sâmbătă, 3 iulie 2010

20 de ani de ASCOR la Iaşi

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) din Iaşi a aniversat 20 de ani de când a fost înfiinţată. Manifestările au început joi dimineaţă cu slujba Sfintei Liturghii şi au continuat cu mai multe activităţi dedicate acestui eveniment.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi împlineşte anul acesta două decenii de când a luat fiinţă. Cu acest prilej, ASCOR - filiala Iaşi, alături de membrii din generaţiile trecute, a marcat printr-o serie de activităţi acest moment. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe", vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. Înalt Preasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură. "La împlinirea a 20 de ani de când studenţii diferitelor universităţi au găsit calea potrivită de a fi împreună, pentru a-şi trăi entuziasmul tinereţii sub egida credinţei, mă bucur că suntem aici. Sfânta Liturghie oficiată astăzi să fie o mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toţi cei care au găsit calea către Biserica Lui. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi acei care au apucat calea mănăstirii, pentru cei care şi-au întemeiat familii, pentru cei care au devenit preoţi şi care s-au integrat cu putere în viaţa obştii parohiale. Sfânta Liturghie să fie şi rugăciune de iertare pentru cei care au plecat dintre noi. Mandatul pe care îl avem este să luptăm împotriva puterilor întunericului şi să ne unim cu Domnul Hristos", a spus IPS Teofan. La final a fost oficiată o slujbă de parastas pentru ierarhii, ieromonahii sau preoţii care au fost aproape de ASCOR şi de tinerii ascoreni.

Întâlnire între generaţii

La ora 12:00, în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi, a avut loc întâlnirea aniversară de aducere aminte "Izvor de comuniune, cale de retrospecţie şi putere de însufleţire". În debutul întâlnirii, Marian Grosu, primul preşedinte al ASCOR - filiala Iaşi, a ţinut o alocuţiune în care a amintit activităţile pe care le-a desfăşurat ASCOR - filiala Iaşi, urmând ca ulterior să fie prezentate cinci filmuleţe care au redat ceea ce s-a întâmplat în cei 20 de ani de activitate a tinerilor ascoreni. După fiecare filmuleţ în parte, preşedinţii asociaţiei din generaţiile la care s-a făcut referire în montaj au venit cu unele completări explicative. A urmat înmânarea plachetei omagiale pentru mai mulţi ierarhi, preoţi şi profesori care au contribuit la buna desfăşurare a activităţilor ASCOR, filiala Iaşi. De asemenea, au mai fost oferite diplome şi medalii omagiale atât foştilor membri, cât şi celor care au condus filiala Iaşi a tinerilor ascoreni. De la ora 18:00 a avut loc întâlnirea aniversară cu tema "Ortodoxia, sensul şi naturaleţea, bucuria şi entuziasmul vieţii", susţinută de pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Ieri-dimineaţă la ora 9:00 s-a desfăşurat întâlnirea generaţiilor de tineri ascoreni ieşeni cu tema "Trăitori şi mărturisitori de azi ai credinţei celei dintotdeauna adevărate".

Asociaţie înfiinţată cu binecuvântare arhierească

ASCOR - filiala Iaşi a fost înfiinţată pe 17 decembrie 1990, la iniţiativa unui grup de studenţi de la Facultăţile de Matematică, Fizică, Horticultură şi Teologie din Iaşi, cu binecuvântarea şi cu sprijinul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, având ca scop "promovarea credinţei şi a spiritualităţii ortodoxe în rândul tinerilor, cu prioritate în mediul universitar". Asociaţia s-a bucurat de-a lungul timpului de o permanentă grijă, de sprijin şi încurajare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi continuă să fie ajutată şi încurajată, în Moldova, de către Înalt Preasfinţitul Teofan. Mulţi dintre ascoreni şi chiar alţi tineri ieşeni s-au apropiat de Biserică şi au început să-L cunoască pe Hristos, sensibilizaţi fiind de conferinţele organizate de ASCOR la Casa de Cultură a Studenţilor sau în alte locaţii, însufleţiţi prin slujbele şi predicile de la Catedrala mitropolitană din Iaşi sau de la bisericile şi mănăstirile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, dar mai ales încurajaţi de felul cum, împreună cu alţi tineri ca ei, ajutaţi de ierarhi, preoţi, duhovnici, profesori, oameni de cultură, au descoperit frumuseţea şi bogăţia, sensul şi bucuria vieţii de credinţă în Hristos şi în Biserică.

Activităţi în instituţii de ocrotire socială

Când vorbeşti despre ASCOR Iaşi te gândeşti la participarea la Sfintele Liturghii, Vecernii şi alte slujbe ale Bisericii Ortodoxe, la care studenţi de la diferite facultăţi descoperă, învaţă, îndrăgesc şi cântă din inimă taina credinţei celei adevărate, bucurând parohiile şi mănăstirile primitoare şi întinerite de entuziasmul lor. Asociaţia s-a străduit cu mijloace caracteristice să nu piardă marea întâlnire cu Hristos prezent în chipul copiilor orfani şi al bătrânilor rămaşi singuri, la căpătâiul bolnavilor aflaţi în suferinţă sau al celor întemniţaţi. Activităţile organizate la Căminul "Sf. Andrei", la orfelinatul din Bucium, la Căminul de bătrâni "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" etc. au adus multă bucurie celor singuri sau în nevoi şi mult folos tinerilor care au înţeles cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng" (Romani 12, 15). Concertele de colinde organizate în spitale, orfelinate, şcoli, universităţi, diferite instituţii, cămine studenţeşti şi pe la casele ascorenilor au fost şi sunt adevărate momente de comuniune. Ascorenii călătoresc mult, fiind pelerini în locurile sfinte şi sfinţite ale Ortodoxiei româneşti şi universale şi pelerini pe bătrânul continent Europa, unde au participat la pelerinaje ale încrederii, păcii şi prieteniei. Pelerinajele din Moldova, Maramureş, Oltenia, Ardeal, Dobrogea şi din alte locuri frumoase ale României au fost continuate cu cele din Grecia, la bisericile închinate Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir, sfinţilor atoniţi sau Sfântului Spiridon, din Rusia, la Sfântul Serafim de Sarov, sau din Ucraina, la mănăstirile care adăpostesc binecunoscutele peşteri. Au fost completate cu pelerinajele "pe urmele Sfântului Ioan Casian" în Franţa şi cu cele ecumenice de la Taize, Budapesta, Viena, Paris, München etc.

Bisericile de acasă

Propunându-şi să "promoveze credinţa şi spiritualitatea ortodoxă în rândul tinerilor", ASCOR Iaşi este o asociaţie ce dă mărturie şi face misiune creştină. A făcut acest lucru prin evenimentele organizate şi prin participarea la întâlniri, conferinţe, seminarii interortodoxe şi intercreştine. A făcut-o ca pe ceva foarte natural în care întâlniri cu alţi tineri ortodocşi din ţară şi din lume sau întâlniri cu tinerii catolici şi protestanţi din Iaşi sau din alte părţi ale globului nu pot şi nu trebuie evitate din frică sau din sentimentul superiorităţii. Toate aceste întâlniri la care ASCOR-ul a participat au fost pregătite şi asumate ca şanse de a cunoaşte pe ceilalţi, de a cunoaşte mai bine valorile credinţei şi spiritualităţii ortodoxe în dialog cu ceilalţi. Fiecare întâlnire, conferinţă sau seminar a fost o ocazie de a prezenta aceste valori cu dragoste şi dreaptă socoteală celor din jur. ASCOR - filiala Iaşi este o asociaţie a marilor prietenii. Mulţi dintre tinerii ascoreni s-au împrietenit prin intermediul ASCOR-ului cu Hristos şi Biserica Sa, cu mănăstirile moldave ori s-au împrietenit între ei. Numit în glumă "pepinieră monahală" sau "agenţie matrimonială", ASCOR-ul este spaţiul unde unii dintre membri s-au hotărât să îmbrace "chipul cel îngeresc", iar alţii şi-au întemeiat familii binecuvântate cu copii frumoşi, sănătoşi şi veseli. Chiar dacă au fost şi lucruri mai puţin reuşite la ASCOR, prieteniile, călugăriile şi căsătoriile ce s-au plămădit de-a lungul timpului în sânul ASCOR-ului rămân frumoase şi tainice mărturisiri ale comuniunii creştine. Astăzi, icoana acestei comunităţi este întregită de prezenţa monahilor şi a monahiilor şi bineînţeles de prezenţa ascorenilor juniori, roade binecuvântate ale iubirii părinţilor lor. Media numărului de copii pe familie de ascoreni este astăzi de trei şi ce este mai frumos decât faptul că familii tinere se străduiesc, ca după modelul iubirii Sfintei Treimi, să facă din casele lor mici "biserici de acasă".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu