În apropierea dealurilor subcarpatine, pe malul stâng al râului Moldova, la şapte kilometri est de oraşul Gura Humorului se află satul Capu Codrului. Acesta prezintă două caracteristici: partea satului aşezată pe lunca râului Moldova de-a lungul şoselei reprezentând tipul satului adunat, iar pe colinele nord-estice, jumătatea satului de tip răsfirat şi risipit din cauza reliefului accidentat. „Vechimea satului Capu Codrului se pierde în îndepărtatele vremuri ale primului descălecat, acesta făcând parte din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc. În cea mai mare parte a timpului, satul s-a numit «Bucureşti pe Moldova», după Bucur, întemeietorul lui. Potrivit unei vechi tradiţii locale, prima aşezare de români moldoveni pe aceste locuri a fost în secolul al XIII-lea, satul înjghebându-se pe prima vatră, într-o poiană din mijlocul codrilor, sus, lângă pădurea de conifere de azi, pe malul unui pârâiaş ce se varsă în pârâul Stoineasa. Ca loc de închinare, aveau un schit construit de nişte pustnici. Se bănuieşte că din cauza deselor incursiuni tătare, schitul a fost ars. De atunci poiana respectivă poartă numele de «Mănăstirea», iar pârâiaşul se numeşte «Pârâul Chiliilor», cercetările arheologice scoţând la iveală urme ceramice de secol XIII. A doua vatră a satului a fost aşezată mai aproape de apa Moldovei, lângă vechiul cimitir, unde a existat o mică bisericuţă din lemn, care s-a scufundat, după cum au mărturisit bătrânii. Prima atestare documentară a satului cu numele său vechi datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea, mai precis 21 decembrie 1515. Uricul de danie al domnitorului Moldovei, Bogdan al III-lea, de la această dată, arată că domnitorul a cumpărat satul şi moşia Bucureşti de la boierul Luca Ilişescul pentru 300 de zloţi tătărăşti şi l-a donat Mănăstirii Voroneţ, ctitorită de tatăl său Ştefan cel Mare în 1488“, a amintit pr. paroh Marius Bârsan.
joi, 20 august 2015
Biserica catargenilor dăinuie de un secol la Capu Codrului
În localitatea Capu
Codrului din judeţul Suceava a fost ridicată, la începutul secolului
trecut, o biserică impunătoare, cu sprijinul Fondului Religionar Ortodox
al Bucovinei şi al credincioşilor din sat. În urmă cu aproape 300 de
ani, locuitorii de pe aceste meleaguri înălţau rugăciuni într-un locaş
de închinăciune ridicat pe cheltuiala jupâniţei Pulcheria Cantacuzino.
Despre istoria satului şi a bisericilor ce au existat la Capu Codrului
de-a lungul vremii, ne-a vorbit preotul paroh Marius Bârsan.
În apropierea dealurilor subcarpatine, pe malul stâng al râului Moldova, la şapte kilometri est de oraşul Gura Humorului se află satul Capu Codrului. Acesta prezintă două caracteristici: partea satului aşezată pe lunca râului Moldova de-a lungul şoselei reprezentând tipul satului adunat, iar pe colinele nord-estice, jumătatea satului de tip răsfirat şi risipit din cauza reliefului accidentat. „Vechimea satului Capu Codrului se pierde în îndepărtatele vremuri ale primului descălecat, acesta făcând parte din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc. În cea mai mare parte a timpului, satul s-a numit «Bucureşti pe Moldova», după Bucur, întemeietorul lui. Potrivit unei vechi tradiţii locale, prima aşezare de români moldoveni pe aceste locuri a fost în secolul al XIII-lea, satul înjghebându-se pe prima vatră, într-o poiană din mijlocul codrilor, sus, lângă pădurea de conifere de azi, pe malul unui pârâiaş ce se varsă în pârâul Stoineasa. Ca loc de închinare, aveau un schit construit de nişte pustnici. Se bănuieşte că din cauza deselor incursiuni tătare, schitul a fost ars. De atunci poiana respectivă poartă numele de «Mănăstirea», iar pârâiaşul se numeşte «Pârâul Chiliilor», cercetările arheologice scoţând la iveală urme ceramice de secol XIII. A doua vatră a satului a fost aşezată mai aproape de apa Moldovei, lângă vechiul cimitir, unde a existat o mică bisericuţă din lemn, care s-a scufundat, după cum au mărturisit bătrânii. Prima atestare documentară a satului cu numele său vechi datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea, mai precis 21 decembrie 1515. Uricul de danie al domnitorului Moldovei, Bogdan al III-lea, de la această dată, arată că domnitorul a cumpărat satul şi moşia Bucureşti de la boierul Luca Ilişescul pentru 300 de zloţi tătărăşti şi l-a donat Mănăstirii Voroneţ, ctitorită de tatăl său Ştefan cel Mare în 1488“, a amintit pr. paroh Marius Bârsan.
În apropierea dealurilor subcarpatine, pe malul stâng al râului Moldova, la şapte kilometri est de oraşul Gura Humorului se află satul Capu Codrului. Acesta prezintă două caracteristici: partea satului aşezată pe lunca râului Moldova de-a lungul şoselei reprezentând tipul satului adunat, iar pe colinele nord-estice, jumătatea satului de tip răsfirat şi risipit din cauza reliefului accidentat. „Vechimea satului Capu Codrului se pierde în îndepărtatele vremuri ale primului descălecat, acesta făcând parte din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc. În cea mai mare parte a timpului, satul s-a numit «Bucureşti pe Moldova», după Bucur, întemeietorul lui. Potrivit unei vechi tradiţii locale, prima aşezare de români moldoveni pe aceste locuri a fost în secolul al XIII-lea, satul înjghebându-se pe prima vatră, într-o poiană din mijlocul codrilor, sus, lângă pădurea de conifere de azi, pe malul unui pârâiaş ce se varsă în pârâul Stoineasa. Ca loc de închinare, aveau un schit construit de nişte pustnici. Se bănuieşte că din cauza deselor incursiuni tătare, schitul a fost ars. De atunci poiana respectivă poartă numele de «Mănăstirea», iar pârâiaşul se numeşte «Pârâul Chiliilor», cercetările arheologice scoţând la iveală urme ceramice de secol XIII. A doua vatră a satului a fost aşezată mai aproape de apa Moldovei, lângă vechiul cimitir, unde a existat o mică bisericuţă din lemn, care s-a scufundat, după cum au mărturisit bătrânii. Prima atestare documentară a satului cu numele său vechi datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea, mai precis 21 decembrie 1515. Uricul de danie al domnitorului Moldovei, Bogdan al III-lea, de la această dată, arată că domnitorul a cumpărat satul şi moşia Bucureşti de la boierul Luca Ilişescul pentru 300 de zloţi tătărăşti şi l-a donat Mănăstirii Voroneţ, ctitorită de tatăl său Ştefan cel Mare în 1488“, a amintit pr. paroh Marius Bârsan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu