Preoţii
din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc au participat ieri, 10 iunie
2014, la conferinţa pastoral-misionară prezidată de Înaltpreasfinţitul
Arhiepiscop Pimen. Întrunirea a fost dedicată Anului omagial euharistic
(al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii).
La sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc din judeţul Suceava
s-a desfăşurat ieri, 10 iunie 2014, conferinţa pastoral-misionară cu
preoţii. Şedinţa s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa
Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Înaltpreasfinţia Sa a fost însoţit de pr. Cătălin Axinte, consilier
economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. După cuvântul de bun
venit al părintelui Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung
Moldovenesc, pr. Dan Ceredeev de la Parohia Ciumârna a susţinut
referatul dedicat Anului omagial euharistic, din care vă prezentăm un
scurt fragment: „Duhovnicul se roagă lui Dumnezeu să cureţe zgura
păcatelor, să vindece rânile sufletului penitentului şi să-l ridice din
suferinţă, îndreptându-l pe calea urcuşului, pe treptele virtuţilor. În
Molitfelnic ni se spune cine şi cum trebuie să se apropie de Sfânta
Spovedanie. În cadrul spovedaniei se primeşte iertarea păcatelor,
.JPG)
întărire în credinţă, putere, sprijin şi ajutor în lupta cu ispitele.
Învăţătura de credinţă ortodoxă ne recomandă o spovedanie cât mai deasă.
Sunt creştini, mai ales monahi, care se spovedesc mai des, chiar
săptămânal. Spovedania deasă are un rol preventiv de profilaxie a
păcatului. Fiindcă urmează să te spovedeşti nu peste multă vreme, vei fi
cu mai multă luare-aminte la faptele, cuvintele şi gândurile tale.
Astfel, vei încerca să fii mult mai atent şi să te fereşti să cazi în
ispită. Sfânta Euharistie a stat mereu în centrul vieţii creştinilor. În
Taina Euharistiei ne întâlnim cu Mielul-Hristos înjunghiat şi aflat în
permanentă stare de jertfă. Sfânta Euharistie are un întreit caracter:
de taină, de jertfă şi de ospăţ comemorativ. Sfânta Euharistie este
Taina Comuniunii. Hristos-Domnul este liantul care uneşte cerul şi
pământul. El este jertfa care se aduce pe sfintele altare şi se dă
oamenilor spre mântuirea şi viaţă veşnică“.
„Taina Spovedaniei şi Sfânta Împărtăşanie nu mai sunt înţelese aşa cum ar trebui“
În continuare, preoţii au luat cuvântul pe marginea temei expuse,
apoi părintele protopop Aurel Goraş a făcut unele completări şi
recomandări. Protopopul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc a îndemnat
slujitorii sfintelor altare să fie foarte atenţi cu obiectele liturgice
folosite pentru Sfânta Împărtăşanie în cadrul Sfintei Liturghii. În
acelaşi timp, s-a recomandat ca acoperămintele de pe sfânta masă să fie
înlocuite după o perioadă de timp rezonabilă. Părinţii parohi au fost
îndemnaţi să ofere şcolilor de pe cuprinsul protoieriei publicaţiile
gratuite editate la iniţiativa şi cu binecuvântarea Arhiepiscopului
Sucevei şi Rădăuţilor. A urmat cuvântul Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop
Pimen, care a făcut referire la cele două taine expuse în cadrul
referatului. „Din ce în ce mai mult, Taina Spovedaniei şi Sfânta
Împărtăşanie nu mai sunt înţelese aşa cum ar trebui. La început,
spovedania era în comun. Sfinţii Părinţi au constatat că spovedania
trebuie făcută individual. Apoi, s-a constatat că oamenii se întorceau
din nou la păcat. Fiecare preot va răspunde în faţa lui Dumnezeu dacă îl
împărtăşeşte pe creştinul care nu a făcut dovada unui timp de pocăinţă
şi de stabilitate. Nimeni nu este vrednic. Acesta este motivul pentru
care s-a amânat împărtăşania. După ce omul dobândeşte statornicia
duhovnicească, el poate să se împărtăşească. Aceasta este convingerea
Sfinţilor Părinţi, care s-a menţionat mai târziu în diferite lucrări.
Este indicat ca după terminarea Sfintei Spovedanii, preotul să ofere
credinciosului o învăţătură. Este foarte greu să dai un canon celui care
se spovedeşte. Preotul dezleagă orice păcat. Arhiereul poate să judece
mai bine atunci când există păcate mai mari. Credincioşii noştri sunt
întăriţi prin Sfintele Taine, ei având conştiinţa nevoii de a fi curaţi
sufleteşte. În vremea când eram la parohie am spovedit. În acele vremuri
era altă lume. De aceea, am editat mai multe broşuri din Sfinţii
Părinţi, purtători de Dumnezeu, pentru ca oamenii să cunoască învăţătura
Bisericii noastre“, a spus IPS Arhiepiscop Pimen. La final, părintele
protopop Aurel Goraş a mulţumit ierarhului de la Suceava pentru că a
fost prezent la conferinţa pastoral-misionară a Protopopiatului
Câmpulung Moldovenesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu