Ortodoxie pe net
miercuri, 7 iulie 2010
Sfânta Muceniţă Chiriachi, sărbătorită la Catedrala episcopală din Huşi
›
În calendarul Bisericii Ortodoxe este pomenită astăzi Sf. Mc. Chiriachi. Această sfântă a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăratului...
marți, 6 iulie 2010
Slujbă arhierească în cinstea Sfântului Atanasie de la Aton
›
Peste 400 de credincioşi au participat ieri la hramul Bisericii "Sf. Cuv. Atanasie de la Aton" din parohia Schitul Frumoasa, Proto...
Biserica din Gemenea, resfinţită după un deceniu de reconsolidare şi înfrumuseţare
›
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit în Duminica a VI-a după Rusalii Biserica "Sf. Ap. P...
Biserică pentru 40 de familii în Episcopia Huşilor
›
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit duminică biserica filiei Fundătura...
„Catalogul manuscriselor de muzică sacră din Moldova - sec. XI-XX“
›
La Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi a avut loc, ieri, lansarea volumelor I şi II ale "Catalogului manuscriselor de muzică...
luni, 5 iulie 2010
Lansarea cărţii „Realitatea creştină şi intelectualii români“
›
La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi a avut loc, sâmbătă seara, lansarea cărţii "Realitatea creştină şi ...
„Credinţa trebuie arătată prin fapte“
›
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi...
„S-a remarcat ca predicator, fiind un exemplu pentru credincioşii din Osoi“
›
Pe 22 iunie 2010 s-a mutat la Domnul părintele Gheorghe Hadârcă, în vârstă de 94 de ani, care în ultima parte a vieţii a slujit în parohia O...
Părintele profesor Nikolai Ozolin conferenţiază la Iaşi
›
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi organizează astăzi, începând cu ora 18:00, conferinţa cu tema "Despre fo...
Parohia Schitul Frumoasa îşi cinsteşte ocrotitorul
›
Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi pe Sf. Cuv. Atanasie de la Aton, care este ocrotitorul parohiei Schitul Frumoasa din Protopopiatul M...
sâmbătă, 3 iulie 2010
20 de ani de ASCOR la Iaşi
›
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) din Iaşi a aniversat 20 de ani de când a fost înfiinţată. Manifestările au început joi dimi...
Biserica în ajutorul sinistraţilor
›
Centrul eparhial Iaşi a aprobat alocarea a 70.000 de lei pentru ajutorarea familiilor afectate de inundaţii din Protopopiatele Dorohoi şi Pi...
Lansare de carte la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi
›
La Biserica "Adormirea Maicii Domnului"- Galata din Iaşi va avea loc astăzi, începând cu ora 18:00, lansarea cărţii Realitatea cre...
Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Paşcani
›
Preoţii din Protopopiatul Paşcani s-au reunit joi în şedinţă lunară. În prima parte a întâlnirii s-a discutat despre efectele revărsării ape...
Pelerini la mormântul „domnului mai presus de orice laudă“
›
Biserica noastră l-a pomenit ieri pe Sf. Voievod Ştefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504 z Pelerinii din ţara noastră, dar...
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
›
În Duminica a VI-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi...
vineri, 2 iulie 2010
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, sărbătorit în bisericile moldave pe care le ocroteşte
›
Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Cu acest prilej, mai multe lăcaşuri din Moldova îşi serbe...
Dorohoiul, la patru zile după dezastru
›
Viitura care s-a abătut în urmă cu patru zile asupra unei părţi din oraşul Dorohoi a făcut ravagii în gospodăriile oamenilor. Localnicii din...
Moldova sub furia apelor
›
Ploile din ultimele zile au provocat mai multe inundaţii în judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ. Despre situaţia în care se află sinis...
joi, 1 iulie 2010
Biserica Ortodoxă alături de sinistraţii din Moldova
›
Ploile din ultimele zile au provocat mai multe pagube în judeţele Botoşani şi Suceava. Marţi seara, în Dorohoi au fost evacuate peste 180 de...
Rugăciuni de binecuvântare şi mulţumire în ziua Doctorilor fără de arginţi
›
Biserica noastră îi prăznuieşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, şi pe Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi...
Premierea olimpicilor la Paşcani
›
La Biserica "Înălţarea Domnului" din Paşcani a avut loc marţi, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, un moment festiv ...
Întrunirea Cercului pastoral „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Vorona
›
La Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" din parohia Vorona Nouă, Protopopiatul Botoşani, păstorită de pr. Gheorghe Loghin, a fost săv...
Mănăstirea Lacuri şi-a serbat cel de-al doilea hram
›
În urmă cu două zile, Biserica "Sf. Nicolae" şi "Sf. Ap. Petru şi Pavel" a Mănăstirii Lacuri din judeţul Iaşi şi-a serba...
miercuri, 30 iunie 2010
Viitura in Dorohoi iunie 2010. „Să nu staţi indiferenţi la durerea aproapelui, să mergeţi şi să-l cercetaţi“
›
Peste 800 de familii din parohiile "Sf. Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" - Vârgolici din Dorohoi au fost afectate ...
‹
›
Pagina de pornire
Afișați versiunea pentru web