Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Ilişeşti, Protopopiatul Suceava 2, judeţul Suceava, a fost sfinţită duminică, 31 august 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Programul manifestării religioase a început la orele dimineţii, când cei doi ierarhi ai Bisericii noastre au sosit la biserica parohială cu o trăsură trasă de cai. Înaintea trăsurii au mers călăreţi îmbrăcaţi în costume populare, aşa cum este tradiţia în această parte a ţării. Enoriaşii parohiei, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, împreună cu soborul numeros de preoţi din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi din Eparhia Tomisului, i-au aşteptat pe cei doi arhierei în faţa locaşului de închinăciune. Slujba Sfinţirii a început la exterior, în dreptul absidelor şi a Sfântului Altar, fiind citite trei pericope evanghelice şi trei texte din Apostol, urmate de câte o ectenie. După ce s-a înconjurat biserica, ierarhii au intrat în sfântul locaş după ce au bătut de trei ori cu Sfânta Cruce în uşa edificiului. Rânduiala a continuat în interior, prin târnosirea Sfintei Mese şi prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu Agheasmă mică a catapetesmei şi a picturii. A urmat sfinţirea lumânărarului şi a complexului parohial.
marți, 2 septembrie 2014
Jertfa credincioşilor din Ilişeşti, încununată cu slujba Sfinţirii

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu