi-a spus atunci că am făcut o mare gafă. Nu m-am gândit la urmări, care au fost un dezastru pentru viitorul meu. Această schimbare avea să fie cea mai mare lovitură pentru mine. De aceasta a depins drumul pe urcuşul vieţii. Până la eliberare, n-am beneficiat de nici o zi de concediu. În ziua plecării mele de la Compania a IV-a căpitanul Socolescu l-a chemat pe prietenul meu Bedrule şi i-a spus să meargă acasă, iar în toamnă să-şi ia livretul militar. Era prin iulie, Bedrule a plecat acasă şi s-a pregătit pentru examenul de admitere la politehnică. Eu, zi de zi, ieşeam la câmp, cu plutonul condus de locotenentul Toma. Când îl rugam să-mi dea permisie să mă pregătesc pentru bacalaureat, mă ducea mereu cu minciuna. În toamna lui 1937 am primit livretul militar. Căpitanul Socolescu mi-a spus atunci: „Tu nu ştii cât mi-ai fost de drag. Te-am iubit ca pe fiul meu şi m-ai trădat. Te-ai dus la Toma, care-i un mare ticălos. Tu trebuia să stai toată vara acasă să înveţi, dar pentru că ai plecat de la mine i-ai înlesnit lui Bredule această favoare. Îmi pare rău, eu am vrut să te ajut! Mergi cu Dumnezeu, Ungurene, şi fii atent în viaţă, nu te încrede prea mult în vorbele dulci ale oamenilor!“. A fost unul dintre dureroasele momente din viaţa mea. Plângând ca un copil, mi-am predat efectele (n.n. - echipament militar) şi mi-am luat livretul militar ca un osândit la moarte. Mi se închise pentru totdeauna calea către o şcoală superioară. Căpitanul Socolescu Vespasian, cel crezut «zbirul regimentului», a fost un om corect, integru, bun român, bun ostaş“, a spus George Ungureanu.

„Am urmat sfatul mamei de a mă ruga lui Dumnezeu“

După terminarea stagiului militar, George Ungureanu a fost angajat la instituţia numită „Straja Ţării“, iar în anul 1940 a fost numit în postul de comisar pentru românizare la întreprinderea Industria Textilă Română „Nobert Juster“ din Bucureşti. A fost pentru o perioadă preşedinte la Cooperativa Economică a Funcţionarului Român din Bucureşti, dar întrucât începuse al Doilea Război Mondial, s-a întors acasă la Câmpulung Moldovenesc. La îndemnul unui salariat de la Prefectura Câmpulung, a deschis o prăvălie, întrucât evreii fuseseră evacuaţi în Transnistria. În 1944 magazinul a fost lichidat. Odată cu instalarea regimului comunist, George Ungureanu a fost urmărit, după ce a refuzat postul de ofiţer de securitate. A stat şapte ani ascuns în aşteptarea unei schimbări a regimului. În luna februarie 1958 a fost condamnat la trei ani de închisoare de Tribunalul Militar din Braşov, sub acuzaţia de insurecţie armată. A stat 401 zile legat de mâini şi de picioare în camera zero din Jilava. I se comută pedeapsa la muncă silnică pe viaţă, după care este transferat la Aiud, de unde se eliberează pe 30 iulie 1964. „Dacă acceptam să fiu securist, poate era altfel calea vieţii mele. Predându-mă securităţii, am crezut că după cei şapte ani de suferinţă şi de chin psihic voi intra într-o perioadă de linişte. După această perioadă grea de aşteptare (cei şapte ani cât a stat ascuns de securitate), cu profunde emoţii aveam să-mi pierd soţia, să îndur cea mai grea lovitură prin destrămarea familiei, pe care am crezut-o mai puternică decât stânca Rarăului. În situaţia în care mă găseam, mama, sfânta mamă, era singura care mă înţelegea şi se ruga pentru mine. Am urmat sfatul mamei de a mă ruga lui Dumnezeu pentru a mă putea linişti. După ce am făcut rost de o psaltire, am pornit pe calea rugăciunii şi a meditaţiei. După ceva timp, liniştea s-a coborât asupra mea. Noi purtăm pe umeri desagii cu bucuriile şi durerile noastre. Meditând şi rugându-ne, intrăm în câmpia liniştii, a mulţumirilor şi a îndreptării de pofte şi ură“, a mărturisit George Ungureanu.

Remarcat de preofesorii Liceului „Dragoş Vodă“

George Ungureanu s-a născut în Câmpulungul Bucovinei la 12 aprilie 1912, fiind al şaselea din cei nouă copii ai familiei Simeon şi Maria Ungureanu. Şi-a petrecut copilăria în zona Valea Seacă a oraşului Câmpulung Moldovenesc, absolvind Şcoala Primară de Băieţi din Câmpulung Moldovenesc. După cele cinci clase primare, a devenit elev al Liceului „Dragoş Vodă“ din Câmpulung Moldovenesc. Datorită felului prietenos şi al aplecării spre cultură şi literatură, s-a făcut remarcat de corpul profesoral şi de către colegii liceeni. În vremea când era elev al claselor a VII-a şi a VIII-a a fost: preşedinte al Societăţii Literare „Mihai Eminescu“ din liceu şi instructor la elevii premilitari. Ca preşedinte al Societăţii Literare „Mihai Eminescu“, a prezentat în sala liceului piese de teatru, şezători şi procese literare. În calitate de preşedinte al societăţii a participat la concursul „Tinerimii Române“ din Bucureşti. Atunci când Liviu Rebreanu a vizitat oraşul Câmpulung Moldovenesc, George Ungureanu a fost desemnat să-l întâmpine la gară pe marele scriitor român. A legat prietenii cu Geo Bogza, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania, Maria Mihuţ, fost director de studii la Camera de Comerţ Bucureşti, părintele Daniil Sandu Tudor s.a.

Fiu al Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc

Pe domnul George Ungureanu îl cunosc încă din anul 1990, când am venit la această parohie. Am rămas impresionat de toate cele pe care le povestea despre anii prin care a trecut, şi care nu au fost deloc prietenoşi atât cu el, cât şi cu generaţia lui. Vorbea cu multă veneraţie despre părintele Ilie Păsăilă, care era preotul paroh din timpul copilăriei lui şi care se ocupa de educaţia creştină a copiilor. Părintele Ilie Păsăilă avea o mare deschidere către tineri, dar şi diferite metode prieteneşti prin care reuşea să-i capteze pe tineri. Domnul George Ungureanu a fost marcat prin educaţia creştină pe care a primit-o în familie, dar în mod deosebit în biserică, de la preotul Ilie Păsăilă. Am rămas impresionat să aflu că domnul George Ungureanu a avut atracţie spre teologie în tinereţe, însă au venit ororile războiului. A fost înrolat pe front, de unde ne-a povestit nenumărate experienţe dramatice, dar şi duhovniceşti profunde care i-au întărit credinţa. El a simţit prezenţa lui Dumnezeu în momente-cheie, când putea fi ucis. Toate acestea au fost consemnate de George Ungureanu în mai multe cărţi, reamintindu-le ori de câte ori este solicitat. Rămâne captivant cu aceleaşi istorisiri, întrucât are un talent de povestitor, asemănător marelui povestitor Ion Creangă. Prin vorba lui dulce şi prin modul lui de a fi are multe elemente comune cu scriitorul Ion Creangă. George Ungureanu istoriseşte în cărţile sale experienţele personale din timpul războiului, din timpul detenţiei când a fost închis în camera zero şi urma să fie condamnat la moarte. Domnul George Ungureanu este un creştin autentic, practicant la modul deplin şi trăitor al Sfintei Liturghii. Duminică de duminică este nelipsit de la sfintele slujbe, chiar şi la această vârstă înaintată. Vine la biserică sprijinindu-se doar într-un toiag. Nimeni nu îi dă vârsta pe care o are, ci chiar consideră că are mai puţin cu 20 de ani. În mod sigur, Dumnezeu îl întăreşte pentru că este prin natura lui un om plin de speranţă, plin de încredere şi de iubire. Din puţinul pensiei lui contribuie la ajutorarea celor nevoiaşi, la lucrările de întreţinere şi construcţie din cadrul parohiei noastre. Domnul George Ungureanu este fiul al Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc, fiind botezat în acest sfânt lăcaş. În fiecare an a venit la biserică pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru anii îndelungaţi pe care i-a primit. Consider că domnul George Ungureanu este o emblemă a creştinilor câmpulungeni, un model desăvârşit pentru noi toţi. (pr. Ilie Macar, parohul de la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc)