Credincioşii din mai multe părţi ale Moldovei au participat miercuri, 14 aprilie 2021, la hramul de primăvară al Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ din judeţul Neamţ. În ajunul sărbătorii închinată Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, s-a oficiat Utrenia de către protosinghelul Ambrozie, egumenul Schitului Pocrov. În dimineaţa zilei de 14 aprilie, la orele dimineţii s-au săvârşit slujba Acatistului şi Taina Sfântului Maslu. În continuare, un sobor de preoţi a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Oamenii s-au închinat cu evlavie a racla în care se află moaştele Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, ctitorul Schitului Pocrov, aflate în Biserica „Acoperămâmântul Maicii Domnului” al aşezării monahale. Răspunsurile la strană au fost oferite de către grupul psaltic al Parohiei Lazaret din Bacău, dirijat de Marian Netea. Protosinghelul Ambrozie Ghinescu a adresat la finalul slujbei un cuvânt în care a remarcat că slujitorii şi pelerinii au avut binecuvântarea să participe la cinstirea Sfântului Ierarh Pahomie în biserica Schitului Pocrov, unde a slujit pentru o vreme şi pe care a sfinţit-o. „În biserica acestui schit, Sfântul Ierarh Pahomie a vărsat multe lacrimi pentru toţi cei ce se vor ruga în acest locaş. Când Sfântul Pahomie a sfinţit biserica aceasta a cerut lui Dumnezeu să păzească acest locaş de închinăciune neasuprit şi nears în vecii vecilor. În acelaşi timp, L-a rugat să trimită oameni buni şi credincioşi care să-I placă şi să facă voia Lui. Sfântul Pahomie s-a rugat Maicii Domnului să ne trimită şi pe noi în acest loc pentru a-I aduce slavă lui Dumnezeu”, s-a exprimat protosinghelul Ambrozie Ghinescu. Programul liturgic s-a încheiat cu Parastasul pentru cei adormiţi, iar apoi a avut loc agapa frăţească. Schitul Pocrov este situat în comuna Vânători, la 17 kilometri vest de oraşul Târgu Neamţ şi la 62 km nord de municipiul Piatra Neamţ. Din dreptul Mănăstirii Neamţ până la Pocrov sunt de parcurs patru kilometri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu