joi, 9 aprilie 2015
Procesiunea „Drumul Crucii“ la Hadâmbu
La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi va avea loc astăzi, 9 aprilie
2015, o procesiune închinată Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. De
la ora 14:00, credincioşii sunt aşteptaţi la slujba Deniei celor 12
Evanghelii, urmând ca la ora 16:00, în dangătul clopotelor şi al toacei,
soborul slujitorilor, alături de credincioşii prezenţi, să pornească în
procesiune spre Poarta „Bucuria Crucii“, aflată la poalele Dealului
Mare. De aici, Sfânta Cruce, care măsoară patru metri înălţime, va fi
purtată în procesiune pe parcursul celor 14 troiţe care duc spre
aşezarea monahală ocrotită de Maica Domnului. Cele 14 troiţe
simbolizează opririle Mântuitorului Hristos de la Pretoriu, până sus pe
Golgota, unde a fost răstignit pentru întreaga omenire. Procesiunea
„Drumul Crucii“ din Joia Mare va fi organizată pentru cel de-al patrulea
an consecutiv la Mănăstirea Hadâmbu. Pe 14 septembrie 2015, în prezenţa
ierarhilor, preoţilor şi pelerinilor va avea loc al doilea pelerinaj
din acest an închinat Sfintei Cruci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu