vineri, 6 septembrie 2013

Proiect pentru promovarea muzicii liturgice

Parohia „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Iaşi organizează două spectacole de muzică corală liturgică contemporană, susţinute de corul parohiei. Primul spectacol va avea loc duminică, 8 septembrie, de la ora 11:30, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ - Dărmăneşti, din Piatra Neamţ. Al doilea concert va fi organizat luni, 9 septembrie, de la ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“. Evenimentele au loc în cadrul proiectului cultural intitulat „Continuitate şi creativitate în cântările corale liturgice contemporane româneşti“, derulat până în luna octombrie 2013. Proiectul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, instituţie publică subordonată Ministerului Culturii. Partenerii proiectului sunt Direcţia Judeţeană Pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional din Iaşi, Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Iaşi, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, Asociaţia Culturala „Simfonia Artelor“ din Vaslui şi Liceul de Artă „Victor Brauner“ din Piatra Neamţ. „Proiectul urmăreşte promovarea muzicii culturale liturgice contemporane româneşti şi a compozitorilor acestei muzici, să informeze publicul în legătură cu monumentele de patrimoniu din oraşul Iaşi şi cultura tradiţională românească din Judeţul Iaşi. Corala «Stefanus Magnus», coordonată de prof. Daniela Doroşincă, va înregistra două CD-uri audio, cu muzică corală liturgică contemporană românească, unele dintre aceste piese muzicale fiind chiar în primă audiţie. De asemenea, vom organiza o serie de concerte corale în Iaşi, Piatra Neamţ şi Vaslui. Cu acest priej, am realizat o broşură pe tematica enunţată. CD-urile şi broşurile vor fi distribuite gratuit celor care participă la spectacolele amintite“, a declarat pr. paroh Mihai Eduard Doroşincă, care este şi directorul executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. (C. Ciofu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu