miercuri, 7 decembrie 2016
Concursul „Răsună toaca la Leţcana“, ediţia a II-a
Cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, în Parohia Leţcana, Protopopiatul Buhuşi, s-a desfăşurat
duminică, 4 decembrie 2016, ediţia a II-a a concursului „Răsună toaca la
Leţcana“. După săvârşirea Sfintei Liturghii, copiii participanţi la
acest concurs au încântat inimile credincioşilor prin măiestria lor de a
bate toaca. Concursul a avut loc în prezenţa membrilor Consiliului şi
Comitetului parohial, tinerii instruiţi de către părintele paroh Adrian
Merluşcă, încurajaţi de apauzele credincioşilor, au adus atmosfera
sfântă a sărbătorii Naşterii Domnului. Prin activităţile pe cere le
desfăşurăm, ne dorim ca fiii noştri duhovniceşti să-şi însuşească şi să
cultive valorile spirituale ale credinţei ortodoxe“, a declarat parohul
de la Leţcana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu